Simbolismul

Introducere
• În Occident „secolul romantic” intra în agonie. Era vremea
schimbărilor: politice, sociale, științifice, tehnice și, desigur, culturale.
Adevărata modernitate artistică începe, treptat, să prindă contur. În
Franța, de exemplu, câteva mișcări artistice de un mare rafinament,
precum impresionismul pictural sau simbolismul literar, vor juca un
rol important în atmosfera pariziană. Atât pictorii impresioniști, cât și
poeții simboliști își asumă sarcina de a regândi arta. Aici îi veți
cunoaște pe contemporanii francezi ai (încă) romanticilor Alecsandri și
Eminescu, activi în a doua jumătate a secolului al XIX-lea.
La Belle Époque
• Un interes deosebit îl trezesc – în jurul anului-nucleu 1900 – celebrele expoziții de la Paris,
dar și nenumărate spectacole de cabaret sau activități sportive. La rândul lor, poeții își
găsesc confortul spiritual nu în intimitatea locuinței personale, ci în atmosfera cafenelelor.
Unii dintre acești tineri poeți eleganți, îmbrăcați după ultima modă europeană, sunt noii
„dandy” ai epocii.
• În memoriile sale, scriitorul austriac Stefan Zweig evocă lumea Parisului din timpul „Belle
Epoque”, pe care o cunoștea foarte bine, oprindu-se asupra poeților: „Ei formau o breaslă,
aproape un ordin călugăresc în mijlocul vacarmului contemporan, ei, acești voluntari ai
lepădării de cotidian, pentru care nu exista pe lume ceva mai gingaș și totuși biruitor peste
vuietul vremii, când o rimă, îmbinându-se cu alta, declanșa acel fior inefabil care era mai
șoptit decât tonul unei frunze căzând scuturate de vânt și care totuși făcea să vibreze
sufletele oamenilor din cele mai îndepărtate locuri.” (Stefan Zweig, Lumea de ieri. Amintirile
unui european, trad. rom. Ion Nastasia, Editura Humanitas, București, 2012, p. 154).
Claude
Monet,
Impresie,
răsărit de
soare, 1872
Muzica
• Tehnica sugestiei simboliste o regăsim și în muzică. Sonurile lui
Debussy, de exemplu, se apropie cel mai mult de sensibilitatea
poeților simboliști și de idealul lor de artă. Sunt celebre piesele care
completează operele marilor simboliști francezi: Cinq poemes de
Baudelaire (1887-1889), Trois poemes de Stéphane Mallarmé (1913).
Poezia - precursori
• Primele stadii ale modernismului poetic le putem detecta încă din
secolul al XIX-lea. Poezia modernistă se dezvoltă sub influența
scriitorului american Edgar Allan Poe (1809-1849), el însuși o sursă
pentru acei poetes maudits („poeții blestemați”) de mai târziu:
Charles Baudelaire, Stéphane Mallarmé, Arthur Rimbaud sau Paul
Verlaine. Versurile acestora, ca și cele ale Lautréamont (Isidore-Lucien
Ducasse, 1846-1870), își vor pune amprenta asupra întregii poezii a
secolului al XX-lea.
Charles Baudelaire – Les Fleurs du Mal
(Florile răului), 1857
• Spirit independent, Baudelaire este autorul unui volum de versuri care
schimbă cursul literaturii poetice. Titlul este sugestiv, fiind construit
pe o antiteză: „florile” ne indică aspirația poetului spre frumos, spre
ideal și armonie, în vreme ce al doilea termen, mal, „răul”, semnifică
urâtul, păcatul, plictisul etc. Volumul sintetizează, de fapt, conceptul
de „estetică a urâtului”, fiind un punct de plecare pentru viitoarele
arte simboliste. În literatura română, fenomenul modernist a fost
asociat, înaintea poeților interbelici, cu numele lui Alexandru
Macedonski, autor foarte apropiat de noile teorii și experimente
literare din spațiul cultural francez.
Simbolismul – mișcare europeană
Simbolismul respinge sentimentalismul excesiv romantic. Simbolismul
preia de la romantici cultul individualității, subiectivitatea, analiza
interioară.
De asemenea, simbolismul continuă acțiunea de cercetare a realității,
încercând să-i descopere esențele, și legăturile dintre lumea fizică și
lumea metafizică. În același timp, simboliștii sunt ostili naturalismului și
impotriva ideii potrivit căreia arta este o oglindă fidelă a realității.
SIMBOLISMUL SE ÎNTEMEIAZĂ PE RUINELE ROMANTISMULUI,
NEGAREA NATURALISMULUI, PRELUÂND UNELE ELEMENTE ALE
ACESTORA.
Reprezentanți
• Stéphane Mallarmé
• Paul Verlaine
• Arthur Rimbaud
Decadentismul
La începuturile simbolismului, unele dintre manifestările sale au fost
etichetate drept manifestări ale decadentismului artistic. Poeții
„decadenți” ( ex. Paul Verlaine) nu au nimic de-a face cu seninătatea
parnasiană, aceștia încercând să exprime direct tumultul vieții,
neliniștea interioară. „Decadenții” au înnoit versul prin contestrea
vechilor canoane prozodice, au îmbogățit limbajul poetic, au cultivat
neologismele.
Simbolismul românesc - trăsături
Introduce în poezie spiritul citadin.
Poezia simbolistă se fixează în „universul interior”: „psihic, imaginativ,
mitic și mistic”. (Rodica Zafiu)
Apare o nouă psihologie poetică bazată pe un sentiment puternic de
izolare și inadaptare.
Atitudinile poetice specifice sunt: melancolia, spleen-ul, dorința de
eliberare, de evadare, nevroza. Toate acestea corespund sensibilității
omului modern, de început de secol XX.
Simbolismul românesc - istoric
• În literatura română, simbolismul se manifestă sincron cu cel european, prin
Alexandru Macedonski și alți poeți care publică în revista „Literatorul”
traduceri din poezia franceză și articole ce promovează noul curent. Poezia
romantică, în esență, a lui Macedonski este, totuși, marcată de această
estetică inovatoare. Simbolismul se impune ca școală literară în primul
deceniu al secolului al XX-lea prin George Bacovia, Ion Minulescu, Dimitrie
Anghel, Ștefan Petică și alții. În 1908, Ion Minulescu publică volumul
Romanțe pentru mai târziu, care se bucură de succes în rândul publicului
iubitor de poezie și al criticii literare. În 1916, Bacovia publică primul său
volum (după ce se afirmase în reviste), Plumb. Deși cei doi, care au fost
principalii poeți ai grupării, continuă să publice și după război în aceeași
formulă, curentul literar ca atare se consumă în perioada antebelică.
Reprezentanți
Al. Macedonski
1892 – prima definiție a simbolismului, în articolul Poezia viitorului
(„Albeața crinilor poate să fie altceva decât simbolul inocenței?”)
• Traian Demetrescu – Tradem – simbolism de neliniști, urât și spleen
• D. Anghel – caută un refugiu în fantezie și vis, construindu-și un univers
propriu, floral, sugerat prin notarea acută a senzațiilor olfactive.
• Ștefan Petică
• Ion Minulescu
• G. Bacovia