Sunteți pe pagina 1din 27

Mecanica

● Mecanica este partea fizicii care studiază fenomene legate de mişcarea


mecanică.
● Miscarea mecanică este fenomenul prin care se produce modificarea
poziţiei unui corp în raport cu altul considerat fix.
● Analizarea mişcării mecanice s-a realizat în moduri diferite ceea
ce a determinat împărţirea mecanicii în trei părţi:
● Cinematica - studiază mişcarea mecanică folosind noţiunea de punct
material (punct geometric cu masă) fără a considera cauzele mişcării. Analizează
mişcarea la distanţă.
● Dinamica - analizează mişcarea mecanică pornind de la cauzele
mişcării. Face apel la conservarea energiei în procese mecanice şi acţiunea ca
factor determinant al proceselor în natură.
● Statica - analizează un caz particular de mişcare mecanică repausul,
adică echilibrul mecanic al corpurilor. Implică utilizarea noţiunilor de
compunere a vectorilor respectiv a momentelor forţelor.
Clase de forte
• Forţe - de interacţiune corp-plan (forţe care apar doar atunci
când corpul este pe plan);
- Normala la plan
- Forţa de frecare
• Forţe de tip reacţiune (răspuns la acţiune)
– Normala la plan
– Tensiunea mecanică
– Forţa elastică
• Forţe de tip central (interacţiune prin câmpuri)
- forţa de atracţie universală
- forţa de interacţie electrostatică
Normala la plan
y
• Cazul planului Se trasează sistemul de
referinţă- sistem biaxial,
orizontal sistem necesar studiului
REACŢIUNE mişcării.

N
x

G  
ACŢIUNE
N  G

scalar  N  G
Normala la plan
• Cazul planului înclinat y

  Gy

N

N

scalar 

Gx N G

Gy

 x

G

Gx - este componenta greutăţii paralelă cu planul şi care este
responsabilă de tendinţa deplasării corpului în jos pe plan.

Gx
sin    Gx  G  sin  ;
G

Gy - este componenta greutăţii normală pe plan şi responsabilă de
menţinerea corpului pe plan la alunecare , respectiv manifestarea
reacţiunii planului.
Gy
cos    Gy  G  cos  ;
G
● Normala la plan este o forţă de tip reacţiune care apare atunci
când corpul este pe plan şi are sens opus forţei care acţionează
perpendicular pe plan, opunându-se deformării planului.
FORŢA DE
y
FRECARE


Cazul planului
orizontal N 
a

 
Ff Ft
x


F f se opune deplasării

G
FORŢA DE FRECARE
 y
• Cazul planului înclinat - la
coborâre N Am revenit la poziţia iniţială ,
pentru a avea imaginea
forţelor şi a le edita !

Ff
 
Gt a

Gn 
 x

G
FORŢA DE FRECARE
• Cazul planului înclinat prezentat nu include existenţa unei forţe de
tracţiune, componenta tangenţială a greutăţii preluând acest rol.
• Se disting trei cazuri:
 
    v
 0  0  repaus  v  0
1. Gt +F f  0  Rx  0    
 v
 0  0  M .R.U .  v  v0  ct 

  corpul stă pe plan 
  F f se opune tendinţei de deplasare
   
  corpul coboară uniform
 F f se opune deplasării

    
2. Gt +F f  m  a  Rx =ct  a  ct  M .R.U . A.  sau altfel spus Gt  Ff


 corpul coboară accelerat  F f se opune deplasării

În toate cazurile vectorul Ff este orientat în sus pe plan, se


opune forţei de tracţiune Gt !
FORŢA DE FRECARE
• Cazul planului
înclinat- la urcare y

N
 
Ft a


Gt 
 Ff
Gn 
 x

G
FORŢA DE FRECARE
• Cazul planului înclinat prezentat include o FORŢĂ DE TRACŢIUNE, forţă
care este frânată atât de componenta tangenţială a greutăţii cât şi de forţa de
frecare care se opune deplasării corpului.


     v  0  R EPAUS   corpul este ţinut pe plan
1. Ft +Gt +F f  0  Rx =0    
 v  ct  M.R.U .   corpul urcă uniform

 

 F f se opune tendinţei de deplasare 
 Ft  F f  Gt  F f  în sus
   
 F f se opune deplăsii
  Ft  F f  Gt  F f  în jos

      
2. Ft +Gt +F f  m  a  Rx =m  a  a  ct  M.R.U . A.   corpul urcă uniform accelerat

 
 F f se opune deplasării  Ft  Gt  F f  m  a  F f  în jos
FORŢA DE FRECARE
• Din cele prezentate observăm:
•Interacţiunea cu planul, pentru acelaşi corp este mai mare
când corpul se află pe plan orizontal decât când acesta este pe
plan înclinat  forţa de frecare se raportează la normala la plan,
fiind direct proporţională cu aceasta . Ff ~N
În cazul corpului tractat ( în sus) pe plan înclinat , efortul
suplimentar deplasării se datorează componentei tangenţiale a

greutăţii Gt
LEGILE FRECĂRII
• Legea I -Forţa de frecare este independentă de
mărimea suprafeţei de contact corp-plan, ea
depinde doar de natura prelucrării suprafeţelor.
• Coeficientul care caracterizează prelucrarea suprafeţelor este
coeficientul de frecare μ. μ >μ
static dinamic
• Legea II -Forţa de frecare este proporţională cu
apăsarea normală la plan.
Ff    N
ATENTIE!!!
   
 din forma vectorială F f    N  F f || N 
  
    Ff    N
 din prezentările grafice  F f  N 

LEGILE FRECĂRII
• În urma studiului efectuat, pe baza exemplelor prezentate,
putem definii forţa de frecare:
• Forţa de frecare - este o forţă de interacţiune
corp-plan, proporţională cu apăsarea normală la
plan, iar vectorul forţă este paralel cu planul şi se
opune deplasării sau tendinţei de deplasare a
corpului pe plan.
 
Ff    N Ff  N
Tensiunea mecanica
● Tensiunea mecanică (T): reprezintă forţa care apare în corpuri

inelastice (cu elasticitate neglijabilă) şi se opune deformării acestora

(exemplu tensiunea mecanică în cablu). Tensiunea mecanică apare ca un

sistem de forţe interne de aceea rezultanta acestora este nulă.

Deoarece acest tip de forţă apare doar în corpuri supuse la deformări

forţa se încadrează în clasa forţelor de tip reacţiune.

Prin urmare:
 
T   Facţiune
FORŢA ELASTICĂ
● Forţa elastică - reprezintă forţa care apare în
corpurile elastice şi se opune deformării
acestora, aducând corpul la forma iniţială, după
încetarea acţiunii forţei deformatoare.
 Corpurile elastice - sunt corpuri care au
proprietatea de a reveni la forma iniţială după
încetarea acţiunii deformatoare.
Exemplu: pendulul elastic (resortul).
• Legea care exprimă comportarea corpurilor elastice
este Legea lui Hooke. Deducerea acesteia o realizăm
pe bază experimentală:
• Materiale necesare- pendule elastice de lungimi , secţiuni diferite şi
confecţionate din materiale diferite.
FORŢA ELASTICĂ
Experiment 1

l01  l02 (lugimea iniţială)


(alungire - deformare)

S01  S02 (aria iniţială a secţiunii) l1  l1  l01

mat.1  mat.2(natura materialului) l2  l2  l02

F1  F2 (forţa deformatoare)- ACŢIUNEA


LEGEA LUI HOOKE
S01  S02

l01  l02
 l1  l2
l2
l1
 



Fe1
Fe2 F2


F1 F2
l ~ F  1
 Vezi condiţiile
F1
LEGEA LUI HOOKE
S01  S02
Experiment 2

l02 l01  l02


l01
S01  S02

 mat.1  mat.2
F2 l2

l1
F1  F2
 Fe2
Fe1
 l1  l2
 
F1 F2


l l0  2 

F1
LEGEA LUI HOOKE
S01 S02 Experiment 3

l01  l02
l01  l02 S01  S02
mat.1  mat.2

l2
l1

Fe2

F2
F1  F2


F1
Fe1   l1  l2
F2

1
 l   3
F1 S0
LEGEA LUI HOOKE
S01  S02
Experiment 4

l01  l02
l01  l02
S01  S02

mat.1  mat.2
l2
 
l1
F1  F2
 Fe2 F2
Fe1

F1

F2  l1  l2


F1 l  f  mat.  4 
LEGEA LUI HOOKE
Din rezultatele experimentelor prezentate, vom deduce legea lui Hooke
şi respectiv relaţia forţei deformatoare :

Expetimentele
l ~ F  1

l ~ l0  2   l ~
F  l0
 5 1 F  l0
1
S0  l    6
l ~S  3 l  f  mat.  4 
E S0
0

 l
l 1 F  l  deformare relativă
    0
l0 E S0 unde 
 F  efort unitar

 S0
LEGEA LUI HOOKE
Enunţ- În corpuri perfect elastice deformarea relativă este proporţională
cu efortul unitar .
1
Prin urmare, E este o constantă de proporţionalitate, respectiv constantă de
material; E- modul de elasticitate Young.

l 1 F E  S0 E  S0
Din    F   l ,unde K
l0 E S0 l0 l0

-este constanta elastică → constantă care include pe lângă constanta de


material E şi dimensiunile geometrice iniţiale.
 
Prin urmare relaţia forţei deformatore va fi: Fdeformatoare  K  l
   
Conform principiului III: Fe   Fd Fe   k  l
FORŢE DE TIP CENTRAL
• Include forţele care au un centru de acţiune şi acţiunea are
loc prin intermediul câmpurilor fizice.
• Câmpul este forma de existenţă a materiei din jurul corpurilor
care păstrează proprietăţile specifice acelui corp.
• Ex. 1. planetele, respectiv corpurile de mase considerabile sunt caracterizate
prin camp gravitaţional, câmp care se manifestă prin forţa de atractie
exercitată asupra altor corpuri.
• 2. corpurile electrizate (cu sarcina electrică) sunt caracterizate de câmpul
electric, câmp care se manifestă prin interacţiuni cu alte corpuri electrizate
(nucleu şi înveliş electronic).
• Elemente comune:
• Intensitatea câmpului → este determinată de mărimea interacţiunii şi
nu depinde de corpul de probă !
• Interacţiunea → este dependentă de pătratul distanţei sursă-corp de
probă şi de mărimile caracteristice (masă-sarcină electrică) corpurilor
care interacţionează.
FORŢE DE TIP CENTRAL
FORŢA DE ATRACŢIE UNIVERSALĂ FORŢA DE INTERACŢIE
ELECTROSTATICĂ
• Intensitatea câmpul gravitaţional • Intensitatea câmpului electric
• Mărime care nu depinde de masa • Mărime care nu depinde de sarcina
corpului de probă  corpului de probă 
 F  F
 E
m q
• Forţa de atracţie universală • Forţa de interacţie electrostatică
• Direct proporţională cu produsul • Direct proporţională cu produsul
maselor şi invers proporţională cu sarcinilor şi invers proporţională cu
pătratul distanţei dintre centrele pătratul distanţei dintre centrele
corpurilor.
M m Q q 1
F K , forma scalară F  k unde : k 
r 2
r2 4    0  r
 
 mM r  1 q Q r
Fg   K   Fe   2 
r 2
r 4 0 r r r
FORŢE DE TIP CENTRAL
FORŢA DE ATRACŢIE UNIVERSALĂ FORŢA DE INTERACŢIE
ELECTROSTATICĂ
• Reprezintă forţa care guvernează • Reprezintă legea lui Coulomb, lege
mişcarea planetelor în Universul care explică interacţiunea corpurilor
Solar → traiectorii circulare. electrizate în câmp electrostatic .
• Conform principiului II • Conform formei vectoriale, pentru:
   
G  m  g    M q  Q  0  F are acelaşi sens cu r
   g   ,sau g  K  
r2
F  m   
•Prin urmare, accleraţia gravitaţională
Fe x
 q
este variabilă în funcţie de r-distanţa faţă de
sursa de atracţie:
 Q r
 RESPINGERE
M  
g0  K  2 , R  raza Pământului  
R 
 q  Q  0  F are sens
 opus cu r
M 
g  K  2 ,r  rază diferită
r 
 Fe x
R2 R2 
g  g0  2 ,sau g  g0  Q r  q
 R  h
2
r
 ATRACŢIE
FORŢE DE TIP CENTRAL
Pământ-Lună Nucleu- Electron
 
v v
m q
 
r r 
 F
F

M
Q
Forta inertiala
Cum explicăm menţinerea satelitului în mişcare pe orbită?
Forţa de tip central este îndreptată permanent spre centrul traiectoriei, prin
urmare corpul ar trebui să se deplaseze în acelaşi sens cu acţiunea, dacă ne-am afla într-
un sistem de referinţă inerţial ; în acest tip de mişcare vectorul viteză îşi schimbă
orientarea permanent, el fiind tangent la traiectorie, prin urmare există o variaţie a
vitezei fapt ce determină existenţa unei acceleraţii. Sistemul de referinţă legat de corp este
neinerţialnu aplică principiile newtoniene în forma cunoscută.

 Pentru principiilor

newtoniene în SRN se introduc forţe inerţiale :

F   m  a Unde m- masa corpului şi a – acceleraţia SRN


În cazul mişcării circulare forţa inerţială este numită forţă centrifugă, iar forţa
care menţine corpul în această mişcare este numită forţă centripetă .