INSUFICIENȚA

FETOPLACENTARĂ ȘI
SARCINA
1. Noţiune. Rolul placentei.
2. Clasificarea hipoxiei.
3. Etilogia şi patogenia hipoxiei.
4. Elemente de diagnostic clinic.
5. Tratamentul hipoxiei. Profilaxia hipoxiei.
 Hipoxia fetală
stare patologică a fătului, determinată de o lipsa a
oxigenului sau de o lipsa de utilizare a oxigenului la
nivelul ţesuturilor.
Ocupă unul din primele locuri printre cauzele
mortalităţii şi morbidităţii perinatale.
Din această cauză profilaxia şi tratamentul acestea
patologii au cea mai mare importanţă pentru asigurarea
sănătăţii noii generaţii.
 ROLUL PLACENTEI
• organul, care asigură elementele vitale necesare
dezvoltării fătului în peroada intrauterină
• exercită pentru făt o intensă activitate
respiratorie, digestivă, excretorie şi de apărare
• sintetizează şi depozitează substanţele proteice
specifice, ca şi cele energetice, necesare pentru
creşterea embrionului şi fătului
 ROLUL PLACENTEI
• În ultimele luni de sarcină placenta suferă un proces de
”îmbătrînire”
• la nivelul vilozităţilor şi vaselor ce se instalează treptat
procese degenerative considerate fiziologice: depozite
albicioase de diferite mărimi situate la suprafaţa sau
profunzimea ţesutului placentar
• acestea, înglobînd, tot mai multe vilozităţi pe care le scot
din funcţie, reduc suprafaţa funcţională a placentei
• un proces de scleroză a pereţilor vasculari, cu reducerea
limenului vascular pînă la dispariţia lumenului vascular, se
instalează la nivelul vaselor mici şi mari
• Diminuînd circulaţia, ele realizează infarcte şi
necroze ale masei vilozitare

• În stări patologice ale mamei aceste procese

degenerative apar precoce şi mult mai
accentuate, ducînd la insuficienţa fetoplacentară
în sarcină, care provoacă suferinţa fetală,
naşteri premature şi chiar moartea în cavitatea
uterină
 Frecvența
• Cea mai mare pondere în etiologia mortalităţii fetale tardive
(ultimele trei luni de sarcină) şi mortalităţii neonatale precoce
(primele 7 zile de viaţă) o are hipoxia.

• Frecvenţa hipoxiei fetale variază între 4-6%, iar în perioada

perinatală ajunge până la 21-45 %
 CLASIFICAREA HIPOXIEI
Distingem hipoxia fătului:

• acută
• cronică
 După locul unde se produce
perturbarea aportului de oxigen
spre făt se pot distinge
următoarele tipuri de hipoxie:
 I. HIPOXIA HIPOXEMICĂ
Este oxigenarea insuficientă a
sângelui arterial
(uneori această formă se numeşte
hipoxie arterială)
 Hipoxie hipoxemică acută ce apare în caz
de:
• decolare prematură a placentei
normal localizate
• ruptură uterină
• strangularea cordonului ombilical
• hipoxie acută a gravidei sau
parturientei
 Hipoxie hipoxemică cronică apare
în caz de:
• modificări în placentă cauzate de
bolile materne
• tulburări de dinamică utero-
placentară
• hipoxia cronică a gravidei
 II. HIPOXIA DE CIRCULAŢIE

În sânge este oxigen, dar el nu

ajunge în cantitatea necesară în
ţesuturi
 Hipoxie de circulaţie (de stază)
acută, ce apare în caz de:
• compresiune a capului
fătului
• comprimare a ansei
cordonului ombilical
 Hipoxie de circulaţie (de stază)
cronică ce apare în caz de:

•înfăşurarea cordonului
ombilical în jurul gîtului
sau altor părţi ale fătului
•malformaţii ale fătului
III. HIPOXIA HEMICĂ ( anemică)

Este cauzată de insuficienţa Hb

ori micşorarea capacităţii Hb de
a lega oxigenul
•apare ca rezultat al hemoragiei,
•în cazul bolii hemolitice
 IV. HIPOXIA TISULARĂ
Este cauzată de tulburarea
hemostazei celulare

V. CAUZATĂ DE TRANSFUZII MARI

DE SÂNGE CONCENTRAT
în care pe măsura păstrării se
pierde capacitatea de disociere a
oxigenului.
 Factorii de risc major ce duc la
insuficienţa placentară :
• bolile extragenitale ( bolile de inimă, tulburări
circulatorii periferice, anemia, bolile glandelor
endocrine, bolile infecţioase);
• bolile mamei specifice sarcinii ( gestozele tardive,
izoimunizările şi altele;)
• patologia fătului şi anexelor fetale ( anomaliile
inserării placentei,patologia cordonului ombilical şi a
membranelor);
• intoxicaţiil cronice ( tutun, alcool, bioxid de carbon
ş,a.)
• anomaliile contracţiilor ( forţelor de expulzie), ruperea
prematură şi precoce a membranelor;
• conduita neraţională în naştere şi sarcină;
• femeiile de statură mai mică de 152 cm şi cu masa
corporală până la sarcină cu 20% mai joasă sau mai
mare decât ar corespunde acestei staturi;
• vârsta tânără ( până la 18 ani) sau mai mare de 30 ani.
• sarcina care a apărut la trei luni după graviditatea
precedentă;
• sterilitatea în anamneză;
• sarcina supramaturată.
 DIAGNOSTICUL HIPOXIEI ACUTE
• Modificări ale bătăilor cordului fătului, evoluţia progresivă a
hipoxiei şi acidozei consecutive induce tahicardie peste 160 b/
min, urmată apoi de bradicardie sub 120 b/min, şi faza finală de
bradiaritmie.
• Mişcări dezordonate şi violente ale fătului. Mişcările fetale sunt
ample, convulsive în prima etapă de manifestare a hipoxiei acute
pentru ca apoi să devină slabe, greu perceptibile sau chiar absente.
• Investigarea activităţii cordului fetal – activitatea sonoră prin
fonocardiogramă ( FCG) şi cea electrică prin electrocardiogramă.
• Modificarea culorii lichidului amniotic (hipoxia provoacă
peristaltica intestinală cu eliminare de meconiu, determinînd
colorarea lichidului amniotic în verde de diferite intensităţi)
 DIAGNOSTICUL HIPOXIEI
CRONICE
• Hipoxia cronică a fătului este determinată mai frecvent de
modificări în placentă, apărute în legătură cu unele stări
patologice ale mamei (gestoze, boli extragenitale, vicii
cardice, boala hipertonică, intoxicaţii şi infecţii generale).
• Clinic pot atrage atenţia la o examinare atentă şi repetată:
 întârzierea în creştere a fătului
 înălţimea fundului uterin mai mică decât cea
corespunzătoare vârstei cronologice de sarcină
 probe funcţionale:
 PROBA FUNCŢIONALĂ DE EFORT

• Timp de 3-4 min gravida urcă şi coboară pe

două trepte, scări BCF se înregistrează înainte
şi după efort.
• La o sarcină normală frecvenţa BCF (120-160)
se restabileşte timp de un minut.
• În caz de suferinţă cronică modificările BCF
sunt acentuate (tahicardia sau bradicardia) şi de
o durată mai lungă.
 PROBA DE REŢINERE A RESPIRAŢIEI
• Reţinerea respiraţiei în mod normal este
însoţită de schimbările BCF în medie cu 7
bătăi/min
• Reţinerea inspiraţiei provoacă bradicardie,
iar la expiraţie-tahicardia fătului
• În cazuri de hipoxie se observă sau o
reacţie paradoxală, sau lipsa schimbărilor
BCF
 PROBA TERMICĂ
• La aplicarea căldurii pe pielea abdomenului în
sarcina normală BCF se accelerează în medie
cu 10 b/ min, iar aplicarea gheţii micşorează
cu BCF cu 10b/min
• În cazuri de hipoxie cronică schimbările ritmice
ale BCF lipsesc sau apare reacţie paradoxală
 PROBA CU OXITOCINĂ
• La un făt cu suferinţă modificările BCF vor fi mai mari şi cu
durată mai lungă
• Pentru efectuarea probei cu oxitocină se ia 1 ml (5 unităţi)
de oxitocină, se dizolvă în 100 ml sol. Glucoză 5%
• 1ml de această soluţie conţine 0,01 unităţi de oxitocină
• Se ia cu seringa 5 ml de această soluţie şi se întroduce
intravenos cu viteza 1 ml/min gravidei.
• Pacienta trebue să fie culcată pe spate.
• Contracţia uterului la doze de 0,03-0,05 unităţi oxitocină va
provoca fătului cu suferinţă cronică modificări de tip
bradiaritmie, a căror importanţă şi durată sunt proporţionale
cu gradul de suferinţă a fătului.
 MIŞCĂRILE INTRAUTERINE ALE FĂTULUI ÎN
DINAMICĂ

• Gravida numără mişcările fătului de două ori pe

zi, dimineaţa şi seara timp de 30 min.
• Spre seară numărul mişcărilor fătului la o
sarcină normală creşte. În mod normal numărul
mişcărilor fătului este de 3 - 5 mişcări timp de
30 min.
• Creşterea bruscă sau scăderea diferenţei dintre
numărul de mişcări matinale şi serale indică o
abatere de la normal în cuplul fetomatern
 • AMINOSCOPIA
• În suferinţa fetală eliminarea de meconiu va
colora lichidul amniotic în nuanţă verde de
intensitate variabilă
• EXAMENUL ULTRASONOR
• Permite aplicarea ritmului de creştere a fătului
( diametrul biparietal se măreşte cu minimum 17
mm/săptămînă) şi a placentei
• Dozările hormonale
• mai frecvent utilizată este dozarea estriolului în 24
ore a gravidei. Estrioul, facţiune estrogenică
eliberată de făt, apreciat în dinamică, poate da
informaţii utile privind starea fătului.
Tratamentul hipoxiei. Profilaxia
hipoxiei.
 PROFILAXIA INSUFICIENŢEI
FETOPLACENTARE
• Excluderea acţiunii factorilor nocivi mai ales în primele
zile şi săptămâni ale gravidităţii:

• fumatul, alcoolul şi medicamentele fără avizul

medicului;
• asanarea focarelor de infecţie, tratamentul bolilor
cronice pînă şi în timpul sarcinii

• Explicarea rolului alimentaţiei raţionale şi normalizarea

somnului în timpul sarcinii
 Evidenţierea şi dispensarizarea gravidelor cu risc
sporit în dezvoltarea insuficienţei placentare
• iminenţă de avort spontan îndelungată, gestoze, miom
uterin,
• pielonefrită cronică şi boli infecţioase
(tonzilită,traheobronşită),
• boala hipertonică, vicii cardiace,
• diabet zaharat, incompartibilitate imunologică maternă
fetală,
• multipare, care au în antecedente hipotrofie fetală sau
moartea antenatală a fătului.
• Măsurile de profilaxie se efectuiază de 3 ori în
timpul sarcinii la femeile cu risc sporit, mai les
la termenul până la 12 săptămâni, şi la 20-22
săptămâni

• Aceste femei cu risc sporit vor fi spitalizate cu

scopul de a ameliora mecanismele
compresatoare şi adaptive ale organismului