Sunteți pe pagina 1din 87

ANATOMIE FUNCŢIONALĂ

Corina
PENTRU STUDENTII CIUPILAN
FACULTATII DE FARMACIE Asist. Univ. Dr.

ANUL I

corina.ciupilan@yahoo.com
CURS 2
Corina
SUCCESIUNEA ETAPELOR ONTOGENEZEI CIUPILAN
UMANE: EMBRIOGENEZA ŞI PERIOADA
FETALĂ. MEMBRANELE EMBRIONARE. Asist. Univ. Dr.
PLACENTA. TERATOGENEZA

corina.ciupilan@yahoo.com
DIVIZIUNEA CELULARĂ

Diviziunea celulară este procesul biologic prin


care se formează două sau mai multe celule-
fiice dintr-o celulă-mamă. Momentul
declanşării diviziunilor este determinat de
anumiţi factori: temperatura, hrana, substanţe
activatoare, starea de sănătate a celulelor.
La om diviziunea celulară este de două
feluri,indirectă sau cariochineză sau mitoză, şi
directă, sau amitoză.
DIVIZIUNEA CELULARĂ

Diviziunea cariochinetică (din limba greaca:


karyon-nucleu; kynesis- mişcare) sau indirectă
este specifică eucariotelor.
Se caracterizează prin modificări la nivelul
nucleului: apariţia cromozomilor, dispariţia
membranei nucleare şi a nucleolilor.
DIVIZIUNEA CELULARĂ

După particularităţile de desfăşurare şi


celulele care rezultă în urma diviziunii, se
cunosc două feluri de cariochineze: mitoza
(din limba greacă: mitos-fir, cu fus de
diviziune) pentru celulele somatice şi meioza
(din limba greacă: meion-mai puţin, mai mic;
ossis - condiţie), prin care, în final, rezultă
gameţii.
DIVIZIUNEA CELULARĂ

a) Diviziunea mitotică, ecvaţională sau


homotipică este specifică celulelor somatice
care intră în constituţia corpului organismelor.
Aceasta debutează prin diviziunea nucleului
sau cariochineză și se termină cu diviziunea
citoplasmei sau citochineză.
 Originea multiplicării celulare stă în
replicarea ADN-ului cromozomial, care are loc
în stadiul S al interfazei. Diviziunea nucleului
are loc în patru faze: profaza, metafaza,
anafaza şi telofaza.
DIVIZIUNEA CELULARĂ

Funcțiile mitozei sunt: asigurarea unui număr


constant de cromozomi, deci responsabilă de
constanța materialului ereditar de la celula
mamă la celulele fiice, asigură integritarea
structurală și funcțională a țesuturilor
(înlocuirea celulelor distruse sau bătrâne),
asigură creșterea și dezvoltarea organismului
precum și regenerarea țesuturilor și organelor.
DIVIZIUNEA CELULARĂ

Factorii care influenţează mitoza: căldura şi


unele substanţe chimice stimulatoare
activează ritmul meiozei; lumina, radiaţiile,
frigul şi unele substante chimice inhibatoare
blochează sinteza de ADN.
DIVIZIUNEA CELULARĂ

b) Meioza este tipul particular de diviziune, în


urma căreia are loc formarea celulelor
haploide din celule diploide. Are loc numai în
cadrul gametogenezei fiind diviziunea
indirectă specifică celulelor germinale.
DIVIZIUNEA CELULARĂ

 Meioza se produce doar în organismele care


se produc sexuat și care produc gameți.
Gameții au un număr înjumătățit sau haploid
de cromozomi (n) caracteristic fiecărei specii.
 Meioza este practic un mod de menținere a
constanței numărului de cromozomi de la
părinți la urmași, deoarece dacă aceasta nu ar
avea loc, numărul de cromozomi s-ar dubla la
fiecare generație.
DIVIZIUNEA CELULARĂ

În cadrul meiozei au loc două diviziuni


nucleare succesive care preced formarea
gameților:
a) diviziunea reducțională sau meioza
primară.
b) diviziunea ecuațională sau meioza
secundară, aceasta fiind similară mitozei
DIVIZIUNEA CELULARĂ

Meioza primară este precedată de interfază,


în faza S a acesteia ADN-ul replicându-se doar
o dată cu formarea cromatidei soră a fiecărui
cromozom, având ca rezultat final cromozomii
bicromatidici.
Cu excepţia celulelor nervoase, toate celelalte
celule ale organismului se multiplică prin
diviziune, adică fiecare formează două celule
fiice, care au aceleaşi caractere morfologice
şi funcţionale cu celula mamă din care au
provenit.
DIVIZIUNEA CELULARĂ

Înmulţirea celulelor este una din trăsăturile


esenţiale ale materiei vii, care realizează
reproducerea organismelor, iar prin
diferenţiere şi creştere, programate genetic,
se formează ţesuturile şi organele sau se
înlocuiesc celulele îmbătrânite.
DIVIZIUNEA CELULARĂ

Ciclul biologic al organismelor cu sexualitate


este marcat de două fenomene importante:
fecundaţia, care dublează numarul de
cromozomi, şi diviziunea reductională sau
meioza, care îl reduce la jumatate.
Cele două procese împart ciclul vital al unui
organism în doua faze (perioade sau
generaţii) distincte.
NOŢIUNI DE EMBRIOLOGIE UMANĂ

Embriologia este ramură a biologiei ce studiază


dezvoltarea organismului, de la formarea
celulelor sexuale(gameţii) până la naştere, când
s-a realizat un nou organism tânăr viabil. Ea
cuprinde mai multe etape şi anume:
gametogeneza formarea gameţilor(celulele
sexuale);
zigotogeneza formarea zigotului(oul fecundat) ce
cuprinde succesiv: inseminaţia şi fecundarea (cu
formarea zigotului), urmate apoi de segmentarea
zigotului(cu stadiile de morulă şi blastură).
NOŢIUNI DE EMBRIOLOGIE UMANĂ

embriogeneza formarea embrionului (cu


cele trei foiţe primordiale, şi începutul
organogenezei) care cuprinde primele două
luni de evoluţie a zigotului;
organogeneza (etapa fetală) urmează
embriogenezei şi constă în formarea
organelor fătului, a aparatelor şi sistemelor
sale, sfârşind cu realizarea organismului nou
viabil.
NOŢIUNI DE EMBRIOLOGIE UMANĂ
GAMETOGENEZA

Gametogeneza este procesul de formare


a gameților, adică a celulelor sexuale
masculine și feminine. Gametogeneza la
femele se numește ovogeneză , iar la
masculi, spermatogeneză.
GAMETOGENEZA

La embrionul de 3 săptămâni, numai în


jurul diverticulului alantoidian - o anexă
embrionară situată în afara lui, se
formează celulele germinale primordiale
gonocite primordiale, care vor migra
ulterior intraembrionar, în luna a 2-a, în
crestele genitale (viitoarele gonade:
testicul sau ovar), în funcţie de
informaţia genetică primită odată cu
fecundaţia.
GAMETOGENEZA

Gonocitele primordiale se vor diferenţia


în spermatogonii sau ovogonii, ce
reprezintă celulele suşă, din care se vor
forma gameţii masculini (spermatozoizii)
sau feminini (ovulele).
SPERMATOGENEZA

Spermatogeneza reprezintă formarea


gameţilor masculini şi începe la pubertate, la
om este permanentă şi durează circa 74 de
zile, având loc în tubii seminiferi din testicul.
SPERMATOGENEZA

Spermatogoniile rezultate prin multiplicare


intraembrionară de tip mitoză (somatică), a
gonocitelor primordiale şi conservându-şi formula
cromozomială diploidă (2n =46 din care 44
autosomi şi 2 heterosomi, sau gonosomi-x şi y),
rămân în testiculi, în repaus până la pubertate
când, printr-o nouă multiplicare (de tip mitoză) şi
creştere, se transformă în spermatociţi de ordinul
I; aceştia suferă o diviziune reducţională, de
maturaţie (meioză), rezultând spermatociţi de
ordinul II cu formula haploidă cromozomială (n
=23, din care 22 autosomi şi 1 gonosom x, sau y).
SPERMATOGENEZA

Spermatociţii de ordinul II se divid somatic


prin mitoze, rezultând spermatide, care se vor
modifica morfofuncţional, fără diviziuni,
păstrându-şi formula haploidă şi transfor-
mându-se fiecare, prin spermiogeneză, în
spermie sau spermatozoid; acesta este o
celulă foarte mobilă, lungă de circa 60
microni, prevăzut cu cap, gât, şi coadă
(flagel), reprezentând celula germinală
(reproductoare) matură masculină.
OVOGENEZA

Ovogeneza - reprezintă formarea


gameţilor feminini şi începe din viaţa
embrionară, dar maturaţia este ciclică
(lunară-din 28 în 28 de zile) şi începe de
la pubertate şi ţine până la menopauză.
OVOGENEZA

Ovogoniile, rezultate prin multiplicare


mitotică intraembrionară a gonocitelor
primordiale, îşi păstrează formula
cromozomială diploidă (cu 2n = 46-din care
44 autozomi şi 2 gonozomi-xx) şi se
multiplică mitotic ajungând până la câteva
milioane.
OVOGENEZA

Din aceste ovogonii unele degenerează, iar


altele, în luna a 3-a fetală, se diferenţiază,
cresc în volum până la circa 30μ şi devin
ovocite de ordinul I, care intră în prima fază
de diviziune reducţională, de maturaţie
(meioză) rămânând astfel în repaus, în ovare,
până la pubertate.
Majoritatea ovocitelor I sunt înconjurate de un
strat de celule turtite, realizând foliculul
primordial.
OVOGENEZA

Numărul foliculilor primordiali la naştere este de


700.000 până la 2 milioane, majoritatea
degenerând în copilărie, la pubertate rămânând
circa 40.000 în ambele ovare ("zestrea"fetei).
Foliculii primordiali se maturizează, trecând prin
stadiile de foliculi: primar, secundar, terţiar
(matur), începând cu pubertatea, dar pe rând,
ciclic, lunar. Mai mulţi foliculi încep maturaţia,
dar de obicei numai unul finalizează în mijlocul
(ziua a 14-a) ciclului ovarian.
OVOGENEZA

Maturizarea constă în procese complexe


evolutive a foliculului, creşterea sa în volum, dar
şi a ovocitului I, care ajunge la aproximativ 200
microni în foliculul terţiar (de Graaf).
Odată cu ruperea acestui ultim folicul
(dehiscenţă foliculară) în ziua a 14-a a ciclului
ovarian se elimină şi ovocitul I, fenomen numit
pontă ovulară (ovulaţie). Cu puţin timp înainte de
ruperea foliculului, ovocitul I îşi desăvârşeşte
meioza, rezultând ovocitul II (cu formula
cromozomială haploidă) şi o celulă mică, numită
globul polar (primul) neviabil.
OVOGENEZA

Odată cu ovulaţia începe şi mitoza somatică a


ovocitului II, în timpul captării acestuia de
către trompa uterină, unde dacă este
fecundat, se desăvârşeşte mitoza şi rezultă
preovulul, care nu se mai divide şi devine ovul
fecundabil, şi al doilea globul polar, neviabil.
OVOGENEZA

După ponta ovulară, structura foliculară


rămasă în ovar formează corpul galben
(corpus luteum), care evoluează diferit:dacă
ovulul a fost fecundat devine corp galben de
gestaţie (având rol endocrin important în
primul trimestru de sarcină), iar dacă
fecundaţia nu a avut loc corpul galben
regresează repede rămânând corpus albicans
(corpus candicans), ca o cicatrice fibroasă
albicioasă situată într-un ovar.
OVOGENEZA

Evoluţia, atât a gameţilor (ciclică la femeie şi


permanentă la bărbat), cât şi a caracterelor
morfofuncţionale sexuale, este dependentă de
secreţia hormonilor gonadotropi hipofizari, secreţie
controlată de neurosecreţii ale hipotalamusului,
care acţionează într-o strânsă corelaţie. Astfel: FSH
(hormonul foliculo-stimulant) menţine funcţia
spermatogenetică, respectiv controlează maturaţia
foliculară şi secreţia de hormoni estrogeni ovarieni,
iar L.H. (hormonul luteinizant) stimulează secreţia
de testosteron, respectiv declanţează ovulaţia şi
controlează activitatea corpului galben şi secreţia
de progesteron.
ZIGOTOGENEZA

Înseminația (însămânțarea) reprezintă punerea


în contact a celor doi gameţi (masculin şi
feminin) pentru a se conjuga (fecunda), prin
actul sexual (copulație, sau coit)
După ovulaţie, ovocitul II, captat de trompa
uterină, de obicei, ajunge în câteva ore în ⅓
externă a ei unde se va întâlni cu
spermatozoidul.
ZIGOTOGENEZA
ZIGOTOGENEZA

În urma actului sexual prin spermă sunt


depuşi în vagin un număr mare de
spermatoizi, care vor străbate căile genitale
( uterul şi trompele uterine) cu o viteză de 1-3
mm/minut., în acest timp având loc şi un
proces de maturaţie (capacitatea
spermatozoizilor) la contactul cu mucoasa
uterină şi tubară.
În 30 până la 90 de minute o mică parte din
ei(cea mai mare parte sunt distruşi în tractul
genital) vor întâlni ovocitul de ordinul II.
ZIGOTOGENEZA

Fecundaţia reprezintă unirea gametului mascul


cu cel femel, contopirea citoplasmelor şi
nucleilor lor, rezultând oul fecundat, sau zigot.
Dintre spermatozoizii ajunşi în ⅓ externă a
trompei, numai unul pătrunde în ovocitul II-
monospermia fiziologică şi determină
fenomene complexe citoplasmatice şi
nucleare.
ZIGOTOGENEZA

Mai întâi în citoplasma preovulului se


sintetizează o mare cantitate de ARN, iar la
nivelul nucleului se termină diviziunea,
rezultând astfel ovulul şi cel de al doilea
globul polar.
Capul spermatozoidului, decolat de
membrana sa citoplasmatică se separă de
flagel.
ZIGOTOGENEZA

Atât nucleul masculin cât şi cel feminin se


îmbibă cu citoplasma ovulului, se măresc de
volum şi devin pronuclei, masculin, respectiv
feminin, se apropie unul de altul şi se lipesc,
fără a fuziona, realizând amfimixia, care
marchează sfârşitul fecundaţiei.
ZIGOTOGENEZA

În continuare se desăvârşeşte reconstituirea


unei celule noi numit zigot,cu formulă diploidă
(46 cromozomi).
În funcţie de echipamentul cromozomial al
gameţilor, pot lua naştere fie un zigot cu
gonosomii XX de sex feminin, fie un zigot cu
gonosomii X Y de sex masculin stabilindu-se
sexul genetic.
ZIGOTOGENEZA

Zigotul uman astfel constituit, evoluează


timp de circa 38 de săptămâni (8 ½ luni
până la 9 ½ luni), de la fecundare până
la naştere.
Toate celulele corpului provin prin
segmentare din celula ou (zigot).
EMBRIOGENEZA

 Ontogeneza cuprinde toate diferenţierile şi


transformările ce au loc cu o fiinţă de la etapa de
contopire a ovulului cu spermatozoidul până la
încetarea existenţei sale. Ea este constituită din
două perioade: intrauterină şi extrauterină.
Perioada intrauterină se delimitează în două stadii:
stadiul de embrion, care durează până la vârsta de
2 luni (a câte 28 de zile fiecare), după care
urmează stadiul de făt, când produsul concepţiei ia
o înfăţişare cât de cât umană şi începe geneza
organelor. Acest stadiu sfârşeşte cu naşterea.
EMBRIOGENEZA

În cadrul embriogenezei au loc fenomene


complicate ale dezvoltării caracterizate prin
procese de creştere, diferenţiere şi organizare
celulară, determinate de factori genetici, de
inducţie şi organizare celulară. În cadrul
acestei etape are loc fecundarea şi formarea
zigotului care posedă toate caracterele tipice
de la ambele celule sexuale.
EMBRIOGENEZA

IV.1. Săptămâna I-a (după ovulaţie) cuprinde


următoarele procese evolutive: dacă s-a produs
fecundaţia, urmează concomitent îngroşarea şi
migrarea zigotului (oul fecundat) spre cavitatea
uterină, iar la sfârşitul săptămânii are loc
începutul implantării (nidării) sau fixării în
mucoasa uterină.
Zigotul reprezintă celula primordială
pluripotentă, care în cursul embriogenezei, prin
diferenţieri multiple şi complexe începând cu
segmentarea, va da naştere tuturor tipurilor
celulare edificând în final un organism adult.
EMBRIOGENEZA

Zigotul, în timp ce parcurge lungimea trompei


uterine înconjurat de un înveliş acelular membrana
pellucida suferă o segmentare totală şi subegală la
om, rezultând celule fiice blastomere a căror
număr la sfârşitul segmentării este caracteristic
fiecărei specii în parte (la om-64).
În a 4-a zi aspectul zigotului este de morulă, cu
blastomerele dispuse, după mărimea lor, astfel:
cele mai mici micromere la periferie (din ele va
deriva trofoblastul), iar cele mai mari macromere
în centru (din care se va forma butonul embrionar
sau embrioblastul).
EMBRIOGENEZA

Toate celulele morulei sunt înzestrate cu un


echipament genetic identic.
În a 4-a- și a 5-a zi morula ajunsă în cavitatea
uterină devine blastulă (blastocist) prin
pătrunderea de lichid în spaţiile celulare interne,
deci se cavitează (cavitatea numindu-se blastocel)
iar la un pol se edifică butonul embrionar pe faţa
internă a trofoblastului.
Blastula este astfel liberă în cavitatea uterină,
membrana pellucida dispare, iar în a 6-a a 7-a zi se
alipeşte, totdeauna prin polul embrionar, de
mucoasa uterină (endometru).
EMBRIOGENEZA

Celulele trofoblastice de la acest nivel încep


să se insinueze printre celulele epiteliului
uterin, marcând începutul nidaţiei.
Stratul de celule din butonul embrionar,
dinspre blastocel, începe să se izoleze,
alcătuind endoblastul.
Nidarea blastocistului are loc prin acţiunea
hormonilor ovarieni-progesteron şi estrogen,
care modifică endometru făcându-l receptiv.
EMBRIOGENEZA

IV.2. Săptămâna a II-a continuă evoluţia oului.


Această perioadă este bogată în evenimente
care se petrec la nivelul trofoblastului, butonului
embrionar, anexelor şi endometrului.
Se termină nidarea, butonul embrionar se
transformă în disc embrionar didermic şi apar:
primele două anexe embrionare;lecitocelul și
cavitatea amniotică;
mezenchimul primar, precum şi
celomul extern (extraembrionar).
EMBRIOGENEZA

Trofoblastul, reprezentat de celulele


aşezate la periferia oului celule mici se
diferenţiază în strat profund, citotrofoblast
şi un strat periferic sinciţiotrofoblast care
asigură nidaţia şi primele etape ale
placentaţiei, debutul circulaţiei
uteroplacentare început în prima
săptămână.
EMBRIOGENEZA

Butonul embrionar se transformă în cursul


acestei săptămâni, începând din a opta zi, în
discul didermic prin aşezarea celulelor
îngrămădite la acest pol într-un strat periferic
ectoblastul şi unul profund (sau interior)
endoblastul. După 13 zile apar vilozităţi
primare, prin pătrunderea de coloane celulare
ale citotrofoblastului în traveele
sinciţiotrofoblastului.
EMBRIOGENEZA

Celulele endoblastului se continuă cu un strat


de celule mezenchimale denumit membrana
Heuser, ce vor tapeta complet cavitatea
vitelină primitivă (fostul blastocel)
transformând-o într-o veziculă vitelină
secundară denumită lecitocel: sacul Yolk
primar şi sacul Yolk secundar. Pe de altă
parte între ectoblast şi trofoblast apare o
mică cavitate, cavitatea amiotică
EMBRIOGENEZA

Mezenchimul extraembrionar care continuă


endoblastul provine din citotrofoblast prin
diferenţiere; este un ţesut lax care ocupă
ulterior spaţiul liber dintre citotrofoblast şi
embrion şi va fi şi sediul unei cavităţi, celomul
extraembrionar sau extern, exceptând nivelul
conexiunii embrionului cu citotrofoblastul prin
pediculul embrionar sau pedunculul ventral.
EMBRIOGENEZA

Între mezenchimul viitoarei extremităţi


caudale a embrionului cu o parte din lama
amniotică din apropiere şi corionul limitrof, se
interpune o punte de legătură mezenchimală
numită pediculul embrionar (sau de fixaţie)
mezenchimal ce leagă corpul viitorului făt de
trofoblast.
EMBRIOGENEZA

Vezicula vitelină creşte în volum conţinând în


interiorul ei substanţe nutritive pentru făt care
sunt transportate acestuia ulterior prin vasele
omfalomezenterice două vene şi două artere
situate în pereţii veziculei, ce este situată
ventral fătului şi scade pe măsură ce
substanţele alimentare se consumă.
EMBRIOGENEZA

Săptămână a II-a se caracterizează prin:


diferenţierea discului didermic sau
embrionului bilaminar cu cele două foiţe
endoblast şi ectoblast;
prezenţa a două cavităţi: vezicula amiotică şi
vezicula vitelină secundară sau lecitocelul;
începutul circulaţiei uteroplacentară prin
vilozităţile primare ale trofoblastului ( a -13-a
zi)
EMBRIOGENEZA

Săptămână a III-a, cuprinde: evoluţiile discului


embrionar, din ditermic, în tridermic (a treia
foiță – mezobloastul), cu formarea ultimilor
două anexe embrionare (placenta difuză şi
alantoida); neurulaţia (formarea tubului
neural); diferenţierea celulelor sexuale
(gonocitele primordiale) şi apariţia insulelor
vasculo-sanguine.
EMBRIOGENEZA

Evenimentele care se petrec la acest nivel în


cursul acestei săptămâni definesc gastrulaţia
cu formarea celei de-a treia foiţe embrionare.
Între ectoblast şi endoblast prin îngroşarea
endoblastului va lua naştere a treia foiţă
numită mezoblast; este stadiul de gastrulă în
care oul devine tridermic, iar la sfârşitul
gastrulaţiei oul este simetric.
EMBRIOGENEZA

Discul embrionar tridermic prin curbare va da


corpul viitorului făt. În cursul acestor zile
discul va ajunge la 1,5 cm şi 6 mm grosime
luând formă alungită cu o extremitate cefalică
largă şi una caudală îngustă.
În ziua a 16-a apare diverticulul alantoidian
printr-o evaginare a endoblastului în manşonul
de mezoblast; este un diverticul endoblastic
ventral care leagă edificiul embrionar de
trofoblast.
EMBRIOGENEZA

Odată cu alantoida se dezvoltă în peduncul


vasele ombilicale astfel încât circulaţia
omfalomezenterică dispare şi este înlocuită
cu circulaţia fetoplacentară.
Amniosul acumulează lichid crescând
permiţînd embrionului să se deplaseze liber în
cavitate.
Placenta în săptămâna a treia, se
caracterizează prin apariţia vilozităţilor
terţiare.
EMBRIOGENEZA

Între a 18 şi a 21 zi, vilozităţile primare se


transformă în vilozităţi secundare prin
pătrunderea unor travee mezenchimatoase de
origine cifotrofoblastică la baza vilozităţilor
primare; în interiorul acestor travee se
diferenţiază insule hematoformatoare şi
muguri vasculari, vilozităţile secundare devin
terţiare.
La sfârşitul săptămânii a treia embrionul este
tridermic.
EMBRIOGENEZA

Apare alantoida iar trofoblastul prezintă


vilozităţi terţiare, prin pătrunderea
vaselor sanguine în ele.
Situate la început pe toată suprafaţa
oului, ele comunică cu lacunele sanguine
pline cu sânge matern.
EMBRIOGENEZA

Astfel a luat naştere şi ultima anexă


embrionară placenta difuză. Patologia
acestor trei săptămâni este dificil de
apreciat; s-a constatat că jumătate din
ouă mor înainte de nidaţie iar dintre
acestea o treime dispar înainte de
sfârşitul săptămânii a treia.
EMBRIOGENEZA

Această perioadă iniţială a vieţii


prezintă cel mai ridicat risc vital. Pe de
altă parte există posibilitatea apariţiei
unor leziuni compatibile cu viaţa putând
corela apariţia multor malformaţii cu
anomalii ale gastrulării. Anomaliile
gastrulării sunt legate de perturbaţii de
simetrie. Poate apare patologia de situs
inversus.
EMBRIOGENEZA

Săptămâna a IV-a - se caracterizează prin


delimitarea embrionului; începutul
organogenezei și apariţia mugurilor
membrelor.
Alantoida progresează în pedunculul
embrionar; corionul, membrana corială, se
formează din trofoblast dublat de stratul
mezenchimal prin care pătrund vasele
ombilicale. În prima lună vilozităţile coriale
acoperă întreaga suprafaţă a oului.
EMBRIOGENEZA

Delimitarea embrionului constă în modificarea


formei embrionului tridermic, din planiform în
tubuliform, prin înrularea discului embrionar pe
el însuşi spre viitoarea sa faţă ventrală.
Înrularea se face în două sensuri prin creşterea
globală atât a cavităţii amniotice, cât şi a
ectodermului cu formaţiunile axiale şi paraxiale
subjacente (tub neural, coardă dorsală, somite,
etc.), făcând să bombeze partea dorsală a
embrionului în această cavitate, iar ventrală fie
ştrangulat lecitocelul.
EMBRIOGENEZA
EMBRIOGENEZA
EMBRIOGENEZA

Înrularea transversală strânge embrionul


dinspre părţile laterale
Înrularea cefalo-caudală imprimă
embrionului o curbură concavă ventral, mai
accentuată la extremităţi.
Diferenţiate complet foiţele embrionare vor
da naştere în procesul de embriogeneză la
diferitele ţesuturi şi organe care alcătuiesc
organismul.
EMBRIOGENEZA

Între săptămâna a 4-a şi a 5-a fiecare dintre


cele trei foiţe embrionare începe diferenţierea
în ţesuturi specifice şi organe.
Din ectoderm vor deriva sistemul nervos,
aparatul senzorial, ochi, urechi, epidermul şi
fanerele.
Endoblastul va da endodermul cu derivatele
sale: aparatul digestiv şi respirator.
Mezodermul va da sistemul osteoarticular,
muscular, circulator şi aparatul genito-urinar.
EMBRIOGENEZA

După patru săptămâni, o lună embriogeneza


este terminată. Aceasta debutează cu
morfogeneza, diferenţierea celor trei foiţe
pentru a da naştere schiţei organelor şi
urmează organogeneza, constituirea organelor
astfel încât se ajunge la 8 săptămâni la un
embrion ale cărui principale sisteme organice
sunt constituite.
EMBRIOGENEZA

 După majoritatea autorilor perioada primelor


două luni de gestaţie se numește
embrionară,urmată de a doua numită fetală,
în care capătă înfăţişare umană;graniţa dintre
cele două perioade este plasată între luna a 2-
a şi a 3-a de sarcină. După alţi autori până în
luna a 4-a oul uman este considerat embrion
după care ia denumirea de făt.
EMBRIOGENEZA

 Neurulaţia, este considerată faza finală


gastrulaţiei; este momentul în care porneşte
organogeneza. Fiecare foiţă îşi urmează
schema proprie de diferenţiere. Diferenţierea
celor trei foiţe se realizează însă în strânsă
corelaţie. Dacă diverşi factori perturbă
interrelaţia dintre ele pot apare malformaţii.
EMBRIOGENEZA

Ectodermul embrionar formează foiţa


dorsală a discului embrionar trilaminar
şi se continuă la periferie cu învelişul
epitelial al cavităţii amniotice; la nivelul
său au apărut primele modificări pe linie
mediană.
EMBRIOGENEZA

Derivatele ectodermului embrionar sunt


următoarele: epidermul cu fanerele şi
glandele anexe pielii inclusiv glanda mamară,
sistemul nervos central, periferic şi autonom,
hipofiza, cristalinul, muşchiul neted al irisului,
epiteliul conjunctivei, corneea, glanda
lacrimală, neuroepiteliile organelor de simţ,
epiteliul cavităţii nazale, epiteliul cavităţii
bucale, glandele salivare, smalţul şi dentina,
epiteliul părţii inferioare a canalului anal şi al
uretrei terminale.
EMBRIOGENEZA

Mezodermul intraembrionar, se organizează


formând două îngroşări longitudinale paralele
cu placa cordală numită mezodermul paraxial.
Odată cu formarea sa laterală mezodermul se
clivează în două lame: una denumită
mezoderm somatic sau somatopleura şi alta
viscerală sau splanchnic, denumit şi
splanchnopleura.
EMBRIOGENEZA

Paralel cu dezvoltarea ectodermului şi


mezodermul suferă o etapă a somitelor până
în ziua 30-a şi are ca trăsătură dominantă
segmentarea mezodermului paraxial (grămezi
metamerice de ţesut mezodermal poartă
numele de somite); ele proemină sub
ectoderm.
Datorită formării succesive a somitelor,
vârsta în zile a embrionului se apreciază după
numărul somitelor care se observă cu uşurinţă
la suprafaţă.
EMBRIOGENEZA

Somitele sunt perechi, fiind situate de sus în


jos:-cele occipitale care contribuie la
formarea craniului şi a musculaturii limbii;
apoi cervicale, toracale, sacrale şi coccigiene;
numărul total la om este de 44 de perechi de
somite. Din ele se vor forma scheletul axial
adică coloana vertebrală. Altă diferenţiere
este aceea în miotoame din stratul medial
care devin mioblaste care se diferenţiază în
miofibrile contractile.
EMBRIOGENEZA

Celomul intraembrionar - este un spaţiu de


clivaj la nivelul mezodermului lateral şi va da
naştere cavităţilor seroase ale corpului.
Succesiv din el se formează cavitatea
pericardică, cavitatea pleurală, cavitatea
peritoneală, cavitatea vaginală a testicolului.
EMBRIOGENEZA

Endodermul - odată cu dezvoltarea


ectodermului şi mezodermului au loc
transformări ale endodermului, foiţa ventrală
a discului embrionar trilaminar. În stadiul
tubului neural şi somitic discul embrionar
alungit începe să se curbeze cranio caudal şi
transversal.
EMBRIOGENEZA

Prin alungire şi curbare transversală se


schiţează forma generală a corpului
embrionar. Membrana orofaringiană şi
cloacală dispuse iniţial în planul orizontal al
discului embrionar îşi schimbă poziţia, iar
membrana cloacală ajunge ventral.
Endodermul embrionar formează tavanul
sacului vitelin şi se continuă cu mezenchimul
extraembrionar ce tapetează faţa internă a
sacului vitelin.
EMBRIOGENEZA

Prin curbarea transversală şi creşterea


ventrală endodermul se transformă într-un
şanţ intestinal care ulterior devine tub
intestinal; în porţiunea mijlocie el comunică
larg cu sacul vitelin.
Tubului intestinal i se disting trei părţi:
intestinul anterior, intestinul mijlociu şi
intestinul posterior în care se deschide ductul
alantoidian.
EMBRIOGENEZA

Prin urmare din endoderm derivă: epiteliul


tubului digestiv şi al anexelor sale cu excepţia
celui al cavităţii bucale şi al regiunii anale,
celulele parenchimului hepatic, pancreatic, al
tiroidei, paratiroidelor şi timusului, epiteliul
laringelui al arborelui traheobronşic şi al
alveolar epiteliul vezicii urinare, al uretrei
prostatice, al uretrei la bărbaţi şi femeie.
TERATOGENEZA

Teratologia cuprinde studiul cauzelor


malformaţiilor apărute în timpul
dezvoltării embrionare şi prezente la
naştere.
Dezvoltarea fiinţei vii este rezultatul
interacţiunii factorilor genetici cu cei ai
mediului inconjurător.
TERATOGENEZA

Consecinţele acţiunii agentului teratogen sunt:


agenezia care reprezintă lipsa de dezvoltare
totală sau aproape totală a unei părţi de
organ sau a unui organ întreg;
piticismul reprezintă oprirea în dezvoltare a
organismului întreg; uneori sunt oprite în
dezvoltare numai unele organe (uter dublu,
cheiloschizis, buza de iepure, despicătura
palatului).
TERATOGENEZA

gigantismul reprezintă exagerarea de


dezvoltare a organismului în general,
diviziunea unor organe (ureter dublu, uter
dublu);
lipsa de consolidare a unui organ (rinichi
lobat pancreas accesor);
lipsa de separare a unor organe care se
dezvoltă pe acelaşi loc şi din acelaşi material
(sindactilia, ciclopia);
TERATOGENEZA

atavismul reprezentând reapariţia unor


structuri sau unui organ, al strămoşilor;
lipsa de atrofie a unor structuri temporare
(persistenţa membranelor anală sau
faringiană);
ectopia, ce reprezintă lipsa de coborâre sau
de ascensiune a unui organ, care se dezvoltă
astfel în alte regiuni decât în cea definitivă
(ectopia renală sau cea testiculară);
TERATOGENEZA

FACTORII TERATOGENI
Factorii teratogeni sunt de două feluri:
interni (genetici), ce produc malformaţii
ereditare, prin mecanisme biochimice,
subcelulare, sau tisulare;
externi (exogeni) care produc malformaţii,
fiind multipli, dar puţini le produc cu
certitudine, fiind netransmisibile.
TERATOGENEZA

Factorii teratogeni interni (genetici) - sunt de


natură cromozomială, producând malformaţii
numerice şi structurale.
Factorii teratogeni externi sunt de natură
infecţioasă (rubeola, virusul cytomegalic,
herpesul simplu, toxoplasmoza Gondi, sifilisul)
fizici (radiaţii ionizante,Rx şi radium,radiaţiile
atomice), mecanici (lichid amniotic în cantitate
redusă), chimici (alcaloizi, alcolismul cronic,
substanţe androgenice, contraceptivele orale,
anticoagulante, etc), sau ai mediului ambiant
poluant şi infecţii alimentare.
TERATOGENEZA

Factorii teratogeni interni (genetici) - sunt de


natură cromozomială, producând malformaţii
numerice şi structurale.
Factorii teratogeni externi sunt de natură
infecţioasă (rubeola, virusul cytomegalic,
herpesul simplu, toxoplasmoza Gondi, sifilisul)
fizici (radiaţii ionizante,Rx şi radium,radiaţiile
atomice), mecanici (lichid amniotic în cantitate
redusă), chimici (alcaloizi, alcolismul cronic,
substanţe androgenice, contraceptivele orale,
anticoagulante, etc), sau ai mediului ambiant
poluant şi infecţii alimentare.