SISTEMUL DE ÎNVĂȚĂMÂNT

ROMÂNESC
STRUCTURĂ, NORMATIVITATE,
FUNCȚIONALITATE

• Scopul cursului: cunoașterea / interiorizarea

specificului și dinamicii unui sistem de învățământ
Etapele cursului
1.Definiții ale educației
1.1.Funcțiile educației
1.2 Probleme cu care se confruntă educaţia în
prezent
2.SISTEMUL DE ÎNVĂȚĂMÂNT
2.1 Conceptul de sistem de învățământ
2.2 Evoluția Sistemului Educațional Românesc
1.Definiții ale educației
 „ A educa înseamnă în acelaşi timp a comunica o
învăţătură, a forma sensibilitatea şi judecata, a trezi
imaginaţia creatoare. A-l înarma bine pe om pentru
a-i permite să trăiască într-un univers în acceleraţie,
înseamnă a-i da, odată cu cunoştinţele
indispensabile, entuziasm, luciditate şi curaj” (G.
Berger).

 ,,Educaţia este acea reconstrucţie şi reorganizare a

experienţei, care se adaugă la înţelesul experienţei
precedente şi care măreşte capacitatea de a dirija
evoluţia celei care urmează” (J. Dewey).
 „Omul devine om numai prin
educaţie. El nu este decât ceea ce-l
face ea. Este de observat că omul nu
poate primi această educaţie decât de
la alţi oameni, care şi ei au primit-o.
De aceea, lipsa de disciplină şi de
instrucţie, la unii oameni, îi fac să fie
nişte dascăli răi pentru elevii lor” (Im.
Kant).
1.1.Funcțiile educației
 Prin funcţiile educaţiei înţelegem rolurile pe care aceasta le are în
formarea şi dezvoltarea personalităţii individului. Acestea pot fi
definite în raport cu societatea, cu educatul şi cu propria realizare.

 Principalele funcţii ale educaţiei sunt:

• Selecţia şi transmiterea valorilor de la societate la individ;
• Dezvoltarea potenţialului biopsihic al individului în virtutea unui ideal
educaţional;
• Formarea socio-profesională;
• Înzestrarea indivizilor cu mijloacele necesare pentru dezvoltarea lor
pe parcursul întregii vieţi;

Alte funcţii: culturală, axiologică, economică, politică, funcţia de

formare pentru autoeducaţie, de formare pentru integrare socială şi
profesională, de coordonare a factorilor dezvoltării, managerială etc.
1.2 Probleme cu care se confruntă educaţia în
prezent:
 Investiţia şi inovaţia în învăţământ;
 Conflictul inovaţie-conservatorism;
 Pierderea şcolară, abandonul şi analfabetismul; •
 Egalizarea şanselor de acces pentru toate nivelurile
învăţământului;
 Informatizarea învăţământului;
 Integrarea copiilor cu CES şi cu dificultăţi de învăţare şi a
copiilor în situaţie de risc;
 Organizarea de cursuri speciale pentru copiii supradotaţi; •
 Integrarea îOrganizarea de activităţi extradidactice,
extraşcolare, para- şi perişcolare etc.
2.SISTEMUL DE ÎNVĂȚĂMÂNT
 Sistemul de învățământ asigură rezolvarea
uneia dintre cele mai dificile și mai importante
probleme socio-umane, educația și pregătirea
tinerei generații, a forței de muncă, a
specialiștilor.

 Învățământul ca prioritate națională este necesar

să se dezvolte în contextul interacțiunii dintre
cerințele dezvoltării economico-sociale și ale
dezvoltării resurselor umane.
Teme de discuție
 Ce rol îndeplineşte autoeducaţia în formarea şi dezvoltarea
individului? Cum se realizează optimal, în ce condiţii, cu ce
consecinţe?
 Identificaţi dezavantajele educaţiei formale şi propuneţi modalităţi
concrete pentru îndepărtarea acestora.
 Argumentaţi importanţa activităţilor desfăşurate în afara şcolii, în
cadrul nonformal, pentru educaţia elevilor. Realizaţi o listă cu
exigenţe care trebuie respectate în proiectarea şi organizarea
acestor activităţi.
 Ca viitori profesori de specialitate, precizaţi cum puteţi îmbina, la o
temă concretă, elementele formale cu cele nonformale.
 Analizaţi rolul şi influenţa mass-media în formarea tinerilor. Poate fi
integrată în mediul nonformal sau informal? Argumenta
2.1 Conceptul de sistem de învățământ

Sistemul de învățământ reprezintă subsistemul

principal al sistemului de educație şi cuprinde
ansamblul Instituțiilor specializate în organizarea
şi desfăşurarea educației şi instruirii prin
conținuturi şi metodologii specifice.
SISTEMUL DE ÎNVĂȚĂMÂNT – note fundamentale:
 subsistem al sistemului social, specializat în ofertă educațională
multinivelară (adaptată la nevoile beneficiarilor și sub influența
liniilor de forță politică, pedagogică, filosofică, valorică);

 se compune din elemente care inter-relaționează (decizional,

juridic, didactic):
 cumul de instituții;
 normativitate în cadru legal;
 funcționalitate efectivă (intrări, ieșiri, resurse, efecte,
feedback) care trebuie să fie adapatabilă la specificul și
dinamica realității sociale (diferă de la țară la țară și variază
în timp).
2.2 Evoluția Sistemului Educațional Românesc

 Printr-un scurt istoric al sistemului de învățământ din

România, se constată evoluția ascendentă a sistemului
educațional românesc, înainte de anul 1948.
 Educația în limba româna la nivel superior a început cu
secolul XIX , primordial în Moldova la Iași (1814) prin
Gheorghe 7 Asachi și în Țara Românească în 1818 prin
Gheorghe Lazar.
 Domnitorul Alexandru Ioan Cuza a promulgat în anul
1864 învățământul primar obligatoriu și gratuit și tot în
timpul domniei lui Cuza au fost înființate primele
universităţi, cea de la Iaşi în 1860 şi de la Bucureşti în
1864, apoi la Cluj în 1872 şi la Cernăuţi în 1875
2.2 Evoluția Sistemului Educațional Românesc

 Legea din anul 1864, deschidea perioada adoptării celor

mai importante reforme adoptate pe teritoriul românesc.
Învăţământul românesc de toate gradele a avut ca punct
de referinţă, legea adoptată de Alexandru Ioan Cuza.
 Învățământul românesc a trecut prin numeroase
schimbări de tip reformă, dar cea mai prolifică etapă
pentru educație a fost adoptarea principalelor reforme
din perioada interbelică. În şcoala românească, în
perioada interbelică, s-au elaborat şi adoptat cele mai
importante legi cu privire la învăţământ.
 Trebuie reţinut caracterul de masă al învăţământului
românesc stabilit prin legea din anul 1948. Tot prin
legea din anul 1948, s-a redus durata
învăţământului general obligatoriu de la 7 ani (cât
era în perioada interbelică) la 4 ani, iar limba rusă
devine obligatorie ca disciplină de studiu în şcoală .

 Legea învăţământului din anul 1948, prin faptul ca a

încercat să lichideze analfabetismul pentru
atingerea scopurilor politice şi economice, a
contribuit la creşterea nivelului de cultură în ţară, a
oferit posibilitatea maselor să poată citi şi scrie în
limba naţională.
Sistemul ca atare este supus unor procese periodice de evaluare.

În România, după 1989, tot suntem în reformă (mai mult sau mai
puțin fericită) a: - cadrului legislativ;
- ofertei curriculare;
- reorganizarea unităților de învățământ;
- programe de formare inițială și continuă
a profesorilor;
- generalizarea învățământului obligatoriu de 10 ani
- descentralizare continuă.
STRUCTURA sistemului de învățământ include:

 nivel național, autoritate centrală: Ministerul Educației

Naționale

 nivel regional: inspectoratele școlare + C.C.D., agenții

pentru monitorizarea calității, evaluare etc.

 nivel local: unitățile de învățământ (grădinițe, școli, licee,

universități) + cluburile și palatele copiilor
 Nivelurile unităților de învățământ:

Sistemul naţional de învăţământ preuniversitar cuprinde următoarele niveluri:

a) educaţia timpurie (0—6 ani): -nivelul antepreşcolar (0—3 ani);
- învăţământul preşcolar(3—6 ani): - grupa mică;
- grupa mijlocie;
- grupa mare;
b) învăţământul primar: - clasa pregătitoare;
- clasele I—IV;
c) învăţământul secundar: - înv. secundar inf. sau gimnazial: clasele V—IX;
- înv. secundar sup. sau liceal: clasele de liceu X-XII/XIII
cu urmatoarele filiere: teoretică, vocaţională şi tehnologică;
d) învăţământul profesional (cu durată între 6 luni şi 2 ani);
e) învăţământul terţiar nonuniversitar, care cuprinde învăţământul postliceal.

Învăţământul liceal, vocaţional şi tehnologic, învăţământul profesional şi învăţământul

postliceal se organizează pentru specializări şi calificări stabilite de Ministerul Educaţiei
Naţionale, în conformitate cu Registrul naţional al calificărilor.
 Învăţământul general obligatoriu este format din
învăţământul primar şi învăţământul secundar inferior.

 Învăţământul profesional şi tehnic este format din: învăţământ

profesional, învăţământ tehnic şi învăţământ postliceal.

 Formele de organizare a învăţământului preuniversitar

sunt: - învăţământ cu frecvenţă
- învăţământ cu frecvenţă redusă.
Învăţământul obligatoriu este învăţământ cu frecvenţă.
 Învățământul superior este organizat în universităţi, academii de
studii, insitute, şcoli de studii superioare, etc.

 Instituţiile de învăţământ superior pot fi: de stat, particulare sau

confesionale

 Învățământul superior, profiluri: univesitar și pedagogic, medico-

farmaceutic, tehnic, agricol, economic, juridic, artistic; organizat cf.
Bologna 3-2-3 ani

 - licență, între 180-240 credite cf. ECTS;

 - master, între 90-120 credite;
 - doctorat.

 studii postdoctorale.
Temă discuție
 Comparație între Sistemul de Învățământ
Românesc si cel Finlandez
FUNCȚIILE sistemului de învăţământ
-funcţia socială
-funcţia economică
-funcţia culturală
-funcţia pedagogică
PRINCIPII DE FUNCȚIONARE a sistemului de învăţământ
•principiul accesibilității;
•principiul deschiderii învățământului (se poate intra/ieși din sistem
la orice nivel);
•principiul pluralismului educațional (coexistă învățământ de stat /
particular/ confesional);
•principiul particularizării structurii și conținutului educativ la
specificul publicului școlar;
•principiul funcționalității (norme juridice, etice, didactice - explicite);
•principiul autoconstrucției, autoreglării, perfecționării (prin
mecanisme interne/externe de evaluare).
Învățământul, o formă școlară caracterizată prin:

 contract didactic între formator și cel care învață (obligații reciproce);

 organizare centrată pe învățare;
 statuarea unei practici sociale distinctive și separate cu relativă
autonomie față de alte alte raporturi sociale de putere;
 existența unui curriculum și a unei planificări a acestuia;
 exercitarea unei transpoziții didactice (organizare proprie în vederea
transmisiei/asimilării);
 impunerea unui timp didactic;
 disciplină (ordine intelectuală și corporală, concentrare, efort, acțiune
voluntară);
 raportarea la norme de excelență (sistem de referință pentru
randamentul școlar).
Interactiv:

 Aduceți patru argumente pro educație

drept cea mai înțeleaptă investiție socială
Reforma sistemului educativ...permanentă

În ce măsură școala (noastră) pregătește individul pentru

inserția optimă în viața reală socială și economică?

 E nevoie de rezonanță, compatibilizare a celor două

dimensiuni interdependente valoric. Proiectul axiologic se
articulează prin acordarea interiorului (școala și “oamenii
școlii”) cu exteriorul (instanțe ce comandă învățământului
ce și cât trebuie să facă).
Educația – raționalistă sau umanistă?
 Orice demers formativ pregătește individul să facă față solicitărilor
exterioare (integrare în comunitate, inserție optimă pe piața muncii),
dar și interioare (cunoaștere de sine, atitudine valorică față de
exterior).

 Există tendința spre acumulare de cunoștințe, predilect rațional-

pragmatice, în defavoarea spiritului, emoției și reflecției.

 Finalitatea autentică a educației stă în pregătirea persoanei pentru a

sesiza semnificațiile adânci ale realității dinafara și dinăuntrul nostru
(efort subiectiv de filtrare, reflectare)... în timp ce învățământul actual
tinde să devină unul de masă („cu clasa”, nu maestru-discipol),
impersonal, concentrat pe profit și randament:
“Dominația numărului (ca temei și legitimitate a deciziei) constituie
un mare pericol pentru prosperitatea și sănătatea unei societăți
dacă se pierde din vedere calitatea indivizilor care o compun și a
relațiilor dintre ei.” (G.Albu 1998, apudop.cit.)