A S P E C T E L E PA R T I C U L A R E

A L E P R O B L E M AT I C I I
D E Z V O LT Ă R I I P S I H I C E . A
DOUA COPILĂRIE. A TREIA
COPILĂRIE
A E L A B O R AT:
ONCEANU VERONICA
S T. G R . C P 11 M
 Cuprins :

• Dezvoltarea fizică în perioada preșcolară

• Dezvoltarea psihică în perioada preşcolară
• Specificul gândiri la vârsta preşcolară
• Dezvoltarea limbajului la preşcolar
• Dezvoltarea afectivă la vârsta preşcolară
• Jocul- activitate fundamentală la vârsta preşcolară
• A treia copilărie
• Dezvoltarea fizică
• Dezvoltarea intelectuală
• Procesul de alfabetizare
• Tipuri de scriere
• Memoria
• Gândirea
• Imaginaţia
• Integrarea socială
 Dezvoltarea fizică în perioada preșcolară
Reperele psihologice fundamentale, ce dau contur şi individualitate celei
de a doua copilării sunt: activitatea de bază- jocul şi respectiv, tipul
relaţiilorîn care este antrenat individul (concret, se produc nuanţări în
relaţiile interfamiliale şi o diversificare a celor extrafamiliale, ceea ce
conduce la cristalizarea identităţii sale primare)
 a preşcolarului mic (3-4 ani);
 a preşcolarului mijlociu (4 ani);
 a preşcolarului mare (5-6/7 ani).
• În această perioadă creşterea este mai lentă
• Se modifică configuraţia corpulu
• La nivelul sistemului nervosau loc diferenţieri fine ale structurilor
funcţionale ale scoarţei cerebrale
• Dezvoltarea biochimismului intern devine mai complexă
• Copilul atinge un grad de dezvoltare motorie
 Dezvoltarea psihică în perioada preşcolară

Percepţia tactilă.
• dezvoltă strategii noi de pipăirea obiectelor
necunoscute
Percepţiile vizuale.
• Copilul este capabil de discriminări vizuale mai fine
• Sunt bine însuşite formele geometrice principal
• Se dezvoltă constanta de mărime şi se consolidează
constanta de formă.
• Se însuşesc denumirile culorilor de bază şi a
nuanţelor şi sunt verbalizate şi fixate relaţiile de
poziţie dintre obiecte.
Percepţiile auditive
• Se dublează sensibilitatea diferenţială a sunetelor, faţă de stadiul anterior.
Auzul are 3 forme clare:
- fizic – realizează identificarea sunetelor şi sursa emiterii lor;
- fonematic– diferenţierea între sunetele cuvintelor şi chiar între consoane mai
apropiate;
- muzical – copiii nu numai că ascultă muzica, ci şi cântă, majoritatea pot
reproduce linii melodice simp.
Percepţia timpului.
Este favorizată de ritmicitatea programului zilnic şi de comunicarea cu adulţii
copiii se orientează relativ bine la momentele zilei, dar nu întotdeauna le
verbalizează corect.
 Reprezentările la preşcolar
Reprezentările joacă la preşcolar un rol considerabil în construirea semnificaţiei
cuvintelor, în dezvoltarea gândirii intuitive şi în imaginaţie. Reprezentările au o
dublă natură:
• configurativ-intuitivă
• Operaţional-intelectivă.
Imaginile reproductiv-cinetice (de mişcare)sunt la preşcolar încă vagi şi
neadecvate
Imaginile de transformare sunt, de asemenea, dificil de efectuat de către preşcolar,
spre exemplu le este dificil să întindă, prin desen, un arc de cerc.
Imaginile topografice sunt, de asemenea, defectuos exprimate de către copii.
 Specificul gândiri la vârsta preşcolară
Lărgirea câmpului explorărilor perceptive,
curiozitatea mare, însuşirea tot mai bună a
limbajului, ca şi implicarea mai profundă în joc şi în
alte forme de activitate, împreună şi sub
coordonarea adultului, reprezintă condiţii de bazăale
dezvoltării mentale a preşcolarului
Caracteristicile gândirii preşcolarului:
 este intuitivă, se sprijină pe aspecte observabile
ale însuşirilor obiectelor,
 este situativă, se desfăşoară în contexte corecte,
răspunzând trebuinţelor de adaptare ale copilului;
 începe să se interiorizeze, fiind ajutată de limbaj
şi de reprezentări (acţiuni executate în gând);
 este preoperaţională, dispune doar de scheme
preoperatorii, care nu implică o rigoare logică, ci se
reduc practic la nişte intuiţii articulate.
Gândirea, în ansamblu, rămâne prelogică, operaţiile
ei bazându-se doar pe reglări perceptive, transpuse
apoi în reprezentări.
 Dezvoltarea limbajului la preşcolar
Vocabularul pasiv înregistrează între 500-1500 de cuvinte, în mod obişnuit, dar
poate atinge un maxim de până la 2500 cuvinte, în timp ce vocabularul activ
rămâne mai restrâns şi oarecum limitat în funcţie de dorinţele şi preocupările
copilului.
La această vârstă copilul învaţă să ;
• vorbească corect fonetic şi grammatical
• însuşirea cuvintelor noi
• sensul propriu al cuvintelor
• imite vorbirea adultului
• apare expresivitatea în comunicare
 Dezvoltarea afectivă la vârsta preşcolară
Caracteristici ale limbajului emoţional la copii în primii ani de viaţă
Vârsta Manifestări ale conduitelor afective
2 – 3 ani Sporeşte vocabularul emoţional Etichetează
corect emoţii simple ale lui şi ale altor persoane
şi vorbeşte despre emoţii trecute, prezente şi
viitoare Vorbeşte despre cauzele şi consecinţele
unor emoţii şi identifică emoţiile în asociaţie cu
situaţiile fixe Utilizează limbajul emoţional în
jocul simulat

4 – 5 ani Manifestă o sporire a capacităţii de reflectare

verbală a emoţiilor şi este capabil de a lua în
considerare relaţii mult mai complexe dintre
emoţii şi situaţii Înţelege că unele evenimente
pot determina emoţii diferite la diferiţi oameni
şi că sentimentele uneori persistă mult timp
după evenimentul cauzal Demonstrează o
creştere a controlului şi a administrării
emoţiilor în concordanţă cu standardele sociale
 Specificul dezvoltării voinţei la preşcolar
 Apar o serie de trăsături pozitive: stăpânirea de sine, ierarhizarea motivelor
acţiunii;
 Preşcolarul va fi capabil săîndeplinească şi activităţi care nu îi plac, sau îi plac
mai puţin, dacăpoate procura o bucurie celor dragi sau îşi pregăteşte, astfel, teren
pentru o activitate mai plăcută;
 Părinţii pot contribui la exersarea voinţei sale atribuindu-i o serie de sarcini
permanente: şters praf, aşezat tacâmuri pe masă, udat flori etc.
 Carenţele volitive pot prefaţa debutul unei maladii, dar evocăde cele mai
multe ori deficienţe educative (răsfăţ, neglijare, inconstanţă).
 Jocul- activitate fundamentală la vârsta preşcolară

La vârsta preşcolară, jocul este orealitatepermanentă. Copilul de 3-6 ani se joacă

cea mai mare parte a timpului şi pe măsura creşterii şi dezvoltării joaca sa ia forme
din ce în ce mai complexe şi diverse, influenţând şi subordonând toate celelalte
acţiuni de viaţă, interese şi preocupări. Jocul preşcolarilor obţine astfel un caracter
multi acţională, activitatea practică, învăţarea, hrănirea sau îmbrăcarea, luând forma
unei conduite ludice. Manifestările de joc au acum un caracter dinamic, ele
evoluând şi obţinând caracteristici noi şi forme variate şi interesante. Din
perspectiva pedagogică, jocul este instruire, o forma de educaţie, o modalitate
pedagogica-terapeutica, având astfel o varietate de semnificaţii de natură
constructivă.
Direcţiile de evoluţie a activităţilor ludice la preşcolari sunt:
 diversificarea formelor de joc;
 evoluţia elementelor structurale ale jocului şi modificarea structurii
jocului în ansamblu prin apariţia de noi elemente
 evoluţia capacităţii copilului de a disocia intre planul real şi cel
imaginar pe parcursul jocului
M. Parten (1932), care identificăşase tipuri de joc
 jocul fără implicare(unoccupied play)
 jocul solitar (solitary independent play)
 jocul observativ(outlooker play
 jocul paralel(parallel play)
 jocul asociativ(associative play)
 jocul cooperativ(cooperative play)
 Elemente ale activităţii de învăţare la vîrsta preşcolară
Alături de joc, la vârsta preşcolarităţii, o altă formă de activitate care contribuie la
dezvoltarea psihică a copilului fie prin ea însăşi, fie combinată cu jocul, este învăţarea
La această vârstă sunt întâlnite două tipuri de învăţare, şi anume:
 învăţarea socială;
 învăţarea didactică,
 Semnificaţia generală a vârstei preşcolare
 Se distinge printr-o creştere semnificativă a capacităţilor fizice şi psihice ale
copilului, făcând posibilă o nouă echilibrare cu ambianţa.
 Dezvoltarea motorie şi senzorială sunt deosebite în această perioadă.
 Dezvoltarea proceselor psihice complexe
 Creşterea autonomiei în plan practic.
 Dezvoltarea conştiinţei morale şi constituirea bazelor personalităţii.
Formele de adaptare la mediu :
 adaptare foarte bună,
 adaptare bună
 adaptarea dificilă
 adaptarea foarte tensionată
 neadaptarea este
Se conturează şi câteva diferenţe între cele două sexe, sub raport comportamental :
fetele sunt mai cooperante şi mai vorbăreţe,
băieţii sunt mai rezervaţi şi mai neliniştiţi.
A TREIA COPILĂRIE (DE LA 7 LA 11 ANI)
 Dezvoltarea fizică
Procesul creşteriise temperează uşor în această perioadă,
La 6 ani, copilul nu mai este robust ca la 5 ani, dimpotrivă, este sensibil, dificil,
oboseşte uşor, este susceptibil la boli.
Dentiţia provizorie începe să fie înlocuită cu cea permanentă.
Osificarea este mai intensă la nivelul toracelui, al claviculelor şi al coloanei
vertebrale.
După 7 ani, este intensă osificarea la nivelul bazinului la fetiţe, precum şi
procesul de calcifiere la nivelul oaselor mâinii.
Articulaţiile devin şi ele mai solide, creşte volumul muscular, se dezvoltă
musculatura fină a mâinii, care este importantă pentru achiziţiile din planul
dezvoltării motorii.
În această perioadă, toate poziţiile incorecte în bancă pot duce la deformări
persistente. Ghiozdanele prea grele pot determina deformări ale coloanei.
 Dezvoltarea intelectuală
Dezvoltarea percepţiei :
Capacităţile senzoriale perceptive şi interpretative devin mai eficiente
Vederea şi auzul ating performanţe către 9-10 ani auzul , se dezvoltă o
sensibilitate discriminativă formativă în identificarea fenomenelor
încorporate în cuvinte.
 Procesul de alfabetizare
Se realizează treptat, implicând atât percepţiile vizuale, cât şi pe cele auditive şi
kinestezice. Aceste procese se realizează în 3 etape:
Prima etapă: identificarea sunetelor sau a literelor ca elemente componente ale
cuvintelor
A doua etapă: diferenţierea sunetelor şi a corespondentelor grafice ale acestora
A treia etapă: cea mai lungă. Are loc consolidarea scrisului şi a cititului
Din punct de vedere al scrisului şi cititului se diferenţiază 4 categorii de copii:
 copii care citesc cu mari dificultăţi şi cu greşeli şi reţin puţin din ceea ce citesc
 copii care citesc greoi, dar reţin bine sensul celor citite.
 copii care citesc uşor, dar nu reţin ceea ce au citit.
 copii care citesc uşor şi reţin integral ceea ce au citit.
 Tipuri de scriere
 tipul înclinat, pe care îl folosesc copiii care ţin stiloul
aplecat, prin apăsarea puternică a degetului mare, fapt care
dă scrisului un caracter uşor ascuţit;
 tipul îndoit, crispat, cu scriere spasmodică, care duce
mult mai târziu la definitivarea scrisului personal;
 tipul flexibil, în care indexul este activ, ceea ce dă
stiloului o presar mai uniformă şi rotunjeşte scrisul într-un
mod plăcut şi uniform;
 tipul mixt, în care cele trei tipuri de mai sus sunt
combinate, ceea ce duce la un scris neuniform,
impersonal, greu de recunoscut.
 Memoria
Memoria de asemenea foarte bună, a copilului de 7-8 ani.
 Predomină memoria mecanică, involuntară şi cea de scurtă durată;
 Memoria este condiţionată de încărcătura afectogenă(reţine preponderent ceea ce l-
a impresionat mai mult);
 Uitarea apare frecvent în jurul vârstei de 7 ani (el uită frecvent tema de pregătit,
penarul, caietul etc.);
 La 9 ani şcolarul face eforturi voluntare de a-şi cultiva memoria (repetiţii);
 Raportul dintre capacitatea de recunoaştere şi de reproducere se modifică;
 Elevul de vârsta şcolară mică este mare amator de basme şi povestiri, trăindu-le cu
mare intensitate;
 Gândirea
Gândirea se dezvoltă şi ea cu o operativitate ce avansează în plan
figural, simbolic şi acţional. Operativitatea gândirii se conduce
după anumite reguli, care reprezintă adevăraţi algoritmi ai
activităţii intelectuale.
Algoritmii pot fi grupaţi în 3 categorii:
 algoritmi de lucru sau de aplicare şi de rezolvare;
 algoritmi de identificare sau de recunoaştere a unor structuri;
 algoritmi de control.
 Imaginaţia
Imaginaţia reproductivă permite micului şcolar să înţeleagă timpul istoric,
raportul dintre evenimente şi fenomene, poate călători în trecut pentru a
reconstitui fapte şi evenimente petrecute.
Creativitatea la vârsta şcolară mică
Se dezvoltă în etape, concomitent cu creşterea în vârstă a copilului.
 La 8-9 ani se formează capacitatea de a compune.
 Creşte capacitatea copilului de a povesti, de a crea povestiri şi capătă abilităţi
în a folosi elementele descriptive literare.
 Ghicitorile, jocurile de isteţime şi construcţiile de probleme constituie terenul
pe care se dezvoltă creativitatea.
 La acestea contribuie desenul, care devine mai încărcat de atmosferă şi
activităţi practice, în care copilul învaţă să construiască mici ambarcaţiuni,
coşuleţe, căsuţe, animăluţe etc.
 Creativitatea se manifestă şi în joc, care capătă noi valori şi poartă, ca şi
gândirea, amprenta personalităţii copiilor.
 Atenţia
 Creşte capacitatea de mobilizare voluntară;
 Neatenţia fortuită - apariţia neaşteptată unui stimul oarecare spre care şcolarul
mic se orientează;
 Neatenţia activă- agitaţie motricăcare deranjează pe cei din jur;
 Neatenţia pasivă- sub o mascăde implicare aparentă de turnează traiectul
intelectiv în cu totul altă direcţie;
 Neatenţia activă şi cea pasivă trebuie rezolvate prin cunoaşterea cauzelor care
le-au alimentat (biologice, psihologice, educaţionale).
Voinţa
 Activitatea copilului se reduce numai la a face ceea ce îi procură plăcere
 Se exersează caracterul voluntar al conduitei şi se pun bazele unor deprinderi,
priceperi automatizate, ce vor fi active prin voinţă;
 Toate procesele psihice se impregnează volitiv;
 Demararea unei activităţi este declanşată de forţa autorităţii adultului;
 În desfăşurarea acţiunii se lasă uşor perturbat şi sustras, ceea ce demonstrează
caracterul fragil al voinţei.
 Capacitatea de învăţare
Învăţarea se bazează pe înţelegere şi se dezvoltă nu numai prin utilizarea intensivă a percepţiei
observative şi a memoriei, ci şi a strategiilor diverse de învăţare a acestora în situaţii foarte diverse, ceea
ce dă consistenţă planului intelectual. Memorarea cunoaşte şi ea o dezvoltare importantă, repetiţia fiind
suportul ei de bază.
La 7 ani, copilul poate mai uşor să recunoască un material decât sa îl reproducă, pentru că nu are încă
bine dezvoltată capacitatea de organizare a materialului de memorat.
La 8 ani, capacităţile mnezice cresc, copilul fiind capabil să reproducă, după numai câteva citiri, poezii
sau proze scurte.
Către vârsta de 9 ani apar interesele cognitive, care au rol în special în impulsionarea învăţării
preferenţiale. Succesele obţinute au, de asemenea, un rol important în învăţare. Succesul repetat are
rezonanţe psihologice importante, în sensul că atrage atenţia copilului asupra strategiilorprin care a fost
obţinut, fapt care duce la refolosirea şi dezvoltarea acestor strategii. De asemenea, contribuie la
dezvoltarea şi expansiunea sinelui prin crearea de satisfacţii şi încredere în sine, dezvoltă copilului
optimism şi siguranţă de sine şi consolidează poziţia de elev bun, poziţie care duce la ignorarea micilor
greşeli şi la uşurarea vieţii şcolarului. În acest fel, cu cât motivaţia învăţării este mai puternică, iar
activitatea de învăţare este mai bine recompensată, cu atât învăţarea se poate dovedi mai intensă.
Cele mai importante schimbări în sfera afectivă la copil
 creşterea capacităţii de înţelegere a emoţiilor complexe cum
ar fi mândria şi ruşinea;
 creşte capacitatea de a înţelege emoţiile experenţiate în
situaţii particulare;
 tendinţa de a judeca reacţiile emoţionale ale altor persoane
în funcţie de evenimente;
 progresează capacitatea de a suprima sau de a tăinui
propriile reacţii emoţionale negative;
 iniţiază strategii pentru a redirecţiona sentimentele.
Goleman descrie patru dimensiuni ale inteligenţei emoţionale:
1. autocunoaşterea sau conştientizarea de sine;
2. managementul emoţiilor;
3. empatia – recunoaşterea emoţiilor la alţii;
4. abilităţile sociale.

Piaget diferenţiază 2 tipuri de morală:

a) domină raporturile de constrângere, de autoritate a adulţilor, precum şi
obligativităţile severe impuse din exterior;
b) morală a cooperării, în care regulile de convieţuire se constituie şi se asimilează
datorită respectului reciproc, a sentimentelor de datorie în formare, a
necesităţilor de a răspunde cerinţelor de cooperare
 Integrarea socială
Cunoaşte 3 etape:
1. integrarea copilului în colectivul colegilor de şcoală
şi participarea lui la activităţi şcolare;
2. adaptarea copilului la dimensiunile economice ale
vieţii. Se diversifică comportamentelor de
cumpărător, dezvoltându-se în special în 2 direcţii:
 cumpărător pentru familie (atunci când este trimis de
părinţi să facă cumpărături pentru casă)
 cumpărător pentru sine (atunci când îşi cumpără
singur dulciuri; mai târziu, după 9 ani, timbre, reviste,
poze, pe care le colecţionează).
3. orientarea şcolară şi profesională.
Copiii observă persoanele cu care vin în contact,
profesiunile acestora, rolul social al respectivelor
persoane şi încep să aspire la diverse profesii.
Ca elemente caracteristice acestei perioade reţinem că:
• se dezvoltă foarte bine limbajul
• se dezvoltă şi se accentuează dominanta emisferică
• rămâne puternic interesul pentru joc,
• apare interesul de colecţionar şi acela de jucător şi câştigător
• la 6 ani copilul este absolvit de problemele adaptării lui la viaţa
• învăţarea scrisului şi a cititului, a calculelor elementare, care, împreună,
constituie achiziţiile de bază ale stadiulu
• imediat după vârsta de 7 ani are loc o oarecare detaşare psihologică atât de
mediul familial, cât şi de cel şcolar, copilul devenind expansiv, extravertit, chiar
exaltat, semn că adaptarea şcolară a depăşit faza tensională
• are loc o creştere uşoară a rapidităţii reacţiilor,
• copilul se supără repede,
• cam pe la vârsta de 8 ani, adaptarea trece într-o fază de echilibru
• Apar jocurile episodice,
• Băieţii se joacă separat de fetiţe, deşi sunt curioşi unii în legătură cu ceilalţi şi
se supraveghează reciproc. Copiii au de asemenea tendinţa de auto
perfecţionare, devin mai ordonaţi, mai perseverenţi, mai valoroşi în a-şi
planifica timpul şi activităţile
• Scrisul se îmbunătăţeşte, căpătând note personale, desenele şi lucrările scrise
poartă, de asemenea, amprenta personală şi se îmbunătăţesc mult
• Copiii devin mai sensibili la informaţiile sociale, la opiniile de clasă, la
problemele mediului înconjurător şi ale lumii
• Definitivându-se aproape ideea de socializare, ei devin preocupaţi decolectiv,
îşi exprimă prietenia şi se simt vulnerabili faţă de prieteni, faţă de relaţiile
familiale, motiv pentru care atracţia pentru colectiv poate prezenta un pericol
de asociere la tendinţe delincvente
Mulțumesc