METODICA SI TEHNOLOGIA PRODUCERII DE SAMANTA

CURS NR.1
15.10.2010

SCOPUL SI SARCINILE PRODUCERII DE

SAMANTA
 Producerea cantităţilor necesare de sămânţă de calitate
superioară, cu valoare biologică ridicată (identică şi pură
genetic) reprezintă sarcina de bază a activităţii de producere a
seminţelor.
Sămânţa de calitate se realizează prin aplicarea unor
principii şi metode ştiinţifice, precum şi a unor tehnologii
adecvate, corespunzătoare fecundării şi înmulţirii diferitelor grupe
de plante.
Spre deosebire de ameliorarea plantelor, a cărei scop este
să obţină genotipuri din ce în ce mai performante din punctul de
vedere al unor caractere şi însuşiri care să îmbunătăţească
potenţialul productiv, producerea de sămânţă are ca scop
menţinerea caracteristicilor superioare ale soiurilor la nivelul
iniţial, care au făcut ca soiul respectiv să fie recomandat
pentru cultura mare.
 PRINCIPALELE OBIECTIVE ALE PROCESULUI DE PRODUCERE
A SEMINŢELOR

a) menţinerea tipicităţii sau menţinerea structurii genetice

şi biologice a capacităţii de producţie şi însuşirilor de adaptare
iniţiale ale soiurilor, formelor parentale (linii consangvinizate) şi a
hibrizilor cultivaţi, conformă cu descrierea făcută la omologare;

b) obţinerea de seminţe cu indici ridicaţi ai purităţii

varietale, valorii culturale şi stării fitosanitare;

c) asigurarea necesarului anual de seminţe de calitate, atât pe

soiuri şi hibrizi, cât şi pe categorii biologice.
Aceste cerinţe (obiective) trebuie realizate în vederea
asigurării unor seminţe valoroase, necesare însămânţării
suprafeţelor destinate producţiei pentru consum în toate
exploataţiile agricole, indiferent de modul de organizare a
acestora.
 a) Menţinerea tipicităţii sau menţinerea structurii genetice
şi biologice a capacităţii de producţie şi însuşirilor de adaptare
iniţiale ale soiurilor, formelor parentale şi hibrizilor se realizează
în unităţile de cercetare, în cadrul cărora au fost create
genotipurile respective.
În acest sens se organizează câmpuri de selecţie
conservativă, în care se fac studii pe tot parcursul menţinerii
soiurilor şi formelor parentale în producţie .
În această activitate se urmăreşte tot timpul păstrarea
nealterată a caracterelor şi însuşirilor soiurilor şi formelor
parentale, conformă cu descrierea făcută odată cu înregistrarea
acestora, având ca baza de plecare studii complete privind
însuşirile morfofiziologice, capacitatea de producţie şi de
adaptare a descendenţelor.
 Soiul pentru a fi omologat trebuie să prezinte trei
caracteristici fundamentale (testul DUS): D, U (O), S.
● distinctibilitate - un soi se diferenţiază de alte soiuri
printr-un caracter sau mai multe caractere care pot fi descrise şi
precizate.
● uniformitate (omogenitate) – elementele specifice soiului
(însuşirile şi caracterele) trebuie să caracterizeze toţi indivizii
componenţi ai populaţiei soiului, excepţie putând face un număr
foarte mic, în funcţie de modul de reproducere a plantelor.
● stabilitate - însuşirile şi caracterele specifice cultivarului şi
omogenitatea se menţin la sfârşitul fiecărui ciclu de reproducere
aşa cum au fost în momentul lansării în producţie.
Înmulţirea unui soi ori hibrid, pe parcursul generaţiilor, trebuie
să păstreze cele trei caracteristici: distinctibilitatea,
uniformitatea şi stabilitatea.
Pentru realizarea acestui lucru, înmulţirea soiurilor, a
formelor parentale şi a hibrizilor (producerea de sămânţă), se face
controlat, fundamentat ştiinţific, prin metode care înlătură
acţiunea factorilor ce destabilizează populaţiile genetice.
 b) Producerea de seminţe cu indici ridicaţi ai purităţii
varietale, valorii culturale şi stării fitosanitare se realizează prin
aplicarea riguroasă a întregului complex de măsuri tehnologice
specifice procesului de producere a seminţelor:

● alegerea terenului destinat producerii seminţelor;

● asigurarea rotaţiei culturilor şi spaţiilor de izolare
corespunzătoare;
● fertilizarea de bază şi fazială corelată cu cerinţele biologice
ale soiurilor sau formelor parentale;
● pregătirea optimă a patului germinativ;
● respectarea epocii de semănat, a normei şi adăncimii de
semănat.
● efectuarea lucrărilor de întreţinere la momentul optim;
● efectuarea la timp a lucrărilor de purificare biologică;
● recoltarea în faza optimă de maturitate a seminţelor, cu
utilaje perfect reglate, curate şi etanşe.
● prelucrarea, ambalarea, păstrarea şi comercializarea seminţelor
în conformitate cu normele standardizate în vigoare.
 c) Asigurarea necesarului anual de seminţe de calitate pe
soiuri şi categorii biologice (de la sămânţa amelioratorului până la
sămânţa din categoriile prebază şi bază).
Se urmeşte ca reânnoirea seminţelor în unitãţile de
producţie pentru însămânţarea suprafeţelor de consum să se
facă numai cu seminţe din categoria biologică Certificată I (la
soiuri) şi respectiv sământă hibridă certificată (comercială)
generaţia F I (la hibrizi).
Asigurarea necesarului anual de seminţe se realizează în
general în baza unui program orientativ al M.A.P.D.R. întocmit
pe baza strategiei de dezvoltare a acestui sector (în perioada 2001-
2010), privind dinamica structurii culturilor din perioada
respectivă.
 În acest scop există o permanentă colaborare între Ministerul
Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale (MAPDR), Direcţiile
Agricole Judeţene şi Camerele Agricole (din cadrul Primăriilor
comunale), pe de o parte şi ASAS (1969), Institutele şi staţiunile
de Cercetări şi alte persoane juridice şi fizice autorizate pentru
producerea, prelucrarea şi comercializarea seminţelor, pe de altă
parte.
Ministerul centralizează cantităţile de seminţe solicitate
de către agricultori pentru fiecare soi şi hibrid, pe judeţe şi zone de
cultură.
ASAS, în subordinea căreia se află creatorii soiurilor şi
hibrizilor asigură, anual materialul biologic necesar începerii
procesului de producere a semninţelor care parcurge mai multe
etape.
 În ultimele două decenii, o importanţă crescândă, în
producerea seminţelor au avut-o şi au companiile străine,
posesoare de soiuri şi hibrizi autorizaţi pentru producţia agricolă
din România.
Producătorii de seminţe asigură pentru fiecare categorie de
sămânţă o cantitate mai mare faţă de necesar cu 20-30%. Aceasta
constituie fondul de rezervă, care în caz de calamităţi acoperă
pagubele produse în unele zone.
 ISTORICUL PRODUCERII DE SAMANTA IN ROMANIA
În România, începuturile introducerii în producţie a
creaţiilor dovedite superioare pe cale experimentală, sunt legate de
numele savantului Ion Ionescu de la Brad (1818 – 1891, născut
la Roman cu numele Ion Isăcescu, fiu de preot), care a organizat şi
prima staţiune experimentală ce i-a purtat numele (Brad, judeţul
Bacău).
Referindu-se la modul cum trebuie sa fie promovate noile
creaţii agricole, savantul român scria: “Ştiinţa nu înseamnă să
răsturnăm fără înţelegere tot ce am moştenit bun şi folositor. Ceea
ce am moştenit trebuie să fie supus unei verificări şi să vedem
dacă se potriveşte cu timpul de faţă. Ceea ce este bun se
păstrează, cee ce este rău se înlocuieşte”.
Din 1924 funcţionează, în scopul asigurării seminţelor de
calitate superioară, Asociaţia Internaţională pentru Controlul
Seminţelor (ISTA - International Seed Testing Association -
Franţa).
 Coordonarea producerii şi controlului seminţelor pe plan
internaţional a devenit mult mai eficientă prin colaborarea dintre
ISTA şi FAO (Asociaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi
Agricultură – Food and Agricultural Organization).
România a aderat la ISTA în 1958, în prezent fiind un
participant activ şi bine integrat.
Producerea şi controlul seminţelor în ţara noastră s-au
efectuat în cadrul staţiunilor de cercetări agricole organizate la
Cluj (1883), la Bucureşti (1887), la Cenad (1921 – judeţul Timiş)
unde funcţiona societatea Sămânţa.
În 1927 – ICAR Institutul de Cercetări Agricole din România
În 1969 – ICAR a primit denumirea de ASAS
Din 1950 controlul producerii seminţelor şi a calităţii a trecut
sub coordonarea Ministerului Agriculturii, care în prezent îşi
exercită rolul prin Inspecţia de Stat pentru Controlul
Seminţelor, Laboratorul Central pentru Controlul Calităţii
Seminţelor (Laborator ISTA), Inspectoratele Judeţene
(teritoriale) pentru Controlul Seminţelor şi Laboratorul
Central pentru Carantină Fitosanitară.
 METODICA SI TEHNOLOGIA PRODUCERII DE SAMANTA

CURS NR.2
15.10.2010

CATEGORIILE BIOLOGICE UTILIZATE ÎN

PROCESUL DE PRODUCERE A SEMINŢELOR
 CATEGORIILE BIOLOGICE UTILIZATE ÎN PROCESUL
DE PRODUCERE A SEMINŢELOR

În producerea de sămânţă şi material săditor apar mai multe categorii

biologice.
Sămânţa amelioratorului (SA) este sămânţa produsă sub
responsabilitatea creatorului cultivarului, pe baza selecţiei conservative.
Această categorie este materialul iniţial de pornire a producerii de
sămânţă şi stă la baza obţinerii categoriei Prebază. S.A, apare în momentul
înscrierii soiului, când amelioratorul trebuie să pună la dispoziţia
cultivatorilor cantităţile solicitate. Amelioratorul poate produce această
categorie şi după ce cultivarul a fost cuprins într-un program controlat de
înmulţire.
Sămânţa Prebază (PB) este sămânţa descendentă din sămânţa
amelioratorului sau este sămânţa provenită dintr-o selecţie conservativă
aplicată de către menţinător. Această categorie este destinată obţinerii
categoriei Bază şi va fi supusă certificării pentru a respecta cerinţele legate de
puritatea varietală şi valoarea culturală prevăzute de lege.
Sămânţa Prebază poate fi Prebaza I (PB I) care este echivalentul uneia
sau mai multor descendenţe ale seminţei amelioratorului.
Cea de a doua categorie este Prebaza II (PB II), care este echivalentul
descendenţei Prebazei I.
În cadrul categoriei Prebază II sunt incluse şi liniile consangvinizate
care intră în componenţa hibrizilor simpli forme parentale pentru hibrizii
dubli.
Sămânţa bază (B) este produsă sub responsabilitatea menţinătorului, fiind
descendenţa seminţei Prebază II.
Pe lângă categoria respectivă a soiurilor, sămânţă Bază este considerată
şi cea a liniilor consangvinizate forme parentale pentru hibrizii simpli
comerciali, cea a hibrizilor simpli forme parentale pentru hibrizi dubli
comerciali. Această categorie va fi supusă certificării pentru a respecta
cerinţele referitoare la puritatea varietală şi valoarea culturală.
Pe lângă aceste categorii biologice produse în cadrul unui proces de înmulţire
fundamentat ştiinţific, mai pot apărea categorii ce se utilizează în situaţii
limită, fiind destinate exclusiv obţinerii unor culturi pentru consum.
Sămânţa comercială este sămânţă care are identitate şi corespunde
calităţilor prevăzute de reglementările în vigoare specifice pentru seminţele
comerciale.
Sămânţa standard (St) este sămânţa care este identificată ca specie şi
soi dar nu se cunoaşte categoria biologică din care face parte. Poate fi supusă
unui control oficial pentru a se stabili valoarea culturală şi starea fitosanitară.
Şi această categorie este destinată obţinerii unor culturi pentru consum.
Soiul – care este o populaţie de plante creată prin metode fundamentate
ştiinţific, fiind caracterizat prin distinctibilitate, omogenitate şi stabilitate.
Populaţia locală - este o grupare de indivizi înrudiţi dar diferiţi genetic
care aparţin aceleiaşi specii şi ocupă un anumit areal având aceleaşi variaţii
ereditare apărute datorită acţiunii aceleiaşi selecţii.
La plantele autogame, populaţia locală este un amestec de mai multe
linii pure homozigote, iar la alogame, un amestec de heterozigoţi în continuă
schimbare.
Soiul sintetic - este un soi cu polenizare liberă obţinut din componente
stabile care prezintă un anumit echilibru genetic, cu toate că indivizii
componenţi sunt heterozigoţi. În decursul înmulţirii, componentele de bază se
certifică, fiind controlate periodic.
Soiul compus – constituie prima generaţie rezultată din încrucişarea
unui număr mare de forme parentale stabile. Este asemănător hibrizilor,
doar că încrucişarea formelor parentale se face la întâmplare.
Linia consangvinizată – este un material biologic cu genotipuri homozigote,
identice rezultate în urma autofecundării forţate şi a unei selecţii aplicate mai
multe generaţii la plantele alogame.
În procesul de înmulţire a liniilor consangvinizate, la menţinători
trebuie parcurse următoarele etape:
♦ autopolenizare în câmpul de înmulţire sub izolator (ISI),
♦ polenizare liberă cu asigurarea izolării faţă de alte culturi în câmpul
de înmulţire a descendenţelor izolate în spaţiu (IDIS)
♦ câmpul de înmulţire a liniilor consangvinizate în parcele izolate în
spaţiu (IIS).
Hibridul – este reprezentat prin sămânţa obţinută în urma unei
încrucişări între două sau mai multe forme parentale, având proprietatea de
a manifesta fenomenul heterozis reflectat într-un nivel ridicat al producţiilor
în prima generaţie (F1).
 În funcţie de numărul şi tipul formelor parentale, în producerea de
sămânţă pot exista mai multe tipuri hibrizii.
Hibridul simplu – este prima generaţie a unei încrucişări între două
linii consangvinizate.
Hibridul dublu – este prima generaţie a unei încrucişări între doi
hibrizi simpli.
Hibridul trilinar – este prima generaţie a unei încrucişări între un
hibrid simplu şi o linie consangvinizată.