LEGILE MECANICII

ELEV: NEGOI KARINA

CLASA: a 7a A
Aristotel a scris foarte mult, iar scrierile sale au ca și
autorul o istorie interesantă. Ele au fost redescoperite
treptat, dintre care Poetica abia în perioada Renașterii,
deci unele dintre ele pot rămâne necunoscute și până în
prezent. După moartea lui Teofast, urmașul lui Aristotel la
conducerea școlii, lucrările marelui filosof sunt duse în 
Asia Mică, unde putrezesc în subsoluri, fiind readuse la 
Atena pe la 100 î.e.n. În 86 î.e.n., sunt aduse la Roma și
ajung mai târziu până la Andronicus din Rodos. Vastul
sistem filosofic și științific conceput de Aristotel, uimitor
prin diversitate (logică, teologie, politică, estetică, fizică, 
astronomie, zoologie etc.) și profunzime, a stat la baza
gândirii medievale creștine și islamice și a fost axul culturii
Occidentului până la sfârșitul secolului al XVII-lea. Din
cele peste 150 de lucrări care îi sunt atribuite (
Diogenes Laertios menționa 145), s-au păstrat 47.
Aristotel, Categorii, traducere și interpretare de Constantin Noica, Editura Humanitas, Bucure ști,
1994.
Aristotel, Despre interpretare, traducere de Constantin Noica, Editura Academiei, Bucure ști,
]
1971.
Aristotel, Organon, vol. I: Categoriile, Despre interpretare. Traducere, studii introductive,
introduceri și note de Mircea Florian, Editura Științifică, București, 1957; vol. II: Analitica primă,
traducere și studiu introductiv de Mircea Florian, Editura Științifică, București. 1958; (reeditate la
IRI, 1997), vol. III: Analitica secundă, traducere, studiu introductiv și note de Mircea Florian,
Editura Științifică, București, 1961; vol. IV: Topica, Respingerile sofistice, traducere, studiu
introductiv și note la “Topica”, traducere și note la “Respingerile sofistice” de Mircea Florian,
notiță introductivă la “Respingerile sofistice” de Dan Bădărău, Editura Științifică, Bucure ști, 1963
Aristotel, Fizica, traducere și note de N. I. Barbu, studiu introductiv, note, indice tematic și
terminologic de Pavel Apostol; studiu analitic și note de Al. Posescu, Editura Știin țifică,
București, 1966 (reeditare Moldova, Iași, 1995).
Aristotel, Despre cer, traducere și studii introductive de Șerban Nicolau, în Revista de filosofie,
Editura Academiei, București, numerele 3/1989, 2/1990, 2/1992 (edi ție incompletă).
Aristotel, Despre cer, traducere de Șerban Nicolau, Editura Paideia, Bucure ști, 2006.
Aristotel, Despre suflet, traducere, note și indice terminologic de N. I. Ștefănescu, Editura
Științifică, București, 1969.
Aristotel, Parva Naturalia. Scurte tratate de știin țe naturale, traducere de Șerban Mironescu și
Constantin Noica, notă introductivă de Alexandrru Boboc, Editura Știin țifică, Bucure ști, 1972.
Aristotel, De anima. Parva naturalia. Traducere și note de N. I. Ștefănescu, Șerban Mironescu și
Constantin Noica, Postfață și îngrijire de ediție de Gh. Vlăduțescu, Editura Științifică, Bucure ști,
1996.
Aristotel, Despre suflet, traducere și note de Alexander Baumgarten, Editura Humanitas,
București, 2005.
În 1589, galileo a primit catedra de matematici de la
universitatea din pisa, unde predă până în 1592, când
]
se mută la padua pentru preda geometrie, mecanică și
astronomie. 
În iulie 1609, galileo a aflat despre invenția
telescopului, iar în curând și-a fabricat singur unul. A
fost un moment cheie pentru galilei, care a început
astfel să-și îndrepte atenția către cer. A descoperit că
luna nu era plată și nici nu avea suprafața netedă, ci că
este o sferă cu munți și cratere. A descoperit că venus
are mai multe faze, la fel ca luna, demonstrând astfel
că planeta se rotește în jurul soarelui. A descoperit și
că jupiter are proprii lui sateliți, care se învârt în jurul
său, nu al pământului – încă o dovadă că teoria
geocentrică – potrivit căreia corpurile cerești se învârt
în jurul planetei noastre – nu este corectă. 
În 1880 familia lui s-a mutat la München, unde tatăl și bunicul lui și-au
deschis un mic atelier de produse electrice.
În anul 1884, la vârsta de cinci ani, micul Albert a primit de la tatăl său
o busolă care l-a fascinat] în mod deosebit, producându-i, cum avea mai
târziu să declare, „o impresie adâncă și de durată", inspirându-i
dorința de a cerceta misterele naturii, dorință care îl va urmări toată
viața, .[37] La insistențele mamei, la 6 ani, Einstein a luat lec ții de  vioară.
Deși nu era prea pasionat, interpreta cu plăcere lucrări ca „Sonata
pentru vioară" a lui Mozart.
Între 1885 și 1888 Einstein a fost trimis la școala elementară  catolică din
München. Deși părinții săi nu erau religioși, ca o contrapondere,
tânărul a primit acasă lecții de iudaism.[38]
Dorind să-l îndrume către electrotehnică, tatăl său îl înscrie, în anul 
1888, la gimnaziul Luitpold din München (astăzi, acest gimnaziu îi
poartă numele).
Deși aici erau promovate ideile progresiste ale  pedagogiei (era
perioada conflictului dintre adepții învățământului clasic, în cadrul
căruia se studiau greaca și latina, și cei ai învățământului modern, care
avea la bază studiul limbilor moderne), Einstein ura disciplina, [39]
 rutina și modelul militar pe baza căruia funcționau școlile în acea
perioadă, unde profesorii impuneau elevilor respect și supunere
absolută.[39] Mai târziu, în scrierile sale, sublinia faptul că, aici, gândirea
creatoare era eliminată prin învățarea bazată pe memorare mecanică și
lipsită de imaginație.
Un prieten de familie, Max Talmud, student la medicină,[40] îl inițiază pe micul Einstein
la vârsta de 10 ani, în anul 1889, în domeniul
]
cunoașterii, împrumutându-i cărțile sale
științifice și filozofice și prezentându-i, printre altele, filozofia lui  Immanuel Kant (
Critica rațiunii pure) și Elementele lui Euclid. Această ultimă lucrare îl impresionează în
mod deosebit și ulterior o va denumi „cartea sacră a geometriei”. [41]. De la Euclid,
viitorul mare savant va înțelege raționamentul deductiv, ajungând ca la 12 ani să învețe
singur întreaga geometrie euclidiană. În scurt timp va continua cu studiul calculului
infinitezimal. Autodidact, Einstein învață mai mult acasă decât la școală. La numai 10
ani, Albert începe să studieze singur matematica și științele naturii. Încă de mic copil
arătase interes pentru natură precum și abilitate în a înțelege concepte matematice
dificile. Era capabil să învețe mai mult de unul singur decât la școală. Metoda
autodidactă, dezvoltată încă din copilărie, a continuat să îi folosească pe toată durata
anilor de școală. În timp ce interesul său pentru anumite materii plictisitoare era
simulat, el era captivat în mod real de fizică și filozofie(vezi: Sindromul Einstein,
identificat cu sindromul Asperger, în care micii pacienți, deși au tulburări de vorbire, de
comportament și de integrare socială, sunt adevărate genii).
La vârsta de 12 ani (1891) a învățat geometria euclidiană și la 15 ani, rămâne la München
pentru a-și încheia anul școlar, în timp ce familia se mută la Pavia, Italia din cauza
eșecurilor repetate ale afacerii. Dar după primul trimestru, își urmează familia la Pavia,
părăsind școala.[39]