Tipuri de pasari

Proiect realizat de Stan Laurentiu

 Corb (Corvus Corax)

 Corbul comun (Corvus corax), de

asemenea cunoscut sub numele de
Corbul nordic, este o pasăre cântătoare
mare, în întregime neagră. Găsit în
întreaga emisferă nordică, este cea mai
întâlnită dintre toate ciorile. Există cel
puțin opt subspecii ale corbului. Este una
dintre cele mai mari două ciori, alături
de Corbul Thick-Billed, și este probabil
cea mai grea pasăre cântătoare.La
maturitate corbul comun are între 56 și
69 cm în lungime, cu greutăți
înregistrate variind de la 0,69–1,63 kg.
Corbul comun de obicei trăiește
aproximativ de la 10 la 15 ani în
sălbăticie, cu toate că unele exemplare
au fost înregistrate cu durata de viață de
până la 40 de ani. Păsările tinere pot
călători în stoluri, dar mai târziu vor
avea propriul teritoriu.
 Pupăza (Upupa epops)
 Pupăza (Upupa epops), cucul
armenesc sau (regionalisme)
nevăstuică, pasăre de balegă este o
pasăre insectivoră, migratoare, din
familia upupide (Upupidae),
ordinul coraciiforme
(Coraciiformes), de circa 28 cm
lungime, cu penajul pestriț de
culoare cafeniu, cu aripile și coada
negricioase, cu dungi transversale
albe, cu ciocul cafeniu deschis,
lung, ascuțit la vârf și curbat în jos,
picioare cenușii, aripi rotunjite și cu
un moț de pene mari, roșii-ruginii,
așezate ca o creastă în vârful
capului, pe care îl poate desface și
strânge după dorință. Cuibărește în
România, dar pleacă în sezonul
rece.
 Cucuvea
 Cucuveaua sau huhurezul de stâncă
(Athene noctua) este o pasăre din
familia Strigidae, care viețuiește în
mare parte în zonele temperate și
calde din Europa, Asia și de nordul
Africii.
 Cucuveaua trăiește în zonele cu
climă temperată din Europa, Africa
de Nord și Asia. Populația de
cucuvele din Germania era în anul
2003 de circa 6000 de perechi,
crescând în anul următor la
aproximativ 7400 de perechi.
 Cucuveaua este o pasăre care
pândește prada. Vânează de obicei
noaptea sau în lumina crepusculară
insecte mari, râme, rozătoare mici,
păsări, șerpi mici sau șopârle.
 Ciocanitoarea neagra ( Dryocopus martius )

 Ciocanitoarea neagra ( Dryocopus

martius ) este cea mai mare specie de
ciocanitoare din Europa. Are o lungime de
40 - 45 cm, aproximativ cat o cioara,
anvergura aripilor este de 70 - 75 cm iar
greutatea de maxim 370gr.
 Asa cum ii spune si numele, este o
ciocanitoare de culoare neagra cu ceva
nuante de maroniu, mai pronuntate spre
varfurile aripilor. La mascul vom putea
observa o scufita de culora rosie pe cap care
se prelungeste pana aproape de cioc.
Femela are o pata rosie doar in crestetul
capului. Are un cioc foarte puternic, alb la
baza si albastrui spre varf. Picioare sunt de
culoare cenusie si sunt prevazute cu gheare
puternice pentru a se putea agata de scoarta
copacilor.
 Huhurez-mic
 Huhurezul mic (specie: Strix aluco,
familie: Strigidae, ordin: Strigiformes)
este cunoscut în toatǎ Europa; culoarea
penajului variazǎ de la cenușiu la
brun-roșcat. Este un vânǎtor iscusit,
plonjeazǎ silențios asupra victimei;
poate prinde liliacul și în zbor.
 În Europa Centralǎ și de Est îl întâlnim
în pǎdurile mixte, dese, ce îi oferǎ
suficienți copaci bǎtrâni și scorburoși.
Apare și în parcuri, cimitire, chiar și în
orașe, uneori putând fi observat pe
acoperișurile caselor. Preferǎ marginea
pǎdurilor de brad, deoarece spre
centrul acestora nu gǎsește destulǎ
hranǎ și nici suficiente scorburi. Se
pare cǎ apare mai frecvent în zonele cu
surse de apǎ, unde lǎstǎrișul rǎrește
pǎdurea.
 Lungimea: 37-39 centimetri Greutatea
corporala: 360-650 grame Anvergura
aripilor: 94-104 centimetri
 Potârnichea (Perdix
perdix)
 Potârnichea sau potârnichea
cenușie (Perdix perdix) este o
pasăre sedentară din familia
fazianidelor (Phasianidae) ordinul
galiformelor (Galliformes),
răspândită în terenurile agricole din
câmpie și de pe coline în Europa și
Asia, cu o talie de 30 cm, de
culoare cafeniu-deschis, cu gâtul și
gușa cenușii, abdomenul alburiu, și
o pată brună-ruginie în formă de
potcoavă pe piept. Se hrănește cu
plante (semințe, cereale, vegetale,
fructe, frunze verzi, ierburi) și
nevertebrate (insecte, larve, râme,
melci). Cuibul și-l face pe pământ,
ascuns în iarbă sau sub tufișuri. În
România se găsește în regiunile
joase, în câmpie, culturi de cereale,
mai rar în golurile alpine ale
Carpaților.
Privighetoarea (Luscinia megarhynchos)

 Privighetoarea (Luscinia
megarhynchos) nume comun pentru
câteva specii de păsări insectivore
migratoare din Eurasia, care se
înmulțește depunând ouă și
petrecându-și iernile în sudul
Africii.
 Privighetoarea mică și
privighetoarea mare sunt foarte
asemănătoare. Habitatul
privighetorilor îl reprezintă
crângurile dese și umede și
subarboretul pădurilor, unde, de cele
mai multe ori, pot fi auzite decât
văzute. Cântecul masculului este
interpretat prin diversitatea trilurilor.
Deși cântă și în timpul zilei,
privighetoarea este cunoscută pentru
cântatul târziu de seara, când puține
păsări cântă, de aceea numele ei
provine de la verbul a priveghea .
Pitulicea (Phylloscopus)
 Pitulicea (Phylloscopus) este o
pasăre cântătoare de talie mică
care face parte din familia
Sylviidae. Familia cuprinde ca.
40 de specii care trăiesc în
Europa, Asia și Africa. Specia
P. borealis a ajuns până în
Alaska.
 Pitulicile sunt păsări mici cu o
talie suplă, cu o coadă relativ
scurtă și cu picioare raportate la
mărime relativ lungi. Ciocul
este subțire, păsările au un
colorit al penajului de
camumflare în mediul în care
trăiesc, culorile variind de la
galben, verde spre brun. O
caracteristică generală a familei
este lipsa dimorfismului sexual.
 Cucul (Cuculus canorus)
 Cucul (Cuculus canorus) este
o pasăre migratoare care face
parte din ordinul
Cuculiformes, familia
Cuculidae. Poate fi întâlnită în
Africa de Nord și Eurasia —
din Portugalia până în Irlanda,
iar spre est până în Japonia și
Kamceatka.
 Cucul se hrănește în special cu
insecte, fiind printre puținele
păsări care consumă și larvele
păroase de insecte, păianjeni
sau melci. În perioada
împerecherii, masculul rămâne
circa o săptămână împreună cu
femela. Cucul își depune ouăle
în cuiburile altor păsări.
 Mierla (Turdus merula)
 Mierla (Turdus merula) este o pasăre
cântătoare care este răspândită în Europa,
Asia, Africa de Nord, Australia și Noua
Zeelandă, însă este mai răspândită pe
continentul european. Ea se hrănește în
special cu hrană de origine animală, dar
consumă în funcție de anotimp și unele
fructe și semințe vegetale. Mierla este
clasificată după culoarea penajului sau după
dimensiunea corpului.

 Astfel se poate aminti „mierla neagră”

(Turdus merula merula), la care masculul
are culoarea neagră ciocul galben și ochelari
(inel în jurul ochilor) portocalii.

 În trecut mierla era o pasăre de pădure, însă

începând cu secolul XIX prin apariția
parcurilor a început să trăiască prin grădini
în apropierea omului. Exemplarele de la noi
sunt sedentare. În România, pot apărea în
timpul iernii exemplare din regiunile
muntoase carpatine sau din zonele nordice
ale Europei. Populațiile care migrează ajung
iarna în nordul Africii și sud-vestul Asiei.
Câneparul (Carduelis cannabina)

 Câneparul (Carduelis cannabina) este o

pasăre cântătoare din familia
fringilidelor, de circa 14 cm, cu pene
roșii pe cap, gât și pe laturile pieptului,
cafenii pe spate și albe pe abdomen,
gușa și aripi. Este răspândită în Europa,
Asia de Vest și Africa de Nord. Este o
pasăre sedentară, dar multe păsări din
nordul Europei și Asiei migrează spre
sud pentru a ierna. Cuibărește în
tufișuri, mai ales în ținuturile joase și
deluroase, dar urcă și pe văile râurilor,
la intrarea acestora în munți. Depune în
luna aprilie 4-6 ouă albăstrui-albicioase
cu puncte ruginii. Pe sezon scoate 2
rânduri de pui. Clocitul durează 12 zile
și este asigurat îndeosebi de femelă. Se
hrănește cu semințe și boabe de plante
sălbatice și cultivate, mai rar cu insecte.

 În România și Republica Moldova este

o specie comună.
Pitigoiul codat ( Aegithalos caudatus )

 Pitigoiul codat ( Aegithalos

caudatus ) este o pasare
sedentara, de dimensiuni mici dar
de o frumusete deosebita. Prefera
padurile de foioase si cele mixte
dar poate fi vazut si in parcuri,
gradini si livezi. Pitigoiul codat
este raspandit in toata Europa,
mai putin extremele nordice.
 Culoarea generala a pitigoiului
codat este de alb cu nuante de roz
si caramiziu. Ceafa este de
culoare neagra si la fel si
varfurile aripilor si coada. Putem
vedea si doua pene de culoare
alba de o parte si de alta a cozii.
Lungimea corpului este de 15
cm, anvergura aripilor de 16-19
cm iar greutatea este de 7-9 g.
 Botgros
 Botgrosul (Coccothraustes
coccothraustes) este o pasăre
denumită după ciocul ei puternic cu
care poate sparge ușor sâmburii de
cireșe, vișine etc. Botgrosul face
parte din familia Fringillidae.
Arealul de răspândire este Europa,
Africa de Nord, dar și Asia de Est și
Japonia. Are penajul cafeniu-roșcat
cu negru la bărbie și la aripi.
Cuibărește în arborii și arbuștii din
regiunile deluroase și de șes,
îndeosebi în pădurile luminoase.
Ouăle depuse în aprilie-mai, circa
cinci într-un cuib, sunt verzi-
albăstrui sau cenușii, fiind pătate cu
negru. Incubația durează 13–14 zile,
ouăle fiind clocite preponderent de
femelă. Botgrosul migrează din
Europa de Est spre vest sau sud și
iernează pe teritoriul Turciei, Italiei.
 Grangurul (Oriolus oriolus)

 Grangurul (Oriolus oriolus) este o pasăre

migratoare din familia oriolidelor (Oriolidae),
ordinul paseriformelor (Passeriformes) care
cuibărește în pădurile luminoase de șes, văile
râurilor montane, în plantații, livezi, terenuri
de cultură cu copaci din Europa, Asia, nord-
vestul Africii. Iernează în Africa sub-
sahariană. Are o lungime de 21–24 cm.
Masculul are un penaj galben-auriu cu aripile
și coada negre. Femela și păsările tinere au un
colorit verzui cu aripile și coada mai
întunecate. Cântecul este un fluierat sonor.
Cuibul de forma unui hamac se află pe o
înfurcitură aproape de capătul unei crăci
orizontale, mascat de frunziș. Ponta are loc în
mai-iunie și constă din 3-4 ouă albe cu pete
brun-roșcate. Incubația este asigurată mai ales
de femelă și durează circa 15 zile. Puii sunt
nidicoli. Se hrănește cu insecte și fructe, în
special cu cireșe.

 În România este o pasăre comună răspândita

în zăvoaie și pădurile luminoase de șes,
urcând și pe văile râurilor montane, până în
partea lor mijlocie. Cuibărește la noi, dar
pleacă în sezonul rece.
 Coțofana (Pica pica)

*Coțofana (Pica pica) este o specie de păsări din

familia Corvidae. Este răspândită în Eurasia, Africa de
Nord și America de Nord. Locul unde poate fi întâlnită
cel mai frecvent este Europa. Din cauza penajului său
caracteristic, alb cu negru, este ușor recunoscută chiar
de cei care nu sunt foarte buni cunoscători de păsări.
În mitologia germană, coțofana era solul zeilor, sau era
considerată zeița morții „Hel”, iar în alte culturi
europene fiind considerată pasărea care este solul ce
aduce nenoroc. Din cauza faptului că fură mai ales
lucrurile care lucesc era temută, fiind considerată în
evul mediu pasărea vrăjitoarelor sau a celor certați cu
legea. În Asia, în contrast cu Europa, era considerată
aducătoare de noroc și amerindienii o considerau un
duh, prieten al oamenilor.
*Coțofana se hrănește și cu hrană vegetală, dar mai
ales animală, hrana constând din insecte, larve, viermi,
păianjeni, melci, ectoparaziții de pe vaci și oi. Pasărea
consumă cadavre de vertebrate, mamifere mici,
șoareci, amfibii, șopârle, și pui de pasăre sau fură
ouăle din cuiburi. Hrana vegetală este compusă din
fructe, semințe sau ciuperci. Mai ales toamna
depozitează hrana în locuri ascunse, de obicei în
pământ.
 Fazanul (Phasianus
colchicus)
 Fazanul (Phasianus colchicus) sau „Fazanul de
vânătoare” este o pasăre care a fost adusă în
România de om deja din timpul romanilor.
 Fazanul este originar din Asia. Denumirea
științifică (Phasanius colchicus) are o legătură
directă cu zona de proveniență și de răspîndire
a fazanului.
 Masculul are o coadă lungă bifurcată, iar
penajul auriu cu pene pestrițe alb cu negru, sau
galben cu cenușiu. Capul este albăstrui cu
reflexe verzui. Femela are penajul de culori
mai spălăcite de nuanțe galben cu cenușiu. În
prezent se cunosc ca. 30 de rase, toate fiind
păsări active ziua, trăind pe câmpuri cu
terenuri cultivate, unde consumă de obicei o
hrană de natură vegetală, iar noaptea se retrag
în pădure dormind în arbori. Este o pasăre
poligamă (un cocoș având 5 -6 găini),
sedentară, care nu migrează iarna ci numai în
căutare de hrană. Femela depune în cuib 8 - 15
ouă verzui sau brune pe care le clocește din
aprilie până în iunie timp de 24 de zile pe un
sol cu ierburi. Pentru a menține constant
efectivul de păsări există în prezent crescătorii
de fazani, puii eclozând în incubatoare.
 Lăcarul mare (Acrocephalus arundinaceus)
 Lăcarul mare (Acrocephalus arundinaceus) este o pasăre
migratoare și cântătoare din ordinul paseriformelor
(Passeriformes), familia acrocefalidelor
(Acrocephalidae), răspândită în regiunile mlăștinoase, cu
lacuri și bălți, bogate în vegetație (stuf, tufișuri sau ierburi
înalte) din Palearctica, India și Australia. Iernează în
Africa și Asia de sud-est. Are o mărimea de 16–21 cm
(între vrabie și mierla neagră), cu un colorit brun-roșcat,
mai deschis pe partea inferioară, ciocul este destul de
puternic, turtit ușor și la bază lățit, picioarele sunt cenușii.
Se hrănește cu insecte, iar toamna cu diferite boabe mici.
Cuibărește în stufărișul din jurul lacurilor și al mlaștinilor,
cuibul este situat la 60–120 cm deasupra apei, între 3-4
sau mai multe tulpini de stuf; el este țesut dens din iarbă,
frunze, pedunculi florali, puf și fibre vegetale, pânză de
păianjen și este căptușit cu frunze mici, rădăcini, păr,
câteodată și cu pene; cuibul este construit de femelă.
Femela depune o pontă din 4-6 ouă, care sunt depuse la
mijlocul lunii mai; ouăle sunt fusiforme, netede, cu luciu
slab, verde deschis, verde-albăstrui, albastre, mai rar albe,
cu pete de nuanțe diferite de maro și verde, uneori cu
stropi printre ele. Incubația durează 14-15 zile. Clocesc
ambele sexe, o dată pe an. Puii sunt nidicoli, golași, au
gâtlejul galben-portocaliu, cu două puncte întunecate la
baza limbii și o umflătura marginală a ciocului de culoare
galben-albicioasă; sunt hrăniți de ambii părinți timp de 14
zile. Cântecul este compus din sunete "car-car-car-cri-cri-
cri-cre-cre-crcrcr", care se repeta fiecare de 2-3 ori; în
lunile mai-iunie, toate bălțile din România răsună de
cântecul lăcarului mare.
 Lișița (Rallidae)
 Lișițele (Rallidae) sunt o familie de
păsări ce aparțin de grupa cocorilor
(Gruiformes). Familia cuprinde între
131-165 de specii din care 22 de specii
sunt dispărute. Lișitele care trăiesc pe
insule au pierdut putința de a zbura.
Cele mai cunoscute specii de lișițe
sunt Fulica atra și Gallinula chloropus.
 Lișițele sunt răspândite de la un pol la
altul pe tot globul, fiind mai
numeroase în regiunile tropicale și
subtropicale din Africa și Asia. În
Europa trăiesc în perioada clocitului 9
specii. Cele mai multe specii de lișițe
trăiesc pe sol, în apropiere de apă, în
regiuni mlăștinoase, evitând regiunile
cu clima aridă. Fulica gigantea
clocește, de exemplu, la altitudinea de
4000 m deasupra n.m., sau Crex crex
din Asia Centrală clocește la 3000 m
altitudine.
 Șorecarul încălțat (Buteo lagopus)

 Șorecarul încălțat (Buteo lagopus) este o pasăre răpitoare de zi, din

familia accipitride (Accipitridae), care se hrănește cu șoareci de
câmp și lemingi. Este o specie migratoare, care cuibărește în
nordul Eurasiei și Americii de Nord și iernează la sud în Europa
(inclusiv în România și Republica Moldova), Asia și America de
Nord.
 Are o mărime de 50–66 cm, mai mare decât corbul. Greutatea:
mascul 600–1380 g, femela 780–1660 g. Femela mai mare decât
masculul.
 Penajul este pestriț brun cu alb pe spate și cap, mai închis pe piept.
Abdomenul brun cu dungi albe. Exemplarele tinere care ajung în
România au peste abdomen o bandă lată brună. Adulții, care vin
mai rar în România, nu au această bandă întunecată. Coloritul
variază în intensitate între subspecii.
 Coada este albicioasă și se termină cu o bandă subterminală lată
brun întunecată. Aripile albe dedesubt, cu o pată neagră la
încheietură și cu penele de pe margini mai închise la culoare.
 Tarsele de pe picioare sunt "încălțate" în pene până la baza
degetelor (de unde și denumirea de "șorecar încălțat"). Degetele
sunt galbene iar ghearele negre. Ciocul galben la bază, cu vârful
negricios.
 Trăiește în zonele descoperite nord-asiatice, în principal în
câmpiile joase, în tundra fără copaci, mai rar în tundra împădurită
și taigaua din extremul nordic, când lemingii și șoarecii de câmp
sunt abundenți.
 Iernează la sud în ținuturile de deal și de câmpie descoperite,
inclusiv în stepă, terenuri agricole și mlaștini.
 Se hrănesc în principal cu rozătoare mici, mai ales cu șoareci de
câmp (Microtus) și lemingi (Dicrostonyx, Lemmus). Se hrănesc și
cu păsări (porumbei de pădure, presuri, potârnichi, mai ales cele
bolnave), alte vertebrate, inclusiv pești, insecte, păianjeni și hoituri
(pasări moarte etc.), mai ales când hrana principală (rozătoarele)
este limitată.
 Guguștiucul(Streptopelia decaocto)

 Prin 1930, guguștiucul era prezent numai în Turcia,

Siria, Irac, nordul Greciei și sudul Bulgariei. În
următorii 15 ani era deja prezent și în Iugoslavia,
Ungaria, Austria, sudul României, Cehoslovacia și în
unele regiuni din Germania. În anii '70, populația de
guguștiuci devenise abundentă în toată Europa de
Vest, Insulele Britanice și Scandinavia[1], invadând
practic toată Europa.
 Este o pasăre sedentară, care cuibărește însă numai
în localități sau în imediata apropiere a acestora,
pentru a fi la adăpost de păsările răpitoare de ouă ca
stăncuța, coțofana, gaița, cioara grivă.
 Cuibărește aproape în tot timpul anului, putând
scoate 3-5 rânduri de pui între lunile martie și
noiembrie. Ponta, din 2 ouă albe, este clocită ca și la
celelalte columbide, alternativ de ambii părinți,
femela stând pe cuib noaptea, iar masculul ziua.
Incubația durează 15-17 zile, după care puii mai sunt
acoperiți de părinți, circa 10 zile. Puii sunt hrăniți cu
o secreție generată de gușa părinților. În 15-19 zile,
puilor le crește penajul, astfel că în a 21-a zi puii pot
să părăsească cuibul[2], iar după 30-40 de zile devin
complet independenți. Ajung la maturitate sexuală în
primăvara anului următor eclozării. În Europa,
mortalitatea este de 50-70% în primul an de viață
scăzând la 33-55% anual pentru adulți.
 BIBLIOGRAFI
E

Slide 1 – Tipuri de pasari (Prezentare de Stan Laurentiu)

Slide 2 – Corbul: ( https://ro.wikipedia.org/wiki/Corb )
Slide 3 – Pupaza: ( https://ro.wikipedia.org/wiki/Pup%C4%83z%C4%83 )
Slide 4 - Cucuvea: (https://ro.wikipedia.org/wiki/Cucuvea )
Slide 5 - Ciocanitoarea neagra: ( http://www.animale-salbatice.ro/ciocanitoarea-neagra.html )
Slide 6 - Huhurez Mic: (https://ro.wikipedia.org/wiki/Huhurez-mic )
Slide 7 - Potarnichea: (https://ro.wikipedia.org/wiki/Pot%C3%A2rniche )
Slide 8 - Privighetoarea: (https://ro.wikipedia.org/wiki/Privighetoare )
Slide 9 - Pitulicea: ( https://ro.wikipedia.org/wiki/Pitulice )
Slide 10 – Cucul: (https://ro.wikipedia.org/wiki/Cuc )
Slide 11 – Mierla: (https://ro.wikipedia.org/wiki/Mierl%C4%83 )
Slide 12 – Caneparul: (https://ro.wikipedia.org/wiki/C%C3%A2nepar )
Slide 13 – Pitigoiul codat: (http://www.animale-salbatice.ro/pitigoiul-codat.html )
Slide 14 – Botgros: (https://ro.wikipedia.org/wiki/Botgros )
Slide 15 – Grangurul: (https://ro.wikipedia.org/wiki/Grangur )
Slide 16 – Cotofana: (https://ro.wikipedia.org/wiki/Co%C8%9Bofan%C4%83)
Slide 17 – Fazanul: (https://ro.wikipedia.org/wiki/Fazan )
Slide 18 – Lacarul Mare: (https://ro.wikipedia.org/wiki/L%C4%83carul_mare )
Slide 19 – Lisita: (https://ro.wikipedia.org/wiki/Li%C8%99i%C8%9B%C4%83 )
Slide 20 – Sorecarul Incaltat: (https://ro.wikipedia.org/wiki/%C8%98orecar_%C3%AEnc%C4%83l%C8%9Bat )
Slide 21 – Gugustiucul: (https://ro.wikipedia.org/wiki/Gugu%C8%99tiuc )
Slide 22 - Bibliografie