Sunteți pe pagina 1din 19

CAP. 3.

IMPACTUL MEDIULUI ASUPRA ACTIVITĂŢII


ÎNTREPRINDERILOR ÎN ECONOMIA
CONTEMPORANĂ

3.1. Mediul ambiant al întreprinderii


3.2. Consideraţii generale cu privire la relaţia
întreprindere – mediul extern
3.3. Relaţia întreprindere – piaţă
3.4. Obiective economice ale întreprinderilor în condiţiile noii
economii
3.1. Mediul ambiant al întreprinderii

Mediul ambiant = ansamblul


 constrângerilor
 forţelor
 deciziilor externe întreprinderii
capabile să influenţeze activitatea sa, în prezent şi în viitor.

Mediul ambiant = ansamblul de factori eterogeni de natură


 economică,
 socială,
 politică,
 tehnică,
 tehnologică,
 juridică,
 demografică,
 geografică etc.,
ce acţionează pe diferite planuri (local, regional, naţional, internaţional,
mondial) asupra întreprinderii, influenţând relaţiile de piaţă.
3.1. Mediul ambiant al întreprinderii

În funcţie de nivelul la care se manifestă influenţa diferiţilor


factori endogeni şi exogeni mediul ambiant al firmei poate fi structurat
în:

 micromediu (furnizori, prestatori de servicii, furnizori de forţă de


muncă, clienţi, concurenţi, organisme publice);

 mezomediu;

 macromediu (mediul geografic, demografic, economic, tehnologic,


cultural, politic, juridic, natural, instituţional);

 mondomediu.
3.2. Consideraţii generale cu privire la relaţia întreprindere –
mediul extern

Mediu specific

determinat de:

 produsele/serviciile pe care le oferă pieţei;

 zona/localitatea în care optează pentru conducerea afacerii.

elementele principale:
 consumatorii;
 clienţii;
 concurenţii;
 furnizorii;
 piaţa forţei de muncă;
 agenţiile guvernamentale.
3.2. Consideraţii generale cu privire la relaţia întreprindere –
mediul extern

Consumatorii şi clienţii = indivizii şi organizaţiile care cumpără


produsele/serviciile firmei;

Concurenţii = întreprinderile care oferă sau au un potenţial sporit de a


oferi produse sau servicii rivale;

Furnizorii = întreprinderile sau acele organizaţii care aprovizionează


firma cu resursele necesare pentru a-şi desfăşura şi conduce activităţile;

Piaţa forţei de muncă = indivizii care sunt potenţial posibili de a fi


angajaţi de către întreprindere;

Agenţiile guvernamentale = comisii de zonare, agenţii fiscale,


departamentele publice etc..
3.2. Consideraţii generale cu privire la relaţia întreprindere –
mediul extern

Relaţiile dintre întreprinderile româneşti şi mediul extern, în contextul


situaţiei economice actuale, prezintă următorele trăsături definitorii:

 dezvoltarea de către întreprindere a unei calităţi inovatoare (relaţia


întreprindere-mediu este dependentă de răspunsul întreprinderii la
cerinţele potenţiale – aptitudinea întreprinderii de a satisface necesităţile
latente);

 dezvoltarea calităţii relaţiilor din cadrul întreprinderii prin aplicarea


metodei „dezvoltarea calităţii prin proiectare” – abordare integrată în
care toate compartimentele contribuie la proiectarea calităţii peste
aşteptările beneficiarului;
3.2. Consideraţii generale cu privire la relaţia întreprindere –
mediul extern

 dezvoltarea interdependenţei întreprindere-piaţă;

 creşterea rolului activ al întreprinderii în crearea mediului;

 creşterea constrângerilor tehnice, comerciale şi financiare;

 utilizarea unui mecanism de reglare care să poată face faţă tuturor


sincopelor funcţionale de integrare în mediu sau conjuncturale.

Întreprinderile folosesc reglajul prin anticipare şi alertă, pe lângă


autoreglare, la care orice firmă apelează în vederea adaptării la mediu.
3.3. Relaţia întreprindere – piaţă

Relaţiile întreprindere-piaţă

sunt determinate de locul pe care-l îl ocupă întreprinderea în cadrul


pieţii şi se referă în special la:
 tranzacţii de piaţă şi
 acte de vânzare-cumpărare.

Clasificare
în funcţie de interesele lor:

› relaţii de schimb (orice relaţie de cumpărare este pentru partenerul


de schimb o relaţie de vânzare);
› relaţii de concurenţă:
 directă;
 indirectă;
 pe alte pieţe;
› relaţii de complementaritate;
› relaţii de interferenţă.
3.3. Relaţia întreprindere – piaţă

Tipologia relaţiilor de piaţă în funcţie  de următoarele criterii:

• obiectul relaţiilor de piaţă:


 relaţii de vânzare-cumpărare;

 relaţii de transmitere  (recepţie) de mesaje şi informaţii.

• natura pieţelor:
 relaţii cu piaţa internă;

 relaţii cu piaţa externă.


3.3. Relaţia întreprindere – piaţă

Tipologia relaţiilor de piaţă în funcţie  de următoarele criterii:

• frecvenţa relaţiilor:
 relaţii permanente;

 relaţii periodice;

 relaţii ocazionale.

• gradul de concentrare:
 relaţii concentrate;

 relaţii disperate.
3.3. Relaţia întreprindere – piaţă

Tipologia relaţiilor de piaţă în funcţie  de următoarele criterii:

• profilul agenţilor de piaţă:


 relaţii cu furnizorii şi prestatorii de servicii;

 relaţii cu beneficiarii;

 relaţii cu instituţii şi organisme de stat.

• poziţia partenerilor:
 relaţii pe orizontală;

 relaţii pe verticală.
3.3. Relaţia întreprindere – piaţă

Concurenţa întreprinderilor:

› sursele de aprovizionare;

› pieţele de desfacere;

› segmentele de consumatori.

    Căi de reducere a concurenţei:

 diferenţierea produsului/serviciului în raport cu cele ale concurenţilor;

 reducerea costurilor unitare;

 înţelegerile cu concurenţii.
3.3. Relaţia întreprindere – piaţă

Pentru desfăşurarea normală a activităţii concurenţiale, statul


asigură:

autonomia întreprinderilor;
libertatea de înfiinţare a oricărui tip de întreprindere;
reglementări economico-financiare nediscriminatorii;
favorizarea participării pe pieţele externe;
promovarea celor mai rentabile produse;
formarea liberă a preţurilor etc..
3.3. Relaţia întreprindere – piaţă

Relaţiile de complementaritate

 complementaritatea firmelor pe linia aprovizionării;

 cooperarea între întreprinderi în domeniul producţiei (de bunuri şi


servicii) şi distribuţiei, care poate fi:
› orizontală (între întreprinderi de acelaşi fel, cu acelaşi obiect de
activitate sau firme din aceeaşi ramură de activitate);
› verticală (între întreprinderi aflate în poziţii succesive ale fluxului
bunurilor şi/sau serviciilor);
› anorganică (între întreprinderi mult diferite ca obiect de activitate
cu scopul de a mări gradul de acoperire a pieţelor şi de a reduce cota
de risc).
3.3. Relaţia întreprindere – piaţă

Cooperarea întreprinderilor
forme:
 înţelegere verbală sau scrisă (asocieri, carteluri, sindicate);
 legarea întreprinderilor (concerne);
 uniunea întreprinderilor (fuziune sau absorbţie).

Exemple de cooperări:
 centrale de aprovizionare;
 cooperative de aprovizionare/desfacere;
 lanţurile voluntare;
 franciza;
 subcontractare.
3.3. Relaţia întreprindere – piaţă

În condiţiile economiei informaţionale, relaţiile de cooperare sunt


foarte importante deoarece întreprinderile reuşesc astfel să-şi atingă
obiective din următoarele domenii de activitate:

 aprovizionării (controlul asupra surselor de aprovizionare, poziţii


importante în raport cu puterea furnizorilor etc.);
 producţiei (standardizarea produselor/serviciilor, realizarea unor
programe de cercetare, exploatarea unei licenţe etc.);
 finanţării (sporirea credibilităţii în faţa finanţatorilor externi, acoperirea
mai bună a riscurilor pieţei etc.);
 desfacerii (crearea unei structuri proprii de distribuţie, impunerea unor
preţuri/tarife pe pieţele de desfacere);
 impozitării (valorificarea unor zone şi facilităţi fiscale).
3.4. Obiective economice ale întreprinderilor în condiţiile
noii economii

Întreprindere competitivă =

 a identifica cât se cere;


 a stabili cum şi unde se cere;
 a anticipa la ce preţ se cere.

3 fundamente =
 Costul;
 Calitatea;
 Respectarea obligaţiilor
3.4. Obiective economice ale întreprinderilor în condiţiile
noii economii

Obiective fundamentale economice:

 satisfacerea întocmai a cererii;

 reducerea costurilor (creşterea profitului) prin creşterea calităţii;

 reducerea timpului de livrare.


3.4. Obiective economice ale întreprinderilor în condiţiile noii
economii

Obiective economice în contextul situaţei economice mondiale:

 Stabilitate financiară;

 Cooperare financiară;

 Îmbunătăţirea productivităţii;

 Creşterea investiţiilor (inclusiv în resursa umană).