C12 Prezentare

Cursul nr.
12
AFACERILE ÎN DOMENIUL BIOTEHNOLOGIEI
Programul Operațional Capital Uman (POCU) 2014-2020
Obiectiv Tematic 9. Promovarea incluziunii sociale, combaterea sărăciei și a oricărei forme de discriminare
Axa Prioritară 6. Educaţie şi competenţe
Prioritatea de investiții: 10.ii. ”Îmbunătățirea calității și eficienței și accesul la învățământul terțiar și a celui echivalent în vederea creșterii
participării și a nivelului de educație, în special pentru grupurile defavorizate”
Obiective specifice: (O.S.) 6.7, 6.9, 6.10.
Numărul de identificare al Contractului: POCU/379/6/21/124388
Titlul proiectului: “MĂSURI ACTIVE PENTRU CREȘTEREA PARTICIPĂRII LA ÎNVĂȚĂMÂNTUL TERȚIAR
ANTREPRENORIAL A STUDENȚILOR DIN MEDII DEFAVORIZATE Antre_S”
Beneficiar: Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară ”Ion Ionescu de la Brad” Iași
Parteneri: P1 - Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului „Regele Mihai I al României” din Timişoara; P2 –
Universitatea „Dunărea de Jos” Galaţi
C12. AFACERILE ÎN DOMENIUL BIOTEHNOLOGIEI
Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020
AFACERILE ÎN DOMENIUL
BIOTEHNOLOGIEI
O Bioeconomie europeană
durabilă sprijină modernizarea și
consolidarea bazei industriale a U.E.
prin crearea unor noi lanțuri valorice și
a unor procese industriale mai
ecologice și mai eficiente din punctul de
vedere al costurilor.
3
Pentru biotehnologii, care reprezintă baza dezvoltării bioeconomiei, priorităţile sunt:
Biotehnologii
Biotehnologii Biotehnologii
medicale şi
agro-alimentare industriale
farmaceutice
Biotehnologii de
mediu Bionanotehnologii Bioanaliza
selecționarea
culturilor*
*Practicile moderne mai pot include şi alegerea culturilor şi speciilor mai bine adaptate sezonului de
creştere şi apei disponibile, adaptarea culturilor cu ajutorul diversităţii genetice existente şi a noilor
oportunităţi oferite de biotehnologie.
O problemă o reprezintă reticența blocul central-european (Germania-Austria) la unele domenii ale
biotehnologiilor, cum ar fi cel al organismelor modificate genetic. De exemplu, în Rhenania de Nord
Westfalia este foarte dezvoltată industria chimică, cea farmaceutică şi biotehnologiile; abordarea lor

strategică este axată pe dezvoltarea inițiativelor bio în aceste domenii. În Olanda de Sud, o regiune în care
horticultura este puternic dezvoltată alături de industria chimică, accentul se pune pe dezvoltarea
utilizărilor diferitelor subproduse rezultate din plantele horticole, precum şi pentru dezvoltarea de aplicații
pentru fabricarea produse bio-chimice. Diferențele care există între diferitele regiuni reprezintă o
oportunitate importantă pentru dezvoltarea colaborării inter-regionale.
Deși multe dintre regiunile constituente U.E. au diferite priorități în ceea ce privește anumite
domenii de cercetare, o temă-cheie care se regăsește în toate strategiile analizate este concentrarea pe
biotehnologii în vederea identificării de soluții pentru dezvoltarea bioeconomiei. Agendele de
cercetare sunt dominate de biotehnologiile industriale și de tehnologiile de conversie bio-chimică /
chimia verde. Accentul este pus pe extinderea proceselor de bio-rafinare și explorarea unor noi moduri
de folosire a materiilor prime biologice şi a bio-produselor.
Un rol esențial este cel al transferului tehnologic și al inovării deschise. Dezvoltarea ciclurilor
valorice trans-sectoriale, prin abordările transdisciplinare ale biotehnologiilor industriale și ale
„chimiei verzi”, în vederea realizării unor cicluri valorice trans-sectoriale – (bio)economie circulară.
Inovarea necesară pentru a valorifica oportunitățile oferite de dezvoltarea bioeconomiei presupune, de
cele mai multe ori, necesitatea colaborării dintre entități publice de cercetare și întreprinderi private.
Dezvoltarea unui sistem de inovare deschisă este necesar în aceste condiții.
•• pentru
pentru producerea
producerea dede bioenergie
bioenergie dindin biomasă,
biomasă, ca
ca de
de ex.
ex. biogaz
biogaz și
și de
de combustibili
combustibili lichizi
lichizi (de
(de ex.
ex. etanol
etanol lignocelulozic), care
lignocelulozic), care
reprezintǎ oo modalitate
reprezintǎ modalitate eficientǎ
eficientǎ de
de aa converti
converti biomasa
biomasa recalcitrantǎ
recalcitrantǎ și
și deșeurile
deșeurile în
în purtători
purtători de
de energie
energie “verde”,
“verde”, prioritățile de
prioritățile de
dezvoltare sunt:
dezvoltare sunt: 3
3
• (a)
(a) optimizarea
optimizarea etapelor
etapelor critice
critice de
de conversie
conversie a
a biomasei
biomasei recalcitrante
recalcitrante și
și deșeurilor
deșeurilor în
în purtători
purtători dede energie “verde”;
energie “verde”;
• (b)
(b) conversia
conversia biogazului
biogazului înîn metan,
metan, inclusiv
inclusiv prin
prin fixarea
fixarea bioxidului
bioxidului de
de carbon
carbon în
în fotosinteză microalgală;
fotosinteză microalgală;
•• (c) Reciclarea nutrienţilor din efluxuri, ca de ex. a fosfatului din digestatul lichid de la producerea de biogaz, sau din vinasă de la
producerea de
producerea de etanol lignocelulozic;
etanol lignocelulozic;
•• (d) valorificarea superioară a ligninei reziduale.
• cultivarea
cultivarea biomasei
biomasei dede interes
interes (acvatica,
(acvatica, terestra) pentru:
terestra) pentru:
•• (a)
(a) obtinerea
obtinerea biomoleculelor
biomoleculelor active
active (dezvoltare
(dezvoltare de
de Biotehnologii
Biotehnologii specifice):
specifice): amino-
amino- acizi,
acizi, acizi
acizi grasi
grasi esentiali,
esentiali, enzime
enzime si inhibitori
si inhibitori 2
2
enzimatici, fitosteroli,
enzimatici, fitosteroli, alcaloizi,
alcaloizi, antioxidanti,
antioxidanti, coloranti
coloranti naturali, etc.;
naturali, etc.;
• (b) utilizarea acestor molecule in dezvoltarea de noi bioproduse si biomateriale pentru aplicatii specifice;
•• (c)
(c) biomedicina
biomedicina (forme
(forme farmaceutice
farmaceutice cu cu actiune
actiune sistemica,
sistemica, nutrienti,
nutrienti, regenerare
regenerare tisulara, etc.);
tisulara, etc.);
•• (d) bioenergie si domenii conexe (biorafinarea bioresurselor).
1
• identificarea,
identificarea, izolarea
izolarea si
si caracterizarea
caracterizarea de
de noi
noi enzime
enzime si
si metaboliti,
metaboliti, cu
cu accent
accent pe
pe molecule
molecule care
care ar
ar putea
putea fi
fi aplicate
aplicate in
in dezvoltarea de
dezvoltarea de
noi biotehnologii
noi biotehnologii industriale
industriale (alimentare,
(alimentare, agricole,
agricole, de
de mediu),
mediu), bioenergie
bioenergie si
si chimie verde
chimie verde
Noile direcţii de cercetare în domeniul bioetehnologiilor se referă la:
Oportunitățile oferite sistemului de CDI din Bioeconomia României vizează închiderea ciclurilor
din industria alimentară, având în vedere faptul că această industrie are ponderea cea mai ridicată în PIB și
că aceasta se caracterizează prin lanțuri valorice care nu sunt circulare, iar fluxurile laterale sunt mari.
Aceste probleme nu sunt specifice numai țării noastre, ci este întâlnită la nivel mondial. Subprodusele din
diferitele ramuri ale industriei alimentare rezultă într-un procent semnificativ din procesul de producție.
Sistemul CDI din bioeconomia trans-sectorială poate ajuta în tranziția către o societate cu deșeuri reduse
prin prevenirea transformării sub-produselor în deșeuri și valorificarea superioară a respectivelor sub-
produse. În timp ce dezvoltarea unei societăți cu deșeuri zero necesită luarea în considerare a unor factori
importanți, în afară de procesare, dezvoltarea durabilă și inovativă a proceselor industriale poate ajuta
oferind o platformă în atingerea acestui obiectiv. Un exemplu de proiect care este în același timp de și de
biotehnologie și de bioeconomie circulară este cel de extracție enzimatică a compuților biaoctivi din
fluxurile laterale agro-alimentare. Acesta se referă la un procedeu secvențial, prin care se extrag şi se
purifică compuşi biologic activi din diverse materiale rezultate din fluxurile laterale ale industriei agro-
alimentare şi/sau bio-farmaceutice (tescovină de struguri şi de fructe, tărâțe, șroturi de rapiță, biomasă
extrasă de plante medicinale, etc.). Aceşti compuşi biologic activi sunt în primul rând compuşi fitochimici,
cu o activitate anti-oxidantă şi/sau cu rol de reglare a metilării ADN. Compuşi fitochimici, anti-oxidanți şi/
sau inhibitori ai metilării ADN, extrași din fluxurile laterale ale unor lanțuri valorice din bioeconomie
(sub-produse / co-produse ale industriei alimentare sau a celei biofarmaceutice, care utilizează plante
medicinale ca materie primă) sunt utilizați pentru realizarea de nutraceutice (suplimente nutritive),
cosmeceutice (produse cosmetic cu rol fiziologic), aditivi alimentari (pentru fortifierea alimentelor sau
pentru protecția lor anti-oxidantă), etc.
La nivel european realizarea de strategii și/sau planuri de acțiune pentru economia circulară se
realizează printr-un proces de consultare a tuturor factorilor interesați fiind coordonat de către
autoritatea publică centrală de mediu. În ceea ce privește economia circulară, autoritățile publice
locale au un rol important în implementarea și creșterea gradului de conștientizare a cetățenilor
privind necesitatea utilizării eficiente a resurselor, a bunei gestionări și a prevenirii deșeurilor.
În perioadele de creștere economică se consumă mai multe materii prime, energie, apă,
materiale de construcţii și metale. O abordare eficientă trebuie să aibă în vedere obţinerea unei valori
economice mai mari din fiecare unitate de resurse utilizată astfel încât să se obțină o rată de creştere a
utilizării de materiale mult mai mică decât rata de creştere economică. Este important să cunoaștem
cât utilizăm, cât recuperăm și cât pierdem din aceste resurse. Economia circulară propune realizarea
unui optim al consumului de resurse. Zona economiei circulare include toate sectoarele deoarece
eficiența utilizării resurselor este un subiect legat de capacitatea de a genera economii de costuri și de
a implementa noi tehnologii, care să eficientizeze procesele economice.
În acest fel, putem afirma că își depășeste aria de cuprindere din zona protecției mediului
devenind o tematică holistică, care poate fi în sinergie cu multe alte politici - de ex. politica
industrială/clusterelor/de competitivitate/ economică/de cercetare-inovare/educațională, etc. Mai mult,
economia circulară se poate asocia și cu noile preocupări din zona utilizării în comun a resurselor
fizice și umane prin promovarea economiei colaborative („sharing economy”), economiei de la o
persoană la persoană („peer-to-peer” ori P2P), economiei integrate („mesh economy”) sau a
dezvoltării fără creștere („no-growth economy”) ca strategie de politică pentru ca răspuns la limitele
creșterii în relație cu scăderea resurselor naturale.
Pentru construirea modelului românesc al economiei circulare un rol important îl au bunele
practici existente la nivel internațional și european. Acest sprijin este esențial pentru recuperarea
decalajelor de dezvoltare, implementarea de noi tehnologii, educarea consumatorilor privind rolul
utilizării eficiente a resurselor, prevenirii și combaterii risipei alimentare.
12.1. Afacerile în domeniul biotehnologiilor

Industria biotehnologiilor este considerată în ultima perioadă ca fiind un domeniu al
viitorului, o piaţă emergentă, şi de aceea, se consideră că va avea o dinamică extrem de
favorabilă la nivel global. Datorită acestui fapt, interesul pentru industria biotehnologiilor
este foarte mare, iar antreprenoriatul în acest domeniu este stimulat prin diverse pârghii şi
instrumente.
Afacerile în domeniul biotehnologiei, pe lângă perspectiva de a fi afaceri emergente,
reprezintă cea mai bună oportunitate de a se crea produse şi tehnologii inovatoare, care sunt
uneori considerate revoluţionare şi care aduc recunoaştere globală.
O afacere antreprenorială în domeniul biotehnologiei trebuie să aibă un grad ridicat
de inovare şi capacitatatea de a genera efecte benefice, atât pentru consumatori, cât şi pentru
industrie. În industria biotehnologiilor, antreprenorul este adesea un cercetător renumit, cu
activitate recunoscută şi vizibilitate internaţională, care se hotareşte să devină antreprenor.
Această industrie este deosebit de atractivă pentru că reprezintă viitorul, iar faptul că utilizează
resurse umane de înaltă calitate îi conferă un potenţial enorm de creştere.
Cele mai interesante aspecte identificate în ceea ce priveşte industria biotehnologiilor sunt:
- prezintă un nivel înalt de diversitate;
- oferă numeroase provocări;
- se concentrează pe furnizarea de produse inovatoare pe piaţă;
- majoritatea produselor sunt rezultate ale cercetărilor efectuate în universităţi, institute de
cercetare şi laboratoare;
- are o rată mare de crestere;
- este un consumator intensiv de capital;
- şansele de succes şi dezvoltare durabilă în acest domeniu sunt mari.
Tot mai multe companii din domenii tradiţionale, integrează produsele biotehnologice şi
biotehnologiile în procesele lor de producţie, pentru a-şi îmbunătăţi calitatea şi randamentul şi pentru
a reduce impactul asupra mediului.
Biotehnologia industrială este una dintre cele mai noi şi promiţătoare abordări în prevenirea
poluării, conservarea resurselor şi reducerea costurilor în procesele tehnologice alimentare. De fapt,
biotehnologia industrială este definită ca orice aplicare a tehnicilor biochimice, biologice, moleculare
şi microbiologiece, care vizează facilitarea proceselor industriale, producerea de bio-procese şi
bioenergie şi recuperarea zonelor compromise din punct de vedere ecologic. Un aspect foarte
interesant, asociat cu biotehnologia industrială, este consumul redus de energie, un nivel scăzut de
emisii de gaze cu efect de seră şi producţie de deşeuri, datorită reutilizării biomasei de diverse origini.
De exemplu, deșeurile biologice din industria agroalimentară au un potențial atât de ridicat încât UE
și-a propus să obțină din această sursă 2% din energia regenerabilă. Reutilizarea deșeurilor și a
produselor secundare este esențială pentru acele sectoare industriale care utilizează în mod tradițional
resursele biologice ca sursă principală de aprovizionare (sectorul forestier, amidonul, zahărul,
biocarburanții / bioenergia, biotehnologia) și în altele pentru care biomasa se numără printre materiile
prime utilizate (produse chimice, plastice și de consum).
Inființarea de noi firme în domeniul bioeconomiei este influențată de caracteristicile
mediului economic, diversitatea oportunităților de afaceri, varietatea și disponibilitatea
surselor de finanțare și de infrastructura economică și instituțională. Ca în orice domeniu,
începerea unei afaceri în biotehnologie implică mai mulți pași. Din acest punct de vedere,
nu există diferențe semnificative în acest domeniu comparativ cu alte domenii de
activitate. Cu toate acestea, procesul antreprenorial în biotehnologie prezintă câteva
elemente specifice. Astfel, caracteristica inovatoare a oricărei abordări biotehnologice este
esențială pentru dezvoltarea unei afaceri de succes. În industria biotehnologică, ca și în
orice industrie bazată pe cunoaștere sau știință, antreprenorii pot fi considerați cei mai
importanți factori care contribuie la tranziția inovării ca urmare a activităților de cercetare,
a pieței și a utilizatorilor finali de produse noi și inovatoare.
În industria biotehnologiilor, cele mai importante valori ale firmei sunt cercetătorii și oamenii
de știință. Aceştia sunt, de regulă, angajați ai universităților (sau ai laboratoarelor sau institutelor de
cercetare) care colaborează cu compania; membrii fondatori ai firmei nou create; membrii ai
consiliilor științifice.
Decizia de a deschide o companie în industria biotehnologică trebuie luată după o analiză a
următoarelor aspecte:
 mărimea costurilor asociate dezvoltării și comercializării unui produs nou;
 nevoia pe piață a produsului dezvoltat;
 o piață extinsă sau mare, dar cu creștere rapidă;
 un nivel stimulativ al concurenței;
 existența resurselor umane necesare (cercetători și oameni de știință);
 fondurile necesare și gradul de accesibilitate a fondurilor necesare.
 mecanismele care stau la baza transferului tehnologic.
Obținerea brevetelor pentru invențiile lor în cazul firmelor din domeniul Bioeconomiei sau al
Biotehnologiei este un element deosebit de important în strategia oricărei companii sau a unei entități
de cercetare implicate în biotehnologie. Principalele impedimente ar putea fi:
– costurile ridicate necesare pentru dezvoltarea de noi produse inovatoare, fiind cumulative cu
riscurile crescute implicate în fiecare proiect de cercetare, o competiție foarte puternică, în timp ce
rezultatele sunt relativ ușor de copiat.
– legătura strânsă din în acest domeniu între cercetarea fundamentală și cea aplicată – companiile mari
de biotehnologii se bazează adesea pe cercetarea fundamentală efectuată în universități și instituții
publice de cercetare și dezvoltare, în timp ce în unele cazuri echipele de cercetare conduc la nașterea
IMM-urilor în domeniul biotehnologiei, care se bazează pe unul sau mai multe brevete dezvoltate
anterior.
– în unele cazuri, produsul final al companiilor mici de cercetare și dezvoltare în domeniul
biotehnologiei reprezintă, de fapt, brevete care acoperă produsele sau procesele inovatoare și pe care
intenționează să le vanda companiilor puternice, capabile să pună produsul pe piață.
Comercializarea cu succes a unui brevet trebuie să ia în considerare câteva aspecte importante,
în special într-un domeniu de tehnologie atât de intensiv, precum biotehnologia.
O serie de aspecte cu privire la proprietatea intelectuala (brevete, mărci de fabrică, licenţe), se
referă la:
 valabilitatea brevetului în acel moment, daca acesta este încă în vigoare pe teritoriul ţării în cauză
și care este durata de viață rămasă a brevetului;
 cât de puternic și cât de largă este protecția conferită de brevet;
 dacă dreptul de proprietate intelectuala menționat necesită o dezvoltare ulterioară;
 care este durata de viață a produsului care face obiectul brevetului de pe piață.
12.2 Riscul în cazul afacerilor din domeniul Biotehnologiei
Problema riscului, certitudinii şi incertitudinii care îi preocupă de foarte multă vreme pe

specialiştii din toate domeniile de activitate, se aplică de aceeaşi manieră şi afacerilor din
domeniul Biotehnologiei.
Riscul este inerent oricărei activităţi şi poate fi definit, în general, ca un eveniment
nesigur şi probabil care poate cauza o pagubă, o pierdere etc.
Rentabilitatea unei activităţi din domeniul Biotehnologiei nu se apreciază decât în
raport cu riscul pe care-l implică. De asemenea, agenţii economici, îşi asumă riscul în realizarea
unei noi activităţi doar în funcţie de rentabilitatea pe care ei se aşteptă să o obţină din acea
activitate.
Noţiunea de risc este inseparabil legată de cea de rentabilitate. Rezultatele
activităţii unei întreprinderi depind de factorii aleatori ce intervin în toate momentele procesului
de aprovizionare – producţie - desfacere.
Noţiunea de risc este asociată adesea în teoria economică cu aceea de flexibilitate a
activităţii şi de a se adapta şi de a răspunde eficient la cerinţele mediului economic.
Riscul devine o frână în derularea şi expansiunea oricărei activităţi, implicit şi în
domeniul Bioeconomiei sau al Biotehnologiei. Orice activitate eficientă se poate derula
numai în condiţiile în care cei care o realizează sunt protejaţi de efectele negative ale
riscului.
“Variabilitatea rezultatului este cu atât mai bine stăpânită de agentul economic cu cât
manifestă un grad mai mare de flexibilitate. Riscul reprezintă incapacitatea firmei de a se
adapta, la timp şi cu cel mai mic cost, la variaţia condiţiilor de mediu economic şi social”.
(Conso, 1985)
Analiza riscului unei firme din domeniul Bioeconomiei sau al Biotehnologiei constă
în identificarea riscurilor existente şi evaluarea consecinţelor acestora. Astfel,
antreprenorul va trebui să găsească soluţii pentru evitarea sau reducerea acestuia.
12.3. Riscul economic sau de exploatare al unei firme din domeniul Bioeconomiei

În literatura de specialitate, ˝riscul economic este definit cel mai
adesea ca fiind incapacitatea întreprinderii de a se adapta la timp şi cu cel
mai mic cost la variaţiile mediului.˝ (Conso, 1985) Această definiţie a fost
preluată din literatura franceză de mulţi specialişti români, precum: M.
Niculescu în lucrarea “Diagnostic global – strategic”, p. 397, M. Coşea şi L.
Nastovici în “Evaluarea riscurilor – Metode şi tehnici de analiză la nivel
micro şi macroeconomic”, p. 30, precum şi de M.D şi S. Dalotă în “Analiza
şi evaluarea firmei”, p. 243. Mai exact, riscul economic reprezintă şi
variabilitatea profitului faţă de media profitabilităţii din ultimele exerciţii.
De asemenea, se mai spune că riscul de exploatare exprimă volatilitatea
rezultatului economic la condiţiile de exploatare.
Riscul economic din accepţiunea anterioară este analizat de Ion
Stancu, în lucrarea ˝Gestiunea financiară˝, Ed. Economică, Bucureşti, 1994,
p. 318, din două puncte de vedere:
 al firmei, ca organizaţie economico – socială animată de intenţia de creştere a averii pentru
acţionari şi a salariilor pentru personalul angajat;
 al investitorilor financiari, care sunt interesaţi să realizeze cel mai bun plasament pe o piaţă
financiară cu mai multe sectoare de profitabilitate şi grade de risc.
O definiţie asemănătoare a riscului economic, ca fiind ˝incapacitatea întreprinderii de a-şi
adapta continuu costul şi de a se adapta la mediu˝ este dată de Manolescu, Gh. şi Petre, I în
lucrarea “Finanţele întreprinderii”, Ed. Fundaţiei “România de Mâine”, Bucureşti, 1999.
Alţi autori, consideră că, ˝riscul economic reprezintă prejudiciul potenţial la care
sunt expuse patrimoniul, interesele şi activitatea antreprenorială determinate de împrejurări de
forţă majoră, precum: calamităţi, acte de imprudenţă managerială, avarii, sau împrejurări
rezultate din caracterul concurenţial al economiei de piaţă.˝ (Coşea, M ş.a., 1997).
În literatura de specialitate, se consideră că riscul economic cuprinde tot ce
cauzează incertitudine în solduri şi în costurile operaţiilor tehnologice, în cantităţile şi preţurile
produselor firmei din domeniul Bioeconomiei sau al Biotehnologiei.
M. Coşea şi L. Nastovici în lucrarea “Evaluarea riscurilor – Metode şi tehnici de
analiză la nivel micro şi macroeconomic” consideră că riscurile economice pot fi:
 riscul de schimb valutar;
 riscul creşterii costurilor de fabricaţie ale produselor care se exportă;
 riscul fluctuării ratei dobânzii.
Riscul economic mai este definit ca variabilitatea profitului, ca urmare a variaţiei nivelului de
activitate şi ca urmare a poziţiei activităţii întreprinderii faţă de punctul mort. (Stancu, I, 1997)
Majoritatea specialiştilor consideră că rezultatul unei întreprinderi este sensibil la o serie de
evenimente, precum: accentuarea concurenţei pe piaţă, creşterea preţului energiei, creşterea salariilor,
progresul ştiinţei şi tehnicii.
Variabilitatea profitului ca urmare a variaţiei nivelului de activitate şi punctul mort operaţional a
fost analizat şi de I. Stancu în lucrarea ˝Gestiunea financiară˝.
˝Gradul de variabilitate a rezultatului face din fiecare întreprindere o investiţie mai mult
sau mai puţin riscantă. Riscul nu depinde numai de factori generali (preţ de vânzare, cost, cifră de
afaceri etc.), ci şi de structura costurilor, respectiv de comportamentul lor faţă de volumul de
activitate. În acest context, în teoria economică s-a impus analiza cost - volum - rezultat, numită şi
analiza pragului de rentabilitate, ca o modalitate operaţională şi eficientă de analiză a riscului.˝
(Niculescu M, 1997).
Pragul de rentabilitate, denumit şi ˝cifră de afaceri critică˝ sau ˝punct mort operaţional˝
apreciază flexibilitatea unei firme în raport cu fluctuaţiile activităţii sale, măsurând astfel totodată şi
riscul asociat acelei activităţi. Pragul de rentabilitate evidenţiază punctul în care cheltuielile de
exploatare sunt egale cu cifra de afaceri, astfel încât rezultatul este nul, iar după depăşirea sa
activitatea devine rentabilă. De asemenea, unii specialişti, consideră că pragul de rentabilitate separă
domeniul în care realizările conduc la beneficii, de domeniul în care se înregistrează pierderi.
Volumul de activitate determină punctul de echilibru sub care întreprinderile lucrează în

pierdere, şi deasupra căruia realizează profit.
Riscul economic sau de exploatare este deosebit de important nu doar pentru aprecierea
economică a unei firme, ci şi pentru adoptarea celor mai adecvate măsuri de finanţare pentru a se
realiza creşterea economică a firmei respective.

12.4. Riscul financiar în domeniul Bioeconomiei

Riscul financiar apare în momentul în care o firmă apelează la credite pentru a-şi finanţa activitatea.
Riscul financiar depinde de structura financiară a întreprinderii, şi de gradul de îndatorare a acesteia. 60
Pentru desfăşurarea oricărei activităţi, sunt necesare resurse financiare, care pot fi: proprii sau
împrumutate. Capitalul propriu, care aparţine acţionarilor, este remunerat prin dividende, iar capitalul împrumutat se
remunerează prin dobânda plătită. Levierul financiar apare doar în situaţia în care rentabilitatea financiară, obţinută
în urma apelării la credite, este superioară rentabilităţii economice.
60
Păvăloaia, W; Paraschivescu, M.D.; Cojocaru, C – “Analiză financiară şi modele de politică economică în societăţile
comerciale”, Ed.Neuron, Focşani, 1994, p. 154
Riscul financiar reprezintă riscul suplimentar suportat de către acţionari, ca urmare a deciziei
firmei de a apela de credite. Teoretic, firma are un anumit grad de risc inerent activităţilor sale, care
reprezintă riscul afacerilor, iar atunci când apelează la credite apare un risc suplimentar pentru
acţionari, riscul financiar.62
Evaluarea riscului financiar se poate realiza prin măsurarea variabilităţii ratelor de rentabilitate
din trecut faţă de rata medie a rentabilităţii. Riscul financiar se măsoară, deci prin dispersia, sau
abaterea medie pătratică a ratelor de rentabilitate observate anterior.
˝Riscul îndatorării este cunoscut sub denumirea de levier financiar şi exprimă incidenţa
îndatorării firmei asupra rentabilităţii capitalului propriu.˝63
Efectul de levier financiar sau sporul de eficienţă financiară, denumită şi variaţia ratei
rentabilităţii capitalurilor proprii depinde de rata rentabilităţii economice şi de costul creditului angajat
(rata dobânzii).
62
Halpern, P; Weston J.F; Brigham, E.P. – “Finanţe manageriale”, Ed. Economică, Bucureşti, 1998, p. 631
63
Dalotă, M.D; Dalotă, S – “Analiza şi evaluarea firmei”, Ed.Orizonturi Universitare, Timişoara, 2000, p. 248
64
Brezeanu, P – “Gestiunea financiară a întreprinderii”, Ed. Fundaţiei “România de Mâine”, Bucureşti, 1999, p. 422.
Pentru ca o firmă care apelează la credite, să-şi sporească rentabilitatea financiară, trebuie ca
rentabilitatea economică să fie superioară ratei dobânzii plătite la creditul angajat. În caz contrar, dacă
rata dobânzii plătite este mai mare decât rata rentabilităţii economice, rezultatul obţinut se micşorează,
ceea ce conduce la reducerea rentabilităţii capitalurilor proprii, adică a rentabilităţii financiare, care
devine astfel inferioară rentabilităţii economice. În această situaţie se spune că îndatorarea are un efect
de ˝măciucă˝, întrucât determină scăderea rentabilităţii financiare.65 Astfel, efectul de levier financiar
stă la baza deciziei de finanţare a activităţii oricărei firme.
Dacă rentabilitatea economică este superioară ratei dobânzii, situaţia este favorabilă pentru
acţionari, iar rentabilitatea financiară este o funcţie crescătoare de gradul de îndatorare a firmei. În
situaţia inversă, în care costul creditului este mai mare decât rentabilitatea economică, rentabilitatea
financiară este o funcţie descrescătoare de gradul de îndatorare a firmei. Îndatorarea deteriorează
performanţele economice ale firmei, motiv pentru care este necesară minimizarea raportului dintre
datorii şi capitalul propriu. Atunci când rentabilitatea economică este egală cu rata dobânzii, firma se
caracterizează prin stabilitatea structurii financiare.
65
Stancu, I – “Finanţe”, Ed. Economică, Bucureşti, 1996, p. 375.
˝Atunci când conjunctura economică este nefavorabilă, procurarea de active fixe, deci actul
investiţional, se impune a fi finanţat în proporţie cât mai mare din capitalurile proprii. În condiţiile
unei conjuncturi favorabile, actul investiţional va fi cu atât mai eficient, rentabil, cu cât proporţia
finanţării din credite creşte.˝66
Un nivel ridicat al levierului financiar permite acţionarilor să obţină o rentabilitate economică

ridicată, dar sunt expuşi totodată şi unui risc mai mare de a înregistra pierderi importante, dacă
rentabilitatea activelor este redusă. De asemenea, apelarea la credite poate conduce la limitarea
independenţei conducerii firmei respective. Creditorii sunt interesaţi de gradul de îndatorare a
întreprinderii, urmărind ca raportul dintre datorii şi capitalul propriu să fie cât mai redus.
66
Păvăloaia, W; Paraschivescu, M.D.; Cojocaru, C – “Analiză financiară şi modele de politică economică în societăţile comerciale”,
Ed.Neuron, Focşani, 1994, p. 160.
Creditorii sunt interesaţi de trecutul financiar al firmei respective, precum şi de lichiditatea
acesteia, şi mai puţin de fondul său de rulment. Creditorii sunt interesaţi şi de rezultate, deoarece
capacitatea actuală de a crea profit influenţează adesea operaţiunile şi profiturile viitoare.
Pentru ca o firmă să înregistreze o situaţie profitabilă pentru acţionari, cu o rentabilitate

economică mai mare decât rata dobânzii şi o rată a rentabilităţii financiare mai mare decât cea
economică, sunt necesare măsuri din partea managementului pentru a pătrunde pe noi pieţe, pentru a
crea noi produse, precum şi pentru creşterea competitivităţii produselor.
12.5 Riscul de faliment al unei firme din domeniul Bioeconomiei
˝Riscul de faliment este legat de starea de dificultate a firmei,

considerată ca fiind o situaţie permanentă de criză financiară. Din punct de
vedere juridic, o firmă se consideră a fi în dificultate atunci când se află în
stare de încetare de plăţi, neputând face faţă datoriilor exigibile, legea
prevăzând în acest caz, reorganizarea sau lichidarea firmei.˝
Majoritatea organismelor financiare sunt interesate să determine o
funcţie pe baza căreia să prognozeze riscul de faliment al unei firme, pornind
de la o serie de rate, şi de la indicatorii financiari – contabili, ce
caracterizează starea de sănătate a unei societăţi.
Dalotă, M.D; Dalotă, S. – “Analiza şi evaluarea firmei”, Ed. Orizonturi Universitare, Timişoara, 2000, p. 250
˝Diagnosticul riscului de faliment constă în evaluarea capacităţii
întreprinderii de a face faţă angajamentelor asumate faţă de terţi, deci evaluarea
solvabilităţii întreprinderii.˝
Mulţi specialişti, consideră că o preocupare centrală pentru firme trebuie
să o constituie asigurarea solvabilităţii, adică menţinerea echilibrului financiar,
care reprezintă condiţia esenţială pentru supravieţuirea întreprinderii
respective.
Pe parcursul unui an, o întreprindere poate să întâmpine dificultăţi
periodice, dar fără ca să-i fie pusă în pericol existenţa, cu toate acestea
imaginea sa se poate degrada, şi poate fi asociată cu cea a unui rău platnic.
Această proastă reputaţie poate genera suspiciuni cu privire la situaţia sa
financiară, ceea ce-i poate face pe unii furnizori să refuze continuarea
colaborării cu societatea respectivă, sau creditorii vor majora dobânda la
creditele solicitate de aceasta.
Permanenţa unor dificultăţi de onorare a obligaţiilor evidenţiază o anumită fragilitate
economică şi financiară, ce poate conduce la: restrângerea activităţii, reducerea personalului, şi chiar
la faliment.
˝În cadrul aceleaşi proceduri se prevede propunerea unui plan, fie de reorganizare şi
continuare a activităţii debitorului, fie de vânzare a averii debitorului, fie de lichidare.
Un plan de reorganizare trebuie să cuprindă performanţele financiare, economice şi
sociale urmărite. Pe parcursul unei perioade de observare, Tribunalul poate decide în orice moment
lichidarea, dacă apreciază că redresarea nu este posibilă, chiar dacă iniţial s-a considerat că ar putea
reuşi.
Stancu, I . – “Finanţe”, Ed. Economică, Bucureşti, 1997, p. 510
Niculescu, M. – “Diagnostic global – strategic”, Ed. Economică, Bucureşti, 1997, p. 415
12.5.1 Metode de analiză a dinamicii riscului de faliment în domeniul
Bioeconomiei
Analiza dinamicii riscului de faliment permite diagnosticarea şi explicarea dezechilibrului
financiar, stabilit prin analiza stării. Deci, cele două tipuri de analiză sunt complementare şi trebuie
realizate în acelaşi timp. Analiza dinamicii începe de la determinarea fluxurilor de finanţare, ce
decurg din operaţiunile de capital (de investiţii şi de finanţare), evidenţiate în tabloul de finanţare.
Analiza dinamicii operează cu o serie de noţiuni, precum: excedentul de trezorerie al
exploatării, capacitatea de autofinanţare şi cash-flow-ul. Pe baza acestor noţiuni se calculează o
serie de rate, şi anume:
 Rata capacităţii de rambursare – arată perioada exprimată în ani, în care o întreprindere
reuşeşte să-şi achite datoriile, şi ar trebui să aibă o valoare mai mică de 3 sau 4 ani.
 Rata autonomiei financiare – se defineşte ca raport între capacitatea de autofinanţare şi datoriile
financiare stabile, şi în cazul firmelor cu o situaţie financiară stabilă, acest indicator este mai
mare ca 2. În situaţia în care această rată este mai mică decât 1, întreprinderea respectivă se află
în pragul unui faliment iminent.
 Excedentul de trezorerie al exploatării – se determină pornind de la excedentul brut de
exploatare din care se scade variaţia necesarului de fond de rulment.
ETE = EBE – NFR
unde: ETE = excedentul de trezorerie al exploatării
EBE = excedentul brut de exploatare
NFR = variaţia necesarului de fond de rulment
Analiştii financiari consideră că valoarea ETE trebuie să acopere cel puţin cheltuielile
financiare, iar pentru a fi mai sigură întreprinderea respectivă de capacitatea sa de rambursare a
datoriilor, ar trebui chiar ca ETE să acopere atât cheltuielile financiare, cât şi impozitul pe profit şi
rambursarea anuală a datoriilor.
12.5.2 Metode de prognoză a riscului de faliment în domeniul Bioeconomiei
Metoda scorurilor
Diagnosticul financiar permite prin intermediul multitudinii de rate de rentabilitate şi de
echilibru financiar, să se evidenţieze punctele tari, precum şi punctele slabe ale întreprinderii
analizate. Chiar mai mult, pe baza diagnosticului financiar se poate evalua şi riscul economic (de
exploatare), precum şi riscul financiar, dar nu se poate evalua în totalitatea sa riscul de faliment. De
aceea, numeroşi specialişti, precum şi foarte multe organisme financiare au încercat să determine o
funcţie, pe baza căreia să se poată prognoza riscul de a da faliment o anumită societate. S-a apelat
la metoda statistică denumită analiză discriminant, cu ajutorul căreia s-au analizat caracteristicile
financiare ale unor întreprinderi care au dat faliment şi ale unor întreprinderi profitabile, cu o
funcţionare normală. Se determină după aceea cea mai bună combinaţie liniară de rate care
conduce la cea mai clară diferenţiere între cele două tipuri de firme.
Această combinaţie liniară mai este cunoscută şi sub denumirea de funcţie
scor, întrucât conduce la o valoare care se mai numeşte şi scor. Funcţia scor este o
funcţie liniară de mai multe variabile (rate), care sunt ponderate cu anumiţi coeficienţi
medii, stabiliţi prin metoda celor mai mici pătrate, pe baza observaţiilor asupra
întreprinderilor analizate, şi grupate în cele două tipuri. Funcţia scor se notează de
regulă cu litera Z, şi se scrie, în general, sub forma :
unde: ai = coeficienţi de ponderare, Ri = rate de rentabilitate.
Ratele de rentabilitate utilizate în cadrul unei funcţii scor trebuie să fie

independente între ele, pentru că în caz contrar ar conduce la înregistrarea în funcţia
scor a unor influenţe repetate ale aceluiaşi fenomen.
Pe baza scorului obţinut se apreciază probabilitatea ca firma analizată să dea
faliment în următorii ani. O firmă este performantă, şi are deci un risc de faliment minim
dacă scorul său are o valoare ridicată, şi invers o întreprindere este neperformantă şi are
un risc de faliment cu atât mai mare cu cât scorul său este mai mic. Altfel spus, o firmă
are un risc de faliment mai mic cu cât scorul obţinut este mai mare.
Valoarea funcţiei scor nu trebuie absolutizată, ci trebuie urmărită evoluţia scorului
pe o perioadă de mai multe exerciţii financiare, precum şi în comparaţie cu firmele din
acelaşi sector de activitate. Funcţia scor permite prognoza riscului de faliment, dar analiza
trebuie completată şi cu metode clasice de analiză financiară.

C12 Prezentare

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

C12 Prezentare

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Cursul nr.

C12. AFACERILE ÎN DOMENIUL BIOTEHNOLOGIEI

Problema riscului, certitudinii şi incertitudinii care îi preocupă de foarte multă vreme pe

Volumul de activitate determină punctul de echilibru sub care întreprinderile lucrează în

Un nivel ridicat al levierului financiar permite acţionarilor să obţină o rentabilitate economică

Pentru ca o firmă să înregistreze o situaţie profitabilă pentru acţionari, cu o rentabilitate

˝Riscul de faliment este legat de starea de dificultate a firmei,

Stancu, I . – “Finanţe”, Ed. Economică, Bucureşti, 1997, p. 510

Niculescu, M. – “Diagnostic global – strategic”, Ed. Economică, Bucureşti, 1997, p. 415

unde: ai = coeficienţi de ponderare, Ri = rate de rentabilitate.

Ratele de rentabilitate utilizate în cadrul unei funcţii scor trebuie să fie

S-ar putea să vă placă și