Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Subiectii de drept care aparţin ordinii juridice naţionale diferă în funcţie de legislaţia fiecărui
stat.
Subiectii de drept de naţionalitate străină se determină potrivit legii care guvernează
capacitatea persoanelor fizice şi persoanelor juridice care participă la raporturile de drept al
comerţului internaţional.
Potrivit legii române, din grupa subiectilor de drept (de naţionalitate română) fac parte:
- comercianţii-persoane fizice;
- societăţile comerciale;
- regiile autonome;
- cooperativele meşteşugăreşti, de consum şi de credit;
- persoanele juridice fară scop lucrativ (instituţii de stat, asociaţii, fundaţii).
Acesti subiecti de drept formează categoria tradiţională de participanţi la comerţul
internaţional.
Având în vedere scopul constituirii lor, sunt împărţiti în subiecti de drept cu scop patrimonial
(lucrativ) şi subiecti de drept cu scop nepatrimonial (nonprofit).
Având în vedere regimul juridic aplicabil, distingem între subiecti de drept public şi subiecti
de drept privat.
a) locul înregistrării a fost adoptat în dreptul anglo-american; în sprijinul alegerii acestui criteriu
s-a adus argumentul că numai legiuitorul din ţara unde a fost constituită şi înregistrată
societatea comercială poate să-i acorde personalitate juridică şi deci numai legea locului de
constituire şi înregistrare poate să cârmuiască statutul juridic al societăţii şi să-i asigure
protecţie, indiferent de locul unde îşi are sediul social sau îşi desfăşoară activitatea;
b) locul stabilirii sediului social al persoanei juridice a fost adoptat de statele cu legislaţie de
inspiraţie latină. Potrivit acestui criteriu persoana juridică dobândeşte naţionalitatea statului
pe teritoriul căruia şi-a stabilit, potrivit actului constitutiv, sediul social. Acest criteriu este o
aplicare a principiului libertăţii contractuale şi permite părţilor contractante alegerea sediului
social, deci a naţionalităţii, fără nicio justificare.
Alte teorii îmbină cele două criterii (obiectiv şi subiectiv) ceea ce creează dificultăţi sporite în
identificarea persoanelor juridice străine.
Legislaţia României a consacrat drept criteriu de identificare a naţionalităţii persoanei
juridice sediul social al acesteia.
Astfel, potrivit art. 2571 alin.(1) C.civ., cu privire la reglementarea raporturilor de drept
internaţional privat, “persoana juridică are naţionalitatea statului pe al cărui teritoriu şi-a
stabilit, potrivit actului constitutiv, sediul social.”
Dacă persoana juridică are sedii pe teritoriile mai multor state, determinant pentru stabilirea
naţionalităţii sale, este sediul real (art. 2571 alin.(2) C.civ.).
Potrivit art. 2571 alin.(3) si (4) C.civ.:
“(3) Prin sediul real se intelege locul unde se afla centrul principal de conducere si de gestiune a
activitatii statutare, chiar daca hotararile organului respectiv sunt adoptate potrivit directivelor
transmise de actionari sau asociati din alte state.
(4) Cu toate acestea, daca dreptul strain astfel determinat retrimite la dreptul statului in
conformitate cu care a fost constituita persoana juridica, este aplicabil dreptul acestui din urma
stat”.
Ca urmare a faptului că legea română a consacrat sediul social al persoanei juridice drept criteriu
pentru determinarea naţionalităţii acesteia, societăţile comerciale constituite în România, cu
capital integral sau majoritar străin, ori cu capital provenind de la persoane fizice sau juridice
străine sunt persoane juridice române, întrucât aceste elemente de internaţionalitate nu prezintă
nicio relevanţă pentru determinarea naţionalităţii unei societăţi comerciale.
1.1.2. Schimbarea naţionalităţii societăţii comerciale
Schimbarea naţionalităţii societăţii comerciale poate avea loc ca urmare a stabilirii sediului
social principal în altă ţară sau ca urmare a unei mutaţii de suveranitate.
A) În cazul în care naţionalitatea unei societăţi comerciale se determină după criteriul
sediului social principal (real) al acesteia, precum în dreptul român, transferarea sediului
respectiv în altă ţară are drept consecinţă schimbarea naţionalităţii societăţii. Aşadar,
societăţile comerciale constituite în străinătate dobândesc, ca urmare a stabilirii sediului real
în România, naţionalitate română, iar statutul lor juridic suferă impactul legii române. Această
hotărâre, foarte importantă pentru orice societate comercială, se ia de către adunarea generală
a societăţii, în condiţii speciale de quorum şi de vot.
B) În cazul în care societatea comercială îşi schimbă naţionalitatea ca urmare a unei
mutaţii de suveranitate, de regulă situaţia nou creată este reglementată sub toate aspectele
sale juridice de tratatele internaţionale intervenite între statele interesate. Dacă nu există
asemenea tratate sau aceste tratate nu rezolvă astfel de probleme, regula de drept comun în
materie este că schimbarea de suveranitate pe un anumit teritoriu determină şi schimbarea
automată de naţionalitate a societăţilor comerciale care au sediul principal pe acel teritoriu,
şi care dobândesc, în consecinţă, naţionalitatea noului stat.
Sunt structuri organizatorice de mari dimensiuni în care se integrează economic mai multe
societăţi comerciale pentru a face faţă concurenţei sau pentru a desfăşura în comun anumite
activităţi necesare pentru realizarea obiectului lor de activitate.
Cele mai frecvente tipuri de grupări de societăţi comerciale sunt următoarele: trustul
(concernul), holdingul şi gruparea de interese economice. Aceste structuri se deosebesc între
ele prin gradul de integrare realizat între societăţile implicate.
1.2.1. Trustul
Trustul este o grupare caracterizată prin integrarea aproape totală a societăţilor comerciale
componente. Acest tip de grupare unifică treptat într-o singură entitate colectivă mai multe
societăţi comerciale de forţă economică relativ redusă, care îşi pierd astfel autonomia
funcţională, fiind subordonate unei conduceri centralizate care hotărăşte asupra aspectelor
principale din activitatea societăţii (orientează activitatea economică a grupării, îi stabileşte
obiectivele şi modalităţile de realizare a lor etc.).
Conducerea activităţii societăţilor componente este bazată pe un contract de dominare, care
are ca rezultat preluarea conducerii societăţilor dominate economic de către o societate
dominantă.
Trusturile sunt caracteristice zonei de comerţ din America de Nord. În Germania, trustul are
corespondent în ceea ce aici se numeşte konzern.
1.2.2. Concernul
Concernul este constituit pe principii similare trustului. Prin urmare, este o societate
comercială de mari proporţii care se constituie prin integrarea treptată a altor societăţi
comerciale cu forţă economică mai mică, sub o conducere unică, asigurată de o societate
dominantă, de care celelalte sunt dependente economic. Gruparea ia fiinţă fie în baza unui
contract de dominare (situaţie în care conducerea societăţii dependente este asigurată de
societatea dominantă), fie prin efectul absorbţiei în grupare (situaţie în care societatea
dominantă devine unicul acţionar al societăţii pe care o încorporează). În ambele situaţii
societăţile dominante îşi păstrează calitatea de subiecte de drept.
1.2.3. Holdingul
Holdingul este o grupare alcătuită din două sau mai multe societăţi comerciale care are ca
specific faptul că una dintre societăţi (numită holding) controlează activitatea celorlalte
societăţi (numite subsidiare), întrucât deţine un număr suficient din acţiunile acestora cât să îi
asigure posibilitatea de a le controla activitatea (sau mai mult de ½ din capitalul social, ceea
ce, de asemenea, îi asigură controlul asupra societăţilor subsidiare).
Dreptul de control permite societăţii de tip holding să numească consiliul de administraţie şi
să influenţeze, conform intereselor sale, strategia şi tactica societăţilor controlate. De regulă,
holdingul stabileşte directive obligatorii pentru societăţile aflate sub controlul său pe linie
financiară, de management şi de comercializare a produselor.
În cadrul holdingului, integrarea societăţilor implicate este mai redusă decât în cazul
trusturilor şi concernelor. Societăţile integrate într-un holding îşi păstrează o anumită
autonomie gestionară şi funcţională, dar principalele acte de decizie ale acestora sunt
conforme cu politicile comerciale ale holdingului, pentru că există o strategie comună a
ansamblului.
B.Ca persoană juridică, statul român participă la raporturile comerciale internaţionale prin
Ministerul Finanţelor, afară de cazul în care legea stabileşte anume alte organe în acest scop.
În asemenea situaţii Ministerul Finanţelor participă la raporturile de comerţ internaţional în
numele statului, în calitate de reprezentant al acestuia, de organ al statului ca subiect de drept
civil, nu în nume propriu, nu ca organ central al administraţiei de stat, care are personalitate
juridică de sine stătătoare.
Statul săvârşeşte acte de comerţ (internaţional), deşi nu are calitatea de comerciant, precum
ceilalţi participanţi la comerţul internaţional.
Statul participă la raporturile de comerţ internaţional în următoarele domenii:
1. realizarea de acorduri cu alţi participanţi la comerţul internaţional, cum ar fi:
a) acordurile de împrumut încheiate cu bănci străine. Împrumuturile pot fi contractate
direct de către statul român sau acesta garantează împrumuturi contractate de către subiecti de
drept naţional (societăţi comerciale, regii autonome sau autorităţi locale), în scopul realizării
unor programe de dezvoltare şi restructurare economice, înlăturării efectelor unor calamităţi
naturale, realizării unor acţiuni de interes public, subvenţionării de investiţii din străinătate,
garantării de credite în vederea realizării unor asemenea investiţii de către participanţii
nemijlociţi la raporturile de comerţ internaţional etc. ;
b) acordurile de cooperare financiară cu bănci străine (de exemplu, acordurile
încheiate de România cu Banca Europeană de Investiţii);
2. emisiunea de titluri de valoare lansate pe pieţele financiare externe, care sunt tot o formă
de angajare a datoriei publice externe a statului.
TESTE GRILĂ
1) Societatea comercială are calitatea de:
a) comerciant
b) persoană juridică
c) comerciant şi persoană juridică
2) Potrivit legii române, persoana juridică dobândeşte naţionalitatea statului:
a) pe teritoriul căruia s-a înregistrat
b) pe teritoriul căruia şi-a stabilit sediul social
3) Schimbarea naţionalităţii societăţii comerciale are loc dacă:
a) controlul activităţii este dobândit de o societate străină
b) sediul social se mută în altă ţară
c) fuzionează cu o societate comerciala din altă localitate
4) Pentru schimbarea naţionalităţii societăţii comerciale trebuie îndeplinite cerinţele :
a) legii vechiului sediu
b) legii noului sediu
c) ambelor legi