Sunteți pe pagina 1din 23

Curs 10 PROGRAMUL COMUNITAR DE

SĂNĂTATE ORALĂ
Într-o ţară îngrijirile de sănătate oro-dentară pornesc de la stabilirea
programelor comunitare de sănătate, în urma evaluării prin anchete a stării
de sănătate şi a necesităţilor de tratament.

Măsurile practice includ, întâi de toate, revizuirea politicilor stomatologice


la toate nivelurile. Acestea ar trebui să includă nu numai programe de
educaţie pentru sănătate şi servicii de prevenţie, ci şi lucru la nivel de
comunitate, dezvoltare organizaţională, politici de sănătate publică, măsuri
de sănătate legate de mediu şi activităţi economice şi manageriale.
Elaborarea programului comunitar de sănătate oro-dentară
cuprinde mai multe etape (Marin):

*stabilirea liniilor strategice;


*stabilirea categoriilor cărora li se adresează acţiunile;
*stabilirea mijloacelor tactice de aplicare a acţiunilor
1. STABILIREA LINIILOR STRATEGICE

Liniile strategice ale programului comunitar de sănătate orală prevăd:

* Rezolvarea urgenţelor la unităţile locale comunitare şi identificarea


factorilor de risc ce apar în timpul acordării de asistenţă stomatologică;
* Identificarea şi reducerea riscului de transmitere a unor infecţii în cursul
tratamentelor stomatologice;
* Măsurile preventive programate;
* Depistarea sistematică a unor boli cu manifestare orală.
• Rezolvarea urgenţelor la unităţile locale
comunitare.
Pentru aplicarea unui program de sănătate orală-
comunitară, după înregistrarea situaţiei clinice existente
într-o anumită comunitate umană, prima etapă o
constituie rezolvarea tuturor afecţiunilor considerate ca
urgenţe stomatologice. Acestea pot fi de cauză locală
sau generală
I Urgenţele determinate de o cauză locală
•complicaţiile inflamatorii ale pulpei dentare;
•complicaţiile Înflamatorii ale parodonţiului apical şi marginal;
•tulburările erupţiei normale;
•infecţiile părţilor moi perimaxilare;
•complicaţiile extracţiei dentare;
•complicaţiile inflamatorii ale mucoasei bucale, glandelor
•saiivare, osului alveolar;
II Urgenţele care pot apare În timpul acordării asistenţei
stomatologice
•complicaţiile anesteziei loco-regionale;
•manifestări alergice;
•complicaţii respiratorii, hemoragice ;
III Urgenţele ca urmare a complicaţii lor generale grave care
pun în pericol viaţa bolnavului
Complicaţii
• cardiovasculare;
• respiratorii;
• hemoragice.
*Identificarea şi reducerea riscului de transmitere a unor
infectii în cursul tratamentelor stomatologice.
Are în vedere
a)riscul transmiterii hepatitelor virale ;
b)riscul transmiterii infecţiei cu HIV .
Pentru reducerea riscului infecţii/or încrucişate în cabinetul
stomatologic prin hepatite virale sunt necesare o serie de măsuri
specifice:
*tehnici corecte de pregătire a instrumentarului în vederea
sterilizării;
*tehnici corecte de dezinfecţie şi sterilizare;
*screening-ul pacienţilor de mare risc;
*utilizarea pieselor de mână şi a turbinelor autoclavabile;
*întrebuinţarea seringilor de unică folosinţă;
*utilizarea acelor/carpulelor de anestezic numai la un singur pacient;
*programarea la sfârşitul programului de lucru a pacienţilor cu
antigen HBs pozitiv şi a celor de mare risc.
Atitudinea stomatologică la pacienţii HIV pozitivi
*colaborarea imediată cu medicul generalist de specialitate;
*se acordă exclusiv asistenţe de urgenţă; • se respectă măsurile profilactice:
*tratamentul este bine să se realizeze în cabinet izolat;
*bolnavul se programează ultimul în ziua respectivă;
*se utilizează instrumentarul minim necesar:
o este obligatoriu echipamentul de protecţie (mănuşi, mască, ochelari);
o se evită utilizarea instrumentelor ce creează aerosoli septici - spray de aer,
turbină;
o amprentele se dezinfectează şi se introduc în recipiente închise şi etichetate;
o materialele utilizate se colectează în saci de plastic şi se incinerează;
o instrumentarul folosit se depozitează separat, se spală, dezinfectează şi se
sterilizează prin autoclavare;
o tegumentele care au venit în contact cu sânge sau secreţii se spală şi se
antiseptizează;
o după scoaterea mănuşilor se spală foarte bine mâinile.
Majoritatea îngrijirilor acestor bolnavi pot fi asigurate în cabinetul stomatologic.
Numai cazurile grave sau complexe se tratează în centrele destinate bolnavilor
imuno-deficitari.
• Măsurile preventive programate
Măsurile preventive programate, incluse În programele comunitare sunt:
•Igiena alimentaţiei;
•Igiena oro-dentară;
•Fluorizarea generală şi locală;
•Sigilarea fisurilor.

• Depistarea sistematică a unor boli cu manifestare orală


Cancerul oral Singura armă eficientă împotriva cancerului este depistarea şi
diagnosticarea cât mai precoce, urmată de instituirea tratamentului adecvat.
Personalul antrenat în nivelul de sănătate primară trebuie să cunoască leziunile
mucoasei orale cu potenţial de malignizare ca şi cele de debut ale cancerului bucal şi să
îndrume cazurile depistate spre serviciile de specialitate. În România este legiferat
controlul oncologie obligatoriu al tuturor bolnavilor care se prezintă la o consultaţie
medicală.
Orice leziune ulcerativă sau proliferativă care nu manifestă tendinţă de vindecare
spontană sau în urma unui tratament antiinflamator nespecific, în decurs de 14-21 de
zile, trebuie suspectată de un eventual neoplasm şi impune trimiterea de urgenţă la
medicul specialist de chirurgie BMF.
Pe lângă depistarea şi îndrumarea cazurilor spre specialist, activitatea
preventivă cea mai importantă a agenţilor de sănătate primară constă în
educaţia sanitară a populaţiei.

SIDA
Are manifestări orale specifice şi poate fi depistată în cabinetul
stomatologic.
Ghidându-se după semnele orale medicul stomatolog are obligaţia să
trimită de urgenţă la medicul specialist orice bolnav suspect de SIDA,
pentru confirmarea/infirmarea suspiciunii.

Depistarea sistematică şi diagnosticarea precoce, în cadrul programelor


comunitare, are o mare valoare preventivă pentru limitarea posibilităţilor
de infecţie a populaţiei sănătoase de la cea bolnavă.
II. STABILIREA CATEGORIILOR CĂRORA
LI SE ADRESEAZĂ ACTIUNILE PROGRAMATE

Stabilirea liniilor strategice ale programului comunitar de sănătate


orală vizează realizarea unui program complex, care are un foarte
larg domeniu de interes, pornind de la menţinerea sănătăţii orale
până la reabilitarea orală complexă a sistemului stomatognat.
Anumite grupuri populaţionale necesită o atenţie deosebită în
supravegherea stării de sănătate orală. Acestea se pot clasifica în
funcţie de următoarele criterii
Patologic persoane cu risc crescut pentru afecţiuni buco-
dentare curente: caria dentară şi boala
parodontală;
persoane cu risc crescut pentru afecţiuni care
pun în pericol viata: cancerul oral, SIDA;
Stări fizioloqice femei gravide;
Demografic populatie urbană/rurală;
Vârstă copii preşcolari/şcolari;
adolescenţi;
persoanele de vârsta a treia;
Afecţiuni
persoane handicapate fizic sau mental;
generale
bolnavii cu afectiuni cronice;
Ocupational populatia din industrie;
Socio-economic persoane defavorizate.
STABILIREA MIJLOACELOR TACTICE DE APLICARE A
ACTIUNILOR

a. Promovarea interesului public


Pentru a se putea aplica programul comunitar de sănătate orală el trebuie
cunoscut, înţeles şi acceptat de către populaţie.
În acest sens trebuie realizată promovarea interesului public prin acţuni
susţinute de educaţie sanitară care trebuie să argumenteze motivaţia, obiectivele
şi scopul programului, cât şi grupele populaţionale cărora li se adresează.
Atunci când se proiectează programele de sănătate orală, sunt chemaţi să
participe şi reprezentanţii grupurilor cărora li se adresează programul, pentru a
lua decizii În ceea ce priveşte sănătatea comunităţii din care fac parte.
b. Promovarea sănătătii,
Conform Ottawa Charter for Health Promotion, promovarea sănătăţii
reprezintă "procesul de a capacita populaţia spre un control crescut şi spre a-şi
îmbunătăţi sănătatea".
Pentru a ajunge la o stare completă de bunăstare fizică, mentală şi socială, un
individ sau un grup trebuie să fie capabil a identifica şi realiza aspiraţii, de a
satisface nevoi şi de a se schimba sau face faţă la mediul înconjurător.
Prin urmare, sănătatea· este văzută ca o resursă pentru viaţa de
fiecare zi, şi nu obiectivul pentru care se trăieşte.
Sănătatea este un concept pozitiv care pune accent în egală măsură
pe resursele sociale şi personale, dar şi pe capacităţile fizice.
Pe baza acestei definiţii, grija de sine poate fi înţeleasă ca parte
integrantă a promovării sănătăţii, însemnând totalitatea acţiunilor şi
întreprinderilor individuate de a se îngriji pe ei înşişi şi mediul imediat
înconjurător.
Într-o altă definiţie, promovarea sănătăţii implică "orice combinaţie
între educarea pentru sănătate şi suportul organizaţional, economic şi de
mediu pentru un comportament care să conducă la sănătate" (Kallio ).
În 1997 Locker arăta trecerea de la o abordare biomedicală centrată
pe boală către o abordare biopsihosocială centrată pe pacient în cadrul
îngrijirilor de sănătate.
EI a argumentat faptul ca e util să se conceptualizeze sănătatea şi
boala nu ca "ţeluri finale" ale unei singure dimensiuni, ci mai degrabă
"dimensiuni independente ale experienţelor umane".
Ewles şi Simnet au creat conceptul de activităţi de promovare a sănătăţii care să
includă:
*servicii de prevenţie pentru sănătate;
*muncă comunitară;
*dezvoltare la nivel organizaţional;
*politici de sănătate publică;
*măsuri de sănătate a mediului înconjurător;
*activităţi economice şi regulatoare;
*programe de educare pentru sănătate.
Politicile economice curente din ţările industrializate acordă o atenţie critică la
costurile în continuă creştere din sectorul de sănătate.

Concepte economice, cum ar fi raportul cost-eficienţă şi eficacitate au fost de


asemenea introduse în promovarea şi educarea pentru sănătate datorită
presupusului rol economic al serviciilor de prevenţie.

Educarea pentru sănătate şi intervenţiile pentru promovarea sănătăţii nu sunt în


principal concepute pentru a economisi costurile pentru îngrijirile de sănătate, deşi
informaţiile în ceea ce priveşte raportul costuri/eficienţă sunt de valoare pentru
dezvoltarea ulterioară a acestor instrumente.
c. Educaţia pentru sănătate

Educaţia pentru sănătate poate fi definită ca "orice combinaţie a


oportunităţilor de învăţare destinate să faciliteze adaptările voluntare
ale comportamentului care conduc la sănătate" (Kallio).
Educaţia pentru sănătate urmăreşte să ofere informaţii şi să asigure
cunoaşterea şi înţelegerea aspectelor legate de sănătate şi să faciliteze
luarea deciziilor bine informate şi acceptate.
Conform conceptelor curente de educaţie pentru sănătate,
modificările clinice şi epidemiologice nu sunt singurele rezultate.
Evaluarea educaţiei pentru sănătate se poate măsura cu indicatori
intermediari, cum sunt conştientizarea atenţiei acordate sănătăţii,
valori, credinţe, auto-respect, buna definire a controlului şi tăria
egoului.
Indicii indirecţi ar putea include numărul de materiale de educaţie
sanitară distribuite. In final, există de asemeni şi o responsabilitate etică
a răspândirii cunoştinţelor ştiinţifice publicului larg, care justifică
eforturile pentru educaţia pentru sănătate
Au fost definite trei metode distincte de abordare a educaţiei pentru
sănătate:
*Perspectiva tradiţională a educaţiei pentru sănătate urmăreşte să
schimbe cunoştinţele şi atitudinile individului sau grupului, având în
vedere încurajarea adaptării comportamentelor legate de sănătate. În
această abordare, concentrarea se face asupra luării de decizii la
nivel individual.
*Perspectiva politică, spre deosebire de cea tradiţională, se
concentrează pe eforturi direcţionate spre cei cu putere de decizie la
nivel comunitar şi lideri de opinie pentru a promova sănătatea.
*Perspectiva radicală, pe de altă parte, consideră important a
schimba mediul înconjurător mai degrabă decât comportamentul
individual.
ROLUL EDUCATIEI PENTRU SĂNĂTATE ÎN
SCHIMBAREA COMPORTAMENTULUI

Rezultatele educaţiei pentru sănătate includ de asemeni


modificări pozitive ale comportamentului, abilităţi
îmbunătăţite ale luării de decizii, participare activă, auto-
respect crescut şi un loc bine conturat al orientării
controlului, satisfacţia pacientului şi profesională.
Teoriile comportamentului pentru sănătate au fost dezvoltate
pentru a explica relaţiile complicate ale diferiţilor factori
Modelul KAB {knowledge (cunoaştere) - attitude (atitudine) _ behavior
(comportament)} reprezintă practic cea mai simplă teorie a schimbării
comportamentului de sănătate al unui individ. Acest model presupune că
cunoştinţele despre un comportament sănătos pot determina în mod direct
schimbări în atitudini şi ulterior în comportament. Deşi este în general
privit ca fiind prea simplu ca să explice schimbarea comportamentului
pentru sănătate, este importantă cunoaşterea sa în cadrul educaţiei pentru
sănătate.

Modelul credinţei pentru sănătate presupune că o decizie care implică o


acţiune de sănătate nu va fi luată, dacă individul nu e motivat psihologic
pentru aceasta. Disponibilitatea de a acţiona depinde, în primul rând, de
ceea ce simte individul vis-a-vis de susceptibilitatea sa la starea în discuţie
şi în ce măsură posibila ei apariţie este văzută a avea consecinţe serioase.
Percepţia ameninţării este influenţată de factori modificatori personali,
sociali sau structurali.
În al doilea rând, individul trebuie să creadă că există acţiuni ce sunt
benefice în reducerea susceptibiiitătii lui la această stare.
În al treilea rând, individul trebuie să creadă că beneficiile vor depăşi
costurile psihologice.
Teoria învăţării sociale, denumită şi teoria socială cognitivă,
susţine că comportamentul este învăţat prin observaţie, prin
modelare, vizualizare, auto-monitorizare şi prin instruirea abilităţi
lor.
Teoria acţiunilor gândite a fost destinată să explice toate
comportamentele umane aflate sub control voluntar. O presupunere
majoră a teoriei acţiunilor gândite este aceea că oamenii sunt de
obicei raţionali şi utilizează în mod previzibil informaţia
disponibilă pentru ei. Conform acestei teorii, intenţiile sunt cu cea
mai imediată influenţă asupra comportamentului. Intenţiile sunt
influenţate de atitudini şi norme subiective.
Atitudinile se referă la părerile bune sau rele ale oamenilor
despre ei atunci când dezvoltă un comportament.
Modelele transteoretice urmăresc, de asemeni, să explice
comportamentele legate de sănătate din perspectiva
intenţie/motivaţie.
Potrivit acestui model, există cinci stadii pentru a înţelege
modificările comportamentale la indivizi. Acestea sunt
precontemplarea, contemplarea, pregătirea, acţiunea şi menţinerea
(prevenţie retrogradă).
*Stadiul de precontemplare se referă la acel stadiu în care
indivizii nu se gândesc să-şi schimbe comportamentul şi nu sunt
de obicei conştienţi că au o problemă. Aceşti indivizi tind să
caute tratament stomatologic numai în cazul unei urgente.
*În stadiul de contemplare indivizii sunt conştienţi de prezenţa
unei probleme şi se gândesc deja serios la o schimbare, dar încă
nu sunt pregătiţi să facă vreo mişcare în această direcţie.
*În stadiul de pregătire persoanele sunt pe punctul de a face paşii
initiali pentru a-şi schimba comportamentul.
*În faza de acţiune, încep să se producă schimbările
comportamentale.
*În final, în stadiul de menţinere (prevenţie retrogradă) indivizii
integrează noul comportament În stilul de viaţă obişnuit şi se
străduie să prevină o revenire la comportamentul anterior.
Modelul de schimbare a comportamentului pragmatic este
centrat pe pacient şi a fost descris de Blinkhorn la pacienţii
de stomatologie.
EI cuprinde următorii paşi:
lipsa conştientizării - conştientizare - interes pentru sine ­
atitudine - credinţă - angajament - acţiune.
Această abordare centrată pe pacient, adesea denumită
consiliere
pentru educaţie de sănătate, este alcătuită din patru faze
distincte:
*faza de explorare;
*faza de înţelegere;
*faza de acţiune;
*faza de obişnuire.
Faza de explorare urmăreşte să stabilească nivelul de cunoştinţe, credinţe şi de nevoi
percepute ale pacientului şi să facă individul să simtă că problema Îi aparţine.
Când pacientul acceptă că există o problemă şi este dispus să-şi schimbe
comportamentul, poate începe a doua fază - faza de înţelegere. Aceasta cuprinde
identificarea naturii problemei (cum ar fi oferirea de informaţii despre bolile dentare şi
prevenirea lor), evaluarea şi îmbunătăţirea practicilor de autoÎngrijire ale pacientului
(cum ar fi periajul dentar şi utilizarea firului interdentar), şi strângerea datelor esenţiale cu
privire la performanţa auto-îngrijirilor orale.
Faza de acţiune urmăreşte să stabilească noi tipare de comportament, incluzând
instituirea obiectivelor imediate şi pe termen lung, implementarea unor strategii
motivaţionale corespunzătoare (cum ar fi autoevaluarea sângerării) şi urmărirea şi
modificarea intervenţiei. Ultima fază, cea de obişnuire, reprezintă finalul programului în
faze şi momentul când se fac programările pentru controalele periodice şi urmărire .

Majoritatea eforturilor de educare în sănătate înregistrează eşec deoarece stomatologul


sau profesorul trec direct la faza de acţiune şi neglijează primii doi paşi ai procesului.
Dimensiunile specifice ale personalităţii în raport cu teoria învăţatului social şi teoria
acţiunii gândite au fost investigate în asociere cu comportamentul de sănătate orală.

S-ar putea să vă placă și