Sunteți pe pagina 1din 35

CURS 9

PROIECTAREA DE DETALIU
A SISTEMELOR
INFORMATICE
PROIECTAREA DE DETALIU A
SISTEMELOR INFORMATICE
• Prin proiectarea de detaliu se realizează
practic detalierea, pentru fiecare subsistem
în parte sau aplicaţie informatică definită, a
tuturor elementelor implicate, pe baza
cerinţelor formulate pentru noul sistem şi a
activităţii de studiu şi analiză a sistemului
existent, concretizate în modelul datelor şi
modelul prelucrărilor. Se realizează astfel
modelul de detaliu al fiecărui subsistem sau
componentă a sistemului şi se stabilesc
soluţiile tehnice de realizare ale fiecăruia.
Proiectarea de detaliu
• Cuprinde două activităţi distincte realizate
pentru fiecare aplicaţie sau modul din
cadrul sistemului, denumite sugestiv:
proiectare logică de detaliu
proiectare tehnică de detaliu.
• Cele două activităţi se finalizează cu o
documentaţie corespunzătoare, denumită:
 Proiect logic de detaliu
Proiect tehnic de detaliu.
Documentatia
• Proiectul logic de detaliu cuprinde informaţii
privind cerinţele de detaliu ale componentei
funcţionale, soluţia de organizare şi structurare a
datelor, descrierea intrărilor, ieşirilor, a interfeţei
cu utilizatorul.
• Proiectul tehnic de detaliu, adresat specialiştilor
(programatori) prezintă, în plus, specificaţii
tehnice de realizare a programelor sau
procedurilor automate, permiţând astfel
comunicarea în cadrul echipei de proiectare şi
realizare a sistemului.
1. Detalierea funcţiunilor şi a structurii
funcţionale a subsistemelor şi/sau a
aplicaţiilor informatice
• Se detaliază funcţiunile fiecărei aplicaţii până la nivelul
funcţiilor elementare, definind, acolo unde este posibil,
chiar procedurile care urmează să fie realizate.
• Se realizează schema funcţională a fiecărui subsistem
sau aplicaţie informatică.
• Se întocmeşte lista procedurilor automate şi manuale pe
care le implică realizarea aplicaţiei informatice, pornind
de la funcţiile elementare ale acesteia şi se descriu
aceste proceduri.
• se definitivează modelele matematico-economice
utilizate şi algoritmii de calcul ce stau la baza prelucrării
automate în cadrul aplicaţiei sau modulului informatic.
2. Proiectarea de detaliu a ieşirilor
• Ieşirile sistemului informatic conţin rezultatul
prelucrărilor efectuate asupra datelor de
intrare şi se pot prezenta sub forma unor
rapoarte, a unor situaţii de raportare afişate
pe ecran, scrise pe hârtie sau înregistrate
pe un suport extern (disc hard sau flexibil,
Cd, casetă magnetică, etc).
• Rapoartele pot fi listate la imprimantă,
vizualizate pe monitor sau memorate pe un
suport magnetic în vederea continuării
prelucrărilor în cadrul altor subsisteme
informatice.
Proiectarea de detaliu a ieşirilor
• Adeseori rapoartele de ieşire sunt însoţite de
reprezentări grafice, sub forme adecvate, pentru a
se putea observa mai uşor evoluţia unui proces sau
a unui fenomen economic. Acestea se recomandă
îndeosebi managerilor de nivel înalt, care au nevoie
de informaţii cu grad mare de sintetizare
• Cuprinde 2 etape:
 Proiectarea logică de detaliu a ieşirilor –
macheta raportului
 Proiectarea fizică de detaliu a ieşirilor se
realizează pe baza specificaţiilor de ieşire şi
presupune definitivarea formei şi formatului de
prezentare a rapoartelor, aşezarea în pagină,
spaţierea rândurilor, stabilirea procedurilor de
interpretare a ieşirilor.
Exemplu: Lista Comenzi-Clienti
LISTA Comenzi
Clasificarea iesirilor
a) Gradul de agregare :
 Rapoarte sintetice
 Rapoarte analitice
b) Natura informaţiilor conţinute :
 Rapoarte conţinând datele de stare ale sistemului
condus;
 Rapoartele statistice cuprinzând informaţii cu
caracter statistic necesare raportărilor ierarhice;
 Rapoarte previzionale care permit anticiparea
evoluţiei unor procese şi fenomene economice.
c) Destinaţia rapoartelor :
 Rapoarte de uz intern destinat cerinţelor proprii de
informare şi control;
 Rapoarte de uz general – cu un conţinut
prestabilit (ex. Bilanţul contabil )
d) Frecvenţa de generare:

•Rapoarte periodice, întocmite la intervale


regulate de timp, cum sunt:
Rapoarte zilnice;
Rapoarte lunare;
Rapoarte trimestriale
Rapoarte anuale
•Rapoartele de excepţie
•Rapoarte la cerere
Proiectarea de detaliu a ieşirilor

Observaţie:
• Se apreciază adeseori că numărul de rapoarte
obţinute în cadrul unei aplicaţii informatice este
în strânsă legătură cu utilitatea, cu eficienţa ei.
Cu cât numărul rapoartelor de ieşire este mai
mare, cu atât aplicţia este mai utilă, mai mulţi
decidenţi au nevoie de ele pentru
fundamentarea sau asistarea actului decizional.
3. Proiectarea de detaliu a intrărilor
• Intrările unui sistem informatic reprezintă
ansamblul datelor stocate, gestionate şi
prelucrate în cadrul sistemului, date care
provin din dinamica operaţiilor şi proceselor
economice şi financiare derulate în cadrul firmei
• Cuprinde cele două etape:
 proiectarea logică de detaliu
 proiectarea fizică de detaliu.
• Scop: elaborarea machetei documentului primar
şi elaborarea instrucţiunilor de completare şi
utilizare a acestuia; stabilirea regulilor de
validare a datelor.
Proiectarea de detaliu a intrărilor
In etapa de proiectare logică de detaliu se
realizeaza:
• lista completă a intrărilor, pentru fiecare
document de intrare descriindu-se elementele
caracteristice cum sunt:
- conţinutul informaţional,
- natura şi structura datelor,
- frecvenţa de apariţie,
- volumul,
- criteriile de control şi validare a datelor, etc
În proiectarea fizică de detaliu (numită şi
proiectare tehnică de detaliu) se realizeaza:
• activitatea de proiectare a documentelor de intrare
şi a machetelor (ecrane, videoformate sau
formulare) pentru datele de intrare;
• se stabilesc condiţiile de validare a datelor şi
instrucţiuni de corectare a acestora;
• se alege suportul tehnic pentru memorarea datelor;
• se definesc procedurile (manuale sau automate) de
culegere şi transmitere a datelor
• se reproiectează, dacă este cazul, chiar
documentele primare de înregistrare a datelor –
pentru a răspunde cerinţelor prelucrării automate.
4. Proiectarea sistemului de codificare

• Operaţia de codificare constă în


stabilirea unei corespondenţe biunivoce
între obiectele supuse codificării (bunurile
materiale) şi simbolurile (codurile) de
reprezentare a acestora, obţinute cu
ajutorul unui limbaj de codificare.
• Rezultatul codificării se concretizează într-
un sistem de coduri.
Caracteristicile codurilor
• lungimea codului. Este dată de numărul de caractere
prin care se descrie codul respectiv.
• structura şi formatul codului. Se referă la semnificaţia
fiecărui caracter din structura codului. Formatul poate fi
variabil sau fix.
• capacitatea codului (Cc). Reflectă numărul maxim de
combinări posibile pentru codificarea elementelor
mulţimii de interes ţinând seama de un format şi o
structură prestabilită. Cc se exprimă astfel:
Cc = 10N  26A, unde:
• 10 - numărul de cifre (0-9)
• 26 - numărul de caractere (litere) ale alfabetului
excluzând ş, ţ, î, â,ă
• N - numărul de caractere numerice din structura codului
• A - numărul de caractere alfabetice din structura codului.
Principiile codificării datelor
• unicitatea codurilor - codurile elaborate trebuie să ofere
posibilitatea identificării unice a oricărui element din
mulţime.
• conciziunea codurilor (minimalitatea) - codurile
elaborate trebuie să fie formate dintr-un număr cât mai
redus de caractere.
• stabilitatea codurilor - codurile elaborate trebuie să se
menţină aceleaşi pe o durată de timp cât mai îndelungată.
• semnificaţia codurilor - codurile elaborate trebuie să fie
cât mai semnificative (sugestive).
• operaţionalitatea codurilor - codurile elaborate trebuie
să ofere facilităţi cu privire la prelucrarea automată a
datelor, manipularea datelor.
• flexibilitatea codurilor - nomenclatoarele de coduri
trebuie astfel elaborate încât să ofere posibilitatea
adăugării sau excluderii de coduri fără a afecta structura
codurilor.
Clasificarea codurilor
a). domeniul de referinţă
• coduri interne
• coduri externe
b) natura caracterelor ce intră în componenţa codului:
• coduri numerice - formate din secvenţe de numere
naturale;
• coduri alfabetice - formate din caractere alfabetice;
• coduri alfanumerice - formate din caractere alfabetice
şi numerice.
c) lungimea codurilor:
• coduri cu lungime fixă – care conţin acelaşi număr de
caractere pentru toate obiectele supuse codificării;
• coduri cu lungime variabilă – care nu conţin acelaşi
număr de caractere pentru toate obiectele supuse
codificării.
Clasificarea codurilor
d) posibilităţile de prelucrare existente:
• - coduri elementare, care pot fi:
• - secvenţiale;
• - secvenţiale cu formare de
grupe;
• - mnemonice;
• - descriptive.
• - coduri compuse, care pot fi:
• - ierarhizate;
• - juxtapuse;
• - matriceale;
• - binare.
Codurile secvenţiale

• Codurile secvenţiale se formează prin atribuirea


unor numere în ordine crescătoare elementelor
de codificat. Se obţine astfel o corespondenţă
între mulţimea elementelor de codificat şi
mulţimea numerelor naturale. Ele pot avea:
 lungime fixă
lungime variabilă
• Dezavantaj: nu permit gruparea elementelor
colectivităţii pe subcolectivităţi şi prelucrarea
corespunzătoare a acestora.
Codurile secvenţiale
• Codurile secvenţiale cu formare de grupe se bazează
pe împărţirea elementelor mulţimii de codificat în
grupe, clase sau familii care, la rândul lor vor fi
împărţite în subgrupe, subsubgrupe. La nivelul
grupelor, respectiv subgrupelor elementele vor fi
codificate în ordine secvenţială. În acest mod la
nivelul fiecărei grupe, subgrupe etc. vor rămâne
coduri de rezervă.
Codurile secventiale: Avantaje si dezavantaje

Avantajele codurilor secventiale cu formare de


grupe :
• sunt extrem de flexibile, oferă posibilitatea
adăugării de noi coduri sau excluderii de coduri
din cadrul nomenclatorului fără a afecta
caracteristica de grupare.
• oferă posibilitatea prelucrării automate a datelor
cu obţinerea de totaluri la nivelul fiecărei grupe,
subgrupe etc.
Dezavantaj: comparativ cu codurile secvenţiale,
codurile secvenţiale cu formare de grupe se
caracterizează printr-o dimensiune sporită.
Alte tipuri de coduri
• Codurile mnemonice se formează prin prescurtarea
denumirii elementelor mulţimii de codificat, astfel încât
acestea să sugereze elementele corespunzătoare.
• Exemplu:
• PROF ROF - regulament de organizare şi
funcţionare
• CONF ROI - regulament de organizare internă
Avantaj: Codurile mnemonice sunt extrem de sugestive
şi semnificative.
• Codurile descriptive utilizate în descrierea
caracteristicilor tehnico-constructive ale instalaţiilor,
maşinilor, utilajelor.
• Exemple: PC-486 DACIA 1310
PC-586 DACIA 1410
Codurile ierarhizate
• permit exprimarea relaţiilor ierarhice ce se stabilesc între
elementele unei structuri. Astfel, fiecărei trepte ierarhice i se
atribuie una sau mai multe cifre în funcţie de numărul
elementelor componente imediat inferioare.
• codifică o serie de caracteristici ale elementelor mulţimii de
codificat între care există relaţii de ierarhizare / subordonare,
deci relaţii de incluziune.
• Avantaj: oferă posibilitatea prelucrării automate a datelor cu
obţinerea mai multor grupe de totaluri.(pe ateliere, pe secţii şi
pe întreprindere).
Codurile juxtapuse
• se formează prin alăturarea şi codificarea unor
caracteristici între care nu există nici o relaţie de
subordonare. Modelul de formare a acestor coduri este
ilustrat astfel:

Alte exemple:
• codul numeric personal
• codificarea fişelor tehnice în comerţul exterior
Alte tipuri de coduri
• Codurile matriceale se formează prin asocierea
elementelor unei matrici la două însuşiri ale obiectului
supus codificării, astfel încât permit caracterizarea a
două însuşiri ale unui element printr-o singură valoare
a codului. Se referă în special la caracteristicile
tehnice ale unui obiect.
• Codurile binare constau în combinaţii posibile de cifre
binare (0 şi 1) prin care se pot codifica o serie de
situaţii complexe. Un exemplu în acest sens îl
constituie codificarea stării civile:
• 000 - necăsătorit
• 110 - căsătorit
• 110 - casătorit fără copii
• 111 - căsătorit cu copii
Etapele realizării unui sistem de codificare
• identificarea (inventarierea) elementelor ce
urmează a fi codificate (stabilirea vocabularului de
intrare);
• uniformizarea terminologiei şi precizarea
denumirilor în vederea elaborării nomenclatorului
elementelor ce urmează a fi codificate (simbolurile
de reprezentare);
• analiza elementelor ce urmează a fi codificate,
stabilirea caracteristicilor acestora şi a relaţiilor de
ierarhizare/subordonare, în vederea identificării
grupelor şi subgrupelor din cadrul unei colectivităţi;
se estimează numărul maxim de elemente din
cadrul fiecărei grupe şi subgrupe şi evoluţia
probabilă a acestora;
• alegerea tipului de cod;
Etapele realizării unui sistem de codificare
• estimarea capacităţii codurilor, stabilirea
structurii şi dimensiunii acestora;
• atribuirea codurilor elementelor mulţimii de
codificat. Aceasta înseamnă întocmirea
nomenclatorului de coduri (alfabetul de ieşire) cu
gruparea elementelor în funcţie de tipul de cod ales;
• determinarea cifrei de control a fiecărui cod şi
asocierea acesteia codului respectiv (dacă este
cazul);
• stabilirea unei modalităţi de întreţinere a
nomenclatorului de coduri, astfel încât pe măsura
apariţiei de noi elemente neincluse în nomenclator,
acestea să fie codificate şi introduse în nomenclator.
Cum realizam codificarea?
Pentru a putea fi codifcată efectiv, o mulţime de elemente
trebuie mai întâi ordonată prin introducerea unei relaţii
de ordine. Se folosesc în acest scop clasificări şi
nomenclatoare.
• Clasificarea reprezintă un procedeu ştiinţific de
sistematizare a realităţii obiective, prin care devine
posibilă cunoaşterea proceselor şi fenomenelor.
• Clasificarea realizează împărţirea conform unor criterii
a unei mulţimi de elemente de acelaşi tip în grupe
(clase) de elemente, cu anumite caracteristici diferite.
• Elementele care au aceleaşi atribute şi acelaşi
comportament pot fi categorisite ca făcând parte
din aceeaşi clasă.
Cum realizam codificarea?
O clasificare corectă presupune îndeplinirea următoarelor
condiţii:
 fiecare clasă trebuie să conţină o parte din
elementele mulţimii;
 nici un element nu poate aparţine la două clase
diferite;
 asemănările pe baza cărora se grupează elementele
dintr-o clasă sunt mai importante decât deosebirile
dintre ele;
 constituirea unei trepte de clasificare se face pe
baza aceloraşi însuşiri.
• Nomenclatorul reprezintă lista elementelor unei
mulţimi prezentate în ordinea dată de o anumită
clasificare.
Cifra de control
• În momentul elaborării nomenclatorului de coduri, pe baza
unui anumit algoritm, se determină pentru fiecare cod o cifră
de control corespunzătoare, care va fi asociată codului
respectiv şi-l va însoţi pe toată durata existenţei lui. Pe
parcurs, cu ocazia introducerii unui cod se va recurge la
recalcularea cifrei de control, care va fi comparată cu cifra
de control iniţială. În caz de diferenţă înseamnă că acel cod
este eronat şi, printr-un mesaj afisat pe monitor, operatorul
va fi atenţionat, astfel ca va reintroduce în mod corect codul.
• Există o multitudine de metode de determinare a cifrei de
control a codurilor, dintre care:
– Metoda mediei aritmetice ponderate
– Metoda mediei geometrice ponderate
– Metoda conversiei restului împărţirii într-un caracter
alfabetic
• Formularul Pontaj
Prin intermediul acestui formular se introduce pontajul
pentru fiecare angajat în parte. Fie prin intermediul
casetei existente, fie cu ajutorul butoanelor de navigare
se selectează angajatul dorit, apoi se completează sau
se modifică pontajul angajatului respectiv.
PREZENTAREA IEŞIRILOR FINALE
• Prin "ieşirile" unui subsistem informatic înţelegem totalitatea informaţiilor
furnizate de acesta beneficiarilor interni şi externi, sub formă de rapoarte,
interogări sau mesaje, în urma prelucrărilor efectuate asupra datelor din
sistem. În cazul aplicaţiei proiectate, vor rezulta următoarele ieşiri:
• FIŞA DE PONTAJ:
• se întocmeşte într-un exemplar în fiecare lună pentru fiecare angajat, pe
fiecare departament sau secţie, în funcţie de organizarea internă;
• se completează zilnic cu numărul de ore lucrate sau cu indicativul “prezent”
sau “absent” în funcţie de tipul de pontaj utilizat. Pentru timpul nelucrat se
menţionează cauza (învoire, concediu medical, absenţă nemotivată, etc);
• conţine numărul de zile şi numărul de ore pe zi ce trebuie lucrate, numărul de
zile şi ore efectiv lucrate, orele suplimentare prestate, orele lucrate noaptea,
etc;
• are ca suport de ieşire hârtia de imprimantă.
• STATUL DE SALARII:
• se întocmeşte o dată pe lună, într-un singur exemplar;
• conţine date privitoare la calculul salariilor şi serveşte ca document justificativ
de înregistrare în contabilitate a sumelor respective;
• conţine toate drepturile băneşti, deducerile şi reţinerile pentru toţi angajaţii
unităţii;
• are ca suport de ieşire hârtia de imprimantă.
• FLUTURAŞUL:
• se întocmeşte câte un exemplar pentru fiecare angajat, odată pe
lună;
• este înmânat angajatului odată cu salariul ridicat de acesta;
• conţine toate drepturile băneşti, deducerile şi reţinerile angajatului;
• are ca suport de ieşire hârtia de imprimantă.
• FIŞA FISCALĂ:
• se întocmeşte o dată pe an, pentru fiecare angajat în parte;
• conţine informaţii despre drepturile băneşti, deducerile şi reţinerile pe
toate cele 12 luni;
• se depune de fiecare angajat în parte la secţiile financiare pentru
calculul impozitului pe venitul global;
• are ca suport de ieşire hârtia de imprimantă.
• CENTRALIZATORUL:
• se întocmeşte o dată pe lună într-un singur exemplar;
• conţine totaluri privind retibuţiile, deducerile şi taxele angajatului,
precum şi taxele datorate de firmă referitoare la cheltuielile cu
salariile;
• are ca suport de ieşire hârtia de imprimantă.