INTERPOLARE NUMERICĂ

În mod curent există posibilitatea ca modul de variaţie al unei funcţii să fie specificat prin
intermediul unor puncte distincte obţinute pe baza unor măsurători experimentale, fără a
cunoaşte expresia analitică a funcţiei. În această situaţie, determinarea valorii funcţiei
într-un punct oarecare se va putea face prin interpolare sau extrapolare numerică.
INTERPOLARE LINIARĂ: Aproximarea valorii funcţiei se efectuează prin segmente de
dreaptă:

f (x)
yn yi
ym
yi-1

y1

x1 xi-1 x xi xn x
m
 f (x)
yn yi
Procedeul este următorul: yi-1
ym

Se încadrează abscisa, pentru care se doreşte

determinarea funcţiei, între două abscise
y1
consecutive aparţinând intervalului
x1 xi-1 xm xi xn x
pentru care s-au efectuat măsurători:
x   xi 1 , xi 

Se aproximează liniar funcţia prin dreapta care uneşte punctele de coordonate (xi-1, yi-1) şi
(xi, yi) adică dreapta având ecuaţia:
x  xi 1 y  y i 1

xi  xi 1 y i  y i 1

Valoarea funcţiei se obţine efectuând intersecţia dintre dreapta determinată anterior şi

verticala în punctul de abscisă xm, se obţine valoarea necunoscută a funcţiei:
y i  y i 1
y m  y i 1    x m  xi 1 
xi  xi 1

Existenţa unui număr mare de determinări experimentale va asigura o bună precizie de

determinare a valorilor funcţiei.
INTERPOLARE LAGRANGE
Aproximare prin polinome de gradul II.
Acest tip de aproximare necesită cunoaşterea a 3 puncte ale graficului funcţiei. Notăm
coordonatele acestor puncte astfel (xk-1, yk-1) , (xk, yk) si (xk+1, yk+1) .
Procedeul este următorul:
Se încadrează abscisa pentru care se doreşte determinarea funcţiei, între două abscise
consecutive aparţinând intervalului pentru care s-au efectuat măsurători, x   x k 1 , x k 
Se aproximează funcţia prin polinomul de gradul II a cărui grafic (parabola) conţine punctele
de coordonate (xk-1, yk-1) , (xk, yk) si (xk+1, yk+1).

P x   a 2  x 2  a1  x  a 0
Consideram polinomul de gradul II:
şi vom determina coeficienţii punând condiţia ca graficul polinomului să conţină punctele
specificate:
a 2  x k21  a1  x k 1  a 0  y k 1
 2
 a2  xk  a1  x k  a 0  y k
 2
a 2  x k 1  a1  x k 1  a 0  y k 1
 a 2  x k21  a1  x k 1  a0  y k 1

P x   a 2  x  a1  x  a0
2
 a 2  xk
2
 a1  x k  a0  yk
 2
a 2  x k 1  a1  x k 1  a0  y k 1

Pentru a verifica dacă sistemul are soluţie, presupunem cazul unui sistem omogen
( yk-1 = yk = yk+1 = 0). În această situaţie pot interveni două cazuri:
1. Dacă determinantul sistemului este diferit de zero sistemul admite numai soluţia banală
( a0 = a1 = a2 = 0).
2. Dacă determinantul sistemului este zero sistemul admite soluţie nebanală,
( a0 ≠ a1 ≠ a2 ≠ 0). Acest caz este însă imposibil deoarece ar însemna ca polinomul de
gradul doi să aibă trei soluţii distincte. Ca urmare, determinantul sistemului nu
poate fi decât diferit de zero şi prin urmare sistemul neomogen va fi întotdeauna
compatibil determinat.

Pentru a obţine, în mod convenabil, expresia polinomului , se va proceda după cum

urmează. Se consideră polinoamele de gradul II:
Q1  x    x  x2    x  x3  Q2  x    x  x1    x  x3  Q3  x    x  x1    x  x2 

şi se exprima polinomul P(x) ca o combinaţie liniară a celor trei polinoame:

P x   b1  Q1  x   b2  Q2  x   b3  Q3  x 
Q1  x    x  x2    x  x3  Q2  x    x  x1    x  x3  Q3  x    x  x1    x  x2 

P  x   b1  Q1  x   b2  Q2  x   b3  Q3  x 

Coeficienţii reali se determină punând condiţiile:

 y1
 b1 
 P  x1   y1  b1  Q1  x1   y1  Q1  x1 
   y2
P x2   y2  b2  Q2  x 2   y2  b2 
 P x   b  Q  x    Q2  x 2 
 y3  3 3 3 y3 y3
3

b3 
 Q3  x3 
Ca urmare rezultă:

Q1  x  Q2  x  Q3  x  3 Qi  x 
P x   y1   y2   y3    yi 
Q1  x1  Q2  x 2  Q3  x3  i 1 Qi  xi 
 Q1  x  Q2  x  Q3  x  3 Qi  x  Q1  x    x  x2    x  x3 
P x   y1   y2   y3    yi 
Q1  x1  Q2  x 2  Q3  x3  i 1 Qi  xi 
Q2  x    x  x1    x  x3 

x  x j 
3
Q3  x    x  x1    x  x2 

3 j 1
P x    y i 
j i
sau
  xi  x j 
3
i 1

j 1
j i

3 3 x xj
sau P x    y i  
i 1 j 1 xi  x j
j i

care reprezintă formula de interpolare a lui Lagrange pentru polinoame de gradul II.
În mod analog se obţine formula de interpolare Lagrange pentru polinoame de gradul n:

n 1 n 1 x xj
P x    y i  
i 1 j 1 xi  x j
j i
METODA CELOR MAI MICI PĂTRATE

Acest procedeu este utilizat în situaţia în care se doreşte determinarea valorii funcţiei în
interiorul sau în afara domeniului de valori pentru care au fost efectuate
măsurători experimentale şi ca urmare au fost obţinute un număr de n de perechi de
coordonate: (x1, y1) , …. , (xn, yn) .

Metoda permite stabilirea unei expresii analitice pentru funcţia necunoscută, care
poate fi utilizată atât în interiorul intervalului conţinând determinări experimentale:
[x1, xn] cât şi în afara lui.
Principiul metodei este următorul: presupunem că am ales o aproximare a funcţiei f(x)
necunoscute. În acest caz vom dispune de două categorii ale valorilor funcţiei şi anume:

Valorile exacte, obţinute în urma măsurătorilor: y1    y n

Valorile aproximative, calculate cu funcţia de aproximare: y i  f  xi  , i  1, n

Ca urmare se vor produce abaterile: d i  y i  y i , i  1, n

Forma funcţiei alese (polinomială, logaritmică, trigonometrică, etc.) depinde de forma

graficului funcţiei reale fiind în concordanţă cu acesta. Alegerea unei expresii pentru f(x)
presupune utilizarea unor coeficienţi reali în expresia acesteia. Metoda celor mai mici
pătrate constă în determinarea valorilor acestor coeficienţi astfel încât să se obţină valoarea
minimă a sumei pătratelor abaterilor, adică a sumei: 2
 
n n
S   d i2   yi  y i
i 1 i 1
Regresie liniară
f  x   a1  x  a0

Valorile coeficienţilor a1 şi a0 se vor obţine punând condiţia ca suma pătratelor

abaterilor să fie minimă:

n n 2

S   d i2    yi  a1  xi  a0 
i 1 i 1

Condiţia de minim se obţine prin rezolvarea următorului sistem de ecuaţii:

 S n
 a  0   y i  a1  xi  a 0   xi  0

 S
1   i n1
  y a x a 

 0  0
 a 0 i 1 i 0
 i 1
echivalent cu sistemul:

 n n n
a 0   x i  a1   xi2   xi  y i
 i 1 i 1 i 1
 n n
 na a1   xi
 0    yi
 i 1 i 1

ale cărui soluţii sunt:

  n   n 2  n   n 
   y i     xi     y i     xi  y i 
       
  i 1   i 1   i 1   i 1 
a 0  2
 n  n 
 n   xi    xi 
2
 
 i 1  i 1 

 n  n   n 
 n   xi  y i    y i     xi 
    

i 1  i 1   i 1 
 a1 2
 n  n 
 n   xi    xi 
2
  
i 1  i 1 
Regresie exponenţială

f  x  a  b x

Valorile coeficienţilor a şi b se vor obţine punând condiţia ca suma pătratelor abaterilor

să fie minimă:

 
n n 2
S   d i2   yi  a  b
xi

i 1 i 1

În scopul de a simplifica sistemul de ecuaţii care se obţine, se va efectua următoarea

schimbare de variabilă. Se logaritmează expresia:

y  a bx şi ca urmare se obţine: ln y  ln a  x  ln b

în care se fac notaţiile: A  ln a B  ln b

ca urmare: ln y  A  x  B  z de asemenea se mai notează: z  ln y

şi se consideră abaterea ca fiind: d i  z i  z i  ln yi  A  B  xi

     ln yi  A  B  xi  2
n n
2
Suma pătratelor abaterilor rezultă: S   zi  zi
i 1 i 1

Coeficienţii A şi B rezultă prin rezolvarea următorului sistem de ecuaţii:

 n
 S
 0    ln y i  A  B  xi   0
 A  i 1

  
 S n
 B  0   ln y i  A  B  xi   xi  0
  i 1

care este echivalent cu sistemul:

 n n
 n A  B   xi   ln yi
 i 1 i 1

 n n n
 A   xi  B xi2   xi  ln yi
 i 1 i 1 i 1
ale cărui soluţii sunt:
  n   n 2  n   n 
   ln y i     xi     xi     xi  ln y i 
       
  i 1   i 1   i 1   i 1 
A  2
 n  n 
 n   xi    x i 
2
 
 i 1  i 1 

 n  n   n 
 n   xi  ln y i    ln y i     xi 
    
i 1  i 1   i 1 
B  2
 n  n 
 n   xi    xi 
2
  
i 1  i 1 

Ca urmare coeficienţii din expresia funcţiei de aproximare se vor calcula cu relaţiile:

a  e A ; b  eB
Regresie geometrică

f  x  a  x b

Valorile coeficienţilor a şi b se vor obţine punând condiţia ca suma pătratelor abaterilor

să fie minimă:
2
 
n n
S   d i2   yi  a  xib
i 1 i 1

În scopul de a simplifica sistemul de ecuaţii care se obţine, se va efectua următoarea

schimbare de variabilă. Se logaritmează expresia:

y  a  xb şi ca urmare se obţine: ln y  ln a  b  ln x

în care se fac notaţiile: A  ln a z  ln y

de asemenea se mai notează: z  ln y

şi se consideră abaterea ca fiind: d i  z i  z i  ln yi  A  b  ln xi

     ln yi  A  b  ln xi  2
n n
2
Suma pătratelor abaterilor rezultă: S   zi  zi
i 1 i 1

Coeficienţii A şi B rezultă prin rezolvarea următorului sistem de ecuaţii:

 n
 S
 0    ln y i  A  b  ln xi   0
 A  i 1

  
 S n
  0   ln y i  A  b  ln xi   ln xi  0
 b  i 1

care este echivalent cu sistemul:

 n n
 n A  b   ln xi   ln yi
 i 1 i 1

 n n n
 A   ln xi  b   ln xi  ln xi  ln yi
2

 i 1 i 1 i 1
ale cărui soluţii sunt:

  n   n 2   n   n 
   ln y i     ln xi     xi     ln xi  ln y i 
       
  i 1   i 1   i 1   i 1 
A  2
 n  n 
 n   ln xi   ln xi 
2 
 
 i 1  i 1 

 n  n   n 
 n   ln xi  ln y i   ln y i   ln xi 
  
    
i 1  i 1   i 1 
b  2
 n  n 
 n   ln xi    ln xi 
2
  
i 1  i 1 

Ca urmare coeficientul a , din expresia funcţiei de aproximare, se va calcula cu relaţia:

a  eA