Cursul 4

CREŞTEREA ECONOMICĂ

 Creşterea economică versus dezvoltarea

economică
 Factorii care influenţează creşterea
economică
 Teorii şi modele ale creşterii economice
 Conceptele de creştere economică şi
dezvoltare economică
• Creşterea economică este un proces complex
care reflectă dinamica sistemului economic în
ansamblu, ca şi standardul de viaţă al unei ţări,
într-o anumită perioadă, dată de evoluţia unor
indicatori macroeconomici (cum ar fi PIB total sau
PIB locuitor), într-un anumit orizont de timp şi care
indică locul unei ţări în economia mondială.
• Creşterea economică reflectă ansamblul
transformărilor cantitative, structurale şi
calitative care apar şi se produc în viaţa
economică a unei ţări sau pe plan mondial, într-
o perioadă relativ îndelungată de timp şi care
imprimă indicatorilor macroeconomici o
tendinţă ascendentă, iar dezvoltarea
economică este o formă de manifestare a
dinamicii macroeconomice care include, pe
lângă creşterea economică şi un ansamblu de
transformări cantitative, structurale şi calitative
din alte domenii de activitate, cum ar fi:
cercetarea ştiinţifică şi tehnologică, structurile
organizaţionale şi funcţionale ale economiei,
modul de gândire şi comportament al indivizilor în
societate.
Conceptele de creştere economică şi
dezvoltare economică
• În literatura de specialitate se întâlnesc mai
multe definiţii ale celor două concepte
economice, acceptate fiind:
• Creşterea economică constă în
sporirea dimensiunilor economiei
naţionale, exprimată în totalul bunurilor şi
serviciilor obţinute în decursul unei perioade
de timp, iar dezvoltarea economică este
ansamblul schimbărilor structural-sociale şi
mentale care generează o relaţie de
antrenare reciprocă între aparatul de
producţie şi populaţie.
• În funcţie de oscilaţiile conjuncturale ale
economiei naţionale, ce produc modificări
care duc la sporirea sau diminuarea
rezultatelor macroeconomice, creşterea
economică poate fi:
• 1. Creştere economică zero, apare
atunci când ritmul rezultatelor economice
absolute evoluează în acelaşi sens cu
ritmul demografic, astfel încât, nivelul
indicatorilor calculaţi pe locuitor, PNB şi
PIB rămâne constant.
• 2. Creştere economică negativă apare
atunci când PNB/locuitor sau PIB/locuitor
au o tendinţă de scădere, deşi sunt ţinute
sub control anumite corelaţii
fundamentale de echilibru, prin admiterea
unor compromisuri între eficienţa
economică şi bunăstarea socială.
• 3. Creştere economică pozitivă
exprimă o evoluţie real-pozitivă,
ascendentă a indicatorilor de rezultate
macroeconomice pe locuitor, PIB şi PNB.
• Creşterea economică se află în strânsă legătură cu
dezvoltarea economică, aceste două noţiuni nu trebuie
opuse una alteia, dar nici identificate.
• Caracteristici comune creşterii economice şi
dezvoltării economice:
• Ambele reflectă un proces de mişcare economică, în
sensul creşterii rezultatelor obţinute.
• Realizarea atât a creşterii cât şi a dezvoltării economice,
presupune alocarea şi utilizarea de resurse economice,
mărirea randamentelor, având ca rezultat mersul înainte
al economiei.
• Finalitatea socială a ambelor procese este aceeaşi şi
anume satisfacerea nevoilor de trai ale oamenilor,
îmbunătăţirea calităţii vieţii.
• Deosebiri între creşterea economică şi dezvoltarea
economică:
• Creşterea economică vizează în special latura cantitativă
a activităţii economice, în sensul măririi rezultatelor,
adică a produsului naţional pe total şi pe locuitor.
• Dezvoltarea economică are o sferă de cuprindere mai
mare, reflectând şi schimbările calitative ale structurilor
economice inter-ramuri, organizaţionale, în repartizarea
venitului naţional, în dinamica nivelului de trai etc.
• Creşterea economică şi dezvoltarea economică
înseamnă progres economic, la rândul său progresul
economic înseamnă progres social, adică creşterea
condiţiilor de viaţă materială şi spirituală a populaţiei.
 Factorii care influenţează creşterea
economică
• Evoluţia creşterii economice este influenţată de factori cu acţiune directă,
nemijlocită şi decisivă, de mediul economico-social complex în care se
desfăşoară activitatea economică, ca şi de factori cu acţiune indirectă,
mediată. Fiecare factor trebuie analizat tridimensional, astfel:
• 1. Factorul uman (capital uman) este analizat cantitativ, prin volumul de
manoperă prestată de populaţia ocupată în cadrul timpului efectiv de muncă,
calitativ, prin structura populaţiei în funcţie de gradul de ocupare a pieţei
muncii, nivelul de educaţie, gradul de calificare, motivaţia în muncă,
productivitatea muncii, înzestrarea tehnică a muncii şi structural, în raport cu
structurile specifice ocupării forţei de muncă.
 Factorii care influenţează creşterea
economică
• 2. Factorul material (capitalul real) este
analizat cantitativ, prin volumul capitalului real
în exploatare şi stocul de bunuri de capital
alocate pentru investiţiile efectuate, calitativ,
prin randamentul capitalului real ce depinde
direct de caracteristicile sale tehnologice, la
un moment dat (adică prin creşterea gradului
de valorificare a resurselor materiale în
procesul de producţie) şi structural, prin
structurile materiale ale capitalului real,
repartizate proporţional cu raportul dintre
capitalul fix şi cel circulant.

•3. Factorul informaţional-tehnologic (neo-factor),

cu rol decisiv în procesul creşterii economice, este
analizat cantitativ, prin potenţialul de inovare
tehnologică al unei ţări, determinat de ponderea
cheltuielilor de cercetare-dezvoltare în PNB sau în
PIB, calitativ, prin rentabilitatea rezultatelor
cercetărilor ştiinţifice aplicate în procesele productive,
care trebuie să ducă la obţinerea unui avantaj
competitiv net pe piaţa internă şi externă, respectiv
structural, prin raportul dintre eficienţa economică
directă şi eficienţa economică propagată a cercetării
ştiinţifice interpretată fie ca progres tehnic încorporat,
fie ca progres tehnic autonom. La nivel
microeconomic, factorul informaţional măreşte
sensibil avantajul competitiv al firmelor, iar la nivel
macroeconomic, prin efectul de antrenare duce la
societatea informaţională.
• Între latura cantitativă şi cea calitativă a fiecărui factor de influenţă a
creşterii economice există o interacţiune compensatoare, în care
latura structurală are un rol hotărâtor. În funcţie de modul de
combinare a factorilor de producţie într-o anumită perioadă, ca şi de
contribuţia lor la sporirea PIB sau PNB, creşterea economică este:
• 1. Extensivă, atunci când laturile cantitative au contribuţii majore
directe la sporirea PIB, tip caracteristic ţărilor care înregistrează un
nivel scăzut de dezvoltare, incapabile să valorifice superior
resursele naţionale; datorită caracterului epuizabil al resurselor
naturale, costurilor economice, ecologice şi sociale ridicate acest tip
de creştere se menţine o perioadă limitată în timp, dar trebuie
parcurs pentru crearea infrastructurii necesare celui de al doilea tip.
• 2. Intensivă, proprie economiilor avansate, capabile să genereze
progres tehnologic şi echilibru economic consolidat între cererea şi
oferta de bunuri şi servicii, rezultate macro-economice ridicate, ca şi
posibilităţi de autofinanţare şi auto-accelerare a economiei cu
impact favorabil asupra sistemului economico-social.
• 3. Intermediară apare între cele două tipuri anterioare, fiind
caracterizat prin faptul ca laturile cantitative şi cele calitative au
contribuţii relativ egale la realizarea sporului de venit, la nivel
macroeconomic şi care poate predomina o perioadă mai lungă sau
mai scurtă sub influenţa unor factori interni sau externi.
 C5 Teorii şi modele ale creşterii
economice

• Teoriile şi modelele creşterii economice evidenţiază

modalităţi diferite prin care activitatea prezentă o
influenţează pe cea viitoare şi identifică sursele
care pot determina o creştere continuă. Evoluţia
acestor teorii a căzut sub incidenţa realităţilor
economice şi a instrumentelor de analiză
economică. Dintre economiştii care au avut o
contribuţie de seamă la apariţia şi fundamentarea
teoriilor creşterii economice îi amintim pe: Roy F.
Harrod, L. Robinson, E. Domar, S. Kuznetz, R.
Solow, P. Samuelson, W. Leontieff, F. Perroux, G.
Abraham-Frois etc.
• În lucrările acestora şi ale altor economişti de
seamă au fost formulate şi s-au fundamentat
mai multe modele de echilibru şi de creştere
care au fost grupate, în principal, în următoarele
categorii:
- Creştere economică fără progres tehnic
(modelele neoclasice, modelele post-
keynesiene, modelul de critică de la Cambridge);
- Creştere economică cu progres tehnic (progres
tehnic neutru, progres tehnic autonom, progres
tehnic încorporat);
- Modele de analiză structurală.
• Dintre modelele de creştere economică le vom
analiza pe următoarele:
- modelul lui Keynes;
- modelul lui Solow;
- modelul lui Harrod.
 Modele de crestere economica
• 1) J. M. Keynes a elaborat un model al echilibrului şi
creşterii economice, în care a folosit următoarele mărimi:
· volumul folosirii mâinii de lucru (E)
· venitul naţional (Y)
· consumul individual (C)
· investiţiile (I)
· economiile (S)
• Potrivit lui Keynes utilizarea forţelor de producţie se face în
funcţie de „cererea efectivă” care determină nivelurile de
producţie şi gradul de utilizare a forţei de muncă. Măsurarea
cererii efective (solvabile) se face în funcţie de cheltuielile
pentru consum şi investiţii. Conform lui Keynes venitul
depinde de volumul utilizării forţei de muncă:
Y= C+I
• 2) Robert Solow – construieşte o funcţie de
producţie încorporând progresul tehnic în
modelul de creştere. Producţia (Q) este o funcţie
de capital (K), munca (L) şi progres tehnic (T),
astfel:
Q= f (K, L, T)
Solow consideră că într-o economie în care
ritmul de creştere demografică este constant şi
unde preţurile sunt flexibile, economia
respectivă va tinde automat spre un punct de
echilibru, care corespunde unui maxim al
consumului pe locuitor, adică al nivelului de
viaţă.
• 3) R.F. Harrod a cercetat relaţia dintre creşterea
economică şi cele trei elemente fundamentale: populaţia,
capitalul disponibil, progresul tehnic. Ţinând seama de
aceste trei variabile, a determinat fracţiunea de venit
necesară a fi acumulată pentru a obţine o anumită rată
de creştere economică. Harrod a calculat trei rate de
creştere (deci există trei ritmuri posibile de creştere a
venitului naţional):
a) Rata de facto (adică cea efectivă – care există de
fapt);
b) Rata de creştere garantată – care oferă întreprinderii
satisfacţie şi îi asigură menţinerea investiţiilor;
c) Rata naturală – adică cea permisă de condiţiile
fundamentale existente (adică creşterea populaţiei
inclusiv a forţei de muncă, a progresului tehnic, a
productivităţii).
• Rata de facto (rata truism) se exprimă prin ecuaţia:

În care:
• G – rata de creştere a venitului naţional, adică raportul dintre creşterea
venitului naţional (Y) şi venitul naţional al perioadei precedente (Y);
• C – coeficientul capitalului
• st – rata acumulării, adică raportul dintre investiţii (I) şi venitul naţional
(Y):
• Rata garantată se exprimă prin relaţia:

unde:
• Gw – rata garantată a venitului naţional, care oferă întreprinzătorilor
satisfacţie şi care-i face să menţină investiţiile.
• Cr – coeficientul necesar al capitalului, care concordă cu necesităţile
întreprinzătorilor.
• Rata naturală se exprimă cu relaţia:

unde:
• Gn – rata de creştere naturală pe care o permit
condiţiile fundamentale.
• Cele trei ecuaţii ale ratei de creştere folosite de
Harrord, constituie ecuaţiile modelului său de
creştere, cu ajutorul cărora încearcă se explice
evoluţia ciclului industrial.
• Astfel, pentru a avea o situaţie stabilă şi
prosperitate ar trebui ca: rata facto (G) să fie
egală cu rata garantată (Gw) şi cu rata naturală
(Gn).
• În realitatea economică cele trei rate au valori diferite:

• În funcţie de aceste diferenţe, pe termen scurt, se poate

afla dacă economia este în stare de boom sau de
recesiune.
• Astfel, dacă:
• a) G > GW, are loc o tendinţă de boom (expansiune);
• b) G < GW, are loc o tendinţă de recesiune.
• Această situaţie, G < GW, se întâmplă în condiţiile în
care GW < Gn.
• Pe o perioadă mai îndelungată de timp, limita maximă a
ratei de facto este rata naturală, adică G = Gn.