Sunteți pe pagina 1din 17

ELENA RUSU

doctor, conferențiar universitar

GÂNDIREA
Definirea gândirii
Gândirea este un proces psihic cognitiv
exprimat într-o formă superioară de
reflectare de către psihic a lumii
înconjurătoare
Caracterizarea gândirii
Gândirea este un proces psihic superior care ocupă o
poziţie centrală în sistemul psihic uman şi îndeplineşte un rol
decisiv în cunoaştere.
Gândirea prelucrează informaţia senzorială iar
rezultatele sunt verificate şi aplicate în practică.

Esenţa gândirii
constă în reflectarea proprietăţilor generale şi
esenţiale ale obiectelor şi fenomenelor,
printre care a unor proprietăţi ce nu se percep
nemijlocit, precum şi stabilirea relaţiilor esenţiale şi
a legăturilor legice între obiecte şi fenomene
Caracterizarea gândirii
Dacă procesele senzoriale
realizează legături directe cu
mediul,
gândirea efectuează o reflectare
mijlocită a realităţii, operând
nu direct asupra realităţii, ci
asupra informaţiei furnizate de
percepţii şi reprezentări, căutând să
surprindă nu formele - dar
conţinuturile lor, nu fenomenele -
dar esenţialul lor, nu concretul -
dar generalul.
GÂNDIREA se deosebeşte de celelalte
procese psihice prin:
 Gândirea întotdeauna este orientată spre un anumit scop,
ea apare mai mult când apar noi scopuri şi când pentru
atingerea lor, vechile mijloace nu sunt suficiente.
 Gândirea se organizează ca un sistem multifazic,
întinzându-se pe toate cele trei coordonate temporale:
prezent, trecut, viitor. (adică foloseşte informaţia despre
trecutul obiectului pentru a explica prezentul lui şi determină
(prevede) starea lui pe viitor)
 Gândirea este proces psihic central – deoarece acţionează
ca un mecanism de comandă-control asupra celorlalte
procese, reorganizându-le şi modelându-le în concordanţă
cu criteriile logice, conferindu-le dimensiunea raţionalităţii.
 Gândirea este un proces complex deoarece pune în
evidenţă un număr mare de componente, de conexiuni şi de
trăsături.
Caracterizarea gândirii
Gândirea Conţinutul gândirii
se caracterizează îl constituie
prin ideea,
abstractizare, noţiunea,
generalizare şi conceptul
organizare (nu imaginea)
logică.
Operaţiile fundamentale ale gândirii
Operaţiile reflectă semnele esenţiale ale gândirii şi
caracterizează calităţile ei în procesul prelucrării
informaţiei
1. Analiza - operaţie de descompunere mintală a unui obiect în
părţile sale componente;
2. Sinteza - operaţia inversă analizei, care reasamblează părţile într-
un tot unitar;
3. Comparaţia - operaţia de stabilire a asemănărilor şi deosebirilor
între obiecte pe baza unui criteriu;
4. Abstractizarea - operaţia de reţinere pe plan mintal a anumitor
trăsături fundamentale ale obiectelor şi neluarea în considerare
a altora, considerate secundare;
5. Generalizarea - operaţia de extindere a însuşirilor unui obiect
asupra unei categorii de obiecte);
6. Concretizarea - operaţia de trecere de la general-abstract la
particular-concret
FELURILE (TIPURILE) GÂNDIRII
1. După conţinutul problemei rezolvate
(sau modul de rezolvare):
1.1. Practic – acţională (gândirea concretă prin acţiuni practice
nemijlocite) - problema de gândire se rezolvă nemijlocit în
procesul activităţii, operând cu imagini perceptive şi
acţiuni practice pentru a rezolva probleme;

1.2. Intuitiv – plastică (gândirea concretă prin reprezentări) –


problema de gândire se bazează pe materialul intuitiv,
reprezentări, are loc în acele cazuri când omul, rezolvând
problema, analizează, compară caută să generalizeze
diferite imagini ale obiectelor, fenomenelor,
evenimentelor;

1.3. Verbal-logică (gândirea abstractă prin noţiuni) - problema


se rezolvă în formă verbală operând cu noţiuni abstracte
FELURILE (TIPURILE) GÂNDIRII
2. După caracterul problemelor ce se rezolvă:
rezolvă
2.1. Teoretică (aplicată în domeniile teoretice - explicarea,
conceptualizarea)
2.2. Practică ( aplicată în soluţionarea problemelor concret-
particulare)

3. După gradul de originalitate (noutatea


produsului)
3.1. Productivă (creativă) – elaborează idei, soluţii, idei noi
originale.
3.2. Reproductivă - produce soluţii, idei prin repetare,
reproduce ceia ce este deja cunoscut. Înţelegerea este în
esenţă un proces al gândirii reproductive.
FELURILE (TIPURILE) GÂNDIRII
4. După modul de desfăşurare (raportul dintre
datele iniţiale şi produsul final):

4.1. Convergentă (algoritmică) – care utilizează un algoritm


(schemă rigidă de acţiune, care indică paşi, operaţii) şi se
desfăşoară conform acestui algoritm, elaborând o singură
soluţie care poate fi ori corectă ori incorectă.
Dintr-un număr mare de date iniţiale se obţine un număr mic
de produse finale, este solicitată în formularea noţiunilor,
legilor generale în elaborarea de scheme şi rezumate.

4.2. Divergentă (euristică) – operează cu strategii de


cercetare, nu acceptă şablonul, este flexibilă, originală,
produce idei non-standarte. Rezultatul final nu este dedus.
FELURILE (TIPURILE) GÂNDIRII
5. După numărul participanţilor la actul de
gândire
5.1. Individuală
5.2. Colectivă

6. După gradul de predominanţă în ea a


operaţiilor de analiză si sinteză:
6.1. Gândire analitică – este foarte productivă în idei, teorii
noi. Gândind analitic, pătrundem în detalii, analizăm
minuţios orice procedeu sau metodă de soluţionare a
problemelor;
6.2. Gândire sintetică - elaborează concepte globale,
creează sisteme complexe, însă ele se caracterizează
printr-o naivitate foarte pronunţată în viaţa cotidiană.
Gândirea poate fi concepută ca un
sistem de forme.
Din acest punct de vedere, gândirea reprezintă o
structură care evoluează de la simplu la complex.

Formele gândirii sunt:


1. Noţiunea
2. Judecata
3. Raţionamentul
Ştiinţa care se ocupă cu studierea formelor
gândirii se numeşte
l o g i c a.
Formele gândirii
1. Noţiunea (conceptul)
este formă logică a gândirii, care reflectă întregul
complex de caracteristici generale şi
esenţiale ale unui obiect.
Noţiunea este unitatea de bază a gândirii.
Noţiunea este o semnificaţie a cuvântului şi este
redată prin cuvânt. Cuvântul este
forma materială a noţiunii.
Noţiunea poate fi:
concretă şi abstractă
individuală, particulară, generală,
vidă şi nevidă,
ştiinţifică şi cotidiană,
pozitivă şi negativă.
Formele gândirii
2. Judecata (propoziţia logică)
este formă logică a gândirii care exprimă o anumită
afirmare sau negare a unui lucru, proces sau
însuşiri.
Judecata reflectă obiectul în relaţie cu alte obiecte.
Judecata în dependenţă de felul cum reflectă
realitatea obiectivă poate fi: veridică şi falsă.
În dependenţă de obiectul reflectării poate fi:
generală (se afirmă sau se neagă ceva referitor la
toate obiectele incluse într-o grupă sau clasă),
particulară (doar la unele),
singulară (numai la unul).
Formele gândirii
3. Raţionamentul (concluzie)
este formă logică a gândirii, în procesul căreia
omul analizând şi comparând diferite
judecăţi elaborează o judecată nouă
(concluzie).
Raţionamentul este de trei feluri:
inductivă (de la particular la general);
deductivă (de la general la particular),
analogică (în care sunt obţinute informaţii pe baza
unor asemănări structurale între obiecte sau clase
de obiecte).
Particularităţile individuale ale
gândirii.
 flexibilitatea şi rigiditatea,
 spiritul critic şi necritic,
 profunzimea şi superficialitatea,
 vastitatea şi unilateralitatea,
 independenţa şi neindependenţa,
 rapiditatea şi lentabilitatea,
 originalitatea şi neoriginalitatea

S-ar putea să vă placă și