Sunteți pe pagina 1din 33

În acest proiect s-au implicat cu mare drag:

Crăciun Valeri; Lazur Irina;


Crijanovschi Irina; Mariţ Carolina;
Gîrbu Natalia; Murguleţ Irina;
Epure Ghennadi; Năstas Augustin;
Hachi Elena;
Cercetarea
la fața
locului
Sarcinile cercetării la fața locului
1. Studierea și reproducerea de către ofițerul de urmărire penală
a tabloului general al furtului în scopul elaborării versiunilor
reale ale infracțiunii;
2. Descoperirea, fixarea și ridicarea urmelor infractorului și
infracțiunii, a mijloacelor utilizate de infractor și a altor
obiecte, urme care por avea importanță în cauza respectivă;
3. Studierea împrejurărilor și înregistrarea completă în
procesul-verbal a rezultatelor examinării la fața locului;
4. Identificarea cauzelor directe și a condițiilor care au condus
la săvârșirea furtului;
5. Identificarea martorilor infracțiunii săvârșite.
Înainte de a veni la locul infracțiunii, organul
de urmărire penală, trebuie:
 Să aibă grijă de integritatea tuturor obiectelor ce se află la fața locului
(conservarea lor);
 Să aibă grijă ca împreună cu el să vină la fața locului persoanele care vor
participa la cercetare (specialistul, chinologul etc.);
Ajunși la fața locului, ofițerul de urmărire
penală:
 Va chestiona persoanele care se află la fața locului (victima,
martorii) în scopul de a obține informații necesare pentru a-și
coordona acțiunile, precum și pentru efectuarea acțiunilor
speciale de investigații orientate spre identificarea martorilor
și urmărirea infractorului, căutarea bunurilor furate, va decide
asupra folosirii câinelui-polițist;
 Va clarifica dacă la fața locului au fost făcute unele modificări
din momentul descoperirii furtului până în momentul apariției
sosirii echipei și dacă au fost constatate asemenea modificări,
trebuie să afle cine le-a făcut și cu ce scop.
Cercetarea la fața locului în detaliu
- Se începe cu examinarea locului pe unde s-a făcut pătrunderea
în încăpere, întrucât, de cele mai multe ori, se descoperă
urmele lăsate de infractor;
- Se examinează locurile din preajmă, sectoarele de teren
aferente, aflate în zona adiacentă locului în care a fost comisă
infracţiunea.
- În caz de necesitate perimetrul supus cercetării poate fi extins.
Ca urmare identificăm circumstanțe
relevante pentru cercetarea infracțiunii
a. Starea de lucruri la locul producerii furtului, la căile de
acces spre locul respectiv și dinspre el;
b. Posibilitățile de a pătrunde neobservat la locul săvârșirii
sustragerii, locurile posibile de unde se pot observa
acțiunile infractorului;
c. Numărul de persoane care au participat la săvârșirea
sustragerii;
d. Timpul aflării infractorilor la locul producerii sustragerii,
urmele lăsate de infractor, de mijloacele de transport, de
armele și instrumentele cu care s-a săvârșit spargerea.
Circumstanțe negative, care ne indică despe
înscenarea furtului
 Distrugerile nejustificate ale dispozitivelor de
încuiat;
 Lipsa urmelor infractorului în acele locuri
unde neapărat trebuie să existe ca urmare a
activităților întreprinse, a eforturilor depuse.
Audierea victimei
Este rațional să se recurgă la o ascultare
orală sumară a victimei, apoi să se înceapă
cercetarea la fața locului, iar audierea de iure a
acesteia să se facă după finisarea examinării
locului faptei.
La audiere urmează a fi clarificate
următoarele împrejurări:
a) Când, de unde și ce a fost furat (lucruri, inclusiv lucruri mărunte, de valoare
neînsemnată, bani etc.);
b) Cum a pătruns infractorul la locul săvârșirii furtului, ce fel de spargeri a făcut (ale
geamurilor, ale altor obstacole), ce fel de modificări s-au produs în ambianța de la
fața locului;
c) Unde se află victima în momentul furtului, cum era încuiată încăperea în care a
fost comis furtul:
d) Cine, când și în ce împrejurări a descoperit furtul, cui a comunicat victima mai
întâi despre cele întâmplate;
e) A fost sau nu cineva dintre persoanele străine, al căror comportament era suspect,
la obiectul furtului, care sunt funcțiile, numele sau semnalmentele acestora;
f) Cine, în opinia victimei, putea săvârși furtul și pe ce se bazează această
suspiciune etc.
Declarațiile victimei pot fi influențate de starea
sa psihologică și dorința de răzbunare
împotriva celui care a comis sustragerea. Din
această cauză, în practică, de nenumărate ori s-
a constatat că victimele au tendința de a
prezenta situația faptică exagerat, împotriva
învinuitului sau inculpatului, atât din dorința
de răzbunare, cât și pentru a obține pe cale
judiciară despăgubiri mult mai mari decât cele
care se impun.
Audierea martorilor
În calitate de martori pot fi audiate mai multe
persoane ce pot fi clasificate în următoarele
categorii:
 Martori care cunosc circumstanțele infracțiunii
săvârșite și dispun de date referitoare la
infractor;
 Persoane care pot caracteriza victima;
 Persoane care depun mărturii despre bănuit și
despre modul de viață al acestuia.
În timpul audierii este necesar să fie elucidate
următoarele întrebări:
• Cînd, unde și cum a avut loc furtul;
• Unde se afla acesta în timpul respectiv șși în legătură cu ce;
• Ce concret a observat martorul; care a fost caracterul acțiunilor
suspectului și consecutivitatea acestora;
• Dacă a fost susținut, ajutat, asistat de cineva în acțiunile sale suspectul;
• Dacă cunoaște sau nu numele acestuia;
• Care sunt semnalmentele exterioare ale făptuitoului;
• În ce era îmbrăcat infractorul și ce ce era echipat;
• Cum și cu ce a părăsit locul faptei suspectul;
• Care era starea zilei, iluminarea în timpul săvîrșirii faptei;
• Cine poate confirma circumstanțele expuse de martor etc.
Datele obținute în timpul audierii victimelor și
martorilor este necesar să fie utilizate imediat,
atât pentru completarea punctelor de reper, cât
și pentru căutarea activă a infractorilor,
utilizînd date de evidență de care dispun
organele de interne.
Confruntarea
La cercetarea cazurilor de ttâlhărie pot apărea situații când
victima, martorii oculari și bănuiții, învinuiții depun declarații
diferite. În scopul elucidării circumstanțelor reale ale infracțiunii
comise, se efectuează confruntări între diverse variante: victimă
și învinuit, victimă și martor, martor și învinuit sau învinuiți, care
în mod diferit relatează despre cele săvârșite. Înlăturând
divergențele dintre declarațiile participanților la confruntare, se
poate de stabilit și adevărul în cauză, astfel se va consolida
veredicitatea declarațiilor persoanelor receptive. Totodată, acest
fapt va demasca persoana care încearcă să denatureze
circumstanțele reale ale faptei. Se recomandă ca confruntările să
nu fie efectuate prematuri, în prealabil trebuie de stabilit care
circumstanțe sunt veridice și de întărit acest adevăr cu alte probe.
Prima întrebare se va acorda celui care după convingerea
persoanei care efectuează urmărirea penală (ofițerul de urmărire
penală sau procurorul), a declarat adevăratele circumstanțe,
indiferent de statutul lui procesual (învinuit, martor sau victimă).
În așa mod nu i se vad posibilitatea celui ce a făcut declarații
false sau incomplete să îndrepte cercetarea pe cale greșită.
Persoanele în privința cărora se efectuează confruntarea vor sta
cu fața spre ofițerul de urmărire penală sau procuror, pentru a
împiedica posibilitatea celui care ascunde adevărul (de obicei
bănuitul/învinuitului) să manifeste presiune prin anumite gesturi
sau mimici.
Verificarea declarațiilor la fața locului
Această acțiune se va efectua pentru a verifica
Declarațiile martorului, părții vătămate, bănui-
tului și învinuitului despre evenimentele infra-
cțiunii săvârșite. După audierea acestora li se
Propune să arate calea cum au pătruns în apar-
Tament, să explice cum a fost modificată ambi-
Anța la fața locului, care oobiecte au fost mișca-
Te, precum și să răspundă la întrebările ofițerului de urmărire
penală, sau procuror după caz. Nimeni nu este silit să participe la
o asemenea acțiune, numai în cazul când învinuitul își recunoaște
vinovăția și este de acord să participe. În cazurile cînd dă acordul
învinuitul care se află în stare de arest,
ofițerul de urmărire penală și procurorul trebuie în prealabil să
identifice scopul și comportamentul real al învinuitului, pentru a
evita posibilitatea învinuitului de a îndrepta cercetarea cauzei pe
o cale greșită, a transmite careva mesaje membrilor grupurilor
criminale care se află în libertate.
În context, se asigură deplasarea
Sub escortă la fața locului și
Locul faptei în timpul efectuării
Acestei acțiuni să fie păzit supli-
mentar. În cadrul acestei acțiuni
Se vor stabili modalităţile de pătrundere la fața locului și
retragere a infractorilor de la fața locului.
Reţinerea făptuitorului (bănuitului/învinuitului)
Reţinerea bănuitului /învinuitului – este o acţiune procesuală, care necesită a fi
aplicată în strictă conformitate cu legea procesual penală şi a regulilor tacticii
criminalistice. Constituie reţinere - privarea persoanei de libertate, pe o perioadă
scurtă de timp, dar nu mai mult de 72 de ore, în locurile şi în condiţiile stabilite
prin lege. Reţinerea persoanei poate avea loc în baza:
1) procesului-verbal, în cazul apariţiei nemijlocite a motivelor verosimile de a
bănui că persoana a săvîrşit infracţiunea;
2) ordonanţei organului de urmărire penală;
3) hotărîrii instanţei de judecată cu privire la reţinerea persoanei condamnate pînă
la soluţionarea chestiunii privind anularea condamnării cu suspendarea
condiţionată a executării pedepsei sau anularea liberării condiţionate de
pedeapsă înainte de termen ori, după caz, cu privire la reţinerea persoanei
pentru săvîrşirea infracţiunii de audienţă.
În toate cazurile reţinerea trebuie să efectueze în conformitate cu un plan, în care
atenţia principală trebuie să fie îndreptată spre securitate, mai ales dacă se cunoaşte din
timp că infractorii deţin arme sau au o pregătire fizică specială (de exemplu posedă
artele marţiale, sau sunt foşti colaboratori ai grupelor cu destinaţie specială, etc.).
Planul reţinerii infractorului trebuie să conţină: date referitoare la persoana care
urmează a fi reţinută, timpul şi locul reţinerii; componenţa echipei operative şi
mijloacele de legătură dintre ea şi alte structuri, în primul rând cu ofiţerui dc urmărire
penală, precurn şi între membrii ei; procedeele cele mai eficiente de realizare a acestei
acţiuni de urmărire penală care va asigura atât seeuritatea celor care efectuează
reţinerca, cât şi a persoanelor care ar putea să se afle întâmplător în locul reţinerii;
modalităţile de escortare a celui reţinut, locul de reţinere a lui, etc. Activitatea grupului
operativ trebuie să poarte un caracter inopinat pentru bănuit (bănuitul trebuie să fie luat
prin surprindere).
Reţinerea poate să se producă şi fără un plan special, atunci când infractorul este
urrnărit „pe urmc proaspete” de la locul faptei. De fiecare dată însă, trebuie luate
măsuri de siguranţă şi de folosire a unor situaţii favorabile pentru reţinerea bănuitului.
La reţinere, este oportun să fie prevăzut nu numai avantajul de forţă, dar şi o astfel de
arnplasare a acestora, pentru a exclude cazurile de aplicare de către suspect a armelor, a
spray-urilor cu diverse gaze etc., dar şi documentarea acestor acţiuni.
Întru asigurarea legalităţii acestor acţiuni este relevantă utilizarea tehnicii, în
scopul fixării reţinerii. Despre reţinerea persoanei obligatoriu se întocmeşte un proces
verbal de reţinere, în termen de până la 3 ore de la momentul privării ei de libertate.
Reţinerea OBLIGATORIU se efectuează în conformitate cu prevederile legale, dat
fiind faptul că reţinerea este o măsură procesuală de constrângere, aceasta prevede
limitarea persoanei în exercitarea dreptului său constituţional „Dreptul la libertatea
individuală şi siguranţa persoanei”. În acest context Republica Moldova a fost
condamnată de nenumărate ori pentru încălcarea art. 5 al Convenţie Europene a
Drepturilor Omului. (Cauze Relevante: Cauza Stepuleac vs. Republica Moldova,
Cauza HOLOMIOV vs. Republica Moldova – reclamantul a fost deţinut în arest
preventiv 4 ANI în arest preventiv, etc.)
Audierea bănuitului:
Audierea bănuitului este necesar să fie efectuată în condiţiile art. 104 Cod de Procedură
Penală al Republicii Moldova. Condiţiile necesare de respectat în sens procedural la efectuarea
audierii sunt:
 Obligatoriu în prezenţa unui apărător ales sau a unui avocat care acordă asistenţă juridică
garantată de stat;
 Nu se permite audierea bănuitului, învinuitului, inculpatului în stare de oboseală, precum şi în
timpul nopţii, decît doar la cererea persoanei audiate în cazurile ce nu suferă amînare, care vor
fi motivate în procesul-verbal al audierii.
 Persoana audiată neapărat se identifică (prin acordarea întrebărilor referitoare la: numele,
prenumele, data, luna, anul şi locul naşterii, precizează cetăţenia, studiile, situaţia militară,
situaţia familială şi persoanele pe care le întreţine, ocupaţia, domiciliul )
 Este necesar să întrebăm bănuitul dacă este de acord să facă declaraţii, dacă da
iniţial îi propunem să le scrie singur, dacă manifestă încredere OUP le poate
scrie din cuvintele persoanei audiate, fapt ce se consemnează în procesul –
verbal. Refuzul de a face declaraţii se consemnează obligatoriu în procesul –
verbal de audiere.
 Audierea bănuitului, învinuitului, inculpatului nu poate începe cu citirea sau
reamintirea declaraţiilor pe care acesta le-a depus anterior. Bănuitul,
învinuitul, inculpatul nu poate prezenta sau citi o declaraţie scrisă mai înainte,
însă poate utiliza notele sale asupra amănuntelor greu de memorizat.
 Audierea nu poate depăşi 4 ore, iar durata audierii în aceeaşi zi nu poate
depăşi 8 ore. Bănuitul, învinuitul, inculpatul are dreptul la o pauză de pînă la
20 de minute pe durata audierii de 4 ore. În cazul persoanelor grav bolnave,
durata audierii se stabileşte ţinînd cont de indicaţiile medicului. Bănuiţii
minori se audiază în condiţii speciale (art. 479 CPP) – audierea bănuitului
minor nu poate dura mai mult de 2 ore fără întrerupere, iar în total nu poate
depăşi 4 ore pe zi.
 Dacă sunt mai mulţi bănuiţi aceștia se audiază SEPARAT (pentru a nu le oferi
posibilitatea să „se inspire” unul de la altul, în scopul obţinerii unor declaraţii
obiective).
 OBLIGATORIU explicăm drepturile şi obligaţiile pe care le are Bănuitul în
conformitate cu art. 64 Cod de Procedură Penală, drepturile şi obligaţiile i se
înmânează contra semnătură.
Tactica audierii bănuitului în comiterea infracţiunii de jaf/tâlhărie:
Este important iniţial să stabilim contactul psihologic cu bănuitul (o discuţie în
prealabil neîmpovărătoare ar putea predispune făptuitorul pentru oferirea declaraţiilor
detaliate şi obiective, această consecinţă survine în cazul în care dobândim încrederea
bănuitului.) Important este faptul că persoana care efectuează audierea să nu promită
lucruri care ulterior nu le va putea înfăptui, dat fiind faptul că în cazul pierderii
contactului cu făptuitorul acesta ar putea să evite colaborarea cu organele de urmărire
penală.
În cazul în care bănuitul recunoaşte fapta în cadrul audierii este necesar de stabilit
toate detaliile: unde, când, în ce împrejurări a fost săvârşită infracţiunea, dacă au fost sau
nu înarmaţi, ce arme au deţinut, au aplicat sau nu aceste arme, dacă au fost informaţi de
terţi despre bunurile care au constituit obiectul material al infracţiunii, cum a fost pregătită
infracţiunea, dacă au fost mai mulţi complici stabilim care a fost rolul fiecăruia, unde au
fost tăinuite obiectele sustrase, cine a ajutat la tăinuirea acestora precum şi unde şi de
Pentru asigurarea probelor şi în scopul evitării
schimbării declaraţiilor procesul de audiere a bănuitului îl
putem fixa cu ajutorul mijloacelor tehnice (audio, video).
Neapărat verificăm alibi-ul bănuitului la momentul
comiterii infracţiunii.
În scopul conferirii obiectivităţii informaţiilor obţinute
în cadrul ascultării putem întreba de mai multe ori asupra
aceloraşi circumstanţe, vital de importante pentru stabilirea
adevărului şi realizarea scopului general al urmăririi
penale. Această tehnică o putem utiliza în cazul în care
sunt mai mulţi bănuiţi care s-au înţeles în prealabil ce
declaraţii urmează să depună.
Întrebările detaliu ne pot ajuta la stabilirea rolului real
al fiecărui făptuitor şi contribuţia pe care a aduso la
comiterea infracţiunii.
Conduita Organului de Urmărire Penală în timpul audierii:
 Atmosferă calmă;
 Răbdare;
 Nu întrerupem bănuitul, nu intervenim inutil în timp ce el relatează, chiar şi în cazul în care
acesta minte cu vehemenţă;
 Urmărim cu atenţie comportamentul făptuitorului, pentru a putea sesiza stările de nelinişte,
derută;
 Putem adresa întrebări în următoarele condiţii:
- acestea trebuie să fie clare şi concrete;
- să fie adaptat limbajul la nivelul de percepere de către bănuit;
- să nu fie sugestive;
- să oblige bănuitul la relatarea anumitor circumstanţe;
- să nu creeze stări de confuz;
Tactici utilizate în cadrul audierii:
1. Tactica întrebărilor detaliu – obţinerea amănuntelor ce ar putea permite verificarea
declaraţiilor;
2. Ascultarea repetată – o aplicăm în cazul în care declaraţiile sunt incomplete, contradictorii
sau mincinoase;
3. Interogarea sistematică – urmărirea legăturii logice şi cronologice a circumstanţelor expuse;
4. Ascultarea încrucişată – audierea de diferite persoane, în mod ofensiv, alert şi tensionat, fapt
ce nu permite bănuitului să pregătească răspunsurile din timp. NU APLICĂM PRACTICI
CE AR PUTEA FI CALIFICATE CA ACTE DE TORTURĂ, TRATAMENT INUMAN sau
DEGRADANT.
5. Tactica complexului de vinovăţie – relevantă în cazul persoanelor mai sensibile, care sunt
frustrate de starea în care se află sau au mustrări de conştiinţă în legătură cu infracţiunea
comisă. Frecvent utilizată faţă de persoanele care sunt credincioase.
6. Tactica întâlnirilor surpriză – utilizată în momente de ordin psihic de o
anumită tensiune; adresarea unei întrebări după ce bănuitul a văzut că unul
dintre complici este adus într-o încăpere alăturată.
7. Interogarea prin folosirea probelor de vinovăţie – aceasta poate fi
progresivă şi frontală. Progresivă presupune acordarea întrebărilor treptat
începând de la aspecte mai puţin importante cu prezentarea probelor.
Frontală – prezentarea în mod subit, neaşteptat de la începutul
interogatoriului a probelor ce dovedesc vinovăţia, concomitent sunt
acordate întrebări de clarificare şi concretizare a anumitor circumstanţe.
Expertize ce pot fi numite în cadrul investigării infracţiunilor contra
patrimoniului
Expertizele se dispun în conformitate cu prevederile secţiunii a 7-a CPP al RM şi în
corespundere cu regulile tacticii criminalistice.
IMPORTANT: EXPERTIZELE SE DISPUN DOAR ÎN CAZUL ÎN CARE SUNT
NECESARE, DAT FIIND FAPTUL CĂ ACESTEA SUNT ACHITATE DIN BUGETUL
STATULUI.
În dependenţă de circumstanţele cauzei, baza probatorie acumulată şi mostrele colectate
putem dispune următoarele expertize:
• Expertiza medico-legală (în cazul în care au fost produse vătămări corporale, sau atacul
tâlhăresc s-a soldat cu decesul victimei, etc.);
• Expertiza biologică – a urmelor de sânge, transpiraţie, firelor de păr, a stratului de
epidermă în cazul în care victima a opus rezistenţă şi sub unghii spre exemplu au
rămas particule de epidermă, etc. ;
• Expertiza dactiloscopică – dacă dispunem de urmele digitale sau palmare a
infractorilor;
• Expertiza microparticulelor – dacă spre exemplu în cadrul cercetării am descoperit
bucăţi din hainele purtate de infractor;
• Expertiza fizico – chimică - stabi­lirea caracteristicilor fizico-chmice şi naturii
substanţelor des­coperite în câmpul infracţional;
• Expertiza balistică - caz în care au fost utilizate armele de foc; Identificarea armelor
după urmele lăsate pe proiectil (glonţ) sau tubului cartuşului; Distanţa de la care s-a
tras; Direcţia tragerii; Stabilirea poziţiei trăgătorului şi a ţintei; Stabilirea stării de
funcţionare a armelor; Identificarea factorilor suplimentari ai împuşcăturii de pe armă
şi/sau de pe obiecte de îmbrăcăminte.
• Expertiza traseologică - Identificarea persoanei sau obiectului creator de urme;
Stabilirea modului de creare a urmelor; Stabilirea tipului de urme; Reconstituirea
întregului după părţile componente.
• Expertiza merceologică – sub incidenţa acestei expertize cad bunurile materiale care
au constituit obiect al infracţiunii, în vederea stabilirii valorii exacte a prejudiciului
cauzat şi încadrarea corectă a acţiunilor făptuitorilor în cazul în care în agravante se
reţin proporţiile.
Sper, că nu v-aţi plictisit!
Vă mulţumesc pentru
atenţie!