Sunteți pe pagina 1din 5

EVOLUTIA STILURILOR

IN ARHITECTURA DE
INTERIOR

STILUL
ELENIC

TEMA NR. 4 – KEUL DANIELA GEMMA


Caracteristicile stilului elenic
Incepand cu secolul al VIII-lea i.e.n., triburile gentilice elene conduse de un basileus se grupeaza in
jurul oraselor-cetati polis, unitati independente una fata de alta, care asigurau cetatenilor liberi
drepturi de proprietate asupra principalului mijloc de productie, pamantul. Progresul social, avantul
vietii economice si mai tarziu (sec. V) entuziasmul general dat de victoria impotriva invaziei
persane se manifesta in mod stralucit in cultura si in operele de arta ale Greciei Antice.
Arta continua sa fie legata de religie si de mit, dar religia greaca si raporturile dintre divinitate si om
au acum alte intelesuri. Reprezentarile zeitatilor constituie un adevarat elogiu adus omului si
frumusetii sale fizice si morale.
Arhitectura greaca si-a atins apogeul prin construirea templelor, interpretate ca locuinte ale zeilor.
Inconjurat pe toate fetele cu colonade deschise, templul grecesc prezinta aspectul unitar al unei
fapturi organice..
Comparate adesea cu omul, coloanele devin elementul principal, deschis, primitor al arhitecturii
grecesti, fiind utilizate atat in programele religioase, cat si la cladirile publice si particulare.
Acropola Atenei, ansamblul de temple ridicate in cinstea zeitei Atenna dupa victoria statelor
grecesti asupra persilor, intruneste cele mai valoroase creatii ale arhitecturii elene
In primele veacuri ale dezvoltarii culturii grecesti, in epoca numita de istorici arhaica, locuintele au
fost rudimentare; alcatuite din 2-3 incaperi, dispuse, de regula pe doua niveluri, fiind echipate
sumar. Abia in epoca elenismului, in urma diferentierilor sociale crescande, oamenii cu stare isi
ridica locuinte bogate, inzestrate cu diverse tipuri de mobila si impodobite cu draperii si blanuri
pretioase, procurate din Orient sau Egipt. In epoca elenismului insa, pictori celebri ca Zeuxis se
preocupau de impodobirea interioarelor cu picturi si mozaicuri.
Locuintele oamenilor instariti sunt derivate din tipul locuintei orientale, cu incaperi randuite in jurul
uneia sau doua curti centrale, formand un volum inchis avand toate componentele intoarse spre
interior; o grupare de spatii inchise, subordonate unui spatiu central.
Toate incaperile comunicau direct cu aceasta curte interioara, inconjurata de coloane numite peristil.

Sus - Oglinda din bronz si argint din sec. IV i.e.n.


Jos – detaliu din bronz sec IV i.e.n.
Muzeul Metropolitan de arta – New York
In epoca arhaica, mobilierul s-a lasat influentata de formele rigide ale mobilierului egiptean si
persan. Pe o piatra din secolul al VI-lea din Laconia este reprezentata o femeie asezata pe un
scaun. Spatarul, bratele si sezutul sunt concepute in suprafete plane, in unghiuri sau linii
drepte, iar picioarele de taur sunt stilizate sever.
In epoca apogeului artei grecesti (sec. V- sec. III) si apoi in epoca elenismului, mobila
paraseste treptat atitudinile distante ale artei arhaice si se modeleaza, suplu, dupa formele
corpului omenesc. Preocupat de a satisface necesitatile de confort ale omului evoluat,
mestesugarul Greciei antice elaboreaza noul stil. Astfel, operele sale au supravietuit
veacurilor si au constituit surse de inspiratie pentru productia de mobilier din alte epoci. Acest
progres a fost posibil si datorita perfectionarii vechilor unelte de lucru si utilizarii unor unelte
noi: burghiul, strungul de lemn, rindeaua. Se pare ca grecii aveau cunostinte avansate
asupra proprietatilor lemnului, deoarece imbinarile si structurile constructive tin seama de
deformarile materialului. Formele curbate armonios ale unor elemente erau realizate prin
tratamente hidrotermice. Cleiul de peste produs in orasele Greciei era pretuit in toata lumea
antica pentru calitatile sale deosebite.
Interioarele nu erau incarcate cu multe piese de mobila. Stapanul casei statea, la ceremonii, pe
un scaun inalt, reprezentativ, denumit thronos. Avea spatarul impodobit bogat, iar sezutul
incarcat cu perne si blanuri.
Taburete (Diphros) si taburete pliante (Diphros okladios) se confectionau in nenumarate
variante. Partea inferioara a picioarelor avea adesea forma unor picioare de animale. Sezutul
era construit dintr-o impletitura din panza sau piele, sau dintr-o perna; in cazuri rare, o blana
scumpa avea menirea sa dovedeasca averea si importanta posesorului. La punctele de
intalnire ale picioarelor si la traverse se aplicau rozete decorative sau capete de animale.
Ornamentele se desfasurau in lung pe cadru sau pe canturi.
Scaunul (klismos) era folosit cu precadere de femei. Curbarea catre exterior a picioarelor ne
lasa parca impresia ca au cedat elastic, sub influenta sarcinilor pe care le are de suportat.
Spatarul se curbeaza si el spre exterior pentru a cuprinde mai bine spatele persoanei asezate
pe scaun. Imaginile decorative desenate pe case reprezinta adesea femei asezate pe scaune de
acest tip intr-o eleganta pozitie. Forma artistica a acestor mobile rezulta din structura lor
constructiva. Fiecare incheietura, fiecare articulatie este subliniata cu claritate. Liniile suple
ale scaunului grecesc vor servi ca model dupa mai bine de 2000 de ani.
Barbatii stateau mai mult culcati in paturi. Aici, in pozitie orizontala, sau aproape orizontala,
mancau, scriau, citeau si purtau discutii cu oaspetii. Forma paturilor (kline sau krabbatos)
este mai rigida, amintind de inceputul obiceiurilor orientale. Picioarele din spate se prelungesc
peste traverse purtand un spatar. Ele au elemente imprumutate din arhitectura, de multe ori
volute. Patul era inalt; pentru a se putea urca in el se intrebuinta un taburet. Saltelele, umplute
cu lana si cu fulgi, erau asezate pe chingi legate in cruce. Divanul de origine orientala era in
intregime imbracat cu stofe si se gasea in camerelerezervate femeilor.
Mesele nu erau socotite printre mobilele permanete ale interiorului. Erau introduse in camere
gata incarcate cu mancaruri si dupa ospete scoase afara. Erau simple, scunde, asa cum sunt si
astazi in Orient, aveau forme variate: patrate, rotunde, dreptunghiulare, ovale. Obiectele
casnice si imbracamintea se pastrau in lazi (hibotos). Erau piese importante, mari si adesea
bogat impodobite cu motive colorate viu, pe fond albastru. Motivele ornamentale erau fie
geometrice, fie vegetale stilizate. Mai rar, sub influente orientale, se utilizau si elemente
figurale. Ornamentele sunt pur decorative, nu simboliste ca la egipteni sau ca la popoarele
Mesopotamiei. Incrustatii cu specii nobile, fildes sau bronz, impodobeau mobila ceremoniala.
Prin formele sale suple, prin armonia neegalata a proportiilor, prin perfectiunea executiei,
mobila greaca a insemnat un important salt calitativ si a avut o uriasa insemnatate in evolutia
stilurilor epocilor urmatoare.