Sunteți pe pagina 1din 17

Universitatea de Stat de Educatie Fizica si

Sport.
Catedra Kinetoterapie

Teză de Curs
,,Rolul kinetoterapiei în
amputația de gambă”

Coordonator : Sarev Irina.


Studenta: Achirus Lilia gr.316K

Chisinau, 2015
Introducere
Amputația de gambă este intervenția chirurgicală prin care se realizează
îndepartarea membrului inferior de la nivelul gambei. Amputația de gambă
este întîlnită de cel puţin două ori mai des decit amputația la orice alt nivel.
Dat fiind faptul că aproximativ 90% din totalul de amputații implică
membrele inferioare, majoritatea pacienților care se adresează cadrelor
medicale pentru protezare au amputație de gambă. Metodele si mijloacele
kinetoterapeutice contribuie la pregatirea pacienților pentru protezare si
evitarea diferitor complicații legate de utilizarea protezei.
Avînd în vedere creșterea numarul pacienților cu amputații de gambă,
lucrarea de fața își propune să  încerce găsirea unor modalitați  de aplicare
precoce şi sistematică  a procedeelor şi mijloacelor de recuperare prin
care pacienții sa- și restabilească mai repede capacitatea funcționala și să
asigure reintegrarea socială și uneori profesională .
Scopul principal şi de ansamblu este elaborarea unui program complex
de recuperare kinetic individualizat care să ducă la creșterea calitații vieții și
identificarea de modalități pentru îmbunătățirea funcțională a evoluției
pacienților cu amputația gambei.
Obiectivele lucrării:
1. Controlul durerii si vindecarea primară a plăgii de la nivelul bondului.
2. Identificarea factorilor predictivi care țin de caracteristicile pacientului şi
al nivelului anatomic al amputației.
3. Compararea tipurilor de proteze folosite pentru a determina dacă
acestea ușurează mobilitatea și astfel influențează consumul energetic al
pacientului.
4. Determinarea rolului analizei mersului în urmărirea postoperatorie a
pacienților amputați și protezați şi a rolului acestei măsurători în
evidențierea de deficiențe corectabile prin personalizarea programului de
kinetoterapie şi ajustare a protezei.
5. Se urmărește toleranța pacientului la programul de recuperare și
apariția unor efecte care ar determina necesitatea întreruperii tratamentului,
precum și complianța pacienților la tratamentul de recuperare.
Ipoteza presupune ca prin utilizarea mijloace kinetice specifice si
nespecifice aplicate precoce, respectarea principiilor progresivității efortului
și individualizării tratamentului precum și alegerea celor mai performante
proteze vor duce la obținerea celor mai bune rezultate.
Anatomia și Biomecanica membrului inferior.

Gamba este segmentul mijlociu al membrului inferior, delimitat de doua planuri:


unul superior, care trece prin tuberozitatea anterioară a tibiei si unul inferior, care
trece prin baza celor două maleole . Scheletul osos este reprezentat de două
oase lungi: tibia și peroneul.
Tibia este un os voluminos, situat la partea antero-internă a gambei.
Extremitatea superioară are aproape o formă patrulateră, alungită transversal şi
foarte voluminoasă. Corpul tibiei prezintă trei fețe (externă, internă și posterioară) și
trei margini (anterioară, internă si posterioară). Extremitatea inferioară se continuă
cu maleola tibială. Fața ei inferioară și cea externă a maleolei tibiale se articulează
cu astragalul.
Peroneul (fibula) este un os lung, subțire, situat postero-extern fața de tibie .
Extremitatea superioară are la partea internă o suprafaţă articulară plană pentru
articulaţia cu tuberozitatea externă a tibiei, iar postero-extern o apofiză stiloidă.
Corpul peroneului este tot prismatic triunghiular şi are trei feţe (internă, externă şi
posterioară) şi trei margini (anterioară, internă şi externă). Extremitatea inferioară
se continuă în jos cu maleola peronieră.
Articulațiile gambei. Cele două oase ale gambei se articulează între ele atît
prin extremităţile lor superioare cît şi prin cele distale, formînd două articulaţii tibio-
peroniere superioară şi inferioară.
Mușchii Gambei.
Gamba prezintă12 muşchi dispuşi în trei loje: anterioară, externă şi posterioară.
Ei sunt:
1. anterioară – mușchii extensori :
- mușchiul tibial anterior .
- mușchiul extensor lung al degetelor ( II-V ) .
- mușchiul extensor lung ai halucelui ( I )
2. externă (laterală) – mușchii peronieri :
- mușchiul lung peronier .
- mușchiul scurt peronier .
- mușchiul peronier al III-lea .
3. posterioară – mușchii flexori se impart in :
mușchii superficiali sunt:
-mușchiul triceps al gambei .
-mușchiul plantar.
mușchii profunzi sunt :
-mușchiul flexor lung al degetelor
-mușchiul tibial posterior
-mușchiul lung al halucelui
-mușchiul popliteu
Cauzele principale care duc la amputare:
Diabetului zaharat (60-70% din cazuri), ischemia nondiabetică, cu infecție (20%),
ischemia fără infecție (10%), osteomielitele cronice (5%), traumatismele (5%), afecțiuni
ortopedice si neurologice (5-10%). Tulburarile vasculare severe, care compromit porțiunea
distală a membrului inferior (gangrena prin arterita aterosclerotică, tromboze sau embolii),
reprezintă și astăzi o indicație majora de amputație. Alte cauze se referă la traumatismele
grave, cu afectarea vascularizației şi a elementelor anatomice. Virsta si fumatul.

Complicațiile sunt:
Complicații generale – infecții toracice,angină pectorală, infarct miocardic și accident
vascular cerebral. Deoarece mobilitatea este limitată după amputare se pot dezvolta și
escare.
Complicații locale – infecții locale, la niveul bontului. Uneori, vindecarea bontului se
realizează cu dificultate, fie din cauza infecției, fie din cauza problemelor de circulație.

Clasificarea amputațiilor:
Amputările minore presupun ablația unei parți dintr-un membru (un deget sau o pate din
acesta, de exemplu). Tehnica operatorie va include amputația degetelor de la picioare și
talpa piciorului.
Amputările majore presupun ablația întregului membru. De obicei, acestea se realizează
sub genunchi, deasupra genunchiului și în cazuri destul de rare este realizată printr-o
taietură a articulației gleznei.
Protezarea are un rol foarte important atît în reintegrarea socio-profesională, cît si unul
estetic imitînd forma membrului pierdut. După ce plaga chirurgicală s-a vindecat, se
poate începe procesul de protezare.

Tipuri de proteze:
a) Proteză de Gambă – Geriatrică .
Indicații:

- Amputația la nivelul gambei,


- Ideală numai pentru bonturi scurte.
Descrierea protezei:
-Picior flexibil din material elastic, cu întăritură din lemn sau fibră de carbon;

- Articulație de gleznă fixă sau mobilă;


- Componente modulare și tubulatură din duraluminiu, oțel sau titan;
- Manșon intern din multiform;
- Manșon extern din material plastic termoformabil sau rașină artificială;
- Îmbracaminte cosmetica (imită forma membrului pierdut).

b) Proteză de Gambă - Modulară – Sistemul Harmony.


Indicații:
- Amputație la nivelul gambei;
- Se adaptează la amputații medii;
Descrierea protezei:
- Fixare prin sistem de vacuum şi genunchiera din silicon.
c) Proteză de Gambă- Modulară- cu Vacuum.
Indicații:
- Amputație la nivelul gambei.
Descrierea protezei:
- Articulație de gleznă fixă sau mobilă;
- Fixare prin supapă vacuum şi genunchieră din silicon sau genunchieră cu supapă
încorporată;
- Îmbrăcăminte cosmetică (imită forma membrului pierdut), în cazul protezelor definitive.

d) Proteză de Gambă Convențională din material plastic cu contact total.


Indicații:
- Amputația de gamba.
Descrierea protezei:
- Manșon extern realizat dupa mulaj din material termoformabil sau din rașină acrilică. --
Manșon intern din material moale, confortabil.
- Aspect similar membrului controlateral, conferit de esteticul realizat din spumă
poliuretanică, sprijin subrotulian.
- Ușoară, fiabilă, contribuie substanțial la reintegrarea socio-profesională a pacientului.
Evaluarea preoperatorie:
Înainte de a se efectua intervenția chirurgicală se va evalua starea generală de sănătate a
pacientului cum ar fi : sistemul cardiovascular , respirator, endocrin, starea neurologică/psihică
a pacientului , mușchii scheletici etc. De asemenea se va evalua și aspectul exterior a
membrului care va fi supus amputarii de exemplu: culoarea pielii, starea senzorială,
vascularizarea, cît și stadiul de deformare in regiunea dată. Se va întreba pacientul despre
folosirea unor preparate medicamentoase și dacă sunt prezente stări alergige la folosirea
acestor preparate.

Ingrijiri postoperatorii.
Bontul este acoperit cu un pansament bogat și este înfășat confortabil, nu prea strîns.
Rănile trebuie verificate zilnic, în special pentru a se evita infecția sau coagularea sîngelui.
Pentru combaterea edemului - acumularea de lichid între ţesut şi straturile de celule - şi
pentru a obţine o formă ideală a bontului, se aplică terapia de compresie prin bandajare.
Pacienţii trebuie să înveţe să îşi îngrijească zilnic membrul rezidual:
- lavaj zilnic (baie, duş) cu apă caldă;
- ştergeţi uşor cu mişcări circulare, pentru a facilita circulaţia sangvină;
- protejaţi pielea împotriva deshidratării folosind zilnic o cremă puternic hidratantă
- exerciţii fizice pentru stabilizarea şi întărirea musculaturii membrului rezidual;
- gimnastică BÜRGER cu îndrumarea kinetoterapeutului;
Gimnastica BÜRGER constă în ridicarea picioarelor la 90 de grade timp de 1 minut, apoi
la marginea patuluicu picioarele atarnate timp de 5 minute la marginea patului. Principiu:
creșterea debitului sanguin în membre prin „golire” şi apoi „umplere”.
Pansamentul va fi schimbat la 24 de ore pentru a observa evoluția bontului.
Metodica kinetoterapiei aplicată dupa amputarea membrului cuprinde 3
perioade de bază:
1) postoperatorie timpurie (din ziua intervenției chirurgicale pîna la înlăturarea suturilor).
2) perioada de pregătire pentru protezare (de la înlăturarea suturilor pîna la obținerea
unei proteze permanente).
3) perioada de stăpînire a protezei.

Perioada postoperatorie timpurie. Pe parcursul acestei perioade kinetoterapia


realizează urmatoarele obiective:
1) prevenirea complicațiilor postoperatorii ( pneomonie congestivă, atonie intestinală,
tromboză, embolie).
2) îmbunătățirea circulației sangvine în bont.
3) prevenirea atrofiei mușchilor trunchiului , membrelor superioare si inferioare.
4) stimularea proceselor regenerative.

Programul de kinetoterapie urmează să înceapă în primele zile după intervenția


chirurgicală. Pe parcursul acestora se vor aplica exerciții respiratorii și exerciții pentru
membrele sănătoase. Începînd cu ziua a 2-a sau a 3-a în cadrul orelor se includ eforturi
izometrice pentru segmentele rămase din membrul și mușchii tăiați. Din a 5-a sau a 6-a zi
este aplicată gimnastica fantoma care presupune realizarea închipuită a mișcărilor în
articulația tăiată. Această gimnastică este foarte importantă pentru prevenirea contacturii și
atrofiei musculare în bont. La amputația membrului inferior (gamba) pacientului i se
recomandă regim la pat. Cu toate acestea în cazul în care se atesta o stare satisfacatoare
a pacientului, acestuia îi este permisă poziția verticală a corpului (începînd cu a 3-a sau a
4-a zi) .
La fel, pacientul este instruit sa meargă în cîrje. Ridicarea din pat cu ajutorul cîrjelor este
unul din cele mai importante momente pentru pacient de aceia kinetoterapeutul este obligat
să-l învețe cum se realizeză corect.

Perioada de pregătire pentru proteză începe dupa îndepărtarea suturilor. Pe


parcursul acestei perioade atenția de bază se acordă formării bontului: aceasta trebuie să
aibă forma corectă (cilindrică).
Obiectivele în această perioadă:
1) restabilirea mobilității articulațiilor rămase din membrul amputat.
2) restabilirea echilibrului și coordonării mișcărilor corpului.
3) corectarea ținutei corpului.
4) antrenarea capacității de sprijin a bontului.

Gimnastica curativă din acestă perioadă include mișcări active în articulația distală care
se efectuează inițial cu sprijin pe bont, iar apoi de sinestătător, cu opunerea rezistenței de
către kinetoterapeut.
La început capacitatea de sprijin a bontului
este antrenată prin presarea cu capatul
acestuia a unei perne moi, apoi a pernelor cu
densitate diferită (umplute cu tifon), la fel se
realizează mersul cu sprijinul bontului pe un
scaun moale după care se poate efectua și pe
un plan dur. Asemenea antrenamente încep
cu 2 minute și sunt majorate treptat pîna la 15
minute și mai mult.
Amputarea membrului inferior generează
tulburări considerabile ale staticii corporale.
Întrucît pacienții se sprijină mai mult pe piciorul
rămas, se dezvoltă platipodia acestuia. Pentru
prevenirea platipodiei se utilizeaza exerciții
pentru consolidarea mușchilor și ligamentelor
de la talpa piciorului.
Dupa 3-4 saptămîni de la intervenția
chirurgicală pacienții încep a asimila mersul pe
proteză curativă de antrenare. Aceasta va
facilita trecerea la mersul pe proteză
permanentă.
Perioada de stăpînire a protezei reprezinta etapa finală a tratamentului de recuperare a
pacientului după amputarea membrului.
Obiectivele:
1) ameliorarea stării psiho-emotionale.
2) instruirea pacientului pentru folosirea protezelor.
3) învațarea mersului corect cu proteze.
4) reabilitarea pacientului pentru acțivitățile cotidiene și profesionale.

Pînă la învățarea mersului pe proteze este necesar de a verifica dacă proteza se potrivește bine
bontului. Efortul fizic pentru acești pacienți trebuie majorat cu atenție și în mod treptat, urmărind
totodată reacția sistemului cardiovascular.
-În prima etapa pacientul asimilează poziția în ortostatism cu sprijin uniform pe ambele membre.
- În a doua etapa se asimileză fazele în sprijin și de transfer a pasului membrului cu proteză și a
celui sănătos.
- Pe parcursul celei de a treia etape sunt asimilate mișcările uniforme de pașire. Ulterior pacientul
învață mersul pe suprafețe înclinate pe scări și pe teren accidentat. Se includ elemente de jocuri
sportive ( volei, baschet, badminton, tenis de masă). În acestă perioadă se vor mai executa și exerciții
la cicloergometru sau covorul rulant .
Complex de exerciții fizice speciale pentru pacienții cu gamba amputată.

Poziția inițială decubit dorsal.


1. Respirație diafragmală, pentru control o mîna stă pe abdomen și cealaltă pe cutia toracală.
Mișcările se vor executa de 5-7 ori.
2. La inspirație ducerea piciorului în lateral, la expirație revenirea la poziția inițială. Mișcările
se vor repeta de 5-8 ori.
3. Culcat pe spate, flectaţi membrul inferior existent şi ridicaţi bazinul, de pe nivelul
patului, menţinând poziţia 10-15 secunde. Mișcările se vor repeta de 6-7 ori.

Pozția inițială șezînd.


4. Trecerea în poziția sezînd și apoi aplecarea trunchiului înainte-pînă la atingerea degetelor
de la picioare cu mîinele. Mișcările se vor repeta de 3-4 ori.
5. Brațul drept sus și înclinarea trunchiului în partea dreaptă, la expirație revenire la poziția
inițială; aceiași se execută cu partea stîngă. Mișcările se vor repeta de 4-5 ori.
Din poziţia şezând, ridicaţi-vă sprijinind pe mâini, cu coatele întinse. Menţineţi poziţia 6-8
secunde. Mișcările se vor repeta de 6-8 ori.

Poziția inițială în ortostatism.


7. La inspirație brațele ridicate prin lateral sus. Ne ridicăm pe vîrful degetelor, la expirație
prin lateral jos. Pendularea de pe vîrfuri pe călcîie. Mișcările se vor repeta de 6-8 ori.
8. Față în față va executa o lovitură ușoară a mingii către partenerul din făță cu piciorul
protezat, apoi cu piciorul sănătos . Mișcările se vor repeta de 9-10 ori.
Concluzii
În concluzie pot afirma că toate mijloacele și metodele folosite au un rezultat benefic asupra
sănătații pacientului.
Obiectivele propuse sunt realizate la un nivel maximal. Iar pentru acesta sunt folosite
echipamente performante și ajutătoare care să asigure o funcționalitate înaltă a membrului și
părții amputate cum ar fi: exerciții la cicloergometru, covor rulant, proteze performante
confecționate dupa măsurări exacte, cît și complexe de exercitii izometrice, respiratorii și exerciții
pentru educarea echilibrului și coordonării care duc la combaterea durerilor, stimularea rapidă a
proceselor de regenerare, cît și prevenirea unor afecțiuni care pot aparea în timpul amputării.
Inițial se va observa o scădere a lungimii pasului şi vitezei comparativ cu subiecţii sănătoși
precum şi o fază de mers intermediară mai scurtă pentru membrul protezat datorită mobilităţii
scăzute la nivelul genunchiului şi gleznei însă toate aceste se vor corecta pe parcursul vieții și
prin exersarea permanentă cu proteza. Este foarte important ca pacienții să primească ajutorul și
sprijinul necesar, pentru a se putea obișnui cu noul „picior”.
Pacienții execută foarte multe exerciții pentru a întări și tonifia musculatura, ei de fapt învață
din nou să meargă, și au nevoie de a își echilibra din nou puterile, pentru că de-acum centrul de
greutate se schimbă, și piciorul sănătos este solicitat și mai mult. În final o proteză eficientă și un
program kinetic individualizat ajută pacienții la reintegrare atât în familie, cât și în viața socială.
Îi va ajuta să trăiască o viață completă!
Bibliografie
1 ,,Anatomia și morfologia sportivă’’, Gh.Baciu, Chișinău.
2 ,,Atlasul corpului uman’’, Peter Abrahams,București Corint , 2011.
3 ,,Recuperarea bolnavilor respiratori’’, Elena Caun, Mariana Corman, Ala Pogorlețchi,
Chișinau 2012.
4. Gornea F.,,Ortopedia și traumatologia’’ ediția a II-a Chișinău: Centrul Editorial-
Poligrafic Medicina, 2010.
5. Ghid metodologic pentru lucări practice ,,Kinetoterapia în afecțiunile traumatologice’’,
Zavalișca Aurica,Chisinău 2013.
6. Ghid pentru pacienții cu amputații de membru inferior, centrul național de reabilitare
Ortoprofil, București 2011.
7. ,,Anatomia funcțională și biomecanica aparatului locomotor’’, Clement Baciu,
București 1981.
8. Sbenghe T.,,Recuperarea medicală a sechelelor posttraumatice ale
membrelor’’,București 1981.
9. ,,Amputația și protezarea membrului inferior’’ , Radu C, Craiova 1980.
10. http:// www. Scrigroup.com/ sanătate/ AMPUTATIA-DE GAMBA11814.php.
11. http://www. fefsoradea.ro/PDF/curs/Ciobanu/tehnici_curs.pdf.
12. Rutherford R. B. – Vascular Surgery. Volume II. Third Edition. W. B. Saunders
Company, 1989.
13. ,,Восстановительное лечение при повреждениях опорно-двигательного
аппарата’’ В.А Епифанов, А.В Епифанов.
SFIRȘIT