Sunteți pe pagina 1din 15

Mediul internațional de

afaceri
prof. univ. dr. Radu Mușetescu
radu.musetescu@rei.ase.ro
Preţurile de transfer
= practicate de către companii care au filiale în mai multe ţări (între care există
diferenţe de fiscalitate)
Ex. filiala A într-o ţară cu fiscalitate redusă iar filiala B într-o ţară cu fiscalitate
ridicată
→ la tranzacţiile dintre cele două filiale (frecvente pentru o companie
transnaţională), sediul central poate impune “preţuri de transfer” / administrate
prin care încearcă “artificial” să mărească profitabilitatea (profitul înainte de
impozitare) filialei A şi să o reducă pe cea a filialei B
→ Ex. dacă filiala A vinde un produs filialei B, preţul acestei tranzacţii va fi
supraevaluat astfel încât prima de preţ va fi transferată la filiala A şi deci impozitată
mai puţin decât dacă ar fi rămas la filiala B

2
Evidențe empirice – mijlocul anilor 90
(Government Accounting Office, SUA)

• peste 40% din foarte marile companii care își desfășoară activitatea în
SUA (active > USD 250 mil.) nu plătesc taxe pe profit sau taxe < USD
100,000
• Sub 40% din cele mai mari companii operând în SUA plătesc taxe pe
profit de peste USD 1,000,000
• 83 din cele mai mari 100 companii listate pe bursă au filiale în
paradisurile fiscale (2011)
• guvernul estimează că pierde circa USD 60 mld. / an din practicarea
prețurilor de transfer
3
Reacţii ale statelor la efectele diferenţelor de fiscalitate

• concurența fiscală între state = având în vedere că nivelul fiscalității este


considerat a fi unul dintre criteriile de luare a deciziei de investire într-o anumită
economie, unele țări caută să atragă investitorii străini (sau să prevină „fuga”
investitorilor naționali) prin reducerea fiscalității:
Ex. România (16%), Bulgaria (10%), Ucraina (13%), Serbia (14%), Slovacia (19%),
Ungaria (18-16%), etc;
• uniformizarea fiscală = tendința pe termen lung de a adopta același nivel de
fiscalitate pentru a elimina atractivitatea unuia dintre țările cooperante și a evita
concurența fiscală
• catalogarea preţurilor de transfer drept “evaziune fiscală”

4
Eforturile statelor de eliminare a practicii preţurilor de transfer

Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) a propus încă din


anii 80 “Transfer Pricing Guidelines for Multinational Enterprises and Tax
Administrations”
→ în esenţă, este vorba de o listă de principii de urmat de către administraţiile
fiscale pentru a identifica preţurile de transfer = multe similarităţi cu Acordul GATT
din 1994 cu privire la aplicarea articolului VI (Acordul Anti-dumping) care propune
principii de identificare a preţurilor de dumping

5
Principii de identificare a preţurilor de transfer
Principiul fundamental constă în identificarea unui preţ de piaţă sau cât mai apropiat
de acesta:
• preţul comparabil necontrolat (engl. „Comparable Uncontrolled Price” - CUP) =
preţul produsului practicat între entităţi independente;
• preţul cu cu amănuntul (engl. „Resale Price Method”) = din preţul final la care filiala
importatoare vinde produsul pe piaţa se scade marja sa de profit pentru a ajunge la un
preţ rezonabil de import;
• metoda cost plus (engl. „Cost Plus Method”) = la costurile filialei exportatoare se
adaugă o marjă de profit pentru a ajunge la preţul de export;
• metoda împărţirii profitului (engl. „Profit Split Method”) = din preţul de vânzare al
filialei importatoare se scad costurile filialei exportatoare şi se împarte profitul astfel
obţinut la 2 a.î. preţul de export este egal cu costurile + 50% din profit
• metoda valorii adăugate nete pe tranzacţie (engl. „Transactional Net Margin
Method”) = similar cu cel precedent, se ia în considerare marja de profit a unei firme
comparabile
• alocarea globală a profiturilor MNE (engl. „Global Formulary Apportionment”) din
totalul vânzărilor unei MNE se scade totalul costurilor de producţie iar profitul astfel
obţinut se împarte după o anumită formulă pe filiale.

6
Reacţia MNE faţă de pedepsirea practicii
preţurilor de transfer

= posibilitatea de a fi acuzat de practicarea unor preţuri de transfer în ciuda lipsei


deliberării în acest sens a determinat din ce în ce mai multe MNE să încheie
Acorduri de Stabilire în Avans a Preţurilor (engl. “Advanced Pricing Agreements” =
APA)
→ înainte de a desfăşura o anumită tranzacţie între două filiale, MNE comunică
statelor respective preţul la care urmează să deruleze tranzacţie = practic, încearcă
să convingă autorităţile că preţul propus este rezonabil şi nu urmăreşte efecte
fiscale = acesta este practic “negociat” cu autorităţile

7
Provocări
• APA poate implica nişte costuri mari pentru companii;
• informaţii comerciale sensibile trebuie transmise autorităţilor fiscale;
• autorităţile fiscale pot ajunge la o planificare de preţuri (refuză
preţurile propuse de agenţii privaţi deoarece acestea vizează efecte
fiscale);
• se ajunge la un micro-management de către autorităţile fiscale a
afacerilor private;

8
Structura de capital a filialelor STN

- beneficiile fiscale ale utilizării datoriei (deductibilitatea plății


dobânzilor) induc STN să finanțeze filialele din țările cu fiscalitate
ridicată îndeosebi prin datorie și nu capital propriu
- practic, este imposibil de determinat acele decizii de afaceri care sunt
motivate de considerent fiscale (față de cele „normale”)

9
Evaziunea fiscală
= încălcarea regulilor formale / prevederilor legislației fiscale în scopul evitării
raportării / sub-raportării / raportării eronate a activității economice → din punct
de vedere legal, activitatea economică nu există

= conceptele de economie „subterană”, „economie informală”, „piață neagră”

Smith (1994) = „producția de bunuri și servicii, fie legale fie ilegale, desfășurată în
condiții de piață care scapă detectării în estimările oficiale ale Produsului Intern
Brut al unei țări”

10
Cauze
• povara fiscală totală la nivelul unei economii = cu cât aceasta este mai mare, cu atât se constată
dezvoltarea unei economii subterane mai mari;
• reglementări complexe și dificil de urmat (salariu minim pe economie, protecție împotriva
concedierii, etc.) = induc indivizii și firmele să evite costurile respectării legislației
• calitatea slabă a bunurilor publice oferite de stat = cetățenii nu consideră că taxele pe care le
plătesc „se întorc” la ei sub forma serviciilor oferite de către autorități;
• lipsa de legitimitate a guvernului;
• condiții macroeconomice dificile = încercarea de reducere a costurilor de producție / operare de
către firme sau indivizi;
• etc.

11
Estimări = dificile și contradictorii
Schneider și alții (2010): în 2007, Exemple:
economia subterană era de Bolivia = 71%
aproximativ:
• 28,3% în țările în dezvoltare Tailanda = 58%
• 19,4% în țările dezvoltate România = 39%
• 41,1% în țările în tranziție (foste Germania =16,7%
socialiste)
SUA = 9%
Elveția = 9,1%
Singapore = 14%

12
Estimări economia informală 2012,
(Schneider 2013)

13
Considerații cu privire la economia subterană

• fundamental, alocarea bunurilor economice în economia subterană se


face în condiții de piață;
• cu toate acestea, nu există mecanisme eficiente de protecție a
drepturilor de proprietate;
• lipsa de transparență și inabilitatea de diseminare a informațiilor
induce costuri de tranzacționare majore;
• existența „selecției adverse” = posibilitatea relaționării cu indivizi /
organizații criminale

14
Concluzii
• taxarea rămâne un instrument fundamental al statului contemporan de extragere
a resurselor din societate, alături de politica monetară;
• în ciuda libertăţii legale a statului în ceea ce priveşte stabilirea structurii şi
nivelului taxelor, statele contemporane cunosc constrângeri interne şi externe cu
privire la această politică;
• ca tendinţă pe termen lung, se poate anticipa atât o convergenţă treptată a
sistemelor fiscale cât şi o reducere a libertăţii agenţilor privaţi de a “arbitra” între
diferenţele de fiscalitate → vezi lupta împotriva secretelor bancare, a paradiselor
fiscale “necooperante”, etc.;

15