Sunteți pe pagina 1din 6

INSPECTORATUL

GENERAL DE
SITUAŢII URGENŢÃ
• în anul 2014, a fost înfiinţat Departamentul pentru situaţii de
urgenţă, structură operaţională fără personalitate juridică din
Ministerul Afacerilor Interne, cu atribuţii de coordonare, cu
caracter permanent, la nivel naţional, a activităţilor de
prevenire şi gestionare a situaţiilor de urgenţă, asigurarea şi
coordonarea resurselor umane, materiale, financiare şi de altă
natură necesare restabilirii stării de normalitate, inclusiv
primul ajutor calificat şi asistenţa medicală de urgenţă în
cadrul unităţilor şi compartimentelor de primire a urgenţelor,
denumite în continuare UPU/CPU, până la internarea în
spital.
Misiunile organizaţiei
• monitorizare, evaluare, cercetare a cauzelor producerii
situațiilor de urgență;
• informare și educare preventivă a populației și avertizare a
acesteia, înștiințare a autorităților administrației publice, despre
posibilitatea/iminența producerii situațiilor de urgență;
• căutare, descarcerare și salvare a persoanelor;
• evacuare a persoanelor, populației sau bunurilor periclitate,
prin asigurarea măsurilor de evacuare, instalarea taberelor de
sinistrați, participarea la transportul populației și al unor
categorii de bunuri;
• distrugere a zăpoarelor de gheață sau degajare a cursurilor
de apă;
• acordare a asistenței medicale de urgență prin module
SMURD din cadrul serviciilor de urgență profesioniste;
Planul de comunicare

Scopul planului de comunicare


Planul de comunicare își propune creșterea nivelului
de conștientizare a cetățenilor privind riscurile majore,
precum indundații și cutremure, precum și creșterea
capacității individuale de reacție în situațiile de urgență.
Mijloace de comunicare
1. Mijloace scrise: ziare, reviste;
2.Mijloace audio-vizuale: televiziunea, radioul;
3.Mijloace tradiționale: ziarele, radioul;
4.Mijloace moderne: internetul, complexe multimedia.
Evaluarea

Cât de eficientã a fost evaluarea?

S-ar putea să vă placă și