5.

Teoria genurilor și a speciilor

1
Sistemul genurilor literare.
Scurtă istorie
Catalogul genurilor şi speciilor - abordare conceptuală,
teoretică a literaturii. S-a început cu delimitarea
speciilor, apoi, treptat, a genurilor; mai întâi, epicul şi
dramaticul (Aristotel). Genul liricul şi-a cucerit locul în
sistem abia în sec. XIX, odată cu Romantismul.
Teoria genurilor - capitol esenţial al teoriei literare.
Sec. XIX: preocupări pentru elaborarea unui tabel al
genurilor tip Mendeleev; termenii „gen” şi „specie” sunt
împrumutaţi din ştiinţele naturii.

2
Sistemul genurilor literare. Scurtă
Scurtă istorie
E. Lovinescu neagă „mistica” genurilor literare.
Spre deosebire de atitudinea clasică, normativă, epoca
modernă nuanţează sistemul ca să poată face loc
operei, nu forţează opera să intre în sistem cu orice
preţ. Ponderea regulilor scade spre zero.

3
Sistemul genurilor literare.
Chestiuni de terminologie

Apar numeroase confuzii la acest nivel, denumirile

sunt folosite aleator:
Victor Hugo vorbeşte despre „gen” clasic şi romantic
(în loc de „curent”).
Boris Tomaşevski deosebeşte mai multe „genuri” de
roman.
Pentru Tzvetan Todorov (Introducere în literatura
fantastică, 1973), există genuri teoretice (ex.
fantasticul; cuprinde opere din mai multe genuri
istorice) şi genuri istorice (cele cunoscute: liric, epic,
dramatic).

4
Sistemul genurilor literare.
Chestiuni de terminologie

Gérard Genette (1986) lansează conceptul

de arhigen pentru fiecare din cele 3 mari
genuri – care ar fi structuri teoretice,
ideale. Tragedia, romanul, poemul sunt
numite genuri, iar tragedia burgheză,
romanul poliţist, poemul eroic - specii.

5
Sistemul genurilor literare.
Criterii de delimitare & definire a genurilor

- criteriul gnoseologic, care se referă la

raportarea creatorului la lume, la relaţia
dintre subiect/ obiect şi:
- criteriul stilistic, care ţine seama de
convenţii, procedee, dimensiunea formală
a operei.

6
Sistemul genurilor literare.
Criterii de delimitare & definire a genurilor

La Hegel: criteriul raportului subiect/obiect.

Propune următoarele deosebiri între
genuri:
- epic: lumea operei se prezintă ca
obiectivată, încheiată;
- conţinutul genului liric este de ordin
subiectiv;
- dramaticul reprezintă o combinaţie între
celelalte două.
7
Sistemul genurilor literare.
Criterii de delimitare & definire a genurilor

Criteriul stilistic: teoria lui Roman Jakobson despre

metaforă şi metonimie.
Metafora utilizează principiul analogiei şi funcţionează
mai ales în poezie; metonimia - principiul contiguităţii,
funcţionează mai ales în proză.
Jakobson - rolul pronumelor personale: în genul epic,
predomină pers. a III-a (funcţie referenţială); în genul liric
– pers. I (cu funcţie expresivă), iar în dramatic – pers. a II-
a (cu funcţie conativă). Aceste corespondenţe nu se
respectă întotdeauna, ele sunt doar orientative, generale şi
trebuie verificate prin alte criterii.

8
Sistemul genurilor literare.
Criterii de delimitare & definire a genurilor

Potrivit Școlii formale ruse, genul este caracterizat

printr-un procedeu dominant; nu există criterii
fixe de delimitare. Orice delimitare a genurilor e
istorică, nu logică (deci nu e universal valabilă).
Criteriile după care recunoaştem un gen pot fi de
cu totul altă natură decât cele aplicate altui gen
(ex. oda – recognoscibilă prin temă; sonetul -
prin formă; epopeea ţine de epic, dar e scrisă în
versuri – „specifice” genului liric).

9
Sistemul genurilor literare.
Criterii de delimitare & definire a genurilor

S-a observat că, dacă încercăm să definim genurile

plecând de la elemente de conţinut,
particularităţile lor tind să se șteargă, iar
genurile seamănă între ele.
Trebuie să ne sprijinim mai ales pe elemente
formale de recunoaştere.
 

10
Sistemul genurilor literare.
Despre specii

În Antichitate: ierarhie a speciilor - specii „înalte” şi

„joase” (tragedia deasupra comediei; în Clasicism, pt.
Boileau, un sonet perfect valorează cât un poem
lung). S-a renunţat în timp la ierarhizare.
Comparaţiile trebuie făcute în interiorul unui singur
gen/specie. Contează realizările particulare, nu
cultivarea din principiu a unei anumite specii.
Chiar sonetul, poezie cu formă fixă, cunoaşte variante
diverse de la o cultură la alta.
Sonetul petrarchist: formula 4-4-3-3 versuri (Italia,
Franţa, România);
sonetul englez/ shakespearian: 4-4-4-2 versuri.
11
Sistemul genurilor literare.
Despre specii
Altă problemă: numele operei nu identifică
întotdeauna specia căreia îi aparţine (ex.
Comedia umană - roman, iar Divina
Comedie - poem).
Criteriul mărimii în definirea speciilor a fost
propus de E.A. Poe: poemul ideal trebuie
să aibă max. 100 versuri (altfel slăbeşte
atenţia şi se epuizează starea poetică);
nuvela ar fi un roman mai scurt etc.

12
Sistemul genurilor literare.
Despre specii

O altă perspectivă asupra speciilor priveşte

formele mari ca organizare de forme mai mici
(ex. romanul care porneşte de la nuvelă sau de la
povestire, prin procedee precum înşiruirea,
încadramentul etc.).
De observat variaţiile istorice mari ale speciilor
(nu sunt foarte multe elemente comune în
romane ca Don Quijote, Moş Goriot, Muntele
vrăjit, În căutarea timpului pierdut etc.).

13
Sistemul genurilor literare.
Tipologia genurilor și speciilor
Dramaticul este cel mai codificat gen; reguli
dictate de natura reprezentării scenice. Specii:
tragedie, comedie, comedie bufă, vodevil,
parodie, dramă.
Teatrul contemporan cunoaşte evoluţia rapidă a
regiei, scenografiei, elementelor de tehnică a
spectacolului.
Liricul: specii diverse ca oda (specie înaltă, cu
caracter public, declamativ), satira, epistola,
elegia, meditaţia, poemul liric, poezii cu formă
fixă: sonet, rondel, glossă, madrigal...

14
Sistemul genurilor literare.
Tipologia genurilor și speciilor

Epicul: iniţial, reprezentat de epopee. Tipuri

fundamentale moderne: nuvela şi romanul.
Forme ale romanului: 1) de aventuri (Dumas-
tatăl, Paul Féval); 2) istoric (poate fi combinat
cu romanul de aventuri; ex., romanele lui Walter
Scott sau Sadoveanu); 3) psihologic (Balzac,
Stendhal, Proust, Camil Petrescu); 4) satiric şi
parodic (Romanul comic de Scarron, Jacques
Fatalistul de Diderot); 5) fantastic/ SF (H.G.
Wells, J. Verne); 6) romanul filozofic/ de idei
(H. Hesse, Th. Mann); 7) romanul-jurnal,
epistolar etc. 15
Sistemul genurilor literare.
Manifestarea genului în opere

Trăsăturile genului se alcătuiesc pornind de la opere

literare concrete. Dar - greu de găsit o operă care să
ilustreze un gen pur. Intervin aspecte ale celorlalte
genuri (ex. dialogurile în roman trimit la teatru,
descrierea în pastel - la epic etc.).
Genul se manifestă în opere individuale, dar nu se rezumă
la ele, le depășește.
Cum funcţionează opţiunea pentru un anumit gen? Se
spune că instinctul creatorului alege un gen în care se
exprimă mai bine.

16
Sistemul genurilor literare.
Problema purității genurilor/speciilor
Puritatea genurilor - obsesie pentru clasici.
Horaţiu, Arta poetică: opera trebuie construită în jurul
unui ax unic; exclude contrariile („tigrii şi mieii nu pot
fi eroi ai aceloraşi întâmplări”); „un subiect comic nu
poate fi tratat în vers tragic” – reiese că separarea
genurilor/ speciilor e justificată prin chiar natura lor.
Altă interdicţie clasică se referă la cele 3 unităţi ale
dramaticului (loc/timp/acțiune). A fost încălcată adesea,
chiar şi de către autori clasici.

17
Sistemul genurilor literare.
Problema purității genurilor/speciilor

Modernitatea consacră impuritatea

genurilor şi a speciilor: apar combinații
precum teatrul liric, poemul dramatic,
romanul teatral.

18
Sistemul genurilor literare.
Dispariția și renașterea genurilor
Genurile şi speciile trăiesc şi se dezvoltă, formele trec lent
în alte forme, apar specii noi din dezmembrarea celor
vechi.
Speciile „inferioare” le elimină în timp pe cele înalte,
devin canonice în locul lor (ca şi în evoluţia socială:
burghezia vs. aristocraţia). Simptomatică e moartea
tragediei, a literaturii înalte în general, şi, în paralel,
marele succes al romanului.

19
Sistemul genurilor literare.
Dispariția și renașterea genurilor
Genurile cunosc o mai mare stabilitate decât speciile.
Unele specii au dispărut complet, altele au fost
revitalizate (în postmodernism, de ex., specia epopeii
parodice – v. Levantul de M. Cărtărescu).
Chiar și romanul a cunoscut o perioadă de schimbări
dramatice, în sec. XX.

20
basmul
(Definit prin trăsături de producție și circulație: caracter
oral, anonim și colectiv.)
Narațiunea populară în proză, de mare întindere și cu multe
personaje. Acestea au cel mai adesea forțe supranaturale,
unele reprezentând binele și altele răul. Finalul aduce
întotdeauna victoria binelui.
nuvela
Specie a genului epic în proză, cu un singur fir narativ, cu
un conflict concentrat, care implică un număr redus de
personaje. Dimensiunile nuvelei se situează între schiță și
roman.
Alte trăsături: perspectivă obiectivă, comentariu naratorial
redus, descrieri minime. Accent mai mare pe caracterizarea
personajelor decât pe acțiune. 21
romanul
Specie a genului epic în proză, cu acțiune mai
complicată și de mai mare întindere decât a
celorlalte specii epice în proză, desfășurată, de
regulă, pe mai multe planuri, cu personaje
numeroase.

genul epic
Genul literar în care narațiunea, descrierea și
dialogul alternează, accentul căzând asupra
narațiunii.
Confuzie povestire/ narațiune, povestire/ schiță. 22