Mânăstiri din Oltenia

- Tismana și Cozia -
Mânăstirea Tismana
Mânăstirea Tismana: localizare și istoric


La aproximativ 30 de kilometri de Târgu Jiu printre
păduri și stânci abrupte este se găsește Mănăstirea
Tismana sau cum o numesc oamenii locului „inima
Olteniei”. Aceasta este amplasată pe muntele Stârmina
și impresionează orice turist cu zidurile sale medievale
și bastioanele în colțuri. În anul 1970 pe când au avut
loc lucrări arheologice în zonă la patru metri de biserica
mare au fost descoperite ruinele unui vechi lăcaș de cult
probabil existent din perioada ocupației romane.
Mânăstirea Tismana: localizare și istoric


Cuviosul Nicodim, un călugăr venit tocmai de pe meleaguri
macedonene este cel care a început construirea mănăstirii cu
ajutorul domnitorului Radu Negru-Vodă. Așadar în anul 1377 pe
data de 15 august a fost sfințită biserica primind hramul
„Adormirea Maicii Domnului”. După moartea domnitorului
edificiul a trecut sub protecția fiilor săi Dan I Basarab între anii
1384 respectiv 1386 și mai apoi Mircea cel Bătrân între 1387
până la 1418. Fiind amplasată într-un punct strategic și bine
fortificată chiar la hotarele Țării Românești, Mănăstirea Tismana
a fost păzită de localnicii din zonă de-a lungul timpului pentru că
aceștia în schimbul muncii nu mai dădeau biruri și dijme.
Mânăstirea Tismana: localizare și istoric
Mânăstirea Tismana: localizare și istoric


Locul este cu atât mai important deoarece odată cu trecerea
timpului aici au fost adăpostite documente din secolul al XIV-lea
care au devenit baze pentru veritabile istoriografii. Întrucât modul
de administrare și bogăția locului erau renumite aici s-au stabilit
mai mulți bani, cel mai îndepărtat dintre aceștia provenind din
anul 1464 și fiind cunoscut sub denumirea de Banul Tismenii. În
același lăcaș a funcționat o scoală destinată călugărilor învățați de
unde mai apoi erau selectați cei care urmau să devină mitropoliți,
episcopi, caligrafi, traducători și așa mai departe. Tot din acest loc
au pornit spre construirea mănăstirilor din Ardeal, Moldova și
Țara Românească alți călugări.
Mânăstirea Tismana: localizare și istoric


Datorită cadrului natural în care se găsește mănăstirea intrarea este
posibilă doar pe partea vestică, mai ales că de jur împrejur sunt zidurile
vechii fortificații. Inițial lăcașul de cult a fost zugrăvit cu o singură
culoare, iar din anul 1564 s-a realizat prima pictură iconografică, aceasta
rămânând în istorie drept „mai veche pictură bizantină din Țara
Românească”. Din anul 1949 mănăstirea a devenit de maici și de atunci
acestea trudesc zilnic și se roagă conform tradiției bisericești. Cu trecerea
timpului aici au fost adăpostite nenumărate obiecte de tezaur, dar care au
fost mutate treptat la Muzeul de Artă al României. În curtea mănăstirii se
găsește și muzeul acesteia unde este păstrată o întreagă colecție de picturi
murale, icoane realizate pe lemn, cărți vechi, obiecte de cult, veșminte
ș.a.m.d. În biserica mare sunt păstrate la loc de cinste trei parți de moaște.
Mânăstirea Tismana: localizare și istoric


O relatare mai puțin
cunoscută și care provine din
anul 1944 amintește de
momentul când la Tismana a
fost adus pentru a nu cădea
pradă armatei rusești Tezaurul
Băncii Naționale a României.
Însă la scurt timp acesta a fost
mutat în Peștera Mănăstirii,
pentru o mai bună protecție.
Mânăstirea Cozia
Mânăstirea Cozia: localizare și istoric


Situată într-un spațiu idilic, pe malul Oltului, Mânăstirea Cozia este cea mai
frumoasă și mai importantă ctitorie a Voievodului Mircea cel Bătrân (1386-1418),
precum și una din cele mai frumoase așezări monahale din sud-estul Europei.
Construită între anii 1386 (sau 1387, după alte surse) – 1388 și restaurată de mai
multe ori de-a lungul timpului, Mânăstirea Cozia este un monument istoric de
arhitectură de importanță națională. Înfățișarea actuală a mânăstirii este dată de un
șir lung de restaurări de-a lungul secolelor. Restaurările cele mai importante au fost
făcute de Neagoe Basarab în 1517, de egumenul Amfilohie la sfârșitul secolului al
XVI-lea, de Șerban Cantacuzino în secolul al XVIII-lea, de Comisiunea
Monumentelor Istorice între anii 1920 și 1930 și de Direcția Monumentelor Istorice
între anii 1958 și 1960. Prin efortul financiar al călugărilor de la Cozia, între 1983
și 1985 a fost restaurată pictura murală din Biserica Sf. Treime (cunoscută ca
Biserica Mare), iar începând cu anul 2000 s-a introdus încălzirea geotermală și au
fost realizate ample lucrări de reparații și întreținere a mânăstirii.
Mânăstirea Cozia: localizare și istoric


Mânăstirea Cozia este situată pe Valea Oltului, fiind înălțată aici de Mircea cel
Bătrân (1355-1418) ca să păzească “vadul Oltului și drumul către cetatea de
Scaun a țării”. Alte surse îl indică pe tatăl său, Radu I (1330-1383), drept ctitor al
mânăstirii (cunoscută pe vremea sa sub numele de Nucet), fiii săi, Dan și Mircea
fiind cei ce au finalizat construcția acesteia. La 18 mai 1388, Sfântul Nicodim de
la Tismana, cel care a reorganizat călugării din Oltenia și a întemeiat mânăstirile
de la Vodița și Tismana, a oficiat slujba de sfințire a mânăstirii, iar primul egumen
însărcinat să conducă obștea monahală a Coziei a fost Ieromonahul Chir Gavriil,
ucenicul său. Din timpul lui Mircea cel Bătrân datează în forma originală Biserica
Mare de la Cozia, cu hramul Sf. Treime, – cu excepția pridvorului -, și fundațiile
clădirilor mânăstirești care alcătuiesc incinta interioară pe laturile de est și sud.
Tot atunci ar fi fost construită o fântână care asigura apa necesară ridicării
bisericii, existența ei fiind atestată de cercetările arheologice din 1960.
Mânăstirea Cozia: localizare și istoric


Încă din timpul lui Mircea cel Bătrân, Mânăstirea Cozia a găzduit
o școală mânăstirească, devenind unul din cele mai puternice
centre culturale românești, unde se învăța carte românească și
slavonă. La 31 ianuarie 1418, marele voievod Mircea cel Bătrân
s-a stins din viață la Curtea de Argeș, la vârsta de 60 de ani.
Mânăstirea Cozia a fost aleasă de ctitorul său să îi fie loc de
odihnă veșnică, acesta fiind înmormântat în pronaosul Bisericii
Sf. Treime la 4 februarie 1418. Între 1517 și 1520, în timpul
domniei lui Neagoe Basarab, mânăstirea a fost restaurată. Pictura
a fost renovată în 1517, tot atunci construindu-se și havuzul din
fața Bisericii Mari și cișmeaua de sub foișorul de nord.
Mânăstirea Cozia: localizare și istoric


Bolnița Mânăstirii Cozia a fost construită în 1542-1543 în timpul domniei lui Radu Paisie
(pe numele său de monah Petru de la Argeș). Tot în secolul al XVI-lea, probabil în timpul
domnitorilor Neagoe Basarab și Radu Paisie, au fost construite și corpurile de clădiri care
mărgineau curtea exterioară a mânăstirii spre sud și spre vest. În 1583, în timpul
domnitorului Mihnea Turcitul, egumenul Amfilohie a construit pe latura de sud a incintei
interioare paraclisul cu hramul Adormirea Maicii Domnului, care îi poartă numele. Tot
egumenul a ridicat și clădirile de pe latura estică a incintei, alcătuită din casele domnești și
foișorul lui Mircea (actualmente muzeul), care au avut inițial destinația de arhondaric
(casa pentru oaspeți). La începutul secolului al XVIII-lea, în epoca brâncovenească,
mânăstirea a trecut printr-o serie de transformări care i-au schimbat întrucâtva înfățișarea.
În această perioadă s-a construit pridvorul bisericii, s-a refăcut pictura, a fost refăcută
latura de nord a incintei interioare, construindu-se pe această parte cuhnia sau bucătăria
brâncovenească și foișorul de nord, s-a restaurat cișmeaua de sub foișor (fântâna lui
Neagoe Basarab) și au fost reconstruite casele egumenești (foișorul și încăperile boltite
care adăpostesc actuala stăreție) de pe latura de sud a incintei interioare.
Mânăstirea Cozia: localizare și istoric


Secolul al XIX-lea a fost unul al suferinței pentru destinul
Mânăstirii Cozia. Înfrânți de turci în timpul Revoluției din 1821,
eteriștii conduși de Alexandru Ipsilanti (după moartea lui Tudor
Vladimirescu) s-au refugiat la Cozia. Turcii au atacat mânăstirea,
au incendiat-o și au profanat picturile și au deschis mormintele, în
speranța că vor găsi înăuntru mari comori. Mijlocul veacului s-a
suprapus peste domniile fraților Gheorghe Bibescu și Barbu Știrbei.
În perioada 1847-1856, chiliile dimprejurul mânăstirii, zidite la
1386 din cărămidă și piatră, și clopotnița au fost dărâmate în cea
mai are parte, iar materialele din dărâmături au fost folosite la
îndreptarea terenului și la construirea a două pavilioane cu camere.
Mânăstirea Cozia: localizare și istoric


La sfârșitul secolului al XIX –lea, între 1879 și 1894, Mânăstirea Cozia a fost transformată în pușcărie, fiind
sucursală a penitenciarului de la Ocnele Mari. Printre cei 200 de pușcăriași închiși aici s-a aflat și Dimitrie
(Grigore) Pantazescu Popescu, celebru pentru furtul, în 1875, a tezaurului „Cloșca cu puii de aur”. Acesta a și
fost ucis pe când încerca să evadeze de la Cozia. Nici secolul al XX-lea nu a început sub auspicii favorabile la
Mânăstirea Cozia, care a fost folosită până în 1920 în alte scopuri. După ce a fost penitenciar, mânăstirea a
găzduit și elevele de la azilul “Doamna Elena” din București. În anul 1917, mânăstirea a fost ocupată de trupe
austro-germane, devenind lagăr de prizonieri și spital, iar Biserica Mare a fost transformată în grajd pentru caii
inamicilor ocupanți. Într-un document din martie 1919, superiorul mânăstirii, Protosinghel Anastasie Popescu,
scria Ministerului Culturii că “Monumentul Cozia se află într-o stare jalnică, de plâns, din cauza armatelor
inamice care în invazie pe marginea Oltului au prădat și au profanat acest sfânt locaș, biserica și paraclisul
transformându-le în grajd de cai, iar casele devastându-le și lăsându-le într-o completă ruină”. Trupele care au
ocupat Cozia au spart piatra comemorativă de pe mormântul lui Mircea cel Bătrân, aceasta fiind refăcută în 1936,
cu o pisanie alcătuită de Nicolae Iorga. În 1938, piatra a fost schimbată, în locul ei așezându-se pe mormîntul
voievodului actuala piatră funerară, adusă din Bulgaria. Pe această piatră se poate citi inscripția: “Aici odihnesc
rămășițele lui Mircea, Domnul Țării Românești, adormit în anul 1418.” Perioada 1958-1962 a însemnat una de
prefacere a mânăstirii, care a fost restaurată din nou. Cu această ocazie s-au consolidat chiliile și a fost
reconstruit și paraclisul lui Ioan de la Hurezi. Lucrările de restaurare au continuat și după 1970, când s-a introdus
încălzirea centrală, iar biserica a fost acoperită cu tablă de aramă, prin strădaniile Episcopiei Râmnicului și ale
Arhimandritului Gamaliil Vaida, starețul de atunci al Sfintei Mânăstiri Cozia.
Mânăstirea Cozia: localizare și istoric