Sunteți pe pagina 1din 19

PNEUMONIA DIN GRIPA

Gripa este o boală virală acută a căilor


respiratorii superioare şi/sau inferioare,
însoţită variabil de semne generale.
Este cea mai frecventă cauză de
infecţie respiratorie, responsabilă de zeci
de milioane de cazuri anual, pe întreg
globul, mai ales în anotimpurile reci.
Boala poate surveni sporadic, endemic
sau sub formă de mari epidemii sau
pandemii
ETIOPATOGENIE
Există mai multe grupe de virusuri gripale —
tip A, B şi G, ca caractere antigenice. speciale,
dar virusurile din grupa A sunt răspunzătoarele
cea mai mare morbiditate şi de cele mai multe
complicaţii şi decese.
Ele determină "epidemiile mai importante şi
pandemiile, care survin la intervale relativ mari
de timp (10—30 ani), după schimbări importante
la nivelul proteinelor de suprafaţă ale virusului
(hemaglutinine şi neuroaminidaze).
Variaţiile antigenice ale hemaglutininelor şi
neuroaminidazei determină apariţia unui subtip
de virus, faţă de care puţine persoane au o
imunitate de protecţie
Infecţia virala se transmite pe cale
respiratorie, prin mici particule sub formă
de aerosoli (cu diametru mai mic de 10
microni), formate datorită eliminării prin
tuse a secreţiilor respiratorii infectate.
Aerosolii pot rămâne suspendaţi în aer
mai multe ore, ceea ce explică
contagiozitatea şi răspândirea explozivă a
infecţiei virale.
Infecţia cu virusul gripal afectează
mucoasa şi structurile respiratorii la
diverse nivele celulele epiteliale, mucoase
celulele alveolare şi macrofagele.
Histologic celulele infectate suferă
modificări ciliate se necrozează şi se
deseuamează în lumen şi în final se
produc modificări inflamatorii în căile
aeriene inferioare, cu infiltrat cu celule
mononucleare si edern submucos.
Răspunsul gazdei este local şi general
1. PNEUMONIA VIRALA PRIMARA

Survine mai ales Ia vârstnici, la


persoane cu afectiunii pulmonare cronice,
la cardiopati cu staza pulmonara (in
special stenoza mitrala)
Clinic, după un debut gripal tipic, la 24-
36 ore se instaleaza dispneea progresivă,
cu tahipnee şi respiraţie superficială,
expectoraţie spumoasă cu striuri
sanguinolente sau mai rar hemoptizii, în
scurt timp apare "detresă raspiratorie cu
tahipnee, sete intensă de aer şi
manifestări generale de hipoxemie
severă, necorectabile prin administrare de
oxigen
La examenul fizic, iniţial, pe fondul unui
murmur vezicular aspru bilateral, se
găsesc raiuri inspiratorii labaze.
Pe măsură "ce boala progresează
ralurile inspiratorii devin difuze, pot apare
raluri sibilante si prelungirea expiratiei.
De regula nu există semne de
condensare pulmonară.
Examenele de laborator uzuale arată la
majoritatea bolnavilor, o leucocitoza
marcata şi creşterea neutrofilelor imature-
— sugerând o pneumonie bactenană —
dar în spută majoritatea celulelor sunt
mononucleare, iar flora microbiană este
extrem ele săracă.
Radiologic se constată opacităţi jnfiltrative
extensive, interstiţiale şi
alveolare, care iradiază de la hil. în câmpurile
pulmonare medii şi bazale sugerând un edem
pulmonar dp orfoinp cardiacă. Imaginile
pulmonare pot fi rapid evolutive., cu tendinţă de
opacifiere a ambilor plămâni („ imagine de
plămân alb") şi se pot asocia cu revărsate
pleurale mici, în marea cavitate sau interlobar.
Din punct de vedere fiziopatologic,
pneumonia virală primară este o varietate
de sindrom de detresă respiratorie acută,
caracterizat printr-o hipoxemie progresiva
Pneumonia gripală primară are un
prognostic sever şi mortalitate mare,
datorită insuficienţei respiratorii acute.
tendinţe de a dezvolta hipotenslune, CID,
insuficientă renală aculă. In cazurile cu
evoluţie favorabila, se poate dezvolta
ulterior o fibroză pulmonară.
Tratamentul pneumoniei gripale
primare vizează corectarea tulbu­rărilor
fiziopatologice.
Oxigenoterapia se va institui imediat, pe
sondă nazală sau mai bine prin respiraţie
asistată
Se pot încerca: administrarea de
glucocorticoizi i. v. în doze mari (800- 1000 ml
hemisucginat de hidrocortizon), dopamină soluţii
macronucleare.
Când nu se poate exclude o suprainfecţie
bacteriana, se vor folosi şi antibiotice care sunt
active împotriva S. aureus, S, pneumoniae şi H.
influenzae.
2. PNEUMONIA BACTERIANA
SECUNDARĂ
Este cea mai frecvenţă complicaţie
pulmonară a infecţiei gripale. şi este
responsabilă de creşterea mortalităţii
constatată în pandemiile gripale din 1918
—1919, 1957—1958 şi 1968—1969.
Infectia bacteriana este favorizată de
virusul gripal care produce o depresie a
mecanismelor de apărare locala
respiratorie, cu lezarea aparatului ciliar.
întârzierea mobilizării leucocitelor si a
fagocitarii bacteriene.
Tabloul clinic este relativ tipic, cu o primă
perioadă de gripă definită, cu evoluţie comună şi
.afebrilitate după câteva zile.
O a doua pe­rioadă urmează la 3 — 7 zile
după infecţia gripală aparent vindecată, cu
recurenta febrei, uneori însoţită de frisoane,
durere toracică dp tip pleuritic, tuse productivă şi
spută hemoptoică sau purulenta.
La 1/3 din cazuri( pneumonia bacteriana
secundară apare în continuarea gripei iniţiale,
fără un aspect difazic tipic.
Examenul clinic relevă, pe fondul unei
bronşite acute, un sindrom de condensare,
care la examenul radiologie se
obiectivează a fi, cel mai adesea, lobar sau
segmentar.
Examenul sputei arată aproape aspect
de cultură bacteriana şi multe leucocite
polinucleare. iar cultura sputei izolează
germenii implicati.
Diagnosticul pneumoniei bacteriene
secundare este relativ uşor în cazurile
tipice, atunci când există istoric foarte
recent de gripă, tablou clar de pneumonie
segmentară şi examen de spută
concludent.
Mai dificil este diagnosticul etiologic al
pneumoniei, care poate avea implicaţii
pentru alegerea tratamentului antibiotic
Tratamentul se face în primul rând cu
antibiotice
Sunt necesare şi celelalte măsuri
terapeutice care se aplică în pneumoniile
bacteriene