Sunteți pe pagina 1din 12

Am cautat in trecutul satului nostru sa vedem cine am fost ,

ca sa stim cine suntem , printr-un proiect tematic

,, NOI SUNTEM ARPASI “ ( inspirat de pe didactic.ro )

Nu departe de Podu-
Iloaiei, satul nostru se
intinde pe colinele a
doua dealuri, de la nord la
sud , sau de la vest la est .
Am cercetat locurile
natale si am redescoperit
cu ochii nostri un trecut
cu care ne putem mandri .

Satul nostru vazut din avion, in anul 2006


Se pare ca am avut Am aflat ca biserica a fost
scoala in sat de pe la construita in 1830 , de
1890 . Gheorghe Alexandru si
Maria Mavrocordat .
Preotul ne-a aratat obiecte
de valoare , si frumusetea
catapetesmei .
Am cercetat ruinele fostului conac . Turnul e ceea ce a mai ramas, iar el
poate fi un brand pentru satul nostru , daca l-am pastra !
Am vazut un colt din beciul
boieresc, apoi am fost in
imprejurimi jucandu-ne ,,de-a
arheologii “.
Ne-am departat spre marginea satului , pentru ca am vrut sa vedem
aductiunea de apa , care vine si astazi la conac .
Am studiat documente in clasa, apoi am refacut din amintirile localnicilor
vechiul han , unde se pare ca a poposit Cuza in drumurile sale prin tara .
Am stat de vorba cu batrani din sat , sau cu specialisti in domeniu .
Si parintii au fost langa noi !
Din toate am inteles ca avem un trecut care ne obliga sa fim pe
masura maretiei lui . Tot acum am inteles si ca ,

,, Noi suntem oamenii acestui pamant ! Noi am prins radacini aici ;


ca si codrii stravechi , noi ne-am infratit cu pamantul . Ne-au
batut furtunile, dar am stat pe loc , ca sa ne vie ceasul infloririi .”

Mihail Sadoveanu

Pentru ca noua ne pasa , din acest proiect s-au nascut idei noi :
•*sa propunem celor mari sa ridice un monument in cinstea eroilor ;
•*trebuie sa adunam materialele intr-o revista , sa lasam la biblioteca
scolii marturii ale istoriei locale , pentru colegii nostri ;
•*trebuie sa luam atitudine prin initiative si munca de voluntariat ;
•*trebuie sa construim aici si acum ,,Tara lui Andrei ”.
In ultimii ani , satul cunoaste o dezvoltare in ceea ce priveste
constructia caselor , dar nu si progresul economic sau cultural .

S-ar putea să vă placă și