Sunteți pe pagina 1din 9

ROLUL EXERCIȚIILOR FIZICE PENTRU

MENȚINEREA STĂRII DE SĂNĂTATE FIZICĂ,


PSIHICĂ ȘI SOCIALĂ

STUDENTA: VRANĂU IOANA CERASELA


ECTS, AN 1, GRUPA 3
Generalități
 Activitatea fizică cuprinde orice mişcare corporală produsă de
muşchii scheletici care duce la o creştere substanţială a
consumului de energie faţă de perioada de odihnă (nemişcare
sau repaus).

 Consumul de energie asociat cu activitatea fizică reprezintă


singura componentă discreţionară din totalul cheltuielilor de
energie din viaţa de zi cu zi. Consumul de energie în
activităţile fizice la o persoană sedentară reprezintă doar
aproximativ 25% din consumul total de energie pentru o zi, în
timp ce acesta poate fi mai mare de 50% pe zi, în cazul unui
atlet de anduranţă în zilele de antrenament sau la persoanele
care desfăşoară muncă fizică susţinută pentru multe ore în
decursul unei zilei. Consumul de energie zilnic poate ajunge
să crească în anumite condiţii şi de 2 sau 3 ori faţă de perioada
de odihnă.
Majoritatea oamenilor consideră sănătatea prin prisma a
ceea ce oferă, presupunând că ei sunt sănătoşi atât cât pot
fi şi probabil vor rămâne la această stare. Totuşi, foarte
multe aspecte ale sănătăţii noastre sunt afectate prin ceea
ce facem, prin ceea ce gândim. Având informaţiile
corecte, putem alege în cunoştinţă de cauză să ne
îmbunătăţim atât sănătatea, cât şi viaţa în ansamblu. Cu
cât suntem mai sănătoşi, cu atât mai mult tonus, vigoare
şi entuziasm vom prezenta şi, astfel, vom dobândi
obiective importante. În caz contrar, lipsa informaţiei
conduce la limitări semnificative, generate de problemele
de sănătate. Aproape fiecare dintre noi a avut o perioadă
din viaţă de sănătate deplină, dar şi perioade cu probleme
de sănătate. Nu putem aduce ca exemplu o persoană
sănătoasă în întregime sau bolnavă pe de-a-ntregul.
 Sănătatea şi bunăstarea.
În mod tradiţional, oamenii au definit sănătatea în
diferite moduri. O persoană de conducere cu
structură atletică va spune că sănătatea înseamnă
practicarea cu regularitate a unui complex de
exerciţii şi asigurarea unor mese pregătite cu atenţie
pentru menţinerea unei greutăţi normale şi a unei
condiţii fizice bune. Un medic va considera sănătatea
ca fiind absenţa bolii. Un psiholog va argumenta că
sănătatea include capacitatea de soluţionare a
problemelor emoţionale şi a traumelor. Totuşi,
majoritatea specialiştilor consideră aceste definiţii,
cât şi altele referitoare la sănătate, ca fiind
incomplete. În conformitate cu aceşti specialişti,
prevenţia şi tratamentul problemelor de sănătate
Relația dintre activitatea fizică,condiția fizică și starea de sănătate

 Rezultatele numeroaselor cercetări, efectuate mai ales în ultimii ani, au arătat


că lipsa activităţii fizice şi un stil de viaţă sedentar reprezintă o ameninţare
serioasă la adresa sănătăţii. Activitatea fizica aduce beneficii evidente pentru
sănătate, mişcarea fiind parte integrantă a bunei funcţionări a organismului
uman. Relaţia dintre activitatea fizică şi starea de sănătate este mult mai
complexă decât se poate observa la o privire sumară.

 Un nivel adecvat al activităţii fizice se va traduce în anumite beneficii pentru


sănătate, după cum lipsa activităţilor fizice sau un nivel limitat al
activităţilor fizice, care nu produc efecte durabile asupra condiţiei fizice, să
producă consecinţe nefavorabile sau să aibă un efect limitat asupra stării de
sănătate (Bouchard, Blair, Haskell, 2007). Datele acumulate din diferite
cercetări arată că pot exista unele beneficii pentru sănătate ce sunt derivate
dintr-un anumit nivel de activitate fizică, chiar dacă nu există un câştig
pentru condiţia fizică sau câştigul asociat este foarte mic. Aşadar, ambele căi
pot să contribuie prin intermediul anumitor beneficii la starea generală de
sănătate, iar numeroase dovezi arată că o condiţie fizică de un nivel superior
aduce beneficii suplimentare.
Dimensiunile sănătății
 Sănătatea include mai mult decât funcţionarea fără
piedici a organismului. Ea implică atât relaţiile
mental-emoţional, intelectuale şi sociale, cât şi
valorile spirituale. Astfel, pentru o mai bună
înţelegere a sănătăţii, este necesar să examinăm în
profunzime fiecare dintre aceste dimensiuni care,
luate împreună, constituie sănătate şi bună stare în
ansamblu. Iată, în continuare, o schemă a
dimensiunilor implicate. Fiecare dimensiune va fi
abordată în detaliu, în cele ce urmează.
 Sănătatea emoţională. Luată pe ansamblu, calitatea
sănătăţii unei persoane exprimă emoţiile unei persoane,
sentimentele acesteia atât faţă de sine, cât şi faţă de alte
persoane. Sănătatea emoţională include înţelegerea
emoţiilor şi cunoaşterea modului de soluţionare a
problemelor cotidiene, a stresului, dar şi capacitatea de a
studia, de a lucra sau de a îndeplini activităţi eficiente şi
cu bună dispoziţie.
 Sănătatea intelectuală. Intelectul, aspect important al
planului mental care contribuie la luarea deciziilor
importante, joacă un rol crucial în starea de sănătate şi de
bună stare a individului. Chiar dacă capacitatea
intelectuală variază de la individ la individ, toţi indivizii
sunt capabili să înveţe cum să dobândească şi să-şi
evalueze informaţiile, cum să aleagă între alternative şi
cum să ia deciziile asupra diferitelor tipuri ale
problematicii, inclusiv privind sănătatea.
 Sănătatea fizică se referă la starea organismului şi la
răspunsurile acestuia în faţa vătămărilor şi a bolii. Pentru
menţinerea unei condiţii fizice bune, a unei sănătăţi fizice
optime, este important să adoptăm acele conduite ce ne
conferă o bună stare fizică. De exemplu, evitarea ţigărilor, a
consumului de alcool, alimentaţia moderată sunt doar câteva
obiceiuri ce asigură o bună sănătate fizică. Exerciţiile fizice
adecvate, un efort şi un repaus echilibrate, menţinerea unei
greutăţi normale şi alegerea inteligentă a mâncărurilor,
evitarea abuzurilor alimentare în timpul sărbătorilor şi a
evenimentelor, ne ajută de asemenea să ne menţinem starea de
sănătate a organismului.
 Sănătatea socială se referă la capacitatea de realizare a rolului
din viaţă, cum ar fi rolul de fiu sau fiică, părinte, soţ, prieten,
apropiat sau cetăţean, într-un mod eficient şi confortabil, cu
plăcere, fără a tulbura climatul de ecologie socială, de
protecţie a altor persoane. Fiecare dintre aceste roluri
presupune diferite responsabilităţi şi riscuri.
 Exercitiile fizice au foarte multe beneficii. Exercitiile fizice va pot ajuta la :
 Imbunatatirea si mentinerea starii de sanatate
 Reducerea tensiunii arteriale, a colesterolului si a nivelului glucozei din
sange
 Reducerea probabilitatii aparitiei unor boli cronice, cum ar fi diabetul,
bolile de inima si osteoporoza
 Mentinerea "in forma" a sistemului cardiovascular, mentinerea mobilitatii,
a puterii fizice si schimbarea in bine a stereotipului imbatranirii
 Mentinerea masei musculare si densitatii osoase
 Mentinerea unei greutati corporale adecvate si va pot ajuta sa scapati de
kilogramele in plus
 Reducerea probabilitatii de a lua in greutate pe masura inaintarii in varsta
 Reducerea stresului si imbunatatirea calitatii somnului.

 În opinia mea, practicarea sportului este foarte importantă pentru a avea o


viață fericită.

S-ar putea să vă placă și