Geologia ca ştiinţă

Planul
• Terminologie
• Legătura geologiei cu alte ştiinţe
• Domeniile de cercetare specializate
• Istoria dezoltării geologiei
• Concluzii
 Terminologie
• Geologie- cuvânt compus de origine greacă, ( geo = pământ şi  logos = ştiinţă) este
ştiinţa care studiază modul de formare, alcătuirea şi istoria dezvoltării globului
terestru.  Geologia studiază atât compoziţia rocilor expuse la suprafaţă (în fazele
istorice ale geologiei) cât şi continuitatea acestora în adâncime, zăcămintele
minerale solide, lichide şi gazoase, structura integrală a planetei Terra, plăcile
tectonice ale scoarţei terestre, dar şi structura internă stratificată a planetei.
Geologia (în accepţiunea modernă) este o ştiinţă interdisciplinară, care, prin
intermediul metodologiilor chimiei, fizicii, matematicii, statisticii, astronomiei etc.,
explică compoziţia internă a Pământului, precum şi procesele ce au loc în interiorul
si la suprafaţa sa.
Richard de Bury
episcop de Durham (1473),

A utilizat, pentru prima dată, Termenul de

geologie în lucrarea sa Philobiblion, în
sens de ştiinţă pământească (engl., earthy
science) în opoziţie cu ştiinţa cerească
(engl., heavenly science)
Horace-Bénédict de Saussure

În sens corect, cuvântul geologie a

fost utilizat într-un text al danezului
Escholt (1657), iar în titlul unei
sinteze, a fost folosit, pentru prima
dată de către H.B. Saussure (1779)
• În secolul al XVIII-lea, termenul de geologie a circulat în
paralel cu termenul de geognozie (de la grecescul gnosein – a
cunoaşte) în sensul de cunoaştere a scoarţei terestre.
• De la mijlocul secolului al XIX-lea se consacră termenul de
geologie odată cu adâncirea cunoştinţelor despre scoarţa
terestră, înţelegându-se că formaţiunile geologice sunt dispuse
într-o anumită succesiune şi poziţie spaţială
 Legătura geologiei cu alte ştiinţe
Geologia nu poate răspunde singura la problemele privind compoziţia, structura şi
evoluţia Pămîntului, motiv pentru care este nevoită să apeleze la metode şi
cunoştinte specifice altor ştiinţe. La studierea schimbărilor ce au loc în interiorul
Pământului, geologia vine în contact cu chimia, fizica, mineralogia, și chiar
astronomia, în special la determinarea originii Pământului. La studierea resturilor
fosile, geologia intră într-o relație strânsă cu botanica şi zoologia. La studierea
modificărilor la suprafața pământului, geologia este în strânsă legătură cu
geografia fizică și studiază fenomene geologice care au loc la suprafaţa
Pămîntului, la fel şi consecinţele acestor fenomene.

Din interacţiunea acestor ştiinţe cu subdomeniile geologiei, rezultă discipline de

graniţă cum ai fi: geofizica, geochimia, paleoecologia, paleobiologia,
geomorfologia ş.a.
 Domenii de cercetare specializate

• Mineralogia – studiază compuşii naturali care alcătuiesc scoarţa

Pămîntului, modul de structurare spaţială.
• Petrologia/ Petrografia -studiază gruparea mineralelor în roci şi condiţiile
genetice care determină apariţia rocilor.
• Paleontologia- studiază resturile de organisme care au populat
planeta de la apariţia vieţii şi condiţiile de mediu în care au
vieţuit organismele păstrate în stare fosilă.
• Geotectonica- studiază deformările suferite de formaţiunile
geologice şi cauzele care le- au produs.
Stratigrafia- studiază modul de formare şi suprapunere a
depozitelor în procesele geologice.
 Istoria dezvoltării
În antichitatea apar primele
observaţii privind evoluţia unor
ţinuturi, iar prezenţa unor fosile
marine în formaţiunile geologice,
a condus la concluzia, că acolo
Xenophane Pytagora unde astăzi este uscat, cândva
a fost fund de mare (Xenophane,
540 î.e.n, Pytagora), idee preluată
mai târziu de Aristotel (384 -322
î.e.n)

Aristotel
 Istoria dezvoltării
În Evul Mediu, ca şi în celelalte ştiinţe, nu se
înregistrează progrese evidente, emiţându-se o
serie de concepte speculative având la bază
superstiţii, nefundamentate de observaţii
directe. Doar Leonardo da Vinci, marele
savant, cu contribuţii în numeroase domenii
ale ştiinţei, cu ocazia unor lucrări hidrotehnice
în Piemont şi Lombardia, remarcă
dispunerea formaţiunilor de roci în strate
(există schiţa unui afloriment la British
Leonardo da Vinci Museum), rolul apelor în evoluţia reliefului şi
reia ideea că fosilele nu sunt “jocuri ale naturii”.
 Istoria dezvoltării
Odată cu începerea epocii moderne în secolul al XVI-lea, dezvoltarea industrială impulsionează
observaţiile şi cercetările de teren pentru determinarea de noi materii prime. În acest fel,
se aprofundează cunoaşterea scoarţei terestre, se schimbă vechile concepte despre Pământ şi apar
altele noi, se emit teorii privind structura şi forma mineralelor, astfel încât, se deschide
drumul cercetării ştiinţifice.
Această perioadă, este marcată de lucrările unor cercetători ca:

B. Palissy Agricola M.V. Lomonosov

Nicolaus Steno
(adevăratul nume fiind
George Bauer),
 Istoria dezvoltării
Sfârşitul secolului al XVIII-lea este marcat de apariţia a două curente
opuse, privind geneza proceselor din scoarţa terestră:
•curentul plutonist, susţinut de M.V.Lomonosov, Leopold von Buch, James
Hutton, care explică fenomenele şi procesele din scoarţa terestră, prin
acţiunea căldurii interne a Globului (naşterea rocilor prin acţiunea
vulcanilor); şi
•curentul neptunist, emis de Abraham Werner (primul profesor al Academiei
de Mine de la Freiberg), care susţinea că la originea proceselor geologice stă
acţiunea mării (geneza rocilor în condiţii marine).
Deşi, exclusiviste, în acea perioadă, cele două concepte s-au dovedit în timp, a
fi valabile în condiţiile evoluţiei scoarţei terestre. În aceeaşi perioadă apar
primele idei privind evoluţia continuă a Globului, în contradicţie cu teoriile
mai vechi imobiliste. Astfel, Nicolaus Steno, emite principiul superpoziţiei
stratelor. În aceeaşi perioadă se emit primele ipoteze cosmogonice privind
geneza şi evoluţia Pământului: ipoteza catastrofică a lui G.Buffon
(1747), iar mai târziu ipoteza acreţionistă a lui Immanuel Kant (1755).
 Istoria dezvoltării
Secolul al XIX-lea mai târziu este denumit de L. Kober (1928,1933)
“vârsta de aur a geologiei” şi se caracterizează printr-o explozie
informaţională în cadrul căreia s-au conturat numeroase idei valoroase emise
de o pleiadă de geologi dintre care: E. BBEAUMONT, J.H. PRATT, G.AIRY
şi J.DANA. Apoi, la începutul secolului XX- lea s- au remarcat E. HAUG, A.
WEGENER şi mulţi alţii.
Datorită dezvoltării industriei, tehnologiilor şi metodelor de investigare, dar şi
a evidentelor progrese în gîndirea geologică, în cea de-a doua jumătate a
secolului XX-lea are loc o adevărată revoluţie în geologie, al cărui rezultat îl
constituie elaborarea teoriei tectonicii globale- teorie cu caracter fundamental
în cunoaşterea structurii şi evoluţiei Pămîntului.
 Concluzii
• Însăşi termenul de geologie, a fost bine gîndit dar s-a dezvoltat odată cu
adîncirea cunoştinţelor despre scoarţa terestră.
• La studierea aprofundată a scoarţei terestre geologia intră într-o relaţie
strînsă şi cu alte ştiinţe naturale cum ar fi: chimia, fizica, astronomia,
zoologia, botanica ş.a.
• Ca să se înţeleagă corect şi mai uşor procesele şi schimbările ce au loc în
interiorul Pămîntului s-au creat domenii care s-au specializat în descrierea
compuşilor naturali, gruparea mineralelor şi rocilor, determinarea lumei
vegetale şi animale care au populat planeta, stabilirea proceselor şi
deformărilor care se produc în interiorul Pămîntului ş.a.
• De la apariţia primelor observaţii privind evoluţia unor ţinuturi şi
prezenţa unor fosile marine, multi savanti au fost interesaţi de studierea
mai aprofundată a scoarţei terestre. Odată cu dezvoltarea tehnologiilor, a
metodelor de investigare şi evoluţia în gîndirea geologică, are loc o
adevărată revoluţie în geologie de unde rezultă elaborarea teoriei cu
caracter fundamental în cunoaşterea structurii şi evoluţiei Pămîntului.
 Bibliografie
• https://ro.wikipedia.org/wiki/Geologie
• geologie generala - Editura Cetatea de Scaun
• www.rmgc.ro/.../04.5-Geologia-subsolului.pdf
• www.rasfoiesc.com/.../Subdiviziunile-
Geologiei..
• Геология как наука. История геологии.
www.ecosystema.ru/07referats/geology.htm