C4-De la centrarea pe obiective la centrarea pe competenţe.

Centrarea pe elev
 Modelul centrat pe obiective
• a fost elaborat şi implementat în sistemul românesc de învăţământ la mijlocul anilor ’90.
• Punctul de plecare: obiectivele stabilite pentru elev în spiritul unui învățământ formativ, bazat
pe valorificarea potenţialului de autoeducaţie al fiecărui elev în parte.
• Construirea obiectivelor cadru şi, pe baza acestora, a obiectivelor de referinţă a urmărit
deplasarea accentului de la o abordare tradiţional-statică la o perspectivă acţională, de la ceea
ce trebuie să asimileze elevul la ceea ce trebuie să înţeleagă şi să ştie să facă acesta, de la
centrarea pe conţinut la centrarea pe atitudini şi pe comportamente.
• Obiectivele cadru vizau formarea unor capacităţi şi atitudini care sa fie urmărite de-a lungul
mai multor ani de studiu. Obiectivele cadru erau cu un grad ridicat de generalitate şi
complexitate.
• Alături de obiectivele cadru au fost proiectate obiectivele de referinţă, adică rezultatele
aşteptate ale învăţării pe parcursul unui an şcolar, care urmăreau progresia elevilor în achiziţia
de deprinderi şi atitudini de la un an la altul. Asociate acestor obiective specifice sunt
conţinuturile instruirii, care au fost organizate cronologic sau tematic, ele reprezentând
mijloace prin care se ating obiectivele vizate.
• De asemenea în programele școlare s-au introdus exemplele de activităţi de învăţare, ca
modalităţi de organizare a activităţii şi situaţii de învăţare adecvate vârstei elevilor. Au fost
proiectate standardele curriculare de performanţă, ca referențial pentru identificarea
achiziţiilor demonstrabile de către elev la sfârşitul gimnaziului.
 Modelul centrat pe competențe

• s-a implementat începând cu anul 2009 (Ordin MECTS nr.5097/9.09.2009) odată

cu revizuirea programelor școlare după sistemul competențelor pentru a permite
asigurarea continuităţii şi progresiei de la o clasă la alta.

• Modelul de proiectare curriculară centrat pe competenţe simplifică structura

curriculumului şi asigură o mai mare eficienţă a procesului didactic.

• Un curriculum centrat pe competenţe răspunde mult mai bine nevoilor de formare

ale elevului, precum şi cerinţelor actuale ale pieţei muncii, integrării în viaţa
socială şi profesională pentru care se pregăteşte elevul. Astfel demersul didactic se
centrează pe achiziţiile concrete ale elevului.
• Din perspectiva actului predării, procesul didactic s-a flexibilizat întrucat prin
raportarea la competenţe nu se mai prescrie ce trebuie predat, ci ce anume trebuie
format la elevi.
• Creşte libertatea profesorului în utilizarea unui larg evantai de instrumente şi
resurse didactice; acesta devine organizator al unor experienţe de învăţare relevante
pentru elevi.
 Modelul centrat pe competențe
• Problematizarea, simularea, jocul didactic, invatarea prin cooperare și învățarea
bazată pe proiecte devin puncte de reper ale predării centrate pe elev, iar rezultatele
sunt uşor indentificabile.
• Procesul de învăţare câştigă în semnificaţie prin raportarea permanentă la practicile
sociale şi contextele concrete de exersare a competenţelor dobândite. Învăţarea
devine un proces orientat clar, care sporeşte motivaţia pentru acţiune.
• Competenţele angajează achiziţiile anterioare ale elevului, iar posibilitatea concretă
„de a face anumite lucruri” ca urmare a formării competenţei creşte motivaţia
pentru învăţare.
• Centrarea pe achiziţiile finale ale instruirii oferă libertate în manifestarea şi
valorificarea diferitelor stiluri de învăţare, permite activarea inteligenţelor multiple
ale elevului.
• Evaluarea devine explicit formativă şi se poate face în situaţii reale. Performarea
competenţei este uşor de evaluat prin stabilirea unor seturi de criterii si indicatori
de performanţă. Se trece astfel de la asigurarea cerinţelor de egalitate a şanselor de
acces şi de tratament pedagogic, la egalitatea de cerinţe ale elevului.
 Modelul centrat pe competențe
• Centrarea curriculumului pe competenţe a angajat urmatoarele acțiuni:

 reconsiderarea demersului curricular şi didactic din perspectiva finalităţilor unui

ciclu curricular;
 orientarea demersului didactic în funcţie de un sistem de valori şi atitudini;
 orientarea curriculumului către elemente de conţinut cu caracter pragmatic şi
actual;
 corelarea cunoştinţelor de psihologie cu cele dobândite la alte discipline de
învăţământ.

• Centrarea pe competenţe ca element organizator central al programelor şcolare

specifice diferitelor discipline/domenii de studiu implică accent pus în egală
măsură pe toate componentele competenţei, nu doar pe cunoştinţe/conţinuturi ale
învăţării.

• Prin competenţe se realizează transferul şi mobilizarea cunoştinţelor şi a

abilităţilor în contexte variate de viaţă
Perspective europene: competenţele cheie

• Centrarea pe competenţele cheie are ca implicaţie curriculară

recunoaşterea nevoii de a construi punţi interdisciplinare
• Competenţele cheie - combinaţie specifică de cunoştinţe,
abilităţi şi atitudini adecvate contextului, de care are nevoie
fiecare individ pentru:
– împlinirea şi dezvoltarea personală,
– cetăţenia activă,
– incluziune socială şi
– angajare pe piaţa muncii.

6
7
• Competenţele (savoir-agir) desemnează produse complexe ale învăţării, rezultate
ale unui număr mare de achiziţii anterioare; ele sunt ansambluri integrate şi
funcţionale de cunoştinţe, capacităţi şi atitudini ce permit adaptarea individului,
rezolvarea de probleme sau realizarea de proiecte într-o situaţie (sau clasă de
situaţii) complet determinate.

• Capacităţile (savoir-faire) sunt de ordin cognitiv sau psihomotor, iar domeniul

socio-afectiv este prezentat prin “atitudini” socio-afective (savoir-être).

• Cunoştinţele (savoir) sunt informaţii ştiinţifice asimilate în structura cognitivă

personală a unui individ.Competenţele generale formate prin studiul psihologiei,
propuse în curriculum românesc, sunt uşor diferenţiate pentru liceele pedagogice
faţă de liceele teoretice sau vocaţionale.

• Prin caracterul lor integrator, competenţele sunt purtătoare de valori, se referă la

calităţi umane apreciate într-o anumită cultură, ceea ce le face mai profitabile
decât utilizarea obiectivelor partajate pe cele trei domenii.
 Legea educaţiei Naţionale nr.1/2011
(anexa-lista termenilor şi a expresiilor)

• Competența reprezintă capacitatea dovedită de a selecta, combina și utiliza adecvat

cunoștințe, abilități și alte achiziții constând în valori și atitudini, pentru rezolvarea cu
succes a unei anumite categorii de situații de muncă sau de învățare, precum și pentru
dezvoltarea profesională ori personală în condiții de eficacitate și eficiență.

• Competențele profesionale sunt un ansamblu unitar și dinamic de cunoștințe și abilități.

Cunoștințele se exprimă prin următorii descriptori: cunoaștere, înțelegere și utilizare a
limbajului specific, explicare și interpretare. Abilitățile se exprimă prin următorii
descriptori: aplicare, transfer și rezolvare de probleme, reflecție critică și constructivă,
creativitate și inovare.

• Competențele transversale reprezintă achiziții valorice și atitudinale care depășesc un

anumit domeniu/program de studiu și se exprimă prin următorii descriptori: autonomie și
responsabilitate, interacțiune socială, dezvoltare personală și profesională.
 Ce sunt competențele generale?

• Vizează achizițiile elevului dobândite (Psihologie, istorie,

religie, educație socială) prin parcurgerea disciplinei de
specialitate pe parcursul întregului învățământ
gimanzial/liceal.
• Așadar se definesc pe disciplină de studiu şi se formează
pe o durată mai îndelungată;
• au un grad ridicat de generalitate şi complexitate;
• au rolul de a orienta demersul didactic către achiziţiile
finale dobândite de către educabil prin învăţare.
• Acestea contribuie în mod direct la realizarea profilului de
formare al elevului din ciclul gimnazial/liceal.
 Ce sunt competențele specifice?

• Sunt derivate din competențele generale și se formează pe

durat unui an școlar;
• Sunt etape în dezvoltarea competențelor generale;
• Sunt adaptate la nivelul de dezvoltare al elevilor;
• Au rol în orientarea evaluării performanței acestora și oferă
cadrul necesar pentru proiectarea didactică.
• Sunt susținute de exemple de activități de învățare.
 Setul de competențe generale
PSIHOLOGIE

1. Utilizarea conceptelor specifice ştiinţelor sociale pentru

organizarea demersurilor de cunoaştere şi explicare a unor
fapte, evenimente, procese din viaţa reală
2. Aplicarea cunoştinţelor specifice ştiinţelor sociale în
rezolvarea unor situaţii – problemă, precum şi în analizarea
posibilităţilor personale de dezvoltare
3. Cooperarea cu ceilalţi în rezolvarea unor probleme teoretice
şi practice, în cadrul diferitelor grupuri 
4. Manifestarea unui comportament social activ şi responsabil,
adecvat unei lumi în schimbare
 Setul de competențe generale
ISTORIE

1. utilizarea în contexte diverse a coordonatelor și

reprezentărilor de timp și spațiu;
2. Utilizarea critică și reflexivă a limbajului de specialitate și a
surselor istorice;
3. Manifestarea comportamentului civic prin valorificarea
experienței istorice și a diversității socio-culturale;
4. Folosirea autonomă și responsabilă a instrumentelor
necesare învățării permanente.
 Setul de competențe generale
RELIGIE

1. Utilizarea conceptelor specifice religiei proprii, în conexiune

cu diferite manifestări ale credinței;
2. Manifestarea unui comportament moral , în viața personală
și în societate, în acord cu valorile religioase;
3. Raportarea experiențelor din viața de zi cu zi la principiile
religioase, cu respectarea identității și diversității religioase.
 Setul de competențe generale
EDUCAȚIE SOCIALĂ

1. Raportarea critică la fapte, evenimente, idei, procese din viața

personală și a diferitelor grupuri și comunități, prin utilizarea
unor achiziții specifice domeniului social;

2. Cooperarea pentru realizarea unor activități și pentru

investigarea unor probleme specifice diferitelor grupuri și
comunități, prin asumarea unor valori și norme sociale și civice.

3. Participarea responsabilă la luarea deciziilor prin exercitarea

spiritului de inițiativă și întreprinzător, respectiv prin
manifestarea unui comportament social, civic și economic activ.
 Centratrea pe elev

• Activizarea elevilor constă în angajarea intensă a tuturor

forţelor psihice de cunoaştere şi de creaţie ale elevilor, în
scopul obţinerii în procesul didactic a unor performanţe
deosebite însoţite de efecte instructiv-educative cu rol pozitiv
pentru dezvoltarea tuturor componentelor personalităţii.

• Utilizarea unor modalităţi eficiente de activizare constituie o

exigenţă care se referă la folosirea unor strategii didactice de
instruire şi autoinstruire bazate pe activitatea proprie elevilor,
respectiv la o metodologie didactică activă şi interactivă
susţinută de mijloace de învăţământ eficiente şi adecvate.
 Centrarea pe elev
• Curriculumul şi învăţarea sunt individualizate (conţinuturile sunt facilitate în funcţie de
posibilităţile, interesele, nevoile elevului);
• Elevul progresează în ritm propriu (timp flexibil, învăţare independentă);
• Elevii sunt activi, se încurajează iniţiativa, îşi construiesc cunoaşterea, în şcoală şi în afara
acesteia.
• Orice experienţă nouă de învăţare este corelată cu precedentele;
• Spaţiul, mobilierul, echipamentele sunt utilizate flexibil. La dispoziţia elevilor și a cadrelor
didactice stau o mare varietate de materiale de învăţare.
• Sistemul claselor rigide, constituite pe criteriul cronologic, din elevi de aceeaşi vârstă, este
abandonat. Se preferă eterogenitatea.
• Este favorizat lucrul în grupuri mici constituite din elevi de vârste diferite.
• Se practică evaluarea tip formativ, cu ajutorul probelor de evaluare criterială (pe baza de
obiective).Obiectul evaluărilor îl reprezintă, cu prioritate, procesele mentale (cogniţia) ale
celui care învaţă.
• Se stimulează/ încurajează autoreflecţia, autoevaluarea, autoreglarea comportamentului
de învăţare (metacogniţia).

18
 Centratrea pe elev

• Activizarea elevilor reprezintă o suită de acţiuni de instruire

şi/sau autoinstruire, de dezvoltare şi modelare a personalităţii
lor prin stimulare şi dirijare metodică a activităţii desfăşurată
prin:
 Cultivarea interesului elevilor pentru cunoaştere
 Valorificarea inteligenţei elevilor şi a celorlalte funcţii psihice ale
acestora prin efortul angajat;
 Formarea şi exersarea la elevi a capacităţii de însuşire a
cunoştinţelor prin implicare directă şi efort propriu;
 Formarea şi exersarea la elevi a abilităţilor de orientare autonomă
în probleme practice;
 Cultivarea spiritului investigativ, a căutărilor personale şi a
atitudinii epistemice prin antrenarea elevilor în activităţile
didactice şcolare şi/sau extraşcolare.