Sunteți pe pagina 1din 37

Sistemul

hipotalamo- hipofizar

Larisa Zota
Conf. universitar
USMF “N. Testemiţanu”

Chişinau 2011
Endocrinologia

Endocrinologia (din grecescul endon – “înăuntru”,


krino – ”a elimina” şi logos – “ştiinţa”) este ştiinţa
ce studiază structura şi funcţia sistemului
endocrin, precum şi biosinteza, acţiunile şi
metabolismul hormonilor, secreţia acestor
hormoni în normă şi în dereglările funcţiei
glandelor endocrine, afecţiunile ce apar în caz de
dereglări.
Endocrinologia
 Este una dintre cele mai intensiv dezvoltate
ramuri ale medicinii clinice şi teoretice
 Fiecare al 5 premiu Nobel în medicină a
fost acordat pentru studii in domeniul
Endocrinologiei (T. Coher 1909; F. Banting, D. Mak-Leod
1923; Otto Levi 1936; A. Butenant 1939; B. Husei 1947; T.
Rehţâştein, E. Kendall, F. Hench 1950; Vinsent De Vinio 1955; R.
Yalou 1977; E. Saizerlend 1971; S. Bergstrum, B. Samuielson, D.
Wein 1982
Sistemul endocrin
Componentele sistemului endocrin sunt:
A. Glandele endocrine “tradiţionale” şi sistemul celular endocrin difuz
B. Hormonii
C. Căile de transport
D. Receptorii hormonali

Glandele endocrine – sunt structuri anatomo - funcţionale înalt specializate în


complexul proces de sinteză hormonală.
Ele pot fi reprezentate printr-o simplă celulă (sistemul celular endocrin difuz –
capabil să capteze precursori aminici circulanţi, să-i decarboxileze şi să să
producă hormoni “amine precursor uptake and decarboxylation” – APUD cu
originea neuroectodermală - Pears 1966)
sau pot fi reprezentate de celule organizate în organe funcţionale distincte anatomic,
cu secreţie internă, denumite glande endocrine “tradiţionale”.
Produsul de secreţie al fiecărei glande endocrine “clasice” – hormonuul - este
caracteristic
În cazul sistemului neuroendocrin celular difuz există variaţii secretorii
conjuncturale
Sistemul endocrin. Hormonii
Cuvântul hormon provine din limba greacă (hormao – “a excita”, “a
stimula”, “a activa”, “a pune în mişcare”, iar introducerea sa în vocabularul
medical îi este atribuită lui Ernest Henry Starlig, în anul 1905
Hormonii sunt mesagerii informaţiei sistemului endocrin şi sunt
secretaţi în cantităţi extrem de mici de glande endocrine sau de alte ţesuturi
specializate , eliberaţi în mediul extern şi transportaţi spre alte ţesuturi unde
îşi exercită efectele biologice.
Acţiunea hormonilor este mediată de receptori, structuri macromoleculare
membranare, citoplasmatice sau genomice, cu care interacţionează specific şi
traduc informaţia adusă de hormon în “evenimente” post-receptor prin care
celula ţintă se conformează mesajului. Hormonii activează un sistem celular
enzimatic care în afara acţiunii hormonului este în repaus, sau induc o sinteză
enzimatică
Acţiunea lor se poate exercita la distanţă de locul secreţiei (acţiune
endocrină), ajungând la celulele ţintă pe cale circulatorie sau, dimpotrivă, pot
acţiona:
-În vecinătatea locului în care au fost sintetizaţi (acţiune paracrină)
-Pe celula juxtapozată (vecină) celulei care i-a produs (acţiune juxtacrină)
-Chiar pe celula care i-a produs (acţiune autocrină)
B. Hormonii: clasificare
a. Structural se disting 4 grupe principale:
1. Hormonii peptidici sunt un grup heterogen ca structură , cuprinzând de la mici
peptide cu câţiva aminoacizi (hipotalamic) până la macroproteine – STH 191
aminoacizi
2. Hormonii derivaţi din aminoacizi sunt substanţe monoaminice –adrenalina,
noradrenalina, dopamina, hormonii tiroidieni.
3. Hormonii steroizi sunt sintetizaţi plecând de la colesterol – steroizii
suprarenalieni şi gonadali.
4. Eicosanoizii sunt compuşi derivaţi din acizi graşi polinesaturaţi
5. ( important - acidul arahidonic), cuprinzând prostaglandinele, tromboxanii,
leucotrienele. Aceşti produşi sunt sintetizaţi de majoritatea celulelor, sunt
stocaţi şi apoi eliberaţi, acţionând paracrin sau autocrin.
b) Fizico – chimic , hormonii sunt caracterizaţi drept:
1. Hidrosolubili – hormonii peptidici şi monoaminici – interacţionează cu
receptorul membranar al celulei ţintă
2. Liposolubili - hormonii tiroidieni şi steroizi - penetrează membrana celulei ţintă
şi acţionează asupra unor receptori citoplasmatici sau nucleari.
Sistemul endocrin controlează:
 Creşterea şi dezvoltatrea pre - şi postnatală;
 Menţinerea homeostazei mediului intern ;
 Metabolismele intermediare (proteic, glucidic, lipidic,
hidro-electrolitic)
 Reproducerea;
 Comportamentul sexual;
 Adaptarea organismului în condiţii neobişnuite ca
natură şi intensitate (de stres)
 Funcţionalitatea imună;
 Transformarea malignă şi promovarea creşterii unor
tumori etc.
Sistemul endocrin

Sistemul nervos şi cel endocrin


asigură transmiterea informaţiilor între celule
şi ţesuturi, asigurându-se reglarea tuturor
funcţiilor organismului şi funcţionarea
acestuia ca un tot unitar
Hipotalamusul endocrin cu
nucleele:
Secretă:
- neurohormoni hipofizotropi
- arcuate - Neurohormoni neurohipofizari

- Neuromodulatori – ciberine - cu
- ventro-mediale efect paracin şi modulează local
informaţia
- periventruculare - Neurotransmiţători – sunt

- retrohiasmatice monoamine produse neuronal şi


eliberate în sinapsele
- supraotic inteneuronale sau neurotisulare
(nu pătrund în circulaţie), cu scopul
- paraventricular transmiterii influxului nervos în
spaţiul sinaptic: Norepinefrina,
Histamina, Dopamina, Acetilcolina,
Serotonina, Glutamina
Sistemul endocrin tradiţional
este reprezentat de 8 glande:
1. Hipofiza – glanda pituitară
2. Epifiza – Glanda pineală
3. Glanda tiroidă
4. Glandele paratiroide ≈ 4
5. Timusul
6. Pancreasul endocrin
7. Suprarenalele
8. Gonadele : masculine – testicule
feminine - ovare
Hipotalamusul
Integrează funcţiilesenzitive, motorii, vegetative şi endocrine
Controlează secreţia hipofizei transformând informaţia nervoasă în
informaţia endocrină – “placa turnantă” dintre sistemul endocrin şi cel nervos
Hipotalamusul se găseşte la baza creerului formînd podeaua şi
pereţii laterali ai ventriculului III.
Delimitat:
Anterior – de hiasma optică;
Posterior – de marginea posterioară a corpilor mamilari;
Superior – de talamus;
Inferior – la nivelul eminenţei mediane se implantează în tija hipofizară
L = 15 mm; Lăţime = 13 mm; Masa – 4 g.
Sistemul neuroendocrin hipotalamic cuprinde:
- sistemul neuronilor parvocelulari şi
- sistemul neuronilor magnocelulari
Sistemul hipotalamo-hipofizar
Sistemul hipotalamo-hipofizar
 Sistemul neuronilor
parvocelulari – sintetizeză
- Liberine
- Statine

 Sistemul neuronilor
magnocelulari sintetizează
- Vazopresina ADH
- Oxitocina

 Sistemul port hipofizar


Sistemul neuronilor parvocelulari –
sintetizează hormoni hipofizotropi
A. Liberine:
1. Tireoliberina – TRH - stimulează celulele
adenohipofizei secretoare de hormon tireotrop TSH şi
nespecific celulele lactotrope ce secretă prolactină PRL
2. Gonadoliberina –Gn-RH - stimulează celulele
adenohipofizei secretoare de hormoni foliculostimulant FSH
şi luteinizant LH
3. Corticoliberina –CRH - stimulează celulele adenohipofizei
secretoare de corticotropină ACTH
4. Somatoliberina – GRH - stimulează celulele adenohipofizei
secretoare de hormon somatotrop STH
5. Melanoliberina – MRH - stimulează celulele adenohipofizei
Sistemul neuronilor parvocelulari –
sintetizează hormoni hipofizotropi
B. Statine:
1. Somatostatina – inhibă eliberarea de
STH şi TSH
2. Dopamina (prolactostatina, PIF) – inhibă
eliberarea PRL, TSH (şi stimulează
eliberarea gonadotropinelor)
3. Melanostatina – inhibă eliberarea
melanotropinei
Hipofiza

Greutate –
0,5 – 0,8 gr.
Dimensiuni:
6 x 8 x 15 mm
Sistemul hipotalamo-hipofizar
 Sistemul neuronilor
parvocelulari – sintetizeză
- Liberine
- Statine

 Sistemul neuronilor
magnocelulari sintetizează
- Vazopresina ADH
- Oxitocina

 Sistemul port hipofizar


HIPOFIZA
Hormonii adenohipofizari

1. STH (GH) – Hormon somatotrop


2. PRL – prolactina
3. ACTH – Hormon adrenocorticotrop
4. TSH – Hormon tireotrop
5. Hormoni gonadotropi:
FSH - foliculostimulant,
LH – luteinizant (numit la bărbaţi HSCI)
STH – GH polipeptidă cu 191 aminoacizi
Are specificitate de specie, la om fiind activ doar cel uman
(produs de hipofiză, dar şi prin inginerie genetică).
Are un ritm circadian de secreţie cu maxim in timpul somnului
de noapte
Exercită acţiuni directe şi
acţiuni mediate de Somatomedina C - peptidă hepatică
asemănătoare proinsulinei , denumită IGF – 1 (Insulin – like
grwth factor 1).
Prin intermediul IGF-1, STH stimulează anabolismul proteic,
proliferarea celulară, creşterea cartilajului şi osului, ţesuturilor
moi, viscerelor;
stimulează creşterea părului, creşterea secreţiei glandelor
sudoripare
STH – acţiuni directe
Metabolismul glucidic – efect
hiperglicemiant prin:
- stimularea glicogenolizei
- reducerea captării hepatice a glucozei
- inhibarea hexochinazei şi reducerea
sensibilităţii ţesuturilor la insulină
- stimularea celulelor - α a insulelor
pancreatice
- creşterea activităţii insulinazei hepatice
STH – acţiuni directe

Metabolismul lipidic – lipoliză


Metabolismul fosfo - calcic – creşte
absorbţia intestinală a Ca şi stimulează
eliminarea lui renală
Retenţie de sodiu şi apă
PRL - Prolactina
 Stimulează creşterea glandelor mamare
 Induce şi menţine secreţia lactată pe glanda
mamară
 Hiperprolactinemia inhibă secreţia de
gonadoliberine şi scade gonadotropii hipofizari.
Blochiază acţiunile FSH şi LH la nivel gonadic şi
este cauza frecventă a infertilităţii

Reglarea secreţiei este asigurată de dopamină –


stimulator, şi blocată de L-Dopa şi agoniştii
dopaminergici
ACTH – hormonul adrenocorticotrop
familia proopiomelanocortinei (ACTH, α-MSH, β –lipotropina,
endorfine)
 Are un ritm circadian de secreţie cu maxim matinal (6. 00
– 9.00) şi minim la miezul nopţii
 Are efect morfogenetic (hipertrofie, hiperplazie şi de
hipersecreţie) în special asupra zonei fasciculate si
reticulate ale corticosuprarenalelor care secretă
glucocorticoizi şi respectiv sexoizi
 Stimulează sinteza melaninei în melanocite

α-MSH - Stimulează sinteza melaninei în melanocite


β –lipotropina - Stimulează sinteza corticosteroizilor prin
intermediul receptorilor pentru ACTH
TSH - hormonul tireotrop
 Controlează morfogeneza tiroide şi toate etapele biosintezei hormonilor
tiroidieni
 În hipersecreţii – produce edem mixedematos
FSH – hormonul foliculo stimulant
Ovar – acţionează la nivelul celulelor granuloase foliculare şi stimulează
creşterea şi maturizarea foliculară, secreţia estrogenilor
Testicul - acţionează la nivelul celulelor Sertoli, controlează
spermatogeneza
LH – hormonul luteinizant
Ovar – stimulează împreună cu FSH ovulaţia, formarea corpului galben şi
secreţia de progesteron
Testicul - acţionează la nivelul celulelor Leydig şi producerea de androgeni
Secreţia la femei este ciclică cu peak ovulator, la bărbaţi – este tonică
Hormonii hipotalamici neurohipofizari
ADH – hormonul antidiuretic (nucleul supraoptic)
 Favorizează resorbţia facultativă a apei în partea distală a nefronului
 Intervine în producerea senzaţiei de sete, diminuează secreţiile digestive,
secreţia sudoripară, intervine în procesele de învăţare şi memorie
 În doze farmacologice produce vasoconstricţie arteriolară cu creşterea
TA, coronarospasm
Reglarea – osmolaritatea plasmatică, volumul sângelui circulant
OXT - oxitocina (nucleul paraventricular)
 Efect stimulator asupra musculaturii uterine
 Stimulează ejecţia laptelui prin contracţia canalelor galactifere
 Are efect antidiuretic slab
 Este implicată în fiziologia actului sexual atât la femeie cât şi la barbat
Insuficienţa hipotalamo -
hipofizară
1. Distrofia adipozo - genitală

2. Nanismul hipofizar

3. Insuficienţa adenohipofizară

4 . Diabetul insipid
Distrofia adipozo – genitală
Definiţie

Este o afecţiune neuro-endocrină


caracterizată de obezitate de geneză
hipotalamo – hipofizară şi dereglarea
funcţiei glandelor sexuale – hipogonadism
secundar
Distrofia adipozo – genitală
Etiologie

 Infecţii intrauterine
 Toxopasmoza suportată in timpul sarcinii
 Traumatism cerebral la naştere
 Neuroinfecţiile virale şi bacteriene: meningita,
meningoencefalita, arahnoidita
 Tumori cerebrale
 Tromboze, embolii
Distrofia adipozo – genitală
Patogenie

 Sunt afectate nucleele hipotalamice ventro – mediale


“centrul satietăţii” cu creşterea apetitului şi masei corporale

 Şi nucleele hipotalamusului mediobazal, care răspund de


producerea gonadoliberinelor cu rol de stimulare a
producerii de FSH şi LH de către adenohipofiză. În condiţiile

lipsei sau scăderii secreţiei gonadotropinelor (FSH, LH) nu


va fi stimulată producerea hormonilor sexuali de către
gonade şi se dezvoltă hipogonadismul secudar
Distrofia
adipozo – genitală
Sindromul Pehcranţ (1899) – Babinschi
(1900) – Froöhlich (1901)
Tablou clinic:
 Obezitate in special pe faţă, trunchi,
coapse
 Testicule mici, uneori criptorhidie

Organele genitale externe şi interne


slab dezvoltate.
 Ginecomastie

Pilozitatea axilopubiană deficitară,


barba şi musteţele nu cresc
La fete - amenoree primară

Tegumente subţiri, uscate

Dezvoltare psiho-intelectuală
normală
Distrofia adipozo – genitală
Diagnostic
1. Anamneza cu concretizarea factorului etiologic
2. Tabloul clinic
3. Examen radiologic, CT, RMN cerebral pentru
depistarea posibilei tumori hipotalamo-hipofizare
4. Dozările hormonale:
scăderea concentraţiei hormonilor FSH, LH,
Estradiol, Progesteron (la fete), Testosteron (la
băieţi)
Distrofia adipozo – genitală
Diagnostic diferenţial
1. Sindromul Lawrence
–Moon - Biedl
Cauza – aberaţii cromozomiale
Clinic :
- obezitate, hipoonadism,
- dereglări de creştere,
- vicii congenitale – sindactilie,
polidactilie
- debilitate
- retinită pigmentară orbire
Sindromul Lawrence –Moon – Biedl
Sindromul Lawrence –Moon – Biedl
Distrofia adipozo – genitală
Diagnostic diferenţial

2. Sindromul Prader – Wili


- obezitate
- hipogonadism
- hiperfagie
- diabet zaharat
- retardare intelectuală
Distrofia adipozo – genitală
Diagnostic diferenţial
3. Obezitate alimentar - 4. Bazofilism juvenil
constituţională
Distrofia adipozo – genitală
Tratament

1. Înlăturarea factorului etiologic: tumori – radioterapie,


chirurgical; neuroinfecţii – terapia antibacterială
2. Terapia obezităţii
3. Tratamentul hipogonadismului:
Gonadotropină corionică la copii până la 12 ani câte 500
– 1000 UA i/m 2 zile in săptămână; după 12 ani 1500-
3000 UA i/m 2 zile in săptămână total 10 injecţii. Curele
se repetă cu interval de 2-3 luni
Perioada pubertară , postpubertară – la băieţi
testosteron, la fete – terapia estrogen - progestogenică
4. Terapia de substituţie hormonală in caz de insuficienţă a
altor tropi hipofizari