Fiziologia ţesuturilor excitabile

Excitabilitatea este capacitatea de-a răspunde la

excitaţie în mod specializat, orientat, cu o viteză
maximă.
Excitabilitatea, metabolizmul şi reproducerea sunt
ptoprietăţi biologice fundamentale.
Excitaţia este un fenomen biologic complicat care
se caracterizează prin modificarea proceselor
metabolice şi termogenice, prin depolarizarea
temporară a membranei celulare şi alte manifestări
fiziologice şi biofizice specifice.
Ţesuturi excitabile sunt:
a)Ţesutul nervos;
b)Ţesutul muscular;
c)Ţesutul glandular.
Restul ţesuturilor posedă capacitatea de-a reacţiona la
acţiunea stimulurilor prin modificări structurle şi
fizico-chimice
Excitanţii

• 1)fizici (mecanici, termici, electrici, sonori etc.);

• 2) chimici ( acizi, alcaline etc.)
• 3) fizico-chimici ( pH, presiune osmotică etc.)
• 4) adecvaţi
• 5) neadecvaţi
Legele generale ale
excitabilităţii
• Intensitatea pragală a excitantului
• Modificări membranare locale în răspuns la
stimularea subliminală
• Reacţia maximală la intensitatea pragală
• Perioada de latenţă
• Bruscheţa creşterii intensităţii stimulului- fenomenul
de acomodare
• Densitate pe unitate de suprafaţă
• Modificări de excitabilitate
Membrana celulară este o structură care
delimitează două compartimente- compartimentul
extracelular şi compartimentul intracelular

• Rolul membranei celulare:

• Transmitere de informaţie;
• Transport selectiv de substanţe;
• Diferenţa de potenţial.
Funcţiile membranei
(după I. Haulică,2007, modificat)

• Asigurarea distribuţiei asimetrice a componentelor

ionice;
• Transfer de informaţie intra- şi intercelulară;
• Rol de apărare şi secreţie prin fagocitoză, end- şi
exocitoză;
• Rol în recunoaştere intercelulară şi apărarea imunitară;
• Reglarea şi limitarea creşterii organelor;
• Roluri metabolice intracelulare (energia ATP);
• Adezivitatea şi relaţiile intercelulare;
• Participarea la mecanismele etiopatogenice.
Transportul membranar
1. Sistemele de microtransport
a) Transport pasiv
Difuziune simplă
Osmoză (difuziune acquadependentă)
Echilibrul Donnan
b) Transport activ
În contragradient de concentraţie
Prin translocare de grup
Transportul membranar

2. Sistemele de macrotransport
endicitoza
exocitoza
transcitoza sau citopemsisi
coloidopexia
rofeocitoza
Transportul prin difuziune
Rata de difuziune
- Valoarea diferenţei de concentraţie;
- Permiabilitatea membranei pentru
substanţele de difuzie;
- Temperatura soluţiei;
- Suprafaţa membranei pentru difuzie
a) Difuziune liberă;
b) Difuziune mediată (fascilitată)
Fig.I.1. Diverse forme de
pasaj al substanţelor din
exteriorul, în interiorul
celulei.
A – Pasajul direct al
substanţei (S), prin
intermediul transportorului
(T)
B – Pasajul substanţei (S),
prin traversarea unui canal
C – Pasajul substanţei (S),
prin pinocitoză
Transportul prin osmoză

• M= Pos [a(H2O)e - a(H2O)i]

unde a(H2O)e şi a(H20)i reprezintă activitatea
termodinamică a apei pe suprafaţa extra~ şi
intracelulară a membranei, iar Pos este permeabilitatea
osmotică a membranei.
- Permeabilitatea selectivă
- Substanţe osmotic active
- Presiunea osmotică
Transportul condiţionat de
echilibrul Donnan

 Na  A  Cl  B
 

 Na  B Cl  A
 
Fig.I.2. Structura proteică a pompei Na+-K+-ATP-ază, încorporată în mem-
brana celulară. Subunitatea α constituie sistemul antiport.
Fig.I.3. Modelul reprezen-tativ al
funcţionării pom-pei Na+K+-
ATP-aza. Lini-ile continue indică
direcţia transportului activ, iar lini-
ile întrerupte indică direcţia
transportului pasiv (difu-ziunea).
Fig.I.4. Transportul activ
secundar. Majus-culele indică
concentraţia mare, comparativ cu
cea din fluidul contralateral.
Fig.I.5. Transportul prin pinocitoză. Fig.I.6. Transportul prin fagocitoză.
Fig.I.7. Fenomenele de endocitoză şi exocitoză.
Fig. I.8. Modelul reprezentativ al deschiderii canalului ionic, prin interacţiu-nea
ligand-receptor (A) şi a canalului ionic prin variaţia potenţialului de mem-brană (B).
Fig. I.9. Potenţialul membranar (de repaus).
A – sistemul de înregistrare; B – valorile determinate.
Fig. I.10. Potenţialul de acţiune.
A – sistemul de înregistrare; B – valorile determinate
Fig.I.11. Variaţiile conductanţei membranare pentru Na+ şi K+ pe parcursul
potenţialului de acţiune. gNa+ atinge maximum în prima milisecundă a apa-riţiei
depolarizării; creşterea tardivă a gK+ este responsabilă de repolarizare.
Fig.I.12. Relaţiile de feedback pozitiv, între depolarizarea membranei şi creşterea
permeabilităţii pentru Na+, în faza de depolarizare a potenţialului de acţiune.
Fig. I.13. Potenţialul de acţiune în neuron.
a – răspunsul local; b – postpotenţialul negativ; c – postpotenţialul pozitiv

Fig. I.14. Modificările potenţialului mem-
branar, ca răspuns la acţiunea stimulului
electric.
Stimulii subliminari (4) provoacă apariţia răs-
punsului local (1). Stimulul liminal (3) şi su-
praliminal (5) provoacă apariţia potenţialului de
acţiune (2) cu amplitudine stabilă. 6 – valoarea
potenţialului membranar de repaus; 7 – pragul
de excitaţie.
Fig.I.15. Frecvenţa potenţialelor de
acţiune ca răspuns la intensitatea
stimulării.
Înregistrarea este efectuată pe o singură
fibră sensitivă a nervului sciatic de
broască, în timpul extinderii muşchiului
gastrocnemian cu diferite greutăţi (1-1
mg; 2-2 mg; 3-5 mg; 4-10 mg; 5-20 mg;
6-50 mg). Cu creşterea sarcinei se
măreşte frecvenţa potenţialelor de
acţiune, fără modificarea amplitudinii.
Fig. I.16. Curba intensitate-timp.
A-B – reobaza; C – timpul util, D-E –
reobaza dublă, F – cronaxia
Fig. I.17. Perioada refractară absolută (1) şi refractară relativă (2).
Pentru provocarea potenţialului de acţiune, în perioada refractară relativă, intensitatea
stimulilor secundari este mai mare, comparativ cu stimulul primar.
Fig.I.18. Potenţialul de acţiune, conductanţa membranară şi excitabilitatea.
• depolarizarea membranară şi perioada refractară absolută: activarea ra-pidă şi
inactivarea conductanţiei sodice (gNa+);
• repolarizarea membranară şi perioada refractară relativă: augmentarea foarte tardivă
şi foarte lentă a conductanţei potasice (gK +);
• postpotenţialele: faza hiperexcitabilităţii (perioada supranormală), prin re-tenţia
polarizării corespunde efluxului incomplet a ionilor Na +; faza hipo-excitabilităţii
(perioada subnormală) rezultă din influxul foarte lent a ionilor K +.