Erori Fizice

Metodele optice folosite la măsurarea mărimilor fizice sunt în general foarte

precise. Totuşi, în timpul măsurătorilor pot interveni diferiţi factori perturbatori care
generează apariţia erorilor de măsură.
În limbajul comun, eroare înseamnă "greşeală". Din punctul de vedere al
fizicianului experimentator, eroare înseamnă "incertitudine, nesiguranţă".
Pentru determinarea mărimilor fizice se folosesc instrumente de măsură, care au
o anumită precizie. Nici o măsurătoare nu este absolută. Măsurând de mai multe ori
aceeaşi mărime fizică, în aceleaşi condiţii, cu aceleaşi mijloace, se observă că
rezultatele obţinute sunt diferite. Diferenţele ce apar depind de construcţia
instrumentelor de măsură, de observator , sau de alţi factori.
Acurateţea unui experiment ne arată cât de aproape este rezultatul măsurătorii
valoarea adevărată. Deci, acurateţea este o măsură a corectitudinii rezultatelor.
Precizia unui eperiment este o măsură a exactităţii determinării rezultatului.
Precizia este o măsură a reproductibilităţii rezultatului.
Măsurătorile fizice sunt afectate de trei tipuri de erori: erori sistematice, erori
instrumentale şi erori statistice.
Erorile sistematice apar repetat (sistematic) de fiecare dată când se efectuează
experimentul. Aceste erori pot să apară datorită
- decalibrării instrumentului de măsură (ex: folosirea unui ceas care întârzie);
- ignorării anumitor factori fizici ce trebuie luaţi în considerare atunci când se
efectuează o măsurătoare ( ex: determinarea vitezei sunetului fără a se ţine cont de
vântul care bate într-o anumită direcţie);
- tehnicii greşite de citire a instrumentului de măsură (ex: eroarea de paralaxă,
când citirea nu se face în direcţia perpendiculară scalei ci sub un anumit unghi.).
Pentru evitarea erorilor sistematice trebuie să ne asigurăm că toate instrumentele
sunt calibrate, că experimentatorul ştie să citească indicaţiile instrumentului fără a face
erori şi că sunt luaţi în considerare toţi factorii ce pot să influenţeze măsurătoarea.
 Viteze ale animalelor

Soimul calator – 320 km/h

Pestele evantai – 112km/h
Broasca testoasa pieloasa – 35 km/h
Libelula rosie – 64 km/h
Ghepardul -112 km/h
 Isaac Newton
Isaac Newton a fost un renumit om de știință
englez, alchimist, teolog, mistic, matematician, fizician și astronom,
președinte al Royal Society. Isaac Newton este savantul aflat la originea
teoriilor științifice care vor revoluționa știința, în
domeniul opticii, matematicii și în special al mecanicii. În 1687 a publicat
lucrarea Philosophiae Naturalis Principia Mathematica, în care a
descris Legea atracției universale și, prin studierea legilor mișcării corpurilor,
a creat bazele mecanicii clasice. A contribuit, împreună cu Gottfried Wilhelm
von Leibniz, la fondarea și dezvoltarea calculului diferențial și a celui integral.
Newton a fost primul care a demonstrat că legile naturii guvernează atât
mișcarea globului terestru, cât și a altor corpuri cerești, intuind că orbitele
pot fi nu numai eliptice, dar și hiperbolice sau parabolice. Tot el a arătat că
lumina albă este o lumină compusă din radiații monocromatice.
Newton a fost un fizician, înainte de toate. Laboratorul său uriaș a fost
domeniul astronomiei, iar instrumentele sale geniale au fost metodele
matematice, unele dintre ele inventate de el însuși. Newton nu s-a lăsat
antrenat de latura pur astronomică și matematică a activității sale, ci a rămas
de preferință fizician. În aceasta constă neobișnuita tenacitate și economia
gândirii sale. Până la Newton și după el, până în prezent, omenirea nu a
cunoscut o manifestare a geniului științific de o forță și o durată mai mare.
Spencer comunica următoarele cuvinte ale lui Newton, rostite cu puțin timp
înaintea morții sale: „Nu știu cum arăt eu în fața lumii, dar mie mi se pare că
sunt un băiat care se joacă pe malul mării și se distrează căutând din timp în
timp pietricele mai colorate decât de obicei, sau o scoică roșie, în timp ce
marele ocean al adevărului se întinde necunoscut în fața mea”.