Sunteți pe pagina 1din 19

BUNE PRACTICI ÎN UTILIZAREA

FONDURILOR STRUCTURALE ŞI
DE COEZIUNE
Introducere:

Legatura economică economica şi socială este unul din principalele obiective ale Uniunii Europene. Prin
definiţia art. 158 al Tratatului Comunităţilor Europene, legătura este necesară pentru promovarea “dezvoltării
armonioase generale” a Comunităţii şi cere o reducere a “disparităţilor între nivelurile de dezvoltare a
diferitelor regiuni şi a lipsei de progres a regiunilor defavorizate”, inclusiv pentru zonele rurale în cadrul
articolului 159, Comunitatea acţionează prin Fondurile Structurale, Fondul de Coeziune si alte instrumente
financiare, pentru sprijinirea atingerii acestor obiective generale. Sarcinile, obiectivele prioritare si organizarea
Fondurilor Structurale sunt definite de Consiliu, la propunerea Comisiei Europene şi cu asentimentul
Parlamentului European. Astfel, Tratatul conţine prevederi pentru coordonarea politicilor economice,
implementarea politicilor Comunitare, in particular a Pieţei Unice, precum şi pentru utilizarea Fondurilor
Structurale existente (Fondul European pentru Orientare si Garantare pentru Agricultura, Secţiunea Orientare;
Fondul Social European; Fondul European pentru Dezvoltare Regională şi Instrumentul Financiar pentru
Orientare în domeniul Pescuitului) şi a Fondului de Coeziune.
Conform Tratatului de la Roma – care a intrat în vigoare în anul 1958 - nu face nici o menţiune explicită despre
Fonduri Structurale sau despre politici regionale comunitare. Dar abia după ce Comunitatea s-a confruntat cu
prima extindere şi cu crizele economice din anii ’70, în care atenţia sa a fost orientată serios către problemele
regiunilor, au fost înaintate propuneri pentru dezvoltarea unei politici în acest domeniu. Începând de atunci,
Fondurile Structurale au suferit diferite reforme care au făcut ca politicile regionale să ocupe o poziţie din ce în
ce mai importantă printre activităţile Uniunii Europene, s-au formulat principii şi reguli cheie care acum
pregătesc Fondurile Structurale pentru Uniunea Europeane a secolului 21, inclusiv pentru extinderea către
Europa Centrala si de Est.
Cuvinte cheie:

Transparenţă instituţională
Interes public
Instrumente structurale
Informare din oficiu
Fonduri europene postaderare
Expunerea problemei:
 1. Recunoaşterea caracterului obligatoriu al legislaţiei transparenţei
pentru entităţile care gestionează instrumentele structurale şi celelalte
fonduri post-aderare în România.
 
 De bună seamă, aceste entităţi sunt, instituţii publice, existând însă şi unele
excepţii. De aceea, se aplică în totalitate legile cu privire la accesul la
informaţii de interes public şi transparenţa decizională. Aşadar, aplicarea lor
este o obligaţie legală, nu opţională.  De regulă, cele mai dese probleme
ivite sunt datorate deficienţelor de cunoaştere a normelor transparenţei
instituţionale, şi mai rar din cauza carenţelor legislative. Evidenţa
instrumentelor structurale şi a celorlalte fonduri comunitare post-aderare a
presupus asimilarea unui număr mare de norme, iar procesul nu este cu totul
încheiat. Unităţile publice trebuie să respecte un set complex şi nu tot timpul
corelat de acte normative. De aceea ne-am asumat afirmarea poate relevantă a
unui adevăr evidenţiind deschiderea prezentului set de recomandări.
Expunerea problemei:
2. Recunoasterea rolului important al persoanelor cu atribuţii în aplicarea
legislaţiei transparenţei instituţionale.

De cele mai multe ori, angajatul însărcinat cu aplicarea Legii nr.544/2001 nu posedă
documentelor solicitate în baza acestor legi, lucru pentru care este nevoit să apeleze la
ajutorul
altor departamente pentru a putea elabora şi formula un răspuns.
 Aşa cum prevede Legea nr.544/2001, funcţionarii responsabili de aplicarea acestei
legi pot fi sancţionaţi legal şi administrativ, în cazul în care se constată nerespectarea
prevederilor.
O altă situaţie similară este cea întâlnită în aplicarea legii transparenţei decizionale,
Legea nr.52/2003. O bună gestionare a transparenţei instituţionale a fondurilor
comunitare postaderare în România este esenţial să existe resursele umane suficiente şi
bine pregătite. Pregătirea lor are rolul de a asigura calităţii rezultatelor. Pregătirea
continuă oferă suportul pentru ca activitatea să fie cât mai eficientă. Procedurile
trebuie să fie clare şi optimizate pentru a oferi eficacitate şi eficienţă muncii acestora.
Expunerea problemei:
 3. Aplicarea principiului informării din oficiu atunci când sunt solicitări
numeroase cu conţinut similar sau identic.

 Conform acestui principiu lucrul se poate face prin numeroase metode, de la


cea mai simplă, respectiv publicarea pe site-ul de web, până la cele mai
complexe, cum ar fi răspunsuri standardizate gestionate de un software
specializat de helpdesk sau publicaţii tematice distribuite gratuit celor
interesaţi.
Expunerea problemei:
4. Realizarea si întreţinerea permanentă a unei baze de date cu factori interesaţi
în implicarea în consultări cu privire la documentele relevante acestor etape.

Instituţiile de afaceri au obligaţia de a avea o bază de date ca cea la care facem referire.
Acest lucru revine din interpretarea art.6 alin.3 din Legea nr. 52/2003:
„Anunţul referitor la elaborarea unui proiect de act normativ cu relevanţă asupra mediului
de
afaceri se transmite de către iniţiator asociaţiilor de afaceri si altor asociaţii legal
constituite, pe
domenii specifice de activitate”.
 Aşadar acest demers este eficient întrucât are trimitere către asociaţiile de afaceri şi alte
asociaţii de profil. Pe acest lucru se bazează şi prezumţia pre-existenţei unei baze de date
comprehensive şi actuale.
 Obţinerea şi întreţinerea unei astfel de baze de date se poate face cu sprijinul coaliţiilor de
asociaţii deja constituite sau prin procesarea secundară a solicitărilor de acces la informaţii
şi participare (respectiv introducerea automată autorilor solicitărilor în baza de date).
Expunerea problemei:
5. Luarea în considerare a punctelor de vedere exprimate de cei consultaţi ca
elemente ce sprijină, fundamentează sau critică opţiuni de politici publice

Comunitatea civilă nu poate avea o opinie sau opţiune unitară pe toate aspectele ce
ţin de
programare, identificare şi formulare în domeniul instrumentelor structurale. De
aceea există şi opinii exprimate care se contrazic. Eronat este considerentul că
inexistenţa unei opinii comune a societăţii civile invalidează procesul de consultare,
iar în lipsa respectivei opinii comune, instituţiile publice au libertatea de a decide
fără consultări. Din contră, rolul persoanei responsabile de relaţia cu societatea
civilă este acela de a colecta toate propunerile şi sugestiile factorilor interesaţi şi de a
informa cu privire la fundamentarea opţiunilor de politici publice pe baza
comentariilor primite în procesele de consultare. Pe urmă, decizia de a alege şi
nuanţa politică ce va fi implementată urmează să fie luată de factorii cu putere
decizională din cadrul instituţiei respective, cu necesitatea motivării alegerii.
Expunerea problemei:
 6. Justificarea acceptarii şi/sau respingerii propunerilor venite din
partea societăţii civile în timpul proceselor de consultare

 Privind această recomandare, se pot evidenţia două aspecte. Întâi, răspunsul la


petiţia prin care au fost trimise propunerile este obligatoriu conform legislaţiei
generale a petiţiilor. Apoi, volumul de muncă necesar oferirii acestui răspuns
poate fi redus substanţial dacă procesul de preluare şi prelucrare a
recomandărilor primite este gestionat eficient – deci, este vorba doar de a
prelua informaţii deja existente în documentele interne rezultate în urma
proceselor de consultare. Timpul atribuit pentru a realiza acest lucru
considerăm că Transparenţa
instituţională a fondurilor europene în România reprezintă o utilizare eficientă
a resurselor publice,
întrucât conferă credibilitate procesului de consultare.
Expunerea problemei:
 7. Utilizarea unor metode eficiente de consultare directă a factorilor
interesaţi, în cadrul unor întâlniri/dezbateri

 O metodă ar fi cea a cafenelei publice (după care s-a derulat, de altfel, şi


conferinţa din cadrul prezentului proiect) sau cea a audierilor publice.
Expunerea problemei:
8. Tratarea Ghidului solicitantului ca act normativ şi aplicarea consecventă a Legii nr.52/2003 în
elaborarea acestuia si a actelor modificatoare
 
În timpul activităţii de monitorizare cât şi în dezbaterile din cadrul conferinţei derulate în cadrul
proiectului au fost argumentate două opţiuni de interpretare în ceea ce priveşte caracterul
Ghidului solicitantului. O opţiune împărtăşită în mare măsură de echipa proiectului, afirmă că Ghidul
solicitantului are caracterul unui act normativ, deci prevederile Legii transparenţei decizionale în
administraţia publică, nr.52/2003, îi sunt direct aplicabile. Astfel, această intepretare pare a fi susţinută şi
de practică, nu foarte consecventă, de aprobare a Ghidurilor solicitantului prin ordin de ministru,
publicat în Monitorul Oficial. O altă interpretare, prevalentă în rândul reprezentanţilor Autorităţilor de
Management, prezintă Ghidul solicitantului ca pe o compilaţie de acte normative, fără nici o altă
adăugire de conţinut şi respectiv, fără a constitui, în sine, izvor de drepturi si obligaţii. Pentru a continua
argumentaţia în oricare dintre cele două sensuri, putem aminti însă opinia unanimă privind utilitatea
foarte mare a comentariilor şi recomandărilor primite în timpul proceselor de consultare. Propunerea
echipei de experţi privind aplicarea consecventă a Legii nr.52/2003 şi în cazul când se intepretează că
Ghidul solicitantului nu constituie un act normativ a reieşit din observarea faptului că este mai uşor să
aplici o procedură deja cunoscută decât să creezi şi să rodezi o procedură de consultare nouă, atât din
punctul de vedere al personalului instituţiilor publice cât şi din perspectiva societăţii civile.
 
Expunerea problemei:
9. Reducerea nevoii de a interveni asupra Ghidurilor solicitantului prin corrigendum-uri

Discuţiile din cadrul conferinţei derulate în cadrul proiectului au contribuit la identificarea


aspectelor calitative privitoare la justificarea corrigendum-urilor la Ghidurile solicitantului.
Ele pot fi grupate în trei categorii:
 1. greşeli de redactare – reducerea acestora poate fi pe de o parte obţinută prin metoda testului
intern înainte de publicare şi pe de altă parte prin eficientizarea proceselor de consultare;
2. deficienţe de interpretare – comunicarea şi transparenţa poate contribui substanţial la
reducerea lor, alături însă de alte procese ce exced domeniului transparenţei instituţionale, cum ar
fi implementarea unei strategii eficiente de formare;
3. scăpări inerente datorită presiunii timpului – în această situaţie, instrumentele transparenţei
instituţionale au o mai mică putere de influenţare directă asupra deciziilor politice şi a politicilor
publice. Putem însă să reamintim faptul că transparenţa mecanismelor care duc la accelerarea
deciziilor dincolo de timpul normal de derulare a activităţilor, posibil chiar cu nerespectarea
legislaţie transparenţei instituţionale, poate să ofere probele antrenării responsabilităţii
decidenţilor. Prin minimizarea nevoii de intervenţie ulterioară în textul Ghidurilor solicitanului,
corrigendum-urile pot deveni ceea ce şi trebuie să fie: simple erate, iar nu documente care
modifică regulile jocului pe parcurs.
Expunerea problemei:
10. Tratarea cu celeritate atât a petiţiilor cât şi a solicitărilor de acces la informaţii de interes public

Această recomandare conţine în aparenţă o contradicţie: pe de o parte susţinem corecta


interpretare a tuturor solicitărilor primite de entităţile care gestionează instrumentele structurale
ca fiind fie petiţii fie cereri de acces la informaţii de interes public, iar pe de altă parte propunem
asumarea unui termen mult mai scurt de răspuns, faţă de maximul legal de 30/45 de zile pentru
petiţii, respectiv 5/10/30 de zile pentru solicitările de acces la informaţii. Contradicţia este însă
numai aparentă: corecta lor calificare atrage asumarea răspunderii asupra formulării răspunsului,
iar termenele legale sunt oricum maximale şi trebuie interpretate în corelare cu restul prevederilor
legale aplicabile – în cazul nostru, regulamentele europene ce privesc instrumentele structurale.
Referitor la calificarea cererilor primite, de cele mai multe ori, sunt considerate solicitări de acces
la informaţii de interes public doar cele care cuprind în textul lor această menţiune, cu toate că
este obligaţia instituţiei de a încadra corect cererea, în raport de prevederile art.31 din Constituţia
României: „Autorităţile publice, potrivit competenţelor ce le revin, sunt obligate să asigure
informarea corectă a cetăţenilor asupra treburilor publice şi asupra problemelor de interes personal”.
Chiar dacă este evident, precizăm faptul că informarea asupra treburilor publice se realizează, din punctul de vedere al
legislaţiei transparenţei instituţionale discutate în prezentul document, prin
Legea nr.544/2001 şi Legea nr.52/2003, iar cea privind problemele de interes personal, prin
Ordonanţa nr.27/2002 privind regimul de soluţionare al petiţiilor. În fapt, calificarea corectă a
solicitărilor conduce la o mai bună delimitare a sarcinilor persoanelor responsabile, cu consecinţe
directe asupra eficienţei şi motivării, în timp ce asumarea voluntară a unor termene mult sub cele
maxime permise de lege răspunde în mod direct cerinţelor din regulamentele privind instrumentele
structurale.
Expunerea problemei:
11. Coordonarea optimă între compartimentul de comunicare din cadrul entităţilor care gestionează fonduri
europene postaderare şi compartimentul din instituţia-mamă care răspunde direct de aplicarea legislaţiei
transparenţei instituţionale

În orice formă de organizare a entităţii care gestionează fonduri europene post-aderare,
este necesară coordonarea cu compartimentele responsabile de relaţia cu societatea civilă,
respectiv aplicarea Legii nr.544/2001, din instituţia publică vizată. Din punct de vedere strict legal,
procesul de informare ar trebui să decurgă în următorii pasi:
1. primirea solicitării de către punctul unic de contact al instituţiei (compartimentul responsabil de relaţia cu societatea
civilă şi/sau aplicarea Legii nr.544/2001);
2. direcţionarea către compartimentul de specialitate (în cazul nostru, AM/OI/altă structură cu atribuţii privind
instrumentele structurale);
3. formularea răspunsului de către compartimentul de specialitate;
4. trimiterea răspunsului către solicitant de către compartimentul responsabil de relaţia cu societatea civilă si/sau
aplicarea Legii nr.544/2001.
5. utilizarea secundară a informaţiei privitoare la solicitant (în scop de raportare, introducere în baze de date etc.)
Deosebirea fundamentală constă însă în caracterul relativ autonom al structurilor care gestionează instrumente
structurale, care, spre deosebire de alte compartimente de specialitate, dispune şi de un instrument propriu de informare
şi comunicare. De aceea, această particularitate pare a se ivi în numeroase dintre necorelările observate în cadrul
activităţii de monitorizare din cadrul proiectului. În orice fel de organizare, este necesară stabilirea unor relaţii clare între
cele două structuri intra-instituţionale, în vederea respectării atât a legislaţiei române privind transparenţa
instituţională, cât şi a prevederilor europene şi normelor românesti corespondente privind instrumentele structurale.
Expunerea problemei:
 12. Concentrarea pe calitatea răspunsului la solicitări mai degrabă decât
pe stricta conformitate legislativă 
 Cu privire la această recomandare, în cadrul conferinţei din cadrul proiectului
s-a sugerat concentrarea mai degrabă pe eficienţa rezultatului decât pe urmarea
strictă a procedurilor interne privind circuitul documentelor, câteodată poate
prea complex, cu consecinţe asupra calităţii răspunsurilor şi asupra timpului de
răspuns. Din aceste considerente, se poate lua în considerare şi delegarea de
semnătură pentru persoanele din cadrul compartimentelor de informare,
pentru a putea răspunde direct la solicitări de acces la informaţii de interes
public. Externalizarea funcţiei de informare si comunicare, poate fi o altă
altenativă, având însă în vedere şi instrumentele de control a contractorului.
Expunerea problemei:
 13. Introducerea unor indicatori privind transparenţa instituţională în
cadrul documentelor de evaluare

 In plus, lucru oferă coerenţa întregului proces descris prin recomandările de


mai sus, pe de o parte, iar pe de altă parte, permite învăţarea din experienţa
ciclurilor anterioare de programare.
Concluzii si propuneri
 Cu privire la bunele practici inb utilizarea fondurilor structurale si de coeziune,
se poate spune ca aplicarea fara echivoc a tuturor legile cu privire la accesul la
informaţii de interes public şi transparenţa decizională reprezinta o prioritate
necesara si obligatorie in vederea gestionarii instrumentele structurale şi
celelalte fonduri post-aderare în România. In acest sens, se recomanda
eliminarea carenţelor legislative, precum si asimilarea tuturor normelor
referitoare la transparenţei instituţionala.
 Un rol important in aplicarea bunelor practici inb utilizarea fondurilor
structurale si de coeziune il au persoanelor cu atribuţii în aplicarea
legislaţiei transparenţei instituţionale, care conform Legii nr.544/2001,
pot fi sancţionaţi legal şi administrativ, în cazul nerespectarii prevederilor.
Aceste persoane au nevoie de o pregatire continua, de proceduri clare şi
optimizate menite sa asigure oferi eficacitate şi eficienţă.
Concluzii si propuneri
Principiului informării din oficiu este de asemenea reprezentativ pentru
aplicarea bunelor practici inb utilizarea fondurilor structurale si de coeziune deoarece
prin aplicarea acestuia se raspunde numeroaselor solicitari cu continut similar.
Deasemeni, este importanta realizarea si întreţinerea permanentă a unei baze
de date in conformitate cu interpretarea art.6 alin.3 din Legea nr. 52/2003
Ghidului solicitantului reprezinta un act normativ iar aplicarea consecventă a
Legii nr.52/2003 în elaborarea acestuia si a actelor modificatoare reprezinta o
prioritate deoarece este mult mai eficient sa aplici o procedură deja cunoscută
atât la nivelul personalului instituţiilor publice cât şi din perspectiva societăţii civile.
Petiţiile şi solicitările de acces la informaţii de interes public necesita o atewntie
sporita deoarece ele trebuiesc sa primeasca rapsunsuri si solutionari in conformitate cu
legislatia in vigoare. In acest sens, mai putem vorbi si despre calitatea raspunsului in
detrimentul strictei conformitati legislative, deoarece calitatea raspunsului si
rapiditatea cu care acesta ajunge la petitionari prezinta o importanta relevanta.
Bibliografie
INSTITUTUL ROMÂN DE TRAINING ŞI ASOCIAŢIA
PRO DEMOCRAŢIA – RAPORT DE BUNE BUNE
PRACTICE
EMILIAN M. DOBRESCU – FONDURILE
STRUCTURALE
http://www.caravanafs.ccina.ro