Sunteți pe pagina 1din 57

HIDROGRAFIA.

Mari, golfuri
Mările şi golfurile au influentat articulatia tarmurilor
continentului.
Europa dispune de următoarele tipuri de mări:
costiere, bordiere şi interioare.

Marea Barents este putin adanca (max. 410 m), iar


Marea Alba are un aspect general de punga (350 m).

Marea Norvegiei (Marea Scandinava) face trecerea


intre Oceanul Arctic si Oceanul Atlantic, având
adancimi maxime mult mai mari (circa 3.500 m), fiind
strabatuta de Curentul cald al Golfului, cu efecte
termice positive asupra litoralului Norvegiei.
Marile Barents, Norvegiei si Baltica
Marea Baltica
• Marea Baltică are o adancime medie de 60 - 150 m
şi este cunoscută prin cateva caracteristici:

• cel mai adanc punct (459 m) este situat pe latura


vestică a mării, la sud de Stockholm;
• apele conţin cantităţi reduse de sare; pescuitul
este activ;
• o bogăţie a resurselor de chihlimbar în zona de
tarm.
• Golfurile Finic si Botnic nu sunt decât prelungiri ale
Mării Baltice spre uscat.
Mari, golfuri (2)
• În vestul Europei se disting Marea Nordului şi Marea
Mânecii. Marea Nordului este o mare de self. Are adancimi
de 10 - 200 m (arareori atinge 400 m), ape calde (2-6ºC
iarna; 12-16 ºC vara), bogate in peste si un şelf
continental bogat în petrol.

• Marea Mânecii este o mare de self, cu tarmuri inalte si


stancoase, avand ca specific valea submersa a fluviului
Sena.

• Golful Biscaya (Gasconiei) este larg deschis spre ocean,cu


adancimi mari (cca 5.000 m în apropierea litoralului
iberic). Permite patrunderea in interiorul sau a unei ramuri
sudice a Curentului Golfului.
Curentii marini si marea Mediterana
• In zona Gibraltarului sunt doi curenţi marini: un curent
de suprafaţă - ce transporta in Marea Mediterană apele
dulci ale Atlanticului (care are un nivel mai scazut şi o
evapotranspiratie intensa), si un curent de adâncime,
prin care apele grele al Mediteranei se scurg in Atlantic.
Acelasi fenomen al celor doi curenti se manifestă intre
Marea Mediterana si Marea Neagra.

• Marea Mediterană este situata in zona subtropicala.


Deoarece desparte trei continente este numita mare de
tip intercontinental.
• S-a format in pliocen-cuaternar, avand o salinitate
ridicata (37 ‰ in vest, 39 ‰ in est), temperaturi la
suprafaţa apei de 25-27ºC în lunile de vară (în adâncime
de 13 º C) si o maree de aproximativ 1 m amplitudine.
Harta curentilor oceanici mondiali
Subdiviziuni- Marea Mediterana
• Marea Mediterană se caracterizeaza prin:
- numeroase mari adiacente (Marea Ligurică, Marea
Tireniană, Marea Galică, Marea Balearelor, Marea
Adriatică, Marea Ionică, Marea Egee),
-insule (Sporade de Nord, Sporade de Sud, Ciclade,
Creta, Cipru, Malta, Sardinia, Corsica, Baleare, Pitiuze,
Sicilia, I-le Dalmatice etc.),
-peninsule (Iberică, Italică, Balcanică etc.),
-un vulcanism si o seismicitate aparte.
• Atinge o adâncime maximă în Zona de Vest, care
este separată de Zona Centrală prin Insulele Corsica si
Sardinia. Partea de Vest cuprinde Marea Balearelor,
Marea Galica si Marea Ligurica.
• Marea Mediterană ajunge însă la adancimea maxima
de 4.594 m in arealul central.
Harta Marii Mediterane
M. Mediterana.Zona centrala si de est
• Peninsula Italica desparte Marea Tireniana de Marea
Adriatica (o mare de self).

• În Zona Centrală este inclusă si Marea Ionica.

• Zona de Est include: două peninsule (Peninsula Balcanica


– în Europa şi Peninsula Cirenaica - în Africa), o mare cu
ţărmuri fragmentate (Marea Egee) şi numeroase insule.
Are adancimi de circa 2.000 m la sud de Creta si chiar de
3.500 m la sud-est de Insula Rhodos.

• In extremitatea estica este Marea Levantului. Pescuitul


este activ (sardele, ton, macrou, meduze, crabi), mai ales
in apropierea ţărmurilor Greciei si Italiei.
Marea Neagra
• Marea Neagră prezinta conditii de clima mai grele. În
timpul iernii apa ingheaţă la tarm. Adancimea maxima
este de 2.245 m, avand ca specific curenţii circulari de
suprafaţă si o lipsa a vietii marine de fund. Salinitatea
este mai redusa (17 - 18 ‰ la suprafata, 23-24 ‰ la
fund) decat in Marea Mediterana, fapt care explica
formarea curentului de suprafata care trece spre Marea
Marmara prin stramtoarea Bosfor. Este o mare bogata in
peste, cu o platforma continentala din care se extrage
petrol.

M. Caspica
• Marea Caspică (Lacul Caspic) este o mare
continentala din cauza izolarii sale de Oceanul
Planetar.
• Nivelul apei este la -28 m sub nivelul oceanic. In
nord adancimile ajung la 5 - 10 m, iar in sud la
980 m.
• Se caracterizează prin curenti de suprafata de tip
circular.
• Datorită exploatărilor intense de petrol în zonele
platformei litorale si a poluării apei marine,
Marea Caspică se înscrie în rândul celor mai
poluate mări de pe glob.
Marile Neagra, Azov si Marmara
Curentii litorali
• Principalul curent oceanic este Curentul cald al
Golfului care trece printre Arhipelagul Britanic si
Islanda, ajungand pana la Capul Nord.
• Este dezvoltat pe 500 m adancime si 185 km
latime, avand mai multe ramuri ce ajung la
Golful Biscaya, Marea Nordului, Marea Barents,
sudul Islandei (Curentul Irminger).

• Dispune de ape calde (la suprafata, în timpul


iernii, are 7 - 8º, iar în perioada de vară ajunge
la 11-13 º) si sarate. În Atlanticul de Nord,
deasupra Curentului Golfului se formeaza mase
de aer care favorizează temperaturi mai mari pe
timp de iarnă, amplitudini termice anuale reduse
si o umiditate ridicata.
Irminger si
Gulf Stream
APE CURGATOARE
• Bazinele hidrografice cele mai mari sunt cele ale
fluviilor Volga, Dunăre, Nipru, Don, Ural , Dvina
de Nord, Pecioara si Rhin.
• Din analiza repartiţiei spaţiale a acestor fluvii se
observă ca cele mai mari rauri sunt amplasate in
estul Europei.
• Această realitate geografică este o urmare a
manifestării următorilor factori: o latime mai
mare a părţii de răsărit a continentului;
precipitatiile bogate în zona centrala din care
izvorasc; relieful de campie pe care sl
traverseaza.
Harta raurilor majore din Europa
TIPOLOGIE DUPA SCURGERE
• Dupa modul de scurgere, intracontinental si
extracontinental, se disting rauri endoreice si
exoreice. Râurile endoreice apartin Marii Caspice
şi cuprind Uralul şi Volga (cu afluentul sau
Kama).
• Râurile exoreice apar în vestul continentului şi se
varsa direct in Oceanul Atlantic. Râurile din
nord-vest si din vest debuşează în mari de tip
marginal (Marea Baltica, Marea Nordului, Marea
Manecii). Aceeaşi situaţie o prezintă şi râurile din
sud si est, având ca bazine colectoare Marea
Mediterana si Marea Neagra.
Volga si endoreismul caspic
Rauri majore
• - In Oceanul Arctic debuşează: Peciora, Mezen, Dvina de Nord si
Onega;
• - Mării Baltice sunt tributare râurile: Tornea, Dal, Neva, Dvina de
Vest, Nemen, Vistula (cu afluentul Bug) si Oder (cu afluentul
Wartha);
• - in Marea Nordului se varsă, direct de pe continent, Elba, Weser,
Ems, Rhin (cu afluenţii Main, Moselle si Nekar), Meuse si Schelde,
iar din Arhipelagul Britanic li se alătură: Tamisa, Trent şi Ouse;
• - in Marea Mânecii se varsă Sena;
• - in Oceanul Atlantic, prin Marea Cantabrica, se scurg Loire si
Garonne, în timp ce direct in ocean, din Peninsula Iberica, se
adaugă râurile: Duero, Tago, Guadiana si Guadalquivir;
• - în Marea Mediterană debuşează: Ebru, Rhon, Tibru, Pad (în Marea
Adriatica), Vardar si Marita (in Marea Egee);
• - in Marea Neagră se varsă: Dunarea (cu Drava, Sava, Tisa, Jiu, Olt,
Arges, Ialomita, Siret, Prut, Isker, Iantra etc.), Bugul, Niprul, Donul
(cu Donetul);
• - în Marea Caspică ajung apele Volgăi (cu Oka si Kama) si Uralului
(cu Kuma).
Delte si estuare
• Fluviile si râurile europene care şi-au dezvoltat
delte sunt: Uralul, Volga, Dunarea, Vardarul,
Nemenul, Dvina de Nord si Peciora.

• Cele mai mari delte europene s-au dezvoltat la


vărsarea Volgăi, Dunarii si Rhinului.

• Importante estuare s-au cristalizat la vărsarea


râurilor Tamisa, Elba, Sena, Garonne, Loire si
Tago.
Delta Rhinului,
estuarul Tamisei
Canale majore
• Principalele canale de legatura intre rauri sunt:
– Canalul Nordic - care leaga Marea Alba, Lacul Onega,
Lacul Ladoga si Marea Baltica, prin raul Neva;
– Canalul Baltica-Volga;
– Canalul Volga-Moscova;
– Canalul Volga-Don; C
– analul Rhin-Dunăre; Canalul Rhon-Rhin;
– Canalul Garonne-Rhon;
– Canalul Tamisa;
– Marele Canal Irlandez;
– Canalul Dunăre-Main-Rhin;
– Canalul Dunăre-Marea Neagră,
– Canalul Caledonian etc.
Canalul Caledonian
Canalul NordSee
RAURI CU REGIM SIMPLU (1)
• Râurile cu regim simplu sunt impărţite in urmatoarele
tipuri: nordic, mediteranean, central-european, est-
european si alpin.

• Tipul nordic (arctic) prezinta rauri bogate pe tot timpul


anului, având o evaporaţie slab a, o alimentare generală
din lacuri şi mlastini, si din topirea zapezilor doar în
anotimpul de vară.

• In aceasta categorie includem râurile: Peciora, Mezen,


Dvina de Nord şi Neva.

• Aceste rauri ingheata circa 7 luni/an şi au un poten tial


foarte bun din punct de vedere hidroenergetic si al
navigatie pe timpul verii.
Tipul occidental
• Tipul occidental (atlantic) este redat atât de rauri
mici (Ems, Meuse, Escaut, Garonne) cât şi de
fluvii mari (Sena, Loire, Tamisa).
• Se caracterizează prin vai largi cu terase şi
strabat zone de campie si de podisuri.

• Râurile depind de constanţa ploilor atlantice,


regimul lor fiind uniform, cu debite mai mari în
principal iarna si secundar vara.
• Deoarece nu ingheaţă, sunt navigabile tot timpul
anului.
Tipul mediteranean
• Tipul sudic (mediteranean) este specific zonelor
muntoase cu clima subtropicala, unde ploile sunt
rare dar bogate.

• Se bazează pe o panta mare si un regim hidric


neregulat. Aceste râuri nu sunt propice pentru
navigatie întrucât sunt scurte si au numeroase
praguri (cascade).

• Se alimenteaza din ploile de iarna, devenind


adevarati torenti. În anotimpul de vară râurile scad
ca debit, fapt pentru care italienii le numesc
,,fiumare”.
• În această categorie includem râurile: Arno, Tibru,
Ebru, Adige, Pad, Vardar si Marita.
Tipul central european
• Tipul central european cuprinde râurile: Elba, Wesser,
Odra (Oder), Vistula etc.
• Se alimenteaza mai ales din precipitatii, fiind afectate de
relieful muntos accidentat si de continentalismul
dezvoltat de la vest la est, observat mai ales in
caracteristicile regimului de scurgere.
• Apele ingheata iarna (doua saptamani - trei luni),
alimentarea fiind completata de ploile de primavara si de
topirea zapezilor.
• Deficitul de apa apare la finele verii, cand apele sunt
completate din lacuri sau mlastini.

• Acest fapt a condus la construirea numeroaselor canale


in zonele cu prodoline (depresiuni formate intre valuri
morenaice).
• Râurile ce traversează Polonia şi Germania dispun de
mari rezerve hidroenergetice.
Tipul est-european
• Tipul est-european (continental) este specific raurilor din
campiile situate în estul Europei, respectiv Dvina de
Vest, Prut, Nistru, Don, Volga.
• Sunt afectate de o clima continental excesiva, cu ploi
putine si bogate, ierni lungi si aspre.
• Raurile ingheata iarna si seaca pe timpul verii.
Alimentarea de primavară se face din topirea zapezilor,
debitul mare fiind retinut de lacurile de acumulare.
Având izvoarele în padurile nordice, aceste râuri conduc
ape spre zonele mai uscate, stepice, din sud.

• Navigatia se desfăşoară pe distanţe mari, existând


canale de legătură între Marea Alba, Marea Baltica,
Marea Neagra si Marea Caspica.
• Cele mai mari resurse hidroenergetice sunt specifice
râurilor Nipru si Volga.
Tipul alpin
• Tipul alpin este determinat de ghetarii muntilor
alpini, mai ales de raurile care se scurg pe
versantul nordic al Alpilor.
• Alimentarea pe timpul verii se face din topirea
ghetarilor. Aceste râuri prezintă o mare valoare
hidroenergetica deşi au oscilatii mari in timp de
24 de ore (determinate de regimul torential şi de
ploile îndelungate).
• Acest tip de râuri nu este propice navigatiei, fiind
numeroase praguri.
• Din această categorie fac parte râurile repezi din
bazinele superioare ale Rhinului si Rhonului,
afluentii de dreapta ai Dunarii superioare : Iller,
Lech, Enns, Mur etc.
Harta bazinelor hidro
RAURI COMPLEXE: Volga

• Volga este cel mai lung şi mai bogat în debit


fluviu european.

• Izvorăşte din Colinele Smolenskului, de la 228 m


altitudine, având o pantă redusă şi o meandrare
puternică deoarece nivelul de bază al Caspicii este
negativ (-28 m).

• Principalii săi afluenţi provin atât de pe versantul


vestic al Uralului, respectiv râurile Kama, Sok şi
Samara, cât şi din podişurile de la vest (râul Oka).
VOLGA
Volga (2)
• La confluenţa cu Kama ajunge la un debit de 67.000
m3/sec.

• Clima de tip continental excesiv se reflectă şi în perioada


de îngheţ a apelor fluviului, care variază de la 6 luni în
zona superior-mediană la trei luni în arealul deltaic.

• În sectorul inferior, unde evaporaţia este ridicată, pe


fondul climei de tip arid, Volga scade în debit. Fluviul se
varsă în Marea Caspică, creându-şi o imensă deltă
(13.000 km2).

• Aceasta avansează cu 170 m/an în ciuda numeroaselor


lacuri de acumulare (de pe traseul său mijlociu) cu rol
decantor.
RAURI COMPLEXE: Dunare

• Dunărea izvoraste de la circa 1.000 m altitudine


din Muntii Padurea Neagra. De fapt cursul
propriu-zis al Dunării începe de la
Donaueschingen, după unirea celor două râuri
(Bregge şi Bragach) care o formează.

• Are o directie de scurgere de la vest la est si se


varsa in Marea Neagra prin cele trei brate (Chilia,
Sulina si Sf. Gheorghe).
• În Bazinul Vienei Dunărea separa Alpii de
Carpati. Apoi strapunge Carpatii la Visegrad si la
Portile de Fier, trecand astfel prin trei bazine
tectonice: vienez, panonic şi valah.
Dunare- curs superior
• Cursul superior (Dunarea alpina)
se intinde pana la Viena.
• Aici primeşte afluenti din Alpi si
Podisul Bavariei (Iller, Lech, Isar,
Inn, Enns), avand un regim alpin
de scurgere.
• Intre Alpi si Podisul Bavariei are
portiuni inguste (mici defilee) care
alternează cu vai largi.
Dunare-curs mijlociu
• Cursul mijlociu sau Dunărea panonică se dezvolta pana la
Bazias, curgand prin Bazinul Vienei, unde primeste pe
Morava. Dupa ce strapunge Carpatii la Bratislava,
patrunde in Depresiunea Alföldul Mic, avand afluenti pe
Raba (care coboară din Alpi), Vah si Hron (cu izvoarele in
Carpati).
• Apoi strapunge defileul Vişegrad si zona Budapesta,
avand o scurgere lenta pana la Bazias, prin Depresiunea
Panonica.
• În acest sector primeşte următorii afluenti: Drava şi Sava
din Alpi; Tisa din Carpati; Morava din muntii Peninsulei
Balcanice.

• Regimul hidric al acestui sector este influentat de clima


Depresiunii Panonice, cu ierni geroase si veri secetoase,
dar si de apele din cursul superior.
• Dunarea ingheata iarna, dar primavara si la inceputul
verii se caracterizeaza prin debite la cote mari, în urma
aportului de ape alpine.
Dunare- curs inferior
• În cursul inferior (Dunărea pontică) fluviul
strabate defileul de 144 km al Portilor de Fier,
apoi formeaza o vale larga, cu terase intinse
pana la varsarea in mare. Primeste afluenti atat
din Carpati (Jiu, Olt, Arges, Ialomita, Siret, Prut)
cat si din Muntii Balcani (Lom, Isker, Iantra).
• In zona Calarasi-Braila lunca cuprinde doua
brate ce au dat nastere la Balta Ialomitei si la
Balta Brailei, iar in aval de Ceatal se desparte in
trei brate.
• Cresteri maxime apar primavara din zone
montane . Scaderi majore se inregistreaza vara
si inghetul apare doar in iernile aspre. Marile
resurse hidroenergetice sunt valorificate la
Portile de Fier I si II.
Harta Dunarii
RAURI COMPLEXE. Rhin
• Rhinul izvoraste de la aproximativ 2.000 m din Alpi si se
varsa in Marea Nordului, formand împreună cu raul Meuse
o delta joasa pe teritoriul Olandei.

• Cand iese din Alpi, unde are un regim alpin, se varsa in


lacul Constanta (Boden) prin doua brate. Spre vest
primeşte raul Aare. Pana la aceasta confluenta este numit
Rhinul Superior.

• Între Basel şi Bonn este Rhinul Mijlociu. De la Basel la


Mainz, pe directie de la sud spre nord, curge intr-o campie
joasa, numita Campia Rhinului (Grabenul Rhinului). Pe
dreapta confluează Neckarul si Mainul, iar pe stanga -
Illul.
• De la Strassbourg panta scade brusc, depunand multe
nisipuri prin scaderea energiei de curgere. Până la această
localitate Rhinul este intens valorificat hidroenergetic .
RAURI COMPLEXE: Rhin (2)
• Urmeaza o vale ingusta, chiar adanca n zona defileelor
din Masivul Sistos Renan.

• Sectorul de defileu se extinde pana la oraşul Bonn. În


această zonă are doi afluenţi: pe stanga - Moselle, iar pe
dreapta - Lahn.

• De la Bonn în aval (pana la varsarea sa in Marea


Nordului) se dezvoltă Rhinul inferior.
• Trece printr-o campie aluvionara, despartindu-se in mai
multe brate.

• Waalul este cel mai important brat al Deltei Rhinului,


legandu-l de Meuse, un afluent important pentru
navigaţie.
Rhonul
• Rhonul este cel mai mare fluviu care se varsa in
Marea Mediterana. Izvoraste din Alpi, trece prin
lacul Geneva, ocoleste Muntii Jura, traversează
orasul Lyon, unde primeste raul Saône.
• Spre sud adună apele unor rauri alpine, cel mai
important afluent fiind Isére.
• Formeaza o mare delta la varsare.
• Are un regim bogat, cu trei cresteri: de iarna (tip
alpin), de primăvara (cu apele Saône-ului) si de
toamna (cu apele care vin din Podisul Central
Francez).
• Are o mare importanta maritima prin canalele
de legatura cu Rhin si Garonne.
Rhonul si Sena
APE STATATOARE
• Europa este foarte bogata in lacuri. Acestea sunt
variate ca geneza, regim, dimensiune şi
repartitie teritoriala. Pe continent sunt cunoscute
zone cu o mare densitate lacustra, cum este
teritoriul Finlandei, dar si spatii aproape lipsite
de lacuri, precum Peninsula Iberică. Cele mai
mari lacuri sunt: Ladoga (17.700 km2), Onega
(9610 km2), Vänner (5.550 km2), Vätter şi
Saimaa (Larousse, 1997).
• Sub aspect genetic, distingem următoarele
tipuri de lacuri: glaciare, tectonice, mixte (glacio-
tectonice), carstice, sărate, de laguna, limane
fluviatile, vulcanice, de baraj natural şi antropice.
Harta lacurilor Europei
Lacuri glaciare
• a)Lacurile glaciare sunt cele mai numeroase,
aparand sub influenta glaciatiei continentale sau
a celei montane.
• In timpul glaciatiei pleistocene, in circurile
glaciare s-au format lacuri alpine, pirenaice,
uraliene, carpatice, scandinave, dinarice etc.
• Dintre lacurile glaciare din Carpaţi menţionăm:
Bucura in Retezat, Galcescu in Parang, Capra,
Urlea, Balea in Fagaras, Lala si Buhaescu in
Rodnei.
• P. Coteţ (1967) împarte lacurile glaciare din
Europa în: circumbaltice si circumalpine (alpine
propriu-zise, pirineice, carpatice etc.).
• Lacurile circumbaltice sunt: Ladoga, Onega,
Vänner,Vätter,Mäller,Päijänne,Inari,Saimaa etc.
Lacul Boden si lacurile Ladoga-Onega
Lacuri circumbaltice si intermorenaice
• Dintre lacurile circumalpine amintim: Geneva,
Leman, Constanta (Boden), Lacul Celor
Patru Cantoane, Zurich, Como, Garda si
Maggiore (din piemontul sudic alpin).
• Aceste doua tipuri de lacuri au origine tectono-
glaciară.

• Lacuri intermorenaice apar in Campia


Germano-Polona, Campia Dvina-Peciora şi in
Podisul Karelo-Finic.
Lacurile tectonice, vulcanice, carstice

• b) Lacurile tectonice propriu-zise sunt caracteristice fie


unor vechi zone de falie (Balaton, in Campia Panonica),
fie unor regiuni montane cu o neotectonică complexă
(Ohrida, Prespa şi Skutari, in Peninsula Balcanica).

• c) Lacurile vulcanice sunt rare si apar în zonele


vulcanice din Masivul Sistos Renan, Masivul Central
Francez, Munţii Apenini (Lacul Albano, la sud de Roma),
Carpatii Romanesti (Lacul Sf. Ana) etc.

• d) Lacurile carstice au aparut in zonele calcaroase


de prabusire din Munţii Apenini (Trasimeno), Alpii
Dinarici (lacurile de polie Popovo, Lika, Cernika), Campia
Irlandei, Podişul Boemiei, Carpaţi (Ighiu, Vărăşoaia) şi
Podişul Mehedinţi (Zăton) etc.
Lacul Ohrid si laguna Venetiei
Lacurile sarate
• e) Lacurile sărate au fie o origine naturală, fie una
antropică.

• Lacurile sărate naturale s-au format prin dizolvarea


sării şi prăbuşirea tavanului de susţinere, odată cu
inundarea depresiunii formate (Lacul Ursu de la
Sovata) sau prin ascensiunea sărurilor pe fondul
circulaţiei ascendente a apelor subterane din zonele
aride (lacurile din Câmpia Precaspică).

• Lacurile sărate antropice au rezultat în urma acţiunii


de exploatare a sării şi de acumulare în vechile mine
a apelor de adâncime sau de suprafaţă (Ocna
Sugatag, Ocnele Mari, Ocna Mureş etc.).
• f) Lacurile de lagună apar pe tarmurile
joase din vestul şi sudul Europei, unde este
activă bararea unor golfuri sau a gurilor de
vărsare a râurilor cu cordoane de nisip:
Veneţia, Razim, Mar Menor etc.
• g) Limanele fluviatile apar în sectoarele
de câmpie ale marilor fluvii prin bararea cu
aluviuni a gurilor de vărsare ale unor
afluenţi cu potenţial de scurgere redus
(limanurile Rhinului sau cele ale Dunării -
Bugului, Nistrului, Tasaul, Techirghiol,
Mangalia etc.).

Lacurile de baraj si mlastinile
• h) Lacurile de baraj natural şi antropic sunt o categorie
aparte.
• Lacurile de baraj natural s-au produs în urma unei
alunecări de teren masive pe versant, blocând cursuri de
apă în amonte.
• Lacurile artificiale au fost create de om pentru
necesitatile economice (rezerve de apa, hidroenergie,
piscicultura, irigatii etc.), atât pe marile fluvii (Volga, Nipru,
Dunăre etc.) cât şi pe râuri mai mici şi repezi din zonele
muntoase (de exemplu, Bicaz - în România, Jukan - in
Spania etc.).
• Mlaştinile sunt spatii joase, umede, formate in urma
ploilor bogate, a revarsarilor raurilor, izvoarelor etc.
• Cele mai mari suprafete cu mlastini de pe continentul
european sunt in bazinul raului Pripet, in deltele Rhinului,
Rhonului, Dvinei de Nord, Peciorei, Volg ai etc.
Raul si mlastinile Pripetului