Producția de anticorpi

hibridoma și linii celulare non-

hibridom

Proiect realizat de:

 Horlaci Mălina Georgiana
 Leon Georgiana
 Sumanaru Petronela Iuliana
 Cuprins
 Structura și funcția anticorpilor
Cum putem recunoaște
patogenii care ne
inconjoară sau atacă?
Răspunsul se afla in
genele noastre.
 Structura și funcția anticorpilor
Sistemul imunitar este esențial pentru supraviețuirea organismului uman și animal
datorită agresiunii permanente a microorganismelor și a virusurilor.
Sistemul imunitar este compus dintr-o rețea compexă de celule (limfocite T, B și
macrofage) și dint-o serie de organe (ganglioni limfatici, splina, măduva osoasă).
Limfocitele B sunt celule care produc anticorpi, proteine care atacă substanţele
“străine” şi ajută sa fie distruse şi eliminate din organism.
Limfocitele T sunt celule a căror maturare se face în timus, acestea lucrează
cu celulele B pentru a distruge invadatorii
Macrofagele au proprietatea de a ingera si distruge particulele mari (celule
lezate sau batrane, particule straine, bacterii) prin fagocitoza.
 Antigen=este definit ca orice lucru care declanșează o reacție imună și, de
fapt, cuvântul antigen este o contracție a generatorului de anticorpi, care
este o referire la faptul că agentul străin provoacă răspunsul imun prin
inducerea producției de anticorpi în celulele B.
 Majoritatea antigenelor sunt proteine ​sau polizaharide mari de pe
suprafața virusurilor, bacteriilor sau celulelor străine.
 Exemple comune sunt părți ale capsulelor bacteriilor și macromolecule de
pe suprafața celulelor de alte tipuri de organisme, cum ar fi protozoarele și
viermii parazitari.
 Celule sanguine sau celule tisulare de la alți indivizi (din aceeași specie
sau diferite specii) furnizează, de asemenea, molecule antigenice. De fapt,
sistemul nostru imunitar poate recunoaște milioane, poate miliarde de
antigeni diferiți. Odată ce un anticorp se leagă de un antigen, acesta este
distrus de sistemul imunitar folosind celulele T.
 Recunoaşterea
epitopilor de
către limfocitele
B si T
ANTICORP (IMUNOGLOBULINA)

↓
PROTEINĂ PRODUSĂ
DE SISTEMUL
IMUNITAR CA
RASPUNS LA
PREZENŢA UNUI
ANTIGEN
 Partea antigenului care recunoaște anticorpul se numește epitop
care se află pe suprafața antigenului. Un antigen individual
poate avea multe epitopuri diferite, deci acest lucru înseamnă
că mulți anticorpi diferiți pot fi produși la aceeași moleculă.
 Cu toate acestea, fiecare anticorp este specific unui epitop
specific care determină specificitatea interacțiunea antigen-
antigen. Această capacitate a unui anticorp de a se lega de un
antigen cu un grad ridicat de afinitate și specificitate a dus la
utilizarea anticorpilor într-o varietate de aplicații medicale în
principal ca reactivi terapeutici și de diagnostic.
 Anticorpii sunt glicoproteine ​(proteine ​care conțin zahar) care
aparțin superfamilie de imunoglobulină (Ig). La mamifere,
există cinci clase de Ig: IgA, lgG, IgD, IgE și IgM.
 STRUCTURA
IMUNOGLOBULINELOR

Format din 4 lanţuri:

 2 lanţuri grele H
(heavy)
 2 lanţuri uşoare L
(light)
 Unite prin legături
disulfidice
 Strucrura
imunoglobulinelor

Fiecare lanţ are:

 O regiune variabilă
N-terminală
 1 (lanţul uşor) sau mai
multe (3-4)
lanţul greu C-terminale
 Toate Ig, in ciuda heterogeneitatii
lor extrem de mare sunt structurate
pe o baza comuna, simetrica, de
IgG monomèr. Greutatea lor
moleculara este in jur de 150 kD.
 Contin toate 4 lanturi polipeptidice
grupate in doua perechi identice de
talie inegală
 pe de o parte doua lanţuri grele
denumite H, pentru"heavy", in jur
de 50 kD, cu 450 pana la 600
aminoacizi.

 pe de alta parte doua lanturi legere Structura de bază a anticorpului IgG și principalele părți ale
legere denumite L, pentru "light", anticorpului de bază cu lanțul greu (H) și ușor (L) care conține
in jur de 25 kD, cu 210 pana la atât o constantă (C) cât și o regiune variabilă (V)
220 aminoacizi.
Genele anticorpilor
La nivel genetic sunt necesare mai multe mecanisme pentru a genera secvența
necesară repertoriului mare de anticorpi potențiali prezenți în interiorul corpului
nostru.
 După legarea unui antigen la o celulă B și primirea semnalelor de activare
adecvate, celulele B se divid și produc celule B de memorie precum și
diferențierea finală în clonele de celule plasmatice care secretă anticorp.
 Celulele B de memorie rămân în stare latentă până când sunt activate de
antigenul lor specific. Aceasta înseamnă că atunci când sunteți expus la un
antigen a doua oară, anticorpii sunt făcute mai eficient, oferind astfel baza
vaccinării.
 Genele care codifică lanțurile ușoare ale imunoglobulinei
constau din trei regiuni:
-o regiune V care codifică 95-96 aminoacizi N-terminali ai
variabilei polipeptidice regiune;
-o regiune de legătură (J) care codifică 12–14 aminoacizi C-
terminali a unei regiuni variabilă polipeptidică;
-o regiune C care codifică constanta polipeptidică

Structură genică pentru locusul

cu lanț ușor și greu
 Clasa principală de gene cu lanț ușor la șoareci este formată
din combinații de aproximativ 250 regiuni V și patru regiuni
J cu un singură regiune C. Recombinarea specifică locului în
timpul dezvoltării limfocitelor duce la o genă rearanjată în
care o singură regiune V se recombină cu o singură regiune J
la care generează o genă funcțională a lanțului ușor (Pascual
și Capra 1991).Regiunile J si V sunt rearanjate în limfocite B
diferite, astfel încât posibila combinație din 250 regiuni V cu
4 regiuni J pot genera aproximativ 1000 de lanţuri unice.
 Locul genei cu lanț greu conține regiunile V, J și C și include,
de asemenea, o a patra regiune, cunoscută sub denumirea de
diversitate sau regiunea D care codifică aminoacizii care se află
între regiunile V și J. Asamblarea unei gene funcționale cu
lanțuri grele necesită două evenimente de recombinare. În
primul rând, o regiune D se recombină cu o regiune J și o V
regiunea se recombina apoi cu segmentul DJ rearanjat. La
şoarece, există aproximativ 500 de regiuni cu lanțuri grele V,
regiuni 12 D și 4 regiuni J, deci numărul total lanțurilor grele
care pot fi generate de evenimentul de recombinare este de
24.000. Ca această parte din ansamblurile genice, ea unește
segmentele de codificare variabile cu cele pentru segmente
constante C ale moleculei cu lanțuri grele.
 O altă diversitate de anticorpi este generată după formarea
rearanjatului genele imunoglobulinei printr-un proces
cunoscut sub denumirea de hipermutatii somatice care are ca
rezultat introducerea mutațiilor frecvente în regiunile
variabile ale ambelor genele cu lanțuri grele și cu lanțuri
ușoare.
Legătura antigen-anticorp

Lant usor

Lant greu
 Originea
enormei
diversităţi a
anticorpilor
 Anticorpi – definiţie
Anticorpii (cunoscuți sub numele de imunoglobuline-Ig)
sunt proteine gamma globulinice, ce se găsesc în sânge sau în
alte fluide, utilizate de sistemul imunitar pentru identificarea și
neutralizarea agenților recunoscuți ca non self cum sunt
bacteriile și virusii.

Sunt constituiți din unitați structurale de baza – fiecare cu

două lanțuri grele și două lanțuri ușoare – pentru a forma – de
exemplu monomeri cu o singură unitate, dimeri cu două unități
sau pentameri cu cinci unități.
 Lucrările timpurii ale lui Behring și Kitasato (1890) au
stabilit că animalele nu sunt expuse difteria și tetanusul pot fi
protejate de serul luat de la animalele tratate doze non-toxice
ale acestor bacterii. Cu toate acestea, reacții adverse asociate
cu utilizarea serului heterolog denumit „boală serică” duce la
abandonarea
 această terapie la începutul secolului trecut. Următoarea etapă
în dezvoltare a anticorpilor ca agenți terapeutici a fost
utilizarea imunoglobulinelor obținute din fie donatori
normali, fie hiperimuni, care trebuie folosiți pentru
prevenirea și tratamentul boală autoimună și infecțioasă
precum rujeola (Stokes și colab. 1944).
 Proprietățile cheie ale anticorpilor care le fac terapeutice eficiente
sunt specificitate și puritate. S-a prezentat dezvoltarea anticorpilor
pentru tratarea bolilor oamenii de știință și clinicienii cu multe
succese, dar încă există probleme rămâne de biruit. Pentru a dezvolta
o terapie de succes pentru un anume boala, oamenii de știință trebuie
mai întâi să identifice și să izoleze ținta bolii care este de obicei o
componentă minoră într-un amestec complex de proteine ​și trebuie
apoi să crească un om răspuns imun împotriva țintelor bolii.
Anticorpii terapeutici sunt gândiți funcționează prin mai multe
mecanisme diferite, inclusiv celula dependentă de anticorpi
citotoxicitate (ADCC) care implică distrugerea celulei acoperite cu
anticorp prin recrutarea celulelor efectoare (celule ucigașe naturale,
macrofage) mediate de Fc o parte a anticorpului. În plus, implică
citotoxicitatea dependentă de complement (CDC) distrugerea prin
activarea complementului prin regiunea Fc a anticorpului.
 Printre functiile specifice anticorpilor, imunoglobulinele sunt
caracterizate prin heterogenitatea lor extrem de mare:nu este vorba de
o specie moleculara omogena, facil purificabila cum este albumina
umana.
 Din contra, ele formeaza o vasta familie ai carei membri sunt dotati
cu proprietati biologice diverse precum si cea a functiei de anticorpi.
 Ig prezinta o dualitate structurala ce explica dualitatea lor
functionala: poseda doua extremitati variabile identice si proprii
fiecarei Ig, si o portiune constanta ce defineste cele cinci clase : IgG,
IgA, IgM, IgD et IgE, in ordinea descrescatoare a concentratiei
serice.
 Partile variabile reprezinta suportul activitatii anticorpilor iar un Ig
monomer poate lega doi epitopi, in timp ce partea constanta este
suportul proprietatilor biologice a Ig.
Imunoglobulinele M
Structură:
 Pentamer (19S), greutate moleculară mare
(macroglobulina din ser)
 Extra domeniu (CH4)
 Lanţ J

Proprietăţi:
– Al treilea din Ig serice ca mărime
– Sintetizat primul de făt şi LB
– Este prima clasă de imunoglobuline produsă
de limfocitele B şi principala clasă care apare
în răspunsul imun primar
– Ea poate fi secretată în mucoase
– Volumul nu-i permite trecerea în spaţiile
extravasculare sau transplacentar
– Fixează complementul
Imunoglobulinele A
Au două forme moleculare diferite: serică şi secretorie.
Se găsesc în secreţii sero-mucoase: salivă, mucus bronşic,
mucus intestinal, colostru şi lapte, lacrimi
Joacă un rol principal în apărarea mucoaselor prin:
– neutralizarea unor toxine,
– glutinarea microorganismelor (bacterii, ciuperci)
– modificarea aderenţei anumitor germeni, împiedecând
astfel penetrarea lor în sânge, prin epiteliul mucoaselor
 Imunoglobulinele D

•Se găsesc în ser în cantitate

foarte redusă
•Structura: monomer cu o
piesă terminală - coada
•Rolul IgD seric este
necunoscut- nu activează
complementul, nu se fixează
pe celulele fagocitare
•Sunt uşor proteolizate în
sânge
•Împreună cu IgM este co-
exprimat pe limfocitele B
mature, diferenţiate, unde
constituie receptorul lor
pentru antigen (BCR)