Materii prime

 
In formularea şi prepararea diferitelor tipuri de emulsii se utilizează următoarele materii prime:
 
Substanţe medicamentoase
 
Substanţe auxiliare:
• faza hidrofilă
• faza lipofilă
• emulgatori;
• agenţi de emulsionare auxiliari;
 
Adjuvanţi şi aditivi:
 
• corectori de gust şi miros (edulcoranţi şi aromatizanţi),
• antioxidanţi,
• umectanţi,
• conservanţi antimicrobieni,
• agenţi de parfumare (emulsii de uz extern),
• antispumanţi.
 
Materiale şi recipiente de condiţionare.
 Substanţe medicamentoase
 Substanţele medicamentoase sunt selectate în funcţie de scopul terapeutic urmărit şi de calea de
administrare.
 Substanţa medicamentoasă se dizolvă preferenţial în una din faze sau se suspendă.
 
Pentru uz intern se pot folosi:
 
• antibiotice şi antimicrobiene: cloramfenicol palmitat;
• sulfamide: sulfametoxazol; ca emulsie de tipul L/H pentru administrare orală cu o absorbţie mai rapidă şi
mai completă decât din suspensiile apoase;
• parafina lichidă, uleiul de ricin, ca fază lipofilă a unei emulsii de tipul L/H, au acţiune laxativă şi
purgativă;
• vitaminele liposolubile şi grăsimile nutritive, uleiul de ficat de peşte sunt mai uşor administrate la copii
sub formula de emulsie L/H, aromatizată şi edulcorată.

Pentru uz extern se utilizează diferite substanţe medicamentoase, care sunt mai bine absorbite din forma
de emulsie decât din forma de soluţie sau suspensie:
• antihistaminice;
• derivaţi cortizonici: fluocinolon acetonid;
• nicotinatul de metil;
• benzoat de benzil
• substanţe antimicrobiene.
Substanţe auxiliare

1. Faza hidrofilă
• Faza hidrofilă poate fi formată din lichide polare, apa distilată, polioli: glicerol, propilenglicol, polietilenglicoli
• Se utilizează apa distilată sau demineralizată, soluţii medicamentoase, soluţii extractive apoase, ape aromatice.
• Glicerolul se utilizează intern şi extern ca dizolvant pentru alcooli, polioli, zaharuri, săruri minerale şi organice,
oxizi metalici.
• Propilenglicolul are o capacitate de dizolvare superioară glicerinei, este puţin toxic; se utilizează în emulsii de uz
intern şi extern.

 2. Faza lipofilă

• Aceasta are o serie de avantaje faţă de faza hidrofilă: viscozitate crescută, stabilitate mare şi conferă
componentelor o stabilitate crescută la degradarea hidrolitică.
• Faza lipofilă poate avea acţiune terapeutică, de exemplu, uleiul de ricin, uleiul de ficat de peşte, uleiul de
arahide, parafina lichidă, care se formulează ca emulsii de tipul L/H pentru administrare orală.
• Pentru uz intern se mai pot utiliza ca vehicule uleiurile vegetale: de susan, bumbac, de germeni de porumb,
ulei de măsline, de floarea-soarelui.
• Uleiul de floarea-soarelui se indică pentru prepararea emulsiilor, a colirelor-emulsii, emulsii nazale şi a emulsiilor
injectabile şi perfuzabile; este utilizat şi ca substituent al uleiului de măsline, de arahide şi de migdale.
• Uleiul de măsline şi uleiul de migdale sunt nutritive şi emoliente, fiind utilizate mai ales pentru prepararea de
emulsii şi creme cosmetice.
• Parafina lichidă se utilizează în emulsii de uz intern, ca laxativ, în constipaţie cronică. Poate fi utilizat si la
prepararea emulsiilor cosmetice.
3. Emulgatori
 
Agenţii de emulsionare se clasifica după modul de acţiune, în cele trei grupe principale:
 Tensioactivi (surfactanţi sintetici şi semisintetici);
 Macromolecule hidrofile;
 Solide fin divizate.

 Tipul emulsiei este dependent de structura moleculei emulgatorului.

 Regula lui Bancroft: emulgatorul emulsionează faza în care nu este solubil

Tensioactivi - Surfactanţi sintetici şi semisintetici = emulgatori primari (adevarati)

 
În funcţie de sarcina electrică pe care o prezintă surfactantul, aceşti emulgatori se împart
în patru grupe:
• derivaţi anionici;
• derivaţi cationici;
• derivaţi neionici;
• derivaţi amfoteri.
Emulgatori adevăraţi- structură amfifilă (polar-nepolar), cu afinitate atât pentru faza
apoasă, cât şi pt. cea uleioasă:

 Grupări hidrofile - hidroxil, carboxil, sulfat, sulfonat cu cation monovalent, amino,

nitro, oxigen eteric, etc.
 Grupări lipofile - lanţuri de hidrocarburi, cicluri de atomi de carbon, grupe carboxil
cu cationi bivalenţi.

• Se orientează la interfaţa dintre două lichide film monomolecular, se dizolvă

preferenţial în cele două faze distincte
• Substanţele tensioactive pot fi şi purtătoare de sarcini electrice (stabilizarea emulsiei
prin respingeri electrostatice).
• Teoria penei

– Emulgatorul, prin volumul diferit al celor două grupări hidrofile şi lipofile, sugerează forma de
pană
ex. stearat de sodiu (emulgator tip U/A), gruparea hidrofilă îşi măreşte volumul, iar gruparea
lipofilă rămâne neschimbată;
Gruparea H se dizolvă mai uşor în faza apoasă decât gruparea L în ulei - tensiunea interfacială
spre faza apoasă este mai scăzută decât spre faza uleioasă  Curbare a suprafeţei de separare
către partea uleioasă, care capătă formă sferică (picături de ulei dispersate în apă)
ex. stearatul de calciu (emulgator tip A/U), tensiunea interfacială spre faza apoasă este mult mai
mare decât spre ulei  Curbare a suprafeţei de separaţie spre faza apoasă (picături de apă
dispersate în ulei)

• Teoria filmului plastic

- Asociind doi emulgatori opuşi ca acţiune se poate obţine o reducere a tensiunii

interfaciale mai accentuată decât cu fiecare separat.
- Orientarea moleculelor emulgatorilor la suprafaţa de separare între cele două faze,
fixarea de moleculele de apă sau ulei printr-un înveliş de straturi electrice - film care
se opune coalescenţei şi ruperii emulsiei.
 Clasificarea surfactanţilor
(BLOCK L.H. 1990)

Tipul de Exemple Valoarea

surfactant HLB
Anionic Sulfaţi de eter alcool (laurilsulfat de sodiu)
Sulfaţi de alchil 30-40
Alcaline(Na, K), (L/H), lauric, stearic, oleic
Săpunuri 12-20
Ca (H/L)
Sulfosuccinaţi

Cationic Compuşi de amoniu cuaternar 30

Amfoteric Derivaţi de alchilbetaine
Sulfaţi de aminoacizi graşi 16-17
Derivaţi de alchiltrietanolamină ai acizilor graşi
Neionic Alcooli de lanolină 1
Alchil fenoli polioxietilenaţi 12-13
Aminoacizi graşi polioxietilenaţi 7-19
Alcool eter de acizi graşi polioxietilenaţi 13-16
Esteri ai acizilor graşi polioxietilenaţi 10-17
Poloxameri 2-9
Monoeteri de glicol polioxietilenaţi
Polisorbaţi
Esteri de sorbitan
a.Surfactanţi anionici (anionactivi)
 
• În soluţie apoasă, aceşti surfactanţi disociază formând anionul încărcat negativ, care
este direct răspunzător de capacitatea de emulsionare.
 
Săpunurile de metale alcaline şi de amoniu
• Emulgatorii principali din această grupă sunt săruri de sodiu, potasiu şi amoniu ale
acizilor graşi cu catenă lungă, precum acizii: lauric (C12), miristic (C14), palmitic
(C16), stearic (C18) precum şi nesaturaţi: acidul oleic.
• Soluţiile apoase ale săpunurilor alcaline au un gust dezagreabil şi produc iritaţie pe
tractul gastrointestinal; au un pH ridicat, pH = 10, de aceea nu se utilizează intern.
• Acest tip de emulgator poate fi format şi in situ, în cursul preparării emulsiei, de
exemplu, prin reacţia unei baze, ca hidroxidul de sodiu, potasiu sau amoniu cu un
acid gras, care este constituentul unui ulei vegetal (ulei de in, ulei de floarea-
soarelui).
– De exemplu, acidul oleic, acidul stearic şi amoniacul reacţionează şi formează
săpunul de amoniu, care stabilizează emulsia de uz extern, de tipul L/H, numită
şi liniment amoniacal.
• Emulgatorii de acest tip sunt incompatibili cu cationii polivalenţi ca: Ca 2+, Mg2+,
Zn2+, cu care formează săpunuri metalice, insolubile în apă, ce provoacă inversarea
fazelor emulsiei de tipul L/H în H/L.
• Săpunul de calciu (sapun bivalent) se formează adesea in situ, în cursul
preparării emulsiei, prin reacţia dintre un acid gras convenabil şi hidroxidul de
calciu (apa de var).
– De exemplu, acidul oleic formează cu hidroxidul de calciu oleatul de calciu,
care va stabiliza emulsia, numită şi liniment de calciu.
 
 Săpunurile de amine
 
• Amină organică, trietanolamina: N(CH2-CH2-OH)3, care cu acidul stearic,
formează stearatul de trietanolamină.

• Acest emulgator se utilizează, de asemenea, pentru uz extern, fiind folosit în

industria cosmetică.
• Alcalinitatea acestui săpun este mai mică decât a săpunurilor alcaline, are un pH
= 7,5-8 neiritant, emolient.
Derivaţi sulfataţi (esteri ai alcoolilor grasi superiori cu acidul sulfuric), cu formula:
 
R-SO-4M+, în care
 
R = lanţul hidrocarbonat
M = sodiu sau alt metal
 
• Sunt săruri ale esterilor sulfurici ai alcoolilor primari şi se obţin prin reacţia dintre un alcool gras şi acidul
sulfuric:
 
R-OH + HO-SO3H → R-O-SO3H + H2O
 
Cei mai cunoscuţi din această clasă sunt:
• laurilsulfatul de sodiu:
CH3(CH2)10-CH2-O-SO3Na
 
• cetilsulfatul de sodiu:
CH3(CH2)14-CH2-O-SO3Na

 Sunt emulgatori L/H (emulsii de uz extern)

b) Surfactanţi cationici (cationactivi)
•Sunt compuşi ce conţin în molecula lor un cation cu lanţ lung, ca sărurile de amine sau N 4+; se mai
numesc săpunuri cationice sau săpunuri inverse.
•Principalii reprezentanţi ai acestei clase sunt compuşii de amoniu cuaternar, care furnizează un cation
mare hidrofil, prin sarcina sa, şi lipofil prin diverşii substituenţi (aril, alchil), grefaţi pe azotul cuaternar:
•X- = halogen sau anion; R, R1, R2, R3 = alchil, aril

Cel mai utilizat este bromura de cetiltrimetilamoniu (cetrimid):

 
CH3-(CH2)15-N+(CH3)3-Br-

•Surfactanţii cationici sunt solubili în apă.

•Acţiunea bactericidă se datorează faptului că agenţii cationici se adsorb rapid prin membrana celulei
microbiene, producând liza celulei (de exemplu, hemoliză).
 
  c) Surfactanţi neionici

• Aceşti produşi nu disociază în soluţie şi nu poartă sarcină electrică.

• Molecula lor cuprinde grupări nepolare ca lanţurile hidrocarbonate, saturate sau
nesaturate, iar grupele polare sunt: glicoli, esteri, eteri, amine, acizi sulfonici,
polioxietileni.

• Sunt cei mai utilizaţi surfactanţi datorită avantajelor de a fi stabili, compatibili

cu cele mai multe substanţe medicamentoase, solubili sau insolubili în apă,
formând emulsii de ambele tipuri H/L sau L/H.
Esterii acizilor grasi superiori cu polioli (glicerol, propilenglicol)
 
• Esterii unor acizi graşi cu glicerolul sunt utilizaţi ca emulgatori datorită naturii
puternic hidrofobe şi produc emulsii de tipul H/L, când sunt utilizaţi singuri.
• In asociere cu săpunurile sau alţi emulgatori primari L/H, amestecul este
autoemulgator şi poate forma emulsii de tipul L/H, creme.
• Monostearatul de gliceril (ester polihidroxilic al unui alcool şi acid gras) este
un produs cu aspect ceros, insolubil în apă şi solubil în ulei.
• Are o capacitate emulgatoare slabă.
• Prin asociere cu mici cantităţi de săpunuri de sodiu, potasiu sau trietanolamină
ale acizilor graşi, formeazã monostearat de gliceril autoemulgator de tip L/H
(Tegin).
 Esteri ai acizilor grasi cu polietilenglicolii
• Se prepară direct prin reacţia dintre oxidul de etilen şi un acid gras:

• Variind lungimea lanţului R şi a numărului “n” de molecule de oxid de etilen se pot

prepara surfactanţi cu valoarea HLB dorită.
• Aceşti derivaţi au numele general de esteri de macrogol.
Produşii au diferite denumiri comerciale:
– Myrj (firma ATLAS);
– Cremophor (firma BASF)
– Se utilizează ca emulgatori de tipul L/H.

Eteri ai alcoolilor grasi superiori cu polietilenglicolii (Brij)

• Predominant caracter hidrofil
• Se utilizează ca emulgatori de tipul L/H.
 Polisorbaţii sau tween-urile se obţin prin tratarea esterilor de sorbitan sau spanuri cu oxid
de etilen (polietilenglicol).
  Variind tipul de acid gras şi numărul de grupări de oxid de etilen din catenele
polietilenglicolului se formează produşi cu solubilităţi şi valori HLB diferite, în apă şi ulei.
 
 Polisorbaţii se utilizează ca agenţi de solubilizare a substanţelor
medicamentoase greu solubile în apă şi ca agenţi de emulsionare tip L/H.
- tween 80 (care contin un rest de acid oleic şi 20 de grupări de oxid de
etilen, numit şi polioxietilen 20 sorbitan monooleat);
- tween 81 (care conţine un rest de acid oleic şi 5 grupări de oxid de
etilen);
- tween 85 (cu 3 resturi oleice şi 20 de grupări de oxid de etilen).
 Intra in compozitia emulsiilor de uz intern si uz extern – concentratii
diferite (functie de calea de administrare)
 Pot avea rol solubilizant, umectant, stabilizant.
 Stabilitatea emulsiei este asigurata de lanturile hidratate de oxid de etilen.
 
Esterii acizilor grasi cu sorbitanul (Span, Arlacel) – diferite sorturi in functie
de natura acidului gras cu care s-a realizat esterificarea:
- Span 20 – sorbitan monolaurat
- Span 40 – sorbitan monopalmitat
- Span 60 – sorbitan monostearat
- Span 80 – sorbitan monooleat
 Pot avea consistenta fluida sau solida
 Emulgatori H/L
 Poloxalcoolii (poloxameri, pluronici), tenside neionice, copolimeri ai polioxietilenului şi polioxipropilenului
cu formula generală:
 
HO-(C2H4O)a-(C3H6O)b-(C2H4O)a
 
Sunt mase viscoase sau pulberi cu p.t. 50-52 °C, uşor solubile în apă, cu HLB = 29 şi includ un mare număr
de produşi utilizaţi pentru formularea emulsiilor parenterale i.v. numai de tipul L/H (PLURONIC F 68).
 
Alcoolii graşi superiori sunt utilizaţi ca agenţi de emulsionare auxiliari, deoarece singuri nu pot forma şi
stabiliza o emulsie; valoarea lor constă în faptul că prezintă capacitatea de a funcţiona ca agenţi de îngroşare
lipofili.

Cei mai cunoscuţi sunt alcool cetilic, alcool stearilic; sunt utilizaţi în emulsiile de tipul H/L şi în creme
(unguente-emulsii de tip H/L).

 FRX – Alcoholum cetylstearylicum (alcoolul cetilstearilic) – amestec alcool stearilic si alcool cetilic 1:1;
formează un film interfacial complex cu surfactanţii hidrofili, ca laurilsulfatul de sodiu, cetrimidul, în emulsii
de tipul L/H.
 FRX – Cholesterolum (colesterol) – alcool ciclic cu o grupare hidroxil si o dubla legatura (caracter hidrofil)
si patru cicluri de atomi de carbon (puternic caracter hidrofob)  emulgator H/L (emulsii de uz extern)
 FRX – Adeps lanae anhydricus (Lanolina anhidra) prin colesterolul pe care îl conţine se utilizează ca
emulgator de uz extern, de tipul H/L.
 d) Surfactanţi amfoteri sau amfifili
 
Aceşti produşi au două sau mai multe grupări funcţionale care pot ioniza şi pot conferi
întregii molecule caracterul de surfactant anionic sau cationic, în funcţie de condiţiile de
mediu.
Astfel, la un pH mic se încarcă cu sarcini pozitive, deci sunt cationici, iar la un pH mare
se încarcă cu sarcini negative, având caracter anionic.

 Cei mai folosiţi sunt:

• N-alchilbetainele, cu formula generală:

 
 
Prezintă proprietăţi umectante şi detergente, fiind utilizaţi în cosmetologie.
 
• Lecitinele, esteri ai acizilor fosfatidici.
Acizii fosfatidici sunt digliceride ale acizilor graşi, în care al treilea grup hidroxil (din glicerol) este esterificat
cu acidul fosforic:
• Caracterul amfoter al lecitinelor rezultă datorită prezenţei unei funcţii acide
libere de acid fosforic şi a unei funcţii bazice (amoniu cuaternar) a colinei.
• Gruparile acid fosforic – colina, acid fosforic – colamina sunt hidrofile, iar
resturile de acizi grasi sunt lipofile  echilibru al celor doua tipuri de grupari
 lecitinele pot forma emulsii de ambele tipuri in functie de predominanta
celor doua faze, dar si de tehnologia de preparare.
• Datorită toleranţei bune şi lipsei de toxicitate, lecitinele sunt frecvent utilizate
pentru prepararea emulsiilor de lipide destinate perfuziilor i.v., numai de tipul
L/H.
Macromolecule hidrofile (emulgatori secundari)

 Aceşti emulgatori, fiind solubili în apă, formează un film multimolecular în jurul

picăturilor fazei interne, ceea ce împiedică coalescenţa şi cresc viscozitatea emulsiei (a
fazei externe, în care o parte dintre macromolecule se umflă şi se dizolvă coloidal).
Polimeri hidrofili naturali
• Guma arabică este emulgatorul cel mai bun pentru prepararea “ex tempore”, în farmacie,
a unor cantităţi mici de emulsii de uz intern de bună calitate şi stabile;
- fiind un polielectrolit anionic solubil în apă, formează emulsii de tipul L/H, datorită
constituentului principal, acidul poliarabinic care se găseşte sub formă de săruri de calciu,
magneziu şi potasiu; prin hidroliză conduc la arabinoză, galactoză şi acid galacturonic,
produse hidrofile, ce conferă proprietăţi emulgatoare.
FRX – mucilag de guma arabica 30%
• Tragacanta - polielectrolit anionic, dar cu capacitate de emulsionare inferioară gumei
arabice, acţionând prin mărirea viscozităţii; fiind solubilă în apă, formează tot emulsii de
tipul L/H. (FRX – mucilag de tragacanta 2,5%)
• Pectinele, polielectroliţi anionici, formează emulsii de tipul L/H, acţionând tot ca un
pseudoemulgator, prin mărirea viscozităţii fazei externe; este un înlocuitor al gumei arabice.

• Alginatul de sodiu, tot polielectrolit anionic, formează emulsii de tipul L/H, acţionând ca
pseudoemulgator, prin mărirea viscozităţii fazei externe; se utilizează în concentraţii de 1-2-5%
sub formă de pulbere sau mucilag.
 
• Agar-agarul sau geloza, polielectrolit anionic, formează emulsii de tipul L/H, fiind
pseudoemulgator şi stabilizant, acţionând prin creşterea viscozităţii fazei externe, ceea ce
împiedică cremarea acestora.
 
• Carragheenanii, polielectroliţi anionici, formează emulsii de tipul L/H, acţionând ca
stabilizanţi şi nu ca surfactanţi fiind agenţi de îngroşare a fazei externe hidrofile şi prin
proprietăţile tixotrope conferă integritate sistemului, inhibând coalescenţa şi separarea fazelor.
– Sunt polizaharide care se extrag din algele rosii si se utilizeaza ca excipienti in industria farmaceutica; la
temperatura camerei au capacitatea de a forma geluri in prezenta apei si se utilizeaza ca emulgatori secundari
 
 Saponinele sau saponozidele sunt substanţe de origine vegetală, de natură glicozidică, cu
structură sterolică sau triterpenică, a căror soluţii apoase, produc prin agitare o spumă
abundentă şi persistentă; au în moleculă grupări hidrofile şi micşorează tensiunea interfacială,
acţionând ca emulagtori de tipul L/H.
• Gelatina - proteină de origine animala utilizată ca emulgator; produsul obtinut din hidroliza partialã
a colagenului din tesuturile animale.
• Sunt disponibile două sorturi, care au două puncte izoelectrice, dependente de metoda de preparare:
• Sortul de gelatină de tipul A (Pharmagel A), se obtine din piele de porc, prin hidroliza acidã ;
acesta acţionează mai bine ca emulgator în jurul unui pH = 3, când este încărcat cu sarcină electrică
negativă;
• Sortul de gelatină de tipul B (Pharmagel B), se obtine din carne si oase de animale, printr-o
hidrolizã alcalinã; acţionează ca emulgator în jur de pH = 8, când este încărcat cu sarcină electrică
pozitivă.
• Proprietãtile gelatinei sunt dependente de:
–natura colagenului animal;
–metoda de extractie;
–pH;
–degradarea termicã.

• Se prezintã ca foi subtiri sau plãcute flexibile lucioase, transparente, slab gãlbui, granule sau pulbere
alb-gãlbuie fãrã miros si fãrã gust, solubilã în apã încãlzitã la aproximativ 60 °C, insolubilã în alcool,
benzen, cloroform, eter, sulfura de carbon.
• În prezenta apei la temperatura camerei, se îmbibã absorbind o cantitate de 5-10 ori mai mare decât
masa sa.
• Chitozanul (chitina)
  macromoleculã naturalã, polizaharid cationic, obtinut din carapacea
crabilor si a crevetilor, prin dezacetilare.
 Chitosanul - utilizat ca excipient farmaceutic în formulãrile orale pentru
a îmbunãtãti dizolvarea SM greu solubile sau pentru a permite o
eliberare sustinutã printr-un proces de eroziune lent.

• Chitina, respectiv chitozanul şi derivaţii săi sunt noi substanţe

auxiliare utilizate în tehnologia farmaceutică cu multiple aplicaţii.
 Polimeri hidrofili de semisinteza
 
• În scopul reducerii problemelor asociate cu variaţia proprietăţilor produselor
naturale de la un lot la altul, s-au preparat derivaţi de semisinteză, cu rol de
emulgatori sau mai ales de stabilizanţi ai emulsiilor.

• Cei mai utilizaţi derivaţi semisintetici sunt: metilceluloza,

carboximetilceluloza sodică, hidroxipropilceluloza

 Metilceluloza (MC), metileterul celulozei, derivat neionogen, acţioneazã ca

stabilizant al emulsiei, având şi o slabă acţiune de scădere a tensiunii la interfaţa
ulei/ apă; se utilizează sub formă de mucilag 0,5-2,5%, dependent de sortul de
viscozitate selectat; soluţiile au tendinţa de a spumifica prin agitare.
- Se utilizează pentru prepararea emulsiilor de uz intern (cu ulei de ricin şi
parafină lichidă).
FRX – mucilag de metilceluloza 2%
• Carboximetilceluloza sodică, sarea de sodiu a carboximetileterului celulozei,
polielectrolit anionic, acţionează tot ca stabilizant al emulsiilor, prin creşterea
viscozităţii fazei externe hidrofile.
– FRX – mucilag de carboximetilceluloza sodica 2%
• Avicel RC - 591 (MCC) un amestec de celuloză microcristalină şi 15-20%
carboximetilceluloză sodică este un emulgator stabilizant al emulsiilor de tipul L/H
dar şi stabilizant pentru suspensii, utilizat frecvent în industria de medicamente.
– Componenta solubilă este CMC sodică, iar celuloza microcristalină este insolubilă
în apă.
 
Polimeri hidrofili de sinteza
Alcool polivinilic
- polimer filiform, diferite sorturi in functie de gradul de polimerizare;
- pulbere alba sau granule incolore, transparente, usor, fara miros si fara gust
- mucilag 10% - stabilizant pentru emulsii L/H prin cresterea viscozitatii fazei externe
Polividona (polimer al vinilpirolidonei)
- pulbere fina, alba sau alb-galbuie, higroscopica, fara gust si fara miros
- pseudoemulgator – mucilag 10%
• Carbopolii
- Rezinele de carbopol sunt polimeri de sinteză, anionactivi, cu masa moleculară mare,
cu legături reticulate, pe bază de acid acrilic, numiţi şi polimeri de carboxivinil, cu
formula generală:

Pulberi albe, higroscopice, uşoare;

Conţin o proporţie ridicată de grupări –COOH;
Mai multe sorturi, mai utilizate Carbopol 934 şi 940;
Se utilizeaza la prepararea emulsiilor si unguentelor tip emulsie L/H de uz extern
• Polietilenglicolii sunt derivaţi de sinteză neionogeni, cunoscuţi şi sub
denumirea de macrogoli (Macrogola, FR X), foarte hidrofili;
– soluţiile apoase au reacţie neutră şi prezintă o slabă acţiune emulgatoare, de
tipul L/H, fiind consideraţi agenţi de emulsionare auxiliari;
– acţionează prin mărimea viscozităţii fazei externe apoase şi sunt buni
stabilizanţi ai emulsiilor preparate cu un emulgator primar.
– nu se alterează, nu hidrolizează, nu râncezesc;
– nu sunt iritanţi pentru ţesuturi; solubili în alcool etilic, insolubili în eter,
grăsimi, uleiuri grase, parafine.
Dezavantaje: nu sunt total inerţi chimic (formează săruri de oxonmiu cu
grupele hidroxil); sunt higroscopici; micşorează activitatea antimicrobiană
a unor conservanţi

– Consistenţă dependentă de gradul de polimerizare:

oPEG 200-500- lichizi
oPEG 700-1000- semisolizi
oPEG 1000-10000- solizi, mase asemănătoare cerii.
 Substanţe solide divizate fin
 
• Această grupă de emulgatori formează un film de particule solide în jurul
picăturilor fazei dispersate şi produc emulsii care au aspect grosier, dar cu
stabilitate fizică considerabilă.
• În cazul în care particulele solide sunt umectate preferenţial de faza
hidrofilă, atunci vor forma emulsii de tipul L/H.
• Din această grupă, cele mai utilizate sunt argilele coloidale precum
bentonitele, hectorita, veegum sau produse ca hidroxizii de aluminiu şi
magneziu, hidroxidul de siliciu coloidal (aerosilul), silicatul de
aluminiu, silicatul de magneziu, care se utilizează şi ca buni agenţi de
suspensie.
• Dacă particulele solide sunt umectate preferenţial de faza lipofilă, vor
produce emulsii de tipul H/L, de exemplu, grafit, talc, cărbunele animal.
• Bentonitele – silicati de aluminiu hidratat
– Sunt pulberi albe sau gri, fără gust şi fără miros;
– Insolubile in apa dar în prezenţa ei se hidrateaza puternic datorita patrunderii apei in
spatiile dintre straturile in forma de placute ale retelei  volumul ei se mareste de 8-12 ori
– Formează dispersii translucide, dar cu pH peste 9.
– Dependent de ordinea de amestecare este posibil să se prepare emulsii de ambele tipuri.
– Dacă se doreşte prepararea unei emulsii de tipul L/H se dispersează mai întâi bentonita în
apă; după hidratare se agită cu uleiul, adăugat în mici porţiuni şi sub agitare; deoarece faza
hidrofilă este în exces, se formează o emulsie de tipul L/H.
– În cazul unei emulsii de tipul H/L, bentonita se va dispersa în ulei şi se va adăuga apa,
treptat şi sub agitare.
 
• Veegum-ul – silicat de aluminiu si magneziu
– Pulberi albe cu textura moale
– Se disperzeaza in apa rece sau calda (mai rapid)
– Se utilizează mai mult în cosmetică pentru loţiuni şi creme, în concentraţie de 1%.
– În emulsii, pentru stabilizare se pot adăuga emulgatori de tipul surfactanţilor anionici şi
cationici.
 Agenţi de emulsionare auxiliari
 
• Mai sunt cunoscuţi şi sub denumirea de agenţi stabilizanţi ai emulsiei.
• Principala valoare a acestor compuşi constă în capacitatea de a acţiona ca agenţi
de mărire a viscozităţii (agenţi de îngroşare) şi astfel ajută la stabilizarea
sistemului emulsiv şi la obţinerea caracteristicilor reologice.
• Exemple:
– monstearatul de gliceril;
– alcoolii graţi superiori, ca alcoolul cetilic;
– acidul stearic;
– colesterol, lanolina;
– polietilenglicolii;
– alcoolul polivinilic;
– tragacanta, pectina, alginatul de sodiu;
– agarul, carragheenul;
– polizaharidele de semisinteză: metilceluloza şi carboximetilceluloza sodică;
 Adjuvanţi şi aditivi
 
Antioxidanţi
 
• Aceştia au rolul de a opri procesele oxidative din faza hidrofilă sau lipofilă.
• Selectarea unui antioxidant depinde de toxicitatea sa, de calea de administrare a
emulsiei şi de eficacitatea sa; in mod obişnuit, antioxidanţii se utilizează în
concentratie de 0,001-0,1%.
• Utilizarea antioxidanţilor trebuie să fie limitată de precauţiile luate în cursul
fabricării:
– operaţii sub vid sau vid parţial ori gaz inert;
– dezaerarea înainte de divizarea în recipientele de condiţionare;
– selectarea de recipiente cât de etanş este posibil.
Umectanţi
• Aceste substanţe auxiliare se adaugă într-o emulsie pentru a reduce
evaporarea apei în timpul depozitării produsului sau după aplicarea pe piele.
• Se utilizează: glicerol, propilenglicol, sorbitol, în concentraţie în jur de 5%.
• Dacă emulsia se utilizează topic, concentraţiile de umectanţi mai mari de 5%
pot determina deshidratarea pielii.
 
Agenţi antimicrobieni
 Antispumanţi
• În timpul agitării componentelor unei emulsii este posibilă spumarea produsului,
deoarece surfactanţii solubili în apă folosiţi pentru emulsionare, reduc tensiunea
superficială, la interfaţa apă/aer.
• Pentru a evita spumificarea şi includerea de aer, care are efecte nefavorabile asupra
stabilităţii, procesul de emulsionare va avea loc în sistem închis sau cu minimum de
contact cu aerul (recipiente pline) sau sub vid.
• Uneori este necesară adăugarea unor inhibitori de spumare ca: alcoolul etilic, uleiul de
silicone, care formează un film insolubil la interfaţa apă-aer.

Edulcoranţi, aromatizanţi, coloranţi

• Cele mai multe emulsii farmaceutice au aspect alb-lăptos, plăcut şi rareori este necesar să
se adauge un colorant.
• În emulsiile de uz intern se pot adăuga aromatizanţi şi edulcoranţi ca: ape aromatice,
siropuri de fructe, zahăr, zaharină, ciclamat de sodiu, sorbitol, glicerină, glucoză,
esenţe artificiale sau naturale de portocale, lămâie, banane, kiwi, zmeură, cireşe,
mentă, mere, scorţişoară care se asociază cu un colorant adecvat.
• În emulsiile de uz extern se utilizează uleiuri volatile: de anason, eucalipt, levănţică,
gomenol, mentă, trandafir sau aromatizanţi sintetici, la care se asociază diferiţi
coloranţi.
 Factori de penetraţie (promotori de absorbtie)
• În emulsiile de uz extern, administrate pe piele şi mucoase se asociază substanţe care favorizează
sau cresc penetraţia numite şi promotori de absorbţie sau agenţi de permeabilizare (engl.
enhancers).
 
• Aceştia sunt buni solvenţi şi vor modifica solubilitatea substanţei medicamentoase:
dimetilsulfoxidul (DMSO), dimetilacetamida(DMA) şi dimetilformamida (DMF), derivaţii
de pirolidonă, ca NMP (1-metil-2-pirolidona), uleiurile volatile.

Materiale si recipiente de conditionare

 Se utilizeaza recipiente si materiale fabricate din diferite materiale: sticla, plastomeri, aluminiu,
staniol, otel inoxidabil, hartie si carton.
 Recipiente de capacitate mai mare decat continutul, iar pe eticheta se mentioneaza “A se agita
inainte de intrebuintare”.
 Depozitarea se efectueaza in incaperi uscate, ferite de lumina, la loc racoros (8 – 15 C).
  

Substanţe auxiliare

Funcţia materiei prime Natura chimică

Faza hidrofilă (H) . apa
. solvenţi hidrofili:
- etanolul
- izopropanolul
- alcool benzilic
- polioli: glicerol, propilenglicol
Faza lipofilă (L) . hidrocarburi lichide: parafina
. esteri:
. naturali: uleiuri vegetale
. de sinteză: -adipat de izopropil
-miristat de izopropil
 Funcţia materiei prime
. Agenţi de structurare
. Viscozifianţi
. Emulgatori de tip H/L
. Emulgatori de tip L/H
. Antioxidanţi
. Coloranţi
. Agenti chelatanţi
. Edulcoranţi
. Conservanţi antimicrobieni
. Factori de penetraţie
. Umectanţi, emolienţi
. Agenţi de protecţie
. Parfumuri
Natura chimică
. hidrocarburi solide sau semisolide
- parafine solide
- vaselina
. eteri: macrogoli
. esteri: ceara de albine, cetaceu
. acizi: acid stearic
. derivaţi de celuloză
. lanolina, lecitine
. surfactanţi anionici, cationici, neionici
 solubili in apa: bisulfit de sodiu, benzoat de sodiu, tiosulfat de
sodiu, clorhidrat de cisteină, acid ascorbic
 liposolubili: BHT, BHA, galat de propil, tocoferol
. naturali, sintetici: ZnO, TiO2
. edeteat disodic
. zahăr, zaharină, sorbitol
. acid benzoic
. acid sorbic
. alcool benzilic etc.
. alcool, DMSO
. glicerol
. fotoprotecţie
. naturale: uleiuri volatile de eucalipt, mentă, trandafir etc.
. de sinteză: mentol, camfor etc.