ACTIVITĂŢI FIZICE

ADAPTATE
LOCUL ŞI ROLUL EXERCIŢIULUI FIZIC ÎN VIAŢA PERSOANELOR CU
CERINŢE SPECIALE

 Exerciţiul fizic a devenit necesar omului pe întreaga durată a vieţii

sale şi în fiecare ipostază a acesteia
 Există astăzi programe de mişcare pentru copii, tineri, adulţi,
persoane cu vârstă înaintată, de întreţinere ori asistenţă terapeutică
în orice fel de afecţiune, tulburare, boală ori sindrom, pentru
pregătirea generală sau cea sportivă etc.
 Programele de influenţare neuro-mio-kinetică au devenit azi un
bun al tuturor reprezentând cel mai simplu, cel mai ieftin şi cel
mai eficace mijloc de stimulare a fiinţei umane
 În acest context era necesară asigurarea bazei ştiinţifico-
metodologice în implementarea exerciţiului fizic în înbunătăţirea
calităţii vieţii persoanelor dizabilitate.
 Infirmitatea
 Infirmitatea reprezintă pierderea sau anormalitatea
unei structuri anatomice, fiziologice sau psihologice.
Toate acestea reprezintă devierea de la standardele
generale normale.
 Infirmitatea poate fi:temporară
permanentă
Tipuri de infirmitate
 intelectuală(amnezia, gândirea ilogică)
 psihologice(euforia, negativismul, anorexia,
narcolemia, tulburări emoţionale, tulburări
voliţionale)
 de vorbire(autismul, muţii, infirmitate a vorbirii)
 aurale(de auz)
 oculare
 viscerale
 scheletale
 desfigurative(chelia, cicatricile, varicozităţile,
pigmentarea pielii)
 senzitive(incontinenţă urinară, fragilitate osoasă,
tulburări de creştere)
 Dizabilitatea
 Dizabilitatea reprezintă orice restricţie sau
pierdere a capacităţii de a performa o activitate în
manieră normală printr-o funcţie normală, pentru
o fiinţă normală.
 Dizabilitatea reprezintă o incapacitate datorată
unei disfuncţii
 Nu există dizabilitate fără infirmitate
 Dizabilitatea poate fi: temporară
permanentă
Tipuri de dizabilitate
 Incapacităţi comportamentale (dificultăţi la apariţia în lume,
lipsă de gust în alegerea hainelor, nu poate lega relaţii, nu
participă la viaţa familiei etc.)
 Incapacităţi de comunicare (dificultăţi de recepţie, dificultăţi de
transmitere)
 Incapacitate de îngrijire personală (toaleta zilnică, alimentaţia,
transferul în diferite situaţii)
 Incapacitate de locomoţie (deficit de mers, urcat şi coborât
scări, hemiplegie)
 Incapacitate de abilitate (număratul banilor, manipularea
obiectelor mici)
 Incapacitate situaţională (purtător de proteze, dializă,
transplant de organe, alergii etc.)
 Incapacitate pentru abilităţi particulare (motivaţie pentru
muncă, abilităţi de învăţătură, gândire abstractă etc.)
 Incapacitate de poziţionare a corpului (nu poate să stea pe
vine, nu poate să tragă obiecte, nu poate să împingă obiecte,
are tulburări de echilibru)
 Handicapul
 Handicapul se defineşte ca dezantajul social al
unui individ determinat de o infirmitate sau
incapacitate, care îi limitează sau opreşte
îndeplinirea unui rol normal în societate, în raport
cu vârsta, sexul, factorii culturali şi sociali.
 Factorii sociali pot agrava handicapul.
 Scala de gravitate a handicapului
conform O.M.S
 0 – poate performa orice activitate
 1 – există dificultăţi în performarea unor activităţi, poate
performa fără ajutor dar ceva mai dificil şi nu se încadrează în
2-9
 2 – performează o activitate ajutat de instrumente şi nu intră
în 3-9
 3 – performează o activitate doar ajutat şi are nevoie de o
persoană fizică; nu intră la 4-9
 4 – performarea unei activităţi total dependent de altă
persoană, excluzându-se 5-9
 5 – incapacitate crescută, îi trebuie amenajări de mediu,
instalaţii şi nu intră la 6-9
 6 – incapacitate completă total incapabil să facă vreo
activitate
 7 – necodificat, categorie omisă
 8 – nu se aplică
 9 - necodificat
 Scala legată de perspectivele omului de
reintegrare de revenire la viaţa normală
 0 – fără vreo incapacitate
 1 – are potenţial de revenire
 2 – are potenţial de ameliorare, fenomenul diminuând pe
parcurs
 3 – are potenţial de afi asistat, este staţionar prin aparate,
instalaţii
 4 – incapacitate stabilă, nu are perspective de ameliorare
dar nici de agravare
 5 – deşi boala va progresa, incapacitatea lui poate să
devină suportabilă cu ajutorul ortezelor, instalaţiilor
 6 – incapacitatea se deteriorează progresiv, neexistând
perspective de stabilizare
 7 – necodificat
 8 – perspectivă nedeterminabilă
 Tipuri de handicap
 Handicapul de orientare – pierderea capacităţii de a se
orienta singur faţă de ambient
 Handicapul independenţei fizice – incapacitatea individului de
a-şi susţine existenţa
 Handicap de mobilitate – deficitul de abilitate de a se mişca în
ambientul său. Se suprapune cu handicapul independenţei
fizice dar devine analitic prin raportulrile de mişcare
 Handicapul ocupaţional – pierderea capacităţii individului de
a-şi ocupa timpul într-o manieră obişnuită în raport cu vârsta,
sexul, pregătirea profesională
 Handicapul de integrare socială – incapacitatea unui individ
de a menţine relaţii obişnuite
 Handicapul economic – se referă la aspectele venitului oficial
al individului, la care se adaugă şi ajutoarele sociale.
Clasificarea din punct de vedere sportiv
a handicapului
 Handicap motor:
 Leziuni ale sistemului osteo-articular(artroze,
scolioze, arsuri, fragilitate osoasă)
 Leziuni ale sistemului nervos(paraplegii,
tetraplegii, scleroză multiplă, poliomielite etc.)
 Maladii cronice(miopatii, erododegenerescenţă
spino-cerebrală)
 Amputaţii
 Handicap psihic:
 Deficienţă mintală

 Maladii psihice cronice

 Tulburări psiho – afective grave(autismul)

 Handicap senzorial:
 De văz
 De auz
 De limbaj
 Persoanele cu maladii cronice pai puţin
evidente, dar invalidante
 Polihandicapaţii
 Persoane cu deficienţă de integrare socială şi
profesională
II.
 Cadrul organizatoric al sportului pentru
persoane cu handicap
 Pe plan intern
AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU
SPORT

MINISTERUL EDUCAŢIEI FEDERAŢIA ROMÂNĂ A SECRETARIATUL DE

CERCETĂRII ŞI SPORTULUI PENTRU STAT PENTRU
TINERETULUI PERSOANE CU HANDICAP PERSOANELE CU
HANDICAP

ASOCIAŢII ŞI CLUBURI SPORTIVE

PENTRU PERSOANE CU HANDICAP
FUNDAŢII SPECIALE
 Cadrul organizatoric al sportului pentru
persoane cu handicap
 Pe plan extern
I.P.C
INTERNATIONAL PARALYMPIC COMMITTEE

INTERNATIONAL INTERNATIONAL INTERNATIONAL CEREBRAL PALSY

ASSOCIATION OF STOKE MANDEVILLE SPORT INTERNATIONAL
SPORT FOR WHEELCHAIR ORGANISATION SPORT AND
INTELECTUAL SPORT FEDERATION FOR DISABLED RECREATION
DISABLED ASSOCIATION

INTERNATIONAL INTERNATIONAL INTERNATIONAL WORLD

BLIND SPORTS WHEELCHAIR WHEELCHAIR ORGANISATION
ASSOCIATION BASKETBALL TENNIS VOLLEYBALL FOR
FEDERATION FEDERATION DISABLED
 Clasificarea sportivă. Principiile clasificării
sportive pentru persoane cu handicap
 Clasificarea sporivă reprezintă un proces complex prin
care fiecare sportiv este clasificat într-o categorie sportivă,
în funcţie de gradul de handicap
 Clasificarea este proprie fiecărui tip de handicap şi fiecărei
ramuri sportive, în concordanţă cu regulamentul sportului
respectiv
 Clasificarea poate fi permanentă sau să devină
permanentă după un anumit interval de timp
 Se realizează de către o comisie:
 Medici
 Kinetoterapeuţi
 Antrenori
 Profesori de educaţie fizică specializaţi în
activitatea sportivă a persoanelor cu handicap
 Principiile generale ale clasificării
 Bilanţ analitic
 Bilanţ funcţional

 Bilanţul analitic:
 Forţa musculară
 Bilanţul articular
 Nivelul amputaţiei
 Coordonarea
 Acuitate vizuală şi câmpul vizual
 Principiile generale ale clasificării
 Bilanţul funcţional – cuprinde analizarea unor teste
specifice fiecărei ramuri de sport care arată performanţele
individuale cotate prin cifre, precum şi unele gesturi
tehnice pe teren
 Testarea forţei se stabileşte în conformitate cu cotaţia
internaţională printr-o notaţie de la 0 la 5.
 Forţa 0: muşchiul nu realizează nici o contracţie, deci este
o paralizie totală. La palparea corpului muscular nu se
simte nici o fibra musculară care să se contracte. Muşchiul
respectiv nu este capabil să facă nici o mişcare.
 Forţa 1: se sesizează o contracţie a muşchiului prin
palparea lui sau a tendonului. Se simte o uşoară reliefare
a tendonului dar încă nu poate fi vorba de mişcare.
 Forţa 2: este o forţă care permitemobilizarea
segmentului în anumite condiţii, deci apare mişcarea,
cu amplitudine mică şi cu eliminarea gravitaţiei.Nivelul
de forţă 2 reprezintă o forţă care necesită din partea
testatorului cunoştinţe în ceea ce priveşte
poziţionarea segmentului respectiv. Testarea se face
pe planuri înclinate tocmai pentru a elimina gravitaţia.
 Forţa 3: reprezintă forţa unui muşchi dea mobiliza pe
toată amplitudinea de mişcare contra gravitaţiei. În
afara forţei gravitaţiei asupra segmentului nu trebuie
să acţioneze nici o forţă exterioară. Valoarea 3 a forţei
indică o capaitate funcţională pentru muncă care ar
cere o mobilizare în toate direcţiile a segmentelor.
 Forţa 4: reprezintă capacitatea muşchiului de a
deplasa segmentul a cărui mişcare o controlează, pe
toată amplitudinea de mişcare, antigravitaţional şi
contra unei rezistenţe de putere medie, aplcată de
testator. La nivelul de forţă 4 muşchiul acţionează în
condiţiile descrise mai sus pe o perioadă scurtă de
timp după care forţa muşchiului şi amplitudinea
mişcării scad.
 Forţa 5: reprezintă forţa muşchiului care poate
executa o mişcare pe toată amplitudinea de mişcare,
contra gravitaţiei şi cu o forţă maximală aplicată din
partea testatorului. La această forţă muşchiul este
normal.
 Testarea funcţionalităţii musculare
 Se consideră ca la nivelul membrelor inferioare
există 8 funcţionalităţi
 Fiecare funcţionalitate se cotează de la 0 la 5
 În final se adună punctele rezultate pentru fiecare
funcţionalitate rezultând o cifră care arată nivelul de
handicap
 Clasificarea sportivă a persoanelor cu handicap
mintal sau retardare mintală are la bază un sistem
de teste psihologice de specialitate care atestă
nivelul QI(coeficientului de inteligenţă)
 OMS consideră ca prag minim de normalitate 70
 Handicap minim
 Paralizia membrului superior: pierderea a mai puţin de 20
de puncte la testarea celor două membre, neluându-se în
considerare funcţiunile muşchilor cotaţi cu 3,4 sau 5
 Paralizia membrului inferior: pierderea a mai puţin de 10
puncte la testatrea celor două membre, neluându-se în
considerare funcţiunile muşchilor cotaţi cu 3,4 sau 5
 Pierderea amplitudinii:
 şold: pierdere flexie-extensie a mai puţin de 600 sau blocaj
 genunchi: pierderea a mai puţin de 300 în extensie sau blocaj
într-o poziţie oarecare
 gleznă: anchiloză
 umeri: ridicare limitată la 1350 sau blocaj într-o poziţie
oarecare
 cot: pierderea a mai puţin de 450 în extensie sau blocaj într-o
poziţie oarecare
 pumn: anchiloză
 Scurtarea unui membru inferior: diferenţa de cel
puţin 7 cm.
 Nanism: maxim 145 cm.
 Protezele interne de şold, genunchi şi gleznă exclud
participarea la activităţi sportive “dinamice”,
persoanele respective fiind eventual orientate către
tir