ECHIPAMENTE ŞI TEHNICI

DE DIAGNOSTICARE A
AUTOVEHICULELOR

CURS 4
CAPITOLUL 4

DIAGNOSTICAREA MOTORULUI
 Noţiuni introductive

 Modificarea stări tehnice a motorului se produce fie datorită uzurii

naturale sau forţate a mecanismelor şi instalaţiilor sale, fie
dereglării sau deteriorări unora dintre ele.

Diagnosticarea motorului

în general

pe elemente
componente
 În primul caz se aleg ca parametri de diagnosticare mărimi care
au legături multiple cu parametrii de stare ai motorului

puterea

gradul de
poluare
parametri de
diagnosticare
consumul de
combustibil

nivelul de
zgomot
 Diagnosticarea motorului pe elemente se efectuează atunci când
nu parametrul de stare generală are valori inacceptabile.
Diagnosticarea motorului
prin determinarea
directă a puterii
prin metoda
accelerării.
prin suspendarea
cilindrilor
 Diagnosticarea după puterea efectivă
 Este o operaţie de precizie nu tocmai ridicată, deoarece rezultatele
sale depind de o serie de factori a căror măsurare exactă nu este
posibilă.

 Astfel puterea efectivă nominală a motorului (înscrisă în fişa sa

tehnică) poate suferi reduceri iniţiale de fabricaţie (acceptate deliberat
prin documente de recepţie) precizate de factorul (cf), a cărui valoare
poate coborî până la 0,95; în decursul exploatării normale puterea
motorului scade în mod obişnuit, factorul respectiv (ce)scăzând între
0,85÷0,90, iar în transmisie se pierde o cantitate de energie, randamentul
transmisiei tr η având valori de 0,88- 0,92 la autoturisme şi 0,82 -0,92 la
autocamioane şi autobuze. Aşadar :
 Diagnosticarea prin accelerare
 Bilanţul de putere în registrul de accelerare a motorului la mers în gol

 Energia consumată pentru accelerarea tuturor maselor mobile ale

motorului Pa este egala cu cea produsă la nivelul pistonului (puterea
indicată Pi) din care se scade energia necesară pentru acoperirea
pierderilor proprii (frecare şi antrenarea organelor auxiliare Pc).

Transpunând ecuaţia de mai sus în unităţi de cuplu şi scriind-o în

formă diferenţială se obţine :

unde :
I- este momentul de inerţie redus la axa arborelui motor a tuturor
maselor mobile ale motorului ;
α,ω - viteza unghiulară şi unghiul de rotaţie ale arborelui motor ;
Mi - cuplul motor indicat ;
Mc - cuplul corespunzător pierderilor interne ;

 Din relaţie se observă că starea tehnică a motorului prezentată prin

procesele termoenergetice(Mi) şi cele mecanice (Mc) este
proporţională cu acceleraţia unghiulară a arborelui cotit dω/dt,
determinată la o anumită viteză unghiulară ω, deci la o anumită
turaţie.
 Pentru aceasta se pot folosi aparate care înregistrează şi
prelucrează electronic semnalele primite de la un traductor montat
în dreptul unui organ mobil exterior (de cele mai multe ori în dreptul
coroanei dinţate a volantului), sau, la motoarele cu aprindere prin
scânteie, în circuitul de aprindere.

 În funcţie de acceleraţia măsurată cu astfel de aparate la o turaţie

oarecare într-un domeniu restrâns în jurul acestei valori, se
apreciază starea tehnică a motorului
 Un alt procedeu la care motorul este accelerat de la turaţia n1 la
turatia n2 cu un singur cilindru, funcţionarea celorlalţi fiind
suspendată. În acest caz momentul motor indicat al acestui cilind Mi
va fi egal cu momentul efectiv Mei la care se adaugă pierderile
interne ale motorului Mp:

Această relaţie se mai poate scrie:

în care:
I - este momentul de inerţie al organelor mobile ale motorului,
ambreiajului şi al arborelui primar al cutiei de viteze;
εai – acceleraţia imprimată organelor mobile la funcţionarea într-un
singur cilindru, când turaţia creşte de la n1 la n2;
εp – acceleraţia echivalentă pierderilor interne din motor, astfel încât:

Acceleraţia εai se determină prin măsurarea timpului tai în care turaţia creşte
de la n1 la n2 cu organul de reglare al sarcinii adus brusc în poziţia debit
maxim
 Timpul de corelare este acelaşi în cazul încercării oricăruia din cilindrii de
la un cilindru la altul se va modifica numai timpul de accelerare tai,
valoarea acestuia fiind determinată în realizarea unei anumite accelerări
a motorului cu fiecare cilindru în parte.

 Aşa dar aici parametrul de diagnosticare este acceleraţia εi, care depinde
de mai mulţi parametrii de stare ai cilindrului respectiv: starea grupului
piston – cilindru, starea şi strângerea garniturii de chiulasă, modul
de închidere a supapelor şi funcţionarea bujiei sau injectorului.

 Folosirea acestei metode presupune existenţa unor nomograme stabilite

pentru motoare cu diferite momente de inerţie
În acest grafic este înscrisă variaţia valorii nominale a parametrului
de diagnosticare εi în funcţie de turaţie şi câmpul de abatere limită
ale aceleiaşi mărimi, acceptându-se ca extreme abaterile de ± 5%
din valoarea nominală.
 Diagnosticarea prin suspendarea
funcţionării cilindrilor
 Este o metodă de diagnosticare generală a motorului care se
bazează pe crearea unei rezistenţe interne opuse de unul sau mai
mulţi cilindrii când aprinderea sau alimentarea cu combustibil a
acestora este întreruptă

 La mersul în gol, funcţionarea stabilă a motorului este determinată

de egalitatea dintre cuplul motor indicat şi cel rezistent, produs
de consumul propriu de energie al motorului:

Această egalitate se realizează, de exemplu, pentru turaţia n1 în starea 1. Dacă

prin întreruperea alimentării bujiei sau injectorului, unul din cilindrii motorului
este scos din funcţiune şi dacă acesta este un cilindru cu o stare tehnică bună,
atunci cuplul indicat se va reduce corespunzător curbei Mi2, iar dezechilibrul nu
va putea fi înlăturat decât prin reducerea turaţiei până la valoarea n2 în care se
reface egalitatea cuplurilor noul regim funcţional fiind precizat de starea 2.
În cazul unui cilindru cu o stare tehnică necorespunzătoare scăderea cuplului
indicat este, evident mai mica, curba Mi3, iar starea de echilibru funcţional
se va realiza la o turaţie n3 >n2.

[Nm]

2 1 [rot/min]
 Diagnosticare pe această cale a motorului Diesel întâmpină unele dificultăţi, pe de
o parte, datorată faptului că turaţia nu poate fi măsurată stroboscopic, ci numai
mecanic, iar pe de altă parte, pentru ca nu se pot explora decât domeniile de
turaţie în care regulatorul este activ, deoarece numai la aceste regimuri motorul
funcţionează stabil.

[Nm]

[rot/min]

Deplasarea suplimentară a cremalierei este citită pe dispozitivul de indicare şi

serveşte drept criteriu de apreciere a neuniformităţii funcţionării cilindrilor.
 Diagnosticarea după gradul de poluare
Gazele de evacuare din motoarele cu ardere internă conţin un număr de
substanţe poluante:

Gazele de evacuare
oxidul de carbon

hidrocarburile

cantităţi de fum

oxizi de azot
 Prezenţa excesivă în gazele de ardere internă a oxidului de carbon, a
hidrocarburilor şi a fumului constituie mărturia unei funcţionări anormale a
motorului.

 Pentru motorul cu aprindere prin scânteie este specifică testarea după

emisia de oxid de carbon, aşa după cum pentru motorul cu aprindere prin
comprimare importantă este măsurarea concentraţiei de hidrocarburi, oxizi
de azot şi a gradului de fum.

Măsurarea concentraţiei de oxid de carbon

 Concentraţia de oxid de carbon în gazele produse prin ardere
depinde mai ales de raportul d dintre cantitatea de aer Ca şi de
combustibil Cc prezente în amestec: d =Ca/Cc

 Cu cât valoarea indicelui d este mai mare, cu atât concentraţia de oxid de

carbon în gazele emise de motor este mai mică.

 În acest scop sunt folosite două tipuri de aparate: analizoare electrice bazate
pe transferul de căldură şi analizoare cu raze infraroşii.
Schema de principiu a unui astfel de aparat, în componenţa căruia intra o
punte Wheatstone

V - voltmetrul
A - ampermetrul
P - potenţiometrul
R1,R2 - rezistente cu
aceeasi valoare
R3,R4 - rezistente cu
aceeasi valoare
R3 se află în aer liber R4
baleiată de curentul de
gaze de evacuare ce
traversează caseta

Rezultă că atât determinarea concentraţiei de oxid de carbon, cât şi a dozajului se

poate face indirect, aflând conţinutul de bioxid de carbon din gazele evacuate.
 Pentru mărirea sensibilităţii se întâlnesc analizoare electrice în a căror punte
intră două rezistenţe etalon şi două de măsură, cu aceeaşi organizare ca cea
a analizorului prezentat anterior.
 Pentru mărirea preciziei testărilor şi pentru a face posibilă şi determinarea
mai exactă a concentraţiei oxidului de carbon sunt folosite analizoarele
electrice cu post ardere

1 - conducta
2 - serpentina
3- separatoare
4 - conducta
5 - filtrul
6 - orificiul calibrat
7 - canalizaţia
8 -pompa
9 -pompa cu membrană
10 - rezistenţa de măsură
11 - canalizaţia
12 – rezistenţa etalon
13 - jiclorul
14 - filtrul
15 - aparatul de măsură
 Măsurarea densităţii fumului

 Culoarea şi nuanţa fumului emis de motor pot servi drept criterii de

apreciere a naturii unor defecţiuni. Astfel, prezenţa fumului negru sau cenuşiu –
negru în gaze arată o ardere incompletă; fumul albăstrui produs prin arderea
uleiului în camera de ardere este consecinţa uzurii grupului piston – cilindru sau
supapă – ghid.

 Stabilirea concentraţiei fumului din gazele de evacuare se efecteza pe mai

multe căi. Una din acestea o reprezintă analiza chimică a gazelor de
ardere, dar acest procedeu nu se pretează la măsurări rapide, ne fiind
deci acceptabil mai ales pentru folosirea în exploatare.

 Există trei procedee principal diferite pentru masurarea densitaţii de

fum în gazele evacuate, aplicabile atât în cercetare cât şi în exploatare şi
anume: prin filtrare, prin absorbţie şi prin reflecţie, pe baza cărora s-
au construit aparate destinate stabilirii cifrei de fum, denumite fumetre.
 Fumetrul Bosch EFAW se bazează pe citirea fotoelectrică a gradului de înnegrire a
unei hârtii filtrante, care a fost traversată de gazele evacuate de motor
1 - tijă
2 - arc
3 - capac
4 - arcuri
5 - piesa
6 - bile
7 - piesa cilndrica
8 - disc
9 - cilindru
10 - piston
11 - hârtia de filtru
12 - capac mobil
13 - arc
14 - capac
15 - ştuţul
16 - racord
17 - sonda de prelevare
18 - ţeava de evacuare
19 - para de cauciuc
20 – racord
23 - celula fotoelectrică circulară 21 - microampermetru
24 - hârtia de filtru înnegrită 22 – lampa
25 - potenţiometrul
 Fumetrul AVL 412 pe acelaşi principiu cu fumetrul Bosch, dar procesele
sunt automatizate.

1 - supapa
2 - filtrul
3,4 - pistoane
5 - supapa
6 - supapa
7 - piston
8 - piston
 Fummetrul AVL 415S
 Analizorul de fum AVL 415S este creat pentru măsurarea automată a conţinutului de
funingine din gazele de evacuare. Metoda de măsurare constă în trecerea unei
cantităţi de gaze arse printr-un filtru de hârtie.
 Gradul de înnegrire al hârtiei filtrului este determinat de o celulă fotoelectrică de
măsurare, iar apoi evaluat de către un microprocesor.

1 – rolă de hârtie neutilizată; 2 – rolă de hârtie utilizată; 3 – sistem de prindere-prelevare-analiză

a probei; 4 – sistem de încălzire (ventilator); 5 – senzor de temperatură a aerului (aflat în spatele
rolei)
Schema de prelevare a probei
 Analizorul de gaze AVL SESAM-FTIR

 Analizorul de gaze AVL SESAM-FTIR permite determinarea concentrației

a 25 de componente din gazele de evacuare (ex. CO, CO2, NO, NO2,
CH4, C2H2, C2H4, C2H6, C3H6, C3H8, C4H6, C2H5OH, CH3OH,
HCOOH, AHC, etc.)
 Analizorul integrează un spectrometru FTIR cu un sistem de prelevare a
probelor, format din pompa de prelevare a probelor şi un sistem pentru
încălzirea acestora.
 Fumetrul gavimetric aspiră 30 l de gaze; înainte si după filtrare, hârtia
de filtru este uscată într-un uscător timp de 24 ore şi apoi cântărită.
În timpul probei se 15 s cu fotometrul tip Bosch, pentru a se detecta
operativ eventualele abateri.
 Fumetrele cu absorbţie - fumetrul Hartridge creaţie a laboratorului de
cercetări British Petroleum.

1 - supapa de presiune
2 - separatorul de apa
3 - tub (407 mm)
4 - bec
5 - tub de aer
6 - suflanta
7 - celula fotoelectrica
 Fummetrul Hartridge MK3

Funcţionarea fummetrului Hartridge se bazează pe metoda măsurării

radiaţiei luminoase absorbite de gazele arse.

Metoda de măsurare a gradului de absorbţie a luminii are ca principiu de măsurare,

comparaţia transparenţei unei coloane de gaze de o lungime prestabilită cu o
coloană de aer curat de aceeaşi lungime.
 Analizorul de gaze Pierburg Hermann HGA 400 utilizează ca senzori celule
de detecţie în infraroşu, măsurând concentraţia principalelor componente
din gazele de evacuare.