ADITIVI ALIMENTARI

Definitia aditivilor alimentari, adoptata in Uniunea

Europeana (decretul din 18 septembrie 1989 care
aplică Directivele CE nr 89/107 din 21 decembrie
1988), definesc aditivul:
 “orice substantă care obisnuit nu este consumată
ca aliment, nu este utilizată ca ingredient, având
sau nu o valoare nutritivă si care se adaugă
intentionat în produsele alimentare în scop
tehnologic, în stadiul fabricării,transformării,
preparării, tratamentului, conditionării,
transportului sau depozitării si care devine
(componentul ca atare sau derivatii săi), direct sau
indirect, un component al produsului alimentar”.
 Regulamentul (CE) nr. 1331/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din
16 decembrie 2008 de în stituire a unei proceduri comune de autorizare pentru aditivii
alimentari, enzimele alimentare și aromele alimentare.
 Regulamentul (CE) nr. 1333/2008 al Parlamentului european şi al Consiliului din
16 decembrie 2008 privind aditivii alimentari
(Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, Lege 354/16, 31 decembrie 2008)
Definiţii
(1) În sensul prezentului regulament, se aplică definiţiile prevăzute în Regulamentul (CE) nr.178/2002 şi
Regulamentul (CE) nr. 1829/2003.
(2) În sensul prezentului regulament, se aplică, de asemenea, următoarele definiţii:
(a) „aditiv alimentar” înseamnă orice substanţă care, în mod normal, nu se consumă ca aliment în sine şi
nu se utilizează ca în gredient alimentar caracteristic, cu sau fără valoare nutritivă, şi a cărei adăugare
deliberată, în scop tehnologic, în produsele alimentare pe parcursul procesului de fabricare, prelucrare,
preparare, tratare, ambalare, transport sau depozitare are ca rezultat sau se poateconsidera în mod
rezonabilcă ar putea avea ca rezultat, transformarea sa sau transformarea produselor sale secundare, în mod
direct sau în direct, într-o componentă a produselor alimentare în cauză. Cu toate acestea, nu se consideră
aditivi alimentari următoarele:
(i) monozaharidele, dizaharidele sau oligozaharidele şi produsele alimentare conţinând aceste substanţe
utilizate pentru proprietăţile lor edulcorante;
(ii) produsele alimentare, sub formă deshidratată sau concentrată, inclusiv aromele care intră
înfabricarea produselor alimentare compuse, utilizate pentru proprietăţile lor aromatice, sapide sau nutritive,
combinate cu un efect colorant secundar;
(iii) substanţele care în tră în compoziţia unui strat de protecţie sau al unui material de acoperire, care nu
fac parte din aliment şi care nu sunt destinate consumului împreună cu alimentul respectiv;
(iv) produsele care conţin pectină, derivate din tescovină uscată de mere sau coajă de fructe citrice sau
gutui sau din amestecul acestora, prin acţiunea unui acid diluat, urmată de neutralizarea parţială cu săruri de
sodiu sau de potasiu („pectină lichidă”);
Auxiliari tehnologici
Termenul “auxiliar tehnologic” este relativ recent;
Comisia Codex Alimentarius l‑a adoptat abia la a
13‑a sesiune, în decembrie 1979.
Directivele CEE din 21.12.1988 asupra aditivilor
alimentari au precizat în primul articol notiunea
de “auxiliar tehnologic”, care s‑a impus în tările
CEE: “orice substantă care nu este
consumată ca ingredient alimentar ca atare,
ci este utilizată în procesele de transformare
ale materiilor prime pentru produsele
alimentare, pentru a răspunde unor cerinte
tehnologice si care poate fi prezentă ca
atare sau prin derivatii săi în produsul finit,
dar care nu prezintă riscuri sanitare si nu
are efecte tehnologice asupra produsului
finit”.
 (b) „adjuvanţi tehnologic” înseamnă orice substanţă care:
(i) nu se consumă ca aliment în sine;
(ii) este utilizată deliberat în prelucrarea materiilor prime, a produselor alimentare sau a în
gredientelor acestora pentru a îndeplini un anumit obiectiv tehnologic în timpul tratării sau
prelucrării şi
(iii) care poate avea ca rezultat prezenţa neintenţionată, dar în evitabilă din punct de vedere
tehnic, a unor reziduuri ale substanţei respective sau a derivaţilor acesteia în produsul finit, cu
condiţia ca aceste reziduuri să nu prezinte nici un risc sanitar şi să nu aibă efecte tehnologice asupra
produsului finit;
(c) „categorie funcţională” înseamnă una dintre categoriile stabilite în anexa I pe baza funcţiei
tehnologice exercitate de aditiv în produsul alimentar;
(d) „aliment neprelucrat” înseamnă orice aliment care nu a fost supus nici unui tratament care
să conducă la o schimbare substanţială a stării în iţiale a alimentului; în acest sens, nu sunt
considerate ca având ca rezultat o modificare substanţială următoarele: fragmentarea, separarea,
tranşarea, dezosarea, tocarea, jupuirea, decojirea, mărunţirea,
decuparea,curăţarea,aranjarea,congelarea,refrigerarea,răcirea,măcinarea,decorticarea, ambalarea
sau dezambalarea;
(e) „produs alimentar fără adaos de zahăr” înseamnă orice produs alimentar fără următoarele:
(i) fără adaos de monozaharide sau dizaharide;
(ii) orice adaos de produse alimentare conţinând monozaharide sau dizaharide utilizate pentru
proprietăţile lor edulcorante;
(f) „produs alimentar cu valoare energetică redusă” înseamnă orice produs alimentar a cărui
valoare energetică este cu cel puţin 30 % mai mică decât cea a alimentului original sau a unui produs
similar;
(g) „îndulcitori de masă” înseamnă orice preparat din edulcoranţi autorizaţi care ar putea
conţine alţi aditivi alimentari şi/sau în grediente alimentare şi care este destinat vânzării către
consumatorul final ca înlocuitor pentru zahăr.
“Poate fi prezent ca atare sau prin
derivatii săi în produsul finit”-
procesul tehnologic poate prevedea
eliminarea auxiliarului tehnologic;
dacă acest lucru nu poate fi realizat,
prezenta în alimente trebuie admisă
numai în anumite limite; de
exemplu, pentru decolorarea
siropurilor se poate utiliza o răsină
schimbătoare de ioni cu conditia
ca în produsul finit să nu aibă o
concentratie mai mare de 1 mg/L.
“Reziduurile de auxiliari din
produsele alimentare nu trebuie
să prezinte riscuri sanitare” -
legislatia sanitară impune anumite
cerinte asupra naturii si nivelului
reziduurilor admisibile, în vederea
protejării sănătătii consumatorilor.
Spre exemplu, prin utilizarea unui
floculant la fabricarea zahărului,
este permisă prezenta copolimerului
de acrilamidă‑acrilat in concentratie
de maximum 0,8 mg/Kg.
Diferentieri între aditivi si auxiliari
tehnologici
Distinctia între aditiv si auxiliar tehnologic
decurge din definitii si din consideratiile
esentiale asupra a trei factori:
 scopul tehnologic;
 prezenta sau absenta în produsul finit;
 permanenţa sau încetarea efectului în
produsul finit.
 Cantitatea în care o anumită substantă se
regăseste în produsul finit nu este,
intotdeauna, un criteriu de diferentiere. De
obicei, concentratia aditivului variază între
1 si 100 mg/Kg; dar aceste limite nu sunt
întotdeauna posibile si respectate.
Spre exemplu, dimetil-carbonatul,
utilizat in unele tari la conservarea
băuturilor fără alcool: introdus în
aceste băuturi, în doze de 250 mg/L,
hidrolizează în câteva ore în
metanol si dioxid de carbon; este
auxiliar tehnologic pentru că dispare
din produs si compusii rezultati prin
descompunerea sa sunt prezenti sub
formă de urme, fără riscuri pentru
sănătate.
Consiliul stiintific al Comisiei CEE
pentru aditivi a considerat că este
vorba de un aditiv pentru
următoarele motive:
 scopul tehnologic este acela de a
conserva produsul finit, ceea ce
reprezintă un rol de aditiv;
 efectul conservant este permanent
pentru că se exercită până la
deschiderea ambalajului;
 substanta este transformată în
compuşi care nu sunt eliminati.
Utilizarea aditivilor este justificată
în scopul:
 conservării valorii nutritive a unui
produs alimentar;
 îmbunătătirii caracteristicilor
senzoriale ale produselor alimentare;
 ameliorării calitătilor de conservare si
stabilitate ale unui produs alimentar;
 optimizarii fabricării, ambalării,
depozitării si transportului produselor
alimentare;
Utilizarea aditivilor este justificată în
scopul:
 conservării valorii nutritive a unui
produs alimentar;
 îmbunătătirii caracteristicilor
senzoriale ale produselor alimentare;
 ameliorării calitătilor de conservare si
stabilitate ale unui produs alimentar;
 optimizarii fabricării, ambalării,
depozitării si transportului produselor
alimentare;Justificarea utilizarii
aditivilor alimentari
Folosirea aditivilor alimentari nu
este justificată în cazul în care:
 doza propusă pune în pericol
sănătatea consumatorului;
 este posibila o diminuare marcată a
valorii nutritive a produselor
alimentare;
 se intentionează mascarea defectelor
produsului alimentar, produse prin
alterare, fabricatie sau manipulare;
 se induce în eroare consumatorul .
Aspecte toxicologice ale utilizarii
aditivilor alimentari
Chiar dacă substantele utilizate drept
aditivi alimentari sunt lipsite de
toxicitate acută sau subacută la
dozele utilizate, nu se poate aprecia
“a priori” daca ingestia acestora timp
îndelungat, chiar la doze minime, nu
provoacă efecte nocive care n‑au fost
precedate de nici un semnal de
alarmă.


 Aparitia fenomenelor toxice se
poate datora unor mecanisme
directe sau indirecte si este
conditionată de numerosi factori:
 Efecte cumulative

 Insumarea efectelor
 Substante cancerigene: doza totală necesară
inducerii malignitătii este cu atât mai mică cu cât
aceasta este ingerata în timp mai indelungat (prin
fractionare în doze mici).
Rosu purpuriu (E123), utilizat drept colorant pentru
bomboane, jeleuri, brânzeturi topite si creme de
brânza, este considerat cel mai puternic
cancerigen dintre aditivi; este interzis in USA.
Galbenul portocaliu S (E 110), care poate fi utilizat
la prepararea dulciurilor, mai ales a prafurilor de
budinca pe care le coloreaza in galben atragator,
apetisant.
Tartrazina (E 102) - este un alt colorant care se
utilizeaza pentru colorarea in galben a dulciurilor,
budincilor si mustarului; este suspectat de
actiune cancerigena.
Legislatia USA, in domeniul alimentatiei
prevede ca anumite substante al caror
efect nociv a fost demonstrat prin studii de
laborator sau chiar asupra omului, sa fie
considerate “sigure” cu conditia ca ele sa
fie adaugate in alimente in cantitati
de 100 de ori mai mici decât
cantitatea la care apare efectul nociv.
Pentru substante cu efect toxic direct
(spre exemplu, sulfitii), aceasta masura
poate fi considerata suficienta, insa nu
si pentru substantele cu efect
cancerigen, al caror efect, in functie de
mecanismul de actiune, este uneori
cumulativ.
Substante “co‑cancerigene”
(promotori , ca atare, nu au nici o
actiune dar administrate în acelasi
timp cu substantele cancerigene
permit acesora din urmă să‑si
exercite efectul toxic la concentratii
în care, administrate individual nu
manifesta aceasta actiune.
Tween‑ul (monostearat de
polioxi‑etilen‑sorbitan), utilizat ca
emulsifiant la prepararea margarinei
sau, pentru a împiedica fenomenele
de efluorescentă, la ciocolată.
 Substantele adăugate în produsele
alimentare ca aditivi pot produce unele
efecte nedorite prin actiunea
asupra unor componente ale
alimentului si anume:
 Distrugerea anumitor principii
nutritive
 Formarea compusilor toxici
Dietil‑pirocarbonatul, în solutie apoasă hidrolizează complet
în 24 de ore, transformându‑se în etanol:
H5C2 - O - CO - O - CO - O - C2H5 + H2O ──>

2 C2H5 - OH + 2 CO2

Dietil‑pirocarbonatul - conservarea sucurilor de fructe, berii,

vinului alb; este interzis în numeroase tări deoarece
reactionează cu diferite substraturi formând carbo-etoxi-
derivati si esteri; în prezenta aminoacizilor sau proteinelor
formează uretani, pentru care sunt cunoscute proprietătile
cancerigene.

H5C2 - O - CO - O - CO - O - C2 H5+ 2 NH3 ──> 2 H2N - CO -

O - C2H5 + H2O

Această reactie are loc în sucurile de fructe, bere si mai

ales în vinul alb, în care dietil-pirocarbonatul se poate
adăuga ca aditiv;
Actiunea inhibitorie asupra florei
intestinale
Inhibarea absorbtiei intestinale a
anumitor substante;
Proprietăti alergenice:
Tartrazina (E 102)-colorant galben, produs chimic
periculos pentru sănatăte, cu actiune alergena la
anumite persoane este intâlnit in sucurile asa-zis
naturale, prajituri si alte dulciuri, margarina etc.
sulfitii consumati odată cu alimentul care îi conţine,
apar efecte toxice la consumatori astmatici: spasme
bronsice, bronhoconstrictie, tulburări intestinale,
urticarie, edeme, hipotensiune si senzatia de
întepătură.
Butilhidroxitoluenul (BHT)

Legislatia sanitară în domeniul
aditivilor alimentari
Reglementarile generale de utilizare a
aditivilor alimentari sunt stabilite prin
”Standardele generale pentru
aditivi alimentari”- General
Standard for Food Additives / GFSA,
valabile pe plan international. Aceste
norme precizeaza în mod clar daca
un aditiv poate fi folosit sau nu în
tehnologia unor produse alimentare.
Manualul de procedura al ”Codex
Alimentarius” a fost elaborat in 1962
sub auspiciile ”Food & Agriculture
Organization” (FAO) si ”World Health
Organization” (WHO).
În ultimii 30 ani au fost adoptate
aproximativ 270 de reglemetari ale
Codex-ului pentru diverse domenii,
începând cu standarde pentru igiena,
rezidurile de pesticide si terminând
cu metodele de etichetare si de
analiza ale alimentelor.
Standardele generale pentru aditivi
alimentari (GFSA) au fost adoptate în
martie 1997, de către guvernele
ţărilor membre ale Codex-lui, pentru
a fi utilizate si respectate de
producatorii de alimente, în
conformitate cu ”Good Manufacturing
Practice”.
 Etichetarea aditivilor alimentari destinaţi vânzării către consumatorul final
(1) Fără a aduce atingere Directivei 2000/13/CE, Directivei 89/396/CEE a Consiliului
din 14 iunie 1989 privind în dicarea sau marcarea care permite identificarea lotului din
care face parte un produs alimentar (1) şi Regulamentului (CE) nr. 1829/2003, aditivii
alimentari vânduţi în dividual sau în amestec unii cu alţii şi/sau cu alte în grediente
alimentare destinate vânzării către consumatorul final pot fi comercializaţi numai dacă pe
ambalaje sunt în dicate următoarele în formaţii:
(a) denumirea şi numărul E, prevăzut de prezentul regulament pentru fiecare dintre
aditivii alimentari sau o descriere comercială care să includă denumirea şi numărul E
pentru fiecare aditiv alimentar
(b) menţiunea „pentru produse alimentare”, menţiunea „uz alimentar restricţionat” sau
o indicaţie mai precisă privind utilizarea alimentară prevăzută.
(2) Prin derogare de la alineatul (1) litera (a), descrierea pentru vânzare a
îndulcitorilor de masă include menţiunea „îndulcitor de masă pe bază de …”, completată
de denumirea substanţei sau substanţelor edulcorante din compoziţia sa.
(3) Etichetarea unui îndulcitor de masă care conţine polioli şi/sau aspartam şi/sau
aspartam-acetsulfam poartă următoarele menţiuni:
(a) polioli: „consumul excesiv poate avea efecte laxative”;
(b) aspartam/sare aspartam-acesulfam: „conţine o sursă defenilalanină”.
(4) Fabricanţii de îndulcitori de masă pun la dispoziţia consumatorilor, prin mijloace
adecvate, în formaţiile necesare pentru a permite utilizarea acestora în condiţii de
siguranţă.
Clasificarea aditivilor pe categorii,
 1. coloranti;
 2. conservanti;
 3. compusi antioxigen;
 4. emulsifianti;
 5. săruri de topire;
 6. agenti de ingrosare;
 7. agenti de gelifiere;
 8. stabilizatori;
 9. modificatori de gust;
 10. acidifianti;
 11. corectori de pH;
 12. antiaglomeranti;
 13. amidon modificat;
 14. indulcitori;
 15. agenti de afânare;
 16. antispumanti;
 17. agenti de acoperire si de alunecare;
 18. agenti de tratare a făinii;
 19. agenti de întărire; 20. umectanti;
 21. sechestranti;
 22. enzime;
 23. agenti de încărcare (umplutura);
 24. gaze propulsoare si gaze de ambalaj;
 25. alte categorii.
 Anexa I,
la Regulamentul (CE) nr. 1333/2008 al Parlamentului european şi al Consiliului
din 16 decembrie 2008 privind aditivii alimentari
Categoriile funcţionale de aditivi alimentari din produsele alimentare şi de aditivi
alimentari din aditivii şi enzimele alimentare
1. „îndulcitori” sunt substanţe utilizate pentru a da un gust dulce produselor alimentare
sau utilizate pentru îndulcitorii de masă;
2. „coloranţii” sunt substanţe care adaugă sau redau culoare produselor alimentare şi în
clud componente naturale ale produselor alimentare sau alte substanţe naturale care nu sunt
de regulă consumate ca alimente de sine stătătoare şi care nu sunt de obicei utilizate ca în
grediente caracteristice în alimentaţie. În sensul prezentului regulament, preparatele
obţinute din produse alimentare şi din alte materii prime comestibile naturale obţinute prin
extracţie fizică şi/sau chimică conducând la o extracţie selectivă a pigmenţilor în raport cu
constituenţii nutritivi sau aromatici sunt considerate coloranţi;
3. „conservanţi” sunt substanţe care prelungesc durata de stabilitate la depozitare a
produselor alimentare prin protejarea acestora împotriva deteriorării cauzate de
microorganisme şi/sau care previn creşterea microorganismelor patogene;
4. „antioxidanţi” sunt substanţe care prelungesc durata de stabilitate la depozitare
produselor alimentare prin protejarea acestora împotriva deteriorării cauzate de oxidare,
precum râncezirea grăsimii şi schimbarea culorii;
 5. „substanţele suport” sunt substanţe folosite pentru a dizolva, dilua, dispersa sau a
modifica fizic un aditiv alimentar, aromă alimentară, enzimă alimentară sau nutrient şi/sau altă
substanţă adăugată unui aliment în scopuri nutriţionale sau fiziologice fără a-i altera funcţiile
(şi fără a exercita un efect tehnologic propriu) în scopul de a facilita manipularea, aplicarea sau
folosirea acestuia;
6. „acidifianţi” sunt substanţe care măresc aciditatea unui produs alimentar şi/sau îi
conferă un gust acru;
7. „corectori de aciditate” sunt substanţe care modifică sau controlează aciditatea sau
alcalinitatea unui produs alimentar;
8. „agenţi antiaglomeranţi” sunt substanţe care reduc tendinţa particulelor în dividuale
dintr-un produs alimentar de a adera una la alta;
9. „antispumanţi” sunt substanţe care previn sau reduc formarea spumei;
10. „agenţi de încărcare” sunt substanţe care contribuie la creşterea volumului unui
produs alimentar fără să contribuie semnificativ la valoarea sa energetică;
11. „emulsifianţi” sunt substanţe care fac posibilă formarea sau menţinerea unui amestec
omogen de două sau mai multe faze nemiscibile, ca uleiul şi apa, în produsele alimentare;
12. „săruri de topire” sunt substanţe care transformă proteinele din brânză într-o formă
dispersată şi, astfel, determină distribuţia omogenă a grăsimilor şi a altor componente;
13. „agenţi de întărire” sunt substanţe care fac sau menţin ţesuturile fructelor sau
legumelor tari sau crocante sau în teracţionează cu agent gelatinizant pentru a produce sau
întări un gel;
14. „potenţatori de aromă” sunt substanţe care ameliorează gustul şi/sau mirosul existent
al unui produs alimentar;
 15. „agenţi de spumare” sunt substanţe care fac posibilă formarea
unei dispersii omogene a fazei gazoase într-un aliment lichid sau solid;
16. „agenţi gelatinizanţi” sunt substanţe care dau textură unui produs
alimentar prin formarea unui gel;
17. „agenţi de glazurare” (inclusiv lubrifianţii) sunt substanţe care,
aplicate pe suprafaţa externă a unui produs alimentar, îi conferă acestuia
un aspect lucios sau acţionează ca un strat protector; 18. „agenţi de
umezire” sunt substanţe care împiedică uscarea produselor alimentare,
contracarând efectele unei atmosfere cu un nivel scăzut de umiditate, sau
stimulează dizolvarea unei pudre într-un mediu apos;
19. „amidonul modificat” este o substanţă obţinută prin unul sau mai
multe tratamente chimice din amidon comestibil,care poate suferi un
tratament fizic sau enzimatic şi poate fi fluidificată sau albită prin acizi
sau baze;
 20. „gaze de ambalare” sunt gazele altele decât aerul, în troduse într-un container
înaintea, în timpul sau după plasarea unui produs alimentar în container;
21. „agenţi de propulsare” sunt gazele, altele decât aerul, care scot un produs alimentar
dintr-un container;
22. „agenţi de afânare” sunt substanţe sau combinaţii de substanţe care eliberează gaz,
mărind astfel volumul aluatului sau al cocii;
23. „agenţi de sechestrare” substanţe ce formează complecşi cu ionii metalici;
24. „stabilizatori” sunt substanţe care, adăugate unui produs alimentar, fac posibilă
menţinerea stării fizico-chimice a acestuia; stabilizatorii în clud substanţele care permit
menţinerea dispersiei omogene a două sau mai multe substanţe nemiscibile într-un produs
alimentar, substanţele care stabilizează, conservă sau în tensifică culoarea existentă a unui
produs alimentar, precum şi substanţele care măresc capacitatea de legătură a produsului
alimentar, în clusiv formarea de legături încrucişate între proteine permiţând legarea
bucăţilor de alimente din alimentele reconstituite;
25. „agenţi de îngroşare” sunt substanţe care, adăugate unui produs alimentar, cresc
vâscozitatea acestuia;
26. „agenţi de tratare a făinii”, alţii decât emulsifianţii, sunt substanţe care se adaugă
făinii sau aluatului pentru a îi îmbunătăţi calităţile panificabile.
.........................................................................................................................
Clasificarea si numerotarea aditivilor conform
Manualului de procedura al Codex alimentarius

 Comisia de specialisti ai Codex alimentarius procedează la

examinarea aditivilor în vederea elaborării de norme
internationale vizând alimentele, consultând 2 comitete:

 comitetul mixt FAO/OMS de experti în aditivi alimentari

Joint Expert Comiet Food Aditives (JECFA) care efectuează
în fiecare an, începând din 1956, evaluarea toxicologică a
substantelor si le stabileşte concentratiile maxime admise;
 Comitetul Codex asupra aditivilor alimentari si
contaminantilor (CCFAC) care, din anul 1964
examinează dosarele de autorizare pentru fiecare
aditiv si dozele de admise pentru fiecare
categorie de alimente.
 CCFAC a elaborat clasificarea si numerotarea
actuală a aditivilor; clasificarea este
functionala, apropiata de cea a CEE.
 Numerotatia: comisiile CEE si Codex au căzut
de acord în a adopta aceleasi numere; in
clasificarea Codex, este utilizat Sistemul
International de Numerotare (INS).

Numerele nu sunt precedate de litera E

rezervată CEE.
Clasificarea auxiliarilor tehnologici
 Clasificarea auxiliarilor tehnologici
foloseste aceleasi criterii aplicate la
clasificarea aditivilor alimentari
(efectele acestora în cursul
utilizării – efectele functionale).
 In aprilie 2005 ALINORM
(ALINORM 04/27/12, 87 si 88) a
publicat o lista revizuita a
auxiliarilor tehnologici, lista a
fost supusa Comisiei Codex pentru
examinare si aprobare.
Repertoriul actualizat al auxiliarilor tehnologici
(CX/FAC 05/37/14) include doua anexe:
 Anexa A – lista exhaustiva a substantelor
susceptibile de a fi utilizate ca auxiliari
tehnologici, cu doua categorii de compusi:
 compusi care nu indeplinesc decât functia de
auxiliari;
 produse alimentare si aditivi susceptibili de a fi
utilizati, in unele cazuri, ca auxiliari tehnologici.

In cadrul fiecarei categorii, este prezentata lista

alfabetica a compusilor, domeniul de
utilizare, concentratia de reziduuri in
aliment, interactiunea cu componente ale
alimentului observatiile in urma evaluarii
JECFA.
Categoriile de auxiliari inclusi in Lista acualizata :
 Agenti antispumanti;
 Catalizatori;
 Agenti de clarificare/adjuvanti/de filtrare;
 Agenti de congelare prin contact cu agenti de racire;
 Agenti de deshidratare/ genti antiaglomeranti;
 Detergenti (muianti);
 Agenti de imobilizare si suport pentru enzime;
 Preparate enzimatice (inclusiv enzime imobilizate);
 de origine animala;
 de origine vegetala;
 Agenti floculanti;
 Rasini schimbatoare de ioni, membrane si filtre moleculare;
 Lubrifianti, agenti de glisare si antiadezivi;
 Agenti de lupta contra microorganismelor;
 Gaze propulsoare si de conditionare
 Solventi de extractie si de fabricatie;
 Agenti de spalare si de jupuire;
 Alti auxiliari;
Lista auxiliarilor tehnologici conform
Comisiei Codex Alimentarius
 Clasificarea auxiliarilor tehnologici în
categorii se face pe baza efectelor
funcţionale ale substanţelor în timpul
utilizării, cu indicarea numelui
substantei, a domeniului său de
utilizare, al nivelului rezidurilor
(CX/FAC 03/37/14).
 Clasificarea cuprinde 591 de
substante, grupate în 19 categorii
functionale. Trebuie mentionat că apar
totusi si unele repetitii
Agentii de tratare utilizati pentru purificarea apei potabile nu
sunt inclusi în această clasificare; ei fac obiectul unor
recomandări speciale ale OMS.
– Agenti antispumanti;
– Catalizatori;
– Agenti de clarificare/ adjuvanti / de filtrare;
– Agenti de congelare prin contact cu agentI de racire;
– AgentI de deshidratare/ agenti antiaglomeranti;
– Detergenti (muianti);
– Agenti de imobilizare sI suport pentru enzime;
– Preparate enzimatice (inclusiv enzime imobilizate)
 de origine animala;
 de origine vegetala;
 de origine microbiana;
– Solventi de extractie si de fabricatie;
– Modificatori de cristale;
– Agenti floculanti;
– Rasini schimbatoare de ioni, membrane si filtre moleculare;
– Lubrifianti, agenti de glisare si antiadezivi;
– AgentI de lupta contra microorganismelor;
– Gaze propulsoare si de conditionare;
– Agenti de spalare si de jupuire;
– Nutrienti pentru levuri;
– Alti auxiliari.
CONSERVANTI
3. „conservanţi” sunt substanţe care prelungesc durata de stabilitate la depozitare a
produselor alimentare prin protejarea acestora împotriva deteriorării cauzate de
microorganisme şi/sau care previn creşterea microorganismelor patogene;
4. „antioxidanţi” sunt substanţe care prelungesc durata de stabilitate la depozitare
produselor alimentare prin protejarea acestora împotriva deteriorării cauzate de
oxidare, precum râncezirea grăsimii şi schimbarea culorii;

Definirea conservantilor chimici - aditivi alimentari cu

actiune conservanta - se poate face prin adaptarea definitiei
generale a aditivilor: “substante care nu sunt consumate
în mod normal ca alimente dar care sunt încorporate în
alimente în scopul creterii stabilitatii microbiologice si a
duratei de pastrare. Substantele conservante nu
trebuie sa modifice calitatea alimentului, cu consecinte
asupra sanatatii consumatorului”.
Conservarea chimica a alimentelor
trebuie sa asigure:
 inocuitatea alimentului, prin
inhibarea dezvoltarii
microorganismelor patogene
eventual prezente si inhibarea
elaborarii de toxine;
 stabilitatea organoleptica a
alimentului, care rezulta din
inhibarea multiplicarii
microorganismelor de alterare.
Utilizarea conservantilor chimici este
justificata numai daca substanta propusa
raspunde urmatoarelor cerinte:
 este eficienta in concentratii minime;
 este utilizata numai atunci când nu se pot
aplica alte metode;
 are capacitatea de a prelungi viata utila a
alimentului;
 nu diminueaza proprietatile senzoriale ale
alimentului;
 este usor solubila;
 este activa la un interval larg al variatiilor
de pH;
 este lipsita de toxicitate la concentratiile in
care se utilizeaza;
 se poate analiza chimic prin metode
accesibile;
 nu influenteaza negativ activitatea
enzimelor digestive;
 nu interactioneaza cu componente ale
alimentului cu formarea unor componente
toxice sau cu utilizare digestiva redusa;
 se poate incorpora uniform in aliment;

 manifesta un spectru antimicrobian larg.

Activitatea unor substante chimice asupra
microorganismelor

Conservantul Bacterii Levuri Fungi

Acid propionic ++ ++ +
Acid sorbic + +++ +++
Esteri ai acidului
Benzoic ++ +++ +++
Sulfiti ++ + +
Nitriti ++ – –
 Teoretic, este posibila asocierea unor
substante cu spectre de activitate
diferite.
 acidul sorbic si acidul benzoic,

 acidul sorbic si dioxidul de sulf,

 acidul sorbic si esterii acidului

para - hidroxibenzoic;
In toate cazurile asocierea este mult
mai eficace fata de Escherichia coli si
Staphyllococcus decât fiecare
substanta utilizata individual.
Eficacitatea asocierilor de substante
se bazeaza pe trei mecanisme
posibile:
 insumarea efectelor;

 actiune sinergica;

 actiune antagonica.
 Asocierea conservantilor chimici cu
metode fizice de conservare:
temperaturile scazute,
temperaturile ridicate,
deshidratarea sau iradierea
alimentelor.
Se scurteaza durata de timp in care
este distrusa flora microbiana din
aliment
 Natura alimentului
Eficacitatea actiunii antimicrobiene
depinde de natura alimentului; multe
substante sunt active in conditii
determinate de pH.
Astfel, acidul acetic actioneaza
prin ionul de hidrogen pe care il
elibereaza prin disociere, pe când
acidul sorbic este activ prin
forma sa nedisociata.
Actiunea antimicrobiana este strict
dependenta de pH- ul alimentului.
Raportul dintre faza apoasa si faza
lichida din aliment influenteaza
actiunea antimicrobiana;
Substantele hidrosolubile sunt mai
eficace pentru alimentele cu un
continut crescut in apa.
Prezenta substantelor care reduc
activitatea apei (sare, zahar,
glicerina) imbunatateste actiunea
conservantilor.
 Temperatura
Actiunea antibacteriana a conservantilor chimici
este accentuata la cresterea temperaturii prin
crearea conditiilor nefavorabile dezvoltarii
microorganismelor.
Timpul de contact
Substantele utilizate pentru conservarea chimica
a alimentelor nu au actiune imediata de
distrugere a microorganismelor; majoritatea
substantelor necesita un interval de câteva ore
pentru a impiedica multiplicarea si a distruge
microorganismele prezente in aliment.
Activitatea antimicrobiana a unui conservant chimic
este cu atât mai intensa cu cât timpul de
contact este mai prelungit.
Acizii organici
Utilizarea acizilor organici in conservarea
alimentelor a inceput dupa ce s-a observat
capacitatea unor componente naturale din
alimente (acidul citric din citrice, acidul
benzoic din prune, acidul sorbic in fructele
de frasin, acidul lactic ca metabolit al
fermentatiei lactice) de a proteja, pentru
un anumit timp, produsele respective
impotriva alterarii.
Acidul acetic
 Acidul acetic, principala componenta a
“otetului“, este utilizat pentru
conservarea unor legume (castraveti,
ceapa, gogosari etc), sosurilor, pestelui
(marinat) etc.
Decontaminarea de suprafata a carnii
in asociere cu acidul ascorbic. In
concentratii mici, imbunatateste
proprietatile alimentului (gustul, aroma,
textura); in aceste conditii actiunea
conservanta este slaba; pentru protejarea
alimentului, adaugarea acidului acetic
in aliment se asociaza cu metode
fizice de conservare (refrigerare,
pasteurizare) sau cu alti conservanti
chimici (acid sorbic, acid benzoic).
 In concentratie de 0,1 % este foarte activ
asupra bacteriilor (mai ales – coliforme si
salmonele) si drojdiilor.
 Pentru a inhiba dezvoltarea fungilor
micotoxinogeni este necesara o
concentratie de minimum 0,3 %. Unele
bacterii (Acetobacter, Lactobacillus) dar si
numerosi fungi si drojdii, sunt rezistente la
actiunea acidului acetic.
 Mecanismul de actiune se bazeaza pe
traversarea membranei celulelor
microbiene de catre molecula nedisociata
a acidului acetic.
 Acidul acetic prezinta avantajul lipsei de
toxicitatre pentru organismul uman; in
plus, este usor accesibil, si are un pret de
cost scazut.
Acidul propionic
 Acidul propionic – E 280 – si propionatii
(propionat de sodiu – E 281, propionat de
calciu – E 282, propionat de potasiu – E
283) sunt aditivi cu actiune conservanta
autorizati de legislatia sanitara.
 Acidul propionic se formeaza în mod
normal în brânzeturile fermentate în
concentratie de pâna la 1 % si contribuie
la conservarea lor.
 Manifesta actiune bacteriostatica si
fungistatica mai ales in mediu acid; acidul
propionic este foarte activ contra
mucegaiurilor care se dezvolta în
pâine si în produsele de panificatie.
Fungii din speciile Penicillium nu dezvolta
rezistenta fata de acidul propionic. Nu are
capacitatea de a inhiba dezvoltarea drojdiilor; se
pare ca levuri de tipul Torula utilizeaza acidul
propionic ca substrat metabolic. Prin
incapacitatea sa de a inhiba drojdiile este
considerat conservantul ideal pentru pâine;
de asemenea, se utilizeaza pentru conservarea
unor produse lactate si produse de panificatie, pe
care le protejeaza fata de contaminarea cu fungi.
In ultimul timp, acidul propionic se utilizeaza
pentru conservarea unor legume, fructe, produse
de patiserie, vinuri, brânzeturi, atât prin
tratament de suprafata cât si prin încorporarea în
produsul alimentar, precum si pentru
impregnarea hârtiei în care se ambaleaza untul,
untura, margarina.
 Acidul citric, acidul lactic, acidul
tartric, acidul fumaric
Unii acizi organici, în general adaugati în
produsele alimentare în alt scop decât cel
conservant, manifesta actiune
antimicrobiana importanta; in acest caz nu
se poate distinge clar daca actiunea se
datoreste pH‑ului acid imprimat sau
actiunii conservante specifice fiecarui
compus.
Cei mai utilizati sunt:
 acidul citric – E 330,
 acidul ascorbic – E 300,
 acidul tartric – E 334
 acidul lactic - E 270.
Acidul sorbic
CH3 – CH = CH – CH = CH– COOH
Din acest grup de compusi, acidul
sorbic – E 200 si sarurile sale (sorbat de
potasiu – E 202, sorbat de calciu – E 203)
s‑au dovedit cei mai eficienti; sunt utilizati
fie încorporati în produsul alimentar, fie în
tratamentul de suprafata al produsului
alimentar sau al ambalajului. Sorbatii de
sodiu si de potasiu sunt mai solubili decât
acidul sorbic.

Acidul sorbic manifesta actiune

antibacteriana si antilevurica slaba si
actiune antifungica intensa. Actioneaza
ca agent antimicrobian sub forma
nedisociata; activitatea sa este foarte
slaba la pH mai mare de 6,0 – 6,5.
 Unii
fungi pot metaboliza acidul
sorbic, daca acesta este prezent in
aliment in concentratii suboptime si
daca produsul este puternic
contaminat.

 Acidul sorbic este recomandat a se

utiliza pentru actiunea antifungica si
pentru inhibarea unor bacterii strict
aerobe. Mucegaiurile si Escherichia
coli nu dezvolta rezistenta fata de
acidul sorbic.
 Conservarea alimentelor sub forma
de emulsii (maioneza, unt,
margarina), conservarea unor
brânzeturi, a produselor vegetale
murate, a fructelor uscate, a
sucurilor de fructe si altor preparate
pe baza de fructe, produselor de
patiserie, carnii (mai ales de vita si
de pasare) si a vinului.

 Nu se utilizeaza pentru conservarea

brânzeturilor a caror preparare
include procese de fermentatie
(Roquefort).
 Acidul benzoic – E 210, sarurile (benzoatul
de sodiu – E 211, benzoatul de potasiu –
E 212, si benzoatul de calciu – E 213) si
esterii sai –
 Parabens (para – hidroxibenzoatul de etil
- E 214, para – hidroxi benzoatul sodic de
etil – E 215, para – hidroxibenzoatul de
propil - E 216, para – hidroxi benzoatul
sodic de propil – E 217, para –
hidroxibenzoatul de metil - E 218, para –
hidroxi benzoatul sodic de metil – E 219)
sunt utilizati în conservarea alimentelor,
datorita actiunii lor bacteriostatice si
fungistatice, manifestata mai ales în
mediu acid (pH < 4).
Principiul activ pentru toti compusii
enumerati este acidul benzoic
De multi ani, acidul benzoic este
substanta cea mai utilizata
pentru conservarea margarinei;
acidul benzoic si benzoatii se
utilizeaza la conservearea icrelor si
preparatelor de peste, compoturilor,
sucurilor si concentratelor din fructe;
pH‑ul scazut al acestor produse
plaseaza acidul benzoic în conditii
ideale de eficacitate.
 Acidul benzoic se elimina din organism
prin conjugare cu glicocolul sau cu acidul
glucuronic.
Actiunea antimicrobiana a esterilor
acidului para-hidroxibenzoic
(Parabens) este proportionala cu lungimea
catenei alchilice care esterifica acidul;
manifesta, mai mult actiune antifungica si
antilevurica decât antibacteriana. Esterii
hexilici, heptilici si octilici manifesta
actiune antifungica maxima iar esterii
metilici si butilici, actiune fata de bacteriile
gram - pozitive si gram - negative.
Mecanismul responsabil de actiunea antimicrobiana:
 efectele asupra membranei citoplasmatice,
 inhibarea sistemelor de transport la nivel
membranar
 inhibarea sistemelor de transport de electroni.

In amestec, esterii acidului para-hidroxibenzoic

manifesta efecte sinergice care permit reducerea
dozelor. Esterii propilici si metilici si derivatii
sodici ai acestora prezinta avantajul unei bune
solubilitati, comparativ cu acidul benzoic.
Esterii prezinta o mai mica dependenta fata de pH,
fiind activi chiar în jurul pH‑ului neutru.
Se utilizeaza pentru conservarea icrelor negre,
maionezelor, semiconservelor de peste, sucurilor
de fructe, produselor de patiserie, gemurilor si
jeleurilor, maslinelor în saramura
Polifosfati
Polifosfatii, sub forma de saruri de sodiu sau de potasiu sunt
produsi de policondensare ai acizilor ortofosforic sau
metafosforic.
Legislatia Comunitatii Europene autorizeaza utilizarea
urmatorilor compusi:
 pirofosfat disodic– E 450i – (Na2H2P2O7),
 difosfat trisodic–E 450ii – (Na3HP2 O7),
 pirofosfatul tetrasodic – E 450iii – (Na4P2O7),
 difosfatul tetrapotasic – E 450v – (K4P2O7),
 difosfatul dicalcic – E 450vi – (Ca2P2O7), difosfatul acid
de calciu – E 450vii – (CaH2P2O7),
 tripolifosfatul de sodiu – E 451i – (Na5P3O10),
 tripolifosfatul de potasiu – E 451ii – (K5P3O10),
 polimetafosfatul de sodiu solubil (sare de Graham) – E 452i
– (Na(PO3)n ), n = 100 – 120),
 polimetafosfat de sodiu insolubil (sare de Maddrell)– E 450
i
 polimetafosfat de potasiu (sare de Kurrol) – E 452 –
(KPO3)n,
 polimetafosfat de calciu – E 452iv – (Ca P2O6)n.
Solubilitatea în apa, pH‑ul solutiei apoase si proprietatile
tehnologice depind de gradul de policondensare.
 Nitratii si nitritii de sodiu si de
potasiu

Nitratii si nitritii de sodiu si de

potasiu (E 249 - E 252) se folosesc
atât pentru actiunea conservanta,
dar mai ales pentru fixarea culorii
carnii si preparatelor de carne,
alaturi de clorura de sodiu, acidul
ascorbic si sorbatul de potasiu.
 Ionul azotat ca atare nu are efect
asupra culorii carnii, el servind ca sursa
de azotit. Transformarea azotatului în
azotit are loc pe cale bacteriana, de catre
nitrat‑reductaze, la pH mai mare de 5,8.

 Reducerea nitratilor în nitriti este lenta;

aceasta are loc la 4 – 6 ºC, în mediu
microaerofil si în prezenta unor mici
cantitati de zahar.

 Nitratii, odata transformati în nitritii se

comporta ca acestia.
Nitritii se transforma în monoxid de azot
(NO), conform reactiilor:
HNO2 ↔ NO2‑ + H+
HNO2 + H+ + e‑ ↔ NO + H2O
O parte din nitritul existent in produs (1 – 5
%) se elimina sub forma de NO, iar restul
actioneaza astfel:
 se fixeaza pe pigmentii carnii, imprimând
culoarea specifica;
 se fixeaza pe proteinele musculare;
 se fixeaza pe tesutul adipos;
 interactioneaza cu alti aditivi, mai ales cu
acidul ascorbic.
 Reactia monoxidului de azot cu mioglobina, cu
formarea nitrozo‑mioglobinei (colorantul
specific al carnii sarate, netratate termic); prin
fierbere, nitrozo-mioglobina trece în
nitrozo‑hemocromogen, conform schemei:
reducere
 mioglobina + NO ──────> nitrozo-
metmioglobina ──> nitrozo-mioglobina ────>
globina + nitrozo - miocromogen
(nitrozo‑hem).> globina + nitrozo –
miocromogen (nitrozo‑ hem).
In afara de actiunea de fixare a culorii
carnii, nitratii introdusi in aliment
au rol important in formarea
aromei si gustului carnii ; este
unanim acceptat faptul ca savoarea
alimentelor in care au fost
incorporati nitrati este mai placuta
prin participarea florei microbiene,
care realizeaza reducerea nitratilor la
nitriti, la formarea aromei si gustului
carnii
Nitritii, adaugati ca atare in aliment
sau proveniti din reducerea nitratilor,
manifesta actiune antimicrobiana
moderata (mai ales in asociere cu
clorura de sodiu, in mediu acid),
actiune antioxidanta (datorita
caracterului reducator);
sunt implicati in formarea unui
inhibitor eficace al cresterii,
Clostridium botulinum, care produce
neurotoxine foarte active.
 Utilizarea concomitenta a nitritilor si a
acidului ascorbic ca aditivi în preparatele
de carne, manifesta o actiune benefica,
deoarece acesta din urma, blocând excesul
de nitriti, inhiba formarea nitrozaminelor.
In practica se pot aplica trei procedee de
conservare a produselor din carne cu
nitrati - nitriti:
 metoda lenta, utilizând nitrati (NaCl +
NaNO3);
 metoda rapida, utilizând nitriti (NaCl +
NaNO2);
 metoda mixta, cu amestec de nitrati si
nitriti (NaCl + NaNO3 + NaNO2).
 Anhidrida sulfuroasa si sulfitii
Sub numele generic de sulfiti este
cunoscut un grup de substante care
actioneaza drept conservanti sub forma de
dioxid de sulf: dioxidul de sulf
(SO2)–E 220, sulfitul de sodiu (Na2SO3) –
E 221, bisulfitul de sodiu (NaHSO3) – E
222, pirosulfitul (metabisulfitul) de sodiu
(Na2S2O5)– E 223, metabisulfitul de
potasiu (K2S2O5) – E 224, sulfitul de
calciu (CaSO3 2H2O) – E 226, bisulfitul de
calciu (Ca(HSO3)2) – E 227, bisulfit de
potasiu (KHSO3) – E 228.
La dozele utilizate, efectul acidifiant
este slab si nu explica actiunea
conservanta a dioxidului de sulf.
La pH scazut, care favorizeaza
eliberarea SO2, creste eficacitatea
Actiunea antimicrobiana a dioxidului
de sulf se bazeaza pe interferenta cu
anumite componente celulare
bacteriene: grupari – SH ale
structurilor proteice
 Actiunea conservanta se poate explica
si prin capacitatea dioxidului de sulf de a
reduce puntile –S - S– din proteinele
enzimatice si combinarea cu functiile
aldehidice ale zaharurilor, împiedicând
astfel degradarea acestora.
 La dozele care sunt utilizate la
conservarea alimentelor, dioxidul de sulf
manifesta, mai ales, actiune
bacteriostatica. Drojdiile si mucegaiurile
sunt mai sensibile la actiunea dioxidului de
sulf decât bacteriile; actiunea fungicida se
manifesta la concentratii mai mici decât
cea antibacteriana.
Activitatea antimicrobiana este influentata
de diversi factori: pH, concentratie, tip
de microorganism, durata de contact.
Efectul inhibitor este mai pronuntat
la pH acid, (mai scazut de 4).

Dioxidul de sulf poate fi utilizat si la

conservarea produselor de origine
animala (creveti, carne), probabil,
datorita actiunii antibotulinice.
 Dioxidul de sulf si sulfitii sunt utilizati în procesul
de vinificatie, atât pentru dezinfectia
materialelor cât si pentru dirijarea proceselor de
fermentatie (SO2, utilizat în doze de 50 ‑ 100 ppm,
este mai toxic pentru bacterii si mucegaiuri decât
pentru drojdii).
 In industria vinului, SO2 actioneaza ca antioxidant,
clarificator, antiseptic, ameliorator al gustului
si dizolvant pentru pigmentii antocianici si
taninuri.
 La introducerea în must sau în vin, dioxidul de sulf
se combina cu compusii carbonilici, formând
combinatii mai mult sau mai putin stabile, care pot
influenta evolutia procesului de fermentatie.
 Numai SO2 liber din vin este activ din punct de
vedere antiseptic si chimic.
 In produsele vegetale, SO2 are
actiune de protejare a vitaminei C; in
schimb, vitamina B1 este aproape
complet distrusa.
 Dioxidul de sulf este considerat
responsabil de aparitia cefaleei
dupa consumul de alimente
conservate cu acest compus. De
asemenea, dioxidul de sulf poate
declansa sau agrava crizele de
astm la bolnavii astmatici si poate fi
la originea unor fenomene alergice.
Anhidrida carbonica si carbonatii

Interesul utilizarii dioxidului de

carbon – E 290 – drept conservant
alimentar a crescut prin studiul
conservarii sub vid;
Efectele favorabile asupra calitatii
alimentului conservat sub vid au fost
atribuite la început absentei
oxigenului.
 Dioxidulde carbon inhiba puternic
bacteriile aerobe responsabile de
alterare dar permite dezvoltarea
lenta a bacteriilor lactice; este
foarte activ împotriva mucegaiurilor
si mai putin activ fata de drojdii.

 Mecanismul de actiune nu este

complet elucidat: poate fi explicat
prin inhibarea respiratiei si inhibarea
anumitor enzime bacteriene
(decarboxilaze).
 Carbonatii de sodiu si de potasiu
(carbonatul de sodiu – E 500i, carbonatul
acid de sodiu – E 500ii, sesquicarbonatul
de sodiu – E 500iii, carbonatul de potasiu
– E 501i, carbonatul acid de potasiu – E
501ii, carbonatul de amoniu – E 503i,
carbonatul acid de amoniu – E 503ii,
carbonatul de magneziu – E 504i si
carbonatul acid de magneziu – E 504ii)
prezinta actiune antimicrobiana si
antilevurica slaba, dependenta de pH.
 Se pot utiliza numai pentru
conservarea produselor cu pH ridicat
(mezeluri si faina).
 Difenilul
 Difenilul (fenil benzenul) – E 230,
compus cu actiune fungistatica, este
utilizat pentru conservarea fructelor
(citrice, piersici, banane). Se aplica
în tratament de suprafata prin
pulverizare pe coaja fructelor sau pe
hârtia în care se ambaleaza aceste
fructe.
In concentratii mari este toxic
hepatic.
 Orto - fenil‑fenolul

Ortofenil-fenolul - E 231 - este un

compus cu actiune bactericida utilizat
drept conservant pentru citrice si
unele legume si fructe; este mai
putin toxic decât difenilul.
 Tiabendazolul

 Tiabendazolul – E 233 – este un fungicid de

sinteza, autorizat pentru tratarea semintelor
cerealelor, partilor aeriene ale sfeclei de
zahar, pomilor fructiferi, culturilor
legumicole. De asemenea, este utilizat
pentru conservarea unor fructe (citrice,
pere, mere, banane), dupa recoltare.
 Antibiotice
Utilizarea antibioticelor pentru
conservarea chimica a alimentelor
este, in prezent, preferata de
industria alimentara datorita faptului
ca acestea sunt mai active decât
alti conservanti chimici si pot fi
utilizati in cantitati foarte mici;
aplicarea este limitata de faptul ca se
pot instala fenomene de rezistenta
ale microorganismelor.
 Nisina – E 234 – este un compus
polipeptidic (C143 H230 N42 O37 S7 )
produs de Streptococcus lactis, grup
N de Lancefield;
 poate exista in mod natural in unele
brânzeturi, ca rezultat al unor
procese de fermentatie.
 Nisina inhiba dezvoltarea unor
bacterii gram-pozitive: bacterii
lactice, streptococi, bacili si clostridii.
 In general, nu afecteaza bacteriile
gram - negative, drojdiile si
mucegaiurile.
 Activitatea antibacteriana este dependenta
de pH; eficacitatea nisinei creste odata cu
scaderea pH-ului. Mecanismul de actiune
este similar cu cel al unui detergent
cationic care functioneaza ca agent de
suprafata.

 Utilizarea nisinei prezinta unele avantaje:

este lipsita de toxicitate pentru organismul
uman, nu este utilizata in terapeutica, nu
formeaza mutanti care dezvolta rezistenta.
 Nisinaeste utilizata la fabricarea
unor brânzeturi, în scopul inhibarii
cresterii genului Clostridium, care
provoaca gonflarea tardiva a acestor
produse; adaugarea nisinei în
brânzeturi permite reducerea dozelor
de nitrit utilizate împotriva agentului
botulinic. Sporii de Clostridium
botulinum sunt rezistenti la
actiunea nisinei.
 Pimaricina (Natamicina) – E 235 – este un
antibiotic cu structura macrolidica polienica, fara
azot in molecula (C33 H47 O13), elaborat de
Streptomyces natalensis si Streptococcus lactis.
Prezinta actiune antilevurica si antifungica;
este putin activa fata de bacterii si virusuri.
Este utilizata pentru a preveni contaminarea
fungica a produselor imbuteliate si pentru
conservarea fainii de arahide; in acest din urma
caz reduce capacitatea fungilor de a elabora
aflatoxine.
 In unele tari pimaricina este utilizata pentru
inhibarea cresterii mucegaiurilor pe
suprafata brânzeturilor si a produselor
afumate.
 Enzime

Diferite enzime lactice pot juca un

rol important în protectia
antimicrobiana a alimentelor.
 Lizozimul – E 1105 ar putea avea
aplicatii selective în protejarea
alimentelor fata de bacteriile
sporulate (Clostridium botulinum).
 SUBSTANTE ANTIOXIGEN

Autooxidarea compusilor grasi este definita ca

oxidare spontana de catre oxigenul liber, în
conditii obisnuite de temperatura si presiune se
caracterizeaza prin:

 alterarea caracterelor organoleptice si fizice

(modificarea mirosului, gustului, decolorarea
carotenilor, solidificarea uleiurilor sicative);

 modificarea compozitiei chimice a grasimilor,

prin formarea compu[ilor cu catena mai scurta,
adesea volatili, cu miros dezagreabil si a “acizilor
oxidaţi“, nevolatili, responsabili de fenomenul
numit “reversie“;
 Îndepartarea factorilor favorabili
proceselor de initiere si de propagare
a reactiilor de autooxidare se poate
realiza prin:

 reducerea presiunii oxigenului;

 scaderea temperaturii;

 micsorarea concentratiei
catalizatorilor (pigmenti, enzime, ioni
metalici).
 Actiunea antioxigen se situeaza,
pentru majoritatea compusilor
utilizati, la nivelul etapei de
întrerupere, unde intervin drept
“catalizatori negativi“.
 Substantele care limiteaza
initierea autooxidarii fac parte
din categoria “sinergici“ si mai sunt
numite si “substante antioxigen
preventive“.
 Antioxigenul fenolic (A-H) blocheaza
propagarea reactiei în lant prin
capacitatea de a reactiona cu diferite
tipuri de radicali:
R- O - O• + A - H ──> R - O - OH + A•
R - O• + A- H ──> R - OH + A•
R• + A - H ──> R - H + A•
HO• + A - H ──> H2O + A•
 Radicalul fenoxil (A•) poate participa la
diferite reactii:
 oxidare în chinone, apoi hidrochinone;
 dimerizare;
 formarea de aducti pe radicalii lipidici
alchil-peroxil, cu formarea unor molecule
fara caracter radicalic;
Moleculele de antioxigen pot fi regenerate
sub actiunea agentilor reducatori
(sinergici).
In cazul unor concentratii mari de
antioxigen, acumularea de radicali
fenoxil poate exercita o actiune
pro‑oxidanta.
 Substantele fenolice functioneaza
drept acceptori de radicali liberi
reactivi si genereaza radicali
liberi stabili, blocând astfel
oxidarea în faza de iniţiere. Actiunea
antioxidanta este limitata; in timp
are loc “uzura moleculei“, ca urmare
a formarii radicalilor stabili.
 Utilizarea “substantelor sinergice“, cu
caracter acid, prin crearea unui
potential de oxido‑reducere favorabil,
permite regenerarea moleculelor de
aditiv.
 Este utilizat atât pentru protejarea
grasimilor si uleiurilor cât si pentru
impregnarea ambalajelor.
 Activitatea BHT este potentata de
asocierea cu alţi agenţi antioxigen (galat
de dodecil) si cu sinergici. Poseda un efect
“carry‑through“ foarte bun.
 Efectul “promotor" al cancerogenezei,

 Embriotoxic semnalat de catre unii autori

pentru BHT.
 BHT reduce absorbtia intestinala a
vitaminei K, cu reprecusiuni asupra
procesului de coagulare.
Butil hidroxi anisol
 Amestec de doi izomeri (orto si
meta‑terţbutil hidroxi-anisol); este foarte
solubil în uleiuri si grasimi; are o foarte
buna stabilitate termica.
 Nu modifica proprietatile organoleptice ale
produselor alimentare
 Nu‑si modifica actiunea antioxigen prin
prelucrarea termica a alimentului
 Se utilizeaza pentru conservarea uleiurilor
si grasimilor, de multe ori asociat cu
galatul de propil, BHT, acidul citric.
R = - CH2- CH2- CH3 -> galat de propil
R = - CH2- (CH2)6 - CH3 -> galat de octil
R = - CH2 - (CH2)10 - CH3 -> galat de dodecil
Galatii (de propil, de octil si de dodecil)
 protejarea grasimilor alimentare, cu
exceptia untului;
 sunt mai eficace în asociere cu acidul
citric.
 nu sunt stabili la temperaturi
ridicate.
 Prezinta inconvenientul ca
reactioneaza cu ionii de fier în
prezenta apei, formând compusi
colorati.
 Tocoferoli
 Sunt substante liposolubile, putin
stabile la temperaturi ridicate,
prezente în mod natural în uleiurile
vegetale. Se utilizeaza pentru
conservarea alimentelor bogate în
grasimi si a alimentelor dietetice.
 Tertbutil‑hidrochinona
foarte solubil în uleiuri, termostabil, putin volatil,
sensibil la variatii de pH.
stabilizarea uleiurilor comestibile;
nu este admis în tarile CEE.
 Compusi cu actiune de sechestrare
Stabilizarea grasimilor comestibile, cu
prelungirea duratei de depozitare si
mentinerea aromei pentru maioneza si
dressing-urile pentru salate, care contin
uleiuri emulsionate;
 împiedicarea râncezirii uleiurilor din
arahidele si din nucile prajite;
 mentinerea aromei la margarina;
 complexarea ionilor metalici din grasimile
hidrogenate;
 mentinerea culorii preparatelor de carne;
 evitarea aparitiei unor defecte de culoare
la conservele de peşte si de moluste.

 Acidul citric si citratii de sodiu, de potasiu
si de calciu,
 Acidul tartric, tartratul de sodiu si tartratul
dublu de sodiu si potasiu,
 Acetatul si clorura de calciu,
 Ortofosfatii de sodiu si potasiu, polifosfatii,
 Acidul etilen-diamino-tetraacetic,
 Ferocianura de potasiu,
 Lactatul de sodiu si lactatul de calciu.
Unele -fosfatii de sodiu, de potasiu
si citratii alcalini contribuie la
solubilizarea proteinelor, la
emulsionarea si la stabilizarea
grasimilor în procesul de fabricare al
brânzeturilor topite.
Delta-gluconolactona
 Hidrolizeaza la rece-acid gluconic si
‑lactona; reactia mediului devine
acida favorizând transformarea
azotitului de sodiu adaugat în
preparatele de carne în acid azotos.
 Este folosita si ca agent de afânare
în patiserie si în panificatie
(actiunea se explica tot prin
hidroliza, cu eliberarea acidului
gluconic).
 Indulcitorii alimentari

 Calitatea gustului dulce

 Clasificare

– dupa origine pot fi: naturali si sintetici;

– dupa valoarea nutritiva pot fi: nutritivi si
nenutritivi.
 Indulcitorii nutritivi

Indulcitorii nutritivi au o putere de

îndulcire inferioara sau apropiata de cea a
zaharului;
- sunt introdusi in alimente în concentratii
mari,
- au valoare nutritiva importanta
- pot fi considerati ingrediente. Dupa
structura chimica pot fi:
 zaharuri: zaharoza, fructoza, glucoza,
izoglucoza;
 polialcooli: sorbitol, xilitol, maltitol,
manitol, izomalt.
Sorbitolul
Sorbitolul (E 420) este cel mai cunoscut si
cel mai utilizat dintre polioli. Se gaseste in
fructe in concentratii de pâna la 5 %.
 Puterea de îndulcire este de 50-70 % din
cea a zaharului; are un gust dulce
“proaspat”, răcoritor, placut.
 Se metabolizeaza fara interventia
insulinei-alimentatia diabeticului;
 este rezistent la actiunea enzimelor
bacteriene acidogene din cavitatea bucala
- compus cariopreventiv.
 îndulcitor de incarcare pentru produse de
cofetarie, creme înghetate, gume de
mestecat, si ca îndulcitor de masa în
asociere cu indulcitori de sinteza.
 Manitolul
 (E 421) este un izomer al D-sorbitolului.
 Este principalul component al ”manei” - exudat
dulce al frasinului, maslinului, smochinului, zadei;
unele ciuperci si alge pot contine manitol in
concentratie de pâna la 15-20 %.
 Manitolul se obtine prin hidrogenarea fructozei.
Puterea de indulcire este de 50 % din cea a
zaharului. Este putin solubil in apa (20 %) si
putin higroscopic, proprietati care ii permit
utilizarea ca poliol de suprafata pentru
dulciurile fara zahar.
 Se mai utilizeaza ca anticristalizant pentru alti
polialcooli.
Xilitolul
Xilitolul (E 957) este prezent in fragi, in
prune, in conopida.
 Se obtine prin hidroliza xilanilor la xiloza,
care prin hidrogenarc trece in xilitol.
 Puterea de indulcire este comparabila
cu cea a zaharului. Se dizolva in apa (la
20 °C) in proportie de 63 %.
Indulcitor de incarcare la fabricarea
alimentelor pentru diabetici
Mijloc de lupta impotriva cariilor dentare.
Se utilizeaza la prepararea produselor de
cofetarie si a gumelor de mestecat fara
zahar.
 Alcoolii zaharici
  -izomaltul (E953)
  -maltitol (E965)
  -lactitol(E966)
  -xilitol(E967)
  -în general sunt mai puţin dulci decât zahărul şi sunt calorigene (2,5 kcal/g,), într-
o măsură mai mică însă, decât zahărul
  -provocă tulburări digestive (diaree, balonare, flatulenţă, colite de fermentaţie,
etc)
  -sunt adăugate la: sosuri, muştar, guma de mestecat, produse de patiserie,
băuturi nealcoolice plate
Maltitol si sirop pe baza de maltitol
Maltitolul este un dizaharid-alcool,
obtinut prin hidrogenarea D-
maltozei.
Puterea de indulcire este de 90 % din cea a zaharului; este
foarte solubil in apa. La o puritate de 98 % se topeşte la
148-151°C; aceasta ii permite sa fie utilizat la fabricarea
ciocolatei fara zahar.
Siropul de maltitol este un produs obtinut prin hidrogenarea
siropului de glucoza cu un continut ridicat in maltoza.
Compozitia chimica a siropului de malitol, conform
specificatiilor din Codex alimentarius este urmatoarea:
 maltitol 50-90 %;
 sorbitol 8 %;
 maltotriol 5-25%;
 polizaharide cu mai mult de 3 unitati de glucoza - maxim 3
%.
Este un produs foarte solubil in apa, utilizat la fabricarea
produselor de cofetarie si a gumelor de mestecat fara
zahar.
 Polidextroza (Litesse)
 Polidextroza este un agent de incarcare important care datorita
structurii chimice poseda o slaba valoare caloricá (1 kcal/g); nu
are putere de indulcire si prezinta avantajul de a putea reduce
aportul caloric al alimentelor prin doua mecanisme: permite
inlocuirea zaharului (cu 4 kcal/g) si reducerea cantitatii de
componente lipidice (cu 9 kcal/g), fara a fi modificate gustul
si textura produselor alimentare.
 Ca structura chimica, Litesse este un produs de
policondensare a dextrozei; contine cantitati foarte mici
de sorbitol si acid citric legate chimic. Este o pulbere alba,
amorfa, cu o buna solubilitate in apa si o stabilitate optima.
 Actioneaza ca agent umectant care evita sau
încetineste modificarile nedorite ale continutului în
apa al alimentelor si confera onctuozitate
agreabila prajiturilor.
 Nu este toxica pentru organism, manifesta
activitate cario-preventiva marcanta si nu
modifica nivelul glicemiei si al insulinemiei.
 Polidextroza este utilizata la prepararea a diferite
tipuri de produse alimentare la care aportul caloric
este redus cu 25-60 % si chiar 90 %: creme
înghetate, prajituri, produse de cofetarie, deserturi
lactate, bauturi, bomboane, pudre pentru budinci,
ciocolata, amestecuri pentru produse instant, sosuri
si maioneze.
ISOMALT (ISOMALTITOL)
Aditiv alimentar cu funcţii multiple. Este un produs natural cu rol de agent
antiaglomerant, dar şi agent de îngroşare, emulgator, agent de acoperire
(glazurare) şi substanţă - suport pentru alţi aditivi şi îndulcitor. Isomaltul
este un poliol care se compune din 50% glucoză, 25% sorbitol şi
25% manitol. În procesul digestiei, isomaltul se descompune în
acid lactic, acizi graşi volatili şi gaze.
Aportul energetic al isomaltului este de circa 90%- 130% din cel
al zahărului, iar capacitatea de îndulcire este de 45% - 65% din cea a
zahărului. De aceea, acest îndulcitor se combină cu mici cantităţi de alţi
îndulcitori cu mare putere de îndulcire, obţinându-se astfel produse foarte
asemănătoare cu cele preparate cu zahăr. Datorită stabilităţii la
temperaturi ridicate, acest îndulcitor se foloseşte cu succes în produse
tratate termic.
Se poate utiliza în cantităţile prevăzute de reţete în produse de coferărie,
patiserie, brutărie, în produse din fructe conservate, în deserturi diverse
pe bază de cacao, grăsimi, lapte, fructe, amidon, în cereale pentru micul
dejun, în produse dietetice şi suplimente alimentare etc. .
Doza zilnică nu este limitată şi nu s-au semnalat efecte secundare la
cantităţile folosite în alimente. Fiind un poliol, este obligatorie
inscripţionarea pe produsele ce conţin isomalt că “poate avea efect
laxativ”, deoarece acesta este efectul consumului de cantităţi mari. Acest
aditiv nu este permis în alimentele destinate sugarilor şi copiilor mici.
ERITRITOL

Aditiv alimentar cu rol de îndulcitor şi substanţă-suport pentru alţi aditivi. Este un

poliol care se obţine din glucoză prin fermentaţie, în prezenţa unei drojdii.
Capacitatea sa de îndulcire este de circa 70% din cea a zahărului, dar
conţine doar 5% din caloriile acestuia.. În Europa a fost introdus abia în 2004,
iar în România în 2005 Eritritolul este absorbit în intestinul subţire, trecând în
sânge, de unde este eliminat pe cale renală, în cea mai mare parte nemodificat.
Astfel, el nu ajunge în intestinul gros şi nu poate provoca tulburări la acest nivel,
decât dacă este consumat în cantităţi foarte mari. Bacteriile din cavitatea bucală
nu îl pot descompune, astfel că eritritolul nu afectează dantura. Gustul este
asemănător cu al zahărului, dar are şi o tentă răcoritoare, mentolată. El nu
este la fel de solubil ca zahărul, având în plus şi tendinţa de a se cristaliza. De
aceea, se folosesc diferite substanţe antiaglomerante, care au rolul de a împiedica
cristalizarea, dar şi de a masca gustul mentolat, cum ar fi inulina, isomaltul sau
glicerina. Datorită stabilităţii la temperaturi ridicate, acest îndulcitor se foloseşte cu
succes în orice tip de produse, inclusiv în cele tratate termic.
Se poate utiliza în cantităţile prevăzute de reţete în produse de coferărie,
patiserie, brutărie, în produse din fructe conservate, în deserturi diverse pe bază de
cacao, grăsimi, lapte, fructe sau amidon, în cereale pentru micul dejun, în produse
dietetice şi suplimente alimentare, în guma de mestecat etc. Doza zilnică nu este
limitată şi nu s-au semnalat efecte secundare la cantităţile folosite în alimente. Fiind
un poliol, este obligatorie inscripţionarea pe produsele ce conţin eritritol că “poate
avea efect laxativ”, deoarece acesta este efectul consumului de cantităţi mari.
Acest aditiv nu este permis în alimentele destinate sugarilor şi copiilor mici.
•Neotam - o noua versiune de aspartam, fara fenilalanina este de la
7000 si pana la 13.000 mai dulce decat zaharul. Un sfert de lingurita de neotam
este echivalentul a 11 kilograme de zahar. Acest indulcitor este folosit de Coca-
Cola de putin timp si inlocuieste fructoza din siropul de porumb, folosita in multe
produse ale companiei. Neotamul poate cauza ADHD/ ADD si alte dereglari
emotionale si comportamentale. 
NEOHESPERIDINA DC
Aditiv alimentar cu rol de potenţiator de aromă şi îndulcitor. Se obţine prin procedee
chimice din neohesperidină, care este un compus natural (flavonoid), ce se regăseşte
în portocalele amare (Citrus aurantium). Bacteriile din cavitatea bucală nu o pot
descompune, astfel că neohesperidina DC nu afectează dantura.
În 1988, Comitetul Ştiinţific pentru Alimentaţie al Comisiei Europene a
confirmat că neohesperidina DC este un aditiv sigur, care nu produce efecte secundare
asupra organismului uman
de 400 până la 1800 de ori mai dulce decât zahărul. Pentru uz
alimentar, se folosesc de obicei preparate cu capacitate de îndulcire de 400-600 de
ori, adesea în combinaţie cu alţi îndulcitori, cu care acţionează sinergic.
Neohesperidina DC este folosită frecvent şi în medicamente, deoarece are capacitate
de a reduce gustul amar. În alimente este apreciată şi pentru faptul că
potenţează şi modifică aromele naturale şi este stabilă la temperaturi înalte
şi la pH scăzut. Astfel, se adaugă în cantitate de 30 mg/l în băuturi
nealcoolice pe bază de apă, lapte sau sucuri de fructe, iar în bere şi alte
băuturi alcoolice în cantitate de 10 mg/kg. Cantitaţi de 50 mg/kg sunt
folosite în deserturi pe bază de cacao, lapte, ouă, grăsimi, cereale, fructe, în
produse de cofetărie, patiserie, brutărie, în produse conservate din fructe, în
supe, sosuri, salate, muştar etc. În produsele speciale pentru controlul greutăţii, în
preparate destinate administrării sub supraveghere medicală şi în unele suplimente
nutritive, neohesperidina DC se adaugă în cantitate de 100 mg/kg, iar guma de
mestecat şi dropsurile pot conţine 400 mg/kg. Doza zilnică maximă admisibilă este de
5mg/kg corp şi nu au fost semnalate efecte secundare la cantităţile din alimente.
Acest aditiv se metabolizează doar în mică parte, compuşii rezultaţi nu sunt nocivi, iar
restul se elimină nemodificat. Totuşi, nu este permis în alimentele destinate sugarilor
şi copiilor mici.
Zaharina (E954)
  -este de 330 de ori mai dulce ca zahărul alb, pe care îl înlocuieşte
  -este folosit ca îndulcitor de către diabetici, deorece nu participă la metabolismul
glucidelor
  -se presupune că favorizează apariţia unor forme de cancer (genital, mamar, de
prostată, der şi altele)
  -este hepatotoxic
  -interzis în Canada atât ca aditiv alimentar cât şi ca produs farmaceutic
  -peste tot în lume, zaharina, este din ce în ce mai puţin agreată de către comunităţile
medicale
Aspartamul (E951)
  -este de 175 de ori mai dulce ca zahărul
  -se obţine sintetic dintr-o combinaţie de doi aminoacizi (acidul aspartic şi metoxi-
fenilalanina)
  -eliberează, mai ales în lichide (sucuri, băuturi alcoolice) metanol, compus extrem de
toxic
  -în alimente se hidrolizează relativ repede pierzându-şi gustul dulce.
  -se foloseşte în industria răcoritoarelor, mai ales pentru sucurile light, în cofetărie şi
patiserie, pentru prepararea snaksurilor şi a cerealelor pentru micul dejun, Se mai
găseşte în berea nealcoolică, în berea fără calorii , în alte băuturii alcoolice cu puţine
calorii, în conservele de fructe, etc
  -produce tulburări de auz sau văz, depresie, confuzii
 Ciclamatul  şi sărurile de sodiu sau de calciu ale acidului ciclamic (E952)
  -este de 33 de ori mai dulce ca zahărul
  -are o presupusă acţiune cancerigenă
  -interzis în S.U.A.
  -are o stabilitate mai redusă şi nu se utilizează singur
  -se foloseşte în industria alimentară împreună cu aspartamul (în acelaşi produse)
sau împreună cu alţi îndulcitori

 Acetilsulfatamul de potasiu  [acesulfam K] (E950)

  -este de 600 de ori mai dulce ca glucoza
  -mai este folosit ca ameliorator de gust
  -intră în compoiziţia bomboanelor, biscuiţilor, glazurilor precum şi în unele gume de
mestecat. Se întroduce adesea în lapte, lactate şi brânzeturi

Taumatina (E957)
  -este un îndulcitor de origine vegetală extras din plante modificate genetic sau din 
din fructul plantei spontane Thaumatocus Danielli ("fructul miraculous de Sudan")
  -e de 2500 de ori mai dulce ca zaharoza
  -se foloseste la produse zaharoase, gemuri, ingheţată şi gumă de mestecat.
 INDULCITORI

E 420 Sorbitoli
E 421 Manitol
E 950 Acesulfam-K
E 951 Aspartam
E 952 Ciclamaţi
E 953 Izomalt
E 954 Zaharine
E 955 Sucraloză
E 957 Taumatină
E 959 Neohesperidină DC
E 961 Neotam
E 962 Sare de aspartam-acesulfam
E 965 Maltitoli
E 966 Lactitol
E 967 Xilitol
E 968 Eritritol
 COLORANTI
E 100 Curcumină
E 101 Riboflavine
E 102 Tartrazină
E 104 Galben de chinolină
E 110 Galben Sunset (sunset yellow) FCF/galben portocaliu S
E 120 Coşenilă, acid carminic, carmine
E 122 Azorubină, carmoizină
E 123 Amarant
E 124 Ponceau 4R,Roşu conşenilă A
E 127 Eritrozină
E 129 Roşu Allura AC
E 131 Albastru patent V
E 132 Indigotină, carmin indigo
E 133 Albastru briliant FCF
E 140 Clorofile şi clorofinile
E 141 Complecşi de cupru ai clorofilelor şi clorofilinelor
E 142 Verde S
E 150a Caramel simplu ( 1 )
E 150b Caramel de sulfit caustic
E 150c Caramel amoniacal
E 150d Caramel cu sulfit de amoniu
E 151 Negru briliant BN, negru PN
E 153 Cărbune vegetal
E 155 Brun HT
E 160a Caroteni
 E 160b Annatto, bixină, norbixină
E 160c Extract de ardei roşu, capsantină, capsorubină
E 160d Licopen
E 160e Beta-apo-8′-carotenal (C 30)
E 161b Luteină
E 161g Cantaxantină (*)
E 162 Roşu sfeclă, betanină
E 163 Antocianine
E 170 Carbonat de calciu
E 171 Dioxid de titan
E 172 Oxizi şi hidroxizi de fier
E 173 Aluminiu
E 174 Argint
E 175 Aur
E 180 Litolrubină BK
( 1 ) Termenul caramel se referă la produse de o culoare brună mai mult sau mai puţin intensă, care
sunt destinate utilizării ca şi coloranţi. Termenul nu corespunde produsului zaharos aromat
obţinut prin încălzirea zaharurilor şi care este folosit pentru aromatizarea alimentelor (de
exemplu, a produselor de cofetărie, patiserie, a băuturilor alcoolice).
(*) Cantaxantina nu este autorizată în categoriile de alimente enumerate în părţile D şi E. Substanţa
figurează în lista B1 pentru c. Este utilizată în produsele medicamentoase, în conformitate cu
Directiva 2009/35/CE a Parlamentului European şi a Consiliului