Etica în contextul

competenţei şi măiestriei
pedagogice
A elaborat studenta grupei 303,
Paladi Ana
 Concepte cheie

 Măiestrie înseamnă pricepere, iscusinţe deosebite,

cunoştinţe profunde într-un domeniu. DEX
 Măiestria pedagogică este dezvoltarea plenară a tuturor
componentelor personalităţii pedagogului. Un maiestru
în pedagogie este mai mult decît un pedagog bun, este
un artist în meseria sa.
 Profesorul V. Mândâcanu defineşte astfel măiestria
pedagogică ,, un ansamblu de calităţi ale personalităţii
care îi asigură un înalt nivel de autoreglare în
activitatea profesională pedagogică”
 Însuşirile de bază ale maiestriei
pedagogie
arta comunicării pedagogice;
arta oratorică;
arta interacţiunii pedagogice;
arta improvizării pedagogice;
arta soluţionării conflictelor;
arta autoreglării stării psihice.
 Arta comunicării pedagogice
 Comunicarea pedagogică e comunicarea
pedago-gului cu elevii în scopul instruirii şi
educaţiei
 se deosebeşte de o comunicare obişnuită prin
faptul că ea are întotdeauna scopul de a educa
şi instrui, aceasta e una din deosebiri. O altă
deosebire e că acest fel de comunicare are
mesiunea de a îndeplini neapărat anumite
funcţii, care se realizează doar în complex.
Funcţii ale comunicării pedagogice:

organizarea procesului de emitere şi

recepţionare a informaţiei;
organizarea interacţiunii asupra
elevului;
realizarea cercetării personalităţii
elevului;
organizarea influenţei asupra elevilor.
 O altă caracteristică a comunicării pedagogice
este grija pedagogului de a respecta normele
eticii ale comunicării.

 S-au stabilit următoarele norme:

 - să asculte cu mult interes elevul pînă la capăt;
 - să aleagă momentul potrivit pentru a interveni;
 - să posede simţul timpului;
 -să găsească tonul şi stilul potrivit pentru comunicarea
concretă;
 - să posede cultura gestului, mimicii, pantomimicii.
 Pentru ca comunicarea pedagogică să
devină creativă, este necesar
 a stabili uşor contactul individual în procesul
comunicării;
 a înţelege starea psihologică interioară a elevului;
 a stabili relaţii interpersonale în procesul
comunicării;
 a putea folosi mijloacele de comunicare în diferite
condiţii;
 a putea regla starea psihologică proprie în procesul
comunicării;
 a putea influenţa moral –etic-spiritual
 Arta oratorică
 Arta oratorică este iscusinţa de a vorbi frumos în
public.
 Arta oratorică are menirea după cum menţionează
Maria Dorogan, să materializeze gîndurile,
sentimentele şi convingerile. Pedagogul practică
vorbirea orală şi scrisă e firesc ca dînsul să-şi formeze
abilităţi retorice, continuă autoritatea celor citate.
 Ţinând cont de spusele lui Cicerone, că poeţii se nasc,
iar oratorii se formează, pedagogul va depune
sistematic eforturi pentru a însuşi această artă.
Caracteristicile fonetice ale vorbirii
intonaţia;
intensitatea;
timbrul;
accentul;
ritmul;
pauzele;
 Arta interacţiunii pedagogice
 este orientată spre colaborarea cu elevii prin realizarea
influenţei cu ajutorul anumitor metode şi procedee.
Esenţa interacţiunii pedagogice constă în stimularea sau
frînarea calităţilor, valorilor morale, spirituale,
intelectuale, fizice în concordanţă cu problemele
educaţionale.
 Pentru a organiza interacţiunea asupra elevilor,
pedagogul trebuie să posede capacităţi organizatorice ce
includ: capacităţi de reflecţie şi empatie, să fie în stare a
crea un climat psihologic necesar pentru organizarea
procesului instructiv educativ, menţionează Dvitz, în
lucrarea „ Psihologia procesului educaţional”.
 Arta improvizării pedagogice
Improviza-a compune ceva repede şi pe
nepregătite, a face ceva la repezeală şi
provizoriu.
În activitatea didactică improvizarea e
necesară, fiindcă acţiunile lui la lecţii nu-s
şablon. Deşi el se pregăteşte de lecţie, în
procesul activităţii apar situaţii neprevăzute.
Pedagogul trebuie să reacţioneze imediat şi
să improvizeze pentru găsirea soluţiei.
 Arta soluţionării conflictelor

tendinţe de a domina;
e obişnuit să-şi impună părerea;
sunt foarte principiali;
au tendinţe să critice pe alţii;
tendinţa de a se supraaprecia;
obişnuinţa de a interveni în situaţii
nepotrivite, etc.
 Una din metode folosită pentru a preântâmpina conflictul
este abandonarea, înseamnă retragerea fizică şi emoţională
din conflict.
 Reprimarea este refuzul de a lua act de existenţa
conflictului.
 Compromisul este cedare din ambele părţi;
 Negocierele sunt căutarea de soluţii.
 Dacă conflictul a izbucnit, se poate de folosit astfel de
metode: împăcarea, iertarea, răbdarea, bunătatea,
amabilitatea, corectitudine, scuze, recunoaşterea
greşelilor.
 Pedagogul va fi întotdeauna iniţiatorul soluţionării
neînţelegerilor.
 Arta autocontrolării psihice

Omul trebuie permanent să-şi

controleze impulsurile, starea lui
psihică ca să se poată stăpîni în
situaţii neordinare. Acest control
permite de a gîndi înainte de a
reacţiona la primul impuls. Mintea
poate cîntări, poate evalua situaţia
încît acţiunile să fie justificate,
deciziile corecte
Tactul pedagogic ca formă de funcţionare a
moralei pedagogice
 Modul cum se îmbracă şi cum vorbeşte,
disciplina în muncă şi atitudinea faţă de colegi,
faţă de autorităţi, influenţează pe elevi. Ei
admiră pe profesorul demn, cinstit, sociabil,
modest. Un astfel de profesor rămâne un model
şi în viaţa sa particulară. Pentru profesia
didactică se cer unele aptitudini care
condiţionează obţinerea de rezultate bune într-
un timp mai scurt şi cu randament sporit.
Asemenea aptitudini sunt capacitatea de a se
adapta rapid la situaţii concrete noi şi
capacitatea de a se manifesta deosebit iu faţa
tinerilor.
Denumirea de tact îşi are originea în limba
latină „tactus„-„ atingere”, „contact”,
„ acţiune”, mai are şi sensul de a
desemna o strategie a raportării la alte
persoane implicând discernământul,
adeziune sufletească, grijă pentru a nu le
leza demnitatea celui în cauză şi a-l
influenţa educativ sau instructiv în chip
ingenios, fară duritate şi evitând
conflictele”.
 caracteristici ale personalităţii
profesorului
umanismul şi iubirea sinceră şi reală faţă de
tineret;
mult calm, multă răbdare şi pasiune pentru
educaţia tineretului, pentru munca de educator;
ton cald, apropiat şi optimist, principialitate,
obiectivitate, demnitate, supleţe şi înţelegere în
toate situaţiile actului instructiv-educativ;
relaţii democratice de cooperare, respect şi ajutor
reciproc cu tineretul studios
 Cercetările fenomenului psihologic tact sau lipsă de
tact pedagogic efectuate de către Josef Stefanovici,
au oferit posibilitatea unei clasificări a acestora în
grupe şi categorii, care să includă:
calităţile didactice (profesionale);
calităţile personale;
atitudinea (comportarea) profesorului
faţă de elevi;
atitudinea (comportarea) profesorului
faţă de părinţii elevilor.
 Lipsa de tact pedagogic
 Temperamentul impulsiv, stăpânirea de
sine, voinţa.
 Condiţiile proaste de viaţă, atmosfera
încordată de lucru.
 Nivelul redus de inteligenţă, nivelul
scăzut de cultură, mentalitatea
pedagogului şi a elevului.
 Un profesor bun trebuii să stăpânească tactul
pedagogic
 elevii sunt prea sensibili;
 elevii sunt timizi, lipsiţi de curaj, retraşi, prea liniştiţi, lipsiţi de
dependenţă, interiorizaţi;
 elevii sunt agresivi, impulsivi, nedisciplinaţi;
 elevii au complexe de inferioritate;
 elevii sunt prea ambiţioşi;
 elevii obţin rezultate excepţionale la învăţătură;
 elevul îşi recunoaşte greşeala;
 au fost soluţionate situaţiile de conflict;
 elevii nu respectă normele şcolare;
 elevii au un comportament nepoliticos;
 se comite un furt;
 elevul nu-şi pregăteşte sistematic lecţiile
 Tactul se formează, cunoscând, în temeiul unor
finalităţi, ce sentimente şi deprinderi trebuie să dezvolte
în rezultatul comportării profesorului

 să manifeste dragoste pentru copii;

 să poată motiva comportarea copiilor;
 să se orienteze în orice situaţie;
 să aleagă cele mai eficiente mijloace de
influenţă;
 să ştie a comunica cu elevii în toate
situaţiile;