Actiunea compusilor fluorului

asupra tesuturilor dure

dentare. Rolul compusilor
fluorului in prevenirea cariei
dentare. Eficienta
preparatelor non-fluorate in
previnirea cariei dentare.
Ghedrovici Svetlana
 Fluorul este o substanţă naturală, minerală ce se
găseşte în sol şi în alimente doar în combinaţii
chimice. Utilizat pe scara largă pentru menţinerea
sănătăţii dentare, fluorul protejează dinţii de carii
datorită acţiunii de întărire a dinţilor, previne
formarea cariilor în urma consumului de produse
ce conţin zahar şi carbohidraţi, limitează cantităţile
de acizi produşi în cavitatea bucală. Contribuie la
dezvoltarea şi creşterea structurilor osoase la copii
şi întăreşte smalţul.
Aportul fluorului in organismul uman este asigurat
pe două cai: prin hrană si apă, in timp ce calea
respiratorie este întâmplătoare si excepţionala.
  aportul de fluor din alimente este 0,2-0,6 mg zilnic.
  apa potabilă are un conţinut de fluor variabil, în
majoritatea ţărilor din Europa apele sunt sărace in acest
element. Din această cauză s-a ajuns la necesitatea
suplimentarii fluorului din sursele naturale până la o
doză eficientă, prin fluorizarea apei, a sării de bucătărie,
fluorizarea diferitelor alimente
La nivelul oaselor şi al dinţilor, nivelul de F poate
creşte în funcţie de:
 • concentraţia din aport
 • perioada de timp cât se face aportul
 • vârsta la care se face administrarea
 Mecanismul de actiune al fluorului 
 Fluorul este absorbit in smaltul dintilor, mai ales
in perioada de formare si crestere a acestora. In
smalt, fluorul se combina cu cristalele
de hidroxiapatita (care sunt compusi de baza ai
smaltului), rezultand cristale mai mari si mai
rezistente (numite cristale de fluoroapatita).
încorporarea F în hidroxiapatită, determină
formarea de fluorapatită şi fluorhidroxiapatită si
depinde de perioada în care a survenit
(preeruptiv sau posteruptiv):
Preeruptiv
 • După formarea coroanei,
înaintea erupţiei dentare, deci în
perioada maturării preeruptive,
smalţul beneficiază de F din
fluidul tisular din jurul coroanei
care se fixează în structurile
dure dentare.
 • Justifică fluorizarea pe cale
generală
 • Studii experimentale arată că:
 • la limita smalţ-dentină,
gradientul este de 100 ppm F,
 • la suprafaţa externă a
smalţului, valoarea este de 500
ppm F.
 posteruptiv
 cresterea concentratiei de F
de la suprafata dintelui este
datorata in exclusivitate F
ionic din fluidele orale,
remodelarea generala
nemaifiind posibila.
 • valoarea gradientului de F:
 • nemodificată la joncţiunea
smalţ-dentină,
 • la exterior până la 900 ppm
F (în zonele sărace în F) şi
1600 ppm F acolo unde
 aportul zilnic este de 1 mg F.
 Mecanismul de fixare a fluorului in tesuturile dure
este identic pentru os si pentru dinte si se face pe
seama unui schimb ionic la nivelul cristalelor de
hidroxid si carbohidroxiapatita si anume prin
inlocuirea gruparilor OH si CO3 cu ioni de fluor. In
felul acesta, iau nastere niste cristale noi cu
structura modificata, cristale de fluorapatita, care
sunt mai rezistente la atacul acid. 
 In acest fel, duritatea smaltului creste, iar acesta devine mult
mai rezistent la procesele de demineralizare acida. Mai mult,
daca sunt sub efectul fluorului in perioada de formare, molarii
si premolarii vor erupe cu santuri ocluzale mai putin adanci,
permitand indepartarea mai usoara a placii dentare de la acest
nivel.
 Distribuţia F în grosimea smalţului imatur nu este uniformă,

concentraţia fiind mai mare la suprafaţă. Într-un studiu realizat

la nivelul dinţilor frontali recent erupţi, cea mai
mare concentraţie găsită a fost la nivelul marginii incizale,
aceasta scăzând spre regiunile cervicale mai recent formate.
 Fluorul devine periculos când este ingerat în cantităţi
mari timp îndelungat. Prea mult fluor la o vârstă fragedă
poate provoca fluoroza dentară. Conform unor date,
fluoroza apare ca rezultat al acţiunii fluorului asupra
calciului, magneziului, manganului şi altor elemente ale
ţesuturilor dure dentare, provocând dereglarea activităţii
biologice ale acestor elemente şi în consecinţă duce la
afectarea smalţului în proces de formare. Se formează
astfel un smalţ hipomineralizat, poros. Cele mai multe
cazuri de fluoroză dentară se înregistrează în or. Făleştii,
unde sunt afectaţi 70% din copii.
MECANISMELE ANTICARIE ALE
FLUORULUI
În condiţiile în care este disponibil la suprafaţa
dinţilor, fluorul acţionează prin trei
mecanisme principale topice :
 - Reducerea demineralizării prin reducerea

vitezei de dizolvare a cristalelor

superficiale de smalţ în condiţii acide
 - Creşterea remineralizării la suprafaţa

cristalelor din stratul superficial şi din zonele

subsuperficiale.
MECANISMELE ANTICARIE ALE
FLUORULUI
Inhibarea activităţii bacteriilor sensibile (Streptococ Mutans), prin:
 • influentarea structura membranei celulare, cu scăderea

utilizării glucozei necesare multiplicării celulare si reducerea

formării polizaharizilor extra si intracelulari;
 • blocarea degradarii hidratilor de carbon la acest nivel prin

inhibare enzimatică la nivelul eunolazei, urmată de scăderea

productiei de acid;
 • La suprafata smaltului reduc energia liberă inhiband aderenta

microbiană;
 • în salivă si la nivelul plăcii bacteriene determină intensificarea

remineralizării smaltului prin potentializarea tendintei de

precipitare a componentelor anorganice, cu
formarea unor cicatrici din cristale de fluorapatită foarte
rezistente la atacul acid.
 • Doza cariostatică - e dată de cantitatea de F ce
poate opri evoluţia proceselor
 carioase.
 • Efectul cariopreventiv-fenomenul de prevenire a

reducerii leziunilor carioase. Se

 obţine prin asigurarea zilnică a 1-1.3 mg şi

depinde de:
 • aportul zilnic
 • vârsta la care se începe administrarea
 • forma de aplicare, generală sau locală
 • intervalul de timp cât se asigură administrarea
Metodele fluorizării locale sunt reprezentate de:
 fluorizare locală prin periaj cu paste de dinţi

fluorate;
 fluorizare locală prin clătiri orale;
 fluorizare locală prin aplicaţii topice.
 Aplicarea topică a fluorurilor în prevenirea cariilor a fost introdusă în
practică în ultimii 50 de ani. Aplicarea se realizează prin pensulare
după periajul profesional al dinţilor şi izolare cît mai eficientă.
Îndepărtarea plăcii bacteriene şi a peliculei dobîndite de la suprafaţa
smalţului, precum şi izolarea, uscarea corectă a dintelui garantează
eficienţa fluorizării topice. S-a constatat oprirea din evoluţie a
leziunilor carioase incipiente după aplicarea topică a compuşilor
fluorului. Remarcabilă este şi creşterea rezistenţei faţă de atacurile
acide ulterioare. În prezent se folosesc următoarele tipuri de
preparate
 Fluorura de sodiu, Fluorura de staniu , Aminofluorurile
 Apele de gură fluorate se utilizează pentru
clătirea gurii. Concentaţiile
sunt următoarele:
 0,05% NaF pentru clătirea zilnică
 0,2% NaF pentru clătirea săptămânală

 0,1% SnF pentru clătirea zilnică

2
 0,4% AmF pentru clătirea zilnică
 0,2% AmF pentru clătirea săptămânală.
 Lacuri fluorurate
 • Indicate la copii cu risc mediu sau mare de producere a

cariei dentare ,în special la copii necooperanţi, sau la

marginile restaurărilor protetice, pe rădăcini dezgolite, pe
carii incipiente
 • rezistă în cavitatea orală pînă la o săptămână
 • eliberează fluorul lent devenind un rezervor de fluorura de

calciu,care elibereaza F in momentul in care pH salivar scade

 • Trebuie aplicate la intervale de 3-4 luni pentru a mentine

efectul cariopreventiv