Sunteți pe pagina 1din 73

CURS 2.

MULTIPLICAREA VIRALA

Prof.Dr. Lucian Negrutiu M.D., Ph.D

UVVG Arad
2015
MULTIPLICAREA VIRALA

 se face intracelular prin inhibarea sintezelor


celulare de catre virus
 virusul induce sinteza acidului sǎu nucleic si a
proteinelor proprii ce vor
 produce alterari functionale care distrug celula sau
o transforma malign
 Aceste modificari depind de virusul infectant si
celula gazda
ETAPE:

I. Adsorbtia si atasarea virusului pe celula


II. Patrunderea in celula
III. Decapsidarea si migrarea acidului nucleic
IV. Sinteza constituentilor virali
V. Asamblarea si maturarea virionilor
VI. Eliberarea progenilor virali din celula
I. Adsorbtia / atasarea
Legarea virionilor prin structuri de atasare la receptorii celulari:
1. structuri de legare virale
 Capsidale - la v. neinvelite (adenov.- fibre si baze pentonice)
 Glicoproteine de suprafata (spiculi) la v. invelite (v. gripal,
glicoproteina 120 la HIV)
2. receptori celulari
 constituienti membranari celulari cu afinitati pentru virusuri
 Unele virusuri au activitati specifice: CD4 (limfocit T helper) pentru
HIV, CD21 pentru v. Epstein-Barr
 Receptorii sunt specifici de specie: Ex. celule de primate pentru v.
polio
Uneori se constata absenta receptorilor = celule nepermisive pt. virusuri
 exprimarea receptorilor pe anumite celule = tropism viral
3. relatii virus-receptor:
Exista receptori comuni pentru mai multe virusuri:
- din aceeasi familie: CD4 pentru HIV1 si HIV2
- din familii diferite: acid acetil neuraminic
pentru coronavirusuri si virusul gripal C
 virusurile din aceeasi familie pot recunoaste receptori diferiti:
rhinovirusuri
 un virus poate recunoaste mai multi receptori : HIV (CD4,
glicosil – ceramida)
4. adsorbtia propriu-zisa are mai multe forme :
 reversibila (atractie ionica),
 ireversibila (legaturi intre receptori si liganti virali)
 Adsorbtia e influentata de: temperatura, pH, cationi, nr. virioni
II. Patrunderea virusului in celula

Mecanisme de strabatere a membranei celulare:


 translocare: trecere directa (doar la v. foarte mici)
 endocitoza:

- la v. neinvelite = inglobarea virionului in portiuni ale membranei


cu proteine contractile, care produc o vezicula citoplasmatica
(endozom), captata apoi de lizozomii celulari;
- la v. invelite (gripal) = invelisul viral fuzioneaza cu membrana
endozomala prin scaderea pH si actiunea hemaglutininei
 fuziunea: intre membrana celulara si invelisul viral -in exteriorul
celulei (paramyxov., retrov., herpesv.)
III. Decapsidarea eliberarea acidului nucleic
din capsida prin act. proteazelor celulare

 loc: la nivelul membranei celulare (enterov.),


citoplasma (poxv.), perinuclear (adenov.)
 migrarea ac. Nucleic - spre structuri de
replicare: direct, indirect (vezicule, cisterne
citoplasmatice)
 locatii de replicare:
 citoplasma (v. ARN = paramyxov, rhabdov. alphav.,
togav.)
 nucleu celular (v. ADN = herpesv., adenov., papovav.;
dar si unele v. ARN = myxov.)
IV. Sinteza constituentilor virali

Genomul viral parental contine informatia pentru


sinteza:
 ac. nucleic progen viral
 sinteza proteinelor structurale si functionale
 Celula gazda nu contine ARNm pentru sinteza
proteinelor virale
 replicarea genomului parental este diferita in raport cu:
tipul acidului nucleic (ADN/ARN), cu nr. de catene
(mono, dublu), cu forma (liniara, circulara), cu nr.
segmente, si sensul catenei (+ /- )
Etapele multiplicarii genomice:
1. replicarea genomului
2. transcrierea si sinteza ARNm
3. translatia si sinteza de proteine
4. Relatiile dintre genom și ARNm
1. Replicarea genomului viral
 Locatia:in citoplasma (exceptie: orthomyxov.v., bornav.)
 Este conservativa (pastrarea catenelor parentale) : la v. ARN bicat. (reov.);
informatia este transferata pe o catena cu sens negativ care da nastere la mai
multa catene pozitive
 Enzime implicate:
 replicaza, codificata de virusuri cu sens negativ (ARN polimeraza dependenta
de ARN);
 la virusuri cu sens pozitiv ARN functioneaza ca ARN m pentru sinteza de
replicaze;
 reverstranscriptaza (la retrov.), replicarea ARN trece printr-o forma
intermediara (ARN-ADN) la ADN (integrat in nucleu)
 majoritatea virusurilor ARN sunt monocatenare (exceptie reovirusurile)
 virusurile cu genom segmentat au enzime pentru fiecare segment (orthomyxov.,
reov.)
UTILIZAREA GENOMULUI VIRAL PT. REPLICARE

Genom viral (ADN sau ARN)


(acid nucleic parental)

ARN m
Acid nucleic (ADN sau ARN) progen

Sinteza de proteine virale


2 . Transcrierea genomului viral
 Transmiterea informatiei se face prin:
a. transcriere si sinteza de ARNm pe matrita genomului viral:
- are loc in nucleu sau citoplasma (când celula nu are enzime)
b.- ARNm este matrita pentru translatie si sinteza de proteine
virale
 enzime: ARN polimeraza dependenta de ARN/ADN
 v. ADN sintetizeaza ARNm in nucleu cu ajutorul unor
polimeraze celulare;
 unele v. ARN (orthomyxov) au transcriptaze dar folosesc in
nucleu si polimeraza II celulara
 v. ARN au enzime si sintetizeaza ARN m in citoplasmă;
poxv. (ADN) au enzime proprii si sintetizeaza ARNm in
citoplasma
3. Translatia si sinteza proteinelor
 informatia continuta in secventele nucleotidice ale ARNm se transforma
in secvente de aaminoacizi din structura proteinelor
• sinteza este realizata de: ARNm, ARNt (transfer), enzime catalizatoare,
ribozomi
• - ARNm are nucleotizii grupati câte 3 (codoni) care corespund in
translatie unui a.acid
• - ARNt are rol de adaptor intre codonul ARNm si a.a., secventa lui
nucleotidica fiind complementara (anticodon )
• - enzimele catalizatoare: aminoacetil sintetaza = cupleaza a.a cu
ARNt; peptidil - transferaza = leaga capatul carboxil al unui a.a . la
capatul amino al urmatorului
• - Ribozomii = complexe formate din ARNr si proteine care pozitioneaza
complexul codon-anticodon si induc formarea de polipeptide; au doua
subunitati:
• mica (de legare de ARNm si ARNt) si
• mare (catalizeaza legaturile peptidice)
4. Relatii genom – ARNm
(grupe de virusuri):
 grupa I = virusuri ADN d.c. (adenov., herpesv., papilomav.) folosesc
polimeraza II celulara; exceptie poxv. (au enzime proprii)
 grupa II = v. ADN m.c. cu sens +/- (parvov.) folosesc enzime celulare
 grupa III = v ARN m.c. cu sens + ( picornav.), genomul are rol de
ARNm
 grupa IV = v. ARN m.c. cu sens – (orthomyxov.,paramyxov., rhabdov.)
au transcriptaze
 grupa V = v. ARN d.c. segmentat au transcriptaze pentru fiecare
segment
 grupa VI = v. ARN m.c cu sens + care au reverstranscriptaze cu sinteza
intermediara de ADN si apoi cu enzime celulare ARNm si
ARN progen
 grupa VII = v. ADN m/d c. circulare (hepdnav.) au reverstranscriptaze
cu sinteza intremediara de ARN si apoi de ARNm si ADN
progeni
V. Asamblarea – maturarea virala
 Maturarea virala = procesul prin care genomul viral
progen si proteinele capsidale sunt asamblate in
nucleocapsida
- v. ARN: au asamblarea in citoplasma, exceptie v.gripale
(nucleocapsida se asambleaza in nucleu)
- v. ADN: sunt asamblate in nucleu (proteinele sintetizate in
citoplasma migreaza in nucleu); exceptie poxv.: asamblare
in citoplasma
 Morfogeneza virala - etape:
a. formarea precapsidelor si capsidelor
b. intrarea genomului in capsida si formarea nucleocapsidei
c. formarea invelisului/anvelopei si invelirea nucleo capsidei (pt.
v. cu invelis/anvelopate)
VI. Eliberarea din celula
Mecanisme:
a. liza celulei cu eliberare de virioni progeni (v. neinvelite)
b. inmugurire: nucleocapsidele virale se imbraca cu portiuni de membrana celulara
(proeminente ) si cu insertii de proteine virale
Tipuri:
- tip I : dependenta de capsidele si proteinele de invelis (alphav. , hepdnav.)
- tip II : dependenta de proteinele capsidale (retrov. - proteine gag)
- tip III : dependenta de proteinele de invelis ( coronav. -proteine M si S)
- tip IV: dependenta de proteinele M si de invelis (HA si NA) si de RNP
(ribonucleoprot.) la rhabdov., ortho si paramyxov. Proteina M se ataseaza de stratul
bilipidic
Eliberarea propriu-zisa: formarea porului de inmugurire si reorganizarea
lipidelor din membrana celulei-gazda, cu eliberarea virusului
c. exocitoza: v. herpetice inmuguresc si se invelesc cu membrana nucleara, flaviv.
inmuguresc in reticulul endoplasmatic, coronav. in aparatul Golgi – acestea sunt
inglobate in vacuole care se deplaseaza spre membrana celulara; aceasta fuzioneaza
cu m.citoplasmica. Apoi virusurile sunt eliberate din celula.
VII. Dinamica multiplicarii virale
1 . Ciclul productiv - etape:
 sinteza de virus progen
 efect citopagen = moartea celulei

2 . Ciclul neproductiv
a. multiplicare blocata:
 nu se elibereaza virusul progen infectant
 celula gazda nu este lezata
b. multiplicare defectuoasa:
 Ansamblare virala cu defecte: particule cu genom incomplet,
neinfectante
 celula nepermisiva nu produce progeni infectanti
 integrarea acidului nucleic viral in genomul celular (v.
oncogene)
3. Multiplicarea in culturi celulare/Fazele de multiplicare:

a. conditii:
- infectie sincrona = determinarea concentratiei de virus inoculat in
celule, capbila sa produca o infectie simultana
- determinarea (titrarea) periodica a v.progen
b. ciclu:
- faza de eclipsa = nu se detecteaza v. extra si intracel (adsorbtia,
penetrare si replicare i. celulara (5 ore )
- faza de acumulare intracelulara (ascendenta), acumularea v . matur in
citoplasma, cu eliberare treptata; determinarea v. se face prin
disruperea celulei.
- faza latenta = perioada de la infectie pina la eliberarea spontana a
virionilor
- faza stationara = nu se mai sintetizeaza virus din cauza distrugerilor
- celulare
c. durata:
- De la 3 ore (picornav.) pana la 15-20 ore (adenov., polyomav.)
INTERFERENTA VIRALA
 Este fenomenul prin care dupa infectia unei celule cu doua virusuri
(succesiv sau simultan), multiplicarea unuia este inhibata
 virusul inhibat = se numeste interferat
 virusul inhibant = se numeste interferent
Tipuri:
 homotipica = intre virusuri omologe (unul poate fi inactivat cu UV)
 de competitie = are loc la nivelul receptorilor celulari, prin care v.
interferent distruge receptorii pentru al doilea virus
 Inhibarea replicarii virale: se realizeaza prin legarea particulelor
defective de o replicaza (herpesv., poxv., ortho si paramyxov., togav.)
 autointerferenta = infectie produsa in conc. mari, cu un singur virus
 heterologa (intrinseca) = se observa la infectii mixte produse intre
doua v. diferite taxonomic, dar infectante (v. ARN: v. rubeolos,
v.polio)
GENETICA VIRUSURILOR
 Genomul viral (ADN sau ARN) este depozitarul
informatiei privind caracterele specifice virale. El dǎ genotipul
viral

 Fenotipul viral reprezinta totalitatea caracterelor exprimate,


care sunt codificate de gene corespondente.

 Caractere fenotipice: depind de: spectru de gazda, tropism tisular,


caractere de cultivabilitate :efect citopatic, plaje, de patogenitate
(om, animale) sau morfologice.
Transfectia
 ac. nucleic viral este infectant la majoritatea v. (exceptie v. cu ac.
nucleic monocatenar, cu sens negativ = myxov., reov.)
Transfectia = initierea infectiei cu un ac. nucleic izolat si purificat,
diferita de v.intreg:
- randament mic (1%)
- spectru de gazde e mare (se poate produce si in celule
nepermisive)
- Acesta infectie nu este afectata de AC.
 limitată de nucleaze si favorizată de polimeri bazici (protectori)
 Aplicatii ale transfectiei :

- prepararea de clone (populatii virale omogene)


- manipulari genetice (recombinari)
Variatia genetica
Este produsa prin:

 Modificari in structura genomului,induse


prin:
I. mutatii (fara aport de material exogen)
II. recombinări (cu material exogen)
Mutatia
Mutatia = alterare stabila transmisa la descendenti (mutanti) a uneia sau
mai multor gene
a. Moduri de producere:
1. substitutie : inlocuirea unei baze cu alta prin :
 tranzitie = purina inlocuita cu purina ; pirimidina cu pirimidina
 transversie = purina inlocuita cu pirimidina si invers
2. transversie = intercalarea unei alte secvente nucleotidice
3. deletie = pierderea unei secvente nucleotidice
4. inversie = schimbarea orientarii unei secvente
- insertiile si deletiile pot fi induse de acridine (catena
complementara: deletie; catena matrita: insertie)
- inversia apare si prin endonucleaze (e. restrictie) sau liganzi care
induc codoni non-sens, cu exprimare de polipeptide diferite
(incomplete)
b. Mecanismele mutaţiilor:
1. erori de transcriere sau de translatie :
 mutatii missens (din gresala): codificare defectuoasa a
a.acizilor
 mutatii nonsens: codoni non sens care opresc translatia
si apar polipeptide cu a.acizi- lipsa

2. procese reparatorii cu defecte


Modalitati de
aparitie a mutatiei
c. Clasificarea mutatiei:

I. Dupa modul de aparitie :


- spontana : la v. ARN (orthomyxov., lentiv.) la care polimerazele ARN
dependente nu elimina secventele gresite
- indusa : cu ag. mutageni (rata = 2x10 5/gena)
- Factori mutageni
1. agenti fizici:
 Radiatii: UV (dimeri la timine); Rx. gamma (produc radicali liberi cu
oxidari distructive); radiatii ionizante
 Temperatura: multiplicare virala la temperaturi total diferite de cele
prezente initial la parentali
2. agenti chimici:
 ac. nitros: converteste bazele prin dezaminare (adenina - in hipoxantina)
 2-aminopurina: analog al bazelor purinice, cu incorporare in ADN
 coloranti acridinici (proflavina): produce deletia si insertia de baze
azotate
II. Dupa numarul de secvente implicate mutatiile pot fi :
 mutatii punctiforme: modificarea unei singure perechi de baze nucleotidice (missens)
 mutatii multisitus: modificarea unor mai multe perechi de baze
III. Caracterele genetice pe care le modifica mutatiile
- modificarile genomice se exprima in caractere fenotipice (markeri) deosebite de cele parentale
- Mutatiile produse la gene esentiale sunt letale
- Tipuri de mutanti:
1. Mutanti termosensibili (ts): v. cu proteine modificate, imunogene, dar cu virulenta
atenuata.Majoritatea vaccinurilor vii atenuate au tulpini termosensibile
2. Mutanti dependenti de gazde
 multiplicare in celule nepermisive: v.adeno in celule de origine umana
3. Mutanti morfologici:
 in culturi celulare: modificari sau disparitia efectelor.citopatice, modificari aparute pe plaje de culturi
celulare
 pe ou embrionat: pocks-uri diferite pe membrana.chorioalantoida a oului embrionat de gaina
4. Mutanti rezistenti:
 Apar fata de medicamente sau alte substante care inhiba multiplicarea virala : guanidina (v.polio);
amantadina (v. gripal) sau la
 act. Neutralizanta a Atc-lor
5. Mutanti cu patogenitate atenuata:
 - prin actiuni combinate: cultivare la temperaturi suboptimale si pe specii diferite (30-50 pasaje la
v.polio, rujeolos si rubeolos)
 - tehnologii de inginerie genetica: deletie de codoni (SV40 si v.polio)
6. Reversia mutatiilor (revertanti)
 Se produce in situsul de origine = adevarata
 apare prin suprimarea determinata de alta mutatie :
- intragenica (apropiata)
- intergenica (la distanta)
II. COMPLEMENTAREA
 apare când doua virusuri cu genom incomplet, cultivate simultan isi
completeaza produsele codificate de genele lipsa
 Este o interactiune fenotipica
 Alternative de complementaritate vor induce:
- virusuri defective in regiuni diferite (trans): in care genele
nemutante sintetizeaza totusi, proteinele virale
- virusuri defective in aceeasi regiune (cis) care nu se mai
multiplica
Complementarea

1. Coinfectie cu mutanti
defectivi in pozitie trans
2. Coinfectie cu mutanti
in
pozitie cis
III. RECOMBINAREA
Recombinarea = modificarea structurii acidului nucleic prin aport de
material genetic si schimburi de segmente genomice omologe - intre
virusuri diferite
1. Mecanisme de recombinare:
 recombinarea intramoleculara :
- v . ADN (adenov., herpesv., poxv.), recombinare intre perechi de mutanti
termosensibili , cu ruperi si reasocieri in catenele de ac. nucleici
parentali – aparute prin incrucisare reciproca (crossing-over). Intervin
aici si enzime celulare .
- v. ARN cu genom nesegmentat (v.polio , coronav.) recombinat. Se face prin
copieri alternative. Rata este mica (exceptie retrovirusurile cu genom
diploid–care prezinta o rata mare - prin coinfectie cu v. heterozigote)
 reasocierea genomica :
 v. cu genom segmentat (myxov., reov.). Recombinantii au genom cu
segmente combinate întîmplator (v.gripal au o frecventa de
recombinare de 50%)
2. Modalitati de recombinare:
 infectia mixta determinǎ:

- reactivare multipla: infectarea simultana cu tulpini


inactivate (prinUV) determina progeni infectanti
(v.gripale, poxv.)
- reactivare incrucisata: recombinare intre doua
virusuri (unul inactivat). Progenii castiga si
caractere de la virusul inactivat.
Se foloseste in tehnici de manipulare genetica- vezi Fig.
RELATII INTERVIRALE
NEGENETICE

 apar prin infectie mixta


 se exprima doar fenotipic
 nu sunt stabile
 tipuri:
- mixaj fenotipic: intre v.inrudite; progenii au caractere comune
- poliploidia: la v. invelite (myxov., paramyvov.) cand mai multe
nucleocapside au acelasi invelis
- transcapsidarea: progenii se matureaza defectuos prin asamblarea
inversa a capsidelor parentalilor (ex la. picornaviride.)
INGINERIA GENETICA

 Este
manipularea genetica prin care se produce
modificarea structurii acizii nucleici in vitro.
Etape:
A .Harta genomica - obtinere:
1. metode genetice: plasarea caractere specifice genetice
(markeri) liniar prin:
- recombinare: depinde de distanta intre gene .
- reasociere: detectarea segmentelor parentale pe progeni
2. metode fizice si biochimice
 la v. ARN se folosesc:
- endonucleaze de restrictie : cliveaza catena ADN la o
anumita secventa nucleotidica specifica. Se face apoi
analiza si clonarea genelor.
- Pactamicina (antibiotic): inhiba sinteza proteinelor.
B. Secventierea acizilor nucleici

- succesiunea nucleotidelor se determina prin :

 Clivaj chimic cu polinucleotidkinaza

 Replicare intrerupta cu blocanti ai ADN polimerazei I


C. Hibridizarea ac. nucleici
- prin care se obtine o catena dubla, stabila - din 2
fragmente monocatenare (ADN-ADN sau ADN-
ARN), in anumite conditii de pH si temperatura:
 obtinerea de fragmente specifice ADN - cu enzime de
restrictie
 analiza fragmentara se face prin: electroforeza,
hibridizare, autoradiografie
Curs 3.
IMUNITATEA ANTIVIRALA
 Raspunsul imun este particular datorita
parazitismului intracelular:
- virusurile pot infecta celulele sistemul imun
(afectare celule efectoare pâna la imuno-
depresie)
- infectia celulei nu se manifesta uneori , dar se
afecteaza in timp sistemul imun
IMUNITATEA SPECIFICA

 Proprietatile sistemului imun:


- specificitatea: recunoasterea moleculelor straine
(antigene)
- discriminarea intre self si non self (structuri
proprii si straine)
- memoria imunologica (raspuns secundar dupa
primul contact cu atg.)
Antigenele virale

Raspunsul imun (intensitatea si tipul) este determinat de:

1. recunoasterea de non-self, exprimata prin:


a. imunogenitate = capacitatea Atg. de a induce r. i.

umoral si celular
b. antigenitate = capacitatea Atg. de a reactiona
cu Atc.
Haptenele nu dau raspuns imun !
a. Imunogenitatea depinde de:

Proprietatile Atg depind de:

 marimea moleculei: minim 1000 Da


 rigiditatea moleculei
 compozitia chimica: moleculele complexe (proteine) = puternic
imunogene (v. gripal: glicoproteinele de suprafata); polizaharidele
si lipidele = slab imunogene
 determinantii antigenici (epitopi) sunt formati din 5-20 reziduuri -
a.a. ce induc RI(atc.specifici si clone limfocitare) si se leaga de
situsul combinativ al Atc. si o proteina purtatoare.
 Tipuri: timodependenti (induc atc. – limfocite B cu cooperare T h;
la v. gripale si herpesv.) si timoindependenti (togavirusuri,
picornavirusuri.)
 persistenta in organism (eliminare lenta sau depozitare)
 administrarea Atg.: calea de inoculare si adjuvantii folositi(Ex.in
vaccinuri)
 imunocompetenta gazdei: varsta (copii, batrâni), sex, conditii
fiziologice (sarcina)
2. Localizarea antigenelor virale

a. In spatiile extracelulare: sange, umori, l.c.r., secretii, excretii


 componente ale virusurilor prezente in ser (AgHBs/AgBbe – VHB;
prot. P24 –HIV)
 particule intregi prezente in: sange (togav., picornav.), materii fecale
(rotav., enterov.), urina (v.urlian), saliva (CMV), secretii nazale
(rhinov.), secretii vaginale/lapte (HIV) l.c.r (arbov.),
pustule/vezicule (v.vaccinia, v. herpetic)
b. In celule si tesuturi (tropism):
 limfocite B: v. Epstein-Barr
 limfocite T: HIV, v.rujeolos
 neuroni: v.rabic
 tesut reticulo-endotelial: v.Denga
 epiteliu intestinal: enterovirusuri.
3 . Clasificare:

a. antigene de suprafata:
 Pt. v. invelite: glicoproteine (hemaglutinina la v.gripale, v.paragripale, v.rujeolos;
neuraminidaze la v. gripale, v.paragripale; gp 120 si 41l la HIV), proteine (Atg
HBs la VHB), factori fuziune (v.paragripale)
 Pt v. neinvelite: proteine la suprafata capsidei (VP1,VP2, VP3 la v.polio; VP1 la v. polyoma;
hexonii la adenov.
 Functii:
- atasarea de receptor celular
- inducerea de atc. neutralizanti (HA la v.gripale, capsida la v.polio)
- R. de hemaglutinare (v.gripale, v.paragripale)
- R de fuziune cu membranele celulare

b. antigene interne – induc atc . fixatori de complement Provin din:


 din nucleocapsida: AtgBc; NP (v.gripale si paragripale); p24, p17 si p41 (HIV)
 proteina M: v.gripale, v.rujeolos

c. antigene virale pt. celula infectata


 exprimate la suprafata: v.invelite (v. si gripale si paragripale, poxv., herpes v.). Ex.:
hemaglutinine (v.gripale si paragripale), factori fuziune (v.paragripale)
 intracelulare: AgHbc
RASPUNSUL IMUN
TIPURI

I. mediat umoral (imunoglobuline)


II. mediat celular ( Limfocite T)
I. Imunitatea umorala

Este determinata genetic


- proteinele codificate au actiuni specifice :
 complexul major de histocompatibilitate (gene HLA- cromozom 6)
 receptor pentru Ag (limfocite T-cromozom 14)
 proteine asociate – receptori Ag-nici ai CD3, CD4, CD8
 proteine accesorii (CD2)
 imunoglobuline = proteine cu functie de AC., produse de limfocitele B
prezente ca :
 molecule libere (sange, secretii exocrine, lichide interstitiale)
 atasate celular prin fragmentul Fc la : limfocite, macrofage, PMN
 complexe imune (Ag –Atc) libere sau in tesuturi
- Determinare genetica:
 lanturi: L (cromozom 22 si 2), H (cromozom 14)
 domenii: V (variabile), C (constante), J (de legare)

Structura:
 Sunt proteine: monomerul are 4 lanturi polipeptidice
simetrice (L-H-H-L)
 perechile de lanturi au 2 domenii: V (variabil) si C
(constant)
 antigenic: lantul L are 2 tipuri: K si lanturile:
 (μ pentru IgM, γ pentru IgG, α pentru IgA, ε pentru IgE si
δ pentru IgD.
- functii :
 scindarea cu papaina in zona balama (CH1 si CH2): fragm. Fab si Fc
a. Fab se leaga de Atg (domenii: VH, VL, CH1 si CL = situs
combinativ) are configuratie complementara Ag .
b. Fc (cristalizabil) este compus din CH2 si CH3 cu exceptia IgM si IgE
(CH2 si CH4 )
 activitati: legare cu C (complementul prin CH2, fixare pe celule
(macrofage, limfocite B/T, NK – citotoxicitate), regleaza
catabolizarea Ig
- heterogenitate:
 specificitate izotipica (de specie): det. de Fc (CH si CL) cu impartire
in clase si suclase. La om = 5 clase (IgM, IgG, IgA, IgE si IgD)
 specificitate allotipica (CH1,CL, CH2) la grupuri din aceeasi specie
 specificitate idiopatica: la un singur individ data de Fab (VH si VL)
Clasele de Ig

a. Ig A (170.000)
prezenta in: mucoase si secretii (saliva, lacrimi, colostru, lapte, secretii: nazale, vaginale,
intestinale) si ser (15%)
structura-tipuri:
serica : monomer (lant L: K /L si Halfa)
secretorie: dimer sau trimer cu un component secretor (epitelial cu rol transport)
- subclase IgA1 si IgA2
- functii: protectie mucoase (control intrare v. cu tropism respirator,
gastro intestinal), limitare viremie
b. Ig G (180.000)
75% din Ig serice
structura: dimer (lant L : K /λ si lant H: γ); subclase (izotipice - lant L): IgG1, IgG2, IgG3
si IgG4
functii:
- principalii Atc care: neutralizeaza, limiteaza diseminarea si elimina virusurile;
- rol dominant in r.i . secundar
- activeaza complementul – intervin in citotoxicitate si eliminarea virusului
- determina osponizarea si participa la fagocitoza
c. Ig M (900.000)
- Atc liberi sau fixati pe celulele B
 10 % din Ig serice
 structura: pentameri (lant H: miu); au 10 situsuri de combinare (5 active)
 functii:
- actioneaza primii (r.i. primar); indicator de infectie acuta
- activeaza complementul

d. IgE (200.000)
 prezenta in: ser (0,04%), colostru, secretii: nazale, oculare, bronsice
 structura: monomeri (lant H – ε)
 functii-reagine: declanseaza reactii anafilactice prin legare de alergene

e. Ig D (180.000)
 prezenta in: ser (0,2%), fixate pe limfocite B
 structura: monomeri (lant H–d)
 functii: diferentierea limfocite B
Anticorpii monoclonali:
 Ig cu specificitate identica produse de o
clona de plasmocite
 utilizare: diagnosticul virozelor
Dinamica R.I. Umoral
Etape :
1. stimulare limfocite B:
 selectia de clone cu receptor de Ag complementar si activitate secretorie
 proliferare
 diferentiere
2. formarea de celule de memorie specifice (limfocite B si T)
3. semnalul primar: recunoastere Ag de IgM sau IgD de pe limfocite
4. tipul de Atc. depinde de:
 caractere Ag: amino acizi/polizaharide ale virion
 marimea stimul: cantitatea virusului infectant (boala) si nr. doze, adjuvanti, interval
(vaccinuri)
 calea de patrundere/diseminare : IgA controleaza portile de intrare (orofaringe, tractus
digestiv si genital); IgM si Ig G limiteaza viremia si diseminarea sistemica
 calea de administrare a vaccinurilor: orala, parenterala
 imunocompetenta gazdei
5. proprietati Atc:
 aviditatea = forta de legare de Ag; este mai mare la IgM (5situsuri)
 afinitatea = forta de legare intre un situs si un epitop
6. Dinamica raspunsului imun:
a. R.i. primar: apare la prima expunere sau vaccinare. Are mai multe faze:
 perioada de latenţă = de la contact initial la primii Atc serici (2-5 zile)
 perioada de inmultire exponentiala = crestere logaritmica a Atc (12 zile),
 Cu dominanţa IgM (aviditate >, afinitate <): apoi si apar si IgG si IgA dar
in cantitati mici
 perioada stationara =IgM persista 2-3 saptamini
 perioada de descrestere a multiplicarii: scadere IgM pâna la disparitie;
concentratii mici IgG, IgA si IgE
b. R.i. secundar: apare la reexpunerea la acelasi antigen
- caractere:
 apare la cantitati mici de Atg
 apare dupa o latenta scurta, cu o rata mare de sinteza a Atc
 tipul dominant de Ac: IgG (afinitate mare, aviditate mica)
 titrurile Atc sunt mari si persistenta indelungata
 Mecanismul RI. secundar se realizeaza prin celulele de memorie LT si LB
7. Interactiunile virus – anticorp:
a. neutralizarea = anihilarea activitatii infectante ca urmare a actiunii anticorpilor
(IgM, IgG, IgA) asupra virionilor sau prin interventie intr-o etapa de multiplicare.

Depinde de:
 tipul de virus
 tipul de Atc si afinitate
 raport conc. virus/conc Atc
 tipul relatiei virus – celula gazda
 prezenta complementului (citoliza)
Mecanisme:
 blocarea situsurilor antigenice ale virusurilor cu rol in infectivitate (hexoni la adenov.,
hemaglutinina la v. gripale, glicoproteinele C si D la herpesv.). Poate fi reversibila (o mol.
Atc./mai multe situs-uri antigenice) si ireversibila (o molecula Atc./2 situs-uri atg pe
structuri diferite). Infectivitatea este inhibata prin alterari la proteinele capsidare.
 anihilarea initierii infectiei (adsorbtie, penetrare, decapsidare) prin legarea Atc. de
antigenele de suprafata.
 neutralizarea in prezenta complementului. Apare la v. cu invelis, pe complexul Atc – Atg
se fixeaza complementul determinind viroliza (coronavirus). Apare frecvent in r. i. primar
cand predomina IgM. La retrovirusuri citoliza se produce fara Atc., au receptori C1q.
b. Hemaglutinoinhibarea = legarea Atc de HA virala blocind adsorbtia. (v. gripale).
II. Raspunsul imun de tip celular
 important in viroze prin eliminarea celulelor
infectate cu virus si instalarea vindecarii.
 deficientele congenitale sau dobindite ale
imunitatii mediate celular pot determina evolutii
severe, fatale in unele viroze (rujeola, herpes).
 sunt implicati factori: celulari, mediatori si
solubili (macrofage, limfocite T si B, NK, K,
limfokine.
Etape :

a. Recunoasterea Ag ca non-self:
 fagocitarea, prelucrarea si prezentarea de
catre APC (macrofage, celule dendritice din
ganglionii limfatici) limfocitelor (+ CMH I
si CMH II).
 Sinteza de interleukine (IL–1 ) de catre
APC.
b. Inducere r.i. prin activarea:

 limfocitelor Th (helper) in prezenta atg si CMH II (receptori CD4 pe suprafata pentru


CMH II). Se stimuleaza proliferarea clonala B si se activeaza limfocitele citotoxice. Se
induce productia de limfokine (IL-2)
 limfocitelor Ts (supresoare): Regleaza r.i. prin actiune pe LTh. Au receptori CD8 pe
suprafata in asociere cu CMH I.
 limfocitelor Tc (citotoxice): au receptori CD8 . Aparitia clonelor LTc (atg. specifice)
becesita LTh si LTs. Actiunea lor inaintea eliberarii/maturarii virale distruge celulele
infectate, dar dupa eliberare poate det. infectarea limfocit (rubeola, rujeola).
Particularitati:
- depind de expresia CMH I si II pe celule infectate (rujeola, gripa, oreillon)
- recunosc si atg v. inactivate ce produc fuziuni de membrana
- reactioneaza si la atg. interne
- intervin in rejectia grefelor si imunitatea antitumorala
 limfocitele Td (sensibilitate intirziata): intervin in reactii de hipersensibilizare intirziate
(RHI), produc limfokine care activeaza: macrofage (factori mitogeni, de inhibitie a
migrarii), PNM (stimulare eosinofile, eliberare histamina), limfocite (factori mitogeni,
limfotoxine, interleukine, celule producatoare de colagen sau interferon). Reactiile pot
apare dupa vaccinari .
 celule NK = distrug celula tinta independent de atc si CMH. Activate de interferonul
produs de celulele infectate. Au rol in imunitatea antitumorala si limitarea infectiilor cu v.
invelite (herpetic)
 celule K = mononucleare, nefagocitare, citotoxice dep. de Atc. Active pe v. invelite
(v.varicela zoster si herpes)
c. distrugerea celulei tinta
 citoliza seamana cu cea produsa prin actiunea
complementului seric.
 LTc produc proteine care in prezenta Ca+
determina leziuni a membranelor celulare.
IMUNOPATOLOGIA INFECTIILOR VIRALE
Afectarea sistemului imun prin interactiune cu virusurile.
1. imunosupresia:
 infectarea celulelor sistemului imun cu virusurile ARN sau ADN
- cu HIV a limfocitelor T determina efecte pe tot sistemul imun cu favorizarea
infectiilor opertuniste
- cu v. citomegalic a monocitelor si inhibitorii secretiei de iinterleukina (la transplant)
 inducerea de factori supresori: v. oncogene si v. herpetic
2. interactiuni imunopatologice determinata de virusuri:
 formarea de complexe imune Ag-Ac: pot favoriza eliminarea virusului sau se depun
(hepatita B, mononucleoza, retroviroze) in tesuturi (reactii inflamatorii, boala prin
activare LB sau Th/complexe cu proteine celulare ce det. atc. cu act pe tesuturi
gazda)
3. Distructia tisulara prin r.i celular
 se produce in encefalitele virale
 rash-ul din rujeola, rubeola se produce print-o reactie de hipersensibilitate de tip
intirziat
- Infectii virale implicare in autoimunitate:
 autoanticorpi citotoxici pentru limfocite: v. gripal, v. herpetic, v.
rubeolic, v. rujeolos, v. Epstein-Barr
 anticorpi antimielinici: v. rujeolos (PESS)
 factorul reumatoid in hepatita si in infectiile cu v. citomegalic
 depunere de complex Atg – Atc - complement in hepatita B
 tiroidite autoimune
- mecanisme:
a. imunologice:
 activare policlonala limfocite B sau Tc
 infectia cel Tc
 Sinteza de anticorpi antiidiotip
b. boli genetice:
 unele caractere genetice pot fi factori de risc (tiroidita –HLA –B W35,
diabet HLA B8)
IMUNITATEA NESPECIFICA
IN VIROZE
1. factori externi:
 bariere mecanice: tegumente si mucoase
 secretii si excretii: lacrimi, saliva, bila, suc gastric,
urina
2. factori interni:
 umorali: complement, properdina
 celulari: macrofage (fagocitaza)
 interferon
INTERFERONII
1. Proprietati:
 IF sunt citokine (mediatori), eliberati de celulele infectate cu virus
(ADN/ARN)
 induc rezistenta antivirala si altor celule
 Au caracter specific (de specie)
2 . Clasificare:
- umani (HU-IFN):
 IFN tip I: α - produsi de leucocite si beta β IFN - produsi de fibroblaste
 IFN tip II (imun): γ IFN sintetizat de LT activate cu mitogen sau cu Ag
 tipurile sunt distincte imunologic
3. Structura:
 glicoproteine (13-35 Kd)
 IFN beta sunt glicozilati
4. Functii:
 atasare de receptorul celular
 modularea activitatii biologice celulare
Sinteza IFN :

 E controlata genetic: IFN alfa si beta = de cromozomul 9;


 IFN II gamma = de cromozomul 12
 genele au fost clonate si apoi prin tehnica ADN-lui recombinant, sintetizate in
cel procariote (E.coli) si eucariote
 celula normala nu produce IFN. El apare dupa infectia cu virus:
- infectant - de tip permisiv citocod
- infectant - de tip nepermisiv
- defectiv sau inactivat cu UV
- virus cu ARN dublu spiralat
- Activatori si inhibitori ai IF: mitogeni, limfokine, acid retinoic, actinomicina D
- bacterii si endoxine: Brucella, Mycoplasma, endotoxine de bacterii
gram negative
 durata: incepe la 4-5 ore de la infectie, nivel maxim dupa 20-50 ore (sinteza
virala maxima)
 se excreta la suprafata celulei
 v. ARN mai eficiente decât v. ADN
6. Efectele biologice ale IF

a. activitate antivirala :
 specifica de specie (indusa genetic): activare gena Mx (cromozom 16) induce rezistenta la
v. gripale
 determina modificarea la membranele celulare:
- inhiba patrunderea v. in cel. (v. stomatitei veziculare)
- inhiba fuziunea cel. (v. Sendai)
- impiedica ansamblarea v. la membranele celulare
- inhiba transformarea cel.(v. Rous)
b. reglare celulara
 IFN gamma activeaza gene care determina sinteza Ag CMH I si CMH II pe membrana
celulara
 inhiba cresterea celulelor normale si tumorale (IFN gamma )
 stimuleaza diferentierea si maturarea celulelor Th (IFN beta )
c. modularea RI. prin:
 activarea celulelor NK si K (IFN beta si alfa) cu exprimare IL
 stimularea intensa a macrofagelor
 potenteaza citoxicitatea indusade Atc
 IFN stimuleaza predominant r.i celular
 in cantitate mare IF are efecte toxice:poate induce degenerescenţă hepatocelulara si
glomerulonefrită
 dă reactii febrile
7. Mecanisme de actiune ale IFN

Interactioneaza cu membrana celulara la receptori gangliozidici (comuni


la IFN alfa si beta si diferiti pt. IFN gamma)
- rezistenta antivirala apare prin:
 activarea genelor ce codifica proteine antivirale
 inhibarea translatiei proteinelor virale:
- se sintetizeaza doua enzime:
- sintetaza (activeaza endoribonucleaza care hidrolizeaza ARNm) si
- proteinkinaza (blocheaza ARNt la ribozomi)
8. Efecte terapeutice ale IFN:
 In zona zoster, herpes, hepatita cronica (prelungirea incubatiei şi
scaderea recidivelor)
 Aplicat in tumori maligne (leucemii, melanoame, maladia Hodgkin)
produce remisiuni, prelungirea supravietuirii