Membrana celulară

Membrana celulară este o structură care

delimitează două compartimente - compartimentul
extracelular şi compartimentul intracelular

Rolul membranei celulare:

 Transmitere de informaţie;
 Transport selectiv de substanţe;
 Diferenţa de potenţial.
Funcţiile membranei
(după I. Haulică,2007, modificat)

 Asigurarea distribuţiei asimetrice a componentelor ionice;

 Transfer de informaţie intra- şi intercelulară;
 Rol de apărare şi secreţie prin fagocitoză, end- şi exocitoză;
 Rol în recunoaştere intercelulară şi apărarea imunitară;
 Reglarea şi limitarea creşterii organelor;
 Roluri metabolice intracelulare (energia ATP);
 Adezivitatea şi relaţiile intercelulare;
 Participarea la mecanismele etiopatogenice.
Funcţiile proteinelor membranare
Sistemul de transport ionic membranar
(STIM)

 - Canale
ionice
 - Pompe ionice
 - Transportori ionici
Canale ionice

1. Canale ionice controlate (gated)

 controlate (gated) - de voltaj

 controlate (gated) – de mediator
 controlate (gated) – mecanic

2.Canale ionice fără poartă

 necontrolate (nongated)
Canale ionice fără poartă (de repaus)
Clasificare: K+, Na+, Ca2+, Cl
 asigură menţinerea potenţialului de

repaus prin transportul ionic pasiv, în

echilibru cu transportul activ primar şi
secundar
 fluxul ionic de cca. 1000 de ori mai

redus decât cel prin canale ionice

controlate (cu poartă)
Canale ionice cu poartă
Particularităţi:
 -permit un flux contolat mai rapid.
 -participă la generarea, transmiterea
sau modularea potenţialului de acţiune
 -prezintă o diversitate mai mare
 -reprezintă principala ţintă terapeutică
 Canale ionice cu poartă
 Voltaj dependente

 Canale de Na+ voltaj- dependente

identificat 1970
Canale ionice cu poartă
 Controlate chimic
Canale ionice cu poartă
 Controlate mecanic
POMPE IONICE

 transportă activ ioni, molecule

organice
 implică reacţii enzimatice
 rată mică de transport
Transportori ionici

 - Na/Ca
 - Na/H
 - Cl/HCO3 -
 - Na/ aa, Na/G
 - Na/HCO3
 - Na/K/2Cl
 - K/Cl
 Tipuri de transport membranar
Procesele de transport celular sunt realizate de anumite
proteine membranare. Acestea sunt proteine implicate în
deplasarea ionilor, moleculelor mici, macromoleculelor, etc.
prin membrana.
Tipuri de transport:
 Sistemele de microtransport

1. Transport pasiv:
Ex. difuzie, difuzie facilitată,osmoza, filtraţia

2. Transport activ:
Ex. transportul macromoleculelor, pompa de sodiu/potasiu
Se realizeaza prin intermediul mai multor tipuri de proteine:
canale ionice, molecule transportor (carriers) şi “pompe”. 1/6
din genomul uman codifică proteine de transport.
2. Sistemele de macrotransport
 endocitoza (pinocitoza, fagocitoza)
 exocitoza
 transcitoza – trecerea unor vezicule cu
proteine prin peretele capilar
 coloidopexia - inglobarea macromoleculelor
electronegative coloidale in SRE
 rofeocitoza-iglobarea fierului in hematii
Pasiv: transportul prin canale ionice

 canalele ionice au un por

central deschis atât extra-
cât şi intra-celular;
 transportul este relativ
rapid;
 transportul are loc în
direcia gradientului
electrochimic al ionilor
respectivi;
 Pasiv: transportul prin “carriers”
(molecule transportor)

Moleculele transportor (“carriers”):

•sunt proteine transmembranare deschise alternativ pe o parte sau alta a
membranei;
•transportul este mai lent faţa de cel mediat de canalele ionice;
mediaza “difuzia facilitata”;
Ex.: transportul glucozei;
 Transportul activ primar

 Decurge cu consum de
energie obinuta prin
hidroliza ATP-lui;
 Exista 3 tipuri de ATP-
aze: F, V si P.
 Pompa de sodiu (ATP-aza
de Na+-K+) este o ATP-
aza de tip P.
 Pe baza energiei furnizate
de hidroliza unei molecule
de ATP scoate 3 ioni de
Na+ din celula şi introduce
2 ioni de K+;
Transportul activ secundar (cotransport)
Transportul “cuplat” care nu utilizeaza ATP =
transport activ secundar
 transportul unei substane în sensul gradientului de
concentraie poate fi folosit pentru a transporta altă
molecula sau ion împotriva gradientului de
concentraie sau electrochimic;
Cotransport (simport) = ambii ioni sunt transportaţi în
aceeaşi direcţie;
Contratransport = sunt transportaţi în direcii diferite;
 ex. transportul Na+ este cuplat cu alţi ioni;
cotransportul Na+/H+, Na+/Ca2+, etc
Transportul activ secundar
 Fiziologia ţesuturilor excitabile
Excitabilitatea este capacitatea de-a răspunde la excitaţie în
mod specializat, orientat, cu o viteză maximă.
Excitabilitatea, metabolizmul şi reproducerea sunt proprietăţi
biologice fundamentale.
Excitaţia este un fenomen biologic complicat care se
caracterizează prin modificarea proceselor metabolice şi
termogenice, prin depolarizarea temporară a membranei celulare
cu generarea potenţialului de acţiune şi alte manifestări fiziologice
şi biofizice specifice.
Ţesuturi excitabile sunt:
a) Ţesutul nervos;
b) Ţesutul muscular;
c) Ţesutul glandular.
Restul ţesuturilor posedă capacitatea de-a reacţiona la acţiunea
stimulurilor prin modificări structurale şi fizico-chimice
Legile generale ale excitabilităţii
 Intensitatea pragală a excitantului
 Modificări membranare locale în răspuns la
stimularea subliminală
 Reacţia maximală la intensitatea pragală
 Perioada de latenţă
 Modificări de excitabilitate
Excitanţii
 1) fizici (mecanici, termici, electrici, sonori etc.);
 2) chimici ( acizi, alcaline etc.)
 3) fizico-chimici ( pH, presiune osmotică etc.)
 4) adecvaţi
 5) neadecvaţi
Excitantii se caracrerizează prin:
Intensitate
 Subpragală (RL)
 Pragală (PA)
 Suprapragală (PA)

Reobaza –intensitatea minimă

(pragală) a stimulului
electric care generează PA
Durată:
Durata minimă de acţiune a stimullului pragal
care provoaca PA- timp util
Cronaxia – timpul util a stimulului electric cu
valoarea de 2 reobaze
Fig. I.16. Curba intensitate-timp.
A-B – reobaza; C – timpul util,
D-E – reobaza dublă, F – cronaxia
 Bruscheţea creşterii intensităţii
stimulului - fenomenul de acomodare
Potenţialul de repaus
  POTENŢIALUL DE REPAUS (PR)
 reprezintă diferenţa de potenţial între suprafaţa internă (electric negativă) şi
suprafaţa externă (electric pozitivă) a membranei neuronale în condiţii de repaus
funcţional
 valoarea - 60 mV → - 90 mV
 cauza → repartiţia neuniformă a ionilor de o parte şi de alta a membr.
− permeabilitatea selectivă a membr. ( K + > Na+ )
− prezenţa ATP-azei Na+ / K+
− - Echilibrul Donnan

POTENŢIALUL DE REPAUS

extracelular + + + + + + Na+ +
+ + +
membrana înregistrarea
potenţialului
celulară de repaus
–
intracelular – + – –
K +
– – +
– – – – – –
Fig. I.9. Potenţialul membranar (de repaus).
A – sistemul de înregistrare;
B – valorile determinate.
În cazul în care membrana este permeabila pentru un singur tip de ion (de ex. K+) potenialul
de membrana (Vm) va fi egal cu potenialul de echilibru pentru ionul respectiv (EK) şi
poate fi calculat folosind ecuaţia lui Nernst:
 R = constanta universala a gazelor
 T = temperatura absoluta în kelvini (273,15+ToC)
 Z = sarcina electrica a ionului
 F= constanta lui Faraday (86.480 coulombi/mol)

Potenialul membranar de repaus, în celulele permeabile pentru mai mulţi ioni se poate
calcula cu ecuaţia Goldman-Hodgkin-Katz:
 P = permeabilitatea membranei pt. ionii respectivi
În condiii fiziologice potenialul membranar de repaus al unei celule este între - 40 şi -90 mV.
 Valorile potenţialului de echilibru

Potenţialul Ex Motoneuronul Fibra musculară

pentru ioni spinal scheletică

E K+ – 94 mV – 95 mV

E Na+ + 60 mV + 65 mV

E Ca+ + 130 mV + 120 mV

– 70 mV – 90 mV
E Cl
–
 POTENŢIALUL DE ACŢIUNE (PA)

 reprezintă inversarea rapidă şi complet reversibilă a

polarităţii membranei neuronale, care devine electric
pozitivă la interior şi electric negativă la exterior
 fazele:
perioada de latenţă = 0,1 ms
depolarizarea - până la +30 mV
repolarizarea
postpotenţiale
Fig. I.10. Potenţialul de acţiune.
A – sistemul de înregistrare; B – valorile determinate
Mecanismele generării PA

1. Depolarizare lenta – potenţialul pragal

Se deschid canalele pentru ionii de sodiu
PRM scade de la -70 la -55 mV (NCD)
2. Depolarizare rapidă. Inversarea polarităţii – “overshoot”
Se deschid un nr. mare de canale de Na+
Creşte permeabilitatea membranei pentru Na+
Polaritatea membranei atinge punctul izoelectic
Se dezvolta spike-ul
3. Repolarizare rapidă
Inchiderea canalelor pentru Na+
Deschiderea canalelor pentru K+, canale voltaj-dependente
4. Repolarizare lentă - postdepolarizarea sau postpotentialul
vestigial negativ
Se datorează excesului de sarcini pozitive din celula
Nu poate fi compensata de ieşirea K+
5. Posthiperpolarizare / postpotentialul vestigial pozitiv
Canalele de K+ sunt deschise
Pompa de Na/K scoate activ Na+ din celula
PMR
Potentialul de actiune
The Action Potential

Activation gates
of the Na+ channels are open, but the K+ channels
remain closed. Na+ ions rush into the cell, and Na+ close and potassium channels
the interior of the cell becomes more positive. open. K+ ions leave the cell and
the loss of positive charge causes
the inside of the cell to become
more negative than the outside.

A stimulus opens some Na+ channels.

If the Na+ influx achieves threshold potential,
then additional Na+ gates open, triggering an action potential.

Na+ channels are closed,

Both Na+ & K+ channels are closed, and the
but the slower K+ remain open. Within a
membrane’s resting potential is maintained.
millisecond, the resting state is restored.
Fig.I.11. Variaţiile conductanţei membranare pentru Na+ şi K+ pe
parcursul potenţialului de acţiune. gNa+ atinge maximum în prima
milisecundă a apariţiei depolarizării; creşterea tardivă a gK+ este
responsabilă de repolarizare.
 Caracteristicile potenţialului de acţiune
(1)
Indicatorul FAZELE
Perioada Depolari- Repolari- Postpotenţial Postpotenţialu
de latenţă zarea zarea negativ l pozitiv (post-
(pre- rapidă rapidă (post- repolarizare)
potenţial) depolarizare)
Potenţialul de vârf

Amplitudinea Deplasare  de la  de la (+35  de la 70% Subdenivelare

(mV) de la valorile de mV)-(+45 la valorile de cu 1-2 mV
valorile de prag la mV) la 70% repaus; peste valorile
repaus la (+35mV) - din valorile 5% din PV de repaus;
cele prag (+45 mV) – de vârf 1-2 % din PV
(-90 mV)- vârf
(-70 mV)

(-75 mV)-
(-55 mV)

Durata (ms) 0,1 0,5 1 4 40-50-până la

80-100
 Caracteristicile potenţialului de acţiune
(2)

Indicatorul FAZELE

Perioada de Depolari- Repolari- Postpotenţial Postpotenţialu

latenţă zarea zarea rapidă negativ (post- l pozitiv (post-
(pre- rapidă depolarizare) repolarizare)
potenţial)
Potenţialul de vârf
Baza ionică Influx Influx rapid Sechestrare Sechestrare eflux de Na+
rapid de de Na+ de Na+ de Na+ şi
Na+ eflux lent de eflux maxim influx de K+
K+ de K+

Conductanţa gNa+ gNa+ gNa+ = 0 gNa+ = 0 gNa+ = 0

ionică 500 x 5000 x
gK+ = 0 gK+ = 0 gK+ = 10 gK+ = 40 gK+ = 0
Fig.I.12. Relaţiile de feedback pozitiv, între
depolarizarea membranei şi creşterea
permeabilităţii pentru Na+, în faza de
depolarizare a potenţialului de acţiune.
 POTENŢIALUL LOCAL
 se realizează prin stimularea unei zone limitate a
membranei celulare
 se manifestă prin:
depolarizare - influx de ioni de Na+ sau Ca2+
 caracteristici:
− sunt gradate - stimuli mai puternici determină o
depol. mai mare
− se sumează temporo-spaţial
− dacă prin sumare ating un nivel critic (prag) → va
genera un potenţial de acţiune propagat
 POTENŢIALUL LOCAL

-85 mV

Stimul slab Stimul puternic

axon

Potenţialul de acţiune: se propagă la distanţă prin axon, fără

decrement şi respectă legea “totul sau nimic”

1. Legea “totul sau nimic”: dacă stimulul depolarizant atinge intensitatea prag
se
declanşază potenţialul de acţiune
Stimul prag = intensitatea minimă a
unui stimul care produce un
potenţial de acţiune

* Toate potenţialele de acţiune au

amplitudine constantă dependentă de
proprietăţile membranei celulare Potenţialul prag

Vm
 Potentiale locale
 Nu se supun legii tot sau
nimic
 Nu au prag de depolarizare
 Nu au perioada refractara
 Se pot insuma
 Sunt conduse decremental
 Durata variaza de
conditiile initiale
 Pot fi depolarizari sau
hiperpolarizari
 Pot fi initiate de stimulii
din mediu
Potentiale de actiune
 Se supune legii tot sau nimic
 Au prag de depolarizare de
10-15 mV
 Au perioada refractara
 Nu se pot insuma
 Sunt conduse nedecremental,
amplitudinea este constanta
 Durata este constanta si
specifica pentru fiecare tip de
celula
 Sunt depolarizari
 Sunt initiate de depolarizarea
membranei
 POTENŢIALUL DE ACŢIUNE
Intensitatea stimulului este codificată în funcţie de frecvenţa potenţialelor de acţiune

0
Vm
-85

moderat puternic
slab Diferă de potenţialele locale

Generarea potenţialului de acţiune:

rag Potenţial local

su b p
Stimul
depolarizant prag
Deschiderea canalelor de Na + voltaj-dependente depolarizare localizată (prepotenţialul)
chimic
electric Atingerea potenţialului prag deschiderea mai multor can. de Na+  influx de Na+(depolarizare)

Canalele de Na+ sunt rapid inactivate oprind influxul de Na +

Canalele de K+ voltaj dependente se deschid, eflux de K+ (repolarizare)

Canalele de K+ se închid, potenţialul revenind la valoarea de repaus Vm

Restabilirea echilibrului ionic → pompa Na+ /K+

Modificari de excitabilitate ale membranei

 Faza 1 hiperexcitabilitatea
 Faza 2 excitabilitatea scade brusc la o
 perioada refractara absoluta
 Faza 3 excitabilitatea membranei creste treptat
 perioada refractara relativa
 Faza 4 hiperexcitabilitate
 Faza 5 hipoexcitabilitate
Fig.I.18. Potenţialul de acţiune, conductanţa membranară şi excitabilitatea.
 depolarizarea membranară şi perioada refractară absolută: activarea rapidă şi
inactivarea conductanţiei sodice (gNa+);
 repolarizarea membranară şi perioada refractară relativă: augmentarea foarte
tardivă şi foarte lentă a conductanţei potasice (gK+);
 postpotenţialele: faza hiperexcitabilităţii (perioada supranormală), prin retenţia
polarizării corespunde efluxului incomplet a ionilor Na +; faza hipo-excitabilităţii
(perioada subnormală) rezultă din influxul foarte lent a ionilor K+.
POTENŢIALUL DE ACŢIUNE
1 PREPOTENŢIALUL
+60 ENa
3
4
2 DEPOLARIZAREA

3 SPIKE
2
T
4 REPOLARIZAREA
1 5
+65 Vm
s
6 POSTPOTENŢIAL POZITIV
-85 EK 5

T POTENŢIALUL PRAG
6 POTENŢIALUL DE REPAUS
s STIMULUL

PERIOADA REFRACTARĂ
ABSOLUTĂ

PERIOADA REFRACTARĂ
RELATIVĂ
Transportul prin difuziune
Rata de difuziune
- Valoarea diferenţei de concentraţie;
- Permeabilitatea membranei pentru
substanţele de difuzie;
- Temperatura soluţiei;
- Suprafaţa membranei pentru difuzie
a) Difuziune liberă;
b) Difuziune mediată (fascilitată)
Fig.I.1. Diverse forme de
pasaj al substanţelor din
exteriorul, în interiorul
celulei.

A – Pasajul direct al
substanţei (S), prin
intermediul
transportorului (T)

B – Pasajul substanţei (S),

prin traversarea unui
canal

C – Pasajul substanţei (S),

prin pinocitoză
Transportul prin osmoză
 M= Pos [a(H2O)e - a(H2O)i]
unde a(H2O)e şi a(H20)i reprezintă activitatea
termodinamică a apei pe suprafaţa extra- şi intracelulară
a membranei, iar Pos este permeabilitatea osmotică a
membranei.
- Permeabilitatea selectivă
- Substanţe osmotic active
- Presiunea osmotică
 Transportul condiţionat de
echilibrul Donnan

 Na  A  Cl  B
 

 Na  B Cl  A
 
Fig.I.2. Structura proteică a pompei Na+-K+-ATP-ază,
încorporată în mem-brana celulară.

Subunitatea α constituie sistemul antiport.

Fig.I.3. Modelul reprezentativ al
funcţionării pompei Na+K+-ATP-
aza. Lini-ile continue indică
direcţia transportului activ, iar lini-
ile întrerupte indică direcţia
transportului pasiv (difuziunea).
Fig.I.4. Transportul activ
secundar. Majus-culele indică
concentraţia mare, comparativ
cu cea din fluidul contralateral.
Fig.I.5. Transportul prin pinocitoză. Fig.I.6. Transportul prin
fagocitoză.
Fig.I.7. Fenomenele de endocitoză şi exocitoză.
 Ecuaţia Nernst pentru potenţial
de echilibru
 Ex = RT/nF log Ci/Ce
 Ex =± 61/n log[Ci]/[Ce]
 Ek+ = -61log[K+]i/[K+]e=
 -61mV log27 = -94mV
Fig. I.13. Potenţialul de acţiune în neuron.
a – răspunsul local; b – postpotenţialul negativ; c – postpotenţialul
pozitiv
Fig. I.17. Perioada refractară absolută (1) şi refractară relativă (2).
Pentru provocarea potenţialului de acţiune, în perioada refractară
relativă, intensitatea stimulilor secundari este mai mare, comparativ cu
stimulul primar.
 Ţesutul glandular

Fig.4.1. Structura funcţională a diferitelor tipuri de celule secretoare

A – neuron; B – celulă neurosecretoare; C – celulă endocrină.
1 – stimulul provoacă: creşterea permeabilităţii, influxul Ca2+ şi Na+,
depolarizarea;
2 – secreţia se realizează în condiţii de: de-polarizare, permeabilitate
scăzută, influx Ca2+.
Fig.4.2. Formarea şi realizarea granulelor secretoare. Imediat după
exocitoză cu eliberarea granulelor secretoare, sintetizate în aparatul
Golgi, este posibilă formarea veziculelor noi prin endocitoză. 1- apa-
ratul Golgi; 2 – cisternele Golgi; 3 – vacuolă de condensare; 4 –
granulă secretoare; 5 – exocitoză; 6 – endocitoză; 7 – vezicule
marginale; 8 – vezicule netede; 9 – lizozomi; 10 – reticul endoplasmic
rugos.
 Fig.4.3. Cărăuşii neurotransmiţătorilor în membrana
neuronului. 1 – 5-HT (serotonina); 2 – glutamat; 3 – GABA; 4 –
noradrenalina.
Fig.4.4. Mecanismul secreţiei HCl de către celulele parietale gastrice.
1 – celu-la; 2 – lumen; 3 – metabolism; 4 – carbo-anhidraza; 5 – ATP-aza.
Fig.4.5. Reglarea volumului celulei secretoare.