Sunteți pe pagina 1din 6

PROPRIETĂȚILE CHIMICE ALE SOLURILOR

DETERMINAREA CONŢINUTULUI DE HUMUS


Humusul este componentul organic specific solului, reprezentând un factor de
fertilitate care se deosebeşte de roca din care s-a format.
Formarea humusului reprezintă procesul biochimic dominant al solului având loc
datorită unui ansamblu de reacţii de descompunere şi de sinteză ulterioară de substanţe organice.
Humusul este reprezentat de materia organică înaintat transformată sau aflată în
diferite stadii de transformare și care are drept componenți esențiali acizii humici.
Humusul constituie principala sursă şi rezervă de elemente nutritive (în special în azot)
pentru plante şi microorganisme, are caracter acid, influenţează regimul de apă şi aer, regimul
caloric precum şi proprietăţile principale ale solului.

Pentru determinarea conţinutului de humus din sol se folosesc metode directe şi metode
indirecte.
Metodele directe - se bazează pe principiul oxidării sau calcinării cu apă oxigenată.
Metodele indirecte - se bazează pe dozarea unui element component al humusului (C,
O, H şi N) şi calcularea pe această bază a conţinutului de humus dintre care C şi N se poate
determina cantitativ cu exactitate, cunoscându-se că humusul conţine circa 58% C şi 5% N.
Cantitatea de humus se află înmulţind rezultatul determinării cu 1,724 pentru carbon (100:58) şi
20 pentru azot (100:5).

Metodele indirecte pot fi gravimetrice şi titrimetrice. Dintre acestea cele mai folosite
sunt cele titrimetrice şi anume: metoda Tiurin.
1. Determinarea conţinutului de humus prin metoda Tiurin

Humusul constituie componentul de bază al solului, reprezentând un factor al


fertilităţii, prin multiplele funcţiuni pe care le îndeplineşte în sol: sursă de substanţe
nutritive cu azot, are rol în reţinerea cationilor, în structura solului, în reţinerea apei,
influenţează regimul caloric, stimulează activitatea microorganismelor.

Principiul metodei:
Constă în calcularea cantităţii de oxidant necesar pentru oxidarea carbonului
din humus. Solul luat pentru analiză se tratează cu o soluţie oxidantă de anhidridă
cromică sau bicromat de potasiu, în prezenţă de acid sulfuric.
Din cantitatea de soluţie oxidantă care se administrează cu carbonul din humus,
excesul se determină prin titrare cu o soluţie de sare Mohr.

În paralel se stabileşte, cu ajutorul unei probe martor, volumul de soluţie de


sare Mohr necesar pentru titrarea întregii cantităţi de soluţie oxidantă cu care s-a tratat
solul. Făcând diferenţa dintre rezultatele celor două titrări se obţine cantitatea de soluţie
care a oxidat carbonul din humus şi aceasta constituie baza de calcul a conţinutului de
humus din sol.
Modul de lucru:

Se cântăreşte între 0,2-0,5 g sol care se introduce într-un vas conic


termorezistent de 100 ml. Cantitatea de sol care se ia pentru analiză trebuie să fie invers
proporţională cu conţinutul de humus din sol.

Peste sol se picură dintr-o biuretă 10 ml soluţie oxidantă, se adaugă 0,1 g sulfat
de argint (cu rol de catalizator), se ataşează o pară refrigerentă şi după o uşoară agitare
se pune la fiert 5 minute, după care se lasă să se răcească. Para de sticlă se spală cu
apă distilată în acelaşi vas conic de 300 ml în care se toarnă conţinutul spălat cu apă
distilată, până se realizează un volum de 200-250 ml soluţie.

Se adaugă apoi 8 picături de difenilamină ca şi indicator şi 2 ml acid ortofosforic


85% care are rolul de a bloca ionii de Fe3+ din sol, care reacţionează cu indicatorul
producând virajul lui înainte de vreme.

Excesul de soluţie oxidantă se titrează cu soluţie de sare Mohr 0,1 n. La început


lichidul are o culoare brun-murdară, după care se transformă în violet intens, apoi în
albastru, după care trece brusc în verde, ceea ce indică sfârșitul titrării.

În paralel se tritează şi proba martor, în trei repetiţii pregătită în acelaşi mod dar
fără sol.
CALCULUL REZULTATELOR:

(V 1  V 2)  f  0,0005181  100
Humus(%) = K
m

Unde:
V1 = volumul de soluţie sare Mohr 0,1 n consumat la titrarea probei martor (ml);
V2 = volumul de soluţie sare Mohr 0,1 n consumat la titrarea probei de sol analizat (ml);
f = factorul soluţiei de sare Mohr 0,1 n;
0,0005181 = conţinutul de humus oxidat de 1 ml soluţie oxidantă;
m = masa probei de sol luată în analiză (g);
100 = factor pentru exprimarea rezultatului în %;
K = coeficient care se calculează pentru raportarea rezultatului la solul complet uscat.

Coeficientul 0,0005181 se calculează astfel: 1 ml soluţie sare Mohr 0,1 n este echivalent cu
1 ml soluţie oxidantă 0,1 n şi corespunde la 0,0003 g carbon organic. Această cantitate de carbon
organic este conţinută de:

1,724×0,0003 = 0,0005181 humus


INTERPRETAREA REZULTATELOR

Conţinutul de humus este maxim la suprafaţa solului (în orizontul de


bioacumulare) şi descreşte odată cu adâncimea.

Rezerva de humus (t/ha) se poate calcula pentru o anumită adâncime,


folosind următoarea formulă:

Humus t/ha = H x DA x h x 100

unde: H% - reprezintă conţinutul de humus din stratul de sol;


DA - densitatea aparentă la acelaşi strat de sol (t/m3);
h - grosimea stratului de sol (m).
Tabelul 1.
Conţinutul de humus (%) la soluri în stratul arat
(adâncimea 0 - 20 cm)

Apreciere

Limite
pentru soluri cu textura pentru soluri cu textura
mijlocie şi fină grosieră

f. slabă < 1,0


slabă
slabă 1,1 - 2,0
submijlociu
submijlociu 2,1 - 3,0
mijlociu
mijlociu 3,1 - 4,0
bun
bun 4,1 - 5,0
f. bun
f. bun > 5,1