Refracţia

Refracţia oculară
oculară
Conf Univ dr Coroi Mihaela
 Studiul luminii
• Optica fizică (natura luminii) studiază:
• optica cuantică luând în considerare aspectul corpuscular al
luminii;
• optica ondulatorie luând în considerare aspectul ondulator
al luminii.
• Optică geometrică:
• operează cu raze de lumină;
• studiază mersul razelor şi construcţiile geometrice ce dau
poziţia imaginilor în instrumentele optice.
• Optica fiziologică studiază ochiul ca aparat optic.
 OPTICA GEOMETRICĂ
• Lumina vizibilă - corespunde benzii cuprinse aproximativ între 400-760
nanometrii.
• Principii convenţionale ale opticii geometrice:
-direcţia de propagare a fascicolului de lumină se consideră întotdeauna de la
stânga la dreapta;
-razele luminoase de la sursa punctiformă reală sunt întotdeauna divergente;
-toate razele divergente se consideră negative;
• razele pot deveni convergente numai traversând un sistem optic care le
schimbă vergenţa, ele fiind considerate pozitive.

• Lumina se propagă cu viteza maximă în vid (300. 000 km/s) .

• La trecerea printr-un corp transparent, viteza suferă o încetinire care

depinde de natura corpului – densitatea sa (exemplu apă, sticlă) .
 Refracţia
=schimbarea bruscă a direcţiei razei luminoase după
traversarea suprafeţei de separaţie a doua medii
transparente cu indice de refracţie diferit.
• Refracţia are loc după următoarele legi:
-deviaţia razei refractate depinde de unghiul de incidenţă şi
densitatea mediilor;
-raza perpendiculară pe planul refractant nu este deviată.

• Indicele de refracţie reprezintă raportul dintre viteza

luminii în vid / viteza luminii în mediul considerat.
• Se calculează în raport cu aerul al cărui indice este luat ca
unitate.
 Reflexia
• este fenomenul prin care razele
luminoase îşi schimbă brusc direcţia
de propagare, atunci când întâlnesc
anumite corpuri cu suprafaţa
lucioasă, care nu lasă se pătrundă
lumina şi se reîntorc din mediul din
care provin.
 Prisma
• este un mediu transparent limitat de două feţe plane neparalele:
dioptrii plani, intersecţia lor constituind vârful prismei;
• este delimitată de o bază care nu are rol optic;
• dacă un fascicol de raze luminoase incolore străbate o prisma au
loc următoarele fenomene:
• fascicolul este descompus în culorile componente spectrale =
fenomenul de dispersie;
• fascicolul este deviat către baza prismei, această deviaţie este
funcţie de:
• unghiul de incidenţă al razei luminoase;
• indicele de refracţie;
• unghiul prismei.
• Deviaţia produsă se exprimă în dioptrii prismatice. O prismă de o
dioptrie determină o deplasare a imaginii cu 1 cm pentru un
obiect situat la distanţa de 1 m.
 Dioptru
• suprafaţa de separaţie a doua medii
transparente diferite, cu indice diferit
de refracţie;

Suprafaţa de separaţie poate fi:

• plană = dioptru plan;
• sferică = dioptru sferic;
• cilindrică = dioptru cilindric.
 LENTILELE
Lentilele sunt medii transparente mărginite de 2 dioptrii, din care cel puţin unul este curb.
LENTILELE SFERICE
Lentilele convexe, convergente:
• sunt segmente dintr-o sferă;
• pot fi asimilate unei combinaţii de două prisme unite prin baza lor;
• se notează cu semnul (+);
• razele, fiind deviate către baza prismelor, un fascicol de raze paralele trecând prin
lentilă este reunit, converge într-un punct denumit focarul lentilei;
• imaginea unui punct obţinută cu ajutorul unui sistem optic convergent se numeşte
reală;
• imaginea dată de lentilele convergente va fi cu atât mai mică cu cât obiectul este mai
departe de lentilă; ea este egală cu obiectul dacă aceasta se găseşte la dublul
distanţei focale.
• Un fascicol de raze ce vin paralele de la infinit, după traversarea unui dioptru sferic
convex vor fi strânse într-un punct care se numeşte focar principal „F” iar distanţa de la
centrul lentilei la focar se numeşte distanţă focală.
• Lentile concave sau divergente:
• sunt segmente din mulajul unei sfere;
• pot fi asimilate unei combinaţii de două prisme unite prin
vârful lor;
• notate cu semnul ( -);
• razele sunt îndepărtate de axul optic, diverg;

• focarul unei astfel de lentile este virtual, obţinut prin

prelungirea îndărăt a razelor divergente şi este situat în faţa
lentilei;
• imaginea lentilelor divergente este virtuală, dreaptă şi mai
mică decât obiectul.
• Porţiunea axială a lentilei sferice poate fi considerată ca o
lamă cu feţe paralele şi razele care o străbat nu sunt deviate
– este axul principal al lentilei.
Puterea refringentă a lentilelor sferice este egală în toate
axele.
 Tipuri de lentile
lentile cu doua suprafete curbe:
• biconvexe;
• biconcave.
lentilecu o suprafata curba si o suprafata plana:
• plan convexe;
• plan concave.
lentile menisc cu o suprafata convexa si o suprafata concava:
• fie convex cand valoarea dioptrica este mai mare pe suprafata
convexa ;
• fie concav. cand valoarea dioptrica este mai mare pe suprafata
concava
 Dioptrii cilindrici:
• Lentile cilindrice convexe sunt secţiuni dintr-un cilindru;
• Lentilele cilindrice concave sunt secţiuni prin mulajul unui cilindru.
• Lentilele cilindrice au 2 planuri de simetrie sau planuri de secţiune
principale:
• axul geometric al cilindrului;
• contraaxul sau direcţia perpendiculară pe axul cilindrului.
• Puterea de convergenţă sau de divergenţă a unei lentile plan cilindrice
este nulă în axul său şi maximă pe perpendiculară, pe contraax.
• Fascicolul emergent, converge când trece printr-o lentilă plan convexă,
într-un focar linear F’, F’’ care este paralel cu axul lentilei.
• Dacă lentila este plan concavă, formarea imaginii este identică dar
focarul linear este virtual, situat de aceeaşi parte cu fascicolul incident.
• Focarul imaginii unui dioptru cilindric este deci de formă lineară şi este
orientat paralel cu axul cilindrului din care a fost realizat dioptrul.
 Refractia printr-un
dioptru cilindric
• În fiecare meridian principal, un fascicol incident cu raze paralele,
totul decurge ca într-un dioptru sferic şi razele conţinute în
planurile orizontale converg spre un focar linear vertical,
determinat de planul de secţiune orizontal în timp ce razele
conţinute în planurile verticale tind să conveargă într-un focar
linear orizontal determinat de planul de secţiune vertical.
• Forma fascicolului incident are secţiune circulară.
• Fascicolul refractat are o formă particulară, cu secţiune eliptică
pentru. că razele au tendinţa de a converge în acelaşi timp şi
succesiv spre cele 2 focare lineare determinate de cele 2
meridiane principale, perpendiculare între ele.
• Acest fascicol refractat se numeşte conoidul lui Sturm.
 Dioptria
• este unitatea de măsură ce corespunde puterii de convergenţă sau
divergenţa a unui dioptru, cu distanţă focală de 1 m.
• Între puterea de convergenţă şi distanţă focală a unei lentile este
un raport de inversă proporţionalitate:
• C=1/f.
• c = puterea de convergenţă;
• f = distanţa focală;
• d = dioptria;
• m = metru.
• Defectele lentilelor se numesc aberaţii şi pot fi
• aberaţia de sfericitate – imaginea unui punct este un disc;
• aberaţia cromatică – în jurul imaginilor se observă halouri colorate;
• defect de curbură – imaginea unei suprafeţe plane apare curbă
 OCHIUL CA SISTEM
OPTIC
• Ochiul este un sistem (optic) dioptric convergent alcătuit din 4 suprafeţe
dioptrice principale cu indice de refracţie diferit:
• faţa anterioară a corneei, care separă aerul de parenchimul cornean (două
medii transparente cu indice de refracţie diferit)
• faţa posterioară a corneei, separând parenchimul cornean de umoarea
groasă;
• faţa anterioară a cristalinului care separă umoarea apoasă. de substanţa
cristalină;
• faţa posterioară a cristalinului care separă fibrele cristaliniene de vitros.
• Valoare totală dioptrică a corneei = 40 D.
• Valoare totală dioptrică a cristalinului = 20 D.
• Rezultă că valoare dioptrică totală a sistemului dioptric ocular este de 60
D.
• Ochiul este un sistem dioptric convergent centrat, al cărui ax şi putere de
refracţie au un astfel de raport încât focarul imagine se găseşte pe retină.
 REFRACŢIA OCULARĂ ÎN REPAUS
ACOMODATIV = REFRACŢIA STATICĂ.
Pentru a se realiza echilibrul între:
valoarea dioptrică si poziţia retinei se
impune armonizarea a 3 categorii ale
mărimi:
• raza de curbura a corneei şi cristalinului;
• indicele de refracţie al parenchimului
cornean şi cristalinian;
• lungimea axului antero-posterior al
globului.
• Rezultă ca razele luminoase paralele
venite de la infinit, practic de la 5 m,
după ce sunt refractate de dioptrul
ocular se întâlnesc într-un focar situat
pe retină;acest fenomen are loc în
ochiul normal din punct de vedere al
refracţiei numit ochi emetrop.
 Ametropiile
• Atunci când razele venite de la infinit nu se întâlnesc pe retină, ci
înaintea sau în spatele retinei, ochiul se numeşte ochi ametrop.
• Ametropiile pot fi:
-sferice (stigmice);
-asferice (astigmice) .
În ametropiile sferice, razele luminoase străbat mediile oculare sub
forma unui con situat cu vârful fie înaintea retinei =(M) = miopie,
fie înapoia retinei = (H) = hipermetropie .
• În ametropiile asferice (astigmice) razele luminoase care străbat
mediile oculare nu se unesc într-un focar stigmic ci în linii focale
deoarece refracţia dioptrului ocular nu este aceeaşi în toate
meridianele.
 Ametropiile
• Ametropii de ax = aparatul refringent este normal dar axul
antero-posterior este mai lung (în miopie) sau mai scurt (în
hipermetropie).
• Ametropiile de indice sunt ametropiile în care indicele de
refracţie al mediilor oculare este
• mai mare (în miopie);
• mai mic (în hipermetropie) .
• Ametropiile de curbură sunt ametropiile în care axul antero-
posterior este normal dar razele de curbură sunt
modificate: raza de curburǎ mai mare în hipermetropie, raza
de curburǎ mai scurta în miopie..
 REFRACŢIA DINAMICĂ
(ACOMODAŢIA).
• Proprietatea ochiului de a vedea clar
la orice distanţa, datorită
posibilităţii cristalinului de
modificare a refracţiei, atunci când
obiectul se deplasează între punctul
remotum (limita distală a vederii) şi
punctul proxim (limita proximală) se
numeşte acomodaţie.
 Acomodaţia
• punctul remotum este cel mai îndepărtat punct, văzut clar de ochi fara acomodatie şi
este situat la infinit pentru ochiul emetrop (practic infinitul oftalmologic este la 5 m);
• punctul proxim este cel mai apropriat punct văzut clar de ochi în situaţia utilizării
capacităţii maxime de acomodaţie;
• parcursul acomodaţiei reprezintă distanţa între punctul proxim şi punctul remotum;
• amplitudinea acomodaţiei reprezintă diferenţa între: refracţia ochiului în repaus,
atunci când priveşte la infinit şi refracţia aceluiaşi ochi atunci când face maximum de
acomodaţie.
• Conform curbei lui Donders, amplitudinea acomodativă este la:
• 10 ani 14 D;
• 20 ani 10 D;
• 30 ani 7 D;
• 40 ani 4, 5 D;
• 45 ani 3, 5 D;
• 50 ani 2, 5 D;
• 60 ani 1 D;
• 70 ani 0 D.
 Mecanismul acomodaţiei
• Contractia muschiului ciliar
• modificarea razei de curbură a cristalinului (raza feţei anterioare
se scurteazǎ cu 4 mm şi cea posterioară cu 0, 5 mm);
• modificarea indicelui de refracţie a cristalinului (pentru că se
modifică raporturile între lamele intracristaliniene);
• cristaloida se relaxează şi devine ondulată la vederea de aproape.
În timpul acomodaţiei zonula lui Zinn se relaxează.
Pentru ca vederea de aproape să fie clară, mai intervin şi fenomene
asociate - reflexele sincinetice:
• Reflexul de convergenţă care face posibilă fuziunea imaginilor
retiniene;
• Mioza contribuie la claritatea imaginii prin reducerea fenomenelor
de aberaţie de sfericitate şi cromatism a dioptrului ocular.
TULBURĂRILE FIZIOLOGICE
ALE ACOMODAŢIEI
• PRESBIOPIA
• tulburare a vederii de aproape care apare după 40 de ani, datorită
reducerii fiziologice a amplitudinii acomodaţiei;
• pentru vederea de aproape, la distanţa de 25 cm, un ochi emetrop
utilizează 4 D de acomodaţie. În jurul vârstei de 45 de ani ochiul
are o putere acomodativă numai de 3, 5 D, deci nu va mai vedea
clar la 25 cm.
• Presbiopia se corectează cu lentile convexe cu valoare dioptrică
care creşte progresiv cu înaintarea în vârstă. De regulă se începe
cu +0,50D (dioptrii) în jurul vârstei de 45 de ani, pentru ca la 70
de ani să fie necesare +4 dioptrii pentru ochelarii de aproape.
• Necorectată, presbiopia se manifestă prin oboseală la lectură,
îndepărtarea textului pentru a citi mai uşor.
TULBURĂRI PATOLOGICE
ALE ACOMODAŢIEI
• ASTENOPIA ACOMODATIVĂ
• PARALIZIA ACOMODATIVĂ
• SPASMUL ACOMODAŢIEI
 ASTENOPIA
ACOMODATIVĂ
• prin oboseală oculară, persoana începe lectura fără dificultate dar efortul nu poate fi
susţinut.
• Simptome:
• înceţoşarea pasageră a vederii după un anumit timp de lectură;
• dificultăţi în a se concentra asupra lecturi;
• somnolenţă;
• cefalee.
• Obiectiv - discretă congestie conjunctivală.
• Cauze:
• tulburări ale echilibrului muscular, în special insuficienţă de convergenţă;
• mic viciu de refracţie necorectat;
• tulburări ale echilibrului neuro- vegetativ;
• stări de convalescenţă.
• Tratament:
• corectarea tulburării de refracţie;
• reducerea amplitudinii acomodative cu lentile convexe, pozitive.
 PARALIZIA
ACOMODATIVĂ
• se manifestă prin pierderea puterii
acomodative prin paralizia nervului
ciliar la care se pot adăuga alte
manifestări de ale perechii a 3-a de
nervi cranieni.
 Simptome in paralizia
acomdaţiei:
• tulburarea vederii de aproape cu
păstrarea normală a vederii la
distanţă;
• (±) micropsie;
• în cazul paraliziei acomodaţiei,
punctul proxim devine egal cu punctul
remotum.
 Obiectiv
• midriază – oftalmoplegie internă;
• paralizia perechii III. de nervi
cranieni;
• diverse semne neurologice.
 Etiologia paraliziei
acomodative
• congenitalǎ - asociate uneori cu aniridia
• traumaticǎ - concomitent cu midriaza paralitică
• medicamentoase
– după instilaţii de:
• atropină;
• tropicamidă.
– antiparkinsoniene;
– unele neuroleptice;
• toxico infecţioase de origine:
• difterică;
• botulinică;
• forme cefalice ale tetanosului;
• encefalită epidemică;
• encefalită din febre eruptive;
• sifilisul congenital.
 Tratamentul paraliziei
acomodative
• etiologic;
• paliativ – pilocorpină 1-2%;
• vitamine grup B;
• ochelari cu lentile convergente (+4 D)
.
 SPASMUL
ACOMODAŢIEI
• muşchiului ciliar, prin fenomene iritative ale
parasimpaticulului, antrenând o creştere a puterii de
refracţie.
• Subiectiv:
• tulburarea vederii la distanţă şi păstrarea ei normală la
aproape;
• Obiectiv:
• cefalee frontală, mioză;
• creştere a puterii de refracţie (falsă miopie); de aceea
măsurarea refracţiei la copii şi la persoane tinere se face
după cicloplegie
 Etiologie:
• tulburări de refracţie necorectate sau inadecvat corectate;
• tulburări ale vederii binoculare;
• heteroforii;
• insuficienţă de convergenţă.
• condiţii de igienă sau mintale neadecvate;
• administrare locală de miotice (pilocarpină);
• intoxicaţii medicamentoase (morfină, digitală);
• afecţiuni inflamatorii ale sistemului nervos;
• este frecvent la copii, tineri care lucrează mult in fata
ecranului sau lucruri fine, la microscop.
 Tratamentul spasmului
acomdaţiei
• corectarea viciilor de refracţie;
• respectarea condiţiilor de igienă, pentru
vederea de aproape.
• Etiologic - vizează spasmul acomodaţiei.
• Paleativ:
• instilare de atropină 1% în sacul conjunctival;
• +/-prescrierea ochelarilor sferici divergenti
pt ameliorarea vederii la distanta-discutabil!
AMETROPIILE SFERICE
HIPERMETROPIA
• tulburare de refracţie caracterizată printr-un deficit de
convergenţă;
• focarul razelor venite de la infinit se formează în condiţii de
repaus acomodativ în spatele retinei;
• se notează cu semnul +;
• în condiţii de repaus acomodativ, vederea este diminuată la
distanţa şi aproape;
• ochiul hipermetrop acomodează permanent în raport cu
ochiul emetrop, de aceea muşchiul ciliar este hipertrofiat, şi
este într-un permanent tonus care maschează o parte din
întreagă valoare a hipermetropiei
 Gradele hipermetropiei
• mică până la 3 dioptrii este forma cea
mai frecventă;
• mijlocie între 4-6 dioptrii;
• mare peste 6 dioptrii.
 Etiologia:
• Hipermetropia axială:
• axul antero-posterior este prea scurt în raport cu puterea
sa de refracţie; o scurtare a axului antero-posterior 1 mm
determină o hipermetropie de 3 D;
• este constituţională, se transmite dominant.
• Hipermetropie de curbură - o creştere a razei de curbură a
corneei cu 1 mm conduce la o hipermetropie de 6 dioptrii;
• Hipermetropie de indice:
• produsă de scăderea indicelui de refracţie a cristalinului;
• apare rar în diabet, în scleroza cristalianiană.
 Simptome:
• atâta timp cât amplitudinea acomodativă depăşeşte valoarea
hipermetropiei totale, plus necesarul acomodativ pentru.
vederea de aproape, hipermetropia nu se manifestă;
• datorită efortului acomodativ permanent poate prezenta:
• dureri de cap;
• senzaţie de discomfort;
• tulburări pasagere de vedere;
• oboseală oculară.
• Hipermetropie mai mare de 6 D – scăderea importantă a
vederii (±) amblioptii severe;
• Hipermetropie - unilaterală se asociază frecvent cu
amblioptia.
 Obiectiv:
• măsurarea obiectivă a refracţiei oculare, după
prealabila paralizie a acomodaţiei, pune în
evidenţă valoarea de hipermetropia totală;
• examenul polului anterior:
– dimensiuni mai reduse a profunzimii CA (camerei
anterioare);
– unghi camerular mai redus;
• examenul oftalmoscopic al fundului de ochi,
evidenţiază o papilă cu aspect de fals edem; se
numeşte pseudonevrită hipermetropică; papila are
aspect congestiv, cu contur şters.
 Complicaţiile
hipermetropiei
• în perioada copilăriei (1, 5-4, 5 ani) -
strabismul convergent, concomitent,
acomodativ care se corectează în cele mai
multe cazuri cu ochelari;
• adulţi tineri: astenopie acomodativă,
spasmul acomodaţiei;
• după 35-40 ani – glaucom cu unghi închis
prin blocaj pupilar relativ.
 Tratament:
• se prescriu lentile convergente care vor aduce focarul din
spatele retinei, pe retină;

• la copii fără tulburări ale vederii binoculare, se prescriu

ochelari numai dacă hipermetropia depăşeşte 3 D şi se
recomandă lentilă cu valoare dioptrică cu o dioptrie sub
valoare hipermetropiei; la copiii cu tulburări ale vederii
binoculare se face corecţia totalǎ a hipermetropiei.

• la adulţi se recomandă cea mai mare putere dioptrică care

oferă vedere bună la distanţă; iniţial se recomandă purtarea
ochelarilor numai pentru aproape, ulterior, cu înaintarea în
vârstă şi pentru distanţă.
 MIOPIA
• dezechilibru între puterea sistemului
dioptric şi lungimea axului antero-
posterior, manifestat printr-un exces de
convergenţă.
• Focarul principal se formează înaintea
retinei, iar pe retină imaginea unui punct
este sub forma unui cerc de difuziune,
• Se notează cu semnul (-) .
 Clasificare
• în funcţie de valoare dioptrică:
– Miopie mică până la 3 D;
– Miopie medie 4-6 D;
– Miopie mare peste 6 D.
• în funcţie de etiopatogenie:
– Miopie axială;
– Miopie de curbură;
– Miopie de indice;
• în funcţie de gradul de alterare a structurilor globului
ocular:
– Miopie simplă;
– Miopie patologică, degenerativă, miopia boala malignă.
 Miopia simplă
• apare în jurul vârstei de 8-10 ani: (miopia
şcolarului)(12) şi se caracterizează prin:
• punctul remotum este între infinit şi ochi;
• punctul proxim este mult mai aproape de ochi;
• vederea nu este clară dincolo de punctul remotum
(deci la distanţă);
• la vederea de aproape, efortul acomodativ este
mult mai mic de unde şi abilitatea ochilor miopi
pentru meserii ce necesită diferenţierea detaliilor
fine (ceasornicar, bijutier) .
 Simptomatologia:
• neclaritatea vederii la distanţă;
• eventual, (±) astenopia musculară =
oboseala muşchilor convergenţi pentru că
miopul este obligat tot timpul să conveargă
şi convergenţa nu este susţinută de
acomodaţie;
• atitudine particulară - pacienţii strâng
pleoapele pentru a vedea clar la distanţă.
 Obiectiv:
• măsurarea obiectivă a refracţiei dă
valoarea miopiei;

• în afara tulburărilor de refracţie,

globul ocular este normal !!!
 Tratament:
• corecţia optică cu lentile
divergente;lentilele pot fi aeriene sau
lentile de contact;
• se prescrie cea mai slabă lentilă divergentă
care asigură maximum de acuitate vizuală;
• corectarea viciului de refracţie prin
tehnici ale chirurgiei refractive(30).
 Miopia boală, miopia
degenerativă, miopia malignă
• anomalia congenitală,
• adesea transmisă genetic, dominant;
• tulburarea de refracţie este
prezentă de la naştere cu
valori > -10 D.
 Simptome:
• A. V. scăzută chiar şi cu lentile
corectoare;
• simţul luminos este sub normal, se
manifestă prin hemeralopie;
• examenul simţului cromatic evidenţiază
deficienţe pentru percepţia culorii
albastru;
• ERG, EOG – sunt subnormale.
•
Obiectiv:
distensia sclerală ce interesează polul posterior este neuniformă;
• conusul miopic: iniţial se dezvoltă temporal ca o semilună alb-gălbuie la
marginea papilei, dar progresează prin retracţia coroidei şi conusul devine
circular, realizând aspectul oftalmoscopic de stafilom papilar posterior;
• leziuni coroidiene sub forma de placarde albe, diseminate, sunt datorate
atrofiilor coroidiene cu punct de plecare coriocapilar;
• modificări vitreene care se manifestă prin hialoză miopigenă;
– flocoane în vitros;
– dezlipire posterioară de vitros.
• la periferia corioretinei apar zone de atrofie care duc la
– degenerescenţă cistoidă;
– degenerescenţă în palisadă.
• Acestea favorizează rupturile retiniene.
• leziunile de coroidoză miopică maculară, repetate, conduc la migrări
pigmentare cu formarea unui placard pigmentar macular numită pata .
Fuchs
 Complicaţii:
• Cataracta complicată:
– subcapsulară;
– nucleară.
• Luxaţia cristalinului:
– spontană;
– post traumatică.
• (datorită fragilităţii zonulei lui Zinn).
• Dezlipirea de retină = consecinţă a leziunilor
degenerative corioretiniene periferice
• Glaucom primar cu unghi deschis
 Tratamentul
• Tratamentul optic:
– corecţie sub totală (corecţia totală reduce mărimea
imaginii retinei şi produce disconfort pacientului);
– LC. (lentile de contact) .
• Tratament: medicamentos: vitamine grup: A, B, C,
E.
• Igiena activităţii de aproape-se evitǎ
suprasolicitarea vederii de aproape;
• Vasodilatatoare în injecţii retrobulbare;
• Stimulatoare ale pigmenţilor retinieni (vitamina A)
.
 AMETROPIILE ASFERICE
(ASTIGMICE) -
ASTIGMATISMELE
• Astigmatismele sunt tulburări de refracţie în care razele venite
paralel de la infinit, după traversarea dioptrului ocular, nu se
unesc într-un punct, deci focarul nu este punctiform ci este
format dintr-o mulţime de puncte care formează:

• fie focare lineare;

• fie focare neregulate.

Din acest punct de vedere astigmatismele se clasifică în:

• regulate;
• neregulate
 Astigmatismele
neregulate
• se manifestă printr-o abatere
neordonată geometric de la forma lor
sferică, normală a suprafeţelor
dioptrice oculare.
 Cauze:
• cea mai frecventă cauză este legată de faţa
anterioară a corneei:
– cicatrici post inflamatorii sau post traumatice;
– cheratocon.
• foarte rar astigmatismul este datorat cristalinului
- lenticon posterior sau anterior.
• Neregularităţile suprafeţei dioptrice imprimă
fascicolului refractat o formă neregulată pe care
optica geometrică nu o poate trata regulat.
• Subiectiv, tulburarea de vedere este gravă.

• Obiectiv - neregularităţi ale suprafeţei corneene:

• discul lui Placido – imagine cu linii concentrice
ondulate;
• astigmometria – nivele sunt deformate;
• skiascopia – unda este turnantă;
• biomicroscopia
 Tratament:
• lentile de contact dure;
• chirurgical prin keratoplastii lamelare
sau perforante.
Astigmatismele regulate
• Corneea nu este o calotă sferică ci
una torică.
• La marea majoritate a indivizilor,
corneea nu este perfect sferică
având raza de curbură:
• verticală - 7, 7mm;
• orizontală - 7, 8m
Conoidul Sturm
 Etiologie:
• anomalii de curbură corneene:
– primitive (heredo-familial cu transmitere
recesivă);
– secundare (chalazion) tumori palpebrale.
• anomalii extracorneene (cristalinian) :
• fiziologic, astigmatism cristalinian în sens invers celui
cornean;
• major în deformări cristaliniene, sau subluxaţii;
• de origine retiniană - în miopiile forte, polul posterior
în loc să fie în plan frontal este plasat oblic din cauza
stafiloamelor posterioare.
 Clasificare
în raport cu corneea:
• Astigmatism direct conform regulei
(accentuează astigmatismul fiziologic;
cu meridianul vertical mai
refringent);
• Astigmatism invers contrar regulei
(meridianul orizontal este mai
refringent) .
Clasificarea astigmatismelor în funcţie
de poziţia focarelor în raport cu retina:
• Astigmatisme simple:
• Când un focar este pe retină, alt focar este situat înaintea
retinei este astigmatism simplu miopic;
• Când un focar este situat pe retina alt focar situat în
spatele retinei rezultă un astigmatism simplu hipermetropic.
• Astigmatisme compuse:
• Miopic (ambele focare sunt situate în fata retinei);
• Hipermetropic (ambele focare sunt situate în spatele
retinei) .
• Astigmatisme mixte:
• Un focar este situat înainte retinei; un focar este situat în
spatele retinei.
• În funcţie de înclinarea axelor:
astigmatismele sunt în general cu
axe la: 0°, şi 90°;

• Axele înclinate apar în

astigmatisme cu meridiane oblice
Simptomatologia:
• astigmatul nu vede bine nici la distanţa,
nici aproape;
• strânge pleoapele pentru că vrea să
privească prin meridianul mai clar;
Obiectiv:
• acuitatea vizuala este scăzută;
• la optotip confundă E cu F şi R cu B.
 Tratamentul
• suprimarea diferenţei de refracţie
între cele 2 meridiane pentru a face
ochiul emetrop.
În astigmatismele simple – se prescrie
lentilă cilindrică + sau – cu axul
perpendicular pe axul ametrop.
• În astigmatismele compuse:
• este nevoie de o corecţie dublă;
• cu cilindrii încrucişaţi;
• sau cu lentilă cilindrică, pentru a
transforma defectul astigmic
într-unul stigmic, apoi se adaugă
lentila sferică corespunzătoare.
• În astigmatismele mixte:
• cilindrii încrucişaţi;
• lentile sferice pozitive cu
cyl. negativ;
• lentile sferice negative cu
cyl pozitiv;