Sigilarea șanțurilor și fosetelor ocluzale

METODE ŞI TEHNICI PREVENTIVE

Sigilarea

• Este o metodă preventivă foarte eficace aplicată în

cabinet ce constă în aplicarea unui material în fosetele şi
fisurile feţelor ocluzale ale molarilor şi premolarilor, cu
intenţia de a le deretentiviza
• Se evită acumularea de placă bacteriană la acest nivel şi
astfel se previne apariţia cariei dentare
• Adâncimea şanţurilor şi fosetelor variază de la persoană
la persoană, dar cu cât sunt mai adânci cu atât ele
acumulează o cantitate mai mare de placă şi astfel riscul
formării cariei este mai mare
• Diferitele sisteme de fluorizare nu sunt eficace în locurile
acestea foarte retentive, făcându-le foarte vulnerabile la
acizi
 Sigilarea
• Relieful denivelat al suprafețelor ocluzale ale dinților
laterali – element favorizant al apariției cariei
ocluzale

• Producerea cariilor se află în legătură directă cu

forma și profunzimea șanțului ocluzal
↓
 șanțurile adânci și înguste oferă cel mai bun mediu
pentru dezvoltarea cariei dentare
 cu cât crește înclinarea cuspidiană, cu atât crește
frecvența cariilor
Sigilarea
Morfologia șanțurilor ocluzale – clasificare:

• Șanțuri în formă de „U” (a)

• Șanțuri verticale (b)
• Șanțuri largi, în formă de „V”, cu
diametrul mare și puțin profunde (c)
• Șanțuri în formă de „I”, adânci, înguste,
dar prezintă o bază largă ce se poate
extinde dincolo de JSD (d)
• Din punct de vedere genetic, suprafețele
ocluzale nu sunt mai predispuse la carie
decât celelalte suprafețe dentare

• Prevalența și incidența crescută a cariei

ocluzale se datorează interacțiunii mai
multor factori:
→capacitatea de retenție a
microorganismelor și alimentelor în fosetele
și șanțurile adânci ca într-o nișă retentivă
→imposibilitatea realizării unei curățiri
riguroase indiferent de mijlocul de
igienizare utilizat  favorizează apariția
cariei în șanțurile și fosetele susceptibile
curând după erupția dintelui
Prevalența și incidența crescută a cariei ocluzale
se datorează interacțiunii mai multor factori:

→cantitatea de smalț mai redusă la nivelul

șanțurilor (0,6 mm) comparativ cu vârful
cuspidului (2 mm) sau suprafețele netede (1,5
mm)  progresia mai rapidă spre dentină a
cariilor din șanțuri și fosete
→concentrația mai redusă de F din smalțul
ocluzal comparativ cu smalțul proximal
 Mecanismul de producere al cariilor ocluzale din
șanțuri și fosete
• Inițial – se considera că debutul leziunilor din
șanțurile ocluzale are loc în profunzimea
șanțului și cuprinde zonele profunde ale
suprafeței ocluzale înainte ca procesul carios să
afecteze pereții fisurii și pantele cuspidiene

• În prezent – se cunoaște faptul că debutul are

loc la orificiul șanțului prin 2 leziuni bilaterale
independente în smalțul pantelor cuspidiene
opuse
 Mecanismul de producere al cariilor ocluzale din
șanțuri și fosete
• În evoluția sa, procesul carios urmărește structura
prismatică, extinzându-se
• Baza șanțului se demineralizează după ce cele 2
leziuni bilaterale se unesc la baza acestuia
• Orificiul și pereții șanțului se demineralizează
înaintea bazei șanțului deoarece prezența unui corp
organic/unor cantități crescute de proteine ale
prismelor de smalț poate tampona metaboliții acizi
ai plăcii bacteriene, acționând ca o barieră de
difuziune cu reducerea atacului acid la baza șanțului
 Sigilarea șanțurilor și fosetelor
ocluzale
• Sigilarea – metodă de prevenire a cariei din șanțuri și fosete
(suprafețele Oc ale M și Pm, suprafețele V și Or ale M,
suprafețele Or ale Isup) prin izolarea acestora față de mediul
înconjurător prin aplicarea unui agent sigilant
• Sigilarea șanțurilor și fosetelor este inclusă de OMS în cele 4
metode de prevenire a cariei dentare, alături de:
 Fluorizarea locală și generală
 Igiena alimentației
 Igiena oro-dentară
Sigilarea șanțurilor și fosetelor ocluzale
• După STURDEVANT și colab., materialele folosite pentru sigilare prezintă
3 efecte importante:

 blochează „locusul” preferat al S. Mutans și al altor microorganisme

cariogene
 umplu în mod mecanic fosetele și șanțurile cu o rășină acido-
rezistentă
 ușurează manoperele de curățire a șanțurilor și fosetelor
Sigilarea șanțurilor și fosetelor ocluzale

• Pentru realizarea acestor efecte, materialele folosite pentru

sigilare trebuie să îndeplinească anumite condiții

• După BRATU și colab., calitățile unui material de sigilare ar fi

următoarele:
→fluiditate și aderență bună la suprafețele gravate
→priză rapidă în condițiile cavității orale
→proprietăți mecanice și termice asemănătoare cu cele ale
structurilor dure dentare
→biocompatibilitate
→rezistență înaltă la uzură
→calități fizionomice satisfăcătoare
Sigilarea șanțurilor și fosetelor ocluzale
• În practica curentă se folosesc ca materiale pentru sigilare următoarele produse:
•răşinile compozite care conţin răşină bis-GMA:
-cu priză chimică (autopolimerizabile): Concise White Sealant System (3M) care
este alb, Delton (Johnson & Johnson) transparent sau colorat
-priză cu ultraviolete: Alpha-Seal, Nuva-Seal
-priză cu lumină vizibilă care au avantajul că spotul luminos este mai penetrant şi
mai constant: Visio-Seal transparent, Helioseal alb (Vivadent), Delton (J&J)
transparent
•cimenturile cu ionomeri de sticlă care sunt caracterizate prin: adeziune chimică
la nivelul smalţului, eliberarea de ioni de fluor, culoare acceptabilă, timp de priză
lent (5 minute), rezistenţă limitată în timp, manipulare dificilă
Indicații
• Indicația majoră a sigilării o constituie șanțurile și fosetele M, Pm și fosetele
orale ale incisivilor permanenți aplicată cât mai precoce după erupție, cu
condiția ca aceste formațiuni anatomice să fie retentive
• Alte indicații:
 șanțuri și fosete adânci în formă de „I”, picătură
 șanțuri și fosete adânci, cu proastă coalescență
 la palpare cu sonda există zone de retenție, fără alte semne de carie dentară
 existența unor șanțuri și fosete aberante
 șanțuri și fosete fără indicații de sigilare aflate în vecinătatea altora care se
restaurează
Indicații

• MARTENS consideră că sigilările trbuie efectuate între 6 și 15

ani, perioadă în care are loc erupția M de 6 ani, a Pm și M de
12 ani

• SIMONSEN recomandă ca perioade potrivite pentru sigilare:

- Vârsta de 3-4 ani pentru M temporari
- 6-7 ani pentru M1 permanenți
- 11-13 ani pentru Pm și M2 permanenți
Indicații
• „Decizia de a aplica o sigilare ar trebui luată pe baza observațiilor
clinice, în urma unei examinări clinice riguroase și cu ajutorul
radiografiilor atunci când este cazul și ținând seama de gradul de
cooperare al pacientului, istoricul medical, experiența carioasă și
mediul familial” – Societatea Britanică de Stomatologie Pediatrică

1. Criterii de selecționare a pacienților

- Copii cu nevoi speciale
- Copii cu carii multiple la nivelul DT (sigilarea M permanenți cât mai
curând după erupție)
 Indicații
2. Criteriile de selecționare a dinților
- Sigilările au efectul cel mai benefic la nivelul fețelor
ocluzale, însă nu trebuie neglijate nici celelalte
suprafețe (mai ales fosetele supracingulare ale
incisivilor)
- Materialele de sigilare ar trebui aplicate în mod normal
de îndată ce dintele selecționat a erupt îndeajuns
pentru a permite o izolare adecvată
- Orice copil la care unul din M de 6 ani prezintă o
leziune carioasă ocluzală ar trebui să beneficieze de
sigilarea M de 6 ani sănătoși
- Cariile ocluzale afectând unul sau mai mulți molari de 6
ani indică necesitatea de a sigila M de 12 ani imediat ce
aceștia au erupt
Indicații
3. Criterii de apreciere a situațiilor clinice
- În situația în care există dubii privind integritatea unei suprafețe ocluzale
se va recurge la radiografia bite-wing
- Dacă în urma examenului clinic reiese că leziunea este limitată la smalț,
șanțurile se vor sigila ca măsură profilactică și ținute sub observație
clinică și radiologică
- Dacă se suspectează o afectare precoce a dentinei, șanțurile se vor
investiga prin preparare exploratorie, cu ajutorul unor freze mici
 proces carios minim – obturație preventivă
 proces carios extins – obturație ocluzală
 Indicații

 Dispensarizarea pe termen
lung
• dinții sigilați trebuie
menținuți sub observație
clinică la intervale regulate și
la nevoie se vor face și
controale radiologice
• Sigilările deteriorate vor fi
controlate și se va aplica din
nou agentul de sigilare pentru
a menține integritatea sigilării
Avantaje/dezavantaje

→ Avantaje:
• sigilarea suplimentează alte metode preventive (igiena orală, fluorizarea topică,
sistemică, controlul dietei)
• este un tratament simplu, comod, nu este o metodă sângerândă
• tehnică neinvazivă
• sigilantul inactivează o carie incipientă

→ Dezavantaje:
• inconvenientul major al sigilării este că se detaşează de pe dinte, fiind necesară
repetarea procedurii
• deşi se foloseşte gravajul acid (acid ortofosforic), totuşi retenţia este limitată
 Tehnica sigilării cu rășini compozite
• Succesul sigilării depinde de rigurozitatea cu care practicianul respectă tehnica de lucru
și instrucțiunile de folosire recomandate de firma producătoare pentru materialul
utilizat
• Timpi operatori:
 curățirea suprafeței dentare
 izolarea
 pregătirea suprafețelor de smalț
 spălarea și uscarea
 aplicarea materialului de sigilare
 verificarea sigilării
 controlul în relație ocluzală
 controale periodice
Tehnica sigilării cu rășini compozite
 Curățirea suprafeței dentare – necesară pentru îndepărtarea
plăcii bacteriene și a resturilor de pe suprafața de smalț
- Se realizează prin periaj profesional cu o pastă formată din
pulbere de piatră ponce
- Se contraindică folosirea pastelor ce conțin F (formează o
peliculă pe suprafața dentară interferând cu procesul de
demineralizare
- LUTZ aplică pe dinte timp de 1-2 minute o soluție de NaOCl 6%
pentru a solubiliza și îndepărta o serie de precipitate
Tehnica sigilării cu rășini compozite
 Izolarea – foarte importantă
pentru realizarea și menținerea
unui câmp operator uscat pe tot
timpul aplicării tehnicii de sigilare

- O eventuală contaminare cu
salivă ar permite remineralizarea
suprafeței de smalț pregătită
pentru sigilare, influențând negativ
calitatea sigilării
Tehnica sigilării cu rășini compozite
 Pregătirea suprafeței de smalț - se realizează prin
demineralizarea cu un agent demineralizant, de
obicei H3PO4 37%
- Timpul de demineralizare variază în funcție de
concentrația, forma de prezentare a agentului
utilizat și tipul dentiției
- Se recomandă ca demineralizarea să se efectueze
timp de 30 s pentru DP și 60-120 s pentru DT
Tehnica sigilării cu rășini compozite
 Pregătirea suprafeței de smalț
• Pentru a avea garanția că marginile sigilării se află
sub zona demineralizată, indiferent de tipul de
demineralizant folosit, acesta trebuie aplicat pe
pantele cuspidiene pe o suprafață de 2 mm dincolo
de marginile viitoarei sigilări

• Dacă pentru demineralizare se folosesc geluri

foarte vâscoase, există posibilitatea ca
demineralizarea să nu se realizeze complet și
uniform pe întreaga suprafață, rămânând zone
nedemineralizate evidențiate după spălare și uscare
Tehnica sigilării cu rășini compozite
 Spălarea și uscarea – după demineralizare, sub izolare se va
efectua spălarea cu jet continuu de apă a suprafeței de smalț
gravate pentru îndepărtarea agentului demineralizant și a
produșilor de reacție rezultați în urma demineralizării
- După spălare, suprafețele dentare vor fi uscate cu aer
- În cazul contaminării câmpului operator cu salivă, se va repeta
demineralizarea
- După spălare și uscare smalțul trebuie să aibă aspect mat, opac,
fără luciu, alb-cretos
Tehnica sigilării cu rășini compozite
 Aplicarea sigilantului – se face cu instrumentarul
recomandat și livrat de producător (perie fină, aplicator)
- Se recomandă utilizarea unei cantități corespunzătoare de
material, astfel încât să acopere toate șanțurile și fosetele
ocluzale și 2 mm din pantele cuspidiene

 Verificarea sigilării – acest control permite identificarea și

rectificarea micilor defecte, dar și aplicarea în plus de
sigilant pentru acoperirea zonelor susceptibile
 Tehnica sigilării cu rășini compozite
 Controalele periodice – necesare o dată la 6 luni
- O sigilare este considerată eficientă atunci când închide etanș, pe o durată cât
mai lungă sistemul de șanțuri și fosete
- La examenul clinic prin inspecție și palpare cu sonda sunt posibile mai multe
situații ce vor necesita adoptarea unei atitudini terapeutice corespunzătoare:
• Sigilarea este intactă – nu se intervine
• Sigilantul este pierdut în totalitate – se repetă sigilarea
• Sigilantul este pierdut parțial – se verifică adaptarea sigilantului restant, dacă
se consideră că adaptarea este corespunzătoare atunci se completează cu
sigilant
• Sigilarea are microneadaptări – se controlează radiologic (rx bite-wing) pentru
a depista eventualele carii secundare/recidive de carii
Tehnica sigilării cu rășini compozite
Tehnica sigilării cu CIS
Timpi operatori:
• Curățarea suprafeței dentare prin periaj profesional
• Spălarea suprafeței cu apă și uscare cu jet de aer
• Izolare
• Pregătirea materialului:
– prin amestecarea unei picături cu o măsură rasă de pulbere
– pulberea se împarte în 2 jumătăți: prima jumătate se amestecă cu lichidul
timp de 7-10 s până se obține o compoziție lăptoasă uniformă, iar apoi se
adaugă restul de pulbere și se amestecă 15-20 s până amestecul devine
uniform
Tehnica sigilării cu CIS

Timpi operatori:
• Aplicarea materialului se face cu
ajutorul spatulei bucale
• Îndepărtarea eventualului exces
• Controale periodice
• Aplicarea unui lac protector când
suprafața sigilării și-a pierdut luciul
Enameloplastia

• Tehnica clasică de sigilare – reprezintă o tehnică de lucru

neinvazivă, fără îndepărtare de substanță dură dentară

• În anumite situații clinice, sigilarea se poate efectua după

o prealabilă îndepărtare minimă de țesut dur dentar –
enameloplastie/sigilare lărgită

• Enameloplastia – prelucarea mecanică a șanțului ocluzal

prin lărgirea acestuia cu o freză cilindro-conică sau cu o
freză sferică
 Enameloplastia

• Se recomandă în cazul suprafețelor

ocluzale cu șanțuri adânci, în special
când șanțurile adânci și înguste
prezintă modificări de culoare și se
supectează a fi interesate de proces
carios

• Prin lărgirea exploratorie cu freza se creează posibilitatea stabilirii cu certitudine dacă

șanțul este interesat/nu, dacă sigilarea lărgită este suficientă sau dacă este necesar să
se aleagă o altă modalitate de abordare terapeutică
Obturația preventivă
• Perfecționarea materialelor compozite, a materialelor de sigilare și a
sistemelor de adeziune au permis revizuirea unora din principiile lui Black de
preparare a cavităților

• A fost posibil astfel să se reconsidere principiul retenției, dar mai ales

principiul extensiei preventive în cazul preparării cavității de clasa I în cazul
cariilor ocluzale minime

• Această reconsiderare capătă importanță maximă în tratamentul cariei simple

la DP tineri, tratament care are are ca obiectiv principal păstrarea vitalității
pulpare și conservarea structurilor dure dentare sănătoase
Obturația preventivă
• În vederea consevării acestor structuri,
dar și a prevenirii apariției cariei
secundare, în tratamentul cariei ocluzale
minime șanțurile și fosetele sănătoase din
vecinătatea procesului carios nu se mai
înglobează îm conturul cavității, ci se
sigilează – obturație preventivă

• Tehnica a fost descrisă pentru prima dată

de SIMONSEN (1977)
Obturația preventivă

• În funcție de extinderea și profunzimea procesului

carios depistate prin preparare exploratorie, se
deosebesc 3 tipuri de obturații preventive cu
rășină:
 tipul A – leziunea carioasă de la nivelul șanțurilor
și fosetelor este minimă, cantonată numai în smalț
sau există dubii în ceea ce privește existența cariei
 tipul B – leziunea carioasă a progresat în dentină,
dar are o extindere redusă
 tipul C – leziunea carioasă are o extindere
importantă în dentină
Vă mulțumesc!