Sunteți pe pagina 1din 11

Johann Wolfgang

von Goethe

Geniu universal
Cine a fost Goethe?

 Johann Wolfgang von Goethe
(n. 28 august 1749, Frankfurt
am Main – d. 22 martie 1832,
Weimar – 82 de ani) , considerat
ca fiind „cea mai importantă
personalitate germană din
toate timpurile”, este un geniu
universal, pentru că el nu a fost
doar poet, ci, de asemenea, un
avocat, pictor, medic, om politic
și om de știință.
Copilăria, studiile, prima iubire și
primele scrieri

 S-a născut la Frankfurt pe Main ca fiu al unui înalt func ționar
de stat.A frecventat o școală publică, unde educația religioasă
luterană era obligatorie. A studiat desenul, muzica (pianul și
violoncelul), scrima, literatura germană și universală, limbile
străine vechi și moderne (greaca veche, latina, ebraica, italiana,
franceza și engleza). În copilărie s-a îmbolnăvit de variolă.
 În 1765, Goethe începe să studieze Dreptul la Universitatea din
Leipzig și, în acest timp, scrie primele poezii, Neue Lieder
(„Cântece noi”) și o comedie „Capriciul îndrăgostitului”. Aici
are și prima deziluze sentimentală în iubirea neîmpărtășită față
de Anna K.S. Acest eveniment a fost sursa de inspirație penru
comedia „Vinovații”, scrisă la întoarcerea lui acasă.
Continuarea studiilor și
întâlnirea cu filozoful Herder

 Un an și jumătate, peroadă pe care și-o petrece acasă, după
deziluzia sentimentală, Goethe se ocupă cu misticismul,
alchimia și cercetarea sufletului.
 Refăcut sufletește, Goethe se transferă la Universitatea din
Strasbourg unde își continuă studiile juridice. Aici îl
întâlnește pe filozoful Herder, teoreticianul mișcării
Sturm und Drang („Furtună și Avânt”), care va avea un rol
hotărâtor în dezvoltarea intelectuală a lui Goethe.
 Herder a fost cel care i-a atras atenția asupra puterii de
expresie a unor autori în limba lor originală, cum ar fi
Homer sau Shakespeare, dându-i un impuls decisiv în
dezvoltarea sa ca poet.
Goethe ca avocat și prima dramă
germană modernă

 În vara anului 1771, Goethe și-a susținut teza juridică, dar nu
i-a fost aprobată deoarece conținea opinii contrare doctrinelor
bisericii. A primit la Frankfurt o licență de avocat. În primul
său proces, fiind mai certăreț, a primit o dojană, iar după
câteva luni de profesie, și-a încheiat cariera de avocat.
 Goethe a scris, în această perioadă, un eseu asupra
arhitecturii germane, un studiu asupra dramelor lui
Shakespeare și drama Götz von Berlinchingen , inspirată de
o poveste preluată a unui tânăr cavaler, din timpul
războaielor țărănești germane, aceasta fiind prima dramă
germană modernă.
De ce este așa de important
„Faust”?

 Creația „Faust”, intitulată de către autor „o tragedie”, a fost
începută în anul 1769 (Urfaust), Goethe avea 20 de ani atunci. Inspira ția
a venit din versiunea din 1728 a căr ții poporane faustice pe care a citit-o
când era copil. Goethe scrie și î și perfec ționează opera capitală a vie ții
timp de 63 de ani, până în anul mor ții.
 Creația lui Goethe prezintă un Faust dornic de cunoa ștere,
sensul existenței omenești i se dezvăluie,nu prin magie, ci prin
experințele trăite. Faust reprezintă cazul unui om care a putut fi
mântuit grație strădaniei de a-și depă și rătăcirile. Acest fapt înal ță
opera lui Goethe deasupra versiunilor lui Lessing și a lui Christopher
Marlowe, dar și a cărții poporane, deoarece acestea ne prezintă un Faust
care se limitează la plăcerile lume ști, la cunoa șterea limitată, și care î și
vinde sufletul diavolului, fără a aspira la mai mult. Faust reprezintă, de
fapt, condiția existenței umane.
Primul roman

 Suferințele tânărului Werther, a fost primul roman
scris de Goethe în 1774, la vârsta de 25 de ani,
compus din scrisorile pe care tânărul Werther le
trimitea unui prieten, și a fost inspirat din iubirea pe
care Goethe o avea față de Charlotte Buff.
 Romanul este reprezentativ mișcării literare Sturm
und Drang, iar criticii vremii l-au plasat în opoziție
cu valorile morale de atunci, sinuciderea fiind
considerată un subiect tabu.
 Cu toate acestea, romanul s-a bucurat de un succes
răsunător, dar și de reacții adverse, rezultatul fiind
un număr mai mare de sinucideri în rândul
populației, datorită mediatizării acestui subiect.
Acest fenomen poartă numele de „efectul Werther”.
Napoleon a declarat mai târziu că romanul i-a plăcut
atât de mult , încât l-a citit de opt ori.
Ediția originală din 1774
Contribuția lui Goethe în artă

Goethe a avut o contribuție semnificativă în lumea artelor,
dezvoltând o teorie în care definește culorile complementare.
Intitulată „Roata culorilor”, teoria ilustrează șase nuanțe
simetrice – verde, roșu, portocaliu, galben, albastru, mov.
Caracteristica este determinată de poziția pe roată, astfel, o
culoare formează o pereche cu cea aflată în sensul opus
acesteia. Verde este complementar cu roșu, albastru cu
portocaliu, galben cu mov, iar teoria se aplică tuturor nuanțelor
derivate din ele. De asemenea, Goethe a mers mai departe,
atribuind culorilor temperamente și caracteristici umane. De
exemplu, roșu înseamnă frumusețe, galben bunătate, iar
portocaliu noblețe. Acest sistem complex al culorilor este
folosit și în zilele noastre, în pictură, desen, design , etc.
“Roata Culorilor” “Roata Temperamentelor”
Geniul Goethe

 Goethe s-a făcut remarcat în politică, dar și în științele
naturale, prin faptul că a introdus renunțarea recrutării
țăranilor pentru frontul german, dar și prin descoperirea
osului interimar al maxilarului, la craniul uman, care se
împreunează cu maxilarul superior, înaintea nașterii ( lat.
„Os incisivum”, sau „Os goethei”).
 În 1808, Goethe a fost primit de Napoleon cu legendarul
comentariu: Voilà un homme! („Iată, un om!”) și a fost
decorat cu Crucea Legiunii de Onoare.
 La 22 martie 1832, Goethe a murit de pneumonie. Ultimele
sale cuvinte, care au fost relatate de către medicu său, au
fost: Mehr Licht! („Mai multă lumină!”).
Surse:
https://ro.wikipedia.org/wiki/Johann_Wolfgang_von_Goethe
http://artapringauracheii.ro/goethe-viata-ca-o-opera-de-arta/
https://hyperliteratura.ro/faust-goethe/
https://deutscherlesesaalch.wordpress.com/2017/08/28/johann-
wolfgang-von-goethe/


Proiect realizat de Elena Dutcă

S-ar putea să vă placă și