Viteza de conducere a fibrelor nervoase motorii (VCM)   

• este un test obiectiv utilizat în diagnosticul și clasificarea bolilor

neuro-musculare;
• poate releva existența unei neuropatii sau a unei miopatii;
• dintre componentele unui nerv mixt, fibrele motorii sunt cele mai
accesibile stimulării, iar răspunsul motor consecutiv stimulării lor se
poate observa foarte ușor;
• se realizează prin stimularea unui nerv periferic în doua puncte
accesibile ale traiectului sau si culegerea potentialului motor evocat
(raspuns M) la nivelul muschiului  inervat de nervul respectiv (ex.
primul interosos dorsal pentru nervul cubital).
• este necesar calculul latentelor cuprinse intre momentul stimularii
nervului motor si momentul aparitiei raspunsului M pentru cele doua
puncte de culegere (proximal si distal fata de locul culegerii)

           VCM  (m/ sec) = S/ DT

• diferenta DT dintre aceste latente

• distanta S dintre punctele de stimulare

Tehnica de lucru:

• în teritoriul nervului studiat se alege un mușchi distal, pentru ca

trunchiul nervos să fie accesibil stimulării cel puțin în două puncte între
care să existe o distanță suficient de mare

•  se determină latența răspunsului motor prin măsurarea:

- intervalului de timp (în msec.) din momentul stimulării și cel al apariției
potențialului muscular
- distanțelor (în mm) dintre electrodul stimulator (distal și proximal) și cel
de culegere
  Calcularea vitezei de conducere:

• pentru calcularea vitezei de conducere nervoasă sunt necesari doi

parametri:
- latența în propagare între cele două puncte de stimulare;
- distanța (în mm) între cele două puncte de stimulare.

•  Calcularea latenței proximale se face cunoscând viteza de derulare a

hârtiei (filmului) și valoarea înscrisă pe film (hârtie).
Exemplu:
•dacă viteza de derulare este de 60 mm/sec iar perioada înregistrată
pe film este de 1,5 mm latența proximală este:
           60 mm ………………………… 1000 msec
         1,5 mm ……………………….. x
            ———————————————–
           x = 1.000 · 1,5 / 60 = 150/60 = 25 msec.
 
•în același fel se face și calculul pentru determinarea valorii latenței
distale.  
• Pentru aflarea vitezei de conducere nervoase se folosește relația
v = S/T
            S – distanța dintre cele două puncte de stimulare
  T – diferența dintre valoarea latenței proximale și distale (în msec.)
• Important pentru diagnosticul neurologic este determinarea vitezei de
conducere pe distanțe scurte (5-10 cm) deoarece se știe că:

-  viteza de conducere nervoasă nu este uniformă de-a lungul unui nerv,

ea scăzând ușor spre periferie;

- în cazul unei lezări nervoase pe o porțiune redusă, viteza de

conducere globală nu este modificată decât foarte puțin. Astfel,
evidențierea leziunii este posibilă numai la măsurarea vitezei de
conducere nervoase pe porțiuni mici
                        Limite de valori normale:

• median: 49, 4- 69, 3 m/s (medie: 57 m/s);

• radial: 50- 70 m/s (medie: 60 m/s);

• cubital: 49 – 66 m/s (medie: 57 m/s);

• sciatic popliteu extern: 46 – 54 m/s

• sciatic popliteu intern: 40 – 58 m/s (medie: 50 m/s);

• facial: 43- 47 m/s.

Factori care modifica viteza de conducere:
• Vârsta :
- s-a demonstrat pe animale de experiență că viteza de conducere
crește proporțional cu creșterea diametrului fibrelor nervoase în
cursul dezvoltării animalului;
- astfel de relație există și la om, în cursul procesului fiziologic de
creștere;
- s-a constat că la noi-născuții la termen viteza de conducere este
aproximativ egală cu cea determinată la adulții tineri normali;
- VCM la nou-născut este 1/2 din cea a adultului, pe care o atinge între
3 si 5 ani
- de la vârsta de 40 de ani VCM scade progresiv;
• Temperatura
- modificări de același sens cu temperatura - VCM
- determinarea vitezei de conducere nervoasă se realizează corect ținând
cont de temperatura cutanată și cea a mediului ambiant, deoarece
viteza scade cu 2,4 m/sec pentru o reducere de 1oC a temperaturii;
• Anestezice locale (scad VCM);
• Ischemia (scade VCM).

• S-a constatat de asemenea că viteza de conducere dintr-un grup de

fibre nu este media vitezei de conducere a fibrelor individuale,
deoarece între fibrele unui nerv există relații fizice care pot accentua
sau reduce viteza globală de conducere.
 Infatigabilitatea relativă a nervului
• Spre deosebire de mușchi („oboseala musculară”) nervul excitat
continuu prezintă semne de „oboseală” după o perioadă mult mai
mare.
• Infatigabilitatea proprietatea nervului de a nu obosi deoarece
metabolismul în fibra nervoasa este foarte redus, comparativ cu alte
componente ale sistemului nervos.
• Această comportare diferită a mușchiului și nervului poate fi
demonstrată experimental:         
  Tehnica de lucru:

• Se prepară 2 labe galvanoscopice (A și B).

• Se încarcă nervii motori (sciatici) pe câte un excitator și se stimulează
continuu.
• La nivelul labei B se blochează (reversibil) transmiterea influxului nervos
la mușchi.
• După o perioadă de timp se suprimă secțiunea (blocarea) fiziologică
realizată la nivelul preparatului B.
• Se constată că, în condițiile în care nervii de la ambele labe au suportat
o stimulare continuă, mușchiul labei A manifestă oboseală iar cel de la
laba B nu prezintă semne caracteristice de oboseală.