Drept pentru administrația publică

Sinteza curs

Norma juridică
• Norma socială – definire, rol și clasificare
• Norma juridică :
• definire;
• caracteristici;
• structura (elemente);
• clasificare
 I. Normele sociale
• Normele sociale = reguli de conduită care stabilesc cum
trebuie să acţioneze sau să se comporte membrii societăţii
în anumite condiţii date, pentru ca acţiunea lor să fie
eficientă (să producă rezultate) şi pozitivă (apreciată
pozitiv)
• Context: orice activitate socială se desfășoară pe baza
unor reguli
• Varietatea normelor sociale - determinată de
complexitatea şi varietatea relaţiilor sociale pe care le
reglementează, multitudinea domeniilor de acțiune,
diversitatea sancțiunilor aplicate
 Rolul normelor sociale:
• stabilirii şi menţinerii unei stări de echilibru
prin: menţinerea ordinii sociale, controlul
conduitei indivizilor, asigura continuitatea
activităţii şi vieţii sociale, ordonarea
convieţuirii şi colaborării dintre oameni
• prescriu modelul de comportament al
indivizilor în condiţii sociale determinate, cu
scopul de a obţine un rezultat eficient şi
dezirabil.
 Clasificarea normelor sociale
• în funcţie de domeniile în care acţionează:
 norme acţionale (activitatea oamenilor în raporturile lor cu
natura şi societatea; ex: norme de ordin tehnico-productiv,
ecologic, economic, administrativ etc)
 norme comportamentale (comportamentul indivizilor în
societate, raporturilor dintre individ şi colectivitate, dintre grupuri
şi categorii sociale; ex: normele morale, politice, juridice, civice
etc)
 norme organizaţionale – (privesc mecanismul de funcţionare al
structurilor organizaţionale – instituţii sociale, organizaţii; ex:
norme cu caracter politic, juridic, cultural, educaţional, militar
etc)
 II. Normele juridice – noțiune, definire
• Definire = reprezintă regula de conduită generală, obligatorie,
impersonală, tipică şi permanentă, instituită sau sancţionată de
puterea publică (de stat) în scopul asigurării ordinii sociale, a
cărei respectare este asigurată la nevoie prin forţa de
constrângere a statului.
• sunt parte integrantă a normelor sociale.
• element constitutiv, primar al sistemului de drept
• reglementează toate domeniile vieţii sociale, economice şi
politice şi care, ocrotesc toate valorile morale şi materiale
împotriva oricăror atingeri ce li se pot aduce.
• etalon al conduitei umane impusă de puterea publică;
comandament juridic ce previne şi sancţionează comportamentul
deviant.
 Normele juridice – noțiune
• Dreptul = ,,ansamblu de norme juridice”; norma
juridică = ,,celulă” a dreptului.
• nu este o simplă regulă de conduită, are conținut
complex: reguli de conduita (ce trebuie să facă,
ce are dreptul să facă, ce i se recomandă sau ce
este obligat să facă un subiect de drept), precum
și principii generale de drept, definiţii, descrieri
de instituţii juridice, explicarea unor termeni,
stabilirea de obligaţii, prohibiţii sau permisiuni
 Caracteristici ale normelor juridice
1. caracter general şi impersonal
 Caracter general: se aplica unui numar nedeterminat de
situatii, prescriind o conduita tipică, generică; în mod nelimitat,
dacă vor fi întrunite condițiile prevăzute în dispoziția sa.
 Caracterul impersonal: nu se adreseaza unor persoane
determinate, impusa tuturor (incidentă unui subiect generic,
unor categorii de persoane); sunt incidente asupra tuturor
indivizilor ce îndeplinesc condiţiile prevăzute în ipoteza lor.
 Se adresează: tuturor cetățenilor cetatenilor din stat sau doar
anumitor categorii(pensionari, cadre didactice, tineri, angajati)
sau unor categorii de institutii, organizatii sau organe ale statului
(colegiale sau unipersonale) sau funcții determinate (secretar al
uat, secretar de stat, ministru) sau unui anume tip de persoană –
caracterul impersonal se păstrează
 2. Caracterul volitiv

• depind de vointa omului fiind generate de voința

omului
• sunt influentate de catre vointa acestuia, fiindu-le
imprimate diferite particularitati, termene sau
corelatii cu alte norme.
• Normele interne reprezintă voinţa legiuitorului,
impusă tuturor destinatarilor, ţinându-se seama de
cerinţele realităţii obiective, de voinţa destinatarilor
acestora; normele externe – voința comună a statelor.
 3. Generează efecte juridice
• Efecte juridice = naşterea, modificarea sau
stingerea de drepturi şi obligaţii pentru
subiectele de drept aflate în relaţie juridică.
 4. se adresează doar persoanelor care
dispun de discernământ
• conduita umana este generata de vointa omului, ori
daca persoana nu poate aprecia importanta
consecintelor pe care le produce conduita sa, din
pricina varstei sau a faptului ca este afectata de o
boala mintala, atunci aceasta persoana nu va raspunde
pentru fapta savarsita.
 5. caracter obligatoriu
• Norma are rolul de asigura ordinea socială
• caracter esenţial al normei juridice - nu este o simplă
indicaţie sau dorinţă, reprezintând o poruncă, o
dispoziţie obligatorie, a cărei eludare este interzisă,
un comandament impus de autoritatea publică, un
imperativ a cărui respectare este obligatorie.
• in cazul nerespectarii lor poate interveni aplicarea
raspunderii juridice
• Norma- garanţie fundamentală a exercitării
drepturilor subiective către titulari și a tragerii la
răspundere juridică a celor ce le nesocotesc.
 6. caracter coercitiv

• Caracterul inerent normei de drept prin care n.j, se

individualizează și se deosebeşte de celelalte norme
sociale (morale, etice, religioase).
• Regula – norma se respectă de bună-voie; excepţia –
norma se respectă ca urmare a constrângerii (aplicării
răspunderii juridice)
• Mijloacele de realizare a constrângerii sunt variate şi
multiple şi aparţin în special justiţiei şi administraţiei.
• Blaise Pascal: „Justiţia fără forţă este neputincioasă”.
 7. caracter prescriptiv
• constă în faptul că ea stabileşte, fixează sau autorizează o
anumită conduită (comportament) pentru destinatarii săi,
• comportament prescris constă în: o acţiune sau o
inacţiune umană conformă cu un anumit scop.
• Conduita este obligatorie, imperativă, fiind o normă
prescriptivă şi nu declarativă (ex. n.j. stabileşte obligaţia
de a repara prejudiciul cauzat, nu constituie o descriere a
unei realităţi sau o constare, ci prescrierea unui
comportament; n.j stabileste emiterea unui act, în
condițiile legii, obligand astfel la emiterea lui)
 Structura (elementele) normei juridice
Norma juridică are o structură tehnico-legislativă (externă) și
o structură logico-juridică (internă)
 structura tehnico-legislativă (externă):
 construcţia externă a n.j., modul în care ea este exprimată într-
un act normativ;
 Actul normativ cuprinde mai multe norme juridice, având o
anume structură tehnică;
 partea dinamică şi prin care se exteriorizează acesta.
 elementele de bază ale unui act normativ sunt: articolul (ce
include în structura sa, aliniatul), care se grupează în secţiuni,
secţiunile se grupează în capitole, iar capitolele în titluri.
 o structură logico-juridică (internă):
 Structura logico-juridică (internă):
 indică elementele componente ale acesteia : ipoteza, dispoziţia
şi sancţiunea = partea stabilă şi internă a normei juridice
 se regăsesc în orice normă juridică; pot fi identificate pe baza
unei analize logice,
 interpretarea şi aplicarea corectă a normelor juridice, trebuie să
se ţină seama atât de structura logico-juridică cât şi de structura
tehnico-legislativă a acestora
 Uneori, elementele nu sunt descrise în această ordine sau nu se
regăsesc intotdeauna in acelasi loc (articol al actului normativ,
capitol sau act normativ) urmând a fi deduse pe cale de
interpretare sau prin coroborarea mai multor norme
 In situația solutonarii unui caz concret, organului care aplica
norma are sarcina identificarii elementelor componente ale
normei (in acelasi izvor sau in alte mai multe izvoare)
 1) Ipoteza normei juridice
 precizează: subiecții de drept (destinatari ai
respectivei norme) precum și condițiile
(împrejurările, situaţiile, categoria de subiecte,
starea subiectivă a subiectelor, locul, timpul,
modalitatea etc.) în care se desfăşoară conduita,
fapta, acţiunea, inacţiunea, dreptul, obligaţia etc.
reglementate prin norma respective (precizate în
conţinutul dispoziţiei).
 Ipoteza conferă dispoziţiei efectivitate, califică
fapta şi făptuitorul stabilind atât calitatea cât şi
cantitatea sancţiunii juridice.
 Clasificarea ipotezei
criteriul - precizia cu care este formulată:
• ipoteză strict determinată (precizează expres
condiţiile în care urmează să se aplice dispoziţia n. j .
(ex: ,,Căsătoria încetează prin decesul sau prin declararea
judecătorească a morţii unuia dintre soţi” ; ,,Copilul născut
sau conceput în timpul căsătoriei are ca tată pe soţul mamei”)
• ipoteză relativ determinată (subînţeleasă) -
condiţiile, împrejurările de aplicare a dispoziţiei n.j.
nu sunt prevăzute precis sau cu exactitate, ele se
subînţeleg sau rezultă din contextul reglementării (de
ex. „Uciderea unei persoane se pedepseşte cu
închisoarea de la 10 la 20 de ani şi...”
 Criteriu - gradul de complexitate a
împrejurărilor
• ipoteză simplă (conține o singură împrejurare, modalitate
tipică în care se aplică dispoziţia); ex. „ Căsătoria se poate
încheia dacă viitorii soţi au împlinit vârsta de 18 ani.”
• ipoteză complexă (mai multe situaţii, împrejurări, întrunite
fie cumulativ, fie alternativ, determină incidenţa
dispoziţiei); ex: „ Este interzisă încheierea căsătoriei între
rudele în linie dreaptă, precum şi între cele în linie
colaterală până la al patrulea grad inclusiv.”; împrejurările
furtului calificat, omorului calificat; situațiile încetării
mandatului primarului – exemple de ipoteza complexă.
 2. Dispoziţia normei juridice
• prescrie conduita tip (acțiune, inacțiune, drepturile si
obligatiile) pe care trebuie să o urmeze destinatarii săi
în situația ipotezei date.
• cea mai importanta parte a normei juridice, nu poate
lipsi din conţinutul unui text-articol de lege; “miezul
normei juridice”, “partea cea mai importantă”, “esenţa
normei juridice”
• poate prescrie o conduita obligatorie, obligatia pentru
un subiect de a se abtine de la o anume conduita,
anumite permisiuni sau sa recomande anumite
acțiuni.
 Clasificarea dispoziției
criteriul - modul de formulare
• Dispoziţii absolut determinate - stabilesc
categoric drepturile şi obligaţiile celor vizaţi,
stabileşte o conduită precisă de la care nu se
poate deroga;
• Dispoziţii relativ determinate - lasă la aprecierea
subiectelor raportului juridic conduita ce trebuie
urmată, putând alege o variantă sau alta de
conduită care prevăd alternative de conduită
pentru subiectul generic.
 Criteriul - conduita prescrisă
• Dispoziţii onerative - obligă subiectul de drept să săvârşească o
acţiune – tip („ Atunci când viitorul soţ este minor, părinţii sau,
după caz, tutorele vor face personal o declaraţie prin care
încuviinţează încheierea căsătoriei.”
• Dispoziţii prohibitive - interzic o anumită conduită - tip, obligă
subiectul de drept să se abţină de la săvârşirea unor acţiuni “Este
interzis să se căsătorească alienatul mintal şi debilul mintal”
• Dispoziţiile permisive - sunt acele dispoziţii care lasă la
latitudinea subiectelor de drept să-şi aleagă conduita pe care
doresc să o urmeze; ele nu impun, dar nici nu interzic
săvârşirea anumitor acţiuni („ “Patrimoniul defunctului se
transmite prin moştenire legală, în măsura în care cel care lasă
moştenirea nu a dispus altfel prin testament”;)
• Dispoziţiile supletive - o varietate a dispoziţiilor permisive; şi
acestea, lasă la latitudinea subiectelor de drept să opteze
pentru conduita pe care să o urmeze, iar dacă nu se hotărăsc,
instanţa de judecată sau legea va interveni şi va suplini voinţa
lor. („La desfacerea căsătoriei prin divorţ, soţii pot conveni să păstreze
numele purtat în timpul căsătoriei. Instanţa ia act de această înţelegere
prin hotărârea de divorţ”. Aliniatele (2) si (3) arata ca “pentru motive
temeinice, justificate de interesul unuia dintre soţi sau de interesul
superior al copilului, instanţa poate să încuviinţeze ca soţii să păstreze
numele purtat în timpul căsătoriei, chiar în lipsa unei înţelegeri între ei;
Dacă nu a intervenit o înţelegere sau dacă instanţa nu a dat încuviinţarea,
fiecare dintre foştii soţi poartă numele dinaintea căsătoriei”.
• Dispoziţiile de stimulare - sunt acele dispoziţii care prevăd
recompensarea, încurajarea unei conduite deosebite (premii,
recompense materiale, distincţii, decoraţii)
Criteriul - sfera de aplicare şi după gradul de
generalitate
• Dispoziţii generale - au o sferă largă de aplicare şi de obicei
guvernează, de regulă, o anumită ramură de drept.
• Dispoziţiile speciale - au o sferă mai restrânsă de aplicare, şi,
guvernează, de regulă, o categorie de relaţii dintr-o ramură
de drept.
 “specialul derogă de la general, generalul nu derogă de la
special
• Dispoziţiile de excepţie - reprezintă o completare a
dispoziţiilor generale sau speciale.; se mai numesc “dispoziţii
derogatorii” - derogă de la reglementarea cuprinsă într-o
dispoziţie generală sau specială
 3. Sancţiunea normei juridice
• formulează consecinţa încălcării sau nerespectării
dispoziţiei normei, în ipoteza dată.
• măsura de constrângere prevăzută de norma respectivă,
urmează să fie aplicată de organul de stat competent
• fără posibilitatea de sancţionare a conduitelor contrare
– dispozițiile ar fi simple precepte de conduită, lipsite
de obligativitate şi eficacitate.
• constituie un avertisment pentru cei tentaţi să încalce,
precizează consecințele faptei ilicite; rol educativ, rol
preventiv.
 Clasificare
criteriul - scopul urmărit
• sancţiuni reparatorii, care urmăresc repararea
prejudiciului cauzat şi restabilirea situaţiei
legale anterioare;
• sancţiuni coercitive, care vizează aplicarea
constrângerii asupra persoanei vinovate;
• sancţiuni de anulare sau de desfiinţare a
actelor ilicite
 Criteriul - ramura de drept în care se aplică
(natura) şi după gravitate
• sancţiuni penale – măsuri de constrângere prevăzute de legea
penală (pedepse - măsuri de siguranţă şi măsuri educative);
• sancţiuni civile - Se referă în special la patrimoniul persoanei (revocarea,
anularea sau rezoluţiunea actului juridic, plata de despăgubiri); pedepsele
civile vizează de regulă persoana subiectului şi se împart în două categorii:
pedepse civile prin care se împiedică dobândirea unui drept subiectiv sau se
suprimă un astfel de drept (revocarea donaţiei, nedemnitatea succesorală,
decăderea) şi pedepse prin care se micşorează patrimoniul persoanei
sancţionate (amenzi civile, prestaţii către stat)
• sancţiuni administrative (contravenţionale) - dintre care amintim:
avertismentul, amenda contravenţională, munca în folosul
comunităţii.
• sancţiuni disciplinare - sunt de regulă măsuri strâns legate de
contractul individual de muncă, în special de executarea lui.
 Criteriul - gradul de determinare
• sancţiuni absolut determinate - care sunt formulate univoce
precis, fără a putea fi interpretate de organele de aplicare,
respectiv fără a putea fi mărite sau micşorate
• sancţiuni relativ determinate - care prevăd anumite limite
minime şi maxime, între care organul de aplicare poate stabili
cuantumul sancţiunii.
• sancţiuni alternative - sunt acele sancţiuni care dau
posibilitatea organului de aplicare să aleagă între două sau
mai multe sancţiuni, pe aceea care i se pare mai potrivită în
cazul dat.
• sancţiuni cumulative - stabilesc aplicarea cumulativă a mai
multor sancţiuni pentru aceeaşi faptă ilicită.
 Clasificarea normelor juridice
A. criteriul ramura de drept
în funcție de obiectul reglementării juridice
distingem între:
• Norme de drept civil;
• Norme de drept penal;
• Norme de drept administrativ;
• Norme de drept constituțional;
• Norme de drept comercial etc.
 B. criteriul forței juridice a actului normativ
în care este cuprinsă norma juridică
• Norme juridice cuprinse în legi;
• Norme juridice cuprinse în decrete;
• Norme juridice cuprinse în hotărâri
guvernamentale sau ordonanțe;
• Norme juridice cuprinse în alte acte ale
administrației centrale de stat – regulamente,
decizii, instrucțiuni etc, sau ale administrației
locale – hotărâri, decizii etc.
 C. criteriul interesul protejat de norma juridică

• Norme juridice de ordine publică – acele norme prin edictarea cărora se

urmărește protejarea unui interes general, public. Exemplu – art. 29 alin.
1 din Constituție - (1) Libertatea gândirii şi a opiniilor, precum şi
libertatea credinţelor religioase nu pot fi îngrădite sub nici o formă.
Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credinţă
religioasă, contrare convingerilor sale.
• Norme juridice de ordine privată- aceste norme vizează protejarea unor
interese particulare. Exemplu art. 134 Cod civil - (1) Tutorele are
îndatorirea de a îngriji de minor.
* încălcarea unei norme juridice de ordine publică poate fi invocată de
orice persoană interesată, invocarea încălcării unei norme juridice de
ordine privată poate fi făcută doar de către persoana ale cărei interese au
fost încălcate.
 D. criteriul obiectul de reglementare
• Norme generale – sunt acele care reglementează un
domeniu determinat.
• Norme speciale – sunt norme juridice care
reglementează o parte, o secțiune din ansamblul
domeniului reglementat de normele generale.
* Importanța clasificării - Normele speciale se aplică cu
prioritate în raport cu normele generale. Abrogarea
normelor speciale se va face tot prin norme speciale.
Normele speciale se vor completa cu normele generale,
în caz de lacună, nu cu cele speciale.
 E. Criteriu - modul de reglementare a
conduitei
I. Normele imperative
Norme imperative onerative
Norme imperative prohibitive
II. Normele dispozitive
Norme dispozitive permisive
Norme dispozitive supletive
 Izvoarele dreptului
Definire. Noțiune.
• Izvoarele dreptului = unul din elementele definitorii ale
oricărui sistem de drept; Nj devine obligatorie pentru
colectivitate numai dacă îmbracă o anumită formă de
exprimare.
• conceptul de izvor de drept - folosit pentru a arata
formele de exprimare a normelor juridice – acte
normative, obiceiul juridic, practica judiciară, etc.
• modalitatea principala prin care dreptul devine cunoscut
de cei al caror comportament îl reglează
• Pot fi diferite de la un sistem la altul și de la o etapă istorică
la alta
 Clasificarea izvoarelor de drept
a) Dupa modalitatea de aducere la
cunoştinţa
• izvoare scrise - legea si celelalte acte normative
cu caracter de lege, precum si actele normative
subordonate legii sunt izvoare scrise
• izvoare nescrise - obiceiul.
• Atenție - Cutuma sau obiceiul este izvor
material de drept, iar importanta studierii
acesteia consta in descrierea modului in care se
formeaza dreptul pozitiv si in explicarea
specificului unui sistem juridic national.
 b) Dupa modalitatea de instituire sau
recunoaştere
• izvoare de drept oficiale - legile si
jurisprudenta
• izvoare neoficiale - obiceiul si doctrina
*doctrina semnifică opiniile exprimate de catre
specialisti in stiinta juridica, fie teoreticieni, fie
practicieni, opiniile avand un rol informativ.
*jurisprudența are calitatea de izvor oficial
numai în unele sisteme de drept.
 c) Din perspectiva caracterului sursei
normative
• izvoare directe - actele normative
• izvoare indirecte - obiceiul si normele
elaborate de organizatii nestatale, numindu-se
indirecte deoarece trebuie validate de
autoritatile de stat competente.
 d) După criteriul raportului dintre conţinut şi formă

• izvoare materiale ale dreptului = conditiile vietii economice, sociale,

politice, culturale sau ideologice; sunt factori dau continut normelor
juridice concrete in care se exprima nevoile si exigentele reale ale vietii;
ansamblu de realităţi sociale care influenţează voinţa socială generală
exprimată prin norme;
• b) izvoare formale ale dreptului – modalitati concrete de exprimare a
dreptului, forma exterioara pe care o imbraca acesta, pentru a se impune
colectivităţii
* izvoare formale ale dreptului:
- obiceiul juridic,
- precedentul judiciar şi practica judiciară,
- actul normativ,
- doctrina.
 Obiceiul juridic ( cutuma)
• considerat cel mai vechi izvor de drept
• o regulă de conduită nescrisă care s-a format prin repetarea unei
practici în decursul timpului, fiind acceptată cu rang de lege de
comunitate.
• Este rezultatul unei experienţe de viaţă a unei comunităţi,
apărând sub forma diferitelor tradiţii, practici care au reprezentat
principala modalitate de ordonare a relaţiilor sociale în
concordanţă cu interesele comunităţii respective.
• Rolul obiceiului juridic ca izvor de drept a fost diferit: în dreptul
românesc actual, obiceiul juridic ( cutuma ) este izvor de drept
numai în mod excepţional, atunci când legea trimite expres la
obicei.
 Precedentul judiciar
• este o soluţie ( hotărâre ) pronunţată de o instanţă într-o speţă
similară anterioară.
• Practica judiciară ( jurisprudenţa ) este formată din totalitatea
hotărârilor judecătoreşti pronunţate de către instanţe sau
activitatea de aplicare a dreptului infaptuita de organele
judiciare indiferent de locul si rolul pe care il ocupa, prin solutiile
ramase definitive
• Dreptul contemporan românesc nu acordă jurisprudenţei
calitatea de izvor de drept. In conformitate cu principiul
separaţiei puterilor în stat, puterea judecătorească nu are
competenta sa creeze legea, deci sa legifereze, avand doar are
menirea de a o aplica.
 Doctrina
• alcatuita din analizele, interpretările, opiniile pe care
oamenii de specialitate le dau fenomenului juridic.
• Doctrina = ştiinţa dreptului.
• Rolul doctrinei: teoretico-explicativ; interpretările
ştiinţifice vin în ajutorul legiuitorului, a magistratului
și practicienilor în procesul de creare sau aplicare a
dreptului.
• doctrina nu are calitatea de izvor de drept în dreptul
românesc actual
 Actul normativ
• izvorul de drept realizat de catre organele puterii publice învestite cu
competenţă normativă.

• Denumirile pe care le poarta actele normative sunt diferite, în funcţie de

organul puterii de stat care îl emite.

• Legea –principalul act normativ; celelalte acte normative ( decrete,

hotărâri şi ordonanţe ale guvernului, ordine ale miniştrilor, etc.) au o
poziţie subordonată faţă de lege, fiind elaborate în vederea executării
legilor.

• Legea comportă două sensuri – larg (însuşi dreptul scris, adică totalitatea
actelor normative) și restrâns (act normativ care reglementează cele mai
importante relaţii sociale şi dispune de forţă juridică superioară
celorlalte acte normative, fiind adoptat de puterea legislativă după o
procedură riguros reglementată).
 Principalele trăsături ale legii (în sens
restrâns)
a) numai puterea legislativă este competentă să adopte legi;
b) Are competenţă de reglementare primară, originară (pt cele
mai imp. relaţii sociale, celelalte acte normative –emise pe
baza legii şi se subordonează acesteia, au o natură
secundară, derivată);
c) are întotdeauna caracter normativ
d) procedura specifică de elaborare (obligatorie pt validitatea
ei) diferită de celelalte acte normative.
e) Procedura de elaborare a legilor cuprinde următoarele
etape: iniţiativa legislativă, dezbaterea proiectului de lege,
votarea proiectului de lege, promulgarea şi publicarea legii.
 Clasificarea legilor
Dupa autoritatea lor juridică în sistemul
normativ
• legile constitutionale - stabilesc principiile fundamentale
pentru viaţa socială şi de stat, organizarea şi funcţionarea
ordinii într-un stat; Constituţia - reglementează acele relaţii
sociale fundamentale care sunt esenţiale pentru
instaurarea, menţinerea şi exercitarea puterii.
• Legi organice – reglementează cele mai importante domenii
ale vieţii sociale şi de stat, având o poziţie distinctă faţă de
ierarhia legislativă. Domeniile care fac obiectul reglementării
prin legi organice sunt expres prevăzute în Constituţie (art.
73 alin. 3).
• Legi ordinare - reglementează celelalte domenii care nu
sunt supuse normării prin legi constituţionale sau organice
 După sfera de reglementare
• legile generale si legile speciale.
– Legile generale reprezintă dreptul comun
– legile speciale reglementează o situaţie
particulară în raport cu legile generale.
– În caz de concurs între legea generală şi legea
specială se aplică aceasta din urmă.
Actele normative subordonate legii
• prin legi nu pot fi reglementate toate situaţiile și sub toate
aspectele; apare necesitatea unei intervenţii normative a
altor organe de stat
• trebuie să respecte următoarele cerinţe:
- nu trebuie să cuprindă dispoziţii contrare celorlalte legi;
- nu pot reglementa relaţii sociale care sunt supuse normării prin lege;
- să se înscrie în limitele competenţei materiale şi teritoriale ale
organelor de stat care le emit,
- să fie adoptate în forma şi cu procedura prevăzută pentru fiecare din
ele.
• Actele normative subordonate legii au denumiri şi forme
diferite în sistemul de drept al fiecărui stat.
 categorii de acte normative subordonate
legii:
1) Decretele –actele Preşedintelui, caracter normativ sau individual;
semnate de Preşedinte, contrasemnate de Primul-ministru(multe dintre
acestea);
2) Hotărârile cu caracter normativ ale Guvernului – prevăd măsuri de
aplicare a legilor în domenii diferite;
3) Ordonanţele Guvernului – acte de delegare legislativă, fiind emise numai
pe baza unei legi de abilitare. Ordonanţa de Urgenţă reprezintă o formă de
reglementare specială a Guvenului, ce o poate realiza în cazuri speciale.
4) Ordinele, instrucţiunile miniştrilor şi ale celorlalţi conducători ai
organelor centrale ale administraţiei de stat în măsura în care acestea au
caracter normativ, fiind adoptate în baza prevederilor exprese ale legii;
5) Actele organelor locale ale administraţiei de stat ( Hotărâri ale
Consiliului local, Hotărâri ale Consiliului judeţean, Ordinele Prefectului,
Dispoziţiile Primarului ) sunt izvoare de drept dacă au caracter normativ.
 Elaborarea normelor juridice. Tehnica juridică normativă

Principii în tehnica de elaborare a normei juridice

 Principilul fundamentarii ştiinţifice activitatii de
elaborare a normelor juridice
 Principiul asigurarii unui raport intre dinamica si statica
dreptului
 Principiul corelării sistemului de drept (noul act sa fie
integrat organic in sistemul normelor de drept, pentru
a-si atinge finalitatea si pentru a avea eficienta)
 Principiul accesibilitatii si economiei de mijloace in
elaborarea actelor normative
 Etape în tehnica de elaborare a normelor
juridice(actelor normative)
1. Iniţierea actelor normative – exercitarea dreptului de
inițiativă
2. Dezbaterea proiectelor - in diverse modalitati și aspecte
specifice tipului de act
3. Adoptarea actelor normative - in mod diferit, dupa cum
este supus adopatarii un tip de act sau altul
4. Promulgarea (în cazul legii) - în maxim 20 de zile de la data
primirii legii la cabinetul Președintelui României. Înainte de
promulgare, președintele poate cere, o singură data,
reexaminarea textului.
5. Asigurarea publicităţii - pentru a intra in vigoare se publică
 Structura formală a actelor normative - părţi
constitutive
• Titlul – element de identificare, insotit de un numar, scurt si sugestiv;
• Formula introductiva - indicarea temeiului constitutional sau legal; ex: „In
temeiul art.108 din Constitutia Romaniei republicata, Guvernul Romaniei adopta
prezenta hotarare”
• Preambulul actului normativ - motivatia social politica a elaborarii acestuia; in
cazul ordonantelor de urgenta includerea sa este obligatorie.
• Dispoziţiile sau principiile generale – prevederi privind obiectul, scopul, sfera
relatiilor care sunt reglementate, definirea unor concepte.
• Dispoziţiile de conţinut sau speciale - substanta actului normativ; regulile care
stabilesc drepturile si obligatiile, incompatibilitatile, exceptiile, comportamente,
sanctiuni;
• Dispoziţii tranzitorii - prevederi legate de intrarea in vigoare a actului normativ,
relatiile respectivului act cu alte reglementari
• Anexe – părți exterioare legii, dar fac corp comun cu aceasta, având aceeași forță
juridică cu cea a actului normativ; organigrame, tabele, schițe, statistici, norme
metodologice etc.
 Acţiunea normei juridice în timp, în spaţiu şi
asupra persoanelor
I) Acțiunea în timp
Momente:
– intrarea in vigoare,
– durata de valabilitate in care norma se afla in vigoare producand efecte
juridice
– iesirea din vigoare
1) Intrarea în vigoare a n.j.:
- legată de necesitatea aducerii ei la cunoştinţa tuturor celor
care trebuie să o respecte.
- prin publicarea actelor normative într-o publicaţie oficială.
- În România, - fie la trei zile de la data publicării în Monitorul
Oficial, fie la o dată ulterioară stabilită de legiuitor în textul
ei, potrivit Constituției.
 Acțiunea în timp
2) Durata de valabilitate a normei juridice.

 Obiectivul intrarii in vigoare - reglementarea

relaţiilor sociale viitoare;
 In consecință: n.j. nu retroactivează (nu se
aplică situaţiilor nascute anterior intrarii ei în
vigoare, şi nici nu ultraactivează (nu se aplică
situaţiilor ivite după ieşirea sa din vigoare).
 Excepții
Exceptii de la principiul neretroactivităţii:

= situaţii când se admite aplicarea retroactivă a legii

• legile interpretative - se aplică de la data intrării în vigoare a
legii pe care o interpretează; nu instituie noi norme, ci doar
explică sau detaliaza sensul legii la care face trimitere,
alcatuind cu aceasta din urma, corp comun.
• retroactivitate expresă - prevederea expresă că legea se
aplică şi unor fapte săvârşite anterior.
• legea penală mai favorabilă - este posibil ca unui subiect de
drept ce a comis o infracţiune, sub imperiul unei legipenal
vechi, înlocuită de o lege nouă, să i se aplice acea
reglementare apreciata ca fiind mai blanda.
Excepții de principiul neultraactivității:

• legile temporare (ale căror situaţii de aplicare

si data până la care acţionează, sunt
determinate) se aplica tuturor faptelor
apărute sub acţiunea lor, chiar dacă aceste legi
nu mai sunt în vigoare
• legile penale mai favorabile.
 3. Încetarea acţiunii în timp a normei
juridice
a) Abrogarea (ieşirea din vigoare) a n.j.
- act prin care se dispune încetarea acţiunii în timp a n.j.,
- realizat numai de către organul emitent sau de către un organ ierarhic
superior
- numai printr-un act de aceeaşi valoare juridică, respectiv superior
• Clasificare:
a. abrogare totală (se abrogă întregul act normative) si abrogare parţială
(se abrogă doar părţi dintr-un act normative);
b. abrogare expresă directă (legiuitorul precizează în mod expres actul
normativ sau articolele acestuia care se abrogă) si abrogare expresă
indirectă (legiuitorul nu precizează articolele sau actul normativ
abrogat, ci utilizează formula “orice dispoziţie contrară se abrogă”);
abrogare tacită (legiuitorul reglementează în alt mod relaţiile sociale,
fără să precizeze în vreun fel sau altul abrogarea altor act normative).
 Încetarea efectelor juridice
b) Desuetudinea sau căderea în desuetudine:
• norma juridică deşi este în vigoare nu se mai
aplică, deoarece relaţiile sociale care au
generat apariţia ei au dispărut.
• cunoscută şi sub denumirea de perimare.
c) Ajungerea la termen sau expirarea termenului
de valabilitate - cazul normelor cu termen sau
temporare.
 II) Acţiunea normelor juridice în spaţiu şi
asupra persoanelor
• principiului teritorialităţii: N.j. se aplică pe teritoriul unui stat, adresându-se tuturor
persoanelor aflate în limitele acestui teritoriu
• Acţiunea n.j. în spaţiu - în corelaţie cu competenţa teritorială a organului de stat care
o emite.
• Principiul teritorialităţii nu este absolut (persoane şi locuri asupra cărora nu se aplică
normele juridice ale statului respectiv).
• Excepții (se aplică cu respectarea principiilor democratice ale dreptului internaţional
şi al egalităţii suverane a statelor, al reciprocităţii şi al liberului lor consimţământ ):
1) imunitatea diplomatică si consulara constă în exceptarea personalului diplomatic de la
jurisdicţia statului de reşedinţă;
2) regimul juridic al unor categorii de străini – forme:
a) regimul naţional (străinii se bucură de aceleaşi drepturi);
b) regimul special (drepturile străinilor sunt stipulate în acorduri internaţionale sau în
legislaţia naţională);
c) regimul clauzei naţiunii celei mai favorizate (statul de reşedinţă acordă străinilor un
tratament la fel de avantajos ca şi cel recunoscut cetăţenilor unui stat terţ, considerat ca
favorizat).
 Raportul juridic
Definiție

• un raport social ce se naşte pe baza normelor

juridice
• între două sau mai multe subiecte de drept,
• titulare de drepturi şi obligaţii juridice
corelative
• Realizarea drepturilor și obligațiilor este
asigurată la nevoi prin forţa de constrângere a
statului.
 Caracteristicile raportului juridic
a) Raportul juridic este un raport social.
 se stabileşte între oameni, (persoane fizice,
persoane juridice, sau între persoane fizice şi
juridice).
 relaţiile sociale se pot stabili între subiecţi
individuali sau colectivi;
 (plasare in spațiu) relaţii interne şi externe;
 (după obiectul lor) există relaţii patrimoniale sau
nepatrimoniale
 Caracteristicile raportului juridic
b. Raportul juridic este un raport volitional.

 Se naste din voința omului

 Dublu volițional: voinţa statală stipulată în norma juridică cât
şi voinţa subiecţilor participanţi la raportul juridic
 Importanţa voinţei subiectelor raportului juridic variază:
- dreptul public(este determinantă voinţa de stat, ca voinţă
generală (de exemplu, în raporturile de drept constituţional)
- dreptul privat(raporturile de drept privat care sunt dominate
de principiul libertăţii sau autonomiei de voinţă, este esenţială
în general voinţa părţilor, simpla manifestare a actului de
voinţă individual declanşează raportul juridic )
 Caracteristicile raportului juridic
c) Raportul juridic este un raport valoric – este un
raport de promovare şi de apărare a valorilor esenţiale
ale societăţii
d) raportul juridic este reglementat prin norme de
drept
e) raportul juridic este un raport de suprastructură
(suportă influenţa şi influenţează la rândul său celelalte
raporturi sociale - materiale, raporturi ideologice)
f) are o structura tripartită, alcatuita din părţi
(subiecte), conţinut şi obiectul raportului juridic
 Condiţiile raportului juridic
a) să existe norma juridică care să reglementeze respective relaţie socială
 N.j. = condiţia, premisa fundamentală şi indisolubilă a naşterii unui
raport juridic
 N.j. determină calitatea de subiect de drept şi stabileşte faptele juridice
ce nasc, modifică sau sting raporturi juridice.
 raporturile juridice reprezintă modalitatea cea mai frecventă de realizare
a normei juridice, de aplicare a dispoziţiilor acesteia în viaţa socială.
b) să existe faptul juridic, respectiv acţiunea umană sau evenimentul care
determină apariţia, modificarea sau stingerea (încetarea) unui raport
juridic potrivit prevederilor normei de drept.
 Fără intervenţia acestor împrejurări (acţiuni omeneşti sau evenimente),
normele juridice nu creează, raporturi juridice.
 Nu orice împrejurări constituie fapte juridice ci, numai cele de a căror
existenţă normele de drept leagă consecinţe juridice
 1) evenimentul
= acele împrejurări care nu depind de voinţa omului, dar ale căror
rezultate conduc la naşterea sau modificarea unor raporturi juridice.
 Categoria include: fenomenele naturale (calamităţile), naşterea,
moartea, etc.
 Nu orice eveniment produce efecte juridice; legiuitorul stabilește
împrejurările care prin consecinţele ce le produc au legătură cu
ordinea juridică.
 Evenimentele = cauze ce declanşează acţiuni umane ce nasc,
modifică sau sting raporturi juridice. (ex. trăsetul, naşterea unei
persoane (rap. juridic între noul născut şi părinţii acestuia),
moartea (determină stingerea unor raporturi juridice (cele în care
defunctul este titular de drepturi şi obligaţii sau apariţia unor
raporturi juridice de succesiune)
 2) acţiunile omeneşti
= sunt manifestări de voinţă ale oamenilor care produc efecte
juridice – nasc, modifică sau sting raporturi juridice – ca urmare a
reglementării lor prin norme de drept.
 Acţiunile pot fi atât fapte de comisiune cât şi fapte de omisiune.
• După raportul lor cu normele juridice în vigoare, după cum sunt
sau nu în conformitate cu acestea, acţiunile se clasifică în:
a) licite – sunt actele oamenilor săvârşite cu respectarea şi în
conformitate cu cerinţele normelor juridice, sau ilicite – sunt
acele acte ale oamenilor prin care se încalcă prevederile
normelor juridice;
b) acţiuni comisive sau acţiuni omisive; acţiunile ilicite sunt
actele umane prin care se încalcă prevederile normelor juridice.
 Acţiunea – ca “act juridic”
 Elementele sau structura raportului juridic:
Subiectele = participanţii la raporturile juridice, care sunt titulari de drepturi şi
obligaţii.
– capacitatea de folosinţă – aptitudinea generală şi abstractă a subiectului de drept
de a avea drepturi şi obligaţii juridice;
– capacitatea de exerciţiu – aptitudinea subiectului de drept de a-şi exercita
drepturile şi de a-şi îndeplini obligaţiile juridice, prin încheierea de raporturi juridice

 Conţinutul - ansamblul drepturilor şi obligaţiilor corelative

ale subiectelor înrelaţia dată, drepturi şi obligaţii care sunt prevăzute de
norma juridică.

 Obiectul = elementul în legătură cu care subiecţii sau părţile raportului

juridic îşi stabilesc drepturile şi obligaţiile corelative. Obiectul raportului
juridic desemnează scopul, interesul sau finalitatea realizării drepturilor şi
obligaţiilor din conţinutul acestuia, şi care constau, de cele mai multe ori, în
dobândirea sau înstrăinarea unor bunuri, obţinerea unor servicii .