AJUSTAREA LA

AMBIENTUL BIOLOGIC
SI SOCIAL

12.03.2018
stres
• Folosirea conceptului de stres a furnizat medicinii o bază pentru a lega evenimentele
exterioare (ex.: stresorii) şi patternurile comportamentale cu condiţiile interne şi
biochimice asociate cu etiologia, factorii favorizanţi, declanşarea şi întreţinerea bolilor.
• Conceptul de stres, introdus de Selye H., indica iniţial o acţiune de suprasolicitare
exercitată din exterior asupra organismului, care determina o reacţie de adaptare
nespecifică a organismului faţă de agresiunea care-i ameninţa integritatea.
• Stresul este un proces care implică 3 elemente:
1.stresori – factorii care declanşează procesul
2.reacţiile de stres – modificările produse în urma impactului stresorilor asupra
organismului, atât pe plan fizic cât şi psihologic
3.medicatorii stresului – factori care se interpun între stresori şi reacţiile de stres
modulând intensitatea reacţiilor de stres.
• Stres=solicitare excesiva cantitativ(psiho-fiziologic)si sens
negativ(resimtit subiectiv) al evenimentului trait.
• 1.identificarea situatiei si eventual evitarea ei
• 2.daca evitarea e imposibila- rezolvarea cat mai rapida prin
antrenarea si a altor persoane
• 3.daca nu poate controla, reduce expunerea la stres(diminuare timp,
devalorizare, minimalizare sau ignorare a situatiei)
• 4.dupa episod practica tehnici de relaxare, destindere, care produc
satisfactie, diminuand efectele stresului.
Surse generale de stres
• Conditii grele de munca. Suprasolicitare profesionala,
• Presiunea timpului.
• Primejdii fizice
• Ambiguitatea.
• Conflictualitatea
• Responsabilitatea pentru sine si altii.
• Promovarea/ nepromovarea
• Lipsa securitatii profesionale .
• Ambitii nerealizate
• Dificultati in luarea deciziilor
• Efectuarea de activitati nedorite, inferioare competentei profesionale
• Dificultati financiare. Probleme familiale
• Pierderi de diferite tipuri.Imbolnaviri
• Nesiguranta zilei de maine
Clasificarea stresorilor
• Grupa A – Stresul excepţional sau catastrofic – se referă la stresuri
masive, acute, de regulă neaşteptate, evenimente ieşite din comun,
din cotidian, deloc sau puţin influenţabile de către subiect şi care
afectează practic pe oricine într-o mare măsură. Acest tip de stres
include dezastre şi calamităţi naturale, dezastre şi catastrofe
(războaie, poluări, bombardamente); accidente colective; stresul
catastrofic individual: violenţa nesexuală sau sexuală, tortura. Din
punct de vedere clinic, patologia ocazionată de stresul catastrofic
include reacţii psihotice imediate (de şoc şi neşoc), reacţii mai
îndepărtate de tip depresiv şi, în mod aproape specific, sechele la
distanţă, de tipul tulburării de stres posttraumatic.
• Grupa B – Stresurile vieţii – include stresuri concordante sau necontradictorii cu etapa eriksoniană de viaţă, cu intensitate
moderată medie sau mare, care afectează practic pe oricine, dar într-o măsură variabilă. Include şase sub-grupe de:

1)stresuri scurte – pierderi reale (cunoştinţe, rude), pierderi simbolice;

2) stresuri legate de boala tranzitorie;

3) stresuri cu post-efecte prelungite – pierderi reale (partener marital, copil), pierderi materiale majore;

4) stresuri cu acţiune prelungită – suprasolicitări lungi, boala cronică, conflicte cronice;

5) stări stresante – stresul existenţei ca handicap sau ca sechelar grav; stresul existenţei în condiţii precare financiare şi/sau

de mediu;

6) stresuri legate de schimbări majore de statut, mediu, condiţie de viaţă.

Stresurile îndelungate pot contribui la constituirea unor dezvoltări patologice ale personalităţii.
• Grupa C – Stresuri care decurg din desfăşurarea neobişnuită a unor
acte de viaţă obişnuite.
Grupa D – Stresul necazurilor şi al solicitărilor cotidiene. Specifice sau
nu grupului de apartenenţă, aceste stresuri induc, cel mult,
manifestări tranzitorii sau fragmentare. Au un posibil rol pentru
determinarea rezistenţei sau lipsei de rezistenţă la stresori mai mari.
Adesea produc o anumită frustrare.
• Grupa E – Stresul endemic – stresul general şi impersonal constituit de veştile proaste ale zilei sau perioadei:
inflaţie, şomaj. Stresul endemic nu are decât un rol de fond.
Grupa E1 – Stresurile speciale condiţionate de expuneri particulare. Include stresul unor profesii sau ocupaţii
cunoscute ca stresante, şi al altor profesii ce implică risc individual.
Grupa E2 – Stresurile condiţionate de vulnerabilităţi individuale particulare:
• stresul determinat de psihopatologia preexistentă:
• stresul determinat de anxietatea fobică, stresul fenomenelor compulsive şi cel consecutiv tulburării de
control al impulsurilor;
• stresul resimţit de pacienţii cu schizofrenie, cu epilepsie;
• stresul consecinţelor unor acte psihotice (amintiri crepusculare, confuzie, comportament delirant-halucinator
în psihoze majore);
• stresul amintirilor, determinat de retrăirea sau evocarea unor situaţii stresante anterioare;
• stresul sărbătorilor ce evidenţiază subiectului singurătatea ori inadecvarea vieţii pe care o duce;
• stresul determinat sau facilitat de prezenţa unei patologii somatice care modifică vulnerabilitatea.
• Grupa F – Stresurile speciale – sunt stresuri ce se constituie ca atare,
prin vulnerabilităţi şi/sau expuneri particulare.
• Grupa G – Stresul experimental – nu are, de regulă, urmări patologice
durabile. El se referă la diferite proceduri de laborator care induc, la
voluntari, stresuri scurte şi strict limitate ca intensitate şi gamă de
conţinuturi.
• Grupa H – Stresul situaţiilor extremale – este stresul experimental sau
natural indus în legătură cu existenţa sau pregătirea pentru existenţa
în medii intens nefavorabile vieţii omului.
Efectele stresorilor
• plan fizic – reacţii fizice:
• au la bază o activare a sistemului nervos vegetativ simpatic (rol catabolic –
eliberarede resurse)
• manifestările fizice sunt reunite în “sindromul de fugă sau luptă”
• sunt reprezentate de:
• tahicardie şi creşterea tensiunii arteriale
• tahipnee cu hiperventilaţie
• transpiraţii
• tremurături
• senzaţie de micţiune imperioasă
• diaree
• parestezii
• valuri decăldură sau frisoane
Efectele stresorilor
• plan psihologic – reacţii psihologice
• reacţii cognitive
• scăderea capacităţii de conentrare cu scăderea performanţelor cognitive
• îngustarea câmpului atenţiei
• reacţii afective
• emoţiile în relaţie cu stresul sunt întotdeauna de valenţă negativă
• exemple:
• anxietatea – este emoţia cel mai frecvent regăsită,teamă, frică, fobie
• furia – caracterizează persoanele impulsive, iritabilitate,mânie
• disperarea
• deznădejdea
• Depresia, neîncredere în sine,lipsă de sperantă
• reacţii comportamentale:
• sunt o traducere pe plan comportamental a reacţiilor afective:
• nelinişte psiho-motorie – anxietate sau disperare
• comportament impulsiv – furie
• pasivitate – deznădejde
• izolare, inhibiţie motorie – depresie
• Refugiu in consum de alcool, droguri, fumat
• scăderea performanţelor motorii
tulburările metabolice
• Creşterea nivelului glicemiei, sursă energetică de scurtă durată, care
poate agrava un diabet zaharat preexistent sau poate favoriza
instalarea acestuia;
• •Creşterea colesterolului în sânge, cu depunere pe pereţii vaselor
(ateroscleroză);
• Scăderea magneziemiei, martor foarte fidel din punct de vedere
metabolic al stresului şi care poate fi responsabil de: spasme
musculare (pe musculatura somatică sau viscerală), parestezii
(amorţeli), furnicături, ameţeli, etc.
Mediatorii stresului
Au rolul de a reduce intensitatea reacţiilor de stres
Sunt reprezentaţi de:
• capacitatea de predicţie – un stresor predictibil determină reacţii de stres mai reduse
în intensitate faţă de cazul în care confruntarea cu acesta apare pe neaşteptate
• capacitatea de control – impresia că lucrurile sunt controlabile reduce impactul
stresorilor
• suportul social – un suport social adecvat reduce intensitatea reacţiilor de stres 
• mecanismele de apărare(au fost descrise de Freud)
• caracteristici:
• inconştiente
• involuntare
• intră în acţiune automat, imediat după confruntarea cu un stresor
• eficienţă bună, reducând impactul stresorilor dar eficienţa este pe termen scurt
Mecanisme de defensa
• acting out. Persoana face fata conflictului emotional sau stresorilor
interni sau externi prin actiuni, si nu prin reflectii sau sentimente
• altruism. Persoana face fata conflictului emotional sau stresorilor
interni sau externi prin dedicarea fata de satisfacerea nevoilor altora.
• idealizare. Persoana face fata conflictului emotional sau stresorilor
interni sau externi prin atribuirea de calitati pozitive exagerate altor
persoane.
• proiectie persoana face fata conflictului emotional sau stresorilor
interni sau externi atribuind altora, in mod fals, propriile sale
sentimente, impulsuri sau ganduri inacceptabile.
Mecanisme de defensa
• intelectualizare. Persoana face fata conflictului emotional sau stresorilor
interni sau externi prin folosirea excesiva a gandirii abstracte sau prin
elaborarea de generalizari, pentru a controla sau a reduce la minimum
sentimentele tulburatoare.
• negare (denial). Persoana face fata conflictului emotional sau stresorilor
interni sau externi prin refuzul de a recunoaste un anumit aspect dureros al
realitatii externe sau al trairii subiective, aspect care este vizibil pentru altii.
• rationalizare. Persoana face fata conflictului emotional sau stresorilor interni
sau externi ascunzand motivatiile reale ale gandurilor, actiunilor sau
sentimentelor sale prin elaborarea de explicatii reasiguratoare sau care servesc
propriei cauze (self – serving), dar care sunt incorecte.
• umor. Persoana face fata conflictului emotional sau stresorilor externi punand
accentul pe aspectele amuzante sau ironice ale conflictului sau stresorului.
Scala Rahe-Holmes
• În 1967 Rahe si Holmes au cercetat corelația dintre schimbarile
recente de viata si aparitia unor boli, constatând că evenimentele pot
avea o influenta certa în patogeneză.Au ierarhizat sitatiile stresante și
au atribuit fiecareia un punctaj de ”unități de schimbare de viață”, in
funcție de potențialul patogen.
Rangurile primilor 10 stresori prin
schimbarea de viața(Rahe Holmes)
• 1.decesul partenerului de viata.
• 2.divort.
• 3.decesul unui membru apropiat al familiei.
• 4.separare maritala
• 5.ranire sau boala personala severa.
• 6.pierderea serviciului.
• 7. condamnare la detentie.
• 8.decesul unui prieten apropiat.
• 9. sarcina.
• 10.reajustare in afaceri.
Sindromul general de adaptare
• Primul cercetător care a analizat repercursiunile stresului "greu" şi "durabil asupra organismului cu
mijloace ştiinţifice moderne a fost Hans Seyle, care a vorbit despre "sindromul general de adaptare".
• Acesta ii descria 3 faze:
• Reacţia de alarmă; este vorba de mobilizarea energiilor fizice şi psihice disponibile pentru apărarea
faţă de o ameninţare psihică sau fizică.
• Faza de rezistenţă; organismul furnizează o rezistenţă activă datorită activării reacţiilor psiho-
fizioiogice faţă de factorii de stres. Deşi situaţia ameninţătoare persistă, simptomele apărute în timpul
primei faze dispar şi procesele fiziologice activate prin reacţia de alarmă se normalizează.Chiar dacă
există o mai mare rezistenţă faţă de factorii de stres iniţiali în timpul acestei a doua faze, rezistenţa la
alţi factori de stres este redusă. Chiar un factor de stres mai slab poate antrena o reacţie puternică
dacă resursele organismului sunt mobilizate prin rezistenţă la un alt factor de stres
• Faza de epuizare; dacă organimul este expus prea lung timp la factorii de stres nocivi, se ajunge la un
punct în care nu mai este posibil de a fi menţinută rezistenţa. Stadiul de epuizare poate antrena
prăbuşirea totală a organismului.
• Adaptarea este un pattern comportamental pozitiv, care poate fi
folosit la reducerea stresorilor şi stresului asociat unei boli.
• Importanţa adaptării eficiente şi ingenioase la stres prin mecanisme
de adaptare mature, ca o cheie a supravieţuirii, este recunoscută de
George Vaillant (1987), care scrie: „Hans Selye a greşit! Nu stresul
este cel care ne ucide, dar adaptarea eficientă la stres ne permite să
trăim”
Sensurile care s-au atribuit adaptării

1. „Adaptarea include întâlnirea a ceva nou, a ceva care n-a mai fost întâlnit: întâlnirea unei
situaţii inedite, unui obstacol sau unui conflict. Adaptarea include elementul mijloc-scop în
procesul activităţii.” (Murphy, 1962).
2. Adaptarea reprezintă toate activităţile cognitive şi motorii pe care o persoană suferindă le
foloseşte pentru a-şi menţine funcţionalitatea fizică, integritatea psihică, pentru a-şi
redobândi echilibrul funcţional şi a compensa, la limita posibilului, pierderile ireversibile”
(Lipowski, 1970).
3. „Adaptarea este o unitate de acoperire şi un pattern clar de comportament prin care
organismul poate preveni activ, uşura sau răspunde la circumstanţele care induc stresul”
(Mc.Gath, 1970).
4. „Comportamentul adaptativ este calea conştientă şi inconştientă folosită de oameni pentru a
se acomoda la cerinţele mediului înconjurător, fără să le schimbe scopurile şi obiectivele”
(Coly, 1973).
5. „Adaptarea se referă la orice răspuns sau la orice provocare externă care serveşte la
prevenirea, evitarea sau controlul perturbărilor emoţionale” (Pearlin şi Schooler, 1978).
6. „Răspunsurile de adaptare reprezintă unele lucruri pe care oamenii le fac, şi anume,
eforturile lor concrete de a rezolva provocările externe, asumându-şi diverse roluri”
(Pearlin şi Schooler, 1978).
7. „Adaptarea este efortul, împreună cu acţiunea orientată şi acţiunea psihică de a conduce
(tolera, reduce, minimaliza) cerinţele interne şi externe şi conflictele care apar o dată cu
aceste cerinţe şi care scad sau epuizează resursele persoanei” (Lazarus şi Launier, 1978).
8. „Adaptarea este definită ca un efort cognitiv şi comportamental, făcut pentru a stăpâni,
tolera sau reduce cerinţele interne şi externe, şi conflictele care apar o dată cu aceste
cerinţe” (Folkman şi Lazarus, 1980).
9. „Adaptarea se referă la comportamentul care protejează oamenii de neplăcerile
experienţelor dificile prin care sunt nevoiţi să treacă” (Rodin, 1980).
10. „Adaptarea este încercarea de a învinge dificultăţile. Este o ciocnire la care oamenii,
odată ajunşi, folosesc resursele interne şi externe pentru a reuşi să echilibreze impactul
produs de dificultăţi” (Haan, 1982).
11. „Adaptarea este o permanentă schimbare a eforturilor cognitive şi compor- tamentale
care organizează specific cerinţele interne, pentru a administra cererile externe şi/sau
interne, pentru a preveni scăderea sau epuizarea resur- selor persoanei” (Folkman şi
Lazarus, 1984).
12. „Adaptarea reprezintă acele comportamente şi gânduri care sunt conştient utilizate de
către individ pentru a conduce sau controla efectele anticipării sau trăirii unor situaţii
stresante” (Stone şi Neale, 1984).
13. „Adaptarea reprezintă orice efort sănătos sau nesănătos, conştient sau incon- ştient de
a preveni, elimina sau scădea stresorii sau de a suporta efectele lor cu cât mai puţine
daune” (Matheny, Aycock, Curlette şi Cannella, 1986).
• Aceste definiţii subliniază câteva elemente cheie:
• folosirea resurselor;
• gândire şi/sau comportament activ;
• reducerea nevoilor interne şi/sau externe, prin găsirea de soluţii şi
rezolvarea eficientă a problemelor;
• variaţiile în ceea ce priveşte scopul sau ţinta adaptării.
• Concordanţa acestor definiţii oferă o nouă şi extinsă definiţie a adaptării,
care include elementele esenţiale ale definiţiilor anterioare: „Adaptarea
este promovarea creşterii şi dezvoltării umane prin utilizarea activă a
resurselor biopsihosociale care participă la controlul, stăpânirea şi
prevenirea stresului generat de condiţii externe/interne” .
• Adaptarea este strâns relaţionată cu promovarea stării de sănătate şi
cu prevenirea tulburărilor (bolilor), adaptarea ne protejează prin:
1. eliminarea sau modificarea condiţiilor care creează probleme;
2. perceperea controlului semnificaţiei trăirilor într-o manieră prin care
să se neutralizeze caracterul ei problematic;
3. păstrarea consecinţelor emoţionale ale problemelor în limite
controlabile.
Stresul poate cinstitui factor de risc in
urmatoarele boli
• Boli psihice:nevroze,episod depresiv, schizofrenie
• Boli endocrine:amenoreea de stres,disfunctii sexuale,hipercorticismul
reactiv
• Boli psiho-somatice (boala apare pe un teren predispozant):boli
coranariene,astmul bronsic,ulcerul.fiecare persoana are un organ de
șoc, unii sunt reactori cardiaci, altii reactori gastrici, tegumentari.
• Stresul poate sa:
• Participe la constituirea bolii ,boala este declansata de stres ex. Criza
de hipertensiune,obezitatea ca urmare a bulimiei de stres,diabetul de
stres
• Sa declanseze un puseu al unei boli deja existente:puseu de guta, de
artrita reumatoida,lupus, ulcer
• Sa participe la întreținerea evoluției prelungite a unei boli, la
cronicizarea ei
Factori individuali de vulnerabilitate

• Gândire operatorie
• Pacientul cu acest tip de gândire are dificultăţi de relaţionare, atitudini
indiferente şi impersonale, discurs sărac, aderare la un model ideal colectiv;
s-a stabilit o clasificare a personalităţilor în funcţie de atitudini de
mentalizare şi echilibru psihosomatic
• Nevroze bine mentalizate: bună capacitate de elaborare mintală a conflictelor, au o
vulnerabilitate somatică limitată,o viata imaginara si acces relativ facil la
reprezentarile inconstiente
• Nevroze de caracter suficient structurat: capacitate medie de elaborare mintală,
există rezistenţă bună faţă de apariţia afecţiunilor organice
• Nevroze de caracter slab structurat: dificulăţi de elaborare mintală a conflictelor; au
vulnerabilitate somatică crescută.
• Alextimia: incapacitatea de a verbaliza stările afective („analfabetism
emoţional”); se poate măsura prin scale.
• Există 4 aspecte:
• Capacitatea de descriere a propriilor sentimente şi distingerea lor de senzaţiile
corporale
• Capacitatea de comunicare a propriilor sentimente altor persoane
• Limitarea vieţii imaginare
• Gânduri îndreptate mai mult spre exterior decât spre interior
• etiologie – supoziţii:
• de natură neuropsihologică sau genetică
• legate de relaţiile afective precoce
• Profil comportamental de tip A „coronarogen”
• Hiperactivitate hemodinamică şi neurohormonală apărută la stres, urmată de apariţia insuficienţei
coronariene fără altă cauză organică
• Încearcă să rezolve mai multe probleme în acelaşi timp, sunt neliniştiţi, permanent au nevoie de activitate,
au ritmul vorbirii rapid, voce explozivă
• 3 subtipuri: tip rapid şi nerăbdător
• Tip implicat în muncă
• Tip combativ-competitiv
• eşecul nu determină renunţare ci negarea dificultăţilor; îsi expune permanent organismul la stres
• există modificări hemodinamice şi umorale:
• creşterea secreţiei de adrenalină
• scăderea rezistenţei arterială musculare
• creşte debitul vascular muscular
• risc crescut de IMA independent de alţi factori de risc (tutun, vârstă, HTA)
• Concept de ostilitate
• La cei tip A există tendinţe la atitudine ostilă, reacţii la situaţii de
frustrare; reprezintă modalitatea defensivă a celor hiperactivi
• Se conturează patternul A inhibat:
• Capacitatea scăzută a expresiei intraverbale
• Par incordaţi, inhibaţi,necontrolati
• Au morbiditate crescută pentru cardiopatii ischemice
• Locul de control
• Reprezintă tendinţa relativ stabilă a unui individ de a atribui
responsabilitatea unui succes/eşec fie factorilor interni (voinţa) fie
externi (noroc, influneţa altei persoane)
• Există scale care stabilesc scor de internalitate/externalitate al unei
persoane, rezultând 2 categorii de indivizi:
• Tip A – cu loc de control exterior (tendinţe la angajare activă)
• Tip B – cu loc de control intern (nu se implică foarte mult dar sunt conştienţi
că un efort susţinut din partea lor duce la finalizarea acţiunii)
• Simţul coerenţei
• Reprezintă mecanismul de menţinere al unui echilibru psihologic
• Permite persoanei să recepteze într-un anumit fel stimuli exteriori şi
interiori şi să utilizeze eficient resursele sale pentru a face faţă
cerinţelor
• Sentimentul de eficacitate personală
• O persoană cu simţul propriei eficacităţi prezintă în faţa unei
probleme o expectaţie a rezultatului ceea ce creşte rezistenţa la stres
(măsurată prin nivelul catecolaminelor sangvine).
• Robusteţea psihică
• Sau „hardness”, este capacitatea de a îndura şi are 3 componente:
• Capacitatea de angajare – permite persoanei să se implice activ ţinând cont de
experienţa anterioară
• Sentiment de control asupra propriilor acţiuni
• Relevarea provocărilor – implică persoana în acţiuni cu un grad de dificultate sau noutate
• Profil de tip C
• Atitudine răbdătoare, capabil să accepte constrângeri, înclinat spre reflecţie,
supus, conciliant, evită conflictele, dependent de opiniile şi aprobarea celorlalţi
• E asociat cu factori de prognostic negativ în afecţiunile proliferative (cancer) sau
cele cu substrat imunitar
• Temperament de risc
• Există o scală care corespunde unui comportament denumit HSS (high sensation
seekers) care are următoarele trăsături de personalitate:
• Căutare experineţe sexuale variate
• Utilizare droguri, alcool, medicamente, tutun, stupefiante
• Practicant de sporturi extreme
• Toleranţa la ambiguitate, imaginaţie bogată,originalitate,complexitate in plan cognitiv,perceptiv si
estetic
• Alegere de profesori care să reflecte independenţa, nonconformismul
• dacă apare monotonia, devin agitaţi
• există o corelare hormonală între testosteron şi estrogen, e implicat sistemul
catecolaminic, dopamina care e implicată în tendinţe la activităţi susţinute si comportam
de explorare
Afecţiuni psihosomatice ale aparatului cardio-vascular

Emoţiile acţionează asupra aparatului c-v şi determină modificări ale funcţiilor intense,
tranzitorii (tahicardie, creşterea TA, vasoconstricţie/vasodilataţie).
Inima este organul cu cea mai puternică investitură afectivă şi constituie centrul emoţiilor
şi sentimentelor. Există afecţiuni funcţionale psihogene fără aspect lezional care îmbracă
aspecte clinice polimorfe:
• tulburări ale regimului funcţional al inimii: tahicardie, extrasistole atriale (rar
ventriculare), tahicardie paroxistică, algii precordiale, crize pseudoanginoase
• accese tensionale moderate şi reversibile
• astenie neurocirculatorie: cord iritabil, nevroză cardiacă, sdr. de efort
Tulburările sunt declanşate de emoţii acute intense/durabile: frica, anxietatea, depresia.
Cei mai frecvenţi factori declanşatori sunt: teama de separare, de abandon, singurătate,
pierderea cuiva, decepţii în relaţii interpersonale.
 1.Boala coronariană – etiologie multifactorială
factori de risc:
• - factori socio-culturali: mobilitate socială şi geografică, ritm rapid de dezvoltare socială, conflicte, stresuri familiale şi
profesionale, anxietate.
• - Factori psihologici: personalitate de tip A (vezi anterior)
• frecvenţa crescută a afecţiunilor a determinat implementarea de programe de prevenţie primară, secundară şi
terţiară a bolii care vizează:
• - diminuarea/neutralizarea factorilor de risc somatici, psihologici, comportamentali
• - renunţare la fumat, corectarea regimului alimentar, stiului de vaţă
• - readaptare socio-profesională şi familială a celor cre au suferit complicaţii ale bolii
• 2. HTA
• - frecvenţa 10-20% din populaţia generală
• - Etiologia şi patogenia multifactoriale
• Factori eredo-familiali – tendinţa de agregare familială a bolii
• Factori psihologici – persoanele aflate permanent sub tensiune emoţională, anxioşi, agresivi, ambiţioşi, evită conflictele cu
superiorii, perfecţionişti, rigizi
• Factori profesionali – de exemplu, frecvenţa crescută la controlori de trafic (suprasolicitare şi răspundere foarte mare);
• Factori de mediu – calamităţi naturale, catastrofe
• - tratament: medicamentus, regim igieno-dietetic, psihoterapie
Afecţiuni psihosomatice ale aparatului respirator

• -pot determina modificări ale funcţiei respiratorii: emoţii, şoc, furie, spaima, durere, anxietate,
depresie.
• 1. Sdr de hiperventilaţie
• afecţiune psihosomatică funcţională
• clinic: tahipnee prelungită, cu alcaloză sangvină care determină modificări somatice
• apare frecvent la personalităţi nevrotice şi isterice
• fiziopatologia: alcaloza determină vasoconstricţia arterelor din creier şi inimă, ce duce la tulburări
circulatorii care determină modificări:
• traseu EEG: hipersincronism, unde lente cu voltaj crescut
• clinice: senzaţii de moleşeală, vertij, stări de leşin, înceţoşarea vederii
• umorale: scade Ca ionic (parestezii, tremor extremităţi), hipoglicemie, hTA, bradicardie, paloare, greaţă, transpiraţii.
• Diagnostic diferenţial: crize isterice, epilepsie, hipoglicemie, hTA, aritmii cardiace paroxistice
• Tratament: psihoterapie de susţinere, individuală, de grup, tehnici de relaxare
2. Astmul bronşic
• Etiologie: factori eredo-familiali, alergici, meteorologici
• Factori psihoemoţionali: teama, furia, anxietatea, labilitatea emoţională, depresia;
• Personalitatea astmaticului prezintă trăsături nevrotice (anxietate, depresie, agresivitate, labilitate emoţională, trăsături
obsesive) şi/sau trăsături psihopatice;
• Au tendinţa de dependenţă la droguri, oscilează între depresie şi anxietate
• Apariţia bolii este dată de relaţia între teren somatic predispozant, expunere la factori sensibilizanţi (alergici/emoţionali) şi
o anumită constelaţie psihologică
• Tratament: medicamentos şi psihoterapie (individuală, de relaxare, hipnoză, de decondiţionare).
3.TBC pulmonar
• în etiopatogeneza sa sunt implicaţi factori psiho-emoţionali: în perioada premergătoare debutului şi în timpul evoluţiei
bolii un rol important îl au anxietatea şi depresia
• cei cu TBC:
• nevoie excesivă de afecţiune, dependenţi de cei din jur
• faţă de boală au o atitudine pasivă/de revoltă
• frecvent personalităti depresive şi schizoide
Afecţiunile psihosomatice ale aparatului digestiv

• Afecţiunile funcţionale exprimate clinic ca simptomatologie izolata, corelate cu factori

psiho-emoţionali nespecifici: greţuri, vărsături, disfagia, aerofagia, aerocolia, dureri
abdominale, diareea, constipaţia.
• Afecţiunile funcţionale exprimate clinic ca sdr clinice: anorexia, gastrita, reflux
esofagian, cardiospasm, pilorospasm, diskinezia biliară, colon iritabil, colita spastică.
• Afecţiuni psihosomatice majore: ulcer gastro-duodenal, rectocolita ulcerohemoragică.
• Diskinezia biliară
• secreţia biliară influenţată de stări emoţionale
• bolnavii au o personalitate caracterizată prin tendinţe depresive, inhibiţie, astenie, hiperemotivitate, dependenţă de
anturaj, eşuează frecvent în proiecte şi relaţii cu alţii, sunt pasivi faţă de evenimentele stresante.
• Colon iritabil – sdr funcţional caracterizat prin tulburări intermitente/permanente ale funcţiei motorii şi secretorii a
colonului; apare frecvent al femei între 20-40 ani din mediu urban
• Particulatităţi psihologice: tensiune emoţională permanentă, anxietate, indecizie, depresie, impulsivitate,
psihastenie, hipocondrie, introversiune, incapacitate de odihnă
• Bărbaţii fac crize colice cu ocazia conflictelor afective/dificultăţi profesionale.
 • Boala ulceroasă
• Etiologie: multifactorială – factori ereditari, psihologici, socio-culturali
• Există o relaţie strânsă între tulburările gastrice şi cele psiho-emoţionale: stresul emoţional, tensiunea
nervoasă şi anxietatea determină hiperactivitatea SN parasimpatic ce duce la tulburări funcţionale ale tractului
gastro-intestinal care prin cronicizare, determină leziuni.
• Nu există un tip unitar de personalitate a celor care dezvoltă boala.
• RCUH
• Una din cele mai grave afecţiuni psihosomatice, pot avea evoluţie fatală;
• Etiologie – insuficient cunoscută: factori ereditari, imunologici, infecţioşi, psihici.
• La declanşarea bolii – rol important îl au factorii psihoemoţionali, conflictuali şi stresanţi (demonstrabili în 80-
90% din cazuri)
• Trăsături de personalitate: structura obsesivă, imaturitate afectivă, dificultăţi de exprimare afecte şi
agresivitate, hipersensibilitate pentru conflicte, labilitate neuro-vegetativă, relaţii familiale de tip
pseudomutula, mamele sunt rigide, autoritare;

• Tratament: medicamentos, chirurgical, psihoterapie, (de susţinere, de

desensibilizare a pacienţilor faţă de conflicte ce pot declanşa noi pulsiuni evolutive).
Afecţiuni psihosomatice ale aparatului
genital
• - mai frecvente şi mai variate la femei:
• tulburări de sensibilitate în sfera genitală: dismenoree, algii lombo-pelvine, prurit vulvar
• tulburări de ciclu menstrual: sdr premenstrual, amenoreee psihogenă, hipomenoree,
metroragii psihogene
• tulburări ale raporturilor sexuale: vaginism, dispareunia, frigiditate
• tulburări ale funcţiei de reproducere: sterilitate psihogenă, avorturi spontane
• - etiologia multiplă: factori somatici, neuroendocrini, psihologici, socio-culturali
• Frigiditatea:
• + Totală cu anestezie vaginală
• + Relativă şi selectivă
• Reprezintă absenţa orgasmului sau oricărei dorinţe sexuale/insatisfacţie sexuală
• Dispareunia: frecvent la vârste mai înaintate; se asociază frecvent (30-40%) cu afecţiuni somatice pelvine; la bărbaţi
poate apare în legătură cu o afecţiune somatică/după un tratament (Tioridazin)
Dispareunia: frecvent la vârste mai înaintate; se asociază frecvent (30-40%) cu afecţiuni somatice pelvine; la
bărbaţi poate apare în legătură cu o afecţiune somatică/după un tratament (Tioridazin)
Vaginism: apare la personalităţi imature, fragile psihoemoţional, anxioase, dependete, agresive; duce la
eşecuri conjugale
Dismenoreea: senzaţie de durere continuă şi surdă/intensă şi colicativă care apare înainte/în timpul ciclului
menstrual la fete şi femei tinere; frecvent căsătoria (când cuplul e armonios) şi sarcina, duc la dispariţie.
Sdr premenstrual: durere pelvină cu modificări dispoziţionale (hiperemotivitate, anxietate, depresie, disforie),
cefalee, insomnie, retenţie hidrică; apare cu 10-14 zile premenstrual, dispare spontan; frecvent la tinere;
personalitatea acestora infantilă, imatură, anxioasă, cu structură nevrotică, isteroidă/obsesivă.
Amenoree şi hipermenoree psihogenă: frecvent apare brusc după stresuri emoţionale; frecvent sunt
tranzitorii; aceste femei sunt frecvent discrete, şterse, conştiincioase, excesiv ataşate de părinţi.
Metroragii psihogene: frecvent apar prepubertar şi preclimax.
Tulburări de fertilitate: avorturi spontane, sterilitate; nu se cunosc foarte bine mecanismele etiopatogenice .
Algii lombo-pelvine: dureri persistente, variabile, însoţite de frigiditate şi dispareunie; frecvent la femei cu
structură nevrotică, hipocondriacă sau anxioasă şi fobică.
Prurit vulvar psihogen: senzaţii de prurit care se intensifică seara şi noaptea; frecvent la femei obosite,
deprimate, ostile, care-şi reprimă agresivitatea; factori declanşatori:conflicte conjugale, divorţ.
Afecţiuni psihosomatice ale aparatului locomotor

1.dorsalgii benigne adult:

• frecvent la femei sub 40 ani; evoluţie trenantă, rebele la tratament
• etiologie: factori biologici, profesionali, surmenaj, factori psihici.
• Clinic: dureri, contracturi dorso-lobare.
• Frecvent sunt personalităţi nevrotice, astenice, depresive, anxioase.
• Tratament psihologic: narcoanaliza, psihoterapie de relaxare, gimnastică medicală, masaj
2.Poliartrita cronică evolutivă
• afecţiune multifactorială, cu evoluţie îndelungată, determină deformări articulare şi impotenţa
funcţională; factorii imunologici – rol important, dar s-a demonstrat şi implicarea factorilor psihologici:
stres intens şi prelungit.
• Trăsături personalitate: tendinţe masochiste, perfecţionism, inhibiţia sentimentală, agresivitate.
• Situaţii stresante cu rol în declanşarea bolii: separare/deces unul dintre părinţi, relaţii inadecvate cu
mama, dificultăţi materiale, profesionale, cojugale.